Putin e propriul său prizonier

Captură: Google
Sunt cu ochii țintă pe ceea ce se întâmplă în Ucraina. Situația este din ce în ce mai gravă în țara vecină. Morți, răniți, oameni de o parte și de alta a baricadei... . Unii își urlă neplătiți durerea, alții plătiți. Primii morți ruși. Probabil Putin deja a fost blestemat și de către ai lui, nu doar de către ucraineni, pe care el îi alintă cinic ”frați”.

Încerc să-mi dau seama: ce se ascunde după toată această dovadă de ”curaj” maxim de a fi ”luat” Crimeea fără niciun glonț și destabilizarea situației în Est? Totul mă duce la concluzia că el, Putin, tare se teme de ceva, dacă insistă să vadă Ucraina la picioarele sale, târându-se și implorând milă. Nu se va întâmpla așa ceva. Ucrainenii sunt cei mai urâți frați ai rușilor pentru că întotdeauna au luptat pentru libertate personală. Și nu contează împotriva cui: împotriva cuceritorilor sau împotriva alor lor lideri care îi furau!

Concluzia: Putin se teme de libertate. S-a luat el pe sine prizonier și nu mai știe cum să se elibereze. Da! Putin e propriul său prizonier! El e începutul propriul sfârșit. 

Mi-a fost frică să rostesc cuvântul ”război”, dar săptămâna aceasta am făcut-o. Și m-am simțit atât de slabă după... . 

Gândesc în paralel: la Moldova și la Ucraina. Dacă în Ucraina se va întâmpla asta, în Moldova ar putea să urmeze asta... . Dacă noi nu rezistăm, ei nu mai au nicio șansă și invers... . Iresponsabilitate avem în ambele țări. Ai lor de frică să nu curgă sânge, ai noștri de frică să nu piardă fotolii. 

De fapt, și de o parte, și de cealaltă problema are doar o singură variabilă: teama să nu se găurească buzunarele unor aleși ai poporului sau ai sorții, sau puteți să le spuneți cum doriți. De aceea și se tărăgănează decizii, de aceea și nu apar soluții. De aceea și va curge sânge. 

O să mă opresc aici. O să mai adaug doar atât: viitorul nostru depinde foarte mult de cum reușesc ei, ucrainenii, să-și aranjeze viitorul și relația cu poporul ”frățesc”.

Foto: Angela Grămadă
Niciodată nu am așteptat atât de mult raportul Institutului Gaidar ca acum. Am vrut să văd cum se manifestă efectele ”Crimeea” asupra principalilor indicatori macroeconomici în Federația Rusă la o lună după agresiunea asupra statului vecin ”frățesc”. 

Cifrele par a fi ”înduioșătoare”. Rezervele valutare în aur scad. Acum au atins cifra de 484 mlrd $. Doar pentru salvarea rublei au fost cheltuite în luna martie 2014 peste 22 mlrd $. Aproximativ 35 mlrd $ au fost retrase de pe piața rusească doar în luna martie 2014. Aceeași sumă a fost retrasă și în perioada ianuarie-februarie 2014, iar experții prognozează că până la sfârșitul anului ar putea să fie retrase aproximativ 150 mlrd $ de pe piața rusească dacă situația din jurul Ucrainei se va agrava. Și asta nu e tot. Tot mai mulți bani pleacă din Rusia sub diferite forme. Investitorii se retrag. 

Toate acestea contribuie la scăderea activității investiționale și influențează negativ dinamica economiei. Între timp, popularitatea lui Putin crește. Situația dată  Kremlinul o valorifică prin sporirea controlului ideologic și politic asupra vieții sociale.

Raportul îl găsiți aici