Smirnov şi Constituţia... – al treilea act al dramei...

Dacă aş fi în locul lui Smirnov şi aş avea „inteligenţa” acestui personaj, probabil exact asta aş proceda: aş modifica Constituţia statului meu fantomă şi aş introduce pasaje întregi din cea a cărui vasal sunt, adică din cea a Federaţiei Ruse... . Acţiunea în cauză s-ar numi ARMONIZAREA ACQUIS-ului FEDERATIV... .

Foto: VSPMR.ORG

După adoptarea actului legislativ prin care a fost arborat drapelul rus pe edificiile oficiale ale Transnistriei, dar şi a unuia prin care monedei Federaţiei Ruse i se rezervă aceeaşi soartă, urmată de declaraţia bombă a lui Igor Smirnov că „statul” la cârma căruia se află este gata să intre în componenţa Federaţiei Ruse ca regiune autonomă, Tiraspolul nu mă mai poate uimi, cel puţin pe mine... . Era de aşteptat ca şi Constituţia nerecunoscutei Republici Nisterne să fie supusă „modernizărilor”.

Actul III al dramei se consumă după un scenariu uşor incompatibil cu primele două (I – drapelul, II – moneda: aici oficialii ruşi au ridicat din umeri, cerând timp de gândire pentru că le lipseşte precedentul). Presa de la Tiraspol s-a împărţit în două tabere, iar ambasadorul Federaţiei Ruse la Chişinău a reacţionat, oarecum, dur la adresa articolelor scrise de către jurnaliştii aserviţi lui Smirnov. Este evident că nici singurul ziar online în care am găsit critică la textul noii Constituţii nu poate fi catalogat drept obiectiv, dar cel puţin au luat o poziţie mai puţin plăcută conducerii.

Discuţiile cu privire la modificarea Constituţiei Transnistriei au demarat pe 23 octombrie 2009, când Igor Smirnov a propus începerea dezbaterilor pe acest subiect în cadrul reuniunilor Consiliului Suprem (organul legislativ). Data propusă pentru referendum este 24 ianuarie 2010. Deputaţii au acceptat propunerea de a introduce pe ordinea de zi proiectul de lege prezentat de liderul de la Tiraspol, dar şi-au exprimat, în acelaşi timp, reţinerile faţă de text, motivând cu posibilitatea apariţiei unor conflicte atât interne, cât şi externe, dacă actul va fi adoptat în varianta actuală. Dacă pe 18 noiembrie membrii Consiliului Suprem vor vota împotriva datei propuse pentru organizarea referendumului, atunci, în conformitate cu legislaţia în vigoare a Transnistriei, Smirnov va avea nevoie de 15000 de semnături din partea populaţiei. Pentru liderul nerecunoscut de la Tiraspol aceste semnături nu sunt o problemă. El are experienţa necesară în obţinerea acodrului populaţiei, inclusiv prin coerciţie, mai ales că apropiaţii acestuia au declarat că ele deja sunt adunate.

Conform Agenţiei de Presă REGNUM.RU nu este pentru prima dată în acest an când Smirnov încearcă să modifice Constituţia. Scopul: armonizarea legislaţiei nistrene cu cea rusească şi mărirea atribuţiilor preşedintelui. Majoritatea deputaţilor, dar şi presa s-au opus atunci adoptării noului act legislativ. Smirnov s-a conformat, dar nu a renunţat la idee, adunând între timp cantitatea de semnături necesare.

În Novaya Gazeta, un ziar online local din Tiraspol, găsim un articol, unde sunt punctate pe rând toate modificările constituţionale. Acestea sunt însoţite şi de o mică analiză prin care se explică modalitatea în care Smirnov îşi întăreşte şi mai mult poziţia. Importantă este şi menţionarea faptului că ultimele alegeri ale preşedintelui au avut loc în aceeaşi perioadă cu organizarea referendumului controversat cu privire la independenţa Transnistriei, ceea ce i-a adus liderului de la Tiraspol voturi în plus atunci. Oare îşi simte acesta ameninţată poziţia în acest moment? Smirnov a avut deja patru mandate prezidenţiale. Nimeni nu îi poate interzice să candideze şi pentru al cincilea, pentru că nimeni nu are atât de mult curaj să o facă. Iată de ce presa de la Tiraspol crede că actualul conducător al Consiliului Suprem, Evghenii Şevciuc, va avea o poziţie mai puţin ostilă faţă modificările aduse noului proiect al Constituţiei şi-l va accepta, dacă varianta cu obţinerea unei eventuale întrevederi pe acest subiect cu liderul de la Kremlin îi va fi refuzată. Novaya Gazeta a prezentat posibilul eveniment în felul următor, citez:

„Există, ce-i drept, şi o variantă verificată: pentru a nu ştiu câta oară să tragă o fugă la Moscova, la Kremlin, la palatul ţarului, să cadă în genunchi şi să bată mătănii în faţa Ţarului Mare Alb: „Salvează-ne, tătucă! Ordonă-i prinţului nostru să se dezică de armonizarea drăcoasă! Ordonă-i să nu schimbe nimic, să nu ne facă de ruşine neamurile, să lase totul pe vechi!” Dar cum a arătat experienţa, acest lucru este un fel de atac frontal în Primul Război Mondial: luptă multă, dar rezultatul chiar şi după al 99-lea atac este acelaşi... .”

Punctul forte al noii Constituţii, susţine presa de la Tiraspol, este faptul că ea menţine alegerea directă a preşedintelui ţării de către cetăţeni, invocând drept exemplu negativ experienţa Moldovei şi cele două scrutine legislative prin care a trecut aceasta în anul 2009. Aşa se va evita tranformarea „statului transnistrean” într-un „stat al boierilor”, lucru care a devenit posibil într-o republică de tip parlamentar, în care preşedintele a devenit jertvă a intrigelor politice şi de clan, pierzându-şi rolul de contraforţă în faţa organului legislativ prin limitarea accesului direct al acestuia la alegător.

Mandatul preşedintelui va avea 5 ani şi nu 6 ca în Federaţia Rusă.

Există şi foarte multe puncte în noul proiect constituţional, prin care liderul de la Tiraspol, ca iniţiator al actului în cauză, îşi creează posibilităţi pentru eventuale mişcări politice. Cetăţenii nu pot fi extrădaţi, drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului sunt limitate dacă acest lucru se cere în interesul apărării sistemului constituţional, în interesul securităţii de stat, al ordinii publice, al moralităţii. Experţii consideră că această prevedere este ambiguă şi poate fi tratată în manieră diferită de către utilizatorii actului legislativ, în dependenţă de interesele personale. Constituţia Federaţiei Ruse, dimpotrivă, nu conţine asemenea lacune şi nu oferă posibilitate de a manevra cu actul normativ suprem al statului.

Apare întrebarea: este vorba aici despre experienţa constituţională de peste 16 ani a Kremlinului sau Smirnov îşi creează portiţe legilsative de ocolire a actelor normative a statului în componenţa căruia se declară gata de a accede?

Un alt punct, asupra căruia atrage atenţie presa de la Tiraspol este minimul de vârstă necesar pentru a putea candida pentru legislativ. Acesta este de 25 de ani. Pentru comparaţie în Rusia un cetăţean poate pretinde la funcţia de deputat de la 21 de ani. În plus, ca să candidezi ca reprezentant in Consiliul Suprem trebuie să fi locuit pe teritoriul unităţii administrative pe care doreşti să o reprezinţi minimum 5 ani de zile.

Smirnov suprimă şi mai mult posibilitatea apariţiei pluripartidismului, deoarece aceasta i-ar îngreuna posibilitatea de a controla la fel de bine organul legislativ, precum o poate face în prezent.

Probabil cea mai importantă prevedere a noului proiect constituţional este cuprinsă în articolul 86, punct 1, prin care Republica Moldovenească Nistreană îşi rezervă dreptul de a utiliza forţa armată în afara teritoriului său. După cum observă jurnalişii de la Novaya Gazeta, acest lucru este o calchiere neserioasă a Constituţiei Federaţiei Ruse.

Smirnov lucrează în acest moment în două direcţii: el încearcă să suprime cât mai mult posibilitatea apariţiei unor forţe ostile în interiorul teritoriului pe care îl controlează şi negociază o poziţie cât mai bună cu Federaţia Rusă pentru a obţine cât mai multe beneficii din rezolvarea conflictului, indiferent de formatul de negociere.

Se va destrăma sau nu se va destrăma…. iată întrebarea….

Există în ultima perioadă o tendinţă generală în mediul analiştilor politici să facă previziuni cu privire la colapsul Statelor Unite ale Americii şi nu pur şi simplu, dar după modelul destrămării Uniunii Sovietice. Ghicesc în zaţuri de discursuri politice şi infuzie cu iz de criză globală că pe undeva, pe aproape, se plimbă finalul liberalismului modern, ceea ce presupune prăbuşirea celei de-a treia ordini mondiale liberale, instaurate după căderea Zidului Berlinului pe 09 noiembrie 1989.

Aveţi în faţă două poze, foarte sugestive!






La prima vedere există foarte multe similitudini asupra cărora ar trebui să ne îndreptăm atenţia: criză economică, deprecierea valutei americane, slăbirea aliaţilor, adică a unor state precum Turcia, Egipt, Pakistan, un Israel aproape terminat ca şi satelit în regiunea Orientului Apropiat, problema Afganistanului pe care nici URSS-ul atunci şi nici SUA acum nu au putut să o soluţioneze, extinderea influenţei dincolo de bunul simţ, adică dincolo de situarea geografică, adjudecarea unor zone unde simpla prezenţă a „civilizaţiei occidentale” este inacceptabilă, vizite fără rezultate la Moscova, un zâmbet perfid al lui Putin afişat în problema iraniană, câteva state din Europa Centrală dezgolite în faţa pretenţiilor pe probleme de securitate ale Kremlinului, o Serbie doritoare de răzbunare, gata să se alieze cu veşnicul duşman de la Est, etc., etc..

Ceea ce m-a uimit în articolele scrise de analiştii din Vest cel mai mult este faptul că aceştia acordă o atenţie sporită sănătăţii naţiunii americane şi o prezintă ca fiind incapabilă să reacţioneze adecvat situaţiei în care s-a plasat. Americanul, afectat de criză, lipsit de iluzia supremaţiei naţiunii, este fericit doar cu simpla schimbare a culorii liderului de la Casa Albă, dar îşi îneacă amarul rezultat după prăbuşirea economică a principalelor ramuri economice în Cola şi cartofi prăjiţi (probabil singura industrie câştigătoare în urma crizei economice). Obama nu-şi dezamăgeşte alegătorul. El condamnă deciziile şi acţiunile predecesorilor săi, încearcă să fie elegant în discursuri şi comite propriile greşeli politice, fără să înveţe de la cei pe care îi critică, adică de la cetăţenii americani.

Ca să vă zăpăcesc cu totul o să menţionez aici că şi Mihail Gorbaciov la vremea lui a obţinut Premiul Nobel pentru pace, adică pentru destrămare... a Uniunii Sovietice..., Obama la fel..., pentru pace ... şi pentru... .

Istoria tinde să se repete sau unele istorii tind să fie evitate?

Da eu naivă.... credeam că ruşii sunt răi... . Ruşine să-mi fie că nu-i iubesc! (aşa mi-ar spune Luiza Doroşenco din Tiraspol) Dar de ce mi-ar pasă mie ce crede Luiza Doroşenco din Tiraspol???

Foto: IMAGINELIFE

Explic!

Anul acesta, mai exact în luna noiembrie, postul de radio „Vocea Rusiei” va împlini 80 de ani de la fondare. Mare eveniment! Cu această ocazie s-au gândit ei că ar fi frumos sa-şi pună ascultătorul sau cititorul la treabă. Zis şi făcut! Au lansat concursul „Corespondentul poporului”. Oricine dorea putea să participe cu un eseu, subiectul la alegere. Recunosc: am avut şi eu un gând să trimit unul, dar m-am „împiedicat” de propria lene naţionalisto-faşisto-rumână şi am trecut cu vederea competiţia strâmbând din nas! Na! Nazlo Golosu Rossii!

Dar iată Luiza Doroşenco din Tiraspol, Transnistria, a fost foarte activă! Extraordinar de activă! A trimis peste 20 de articole! Iată unul dintre ele:

СПАСИБО МОСКВЕ И РОССИИ!

В тираспольском клубе «Ветеран» состоялась акция вручения гуманитарной помощи ветеранам Великой Отечественной войны, малообеспеченным и остронуждающимся российским соотечественникам. Согласно спискам, подготовленных местными русскими общинами, единовременную материальную помощь в размере две тысячи рублей получили сто жителей Приднестровья.

После вдохновляющего выступления народного вокального ансамбля «Черемуха», делегация во главе с заместителем руководителя Департамента внешнеэкономических и международных связей г. Москвы А. Сорокиным передала соотечественникам материальную помощь, выделенную правительством Москвы в рамках программы поддержки соотечественников.

Звучат имена и фамилии, дрожащими руками люди ставят свои подписи в ведомости, в их глазах – слезы. Получаемая материальная помощь имеет для них много большую ценность, чем просто сумма денег. Это – реальная забота о них Москвы, России, это подтверждение того, что о них помнят. Это – надежда.

- Большое спасибо правительству России и Москвы, что не забывают нас, всегда помогают, - говорит 90-летний В.П. Фиалков. Он - ветеран Великой Отечественной войны, имеет боевые и трудовые награды, на встречу с российской делегацией приехал из Днестровска.

Молодую симпатичную девушку из Тирасполя зовут Виорика. Она - одинокая мать, воспитывающая двойняшек (им по семь месяцев).

- Это очень неожиданно и приятно, что правительство Российской Федерации и города Москвы оказывает нам такую помощь, - соглашается она с мнением предыдущего собеседника. И добавляет: - Помимо необходимого, обязательно куплю своим деткам игрушки.

- Мы очень благодарны правительству России и Москвы за финансовую поддержку. Мы постоянно ощущаем заботу великой Родины о нас, приднестровцах. Спасибо, что поддерживают нас, – благодарят Б.В. Сальников, Г.М. Арбуз, С.М. Серябряков, В.В. Ермаков, Л.П. Абрамович - члены общины «Добрыня» из Бендер. - Очень радует, что Россия нас помнит, - говорит Т.И. Соловьева, инвалид второй группы из Бендер.

- Хотелось бы, конечно, чтоб мы могли получать российскую пенсию, потому что тяжело нам материально, особенно инвалидам - не хватает денег, чтобы купить необходимые лекарства, поддерживать свое здоровье. Полученная сегодня материальная помощь для таких как я - существенная поддержка. Спасибо Москве и России!

Мы – православные христиане – каждый день молимся в церкви и дома за Россию, за её процветание и благоденствие нашего края.

Pe scurt: Doamna, Domniţa sau ce-o fi ea, mulţumeşte conducerii Federaţiei Ruse, mai exact adjunctului departamentului relaţii externe al oraşului Moscova, A. Sorokin, pentru ajutorul material acordat în cadul programului de susţinere a concetăţenilor... .

Autoarea articolului menţionează că pentru cei care şi-au pus semnăturile în liste această sumă de bani este mai mult decât un ajutor material. Este un semn! Unul foarte important! Semn că Rusia nu a uitat de ei! Este o speranţă!

Să ajungi să te rogi lui Dumnezeu pentru Rusia şi înflorirea ei pentru că ţi-a dat 2000 de ruble????

Doamne, ascultă şi ruga umilei tale roabe, Angela... . Dă, Doamne, mai multe încreţituri pe creierul „ruso-moldovenilor” şi ascunde-le stiloul şi strică-le calculatorul, atunci când simţi că vor excela în prostie!

PS 1: acest articol nu exprimă ură faţă de cei nevoiaşi, faţă de cei asupriţi de soartă care nu au ce pune în gură, care abia îşi trec sufletul dintr-o zi în alta, indiferent din ce regiune a lumii ar proveni... . Acest articol este exprimarea unei revolte interioare faţă de persoane ca Luiza Doroşenco, care suferă de rusofilie acută şi necesită o lobotomie urgentă... .

PS 2: întrebare către ruşi: dar nu vreţi să vi-i luaţi înapoi pe toţi, din toate ţările de pe unde ia-ţi semănat? Facem chetă! Vă ajutăm prin lobby şi advocacy peste tot unde trebuie! Lucrăm inclusiv cu cei vizaţi!

PS 3: când am căutat o poză pentru această postare cele mai multe referinţe erau la Steaua şi Becali, catalogaţi drept "fabrica de prostie"! :D

Tinerii moldoveni refuză să privească în trecutul sovietic...

Ruşii sunt preocupaţi să îşi refacă influenţa în fostul spaţiu sovietic, iar acest lucru nu mai este un secret pentru nimeni. Pentru a atinge acest scop ei au creat chiar şi o Comisie specială pentru restabilirea adevărului istoric. Doar că acest adevăr istoric este convenabil doar ruşilor nu şi celor vizaţi de el.

Articol publicat de STIRI.ROMANISM.NET si preluat de CURAJ.NET

Foto: FCO.CAT

Într-un interviu acordat recent de către conducătorul grupului de cercetare din Rusia „Circone”, Igor Zadorin, revistei „Expert”, au fost făcute publice rezultatele unui studiu interesant despre modul în care înţeleg istoria URSS-ului cetăţenii celor 15 republici ex-sovietice.

Cum percep cetăţenii fostelor state sovietice istoria secolului XX? Cum apreciază perioada în care s-au aflat în componenţa Uniunii Sovietice?

Inovaţia studiului dat constă în faptul că accentul a fost pus în special pe tineri şi cum acceptă aceştia experienţa părinţilor şi bunicilor, pornind de la ideea că au fost scutiţi de îndoctrinarea comunistă.

Igor Zadorin afirmă că istoria este domeniul în care modalitatea de înţelegere a proceselor este aceeaşi şi la predecesori, şi la urmaşi, ceea ce îi permite să susţină că rezultate similare trebuiau să apară aproape în toate cele 15 state ex-sovietice. Cu toate acestea concluziile au fost surprinzătoare chiar şi pentru cei care au efectuat acest studiu.

În primul rând în urma cercetării s-a observat o diferenţiere a ţărilor în trei grupe:

1. Asia Centrala şi Belorusia – state care încă venerează eroii şi monumetele istorice sovietice;
2. Statele Baltice şi Georgia – state care întotdeauna, chiar şi în timpul existenţei Uniunii Sovietice se opuneau existenţei acesteia;
3. Rusia, Ucraina şi Moldova – state care încă nu şi-au definitivat conştiinţa istorică şi încă sunt în căutarea identităţii naţionale.

Surpriza studiului au constituit-o Republica Moldova. Majoritatea tinerilor din statele supuse studiului au o atitudine pozitivă faţă de istorie, iar opinia lor nu se deosebeşte foarte mult de cea a predecesorilor lor. Excepţie: Republica Moldova. La noi generaţia tânără are o viziune diferită de cea a generaţiilor anterioare.

Cum se explică acest lucru?

Tinerii sunt acea generaţie care nu a trecut prin ceea ce numim noi „spălare de creieri”, ei având acces şi la surse alternative de informare, din exterior: mass-media, cărţi, şcoală. Conştiinţa istorică se formează în familie. Este aproape imposibil să te opui în această privinţă bunicilor sau părinţilor. Altfel, tânăra generaţie ar fi trebuit să îi recunoască pe predecesori drept profani şi rataţi. Acest lucru este valabil mai mult pentru statele asiatice, unde respectul pentru strămoşi este omniprezent, fiind ajutat şi de religie.

În Moldova, susţine Zadorin, tinerii ceva nu au înţeles până la capăt. Explicaţia: o treime din populaţia masculină se află în afara hotarelor ţării, ceea ce a lipsit tânăra generaţie de îndrumători, adică de purtătorii experienţei sovietice. În mod normal prin aceeaşi experienţă ar fi trebuit să treacă şi Ucraina şi statele din Asia Centrală, dar în ultimele factorul istoric nu este atât de important precum în Moldova, unde destrămarea URSS-ului este percepută într-o manieră total diferită. Aici deja s-au format anumite clişee şi o percepţie orientată într-o anumită direcţie, care aş adăuga eu nu este deloc convenabilă ruşilor. Vectorul politic este în mânile tinerei generaţii şi este unul european, care susţine că „noi suntem una cu România, noi suntem cu Europa”.

Un alt moment interesant al studiului îl constituie cel în care Statele Baltice au primit în grupul lor Georgia. Geografic sunt situate la o distanţă mult prea mare. Experienţa occidentală a balticilor nu se compară cu cea a georgienilor. Istoric, perioada de ocupaţie rusească este şi ea diferită: Georgia a fost inclusă în componenţa Imperiului Rus în anul 1801, iar Estonia, Lituania şi Letonia în timpul celui de-al doilea război mondial. Şi, cu toate acestea, rezultatele sunt surprinzător de asemănătoare: negarea vehementă a istoriei şi trecutului sovietic, pe alocuri chiar violentă.

Printre alte rezultate ale studiului putem menţiona şi faptul că în Lituania şi Letonia se regăseşte cea mai mică cifră de persoane interesate de istorie, ceea ce nu se poate spune şi despre Estonia, unde încă mai găsim discuţii aprinse despre experienţa statului în componenţa URSS-ului. Acelaşi lucru se întâmplă în Ucraina, Federaţia Rusă şi Moldova: numărul respondenţilor care şi-au confirmat acest interes este destul de mare.

Statele din Asia Centrală, care în mod normal ar fi trebuit să se distanţeze de trecutul sovietic nu o fac şi din cauza, crede Zadorin, că anume sovietizarea le-a adus un alt nivel de trai, unul mai bun de cât cel pe care îl aveau până în acel moment. De aceea ele nici nu sunt preocupate să îşi schimbe sistemul instituţional sau regimul politic, care nu este altceva decât o oglindă a celui sovietic.

În ceea ce priveşte Belorusia, populaţia acestei ţări deja nu se mai percepe separată de cea a Federaţiei Ruse, şi asta chiar dacă are doi vectori politici: Federaţia Rusă sau Uniunea Rusia-Belorusia-Kazahstan şi Uniunea Europeană, mai nou.

Se pare că tinerii moldoveni le-au cam dat peste cap ideile experţilor ruşi. Ceea ce bucură este faptul că în ultima perioadă Republica Moldova a devenit excepţie de la multe planuri de supunere rusească.

PS: interviul îl găsiţi aici.

Şi ruşii au avut criza lor ... politică...

Credeţi că doar opoziţia moldovenească poate „să bage” ţara în criză politică? Vă înşelaţi! Şi ruşii pot! Numai că la ei s-a primit ca în bine cunoscuta sintagmă: „Am vrut să iasă mai bine, dar s-a primit ca întotdeauna... .”

FOTO: RIA Novosti

Era să trec cu vederea un lucru extrem de important: criza politică a ruşilor! Astăzi, în timp ce citeam revista presei ruseşti simţeam cum au început să îmi joace drăcuşorii de bucurie pe un umăr, iar pe celălalt raţiunea şi-a încrucişat mânile şi mă dojenea sfidător cu privirea ei ascuţită: „Nu fi rea! Mai întâi vezi care este treaba... ce i-o fi apucat în ajun de sfârşit de an, când ar trebui să fie preocupaţi cu punerea la cale a unei noi crize energetice... .” Am zis că este bine din când în când să-i fac pe plac şi am început să caut.

Spaţiul ex-sovietic abundă de evenimente, crize şi conflicte politice. Dacă nu e criză energetică, atunci e criză politică, dacă nu este atentat terorist, atunci sunt lupte deschise în toată legea, dacă se întâlnesc liderii azerilor cu cei ai armenilor, atunci sigur ultimii se vor certa cu turcii, dacă Lukaşenko dă peste nas ruşilor cu ghiulele din lapte, atunci ruşii dau peste nas ucrainenilor cu monumente ale soldatului necunoscut, şi tot aşa... ca să nu se plictisească liderii politici, cei împuterniciţi cu o bucăţică mică din suveranitatea fiecărui cetăţean „dornic” nevoie mare de valori şi principii democratice.

Ignoranţa actului de vot se pedepseşte...

Oricât de mult nu am afirma că îi cunoaştem pe ruşi, adică că vorbim limba duşmanului, iar mulţi dintre semenii noştri chiar au întregit rândurile celor care au muncit pe brânci la ridicarea în slăvi a capitalei statului unde Lenin îşi sforăie liniştit vecia, nu îi vom înţelege niciodată pe deplin.

Rusul s-a obişnuit să i se impună anumite lucruri, rusului nu-i este pe plac democraţia, rusul nu se simte bine atunci când i se respectă drepturile, rusului îi place cineva să-l conducă, dar neapărat cu un bici sau cu o bâtă... .

Rusia, pe lângă faptul că este sado- cu popoarele vecine, mai este şi mazo- cu propria naţiune şi toate acestea din imbecilitatea-i caracteristică, din mojicia-i intrată în sânge. Cum, Domnule, să ai alegeri şi să optezi constant pentru acelaşi partid deja a câta oară? Mai ales că ai pretenţii de „Super Puper Naţiune”... . Nici America nu face aşa ceva. Şi aceia înţeleg că dacă vor să fie pupaţi în partea dorsală, trebuie să ne mai mânjească ochii, din când în când, cu schimbare de partide la guvernare, că na: aşa trebuie! Pentru binele naţiunii americane!

Măcar să mimeze democraţia, dacă tot nu ştiu ce este ea şi cu ce se mănâncă!

Alegătorii nu au vrut....iertaţi-i, domnilor politicieni...

Duminică, pe 11 octombrie 2009 în Federaţia Rusă au avut loc alegeri locale sau regionale (la ruşi local se confundă cu regiune la cât spaţiu au...). Rezultatele acestora i-au nemulţumit pe liderii fracţiunilor, care formează „opoziţia”: Vladimir Jirinovskii, Ghenadii Ziuganov şi liderul Pardidului „Rusia Corectă” (Spravedlivaya Rossia). Aceştia au acuzat partidul aflat la conducere că au fraudat alegerile. Aproape în toate localităţile unde au avut loc alegeri (este dubios sistemul de vot rusesc, încă nu am reuşit să mă lămuresc cu el, iar raţiunea refuză să coopereze) victorie au obţinut candidaţii Partidului „Edinnaya Rossia”. În semn de protest, miercuri, deputaţii din opoziţie au refuzat să mai ia parte la lucrările Dumei de Stat. Liberal-democraţii, comuniştii şi esserii (de ce s-or numi oare astfel???) au ieşit în mod demonstrativ din sala de şedinţe a Dumei.

Medvedev a sunat, Jirinosvkii a cedat...

Jirinovskii şi ceilalţi doi lideri au declarat că vor continua boicotarea şedinţelor Dumei până când nu vor vorbi cu Dmitrii Medvedev. Aceştia au cerut insistent o întrevedere cu preşedintele rus, astfel încât să supună discuţiei sutele de cereri prin care erau semnalate încălcările grave ale prevederilor legislaţiei electorale, cerând în acelaşi timp şi demisia şefului Comisiei Electorale Centrale. Experţii politici de la Moscova i-au acuzat de laşitate pentru că nu au acceptat rezultatele oficiale ale alegerilor, iar liderii partidului aflat la guvernare i-au învinuit că se joacă cu alegătorul, astfel încât să găsească o scuză pentru eşecul suferit.

În Rusia comuniştii de câţiva ani buni protestează din inerţie împotriva lui Putin şi a găştii lui, dar este pentru prima dată când astfel de acţiuni nu numai că nu pornesc de la această formaţiune politică, dar sunt susţinute, pe acelaşi ton critic în adresa autorităţilor, şi de către alţii.

Pe 15 octombrie 2009 preşedintele Federaţiei Ruse, Dmitrii Medvedev, şi-a luat dinţii în mână (sau era invers) şi l-a contactat PRIN TELEFON pe Vladimir Jirinovskii. Discuţiile nu au fost făcute publice, dar, probabil, vocea mieroasă a lui Medvedev l-a convins pe liderul PLDR să revină în fotoliul de deputat şi să-şi liniştească şi prietenii din gloată.

Opinia publică de la Moscova a început să vehiculeze ideea că laşul ar fi, de fapt, preşedintele rus, Dmitrii Medvedev, care nu a avut curaj să îi înfrunte pe liderii partidelor de opoziţie.

Comuniştii nu cedează...

Dintre cele trei partide care au cerut o întrevede cu Ursul cel Mare, doar Ziuganov a rămas ferm pe poziţie şi a refuzat să revină în sala de şedinţe. El încă îl mai aşteaptă pe Medvedev... . Acest lucru ne demonstrează cât de „consecvenţi” sunt în acţiunile lor roşcăţeii din toată lumea... . Să-i explice cineva şi lui că această isterie a cam luat sfârşit, iar crizele politice nu încetează atunci când vrea muşchiul lui Ghenadii Ziuganov, dar când vrea muşchiul lui Putin... .

MOLDOVA. LA RĂSCRUCE...

Vinerea trecută am avut fericita ocazie să particip la un focus-grup la care au fost invitaţi mai mulţi tineri basarabeni, organizat de Fundaţia Soros România, care doreşte să elaboreze un ghid pentru cei care sosesc în România, astfel încât să le facă mai uşoară adaptarea pe meleagurile româneşti.

Foto: Hultan Files Wordpress

La sfârşitul întrunirii, care a avut loc într-o atmosferă caldă, amicală, chiar dacă nu ne cunoşteam între noi, am primit în dar o carte, titlul căreia este „Moldova. La răscruce”, volum îngrijit de Sergiu Panainte, coordonator de program în cadrul Fundaţiei. Lansarea volumului a avut loc pe data de 02 octombrie 2009 la Bucureşti.

Am citit această publicaţie dintr-o răsuflare. O lectură despre lucruri care dor: peisaj media de la Chişinău, analiză a sistemului politic, analiza legislaţiei în vigoare în domeniul liberei exprimări şi a întrunirilor, abuzuri, corupţie. Conţinutul se referă în cea mai mare parte la evenimentele din capitala Moldovei derulate în perioada celor două alegeri. Practic, am avut parte de o contabilizare a tuturor fărădelegilor săvârşite de fosta guvernare, care, după cum penţionează autorii, este o afacere de tip „Partid Comunist SA”.

Mai jos o să redau câteva spicuiri din carte.

“Valul de revoluţii „colorate” din 2003 - 2004 a provocat o mişcare oportunistă din partea lui Voronin de apropiere de UE, ceea ce mulţi au numit „revoluţia din capul lui Voronin”. Dar planul de acţiuni Moldova - UE care presupunea democratizare şi reforme ameninţa „verticala puterii”, baza puterii lui Voronin, şi astfel a intervenit „contrarevoluţia din capul lui Voronin”. Libertatea presei a fost limitată, intimidarea opoziţiei prin folosirea abuzivă a statului a devenit fapt obişnuit. Europenizarea Moldovei a rămas la un nivel superficial, autorităţile adoptând o mulţime de legi cu specific european, dar fără a le implementa. Anul electoral 2009 a venit peste o ruptură politică ireconciliabilă între PCRM şi opoziţie, violenţa politică mutându-se în stradă în aprilie 2009. Opoziţia a reuşit să preia iniţiativa prin repetarea alegerilor în iulie şi preluarea majorităţii parlamentare, deşi insuficientă pentru alegerea unui nou Preşedinte.”(pag. 9)

“Italianul Cesare de Montis (şeful Delegaşiei Comisiei Europene la Chişinău – n. m.) a ocupat funcţia de şef al delegaţiei în ultimii ani şi a preferat un rol public puţin activ. În schimb, „faţa” UE la Chişinău a fost reprezentantul special Kalman Miszei. Deşi nu are control asupra programelor europene acolo, ci mai degrabă o funcţie simbolică de reprezentare, reprezentantul special a devenit în simbolisticapublică purtătorul de cuvânt al Uniunii la Chişinău. Însă această dualitate, precum şi greşelile făcute de Miszei încep să aibă rezultate negative. Pentru Solana şi deci şi pentru Miszei, conflictul din Transnistria a fost prioritatea în toţi aceşti ani. Se pare că au considerat acest conflict ca cel mai uşor de rezolvat dintre conflictele care marchează relaţia cu Rusia şi au dorit să facă din Transnistria un exemplu. Pentru asta, era nevoie de un guvern stabil la Chişinău. Punând Transnistria şi stabilitatea la Chişinău înainte de orice, Miszei a făcut greşeala de a-şi înstrăina opoziţia de acolo. Este acuzat că a ignorat constant semnalele negative privind autoritarismului lui Voronin şi s-a comportat mereu ca şi cum ar fi fost convins că fără PCRM nu se poate guverna. În timpul vizitei noastre de documentare la Chişinău am fost uimiţi de gradul de neîncredere şi frustrare manifestat în rândurile opoziţiei, jurnaliştilor şi activiştilor anti-Voronin împotriva lui Kalman Miszei. „A fost omul loial a PCRM”, „Noi îl înţelegem ca un personaj care apără interesele Rusiei aici” – doar câteva dintre calificativele apărute la adresa sa în timpul interviurilor de la Chişinău. O altă acuzaţie este că după blocajul politic din aprilie a încercat să convingă partidele din opoziţie să acorde PCRM „votul de aur” care ar fi dus la alegerea unui nou preşedinte din partea comuniştilor şi, deci, la asigurarea stabilităţii. Deşi acest lucru este negat oficial, cert este că reprezentantul UE s-a implicat mai mult decât era cazul într-un moment în care PCRM avea iniţiativa politică şi că a spus lucruri diferite diverşilor interlocutori.” (pag. 35)

“O schimbare a puterii la Chişinău ar putea debloca negocierile, iar guvernul de la Bucureşti s-ar putea arăta mai flexibil faţă de chestiunea tratatului comun, care nu ar aduce nici o schimbare în practică, dar ar scoate din defensivă partidele necomuniste de la Chişinău, obligate mereu să se apere de acuzaţiile că ar dori unirea cu România. În plan european, România îşi consolidează statutul de ţară membră UE interesată de Moldova şi cu expertiză în zonă. Cum spunea un expert independent de la Bruxelles intervievat pentru acest raport, „dacă România nu pune Moldova pe agenda UE, nimeni altcineva nu are nici interes, nici expertiză pentru a o face”. Spania filtrează relaţia UE cu America Latină, Franţa face acelaşi lucru cu Africa de Nord, iar Polonia încearcă asta în relaţia cu Belarus şi Ucraina, probabil România se va instala într-o poziţie similară în poziţia UE – Moldova. Totuşi, pentru a fi credibilă în UE pe acest subiect, România ar trebui să caute un parteneriat cu alte state membre interesate de subiect. Aflat în vizită la Chişinău înainte de alegeri, Ministrul de Externe polonez a declarat că ţara sa va fi „reprezentantul Moldovei în forurile UE” dacă alegerile vor decurge bine. Aceasta poate fi începutul unui parteneriat româno-polonez pentru Moldova.” (pag. 39)

Studiul este accesibil în format PDF pe portalul Fundaţiei Soros România. Eu nu vreau să influenţez opinia cititorilor acestui blog, deci vă recomand să îl accesaţi şi, poate, ulterior să-i facem o analiză în comun.

Un alt lucru deosebit de important este că “Moldova. La răscruce” a fost publicată în trei limbi: română, engleză şi rusă, ceea ce îl face recomandabil tuturor celor care sunt dornici de a se documenta cu privire la situaţia politică reală din Republica Moldova.

Primii dinţi...

Nu mă prea pricep eu la copii mici, ba mai mult îmi este chiar foarte frică de ei, adică să nu îi rănesc, să le fac vreun rău. Şi cu toate acestea am doi copii... .

Responsabilitate mare... . Dar hai, mai bine, să vă spun despre ce este vorba.

Primul meu copil se numeşte „Evoluţia relaţiilor ruso-americane din perspectiva dezbaterii multilateralism-unilateralism” şi a apărut pe lume în maternitatea editurii Lumen din Iaşi în anul 2007. Mie mi-au dat lacrimile, atunci când l-am vazut, martori îmi sunt studenţii mei de la Chişinău. Se îmbulzeau în colţul ochilor, gata, gata să se prăbuşească pe obraji. Atunci mi-am zis că asemenea copii mi-aş dori foarte mulţi!

Astăzi, 12 octombrie 2009, cel de-al doilea copil al meu, adică blogul „ANGY” împlineşte exact la ora 21.00 şase luni. Nu-mi doream să vină pe lume în acea clipă grea pentru noi cei din Basarabia, dar l-am acceptat şi am început să îngrijesc de el.

Nu voi angaja Google Analytics pe post de medic ca să îmi spună dacă este sănătos sau nu. Îl las pe seama voastră: cei care mi-aţi fost alături, care aţi citit cu atenţie postările mele, aţi împărtăşit opinii, mi-aţi sugerat idei, care aţi lăudat şi aţi criticat.

Datorită lui „ANGY” acum am şi mai mulţi prieteni, cărora le port un respect deosebit.

Vă mulţumesc tuturor pentru că m-aţi susţinut în clipele frumoase şi mai puţin frumoase!

Sper să ne reauzim şi la 1 AN, tot aici, pe blogul „ANGY”!

PS: în bara din partea dreaptă, sub gadget-ul cu vizite, veţi găsi o casetă în care adun ideile, sugestiile, opiniile, dar mai ales CRITICILE voastre cu privire la evoluţia acestui blog! Le aştept cu nerăbdare, astfel încât să pot fi cât mai receptivă la doleanţele voastre.

Astăzi m-am jucat cu Soarele...

După ce ieri a fost zgârcit cu mine să îmi ofere căldură, astăzi toată ziua ne-am jucat amândoi. Mai întâi mi-a mângâiat creştetul, apoi a trecut la ochi, obligându-mă să clipesc tot mai des, atunci când încerca să pătrundă cu razele prin retină în suflet, ca într-un final să se impună şi să mă forţeze să fiu propriul meu pictor de gropiţe în obraji... .



Şi aşa am rămas toată ziua: eu zâmbăreaţă, iar el cel mai bun prieten al ochiului meu... .




Bucureştiul îl iubesc cel mai mult pentru toamnă. Pentru foşnetul plăcut al frunzelor, pentru mirosul plăcut al ultimelor flori din parcuri, pentru aburii care ne ies din gură, atunci când încercăm să tăiem aerul din mers, pentru ceaţa pe care am vazut-o pentru prima dată astăzi... .Ador Bucureştiul pentru Calea Victoriei şi eleganţa ei, pentru Lipscani şi mirosul de prăjituri al străduţelor pe care le-a strâns prin zonă, pentru mirosul de carte veche din Piaţa Universităţii, pentru Cişmigiu şi Herestrău, pentru Bisericile vechi şi noi, pentru graba şi lenea în care se desfăşoară lucrurile aici, adică pentru caracterul său dual.

Vara se încăpăţinează şi nu vrea să cedeze. Galbenul şi ruginiul se impun prea încet în Bucureşti.

M-am oprit din mers şi am inspirat această imagine, m-am bucurat de ea ca un copil şi i-am dăruit înapoi soarelui zâmbetul meu recunoscător pentru o zi superbă.








A fost o zi minunată şi pentru că am primit o bucată de casă. De la Brânza au sosit strugurii mult doriţi, adunaţi de mânile părinţilor mei. I-am spălat şi i-am pus pe un platou. Mi-am sprijinit bărbia în pumni şi privindu-i mi-am imaginat locul unde m-am născut... . Nu mă înduram să gust din dulceaţa lor. Mă uitam la bobiţele albe şi negre şi îi vedeam pe mama şi tata. Eh, cum îmi mai duc ei dorul, cum le mai duc eu dorul... . Îl vedeam pe Grivei cum dă huţa mâţele prin frunzele căzute, cum se aude behăit de oi şi mugetul unei vaci flămânde pe la vecini, cum dă nervos calul din picior în grajd să i se aducă apă, cum roiesc gălăgioase viespile pe la teascurile în care zace licoarea rubinie şi aşteaptă să fie pusă în butoaie spălate cu infuzie de nuc... .Se aude dorul meu de casă... . Se aude în gândurile şi oftatul meu... .

Trezeşte-te, UCRAINĂ, drogată!!!

Articol preluat de CURAJ.NET

Pe 17 ianuarie 2010 Ucraina va alege preşedintele ţării. Cetăţeanul ucrainean va avea de luat o decizie grea! De ce spun că va fi grea? Pentru că în Ucraina lupta nu se va da doar între Vest şi Est, dar şi între trecut şi viitor.

FOTO: ITAR-TASS

Încă în luna aprilie, când la Chişinău aveau loc acele tragice evenimente în care tinerii erau loviţi fără cruţare, iar autorităţile priveau prin geamurile din clădirea guvernului cum se sting vieţi, comuniştii din Ucraina îşi adunau forţele, astfel încât să iasă cât mai în faţă la alegerile care urmează să aibă loc într-un viitor nu prea îndepărtat. Apărea următoarea întrebare: oare ucraineanul va trage cu ochiul la ceea ce se întâmplă în statul vecin? Va lăsa fudulia ca să accepte experienţa tragică a moldoveanului? Va taxa comunismul şi formele de manifestare ale acestuia? Ale cui braţe le va alege pentru a fi legănat: ale Rusiei sau ale Occidentului?

Răspunsul este unul dezolant: Ucraina nu învaţă din greşeli!

La începutul lunii octombrie Partidul Comunist din Ucraina vine în faţa colegilor, care formează stânga ucraineană, cu propunerea de a se reuni într-un singur bloc. Se pare că nu a fost necesar să se depună prea multe eforturi pentru a-i convinge. Dorinţa de a ajunge la guvernare trece peste principii şi valori democratice, iar culoarea roşie tot mai persistentă pe portalurile ucrainene este cea mai bună dovadă în acest sens.

FOTO: UKRINFORM

Pe data de 03 octombrie 2009 la Kiev a avut loc cel de-al 43-lea Congres al Partidului Comunist din Ucraina (PCU). Cel mai important punct al ordinei de zi a fost înaintarea liderului PCU, Piotr Simonenko, în calitate de candidat unic al tuturor forţelor de stânga, reunite într-un bloc electoral. Iniţianiva a venit, însa, din partea liderului Partidului Progresist Socialist din Ucraina încă pe data de 13 septembrie 2009, Natalia Vitrenko. Acestuia i s-au alăturat şi următoarele formaţiuni politice: Partidul „Dreptate”, Uniunea Forţelor de Stânga şi Partidul Social-Democratic din Ucraina.

Alegerile în Rada ucraineană au fost fixate pentru data de 07 decembrie 2009, iar cele prezidenţiale pe 17 ianuarie 2010.

Din programul electoral al blocului de stânga găsim tendinţe clare de revenire la un comunism de tip primitiv: naţionalizarea unor întreprinderi de bază, introducerea economiei planificate, readucerea în „proprietatea poporului” a terenurilor, dar şi protejarea pieţei interne.

„Vom face tot ce ne stă în puteri ca reprezentantul PCU să fie ultimul preşedinte al Ucrainei,” declara Piort Simonenko în cadrul ultimului congres al partidului al cărui lider este. Comuniştii ucraineni doresc eliminarea instituţiei de preşedinte al statului din viaţa politică.

FOTO: KOMMERSANT.UA

Campania electorală a comuniştilor ucraineni are loc sub lozinca: „Salvarea muncitorilor ucraineni este în victoria blocului de stânga!”

Nu credeam că după cele întâmplate la Chişinău şi condamnarea comunismului în întreaga lume voi mai auzi adresări de genul: „Tovarăşi!” Anume aşa îşi începe discursul liderul acestei parodii de stânga în capitala ucraineană.

Până la data de 10 aprilie 2009 populaţia Ucrainei nu ştia ce se întâmplă în capitala Moldovei. Nu apăruse nicio ştire pe posturile naţionale. Ucrainenii erau prea ocupaţi să-şi lingă rănile cauzate de criza economică globală. Într-adevăr, scoaterea valutei naţionale tot mai devalorizate din bancomate era o ocupaţie mult mai importantă şi interesantă pentru cetăţeanul de rând decât răfuiala politică de pe străzile Chişinăului... . Noi, însă, în anul 2004 vă urmăream atenţi... .

În aceste zile, când moldovenii îşi jelesc copiii decedaţi din cauza perpetuării unui regim comunist, a unui regim de culoare roşie, Ucraina se arată prea nostalgică faţă de seceră şi ciocan.

Nu-i dorim vecinului nostru de la est să ajungă în situaţia noastră, să îşi plângă VIITORUL MORT pe Maidan, precum am făcut-o noi ieri în Piaţa Marii Adunări Naţionale la Chişinău şi în multe alte oraşe din România.

Priveşte, ucrainene, învaţă din greşeşile altora şi nu le repeta... .

VIDEO: ROMANISM.NET

Cumpărăm sape de lemn ... pentru toată ţara... II

Stau adesea şi mă gândesc la norocul aleşilor poporului că Ion şi Mărioara nu au conexiune la internet la ţară. Dacă ar putea să agaţe de sapă câte un minicomputer şi ar mai avea şi WI FI cred că ar rămâne terenurile arabile neprelucrate, iar cei doi ar protesta în fiecare zi în Piaţa Marii Adunări Naţionale.

Zilele trecute am avut onoarea să cunosc un asistent universitar de la Universitatea Politehnică din Bucureşti, care s-a implicat în Programul „Adoptă un Boboc”, derulat de tineri români şi basarabeni la Bucuresti. La prima vedere acest lucru nu are nicio legătură cu această postare, dar aveţi un pic de răbdare. Dintr-o vorbă în alta, întreabă Domnul asistent bobocica din ce regiune a Republicii Moldova este. Răspuns: satul Brânza, raionul Cahul. În secunda următoare îi apare Domnului mai sus menţionat o altă întrebare, dar însoţită de un zâmbet atât de larg, că nici nu vi-l pot descrie: „Ahaaaaaaaa, şi cum? Au mai făcut drumul acela pe la Cahul?”

Nu ştiu cum s-ar fi simţit ceilalţi de la Sudul Moldovei, dar mie mi-a cam fost ruşine că gropile au fost acelea care au contribuit la celebritatea noastră prin părţile Bucureştiului... .

Astăzi, când am reluat analiza Programului de Guvernare al AIE, am observat că anume la acest capitol m-am oprit data trecută: Politici şi Infrastructură de Transport!

Planuri mari are AIE-ul cu drumurile basarabene, mai puţin cu cele sudice... . Am găsit în programul de guvernare menţionate următoarele lucruri:

“Consolidarea capacităţilor Fondului Rutier şi creşterea ponderii lui în PIB pînă la cel puţin 1,2%, inclusiv prin vărsarea împrumuturilor şi a granturilor oferite de guvernele statelor străine, donatorilor şi programelor internaţionale.” (pagina 14)

Eu aş traduce acest punct în felul următor: vreţi să veniţi prin părţile noastre, fiţi buni şi contribuiţi, dragi investitori, la integritatea mijloacelor de transport pe care le aveţi în posesie. Nu săriţi cu gura peste mine acum: ŞTIU că doar investiţiile străine ne pot scoate din …, pardon, din colapsul economic în care ne aflăm, dar, totuşi... chiar atât de direct să li-o spuneţi… .

Un vizitator fidel al acestui blog, Radu, mă întreba la o postare despre Sudul Moldovei ce fel de ecartament avem la căile ferate şi i-am răspuns atunci că a rămas cel de tip sovietic.

Dragă Radu, veşti bune pentru tine, ia priveşte ce scrie în Programul de Guvernare:

“Reabilitarea şi electrificarea căilor ferate şi racordarea la ecartamentul european, în mod prioritar a porţiunii Chişinău-Ungheni”. (tot pagina 14)

Acum eu stau ca o zuză şi privesc in foaie şi nu înţeleg mai multe lucruri:

1. De ce doar porţiunea Chişinău-Ungheni?

2. De ce linia de cale ferată de întoarcere de la Cahul spre Giurgiuleşti se face cu ecartament sovietic, dacă tot va fi schimbat pe urmă în european? Unde este eficienţa, Domnilor?

Altă veste bună pentru Ion şi Mărioara este dezvoltarea tehnologiilor informaţionale, dar şi a modalităţii de votare:

„Crearea platformei pentru introducerea votului electronic şi susţinerea formelor de democraţie participativă prin sisteme electronice, indiferent de locul în care cetăţeanul se află în momentul desfăşurării alegerilor”. (pagina 16)

La capitolul Administraţie Publică ni se promite reformare, numirea în funcţie doar în baza principiului “MERITOCRAŢIEI”, transparenţă în luare deciziilor şi internetizare.

Iată că am găsit un lucru interesant şi pentru Babacu:

„Eradicarea disparităţilor regionale, inclusiv prin crearea premiselor pentru dezvoltarea afacerilor nonagricole în spaţiul rural (agroturism, servicii, artizanat, micile industrii şi altele).” (pagina 20)

Oare într-adevăt vor privi şi spre Sud, nu doar înspre Nord, Est şi Vest? Doare cam mult Sudul Moldovei, Domnilor guvernanţi... .

Vine rândul şi reintregirii ţăriii… . Transnistria… . Aici va fi greu, mai ales că Smirnov a declarat săptămâna trecută că este gata să intre în componenţa Federaţiei Ruse ca regiune autonomă, iar ruşii strâng din umeri şi tac mâlc, de parcă nu ar avea nicio contribuţie la isteria liderului de la Tiraspol… .

Am ajuns şi la politică externă:

“Impulsionarea relaţiilor bilaterale şi multilaterale, promovarea raporturilor de bună vecinătate şi edificarea unor parteneriate strategice cu UE, România, Ucraina, Federaţia Rusă şi SUA.” (pagina 22)

Tot la acest capitol era să mă prăpădesc de râs: “Dezvoltarea unor relaţii de bună vecinătate şi edificarea unor parteneriate strategice în spirit european cu România şi Ucraina.” (pagina 22)

Cu România înţeleg prezenţa spiritului european, dar cu Ucraina cam îmi vine să dau mâna în jos… .

Caut insistent abrevierea CSI-ului. O găsesc într-un final. Iată ce scie la acest punct:

“Promovarea dialogului politic şi a cooperării în cadrul Comunităţii Statelor Independente în vederea valorificării avantajelor oferite de către aceasta structură în circulaţia liberă a persoanelor, în dezvoltarea comerţului, sferei sociale şi schimburilor cultural-umanitare” (pagina 24)

Hm, interesant… mai ales că zilele trecute citisem un interviu al lui Oleg Serebrean pe acest subiect pe portalul Europei Libere. Într-o frază, deputatul pe lista PDM-ului a făcut praf existenţa acestei organizaţii fantomă: “Este clar ca CSI nu este o institutie de integrare ci e o institutie de dezintegrare. Deci daca este sa facem o paralela, frecvent analisti politici, comentatori politici de la noi sau chiar din alte parti, din Romania, Ucraina, incearca sa faca o paralela intre CSI si Uniunea Europeana. De fapt Uniunea Europeana este o structura de integrare. CSI-ul este o structura de dezintegrare a unui imperiu. Si daca vrem sa gasim paralele CSI-ului mai curind Comunitatea Britanica poate poate fi un exemplu.”

Recunosc: nu-mi place acest Program de Guvernare! Parcă este o adunătură aleatorie de programe electorale, luate de peste tot. Eu tot vă întreb: CUM VEŢI FACE TOATE ACESTE LUCRURI? Veţi împrumuta dintr-o parte ca să acoperiţi găurile din alte părţi? Nu reuşesc să găsesc răspunsul… .

CUM?????

Avem un nou guvern..., deci cumpăr sapă de lemn... I

Mi se făcuse dor să-mi terorizez creierul cu politichie moldovenească şi dacă tot era vorba să revin cu o analiză puţin mai amplă decât ultimele postari am zis eu că este indicat să incep cu Programul de Guvernare al Alianţei pentru Integrare Europeană: „Integrarea Europeană: Libertate, Democraţie, Bunăstare” 2009-2013 :-? (thinking).

FOTO: INTACTIMAGES.

Preşedintele back in business :D...hai, că mi-am revenit... aşa cred eu... .

Aşadar, să înceapă distracţia minţii!

După cum era şi firesc am căutat „ninunăţîa” de program de guvernare. Găsit! Unde? Pe portalul PLDM-ului. Tot acolo găsiţi şi membrii cabinetului de miniştri cu poze cu tot! Frumoşi copii mai naşte Ţara Moldovei! :-j

Pun ochelarii de Preşedinte Virtual al Republicii Moldova şi încep să citesc.

Prima campanie electorală a anului s-a desfăşurat sub lozinci de integrare europeană: de la comunişti (a se citi hahalere) până la democraţi şi liberali (a se citi tot un soi de moldoveni dar puţin mai ancoraţi în realitate) strigau în toate colţurile Republicii Moldova că ne vor integra undeva, adică în UE. Oficial toţi ştiu ce înseamnă acest lucru, neoficial nimeni nu realizează că asta te obligă nu doar să primeşti bani, dar şi să munceşti pentru ca să îi primeşti. Zis şi făcut: hahalerele au pierdut la 29 iulie alegerile şi s-a creat AIE-ul, o chestiuţă care ne va integra în UE, care îşi începe programul de guvernare cu următoarele afirmaţii:

„Guvernul va reuşi să transforme Republica Moldova într-o perioadă previzibilă într-o ţară eligibilă pentru aderarea la UE.”

Cum? urmează o întrebare logică. Păi „...prin asigurarea unei creşteri economice robuste, organice şi echilibrate... .”

Dacă VV al nostru iubea foarte mult să utilizeze peste tot „constructivismul” în cea mai arhaică şi tâmpită varianta a sa, atunci noua guvernare şi-a ales alte cuvinte: mai nou se poartă prin clădirea guvernului dezvoltarea „robustă” şi „incluzivă”. Cum se mănâncă nu am idee, se va unge pe ochii alegătorilor sau se va împărţi din poartă în poartă tot nu ştiu, dar e robustă şi incluzivă... .

Trec uşor mai departe şi mi se opresc ochelarii virtuali asupra reformării Serviciului de Informaţii Securitate, cu specificarea faptului că desecretizarea arhivelor SIS se va desfăşura în condiţiile legii. Ioi! Bravo, băeţilor de la AIE! În afara legii nu veţi avea cum să faceţi acest lucru, căci vă vom găbji pe la colţurile guvernării şi vă vom biciui de va ieşi fum din voi. Nici CCEC nu scapă, doar că acesta va fi reformat şi nu lichidat, după cum umblă vorba prin târg ;)

Ajung la mass-media. Dragă, Corina Fusu, nu te invidiez! Sincere compătimiri! Răbdare şi tutun, mai ales în resuscitarea „MU1”. Curaj, draga noastră! Te aşteaptă o muncă titanică în crearea legislaţiei în domeniul „Liberalizării spaţiului mediatic şi garantarea libertăţii de exprimare”. Dar, ai grijă, vezi Maia Lăguta prea s-a simţit liberă în ultimul timp, că a început să „grăiască” cu pumnii altora direct în scăfârlia primarului de Chişinău! Vorba ceea: libertate de exprimare nu de pumnire!

Mai trec câteva capitole, paragrafe... . Caut partea cu impozitele. Ţin minte că prin martie Chirtoacă promisese că dacă câştigă alegerile impozitul funciar va fi redus. Ori s-a redus de tot ca prin minune de când sunt liberal-democraţii la conducere, ori ceva au „mutit” ei, căci nu găsesc în genere acest impozit amintit în Programul de Guvernare. Ce ne facem, fraţilor? Suntem stat agrar şi nu interesează pe nimeni unde a dispărut impozitul funciar? Iarăşi vom cânta veşnica pomenire ţăranului, căci acesta moare cu aşa program de guvernare... .

PS: multumesc studentului meu Eugen Popescul. El m-a inspirat in alegerea titlului ;)

Va urma...

Adio Stand by ...

Septembrie s-a dus... . Credeam că va lua şi starea de „stand by” cu el... dar nu a fost să fie... . Creierul meu refuză să colaboreze cu mine. Parcă s-a transformat într-un organ separat şi îşi trăieşte viaţa independent de mine. Este crud! Infidel! Ipocrit!

Eu îl vreau înapoi, să se gândească la relaţii internaţionale, la românism, la „moldovenism”, la chestii utile, reale şi dureroase, dar el îşi face de cap şi visează la cum să mă evite pentru o perioadă nedeterminată... . Eu vreau ca el să muncească, el este leneş... .

Este posibil ca această postare să uimească lumea, dar asta simt în acest moment. Ştiu că pe unii i-aş putea chiar dezamăgi, dar sunt sigură că cei mai mulţi mă vor înţelege... .

Simt nevoia să scriu aceste lucruri. Am foarte mulţi prieteni, amici, cunoscuţi, colegi, care, nu este niciun secret, îmi apreciază modul de a fi, de a gândi, pe alţii, dimpotrivă, îi irită şi-i destabilizează psihic. Asta este... se acceptă!

Simt nevoia să iau o gură de aer care să înlocuiască tot ce este în mine, să scap de „Angelica” şi să rămân doar eu „Angela”. Nu mai vreau să protejez lumea! Vreau un ambalaj pentru mine şi care să fie numai al meu, să mă adăpostească de oamenii şi lucrurile inutile din viaţa mea... . Vreau să scap de paralizia gândirii. În copilărie am avut paralizie facială. Starea creierului meu în acest moment este aceeaşi: apeşi cu degetul să vezi dacă este la locul său, acesta se afundă într-un gol, nu-l simţi, dar ceea ce este în jurul său doare, iar problema cea mai mare este că nu poţi să pronunţi ceea ce te supără. Este acolo, este prezentă agonia, iar eu stau şi o privesc cum se dezvoltă... .

Retragearea este o soluţie? Nu! Am încercat şi nu a mers... . Să te impui să dai randament este o altă soluţie? Nu! Am încercat, dar nici asta nu a mers... . Şi ce mă fac? Trebuie să scriu în continuare şi despre lucrurile rele pe care le simt, nu doar ceea ce ar dori alţii să citească scris de mine. Am obişnuit cititorii acestui blog cu postări mai mult sau mai puţin „corecte” şi „adecvate” statutului meu de formator de opinie. Ei bine, eu nu sunt doar formator de opinie, sunt în primul rând Om şi îmi voi cere permisiunea de la voi să mai şi greşesc, dar să fac acest lucru într-un mod specific mie.

Îmi cer scuze pentru această postare, aveam nevoie de ea... pentru mine, nu pentru naţiune... . Astăzi naţiunea să-şi ia o pauză din viaţa mea pentru că a venit toamna şi în sufletul meu... .

Frăţia în zdrenţe sau zdrenţele frăţiei???








Eh, greu şi la fraţii noştrii estici, greu... .

FOTO: GOOGLE! :D

Ţin minte acum câţiva ani o ucraineancă încerca să-mi demonstreze că limba rusă şi cea ucraineană are mult mai multe asemănări decât limba română şi cea moldovenească. Am stat eu şi m-am gândit mult cum să-i explic acestei Doamne de vârsta a treia care nu vorbea mai deloc limba română că de fapt limba moldovenească nu există... . În zadar mi-am muncit creierul... până la urmă am ridicat mâna dreaptă în sus şi coborând-o în jos am mai scăpat câteva înjurături în gând şi desigur în limba română... .

Dar să revenim la subiectul articolului. Citeam astăzi revista presei şi văd titlu mare şi gras: Viktor Iuşcenko a anunţat că se întâlneşte cu Dmitri Medvedev la Chişinău (vezi aici)!

După scandalul diplomatic din luna august nu credeam că liderii celor două state frăţeşti vor dori să accepte un dialog face to face, cel puţin până unul dintre ei nu va mai fi lider, pardon, adică până Victor de la Kiev nu îşi va schimba extensia numită „nume” din Iuşcenco în Ianukovici, asta ca să i se facă pe plac lui Medvedev (vezi aici).

De certat s-au certat, dar de împăcat nu s-au împăcat... .

Naiva de mine credeam că principalul spectacol al Summit-ului CSI de la Chişinău, care se va desfăşura în perioada 8 – 9 octombrie 2009 va fi susţinut de Domn’ Ghimpu când acesta va vorbi în limba rusă... .

Parcă văd cum se vor semna teancuri de documente în timp record... sau, pardon, uitasem că ai noştri comunişti nu mai sunt la conducerea statului, şi poate nu se vor semna într-o oră ca la ultima reuniune. Iarăşi sunt naivă şi sper... . Însă, cred într-un singur lucru: punctul culminant al revederii va fi CRICOVA!

Nu degeaba a ales frăţia ruso-ucraineană să îşi adune zdrenţele prin părţile însoritei Moldove, exact în perioada când tulburelul se transformă în Regele „moldovenilor”. O să urmăresc foarte atent acest Summit: actori de elită, regizor recunoscut si un spectacol de excepţie.