Ucraina după alegerile parlamentare

angelagramada.blogspot.ro

Pe 28 octombrie 2012 în Ucraina au avut loc alegeri parlamentare. Conform rezultatelor acestora, pragul electoral de 5% a fost depășit de cinci formațiuni politice: Partidul Regiunilor –30,01%, Blocul Iuliei Timoșenco (Batikovșcina) –25,54%, UDAR (Alianța Democratică Ucraineană pentru Reforme) –13,97%, Particul Comuniștilor din Ucraina –13,18%, și Svobova (Uniunea Ucraineană ”Libertatea”) – 10,44%. (Ukraine Elections).

La data de 28 octombrie 2012 Ucraina a trecut printr-un nou exercițiu de democratizare: alegeri parlamentare. Miza acestora era una foarte importantă pentru majoritatea participanților la viața politică, dar mai ales pentru elita aflată la guvernare, care a fost pusă în situația de a-și demonstra credibilitatea în fața partenerilor occidentali, nemulțumiți de deciziile luate de aceasta.

Din păcate rezultatele alegerilor nu sunt îmbucurătoare. Există riscul ca noul legislativ de la Kiev să arate mult mai rău decât cel anterior și asta deoarece coalițiile care se vor forma în actualul context politic, vor avea cam același număr de mandate, ceea ce va face lupta dintre opoziție și guvernare să fie și mai strânsă, deci și cu o probabilitate mai mare de a cauza apariția unor manifestări sociale periculoase pentru stabilitatea internă.

Prima noutate a acestui legislativ constă în faptul că imaginea pugilistului Vitalii Kliciko, a permis partidului UDAR (lovitură – în ucraineană și/sau rusă) să acceadă în Radă și să obțină un rezultat foarte bun la doar șapte ani de la fondarea acestei formațiuni politice – 13,94%. Toate privirile sunt ațintite asupra liderului acestui partid, iar dacă decizia lui va fi aceea de a se coaliza cu Blocul Iuliei Timoșenco și cu formațiunea de extremă dreapta ”Svoboda”, atunci vom asista la o schimbare de guvernare la Kiev. De altfel, schimbarea guvernului a fost și una dintre cerințele partenerilor europeni înaintate lui Victor Ianucovici pentru a continua dialogul bilateral cu Ucraina. O a doua cerință impune obligativitatea eliberării liderilor opoziției din arest, în special a ex-premierului ucrainean Iulia Timoșenco. Cea de-a treia cerință a UE față de conducerea de la Kiev se referea la organizarea unor alegeri libere și corecte – condiție pe care responsabilii cu organizarea procesului electoral nu au reușit să o îndeplinească. Observatorii internaționali, inclusiv cei de la OSCE, s-au arătat a fi nemulțumiți de modul în care a fost gestionat scrutinul de către persoanele responsabile, adică de către actuala guvernare.

Cea de-a doua surpriză a acestei campanii electorale o constituie accederea în legislativul de la Kiev a partidului naționalist ”Svoboda” (Libertate). Mesajul central al campaniei lor poate fi tradus prin ”Ucraina pentru ucraineni!” Simpatizanți și membri ai acestui partid sunt de părere că principala amenințare la adresa Ucrainei este însuși șeful statului, iar mandatul pe care l-au obținut din partea alegătorilor va avea drept obiectiv de bază debarcarea lui Victor Ianucovici din funcția de președinte al statului și înlăturarea de la putere a actualei guvernări, pe care o consideră a fi coruptă și orientată împotriva ucrainenilor. Deși a adoptat o poziție radicală, Svoboda militează pentru apropierea de Uniunea Europeană și Alianța Nord-Atlantică.

În acest moment un singur lucru este sigur în noua configurație din legislativul de la Kiev: Partidul Regiunilor va fi susținut de Partidul Comuniștilor din Ucraina. Celelalte forțe politice, cel mai probabil, vor prefera să se alieze doar pentru anumite inițiative.

Consiliul opoziției – soluție temporară


Absența (ne)justificată ...

Din punct de vedere al productivității ”blogăristice” anul 2012 a fost și mai puțin productiv în comparație cu anul 2011. De fapt, nu vreau să compar nimic. Nici scuze nu-mi voi cere, deși am în fața cui să fac acest lucru. Mai multe persoane, prieteni și mai puțin prieteni, dar care mă cunosc, m-au rugat să revin pe blog. Eu am încercat. Chiar am citit o carte, dar și câteva articole despre cum să scrii bine, mai bine sau chiar excelent. Dar ... de fiecare dată am simțit o greață față de ceea ce devenise la un moment dat mediul online: locul unde începusem să ne vomităm fiecare acțiune sau non-acțiune, fie că ne pricepeam sau nu. Generalizez aici în cunoștință de cauză. Bloggingul de acum nu mai este cel de altă dată.

Începusem bine. Aprilie 2009. Vizitatori. Comentatori. Blogul era locul unde puteam să nu mă abțin de la cimism. Era scena mea. Era un instrument. Mi-a adus multe satisfacții. Profesionale mai ales.

Pe la jumătatea anului 2010 am început să picur otravă în el. L-am ignorat. Ignoranța este un fel de otravă. Periculoasă. Am fost forțată de împrejurări. Coincidență sau nu (nu am de unde să știu) am renunțat la scris exact atunci când blogul mi-a adus o colaborare internațională. Puține persoane știu despre această colaborare. Atunci a contat foarte mult. Pentru a combate o parte din împrejurări, cu altele. 

Știu că sună ciudat și de fapt explicațiile nu sunt explicații. Vreau doar să mă credeți că nu am vrut să-mi ucid blogul. Dacă îmi doream acest lucru o făceam. Demult. Un click pe delete și l-aș fi rezolvat pentru eternitate. Am stat cu degetul de mai multe ori asupra acelui delete, dar nu am avut curaj suficient. Am fost o lașă. Uneori e bine să fii și lașă. Mai târziu am înțeles că și lașitatea e utilă. Sau poate lașitatea mea a fost doar intuiție. 

Cel mai mult m-a întărâtat împotriva scrisului ordinul: ”Scrie pe blog!” sau confuzia creată intenționat: ”Ea este blogger! Blogger din Republica Moldova!”

Da! Blogger! Și abia apoi eram Angela Grămadă. 

M-am simțit ca un animal băgat în cușcă cu de-a sila. În cazul meu cușcă îmi era propriul meu blog. Dacă era după ei, eu nu ar fi trebuit să ies niciodată din blog. Să rămân acolo.

Dar eu aveam nevoie de spațiu. Blogul nu trebuia să mă limiteze. El trebuia să-mi creeze condiții să gândesc, să exprim idei fără limite impuse. 

Strănutam pe blog, mi se spunea: ”Fii sănătoasă!” Strănutam pe facebook pentru blog, mi se spunea și acolo: ”Sănătate!” M-am refugiat temporar în InfoPrut. Important era că postam știri, editoriale, analize. Contactul cu mediul online exista. Era întreținut. Dar chiar și așa, am simțit mereu că cineva îmi ține degetele suspendate deasupra tastaturii și nu mă lasă să ating literele. La fiecare articol mă gândeam de câteva ori înainte de a apăsa pe ”Publicare”.

Încetul cu încetul am uitat cum este să fii critică, cum este să ai idei, cum e să gândești și să nu-ți fie frică să o faci necondiționat, ca o eliberare de fantomele propriilor întrebări. Era destul de dificil să te abții. 

Abținerea a devenit rutină pentru blogul meu. 

Am mai revenit, dar mult prea soft în comparație cu ce eram eu obișnuită, iar scena mea pare să nu mă mai recunoască și să nu mai fie la fel de primitoare.

Dar lucrurile se vor schimba în 2013. Pe cartea mea de vizită acest blog va trebui să-și ocupe din nou poziția. Am promis prietenilor, am promis colegilor. 

Revin cu o condiție: scriu ce vreau eu, public atunci când vreau eu și doar cum vreau eu. Nu cerșesc prezență aici. Nu pun absențe. Este scena mea și voi reveni pe ea așa cum vreau eu, nu așa cum vor anumiți indivizi. Blogul meu a contribuit prea mult la PR-ul unor persoane.

Recomandări pentru o bună conviețuire aici: vii când vrei, pleci la fel de repede, nu încerca să te reții prea mult, ca să nu te molipsești de gândurile mele.  

Joi vă așteptăm la Gaudeamus ... :)


CfP: Journal of East European and Asian Studies Call for Papers


*Journal of East European and Asian Studies*

*Place of publication* : Bucharest, Romania

*Type of publication* : print and online

*Publication date*: February 2013

*Published/Edited by*: Center for East European and Asian Studies

*Topics*: The editors of the Journal of East European and Asian Studies (JEEAS) are encouraging contributions for the seventh issue of JEEAS. The Journal welcomes manuscripts on all aspects of security affairs, international relations, regional studies, comparative politics, case studies in the fields of Political Science and International Politics, with strong theoretical or empirical emphasis, pertaining to the afore-mentioned region. Authors should not, however, limit themselves to the topics suggested here and may submit articles on other innovative issues and approaches. Manuscripts must be submitted in .doc and .pdf formats as suggested above, typed single-spaced, Garamond font 13. If the manuscripts contain any tables, pictures, diagrams, etc., make sure and send them attached as .JPEG documents as well.
Note that they will be published in black and white though. We encourage authors to submit manuscripts with short concise headings and we encourage the use of sub-headings particularly in longer manuscripts. All articles should be accompanied by a short abstract and a list of relevant key-words. Contributors may also submit miscellaneous article and/or book reviews.
JEEAS does not accept materials that have been published elsewhere. For additional information regarding the submission guidelines, please check www.jeeas.org.

*Deadline*: January 10, 2013.

*Language*: English and Russian (in which case you must make sure you include an abstract in English).

*Contact*: Contributors are invited to submit a 500-word abstract outlining the argument and structure of the paper, along with the author's CV. The final version of accepted articles must be submitted by January 10, 2013. The submitted works should be 5-8,000 words in length (bibliography included). For citation please use the Chicago-Style, endnotes and bibliography system.
Submitted articles and reviews should be sent is Word (.doc) documents by email to: contact@cseea. ro
*E-mail/ for other questions and information: /*contact@cseea. ro
*Internet*: www.cseea.ro , www.jeeas.org

Revenin cu aceeași întrebare: de ce a fost arestată Timoșenco?

Am revenit din Ucraina acum trei săptămâni. Acum am și mai multe întrebări ca înainte. 

Ucraina este un stat al paradoxurilor. Cu acest lucru ar fi de acord multă lume. Eu mai adaug ceva: Ucraina se crede un paradox mult prea important. Au teritoriu, au populație, au amplasare geografică la intersecție de interese. Și de aici paradoxul de a se considera prea importantă la indici democratici și indicatori macroeconomici scăzuți.

Ucrainenii sunt fermi convinși că atât Uniunea Europeană, cât și Rusia nu-i vor scăpa din brațe, că le vor tolera toanele anti-democratice (UE) și joaca de-a independența economică și energetică (FR). Statul vecin nouă este un fel de țară, care stă într-o barcă, în poziție ”culcat”, cu un crac spânzurat de o parte a acesteia și cu altul de cealaltă parte și așteaptă să vină cineva să vâslească și s-o ducă spre acei ce vor oferi mai mulți bani. Așa înțelege conducerea ucraineană să mențină echilibrul intereselor naționale și să construiască o politică independentă. Iar între timp lucrurile o cam iau razna. Vă imaginați peisajul? Foarte bine! Continuăm.

Anul trecut în luna decembrie Uniunea Europeană era pe punctul de a semna Acordul de Asociere cu Ucraina. Documentul era elaborat, negociat, mai rămânea să fie semnat. Până la urmă semnarea a fost amânată. Și uite aici apare marea întrebare: de ce s-a întâmplat acest lucru, dacă Ucraina era povestea de succes de până atunci a Parteneriatului Estic și era cea mai avansată în ceea ce privește procesul de integrare europeană? Dacă țineți minte, Republica Moldova încă se confrunta cu criza politică, dar deja cocheta cu epitetul de ”povestea de succes a EaP”. Ucraina devenea din ce în ce mai invidioasă. 

Mai mult de atât, mă interesează să știu de ce lucrurile s-au întâmplat așa cum s-au întâmplat? De ce Victor Ianucovici a avut nevoie arestul Iuliei Timoșenco pentru a amâna pe termen nelimitat (atenție la cuvântul ”nelimitat”) semnarea Acordului de Asociere?

Avem ipoteza, concluzia va fi cea mai greu de obținut.

Am dezbătut acest subiect cu un bun prieten și el mi-a recomandat să citesc acest articol:

While Ukraine is doing “less”, EU is going to give it “more”. Why?

Nu promit că această analiză se va termina în această postare, dar ar fi bine să schițăm câteva elemente, care ne vor ajuta la construirea concluziilor.

Începem cu începutul

La sfârșitul anului 2004 suntem martorii revoluției oranj sau cea a castanilor, după cum a mai fost numită. Are loc schimbarea de guvernare. Toți sunt fericiți. Aproape toți. Ucraina pare a fi mai aproape ca niciodată de partenerii săi occidentali și este ferm convinsă că aceasta trebuie să fie direcția pe care trebuie să o ia vectorul său de politică externă. Rusia începe să își facă griji din mai multe cauze: 1) Kremlinul se teme de amploarea pe care o ia fenomenul ”revoluție colorată” în spațiul ex-sovietic pentru că el poate să pătrundă ți în Federația Rusă; 2) Rusia își face griji pentru orientarea vectorului de politică externă al Kievului către procesele de integrare europeană. Rezultat: crize energetice și nu numai. Mai țineți minte cu câtă insistență au încercat rușii să prea Naftogaz și nu au reușit? În schimb au reușit să extindă termenul de staționare al flotei rusești în apele teritoriale ale Ucrainei de la Marea Neagră. 

Eu, ca o naivă ce sunt, am crezut că negocierea prețului de achiziție la gaze naturale livrate către consumatorii ucraineni a pornit de la 530$, dar dialogul a început de la 630$. Ce poate fi mai frumos decât să vinzi ”fraților mai mici”, care sunt situați cel mai aproape de statul exportator, gaze naturale la prețuri mai mari decât cele de pe piețele internaționale? În plus, ca să citez un expert ucrainean în energie: ”Ucraina a negociat, a negociat până a răsnegociat!” Diferența de 100$ o punem pe seama staționării flotei ruse până în anul 2042.

Mergem mai departe. Victor Iușcenco s-a dovedit a fi un președinte prea moale și incapabil să-și ducă la bun sfârșit rolul de mediator între puterile statului. Lupta pentru obținerea puterii s-a întețit nu doar în rândul celor care se aflau la guvernare, dar și între guvernare și opoziție. Timoșenco reușește să se împace cu Putin, ceea ce pare la acel moment un eveniment demn de un ”wow!” Dar feeria nu dureză prea mult, căci iarăși are loc schimbarea de guvernare. Nu mă înțelegeți greșit, într-un stat sănătos și cu o elită politică normală, acest fenomen este chiar unul care este parte a cotidianului și mai e și recomandabil. Dar parcă Ucraina nu mai face parte din rândul lor și alunecă ușor spre autoritarism și spre ceea ce înseamnă instaurarea verticalei puterii. Între timp, scade interesul populației pentru tot ceea ce înseamnă integrare europeană și aderare la NATO. Trebuie să-i recunoaștem aici și meritul lui Putin. Forța de convingere de care a dat dovadă este demnă de a fi apreciată (Summit NATO București, războiul ruso-georgian). Cetățenii ucraineni sunt demoralizați: noua conducere în care își pusese speranțele s-a dovedit a fi incapabilă să facă față provocărilor. Mai adăugăm aici și puțină criză mondială și nu ne mai mirăm de ce vine la putere candidatul pro-rus, Victor Ianucovici.

Actualul președinte ucrainean își începe mandatul frumos: pe de o parte este susținut de Moscova, de cealaltă parte este curtat de Bruxelles. Crește ”importanța” și ”pretenția” ca o pâine pusă la dospit. Ianucovici începe să aibă obiecții și nu doar față de europeni, dar și față de ruși. El vrea să conducă indepentent, să-și construiască singur politica externă, să ia decizii necondiționat de parteneriatele și obligațiile pe care le avea statul la conducerea căruia vine. Se înconjoară de oligarhi. De fapt schimbă o șleahtă de oligarhi cu o alta, apropiată lui. De fidelitatea acestora nu se îngrijește. Nu contează. Deja este în vârf și intenționează să rămână acolo. Doar că este presat să privească în jos și de aici și amețelile pe care le are în timpul stabilirii strategiei de acțiune, care ia forma de ”Atac la opoziție!”

Știu că este posibil să nu vi se pară logic să vă spun acum de unde au pornit a se înmulți întrebările mele, dar o să o fac.

În timpul unui interviu la Kiev, unul dintre experți ne-a declarat: ”Iulia Timoșenco a fost arestată pentru că Ianucovici avea nevoie acută de un pretext foarte bun pentru a provoca amânarea semnării Acordului de Asociere cu UE!”

Zis și executat: pedeapsa este 7 ani de aflare în arest pentru cel mai important lider al opoziției. Teoretic, ar trebui să ne punem întrebarea: ce va face UE?

Timoșenco este arestată în luna august 2011. Dialogul și negocierea textului Acordului de Asociere continuă. UE continuă să lucreze cu autoritățile ucrainene, dar pune condiții. Victor Ianucovici continuă distanțarea, dar Bruxellesul insistă să se apropie de Ucraina. Pentru Ianucovici lucrurile devin iritante, iar în presă apar articole în care sunt lansate presupuneri foarte interesante: președintele ucrainean a ales să nu fie prezent la semnarea Acordului de Asociere, adică la lucrările reuniunii UE-Ucraina, ci se va deplasa în Federația Rusă, unde au loc în aceeași perioadă lucrările unui for lansat de Moscova, unde Kievul este observator. Observați prioritizarea prezentantă de presă?

UE presează Kievul să-și bage mințile în cap. Rusia face la fel. Într-un final Ianucovici iese în fața presei și declară că va participa la reuniunea bilaterală UE - Ucraina, dar o face chiar în preajma anulării semnării documentului, deci când nu mai este practic nevoie să o facă. Totuși, confirmă că nu se va implica în eliberarea liderilor opoziției din detenție. Ei vor rămâne acolo. UE extinde termenul: la primăvară semnăm Acordul de Asociere.

Nici la primăvară nu a mai fost cazul.

Deja Uniunea Europeană se arată a fi tot mai sceptică față de tot ceea ce înseamnă democratizare în Ucraina și nu mai arată toleranță față de acțiunile de politică internă ale lui Ianucovici. Dialogul se înnrăutățește. Se vorbește despre Ucraina ca o a doua Belarus. 

În acest moment eu am două întrebări:

1) Cum a reușit UE să se lase prostită, astfel încât dialogului bilateral cu Kievul să pară similar celui cu Minskul, dar mai ales de ce a făcut asta? Adică care-i rostul strategiei și poate fi ea numită strategie?

2) Cu ce este presat Ianucovici că a mers atât de departe încât să provoace o breșă atât de mare între Kiev și Bruxelles? Ca să fie mai clar: ce a promis Kremlinul la schimb sau cu ce este șantajat Ianucovici? 

Eu nu cred că este vorba doar despre prețul la gaze naturale.

Un fel de PS 1: un alt expert ucrainean ne-a declarat că Ucraina nu este cointeresată de Parteneriatul Estic, ci de relația bilaterală pe care o poate avea cu UE. Dacă UE nu vrea să discute în acest format cu Kievul, atunci dialogul va rămâne la același nivel, adică de evitare reciprocă.

Un fel de PS 2: Toată lumea cu care am discutat ne-a sugerat sau chiar a încercat să ne bage la cap faptul că pe ucraineni îi interesează doar banii pe care îi pot primi de la o parte sau alta și nimic mai mult. O relație bilaterală normală cu UE ar însemna mai mulți bani pentru Ucraina decât tot bugetul alocat pentru toate cele șase state membre ale EaP. De, stat mare! Cel puțin tendința generală este de a crede cu fermitate în faptul că în curând ofertele vor curge gârlă! Numai puțin și vor fi copleșiți cu oferte! Ei nu își imaginează și un scenariu în care să fie abandonați în același timp și de Moscova, și de Bruxelles. Și dacă-i întrebi, totuși, de acest scenariu ei sunt derutați, adoptă o mină serioasă și recunosc într-un final: ”Acesta este cel mai grav scenariu!” Apoi adaugă repede: ”Dar este imposibil să se întâmple așa ceva! Suntem prea importanți!”

Un fel de PS 3: Ucrainenii s-au săturat să fie tratați de ruși ca frați mai mici. Rusul nu uită de unde a pornit Rusia, iar ucraineanului se pare că îi place să fie independent. Problema e că deși i se pare că are cu ce, nu prea mai are cu ce.   



Un pic din Kiev, un pic din Odesa (Foto) ... octombrie 2012





























Prețul unui compromis ...

allez-allier.com
Câți dintre voi citesc documentele oficiale elaborate sau adoptate de guvernanți? Când ați citit ultima data un proiect de lege supus dezbaterii publice sau care a fost afișat pe pagina oficială a unui minister de resort, oricare ar fi acesta, câți dintre voi ați analizat conținutul și câți dintre voi ați formulat opinii, ați luat poziție, v-ați  pus întrebarea: e bine sau e rău să existe această lege, strategie, concepție?

Când faci o alegere, îți asumi consecințele acelei alegeri. Nu mai dai vina pe nimeni pentru alegerea ta. Tu ai făcut stricăciunea, fii demn și restabilește starea obiectului sau a relației prejudiciate. Ai optsprezece ani. Ai drept de vot. Ai capacitate de exercițiu deplină. Gândești sau nu o faci, preferi să te abții să gândești. O fac alții pentru tine sau lenea e cea care te face să pasezi altuia această responsabilitate. Depinde de necesitate.

Eu m-am exprimat în cabina de vot. Am cedat o parte din voința mea politică unor persoane terțe, care se numesc lideri politici sau cel puțin pretind că anume asta sunt. Ei acum mă reprezintă. Mă reprezintă pe mine și îmi reprezintă interesele, în același timp apără și promovează interesele naționale ale acestui stat prin diferite metode și cu ajutorul mai multor instrumente, puse la dispoziție de sistemul creat de către societate.

Până aici tot bine și frumos: eu aleg să mă debarasez de calitatea de cetățean prin vot (și să nu îndrăzniți să mă contraziceți, că anume asta fac: intru în cabina de vot, am aplicat o ștampilă o dată la patru ani și gata! am pus palma-n **** și am plecat), nu mă mai interesează ce fac cei pe care i-am ales. Mă uit la știri pentru a urmări pe unde s-a mai dus premierul sau președintele legislativului; măcar asta mă interesează ce fac ei cu banii din taxele plătite de mine, mai observ cine pe cine a trimis în parlament, sau de la guvern la parlament, mă bucur când se ceartă între ei pentru formă, nu pentru conținut (e prea greu să gândești la conținut, culoarea politică e mai importantă).

Și uit ceea ce este cel mai important. Eu le-am dat dreptul acestor oameni să se joace mai mult decât un pic cu destinul meu. Nu citesc documentele pe care le adoptă, nu sunt atentă la dezbaterile publice, nu iau atitudine față de conținutul documentelor, nu protestez, nu mă opun. Pentru ei sunt alegătorul perfect, care trebuie curtat o dată la patru ani. Atât. Acesta este efortul pe care îl merit din partea politicienilor. Pentru că eu i-am obișnuit cu această stare de lucruri, pentru că eu nu știu că merit mai mult, pentru că eu nu am necesități.

Și mă trezesc, ca aseară de exemplu, citind proiecte ale unor strategii naționale, nu simple strategii, ci din cele mai energetice și din cele mai de reducere a sărăciei și îmi dau seama câtă imaginație au politicienii, și îmi dau seama că i-am ales ca să fie scriitori și nu experți.

E tragic.

Avem documente descriptive, refuzăm să fim analitici. Ne pierdem în detalii, în comparații, în trecut, în tot felul de parteneriate, în tot felul de forme, fără a oferi calitate soluțiilor. De fapt soluția lipsește cu totul. Niciun document oficial nu încearcă să răspundă la întrebarea: CUM? Cum măresc salariile? Cum aduc investiții? Cum asigur securitatea energetică a țării? Cum promovez interesele politice? Cum creez condiții pentru dezvoltarea mediului de afaceri? Cum motivez antreprenorii să plătească taxe și impozite? Cum dracu fac să măresc pensiile și salariile bugetarilor? Cum dracu fac să nu mă mai gândesc să nu mai fiu în starea de a acoperi găuri cu găuri?

Ne găsim scuze: A. aceasta e problemă de interes național, e prea delicată ca să o discutăm așa cu oricine (a se înțelege aici cu cetățeanul: el e prost și nu o să ne înțeleagă); B. mi-am asumat și o să fac, dar când o să fac numai Dumnezeu știe că de, eu nu-s atotștiutor (poate poimâine, că poate de mâine încolo nu va mai fi nevoie); C. n-am timp, îs ocupat cu treburile statului; D. oricum n-am chef de voi acum, poate peste patru ani sau câți au mai rămas acolo până alegerile parlamentare?

Până la urmă se spune că tot eu aleg: aleg să fiu indiferentă sau aleg să fiu inteligentă, aleg să tac sau aleg să pun întrebări, aleg să fac un compromis fără conținut cu cel pe care l-am investit cu voința mea politică sau lucrez la calitatea acestui conținut.

Nu contează doar să faci o alegere. Mai mult contează ce faci după această alegere. Folosești hamul politic pe care îl ai în mână primit în schimbul votului sau îl slăbești și te duce el, politicianul, eventual de nas... .

Pentru InfoPrut

Angela Merkel: Republica Moldova este un stat cu perspective europene clare

Foto: gov.md
Vizita cancelarului german, Angela Merkel, în Republica Moldova este una istorică pentru acest stat est-european. Atenția sporită pe care au acordat-o oficiali și reprezentanți ai mediului academic și ai mass-mediei acestui eveniment este pertinentă. Subiectul a generat, după cum era de așteptat, dezbatere publică atât calitativă, cât și negativă. Înaintea vizitei oficiale a șefului executivului de la Berlin mai multe agenții de știri din Federația Rusă au interpretat evenimentul ca o vizită în cadrul căreia se vor pune bazele federalizării Republicii Moldova. Agenția Informațională de Știri REGNUM a prezentat chiar și un document, care ar fi fost elaborat sub președinția irlandeză a OSCE și semnat de Nina Ștanschi, așa numitul ministru al afacerilor externe al nerecunoscutei republici moldovenști nistrene. În fapt, Angela Merkel a venit cu un mesaj mult mai precis și pragmatic: 

1) Republica Moldova are perspectivă europeană, dacă va continua să implementeze reformele economice, sociale, politice și va obține succese reale în eradicarea corupției la nivel înalt și mic; 

2) Republica Moldova este pilonul de bază al Parteneriatului Estic al Uniunii Europene – proiect care are drept scop menținerea stabilității la frontiera de Est a Uniunii Europene; 

3) Republica Federală Germania va susține aspirațiile de revenire a Republicii Moldova în marea familie europeană, susținerea fiind nu doar de natură politică, dar și economică; 

4) Soluția pentru rezolvarea conflictului transnistrean trebuie să vină din interiorul Republicii Moldova și să fie un consens total între Chișinău și Tiraspol, ceilalți actori implicați în procesul de negociere având doar rolul de a contribui la facilitarea și intermedierea acestuia, prin sporirea calității dialogului dintre cele două părți.

Continuare EAPR.RO

Niște ginkoprim pentru ruși?

blogcalivitasantamia.cali.ro
Ca întotdeauna căutam un nod în papura rușilor. Și l-am găsit. Neintenționat. Căutam niște impresii rusești despre vizita Dnei Cancelar Angela Merkel la Chișinău. N-am găsit cine știe ce lucru, dar m-am pricopsit cu un interviu oferit de către noul Ambasador al Federației Ruse în Republica Moldova, Farit Muhametșin, Agenției de știri ITAR-TASS.

Mi-am zis, ia să citesc ce spune domnia sa, mai ales că interviul a fost publicat cu două zile înainte de sosirea cancelarului german la Chișinău. 

Deși titlul interviului mi s-a părut încă de la început dubios, totuși m-am încăpăținat și l-am citit până la capăt. Imediat după asta îmi nimerește în mână un alt interviu, oferit de Ministrul Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Iurie Leancă, Europei Libere. 

Interviurile par să nu aibă nimic în comun: Farit Muhametșin vorbește despre cele 100 de zile de aflare în funcția de ambasador în Republica Moldova, iar Iurie Leancă face totalurile vizitei cancelarului german la Chișinău. Nimic comun. Dar doar la prima vedere. Dacă veți avea răbdare, veți găsi cel puțin un subiect comun în cele două articole: așa numita misiune de pacificare de pe Nistru. Vă rog, să observați cu atenție abordarea diferită, dar mai ales acuta lipsă de Ginkgo Biloba în Federația Rusă:

”ITAR-TASS: La Chișinău există politicieni care înaintează încă o condiție pentru reușita negocierilor - modificarea formatului misiunii de menținere a păcii?

Farit Muhametșin: Sunt de părere că Dvs. ați abordat probleme, care nu intră doar în competența Ambasadorului. Pentru soluționarea conflictului transnistrean din partea rusă lucrează un Ambasador cu însărcinări speciale, persoane, care sunt special însărcinate să participe la procesul de negociere, experți. Persoane cu însărcinări speciale sunt numite și din partea moldovenească, transnistreană și ucraineană, fără a-i enumera pe intermediarii și observatorii internaționali. Negocierile în formatul 5+2 au fost reluate după șase ani de întrerupere. Ei ar putea să ofere mai multe detalii cititorilor.

Îmi permiteți să vă răspund doar la general. Pe Nistru timp de douăzeci de ani nu a existat nicio explozie de violență, nu curge sânge. Pacificatorii ruși împreună cu colegii lor moldoveni și transnistreni asigură fiabil pacea. Alte exemple similare în lume, eu în calitate de expert în relații internaționale, nu cunosc. Este suficient să amintim aici operațiuni similare în Irak, Afganistan și în alte ”puncte fierbinți”, unde aproape în fiecare zi au loc explozii, mor oameni nevinovați.

Formatul actual al operațiunii de pacificare s-a dovedit a fi efectiv. Unii politicieni de la Chișinău sunt de părere că anume din această cauză pacificatorii pot fi înlocuiți cu observatori civili. Considerăm că vom putea vorbi despre posibilitatea transformării operațiunii de pacificare în zona de securitate a conflictului doar după Chișinăul și Tiraspolul vor ajunge la un consens. Să înaintăm acest lucru ca o precondiție a negocierilor, după părerea mea, nu este productiv.”

Acum urmează ceea ce a declarat pentru Europa Liberă de la Chișinău, Iurie Leancă, ministrul afacerilor externe:

”Europa Liberă: Dar chiar ieri, ministerul rus de externe a lansat o declaraţie, prin care iarăşi se accentuează că actuala misiune de pacificare este cea care trebuie să rămână în zona de est a Moldovei.

Iurie Leancă: Este un punct de vedere. Cunoaştem această abordare a colegilor de la Moscova. Pe  de altă parte, am zis că avem suficiente argumente şi sper că împreună vom reuşi să convingem şi partenerii noştri din Federaţia Rusă că nu mai există argumente de ordin psihologic, nici de alt gen, care ne-ar face să menţinem aranjamentele existente, iar incidentul tragic, moartea unui cetăţean, un tânăr din Republica Moldova, pe 1  ianuarie a acestui an, demonstrează, încă o dată, că, acolo unde există o armă, ea şi din greşeală poate împuşca, nu mai vorbim când se ţinteşte asupra unui om. E timpul să demilitarizăm aceste aranjamente. Nu mai există nicun pericol pentru acţiuni militare, sunt absolut convins şi vreau să sper că nimeni cu raţiune nu mai crede în posibilitatea repetării unor acţiuni militare din 1992. Deci, iată toate aceste elemente sunt convins că ne vor permite să ajungem la înţelegerea comună cu partenerii din UE, SUA, dar şi cu cei de la Moscova şi de la Kiev, dar Kievul cunoaşte şi susţinere această transformare că este cazul să purcedem la analiza şi treptat la implementarea acestei idei. Şi sunt convins că, prin modificarea acestui aranjament, vom trimite mesajele necesare pentru concetăţenii noştri de pe malul stâng al Nistrului, şi pentru conducerea de acolo şi ne va stimula în mod special în ceea ce priveşte identificarea unei soluţii viabile.”

Rușii au uitat de incidentul de anul acesta, în timpul căruia tânărul Vadim Pisari a fost împușcat de un pacificator rus. Sau el nu este om, deci violențe nu au fost, iar sânge nu a curs.

Ce spuneți, trimitem niște Ginkoprim la Ambasada Federației Ruse la Chișinău?

Imagine: zf.ro
De câteva săptămâni lucrez la un articol științific despre influența ultimelor alegeri parlamentare și prezidențiale din Rusia asupra relației dintre statele membre ale Parteneriatului Estic și Uniunea Europeană. Este un subiect complex, dar destul de interesant.

Explic de ce: 

- Rusia Unită a avut platformă electorală, dar Vladimir Putin nu a avut. Rusia Unită a avut oficial o platformă electorală. Ea a fost adoptată în cadrul celui de-al 12-lea Congres al Partidului din 24 septembrie 2011. Chiar în textul platformei este subliniat faptul că această formațiune politică este una pro-prezidențială și-l va susține la alegerile prezidențiale din luna martie 2012 pe Vladimir Putin.

Cum trebuie să fie statul rus: ”Noi înțelegem la fel cum trebuie să fie țara noastră. Ea nu trebuie să fie slabă, săracă, să se destrame, ea nu trebuie să sufere de regres tehnologic, de indiferența funcționarilor, corupție, terorism, ea nu trebuie să fie izolată.” (Platofma Electorală Rusia Unită)

Mie mi se pare foarte sugestivă această frază din documentul, care va sta la baza deciziilor de politică internă și externă ale acestui mandat legislativ în Duma de Stat. Dacă luăm în considerare faptul că în Rusia opoziția este dispersată și nu are un plan bun pentru a reuși să transforme situația politică internă, atunci Rusia Unită nu cred că are de ce să își facă griji că nu ar putea să-și ducă la îndeplinire platforma electorală, asta doar dacă ea nu este altceva decât un document frumos, cu destinație precisă - cea de a mai mângâia încă o dată orgoliul rușilor care-l votează din inerție pe Putin și nu a fost elaborată pentru a produce transformări structurale în toate sferele sociale.

Vladimir Putin nu a avut o platformă electorală pentru alegerile prezidențiale, în schimb a semnat șapte articole pe teme diferite - subiecte actuale, care sunt o încercare de schițare a direcțiilor de acțiune pentru următorii șase ani. În ele face o radiografie a principalelor probleme cu care se confruntă societatea rusă și preia o parte din tezele de modernizare ale lui Dmitri Medvedev. Tot aici adăugăm și discursul lui Putin din 03 octombrie 2011, cel în care președintele în exercițiu al Federației Ruse, pe atunci premier, anunța proiectul creării Uniunii Eurasiatice: Un nou proiect integraționist pentru Eurasia - viitorul care se naște azi.

Discursul despre Uniunea Eurasiatică ar trebui să ne intereseze mai mult: 1) el stă la baza construirii relației dintre Rusia și statele ex-sovietice în următorii ani, dar și va afecta mai mult sau mai puțin relația dintre Moscova și Bruxelles, pentru că este o invitație destul de directă lansată oficialilor europeni de a lua parte a acestei inițiative. 2) Discursul vorbește despre modele economice. 3) Există opinii care susțin ideea că nicio formațiune politică din Rusia nu se va opune Proiectului de creare a unei Uniuni Eurasiatice.

- Modele economice. Majoritatea statelor ex-sovietice au adoptat modele diferite de dezvoltare economică (despre cele din Caucazul de Sud am scris puțin în cartea la care am lucrat vara trecută). Acest lucru va îngreuna foarte mult buna funcționare a unei eventuale Uniuni Eurasiatice.

Deși în discursul lui Vladimir Putin se vorbește destul de mult despre modelul de dezvoltare economică al Uniunii Europene, este dificil de crezut că Uniunea Eurasiatică va reuși să funcționeze în baza experienței europene, mai ales că situația din zona monetară europeană nu pare să se amelioreze. Criza economică din zona euro alimentează discursurile negative la adresa oricăror forme de integrări regionale. Câtă credibilitate are un proiect apărut în baza experienței și a modelului de dezvoltare economică a unei organizații internaționale care se confruntă cu asemenea probleme?

Tot aici este foarte important de amintit despre ”succesele” proiectelor de integrare a actorilor statali din fostul spațiu sovietic, lansate în ultimii douăzeci de ani de către Moscova. CSI este un asemenea proiect. Ceea ce nu înțelege de fapt Rusia, sau mai bine zis ceea ce refuză să accepte, este faptul că state precum Republica Moldova sau Ucraina ar putea avea obiective și interese diferite de cele ale Kremlinului. Ele sunt incluse în documente oficiale. Sunt asumate de către forțe și personalități politice din aceste state. Dependența de resursele energetice și de piețele de desfacere rusești nu le anulează. 

- Discursul eurasiatic va fi adoptat de formațiunile politice parlamentare, dar aflate în opoziție. Există voci care susțin că discursul despre Uniunea Eurasiatică a lui Putin nu va fi respins de către Partidul Comunist din Federația Rusă sau alte formațiuni politice, care formează opoziția. Pe comuniștii ruși un asemenea proiect nu are de ce să-i supere, pentru că el practic va reface vechile frontiere, cele ale Uniunii Sovietice sau chiar mai mult. Platforma electorală a PCRF este o nostalgie cronică pentru URSS. Cu atât mai ușor este de crezut că lui Ziuganov i-ar plăcea să vadă modelul socialist de dezvoltare dincolo de frontierele Rusiei:

”Comuniștii ruși privesc cu încredere în viitor. Doar socialismul va permite depășirea exploatării omului de către om, caracterul risipitor al producției și consumului capitalist. Retragerea din URSS și reinstaurarea în alte state a capitalismului înseamnă doar o retragere temporară a socialismului. A pierdut nu socialismul ca formă de organizare socială, ci doar forma lui anterioară. Puterile socialismului se coc și cresc. Se dezvoltă rapid China socialistă. Înaintează pe calea construirii socialismului și alte state....” (Platforma electorală a PCRF).

- Discursul Eurasiatic este folosit de formațiuni politice extraparlamentare. Cine a adoptat discursul eurasiatic în statele ex-sovietice? Corect: formațiunile politice extraparlamentare, fără prea mari șanse de a ajunge la guvernare și care încearcă să se agațe de nostalgia după vremurile sovietice ale electoratului trecut de patruzeci de ani, care încă mai are memoria URSS-ului. De cele mai multe ori aceste formațiuni politice acționează în dezinteres național și nu au viziuni pe termen lung. Sunt în căutare de rezultate imediate și comit multe erori, care le pun sub semnul întrebării credibilitatea. Cel mai bun exemplu aici este Partidul Social-Democratic din Republica Moldova și eșecul referendumului de integrare în Uniunea Vamală Rusia - Belarus - Kazahstan și/sau Uniunea Eurasiatică. Liderii PSDM sunt incapabili să-și asume greșelile. Este mult mai ușor să acuzi autoritățile aflate la guvernare de încercarea de a instaura un regim dictatorial, decât să recunoști că atitudinea față de procesul de colectare a semnăturilor pentru un referendum a fost defectuoasă.

- Partenerii permanenți, pot deveni ne-parteneri. Nici celelalte state ex-sovietice nu se grăbesc să îmbrățișeze atât de ușor ideea creării unei structuri eurasiatice. Unul din statele din Asia Centrală, care mereu au susținut proiectele Kremlinului, a pus sub semnul întrebării eficiența și rolul Organizației Tratatului de Securitate Colectivă. Vorbim aici despre Uzbekistan, care nu este la prima abatere de acest gen. La o analiză mai detaliată se poate vedea că liderii acestui stat central-asiatic au fost pragmatici și nu au făcut altceva decât să aleagă între beneficiile pe care le poate oferi colaborarea cu o mare putere. În acest caz, SUA este o alternativă de categoria A. Rusia - devine un plan B.

Revenim la statele din Parteneriatul Estic. Avem o Ucraină indecisă, scindată politic, dar care și-a asumat anumite obligații față de Uniunea Europeană și alți parteneri vestici. Deși nu pare să meargă direct în UE, Kievul nu poate să nege că anume acolo și-ar dori să ajungă la un moment dat. Asta în cazul în care reușește să-și aleagă lideri care pot renunța la ambițiile personale și se vor preocupa mai mult de interesele naționale ale statului. Discursul eurasiatic în Ucraina nu produce în acest moment dezbatere publică. El este ignorat, chiar dacă scopul inițial a fost de a atrage în primul rând Kievul de partea acestui proiect ambițios. Până în acest moment relația Ucraina - Uniunea Europeaă nu a fost afectată de ideea creării Uniunii Eurasiatice, ci doar de atitudinea forțelor politice aflate la guvernare și în opoziție în acest stat.

Mai avem aici și alte state cu o politică și o atitudine la fel de interesantă. Este greu de crezut că mâine Azerbaijanul va alerga în Uniunea Eurasiatică a lui Putin. Deocamdată, azerii sunt pe ”petrol și gaze”. Încă nu simt nevoia internării într-o formă de cooperare regională de origine rusă pentru a se trata de dependența de mișcare liberă și necondiționată în mediul internațional. Își permit. Încă.

Georgia va refuza orice vine din partea rușilor, chiar și acoperit cu bune intenții. Doar Armenia nu se va opune. Este prea dependentă de Rusia și prea izolată de restul lumii. 

Rusia și-a făcut un plan de acțiune în spațiul ex-sovietic. A lansat forma de acțiune, acum lucrează la conținut. Cu siguranță că subiectul abordat aici nu poate fi redus la aceste ipoteze sau concluzii. Încă se lucrează. Dar sunt curioasă să compar elementele pe care le am acum cu ceea ce se va întâmpla.

Cine poartă de grijă drepturilor mele cetățenești?

Foto: jiunimea.gds.ro
Unii vor spune că această postare seamănă mai mult cu o răfuială de prost gust cu PSD-ul lui Șelin. Probabil. Recunosc că nu am fost, nu sunt și nici nu voi fi vreodată votanta vreunui partid socialist, cu atât mai mult al unuia din Republica Moldova, unde apartenența la o anumită ideologie politică este dictată de nostalgia alegătorilor după vremuri false, demult apuse și nu de convingeri, proiecte sau soluții la probleme stringente cu care se confruntă societatea la un anumit moment.

Cu social-democrații mai am și o problemă personală. Orgoliul. Nu au vrut să-mi răspundă la întrebări pentru un interviu, când primisem niște promisiuni ferme în acest sens. Nu-i bai: de monitorizat vă monitorizez și în continuare. N-am obosit. 

De vreo două zile social-democrații sunt foarte activi și-i dau în stânga și în dreapta cu drepturile cetățenești și cu voința poporului. Până aici totul bine și frumos. Unei opoziții sănătoase la cap așa i-ar sta bine: să fie un fel de alarmă, un fel de semnalizator al apariției gangrenei politice, atunci când guvernarea o ia razna. 

Problema este că în Republica Moldova opoziția este singură în stare de putrefacție și nu mai are cum să fie girofar pentru moartea principiilor, valorilor, democrației. Acționează selectiv: aista-i de-a meu, aista nu-i de-a meu, aista vorghești rusa, aista îi fașâst, aista are drepturi cetățenești, aista trebuie bătut cu pietre în cap. 

Stop! Care-i problema de fapt?

Problema sunt adresările Partidului Social-Democrat din Republica Moldova către Cancelarul Republicii Federale Germane, Angela Merkel (pe facebook am găsit măreața adresare) și către Misiunea OSCE în R. Moldova, respectiv Jennifer Brush.  

În aceste adresări social-democrații de la Chișinău acuză AIE de instaurarea unui regim dictatorial, dar mai ales de încălcarea intenționată a voinței politice și a drepturilor cetățenești. Citez din texte, ca să mă credeți:

Atribuirea de către partidele, care formează actuala guvernare în Moldova, prin instituţiile statului a unor drepturi exagerate şi neconstituţionale, interpretarea normelor şi luarea deciziilor în interes de grup şi în defavoarea cetăţenilor Republicii Moldova, constituie o încălcare gravă şi premize de instalare a unui regim dictatorial.
Un ultim exemplu în acest sens îl constituie decizia Comisiei Electorale Centrale din 03 august 2012 de a respinge iniţiativa a peste 230 de mii de cetăţeni de organizare a unui Referendumului republican legislativ, unde 6 din cei 9 membri au votat sub presiunea partidelor din Alianţa pentru Integrare Europeană, care iau numit în această funcţie.
Prin hotărîrea luată, care este în contrazicere cu celelalte hotărîri aprobate anterior, Comisia Electorală Centrală a spulberat orice încredere din partea populaţiei, devenind un organ de stat, care interpretează prevederile codului electoral reieşind din situaţia şi interesul de moment contrar apărării dreptului cetăţenilor la expunerea voinţei.

Păi bine, dlor psd-iști, dar la Bălți cu ce v-ați ocupat? Nu ați încălcat hotărâri aprobate anterior? Nu le-ați contrazis conținutul? Nu este asta obstrucționare a punerii în aplicare a unei hotărâri judecătorești? De când sunteți și judecători? Marșul împotriva simbolurilor comuniste nu a fost anulat pentru că ar fi fost anticonstituțional. Nicidecum. Dacă ar fi continuat, atunci ar fi pus în pericol nu doar posibilitatea asigurării și apărării dreptului la libera exprimare a unor persoane la fel de cetățeni, precum sunt psd-iștii, dar și siguranța lor fizică. 

Pe cine doriți să-i apere Dna Angela Merkel și Dna Jennifer Brush la Chișinău? Pe cei cărora le-ați falsificat semnăturile, pe cei cărora le-ați spus că semnează pentru gaz ieftin, pe cei cărora le-ați pus în mână pietre și alcool? Păi atunci ar trebui să-i apere în primul rând de dvs.!

Cum vi se mai ridică penița să scrieți adresări și note, când sunteți instigatori la încălcarea unor drepturi cetățenești? Cine sunteți dvs. ca să arătați cu degetul? Nu vă asumați cam multe, când nu sunteți victime, ci infractori?

Și ca să revin la esența ”probelemei” referendumului, voi întreba a nu știu câta oară: de ce v-aș asculta și aș semna pentru integrarea în Uniunea Vamală Rusia - Belarus -Kazahstan sau Uniunea Eurasiatică și nu aș semna pentru integrarea în Uniunea Europeană? Nu prea-mi dă la calcule cu semnul plus în dreptul proiectelor inițiate de Moscova... . De vină e analiza cost-beneficiu pe termen lung... .

Nu știu câți vor citi această postare, sper mai mulți s-o facă, dar țin să vă anunț: GAZ MAI IEFTIN NU VOM PRIMI!!! GAZPROM GARANTEAZĂ!!! 


Am fost în sat ... :)

Și dacă tot știam că nu voi părăsi prea curând Bucureștiul în această vară, am decis să recuperez, vizitând obiective pe care oricine intră măcar pentru câteva ore în capitală ar trebui să le vadă. Nu am fost până ieri la Muzeul Satului, deși sunt de câțiva ani aici. Mai bine mai târziu decât niciodată ... . 

Preț bilet adulți - 10 RON, preț bilet studenți - 2,5 RON.

Câteva poze vor vorbi în locul meu. :)

























Foto: Irina Gotișan