Hai să nu mai hămăim UNIREA...

De fapt întrebarea de baraj era aceasta: cât mai hămăim UNIREA?


În urmă cu vreo 14 ani, pe când comuniştii depuneau eforturi considerabile să iasă din colţul în care îi băgaseră democraţii vremii, iar eu eram încă eram la şcoală, o profesoară de limba română (nu era profesoara mea) ne ţinea lecţii de viaţă, spunându-ne că noi moldovenii suferim de naţionalism excesiv, iar această boală acută ne împiedică să votăm cum trebuie şi pe cine trebuie şi că merităm să trecem prin toate chinurile Iadului pentru că partidul pe care îl susţinea aceasta nu mai avea acelaşi număr de mandate, iar comuniştii reintră în circuitul politic de la Chişinău. Ceea ce înţelesesem eu atunci de la acea Doamnă era faptul că părinţii noştri nu au votat corect şi din această cauză viitorul ei era pus în pericol, iar noi suntem principalii responsabili.

Naţionalism excesiv.... păi cum să te gândeşti la noţiunea de naţionalism excesiv în momentul în care cineva spune că părintele tău nu gândeşte corect?! Cum îndrăzneşte cineva să spună că eşti cam retardat din cauza unei opţiuni politice pe care nici măcar nu ţi-ai exprimat-o? Nu aveam pe atunci nici măcar capacitate de exerciţiu limitată, iar cineva încerca să mă convingă că sufăr de naţionalism excesiv... .

Au trecut anii, iar eu deja am simţit cum e să-ţi exprimi alegerea politică şi am înţeles ce înseamnă să ai responsabilitatea votului tău, să îţi asumi alegerea făcută. Cu toate acestea încă nu am reuşit să înţeleg unde este limita dintre cele două noţiuni: „naţionalism” şi „naţionalism excesiv” şi cât de sesizabil este fiinţei umane acest hotar dintre promovarea drepturilor şi intereselor unei naţiuni şi politica de aţâţare a urii de rasă şi naţionalitate – ambele situaţii definesc naţionalismul.

Şi iată că m-am împotmolit şi nu ştiu de unde să o iau, cum să descurc iţele naţionalismului din mine... .

După evenimentele din aprilie 2009 un număr tot mai mare de concetăţeni de-ai mei şi nu numai au început să vorbească despre unirea României cu Basarabia: pe bloguri, pe forumuri, pe paginile web ale agenţiilor de ştiri, peste tot unde se putea, inclusiv pe garduri, pe malurile Dâmboviţei la propriu şi la figurat, în grădiniţe şi discoteci. Militanţi au apărut câtă frunză şi iarbă, căci la un moment dat am avut impresia că nu mai sesizez diferenţa dintre cele două maluri ale Prutului – atât de mult se amestecaseră vocile!

Melanjul devenise terifiant de unanim şi dezbinat în acelaşi timp! Acest lucru îmi plăcea şi mă speria în mod egal, deoarece nu puteam să-mi imaginez finalul, nu vedeam lumina de la capătul tunelului spre care ne îndreptam şi la care jinduiam atât de mult... . Peste tot vedeai cum se strigă UNIREA, dar nimeni nu o făcea. Şi nu vorbesc aici despre unirea administrativă, politică, economică, dar despre cea simplă, umană. Oamenilor le lipsea curajul să deschidă palmele, ca să-şi primească darul... . Încă le mai este frică să spună că-şi doresc ca libertatea să facă parte din viaţa lor. Şi ştiţi de ce? Pentru că libertatea asta este al naibii de dureroasă, pentru că te impune să gândeşti de sine stătător, pentru că nu mai are cine să te poarte de lesă ca pe un animal, pentru că nimeni nu mai are dreptul să-ţi spună că eşti o scursură de la marginea imperiului, ci o valoare, una cu faţă umană!

Capacitatea de a gândi şi a analiza am regăsit-o foarte târziu. Am observat că unii dintre cei care mă înconjurau şi cărora le respectam opiniile au început să utilizeze moartea din Piaţa Marii Adunări Naţionale în calitate de agregat, în baza căruia îşi construiau managementul cariei profesionale, iar alţii deja nu mai puteau face diferenţa dintre forumuri – pe unele încă mai scriau despre unire, iar pe altele cereau autonomie administrativ-teritorială. Contradicţia dintre lucrurile urlate era atât de mare, încât autorii acestora nu mai sesizau diferenţa dintre noţiuni. Conceptul de „unire” scădea drastic la bursa valorilor mele umane. Încetul cu încetul am început să-mi educ o repulsie faţă de anumite bloguri, forumuri, agenţii de ştiri de unde în aprilie îmi pompam oxigen şi viaţă în vene.

Începutul lunii decembrie 2009 din nou îmi aţâţase spiritul naţionalismului excesiv, dar numai atât cât să scriu un singur articol „De ce vă temeţi moldoveni... românii nu muşcă?” Mai mult nu avea cum, pentru că cei cărora mă adresam erau preocupaţi de cele lumeşti. Şi nu poţi să învinuieşti pe nimeni că se preocupă de alinarea foamei materiale, pentru că aşa suntem noi oamenii setaţi să ne organizăm priorităţile.

În momentul în care am refuzat să-mi exprim opinia cu privire la un anumit eveniment din Moldova, cel care aştepta răspunsul m-a întrebat: „Şi dacă nici tu nu mai crezi că şi la noi va fi bine ce aşteptări mai pot avea de la ceilalţi? Dacă tu nu crezi că mai putem face ceva, atunci la ce a servit toată osteneala din 2009?”

M-am oprit pentru câteva secunde. Am simţit cum mi se impune să gândesc pentru altcineva. Senzaţia mi-a zgândărit urât terminaţiile nervoase.

Destul de târziu am realizat că, de fapt, nu mi se cerea acest lucru, ci doar eram rugată să încep să cred din nou în principiile pe care le promovam zi de zi prin ceea ce făceam şi să fac o curăţenie în lista cu cei a căror opinie nu este deformată de interesele meschine pe care le ascund. Apatia mea devenise vizibilă şi pentru cei din jurul meu.

Acum nu mă mai interesează cine şi pe unde mai hămăie unirea, deşi o perioadă îmi provocau nişte ticuri verbale nedemne de mine. Acum privesc cine şi ce face concret în această direcţie şi încerc să nu-l deranjez. Acum ştiu că focusându-mi atenţia spre est, de fapt contribui la construirea viitorului meu vestic.

Ştiu că vreţi să-mi aflaţi părerea despre unire... . Ea va veni... . Dar nu acum şi nu cum mi-o doresc eu... . Şi spre binele nostru, sper să nu fie aşa cum ne-o dorim noi! Mai întâi trebuie să o merităm! Mai este dispus să dea cineva din coate, astfel încât visele să devină realitate?

Pentru ROmanian News Online

Cum prostim poporul cu traducatorul...

Agenţia de Presă REGNUM din Rusia, probabil, este cea mai "prolifică" în ceea ce priveşte numărul de articole pe care le dedică spaţiului ex-sovietic. Republica Moldova nu este o excepţie. Uneori pe pagina electronică a acesteia apar câteva articole pe zi cu privire la starea naţiunii noastre.

Preluat de CURAJ.NET.

Colaboratorii acesteia traduc la greu articole din presa pro-rusă de la Chişinău.... şi, Doamne, cum le mai traduc.... că îţi vine să iei primul zbor spre Moscova şi să le dai în cap cu traducerile.

În poza de mai jos găsiţi subliniată o frază, care mot-a-mot s-ar traduce în felul următor:

"În opinia lui Lupu, "era necesar a purta negocieri şi a semna memorandumul, care ar fi transformat Moldova din stat unitar în federaţie în componenţa Găgăuziei şi Transnistriei"".

Ştiu că etic ar fi fost să vă arăt şi sursa originală, dar din păcate nu reuşesc să găsesc pagina online a Agenţiei Informaţionale citate "NIKA-PRESS". Oare cine a greşit: NIKA-PRESS sau REGNUM???


În gura ruşilor II

Pe 17 mai 2010 la Kiev a fost semnată de către preşedintelere rus, Dmitrii Medvedev, şi preşedintele ucrainean, Victor Ianukovici, o Declaraţie cu privire la soluţionarea conflictului transnistrean. Conţinutul acestui document a readus Republica Moldova şi problema ei teritorială în vizorul presei ruse.

Preluat de CURAJ.NET.

Pe 19 mai 2010 pagina web a postului de radio „Ecoul Moscovei” titra „În urma unor înţelegeri secrete dintre Dmitrii Medvedev şi Victor Ianukovici, nerecunoscuta republică nistreană moldovenească ar putea intra în componenţa Ucrainei”, iar Moldova va reveni în sfera de influenţă rusă. Această opinie îi aparţine şefului Comitetului pentru afaceri externe al Radei, Oleg Bilorus.

Tot pe pagina electronică a postului „Ecoul Moscovei” vom găsi pe 20 mai 2010 o altă ştire cu referire la recunoaşterea independenţei Transnistriei, din care aflăm că reprezentanţi ai societăţii civile din Transnistria au trimis o scrisoare oficială pe numele preşedinţilor Rusiei şi Ucrainei. Prin această scrisoare membrii organizaţiei obşteşti „Uniunea apărătorilor Transnistriei” cer recunoaşterea Transnsitriei ca stat independent, argumentând în felul următor poziţia lor „Transnistrenii nu au locuit şi nici nu şi-au dorit să locuiască în componenţa Republicii Moldova după destrămarea RSSM.” Autorii documentului sunt convinşi că mai devreme sau mai târziu Moldova va intra în componenţa României, iar Transnistria doreşte să devină un stat independent.

Pe acelaşi portal aflăm pe 22 mai că termenul de înregistrare a cetăţenilor moldoveni aflaţi pe teritoriul Federaţiei Ruse va fi prelungit în viitorul apropiat de la 3 la 30 de zile. Această înţelegere a fost atinsă în cadrul vizitei efectuate de premierul Vlad Filat la Moscova de săptămâna trecută.

Pe pagina electronică a portalului de ştiri INOSMI vom găsi articolul semnat de David J. Kramer pentru The Washington Post cu tiltul „SUA abandonează vecinii Rusiei”, publicat pe 17 mai 2010. În acesta David J. Kramer acuză administraţia Obama că a pus pe primul plan confortul Rusiei în detrimentul propriilor interese, lăsând aceste state din regiunea apropiată Federaţiei Ruse la voia întâmplării. Autorul pledează pentru scoaterea armatelor ruseşti de pe teritoriul Georgiei şi Moldovei, iar acest lucru trebuie să devină condiţie obligatorie în procesul de finalizare a negocierilor cu privire la START II. Anterior administraţia Oabama a declarat că nu va recunoaşte sfera de influenţă a Federaţiei Ruse, însă scoaterea de pe ordinea de zi a condiţionării ratificării START II în Congresul SUA a obligativităţii retragerii trupelor ruseşti de pe teritoriul Georgiei vorbeşte despre contrariu.

Tot INOSMI, cu referinţă la portalul pro-rus din Republica Moldova AVA.MD scrie pe 18 mai 2010 că în Moldova haosul naşte o stare revoluţionară, din cauza îndepărtării poporului de către conducerea statului, iar acest lucru nu este altceva decât înfăptuirea primilor paşi către un regim autocrat şi pierderea legitimităţii conducerii actuale. Cauza acestui proces, conform INOSMI, o constituie criza politică şi refuzul de a accepta recomandările Comisiei de la Veneţia cu privire la revizuirea Constituţiei Republicii Moldova. Ghimpu doreşte să amăgească Europa, citează INOSMI portalul moldovenesc AVA.MD, dar oficialii UE sunt receptivi la tot ceea ce se întâmplă în Moldova şi nu vor permite ca acest lucru să se întâmple.

Aceeaşi INOSMI, cu referire la varianta rusă a publicaţiei Moldova Suverană, mai relatează pe 21 mai 2010 că Autorităţile de la Chişinău au început să vorbească limba anulor `90. Moldova va primi tratamentul de care nu are nevoie, susţine Moldova Suverană, în contextul vizitei efectuate anterior la Chişinău de către reprezentanţii FMI şi UE, care au apreciat cu o notă mare activitatea guvernului Filat. Reprezentanţii instituţiilor financiare au declarat că sunt mulţumiţi de rezultatele economice înregistrate de Moldova în acest an. Indicatorii economici sunt în creştere, iar conducerea de la Chişinău efectuează reforme importante. Toatea aceste procese sunt catalogate de Moldova Suverană drept minciuni monstruoase, pe care le poate egala doar minciunile din perioada guvernării Gaidar-Ciubais în Federaţia Rusă, iar Moldova se transformă într-o a doua Grecie.

Pe 21 mai 2010 INOSMI va cita Europa Liberă într-un alt articol cu titlul „Kremlinul măreşte presiunea asupra Transnistriei cu ajutorul Kievului”, semnat de Gregory Feifer. Autorul scrie că după cinci ani de despărţire Rusia şi Ucraina şi-au organizat o lună de miere, notând că cei doi preşedinţi s-au întâlnit deja de şapte ori în mai puţin de trei luni de zile. Îmbunătăţirea raporturilor bilaterale ruso-ucrainene va avea drept efect aducerea Republicii Moldova în sfera de influenţă a Kremlinului. Autorul spune că este pentru prima dată când autorităţile de la Moscova vorbesc despre Republica Moldova şi Transnistria ca despre două entităţi cu statuturi diferite, ceea ce poate confirma ideea că în viitorul apropiat această regiune separatistă va fi recunoscută ca subiect de drept internaţional. Semnarea declaraţiei cu privire la Transnistria pe 17 mai 2010 reprezintă o demonstraţie de forţă din partea Rusiei.

Din varianta online a ziarului Izvestia aflăm că veteranul Marelui Război pentru Apărarea Patriei, partizanul Vasilii Kononov a pierdut procesul împotriva Letoniei la Strasbourg. Curtea de Apel a CEDO a dat dreptate în acest dosar conducerii Letoniei, care îl învinuia pe fostul conducător al unei unităţi de gherilă a partizanilor Kononov de genocid pe teritoriul republicii. Din cei 17 judecători care alcătuiau completul de judecată, 14 au susţinut Riga. Doar judecătorii din Moldova, Muntenegru şi preşedintele Curţii Europene au pledat pentru susţinerea nevinovăţiei lui Kononov.

Pe 19 mai 2010 tot din ziarul Izvestia aflăm că Ucraina respinge orice acord secret cu privire la Transnistria, iar declaraţia reprezentantului opoziţiei, Oleg Belorus, este catalogată de către conducerea de la Kiev drept o provocare. Kievul nu a negociat cu Moscova încorporarea teritoriului Transnistriei în componenţa Ucrainei. „Blocul Iuliei Timoşenko nu doreşte să recunoască că acţiunile de politică externă ale actualei conduceri sunt un real succes”, susţine Hanna Herman, şefa administraţiei prezidenţiale ucrainene.

„Parlamentul Moldovei va fi dizolvat după ce rezultatele activităţii comisiei de studiere a crimelor regimului comunist vor fi făcute publice”, titreauă aceeaşi Izvestia pe 24 mai 2010. Preşedintele interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu a declarat într-un interviu că va semna ordinul de dizolvare a parlamentului actual numai după ce vor fi prezentate rezultatele Comisiei Cojocaru. Ca răspuns, partidul aflat în opoziţie, a învinuit actuala conducere de urmărirea unui singur scop prin crearea acestei comisii: interzicerea partidului comunist şi a simbolicii acestuia. Anterior, ex-preşedintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin, a făcut o declaraţie prin care atenţiona ambasadorii statelor europene, a Federaţiei Ruse, Ucrainei şi SUA despre faptul că actuala guvernare este una antidemocratică şi antieuropeană. Situaţia din Moldova rămâne a fi instabilă, concluzionează Izvestia.

Şi publicaţia Korrespondent a acordat spaţiu evenimentelor de la Chişinău. Pe 21 mai 2010 aceasta cita un comunicat de presă al Ministerului de Externe al Federaţiei Ruse prin care se încearcă infirmarea opiniei generale prin care Moscova ar atenta la integritatea teritorială a Republicii Moldova. Oficialii de la Moscova confirmă interesul pentru restabilirea integrităţii teritoriale a Moldovei şi întărirea suveranităţii ei. MAE-ul rus ne asigură că Declaraţia ruso-ucraineană nu va depăşi cadrul actual al negocierilor şi va milita şi în continuare pentru soluţionarea conflictului exclusiv pe cale paşnică şi fără să prejudicieze nicicum părţile implicate.

Pe 24 mai 2010 Agenţia de Ştiri REGNUM scria că în cadrul vizitei sale efectuată pe 21 mai curent la Moscova Vlad Filat nu a observat entuziasm din partea premierului Vladimir Putin pentru retragerea armatei ruse de pe teritoriul Republicii Moldova. Tot aici REGNUM mai adaugă cu referire la un interviu acordat pentru Europa Liberă de către premierul moldovean Vlad Filat, că statul Kazahstan, ca deţinător al preşedinţiei în exerciţiu a OSCE, ar trebui să dea dinamism procesului de negociere a conflictului transnistrean. Filat a mai adăugat că rezolvarea acestei probleme nu se poate limita doar la dialogul ruso-moldovenesc, pentru că implică mult mai mulţi actori importanţi.

Tot de pe REGNUM aflăm că OSCE se solidarizează cu textul declaraţiei ruso-ucrainene cu privire la Transnistria. Procesul de negociere în formatul 5+2 a fost reluat în cadrul summit-ului OSCE care are loc la Astana începând cu data de 24 mai 2010. Kanat Saudabaev, ministrul de externe kazah, care este şi preşedintele în exerciţiu al OSCE, a catalogat declaraţia ruso-ucraineană ca fiind un element pozitiv, care va contribui la soluţionarea conflictului, deoarece ea menţine toate deciziile luate anterior în formatul 5+2 şi pledează pentru echitatea rezolvării conflictului pentru toate părţile implicate.

Pentru Romanian News Online a semnat Angela Gramada

Transnistria si locul ei in jocul ruso-ucrainean de politica externa

In perioada 17 – 18 mai 2010 presedintele rus, Dmitrii Medvedev a efectuat o vizita de lucru in Ucraina. In cadrul acesteia a fost semnata o declaratie comuna ruso-ucraineana cu privire la solutionarea conflictului transnistrean. In continutul declaratiei cei doi lideri de state, rus si ucrainean, pledeaza pentru o rezolvare pe cale pasnica a conflictului, in maniera echitabila pentru toate partile implicate, prin abtinerea de la orice actiuni unilaterale, pentru acordarea unui statut special Transnistriei, dar si pentru mentinerea formatului de negociere “5+2”. Declaratia a starnit o serie de controverse in randul autoritatilor de la Chisinau, ea fiind catalogata drept imixtiune in treburile interne ale Republicii Moldova. (Kremlin.ru, MOLDPRES, Infotag, RIA Novosti, Nezavisimaya Gazeta, Europa Libera, MAE.ro)


Publicat de CSEEA. Preluat de CURAJ.NET.

Pe 13 mai 2010 publicatia rusa Nezavisimaya Gazeta anunta in avanpremiera vizitei presedintelui rus, Dimtrii Medvedev, la Kiev din perioada 17 – 18 mai 2010, ca Ucraina si Federatia Rusa vor pleda pentru deblocarea economica a Transnistriei prin semnarea unei declaratii comune a celor doi sefi de state in acest sens. Conform acestei publicatii, Ucraina isi va deschide frontiera pentru marfurile de provenienta transnistreana. In acest context, guvernarea de la Chisinau s-a aratat a fi surprinsa de intentiile celor doua state implicate in procesul de negociere, insa a preferat sa se plaseze in expectativa, astfel incat sa poata adopta ulterior o pozitie cu privire la continutul acestui document.

Are nevoie Ucraina de o declaratie cu privire la Transnistria?

Discutiile cu privire la rezolvarea problemei transnistrene in formatul “5+2” urmau sa fie reluate in cadrul Summit-ului OSCE in perioada 24 – 26 mai 2010 de la Astana. Cu toate acestea, vizita presedintelui rus in capitala Ucrainei a precipitat reluarea discursurilor partilor implicate din cauza declaratiei oficiale semnate de cei doi lideri, Dmitrii Medvedev si Victor Ianukovici, in care acestia au tinut sa prezinte directia de actiune ulterioara in ceea ce priveste Transnistria:

“Federatia Rusa si Ucraina, in calitate de intermediare si state-garant ale rezolvarii echitabile si cuprinzatoare a problemei transnistrene, isi reafirma angajamentele asumate anterior in procesul de negociere. Acestea considera drept parte componenta a acestui proces incurajarea cresterii nivelului de incredere reciproca dintre Republica Moldova si Transnistria, asigurarea unei dezvoltari socio-economice stabile in regiune, crearea institutiilor societatii civile, respectarea drepturilor si libertatilor omului in conformitate cu normele si principiile dreptului international”[1], - se spune in primul alineat al Declaratiei.

Astfel, Moscova si Kievul se vor implica si mai activ pentru a contribui la reconcilierea cat mai urgenta a partilor direct vizate: Chisinaul si Tiraspolul, insistand pe eliminarea oricaror forme de actiuni unilaterale intreprinse de participantii la formatul de negociere 5+2.

Dupa cum era de asteptat opiniile cu privire la continutul si rolul acestei declaratii sunt impartite. Pe de o parte observam cum Transnistria devine obiect de schimb in relatiile de politica externa ruso-ucrainene, iar pe de alta parte asemenea documente pot sa influenteze situatia politica interna a Republicii Moldova, unde unanimitatea liderilor aflati la guvernare poate fi pusa sub semnul intrebarii in ceea ce priveste modalitatea de rezolvare a multor probleme cu care se confrunta acest stat est-european.

Schimbarea liderului de la Kiev a fost privita de oficialii de la Kremlin drept unda verde pentru readjudecarea unui spatiu pierdut aproape in intregime in urma cu cinci ani, cand Ucraina fusese prinsa de febra portocalie, parand irevocabil orientata spre Vestul ostil procesului de extindere a influentei rusesti in Vecinatatea Apropiata. Desi mandatul lui Victor Ianukovici a inceput abia cu cateva luni in urma, politica externa a Ucrainei s-a reorientat spre semnalele emise de Moscova foarte rapid. Aparent, Kievul pare sa isi redefineasca rolul pe care il joaca in spatiul Marii Negre, in realitate, insa, acesta nu face altceva decat sa contribuie la intarirea pe termen lung a pozitiei Federatiei Ruse aici, oferindu-i ultimei un loc pentru instalarea unui turn de control asupra proceselor care se deruleaza in zona. “Succesele” inregistrate de Victor Ianukovici in politica externa, desi acesta este scopul lor, nu sunt in stare sa alimenteze senzatia unui mandat prezidential ferm. Opozitia de la Kiev, si asa destul de radicalizata, se opune vasalizarii statului ucrainean, declarandu-se pregatita sa lupte impotriva acestui proces. Apare intrebarea: cum poate sa contribuie actuala guvernare de la Kiev la rezolvarea conflictului transnistrean, in conditiile in care societatea civila ucraineana este din ce in ce mai inclinata spre scindare nationala?

Stabilirea prioritatilor de politica externa este un proces foarte important pentru un stat, insa, daca acesta se confrunta cu grave probleme interne si nu doar de natura economica, dar mai ales sociale si de identitate, guvernarea trebuie sa ia masuri in acest sens. Or, actuala conducere de la Kiev prin sustinerea unui demers de oferire Transnistriei a unui statut special nu face altceva decat sa incurajeze propria alunecare spre scindare nationala. In aceeasi zi cu semnarea declaratiei comune cu privire la Transnistria de catre Dmitrii Medvedev si Victor Ianukovici, reprezentantul opozitiei, Iurii Lutenko, membru al Blocului Iulia Timosenko, declara urmatoarele:[2]

“Oamenii simpli, care locuiesc in vestul Ucrainei, acum discuta intens despre necesitatea divizarii statului… . Daca despre acest lucru ar incepe sa vorbeasca politicienii, atunci ar fi si mai grav… .”

Aceeasi agentie de presa REGNUM din Federatia Rusa il cita anterior si pe vice-premierul ucrainean, insarcinat cu afaceri regionale, Victor Tihonov. Acesta pledase pentru federalizarea Ucrainei, ca ultima sansa pentru relansarea procesului de dezvoltare economica a Ucrainei.[3] Tihonov mentionase ca procesul de descentralizare al statului ucrainean este o initiativa a presedintelui Ianukovici destinata impacarii spiritelor nationaliste, care se arata tot mai nemultumite de cursul politicii interne si externe a Ucrainei. Teoretizarea excesiva a actiunilor de politica interna pare sa nu aiba efectul scontat si asta deoarece opozitia nu va rata sansa de a-I oferi posibilitatea lui Victor Iuscenko de a avea un mandat imposibil.

Ca raspuns la declaratiile critice ale opozitiei ucrainene fata de pozitia lui Victor Ianukovici cu privire la situatia din Transnistria, reprezentantii presedintiei de la Kiev au declarat ca discursurile rostite de oponenti nu sunt altceva decat provocari, destinate discreditarii si chiar minimizarii succeselor inregistrare de actuala conducere in materie de politica externa.

“Este o provocare, la fel ca si restul provocărilor lansate de Blocul Iuliei Timosenko”,[4] a declarat miercuri într-un interviu pentru Interfax-Ucraina, şeful adjunct al Administraţiei Prezidenţiale a Ucrainei, Hanna Herman.

Opozitia ucraineana, condusa de Iulia Timosenco, sustine ca Declaratia semnata de catre Victor Ianukovici si Dmitrii Medvedev pe 17 mai 2010 este parte a unei intelegeri secrete dintre liderii celor doua state, care are drept finalitate aducerea teritoriului transnistrean in componenta Ucrainei, iar Republica Moldova va fi condamnata sa ramana in zona de influenta a Federatiei Ruse. Astfel Moscova ar putea rasplati teritorial Kievul pentru sustinerea oferita in largirea ariei de actiune a politicii externe. Cazul nu este singular in relatiile internationale, dar este periculos in primul rand pentru statul care va primi acest teritoriu.

Inca nu stim cum se va contura pe viitor politica externa a lui Victor Ianukovici. Pana acum aceasta s-a dovedit a fi destul de decisa sa faca compromisuri in fata Kremlinului, in schimbul unor “victorii” economico-energetice modeste. O deschidere economica la frontiera cu Transnistria condusa de un regim separatist cu siguranta va provoca riscuri suplimentare pentru securitatea statului ucrainean.

De ce Republica Moldova poate actiona unilateral pe teritoriul sau?

Chiar daca Republica Moldova va reusi sa se apropie economic, politic, social, cultural de Uniunea Europeana, conflictul tansnistrean va ramane unul dintre cele mai dramatice capitole de negociere pentru asociere. Acesta este unul dintre cele mai importante impedimente in calea integrarii europene a Moldovei. Este greu de crezut ca Uniunea Europeana va accepta sa “inghita” o regiune separatista, unde Moscova si-a instalat un avanpost ca sa poata urmari mai usor Balcanii de Vest.

Revenind, insa, la declaratia semnata de Dmitrii Medvedev si Victor Ianukovici la Kiev pe 17 mai 2010, trebuie sa apreciem pozitia si capacitatea de reactie a autoritatilor de la Chisinau fata de continutul acesteia. Discursurile oficialilor moldoveni nu au avut doar destinatie electorala. Daca acestia nu ar fi reactionat in maniera corespunzatoare, atunci victoria aparenta a politicii externe a Kievului ar fi fost si mai periculoasa pentru viitorul european al Republicii Moldova. O mare parte din continutul declaratiei-raspuns a autoritatilor moldovene este destinat confirmarii vectorului european al politicii de la Chisinau:[5]

“În acest sens, Guvernul Republicii Moldova apreciază sprijinul ferm al Uniunii Europene pentru soluţionarea problemei transnistrene exprimat în declaraţia din 17 mai 2010 a Înaltului Reprezentant al UE pentru afaceri externe şi politica de securitate.”

Republica Moldova incearca sa demonstreze ca deciziile luate de guvernarea de la Chisinau contribuie la confirmarea apartenentei europene a acesteia. Militand pentru retragerea totala a trupelor rusesti de pe teritoriul sau si introducerea unei misiuni civile in regiunea transnistreana, Moldova va reusi sa contribuie la securizarea frontierelor estice ale Uniunii Europene. In asa mod, aceasta va lua parte nu doar la Politica Europeana de Vecinatate, dar si la cea de securitate. Este prematur sa vorbim despre o contributie majora in acest sens, insa doar prin asumarea unor angajamente ferme Moldova isi poate regasi identitatea europeana.

Pornind de la caracterul unitar, indivizibil, suveran si independent al statului, specificat in articolul 1 al Constitutiei Republicii Moldova, trebuie sa recunoastem ca pozitia autoritatilor moldovenesti fata de declaratia ruso-ucraineana cu privire la solutionarea conflictului transnistrean este una corecta. Orice aluzie cu privire la un statut special pe care l-ar putea obtine in viitor nerecunoscuta republica transnistreana prejudiciaza in primul rand caracterul unitar si indivizibil al statului Republica Moldova, amintit in continutul declaratiei de catre cei doi sefi de state semnatari ai acesteia in cel de-al doilea alineat:

“Acestea reies din necesitatea solutionarii problemei transnistrene exclusiv pe cai politice pasnice, printr-un dialog echitabil cu scopul de a stabili un statut deosebit, sigur si garantat pentru Transnistria, in baza respectarii suveranitatii si unitatii teritoriale a Republicii Moldova, neutralitatii constitutionale si formarii unui spatiu unic economic, de securitate si de drept.”

In conformitate cu textul Conceptiei de Politica Externa a Federatiei Ruse, din 12 iulie 2008, art. 1, prioritatile nationale ale securitatii ruse se refera la capacitatea statului de a asigura atingerea urmatoarelor obiective:[6]

“… asigurarea securitatii statului, pastrarea si intarirea suveranitatii si integritatii teritoriale, a unor pozitii sigure si de autoritate in comunitatea mondiala, care sa raspunda cat mai mult intereselor Federatiei Ruse ca unul dintre cele mai influente centre ale lumii contemporane, necesare cresterii potentialului sau politic, economic, intelectual si spiritual.”

In calitate de subiecte egale ale relatiilor internationale, toate statele sunt somate sa respecte aceleasi principii si norme de drept international, daca sunt semnatare ale documentelor care le contin. Integritatea teritoriala a statului sunt puncte incluse pe ordinea de zi a agendelor politice atat la Moscova, cat si la Chisinau. Diferenta este ca cel putin una dintre cele doua incalca constant suveranitatea autoritatilor celeilalte fata de anumite teritorii si aceasta nu este Republica Moldova. Kremlinul, in calitatea sa de participant la negocierile conflictului transnistrean, nu este in drept sa garanteze un statut special pentru Transnistria intr-un dialog bilateral cu Ucraina, evitand conducerea de la Chisinau.

Intr-adevar, partea rusa poate sa contribuie la imbunatatirea raporturilor bilaterale cu statul vecin, - Ucraina, - poate sa propuna anumita variante de solutionare a conflictului transnistrean, dar nu poate sa impuna autoritatile de la Chisinau sa nu actioneze in favoarea asigurarii propriilor interese de politica externa, mai ales daca acestea sunt indreptate pentru asigurarea unor principii incluse si in Legea Suprema a statului, adica in Constitutie si pe care Rusia le catalogheaza ca fiind unilaterale. Conform aceleiasi Conceptii de Politica Externa a Federatiei Ruse:[7]

“Strategia actiunilor unilaterale destabilizeaza mediul international, provoaca tensiune si goana inarmarilor, adanceste contradictiile interstatale, aprinde divergente etnice si religioase, creaza amenintari la securitatea altor state si conduce la cresterea tensiunii intercivilizationale.”

In acest moment etic ar fi ca partile semnatare ale declaratiei din 17 mai 2010, cu privire la solutionarea conflictului transnistrean sa recunoasca caracterul unilateral al propriilor actiuni. Acest lucru, insa, nu se va intampla din cauza nivelului diferit al statutului actorilor implicati. Evident, Republica Moldova nu poate constrange Kremlinul sa actioneze intr-un anume fel, dar poate conditiona calitatea de membru a acestui stat in mai multe organizatii internationale. Semnarea unei asemenea declaratii bilaterale poate destabiliza situatia din regiune mai mult decat “actiunile unilaterale” ale Republicii Moldova, la care se refera cei doi sefi de state rus si ucrainean, facandu-se aluzie aici la invitatia lansata de presedintele interimar al Republicii Moldova pentru Romania de a lua parte la solutionarea dosarului transnistrean. Romania va lua parte la negocieri in calitatea sa de stat membru al Uniunii Europene - organizatie regionala care apare ca observator in cadrul acestui proces. Aceasta calitate nu poate fi prejudiciata de nici un alt participant al formatului “5+2” de negociere a conflictului transnistrean. In plus, pozitia Romaniei nu poate sa nu coincida cu cea a oficialilor europeni. Astfel, Ministerul Afacerilor Externe al Romaniei, a confirmat printr-o nota ca saluta pozitia Inaltului Reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe si Politica de Securitate fata de raspunsul dat de autoritatile de la Chisinau liderilor de la Kremlin si Kiev:[8]

“MAE apreciază şi sprijină disponibilitatea Republicii Moldova pentru iniţierea negocierilor în formatul 5+2, ca unic for de soluţionare a dosarului transnistrean, în scopul ajungerii la o reglementare cuprinzătoare şi viabilă a acestuia.

MAE susţine propunerea Republicii Moldova de a transforma forţa de menţinere a păcii din Transnistria într-o misiune civilă multinaţională cu mandat internaţional.”

Diminuarea factorului militar – cerinta autoritatilor de la Chisinau

In declaratia-raspuns a autoritatilor moldovenesti, acestia se pronunta pentru diminuarea factorului militar pe teritoriul Transnistriei:[9]

“… Guvernul Republicii Moldova, evocînd rolul actualei operaţiuni de menţinere a păcii în stabilizarea situaţiei după stoparea conflictului armat, se pronunţă pentru lansarea consultărilor cu privire la transformarea acesteia într-o misiune civilă multinaţională cu mandat internaţional. Guvernul Republicii Moldova pledează pentru diminuarea factorului militar în regiune, inclusiv prin retragerea completă a muniţiilor care aparţin Federaţiei Ruse şi a contingentului militar ce asigură paza acestora.”

Dmitrii Medvedev si Victor Ianukovici pledeaza pentru transformarea misiunii actuale in una de garantare a pacii sub mandat OSCE, confirmand disponibilitatea luarii unei pozitii active in favoarea crearii acesteia, dar si pentru mentinerea actualei formule “5+2” de solutionare a conflictului transnistrean, pe care il considera ca format unic capabil sa asigure rapiditatea luarii unei decizii constructive in aceasta problema.

Daca autoritatile de la Chisinau pledeaza pentru retragerea in intregime e fortelor militare ruse din regiune, declaratia ruso-ucraineana nu spune nimic despre acest lucru. Este greu de crezut in aceste conditii ca problema transnistreana isi va primi solutia de rezolvare in viitorul apropiat.

Dupa alegerile din luna ianuarie curent din Ucraina, Kremlinul a primit in sfarsit ceea ce a pierdut la finele anului 2004: un aliat fidel, care sa-i asigure proiectia intereselor de politica externa pe o raza de actiune geopolitica mult mai mare in fostul spatiu ex-sovietic. Orice partener credul trebuie sa fie recompensat pentru sustinerea pe care o ofera, chiar daca in interiorul statului sunt voci care militeaza pentru pastrarea unei independente ferme in luarea deciziilor de politica externa si cer negocierea contractelor bilaterale pe pozitie de egalitate, punand in garda autoritatile de iminenta unui pericol de scindare teritoriala in baza aceluiasi model promovat in statul vecin. Ucraina a dat prea multa dovada de slabiciune in negocierile cu Kremlinul, ceea ce i-a diminuat considerabil credibilitatea in fata oficialilor europeni. Situatia economica a acestui stat necesita resuscitare urgenta pe baza de investitii straine directe. Din pacate Moscova nu este actorul care sa poata contribui la acest proces, pentru ca singura se confrunta cu aceleasi probleme.

[1]http://news.kremlin.ru/ref_notes/561
[2]http://www.regnum.ru/news/1284274.html
[3]Ibidem.
[4]http://www.kyivpost.com/news/politics/detail/67213/
[5] http://www.moldpres.md/News.aspx?NewsCod=4450
[6]http://www.mid.ru/ns-osndoc.nsf/0e9272befa34209743256c630042d1aa/d48737161a0bc944c32574870048d8f7?OpenDocument
[7]Ibidem.
[8]http://www.mae.ro/index.php?unde=doc&id=43586&idlnk=2&cat=4
[9] http://www.moldpres.md/News.aspx?NewsCod=4450

Are Europa nevoie de Parteneriatul Estic? Dar Rusia?

Pe 7 mai 2010 Parteneriatul Estic al Uniunii Europene a implinit un an de la lansare. Proiectul a fost creat la initiativa Poloniei si a fost sustinut activ de Suedia. Acesta cuprinde sase state ex-sovietice: Azerbaijan, Armenia, Belorusia, Georgia, Moldova si Ucraina. Si Federatia Rusa poate sa participe la lucrarile proiectului si sa beneficieze de instrumentele Parteneriatului Estic pentru regiunea Kaliningrad. (Nezavisimaya Gazeta)

Publicat de CSEEA, preluat de CURAJ.NET.

Saptamana trecuta s-a implinit un an de la lansarea Parteneriatului Estic – proiect inclus in Politica Europeana de Vecinatate (PEV) destinat exclusiv Europei de Est. Initiativa crearii acestui proiect apartine Poloniei si Suediei, ea fiind un raspuns la Uniunea Mediterana din cadrul aceluiasi PEV, care beneficia de mai mult sprijin, inclusiv financiar, pe filiera sudica a Uniunii Europene, fiind sustinuta activ de Franta, care avea interese politice si economice in regiunea Marii Mediterane si statele din Africa de Nord incluse in aceasta.

Evenimentele care au avut loc in ultimii 5 ani in Europa de Est au demonstrat importanta acestei zone pentru stabilitatea si securitatea frontierei estice a Uniunii Europene. In urma celor doua valuri de extindere din anul 2004 si 2007, oficialii de la Bruxelles au inceput sa se intrebe daca Uniunea Europeana dispune de capacitate dar mai ales dorinta de a-si mai asuma o asemenea experienta sau este timpul sa se opreasca pentru o perioada nelimitata si sa reflecteze asupra proceselor prin care este obligata sa treaca de circumstantele interne si externe.

Revenind, insa, la Parteneriatul Estic trebuie sa mentionam aici ca acesta a primit deja resursele financiare si instrumentele necesare pentru implementarea si sustinerea unor proiecte concrete in statele ex-sovietice carora le-a fost destinat de la inceputul crearii sale. Acest proiect ar trebui sa apropie economic, politic si social cele sase state beneficiare de realitatile si nivelul de dezvoltare a Uniunii Euopene. Problema apare la nivelul perceptiei individuale a fiecarui participant la derularea lui, care nu coincide neaparat cu filosofia de baza a Parteneriatului Estic, deoarece nu este o etapa prealabila a procesului de aderare, dupa cum sperau conducerile statelor ex-sovietice, ci un instrument de care trebuie sa profite pentru a se apropia de valori si principii democratice, astfel incat sa atinga un grad inalt de stabilitate pe termen lung.

CSI alias Eurasia ca alternativa a Parteneriatului Estic

Pe 15 mai 2010, publicatia rusa Nezavisimaya Gazeta nota ca Parteneriatul Estic al Uniunii Europene mai este privit si ca o alternativa la Comunitatea Statelor Independente. Iata de ce lansarea proiectului in luna mai a anului 2009 a schimbat logica relatiilor bilaterale dintre Federatia Rusa si Uniunea Europeana, stagnand, oarecum, negocierile cu privire la semnarea noului acord de cooperare dintre cei doi actori. La inceput Moscova a adoptat o pozitie ostila fata de acesta, dar in scurt timp a realizat ca interesele politice si parteneriatul economic pe care le are in Europa de Vest are prioritate in fata mofturilor geostrategice pe care le are in state ex-sovietice.

Partea rusa a devenit mai pragmatica in evaluarea propriilor proiecte. Drept dovada in argumentarea acestei teze servesc discutiile tot mai aprinse pe marginea subiectului viabilitatii CSI, acesta nefiind omis nici in cadrul lucrarilor forumului economic al statelor membre ale CSI si Europei de Est care a avut loc la Viena la sfarsitul lunii aprilie curent unde s-a pus in discutie problema viitorului acestei comunitati mentinute artificial de catre Moscova si in evolutia careia nu crede niciun participant, in afara de Federatia Rusa. Partea rusa recunoaste ca Parteneriatul Estic poate reprezenta in viitor o alternativa la proiectul “CSI”.

Este important sa intelegem ca oficialii de la Kremlin nu au renuntat la pretentiile de a-si restabili influenta in spatiul ex-sovietic, ci doar au evaluat beneficiile potentiale ale unei atitudini mai neimperative in dialogul cu Uniunea Europeana, astfel incat sa castige timp si spatiu de actiune in Vecinatatea Apropiata.

Intre timp, viitorul Comunitatii Statelor Independente devine tot mai incert. Insasi Federatia Rusa are un comportament contradictoriu fata de aceasta organizatie regionala, comunica Nezavisimaya Gazeta in acelasi articol. Argumentul principal in favoarea acestei afirmatii il constituie simpul fapt ca, desi din punct de vedere legislativ, mecanismul de functionare al unei Zone Economice Libere intre statele partenere a fost elaborat in anul 1994, Rusia inca nu a ratificat acest acord. Aceasta Zona Economica Libera trebuia sa devina cel mai important mecanism integrationist in spatiul ex-sovietic. Lipsa unui consens in ceea ce priveste stabilirea nivelului TVA pentru hidrocarburi a stat la baza esecului punerii in aplicare a acestuia. Daca Rusia s-ar fi conformat rezultatelor acelor negocieri, atunci ea ar fi suportat pierderi de 600 mln dolari SUA anual.

Liderii de la Kremlin doresc reluarea negocierilor cu privire la crearea Zonei de Liber Schimb in interiorul CSI si aceasta deoarece statele fostele state membre ale URSS servesc drept piete de desfacere pentru produsele de origine rusa. Oricat de mult nu ar insista oficialii de la Moscova pe necesitatea existentei acestei organizatii din considerente politice, factorul economic nu este deloc de neglijat. In plus, aceeasi Nezavisimaya Gazeta confirma lucruri deja bine stiute tuturor: economia rusa este tinuta la suprafata de pietele statelor ex-sovietice si de livrarile de produse energetice pe pietele europene - acestia fiind principalii consumatori. Apare aici intrebarea fireasca: daca Rusia intelege importanta aderentei la institutii comerciale internationale de ce nu respecta principalele reguli comerciale impuse de acestea? Daca va fi acceptata in calitate de membra a Organizatiei Mondiale a Comertului, va trebui sa se conformeze normelor de functionare a mecanismelor din interiorul acesteia, iar asta inseamna ca si statele ex-sovietice, membre ale OMC, vor trebui sa fie tratate pe picior de egalitate. Moldova sau Ucraina nu trebuie sa fie tratate cu superioritate, deoarece votul acestora poate conditiona viitorul statut de membru OMC al Federatiei Ruse.

Acelasi interes economic impune Rusia sa insiste asupra avansarii proceselor de integrare din cadul CSI, astfel incat cele sase state ex-sovietice incluse in Parteneriatul Estic sa ramana orientate, cel putin economic, spre Est. Federatia Rusa si-a stabilit prioritati, dar nu a luat in calcul posibilitatea ca acestea sa se confrunte la un moment dat.

In cadrul lucrarilor forumului economic al statelor membre ale CSI si Europei de Est, care a avut loc la finele lunii aprilie curent a fost inaintata o propune de a crea un spatiu economic unic care sa se intinda de la Oceanul Atlantic pana in zona Pacificului. Finalitatea unei asemenea ambitii politice este integrarea economica a statelor membre ale Uniunii Europene in Eurasia – proiect aproape imposibil de realizat din cauza acelorasi realitati politice si economice care despart Rusia de Europa. Un singur memorandum de evitare a noilor crize energetice, semnat intre cei doi, nu poate sa epuizeze suspiciunile reciproce. Moscova greseste daca crede ca Parteneriatul Estic va fi inghitit intr-un proiect de o asemenea anvergura.

Moscova curteaza economic Uniunea Europeana, dar ar trebui sa tina cont si de opiniile conducerilor celor sase state ex-sovietice care beneficiaza de mecansimele si instrumentele financiare ale Parteneriatului Estic. Desi este abia la inceput, acest proiect a reusit sa ofere o perspectiva mult mai realista de dezvoltare acestor actori, decat existenta CSI de aproape 20 de ani. Oficialii europeni trebuie sa insiste pe filiera estica daca tin cu adevarat la stabilitatea frontierelor estice. Din pacate lipsa maturitatii elitelor politice din aceste tari are un efect nociv asupra functionarii institutiilor democratice, ceea ce duce la posibilitatea aparitiei unor tulburari sociale interne.

În gura ruşilor I

Saptămâna trecută Republica Moldova a fost foarte prezentă în ştirile din publicaţiile online ruseşti. De vină este poziţia duală a autorităţilor de la Chişinău faţă de aniversarea celor 65 de ani de la înfrângerea Germaniei naziste. Polemica pe marginea acestui subiect nu a încetat nici în această săptămână.

Publicat de STIRI.ROMANISM.NET, preluat de CURAJ.NET.

Începem această primă ediţie cu un interviu acordat de deputatul fracţiuni Partidului Democrat din Moldova, Marian Lupu, pentru postul de radio rus Ecoul Moscovei.

Deputatul Marian Lupu este de părere că este un lucru normal ca în cadrul Alianţei pentru Integrare Europeană să existe opinii divergente în ceea ce priveste participarea sau neparticiparea soldaţilor moldoveni la parada militară de la Moscova. Aceastea au avut drept finalitate discuţii aprinse pe marginea subiectului. AIE nu a avut o opinie unică. Revenind, însă, la poziţia Partidului Democrat din Moldova liderul fracţiunii parlamentare a menţionat că membrii acesteia au pledat pentru participarea soldaţilor moldoveni la manifestatiile dedicate evenimentului, deoarece invitaţia lansata de autorităţile ruse a fost un semn de respect şi de încredere faţă de Republica Moldova, dar şi faţă de aportul şi contribuţia adusă de moldoveni în Marele Război pentru Apărarea Patriei.

Întrebat ce crede despre atitudinea preşedintelui interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu, faţă de acest subiect, Marian Lupu a declarat că aceasta reflectă principii şi convingeri interne din cadrul Partidului Liberal. Familia Ghimpu a luptat de-a lungul existenţei sale împotriva totalitarismului. În acest context, liderul PDM este de părere că istoria nu trebuie transformată în politică orientată spre trecutul care înseamnă şi foamea din anul 1946, dar şi deportări.

În ceea ce priveşte procesul de reglementare a diferendului transnistrean, Marian Lupu a declarat că Moldova a greşit în anul 2003 şi nu a negociat corect atunci când i-a fost propusă semnarea Memorandumului Kozak, ceea ce a dus la înrăutăţirea relaţiilor bilaterale dintre R. Moldova şi Federaţia Rusă pentru o perioadă de şapte ani.

La finele interviului Marian Lupu a mai adăugat că Republica Moldova nu este un proiect temporar şi nici un stat temporar – aceasta fiind şi poziţia Partidului Democrat din Moldova.

Varianta online a ziarului rus Kommersant scria pe 11 mai 2010 că fostul preşedinte al Republicii Moldova cheamă conducerea actuală a statului să dizolve Parlamentul şi să stabilească data alegerilor anticipate. În caz contrar, dacă Alianţa aflată la guvernare va depăşi data de 16 iunie 2010 – termenul limită legal de dizolvare a organului legislativ -, atunci PCRM va organiza proteste în masă. Totuşi, partidul aflat în opoziţie este gata să poarte un dialog cu membrii AIE, dar nu va accepta propunerile acestora pentru modificarea articolului 78 al Constituţiei Republicii Moldova.

În acelaşi articol vom găsi şi opinia lui Kiril Tanaev, directorul Fondului pentru o Politică Eficientă. Acesta este de părere că AIE trece printr-o perioadă grea şi asta deoarece nu a reuşit să se apropie destul de mult de UE, iar aliatul de bază – România – trece şi ea printr-o criză economică destul de acută. Tot Kiril Tanaev pune sub semnul intrebarii posibilitatea ca PL si AMN să depăşească pragul minim electoral, de aici rezultă că Voronin, atunci când invocă dialogul politic, este evident că se adresează lui Vlad Filat şi Marian Lupu.

Despre criza politică de la Chişinău relatează şi postul de radio Vocea Rusiei. Într-un interviu acordat de acelaşi Vladimir Voronin aflăm că AIE subminează dezvoltarea democraţiei în Moldova doar pentru a se menţine la conducerea statului. Propunerile înaintate de PCRM membrilor AIE nu constituie un ultimatum, ci o variantă de compromis pe care ultimii refuză să o accepte. Partidul Comunist pledează pentru alegerea preşedintelui statului de către parlament. Republica parlamentară este cea mai corectă şi cea mai democratică formă de conducere a statului, a mai adăugat V. Voronin.

Tot din varianta electronică a Vocei Rusiei, mai exact pe 12 mai 2010, aflăm că Marian Lupu susţine că viitorul Moldovei stă în mânile AIE. Acesta a mai adăugat că membrii Alianţei aflate la guvernare tratează cu scepticism propunerile venite din partea PCRM, deoarece liderii acestui partid nu au dat dovadă de consecvenţă în trecut şi nu şi-au respectat promisiunile. Voronin susţine ideea unui dialog, dar de fapt sugrumă singur posibilitatea de a purta unul. În ceea ce priveşte modalitatea de alegere a preşedintelui statului PDM consideră că acesta este un drept al cetăţenilor R. Moldova. Dacă posibilitatea de a organiza un referendum va eşua, atunci cel mai probabil Republica Moldova îşi va aştepta cetăţenii la vot în toamna anului 2010, a mai adăugat Marian Lupu.

În aceeaşi zi Vladimir Voronin a declarat pentru acelaşi post de radio că şi-ar dori ca alegerile anticipate să aibă loc în luna octombrie 2010. Totodată el a menţionat că una din condiţiile de bază pe care le-a impus AIE este dizolvarea Comisiei de cercetare a crimelor comunismului, care elaborează un plan de scoatere în ilegalitate a Partidului Comunist.

Tot de pe pagina web a postului de radio Vocea Rusiei aflăm că preşedintele interimar al Republicii Moldova a trimis pe 11 mai 2010 o scrisoare adresată lui Dmitrii Medvedev în care exprima condoleanţe în legătură cu tragedia de la mina „Raspadskaya”.

Agenţia de presă RIA Novosti l-a citat pe fostul preşedinte al R. Moldova pe 11 mai 2010, susţinând că Moldova se confruntă cu o criză a puterii. De această dată Vladimir Voronin a declarat că este mulţumit de faptul că AIE devine tot mai pragmatică în privinţa modificării Constituţiei. AIE este în căutarea unor contacte cu PCRM, ceea ce este un semn bun, a mai adăugat Voronin.

Aceeaşi agenţie de presă RIA Novosti titrează că „în Moldova guvernarea schimbă legislaţia în interese proprii”. Astfel, prin modificările aduse codului electoral la viitoarele alegeri parlamentare partidele vor putea forma blocuri, iar pragul minim pentru ca acestea să intre în viitorul Parlament este de 6%. Aceste modificări nu sunt altceva decât un şiretlic la care au recurs membrii AIE, deoarece ştiu că cetăţenii cu drept de vot aflaţi în afara frontierelor statului nu vor putea vota din cauza că se află în ilegalitate pe teritoriul acestora. Astfel ei vor fi obligaţi să se înscrie în liste suplimentare, afirmă juristul Sergiu Sârbu. Listele suplimentare sunt foarte uşor de falsificat. Deoarece numărul concret al cetăţenilor moldoveni aflaţi în ilegalitate pe teritoriul altor state nu este uşor de verificat, există o mare probabilitate ca aceştia să voteze de mai multe ori.

Agenţia de presă REGNUM s-a referit şi ea la situaţia din Moldova pe 12 mai 2010, susţinând că „Moldova este condusă de români”, iar candidatura lui Marian Lupu pentru postul de preşedinte al Republicii Moldova nu este cea mai potrivită pentru Bucureşti, deoarece acesta şi-a făcut studiile la Moscova. În acelaşi articol mai aflăm că în Moldova pentru prima dată în 20 de ani la conducerea statului se află forţe politice pro-române, printre aceştia regăsindu-se nu doar Mihai Ghimpu, dar şi Vlad Filat. O asemenea situaţie este foarte propice pentru Bucureşti pentru a restabili legătura cu acest teritoriu pe care a pierdut-o pe 28 iunie 1940.

În ziua următoare, aceeaşi REGNUM titra că preşedintele interimar al R. Moldova, Mihai Ghimpu, nu face altceva decât să tulbure apele politice de la Chişinău prin atitudinea sa faţă de participarea la manifestaţiile dedicate zilei Victoriei organizate la Moscova pe 09 mai curent, iar AIE din cvartet s-a reorganizat în formula „3+1”. Tot aici aflăm că dacă Moldova ar fi intrat în componenţa României acest lucru ar echivala cu ocupaţie cu toate implicaţiile acestui concept. În anul 1918 România a ocupat în mod abuziv teritoriul Basarabiei, iar armata sovietică i-a redat libertatea la 1940. Până la ocuparea de către România, acest teritoriu nu a fost niciodată în componenţa statului vecin, care a apărut pe harta politică în rezultatul deciziilor Congresului de la Berlin abia în anul 1878, susţine REGNUM. În cei 22 de ani de ocupaţie română pe teritoriul Basarabiei nu a fost construită nicio clădire, nu a fost deschisă nicio şcoală şi nu s-a făcut nici un km de drum, moldovenii erau trataţi ca sclavi şi nu aveau accesul în Chişinău, iar obiectele de valoare erau scoase de pe teritoriul Basarabiei şi duse în România. Cuvintele „România” şi „român” au devenit sinonime cu „duşman” şi respectiv „ocupant”, completează REGNUM, citând un senator român al timpului al cărui nume nu îl dă publicităţii.

Pe 14 mai 2010, REGNUM oferă din nou spaţiu subiectului Moldova. De această dată în gura ruşilor au intrat bulgarii, care se tem din ce în ce mai mult de procesul de românizare forţată, impus de actuala conducere. Din aceste considerente populaţia de origine etnică bulgară se gândeşte la posibilitatea de a intra în componenţa Găgăuziei.

Tot aici aflăm că la Comrat se discută despre integrarea europeană a Republicii Moldova. Găgăuzii nu sunt de acord cu acest proces. „Nu demult am ieşit din componenţa unei Uniunii pentru ca să aderăm la o alta, mai ales că ultima se confruntă cu probleme economice grave”, este citat Dmitrii Kalak, redactor şef al ziarului local „Ekonomiceskoe obozrenie”.

Şi publicaţia Nezavisimaya Gazeta a alocat spaţiu Republicii Moldova în această săptămână. Pe 13 mai 2010 aceasta titra că „Medvedev şi Ianukovici vor deschide Transnistria”, iar acest lucru pune pe gânduri conducerea de la Chişinău. Tiraspolul speră astfel să obţină şi sprijinul Kievului în pledoaria sa pentru independenţă. Anterior liderul rus, Dmitrii Medvedev i-a promis lui Igor Smirnov că Rusia va oferi protecţie cetăţenilor săi care deţin paşapoarte ruseşti şi se află pe acest teritoriu. Declaraţia comună a celor doi lideri, Victor Ianukovici şi Dmitrii Medvedev, va conţine un punct special cu referire la acţiunile unilaterale pe care Chişinăul doreşte să le întreprindă pentru soluţionarea conflictului transnistrean. Purtătorul de cuvânt al MAE-ului rus s-a referit aici la iniţiativa lui Mihai Ghimpu de a invita România să se alăture negocierilor de rezolvare a conflictului. La Tiraspol această acţiune a fost catalogată drept o provocare.

Tot din Nezavisimaya Gazeta aflăm că Moscova este îngrijorată din cauza Parteneriatului Estic. Pentru prima dată, în cadrul forumului economic al statelor CSI şi Europei de Est, care a avut loc la finele lunii aprilie 2010 la Viena, liderii de la Kremlin au propus crearea unei zone economice de liber schimb care să se întindă de la Oceanul Atlantic până în Pacific, scopul final al proiectului fiind integrarea UE şi a CSI într-un spaţiu eurasiatic unic.

Pe 14 mai 2010 ziarul Kommersant s-a referit din nou la Moldova. Într-un interviu acordat acestuia de către ministrul de externe al Ucrainei, Constantin Grişcenko, a declarat că relaţiile bilaterale dintre România şi Ucraina întâmpină dificultăţi, care pot fi rezolvate doar prin invocarea principiilor europene. Ministrul ucrainean a mai anunţat că Ucraina nu va mai ceda nicio parte din teritoriul său. Insula Maikan nu este o excepţie. În ceea ce priveşte rezolvarea problemei transnistrene, Ucraina va pleda şi în continuare în favoarea menţinerii formatului de negociere „5+2”, a mai precizat Grişcenko.

Pentru Romanian News Online a semnat Angela Gramada

Luaţî-ni şî pi noi şineva.... :(

Am un ritual: primul lucru pe care îl fac atunci când mă trezesc dimineaţa este acela de a deschide calculatorul pentru a citi ştirile. De-i frig, de plouă, de bate vântul, în fiecare dimineaţă execut cu stricteţe acest ritual.

Publicat de STIRI.ROMANISM.NET, preluat de Presa din Basarabia, CURAJ.NET.

Ziua de astăzi nu a fost o excepţie. Prima ştire care mi-a sărit în ochi a fost cea despre deblocarea economică a Transnistriei de către Rusia şi Ucraina. Mai întâi UNIMEDIA, apoi şi celelalte publicaţii online, căci aşa este la noi în presă: dă-i cu COPY, dă-i cu PASTE... .

Dar nu despre aceasta trebuia să vorbim în această mică postare, ci despre Transnistria şi „blocarea” ei economică. Îmi pun întrebări tâmpite uneori, încercând să caut răspunsuri şi nu le găsesc. S-a întrebat careva dintre noi ce spun cei care locuiesc pe acel teritoriu despre aceste „planuri-uraganuri” ale lui Medvedev şi Ianukovici? Îl doare pe cineva în cot de pulsul real al societăţii de acolo.... dacă mai există aşa ceva desigur? Dar ştiu cei de acolo că a fost blocadă, ştiu, oare, ei ce semnificaţie are conceptul? Şi ca să nu o lungesc prea mult cu enervatul am decis să trec pe forumul transnistrean pe care îl mai accesez adesea pentru a culege impresii locale.

Lucrurile stau în felul următor:

Marea majoritate a locuitorilor din regiunea Transnistreană consideră că zona lor se va pricopsi în curând cu un nou stăpân sau, cel puţin, cu un „îngrijitor” şi sunt la faza datului cu banul, adică pariază cine-i va adopta definitiv şi irevocabil. Nu este un lucru nou pentru ei, dimpotrivă – este vechi ... de aproape 20 de ani. Unul dintre vizitatori este de părere ca în cadrul acestei întruniri bilaterale – dintre Medevedev şi Ianukovici – Transnistra nu va fi deblocată, ci blocată, datorită „înţelegerii” dintre România şi Ucraina din cauza South Stream (la iniţiativa României desigur, care a condiţionat semnarea acordului prin garantarea unităţii teritoriale a Republicii Moldova), ajungând la ideea că pentru gaze naturale Kremlinul o va vinde şi pe bunica!

Alt forumist este de părere că, oricum nu ai întoarce-o, pe la Ploieşti sau Piteşti, dacă Ucraina s-a înţeles cu Rusia este de bine!!!

Tot aici am aflat că liberalii moldoveni regretă că nu a fost semnat Memorandumul Kozak. Dacă recuperarea datoriilor pentru livrarea gazelor naturale pentru locuitorii regiunii transnistrene se va face prin Kiev, atunci este posibil ca Smirnov să fure mai puţin. Totul depinde de polarizarea vectorilor politici de la Chişinău, mai ales în ajunul alegerilor anticipate.

Ajung şi la Ghiţă Contra în variantă locală, care îi reproşează celui care a presupus că ceea ce se va schimba va fi stăpânul, sugerându-i, foarte bine intenţionat de altfel, jinduitorului tronului de la Tiraspol să-şi peticească niţel pantalonii şi să facă puţină ordine la el acasa mai întâi.

Cam asta este starea de spirit pe filiera estică a Moldovicăi. Nu sunt opiniile politicienilor, experţilor, cercetătorilor, dar sunt opinii, care nu trebuie să fie neglijate în momentul în care se poartă negocierile. Iar lui Ghiţă Contra eu i-aş da şi o gramotă pentru sugestia finală!

Poate sfarsitul Ucrainei sa ameninte viitorul Eurasiei?

Dupa aproape 20 de ani de la proclamarea independentei Ucrainei, viitorul si existenta acestui stat din Estul Europei sunt puse sub semnul intrebarii. Cauzele sunt multiple: situatia economica dezastruasa, instabilitate politica si sociala continua, bresa la nivelul elitelor politice, care au scindat societatea intre Vest si Est, identitatea ucraineana a fost marginalizata, iar noua administatie pare sa fi adoptat modelul autoritar de conducere. In aceste conditii tot mai multe voci din mediul politic vorbesc deschis despre faptul ca dezintegrarea statului ucrainean este tot mai probabila si tot mai periculoasa pentru vecinii sai estici. De aceeasi parere este si Alexander J. Motyl, profesor de stiinte politice la Universitatea Rutgers din New Jersey, care sustine ca sfarsitul Ucrainei ca stat va produce schimbari foarte importante in Eurasia, iar gradul de instabilitate al mai multor regiuni cu probleme se va amplifica. (Kyiv Post, Limes, REGNUM )

Sursa imagine: LIMES

Special pentru CSEEA. Preluat de CURAJ.NET.

Despre posibilitatea dezintegrarii teritoriale a Ucrainei s-a vorbit pentru prima data in luna septembrie 2008, cand publicatia italiana de geopolitica Limes a emis o teza conform careia in viitorul apropiat, din cauza pretentiilor imperiale ale Federatiei Ruse vom asista la mutatii importante in spatial eurasiatic.

Teorii noi despre pretentii imperialiste vechi

Teza emisa de colaboratorii acestei publicatii sustine urmatoarea idée: statul ucrainean se va dezintegra in trei parti, doua dintre acestea vor ajunge in sfera de influenta a Kremlinului, iar cea de-a treia se va apropia de Uniunea Europeana.

Motivul emiterii acestei ipoteze era la acel moment razboiul ruso-georgian din luna august 2008, dupa care devenise clar ca pretentiile Federatiei Ruse de a-si restabili influenta asupra statelor ex-sovietice nu se vor limita doar la doua regiuni precum sunt Abhazia si Osetia de Sud, carora incearca de iure sa le ofere legitimitate, iar de facto le utilizeaza drept puncte de control pentru regiunea Caucazului. In articolul publicat la acea data nu se vorbea deschis despre scindarea Ucrainei, insa, pe harta utilizata in calitate de amplificator vizual al potentialului destructiv al actiunilor unilaterale ruse in regiune apareau cele trei “noi Ucraine”: una neutra, pe care Rusia nu si-o va adjudeca si care va adera intr-un final la Uniunea Europeana, una care va intra in componenta Federatiei Ruse, iar cea de-a treia va intra pur si simplu in zona de influenta a Kremlinului.

Dupa aproape un an de zile de la emiterea ipotezei de dezintegrare a Ucrainei, in luna septembrie 2009, publicatia rusa REGNUM reda actualitate subiectului, dar sustine ca motivele invocate de revista italiana de geopolitica Limes au origine economica, iar destabilizarile regionale la care vom asista sunt consecinte ale perpetuarii crizei financiare globale, ignorand in totalitate faptul ca cercetatorii italieni au emis ipoteza in anul 2008 si acuzau Rusia de imixtiune in treburile interne ale unui stat independent, cu referire la Georgia. Aparea necesitatea de a analiza de ce anume la un an de la emiterea tezei ea a devenit actuala? Cine avea sa valorifice ipoteza?

Pe de alta parte, faptul ca despre posibilitatea “destramarii” Ucrainei se vorbeste din ce in ce mai mult ar trebui sa dea multe semnale de alarma pentru clasa politica de la Kiev, care este in incapacitate de a produce unitate in randul societatii civile, contribuind si mai mult la amplificarea crizei economice si politice interne, prin neglijarea implementarii de reforme dureroase, dar absolut necesare pentru viitorul acestei tari.

In luna august 2008 a devenit cert urmatorul lucru: Rusia nu se mai taraste spre reluarea procesului de imperializare, ci isi reconstruieste un spatiu de unde ar putea actiona mai usor pentru a-si atinge obiectivele si interesele nationale de politica externa.

Factorii care amplifica instabilitatea Ucrainei

Omiterea intentionata a gandirii unor solutii si masuri concrete pentru eliminarea problemelor economice poate evolua in cateva scenarii deloc optimiste pentru viitorul statului ucrainean, sustine si Alexander J. Motyl, profesor de stiinte politice la Universitatea Rutgers din New Jersey, care reia subiectul posibilitatii destabilizarii Ucrainei, intr-un articol publicat de Kyiv Post la inceputul lunii mai a anului curent.

Factorii care ar putea cauza sfarsitul Ucrainei, sustine profesorul Motyl, au in majoritate origine interna, insa, realitatile externe actuale nu pot fi nici ele trecute cu vederea.

Actualul presedinte al Ucrainei, Victor Ianucovici, prin atitudinea sa ostila fata de identitatea ucraineana poate sa distruga si ultimele ramasite ale democratiei, reorientand total statul la conducerea caruia se afla spre Rusia. Prelungirea termenului stationarii flotei ruse in apele teritoriale ale Ucrainei pentru inca 25 de ani, adica pana in 2042, discutiile despre cea de-a doua limba oficiala in stat, limba rusa, noul tarif pentru furnizarea gazelor naturale la un pret redus fata de cel anterior – sunt cateva elemente care demonstreaza ca Ucraina isi repozitioneaza vectorul de politica externa spre est. Victor Ianucovici este in cautarea unor “bani usori”, atentioneaza Alexander J. Motyl, dar acest lucru nu denota administrare eficienta. Aceste masuri economice primitive nu vor contribui la modernizarea statului si nici la implementarea principiilor economiei de piata. In consecinta, presedintele ucrainean ar putea sa aiba un mandat si mai instabil decat predecesorul sau. Apropierea economica, politica, militara de Moscova se poate finisa cu introducerea totala a Ucrainei in sfera de influenta ruseasca. Daca acest lucru se va intampla, atunci nu vom mai vorbi despre o dependenta economica, ci despre vasalitate cu toate consecintele utilizarii acestui concept.

Motyl mai adauga ca presedintele V. Ianucovici nu este un reformator adevarat, iar actiunile sale nu vorbesc decat despre faptul ca acesta nu doreste altceva decat sa mentina stabilitatea mandatului sau prezidential si va conduce tara spre un regim autoritar. De aici pana la radicalizarea nationalismului ucrainean nu este decat un pas. Ucraina va fi destabilizata, va creste tensiunea sociala, iar opinia publica internationala va asista la o noua revolutie portocalie – exercitiu deloc strain cetatenilor ucraineni.

Pe langa factorii interni care au constribuit la amplificarea crizei interne in Ucraina mai exista si un set de elemente externe, la fel de importante in analiza procesului de reorientare estica a politicii externe. Indiferenta criminala a Europei fata de Ucraina si problemele cu care se confrunta aceasta in experimentarea democratiei, precum si largirea Aliantei Nord-Atlantice, care pozitioneaza Ucraina intre Vestul Unit si Rusia extrem de ostila – sunt factorii externi care maresc probabilitatea declansarii scenariului de prabusire a Ucrainei.

Ucraina o noua Yugoslavie? Cine isi asuma evitarea scenariului?

Daca Ucraina va contribui prin masuri interne ineficiente la punerea in practica a acestor scenarii, desigur sustinuta prin inactiune de catre institutiile euroatlantice si momita cu promisiuni ieftine de catre partea rusa, am putea asista la consecinte grave, care vor cuprinde un spatiu destul de mare si nu doar pe continentul european.

In acelasi articol, publicat de Kyiv Post, Alexander J. Motyl incearca sa demonstreze ca si Uniunea Europeana va suporta consecinte grave ale inactiunii sale in acest spatiu. Proiectul european se va prabusi, daca oficialii de la Bruxelles vor fi si in continuare indiferenti si nu vor contribui la sustinerea democratiei la frontiera estica. Angajamentul Uniunii Europene in promovarea valorilor umane si principiilor democratice va deveni inutil. In plus, includerea unor state ex-sovietice in Parteneriatul Estic fara a le initia cu modalitatea de gestionare a mecanismelor si instrumentelor din cadrul acestuia nu va avea efectele scontate.

Intr-adevar, UE putea sa corecteze foarte usor traiectoria Ucrainei prin promovarea si sustinerea proceselor de integrare a acestui stat in structurile euroatlantice, dar a scos in prim-plan si a transformat in interes prioritar achizitionarea gazelor naturale de provenienta rusa. Majoritatea statelor europene unde Gazpormul rusesc a achizionat companii energetice sunt marcate pe harta oferita de Limes cu aceeasi culoare si intra in grupul “amicii Rusiei”. Nu putem acuza Germania sau alt stat-membru al UE de lipsa de pragmatism, atunci cand semneaza contracte bilaterale de cooperare cu Federatia Rusa, care le asigura continuitatea procesului de functionare a industriei in perioada crizei economice globale. Acest aspect al problemei poate sa explice cauza reluarii subiectului destramarii Ucrainei in presa rusa la un an de la emiterea ei de catre colaboratorii revistei italiene de geopolitica Limes. Argumentul economic al unui eventual colaps a devenit util numai dupa ce am putut privi imaginea de ansamblu a efectelor crizei economice mondiale, iar problema largirii spatiului de influenta s-a redus la trocul gaze naturale contra proces de democratizare. Rusii incearca sa-si justifice astfel atitudinea fata de statul vecin.

Tendinta generala este aceasta: fiecare parte implicata scoate in evidenta acel aspect care o intereseaza nemijlocit. Pentru Uniunea Europeana pare sa fie mai importanta achizitionarea gazelor naturale decat democratia ucraineana; rusii incearca sa demonstreze ca situatia din Ucraina este o consecinta directa a expansiunii politicii externe a Statelor Unite ale Americii prin intermediul NATO in Europa de Est, atentand astfel la un spatiu care intra in zona de interes a Kremlinului prin mijloacele-i specifice; SUA balanseaza intre sustinerea unitatii europene de care are mare nevoie pentru stabilizarea pozitiei sale in Europa de Est pentru a ajunge in Asia Centrala, realizand in acelasi timp ca are nevoie de Federatia Rusa in zonele cu probleme din Orient. In consecinta, fiecare dintre ele alimenteaza, mai mult sau mai putin, un eventual sfarsit al unui stat pivot, care sta la intersectia a doua lumi si care se poate transforma intr-o noua Yugoslavie, daca procesul va scapa de sub control.

Care dintre cei trei actori care au interese in Europa de Est isi permite yugoslavizarea Ucrainei? In acest moment niciunul si asta deoarece:

- Uniunea Europeana, desi a depasit faza de actor cu influenta economica si a participat la procesul de stabilizare a Balcanilor, asistand Alianta Nord-Atlantica in procesul de pacificare, nu are inca capacitatea de a gestiona astfel de crize de una singura.

- Statele Unite ale Americii, dupa cum scrie profesorul Alexander Mytol, ar putea sa-l impresioneze pe Victor Ianucovici, sustinandu-i ambitiile in instaurarea unui regim autoritar. Acest lucru este imposibil, insa, atata timp cat Ucraina face parte din modelele si desenele geopolitice ale Federatiei Ruse, fiind parte indispensabila a pocesului de largire a influentei in spatiul ex-sovietic. Casa Alba nu va depasi limita de actiune permisa de Kremlin, mai ales la etapa actuala, cand negocierile ruso-americane par sa fi luat o alta turnura, mult mai reconcilianta decat pana acum.

- Federatia Rusa, la randul, ei trebuie sa perceapa ca “sfarsitul” Ucrainei este un lux politic pe care nu si-l poate permite din cauza prezentei mai multor elemente foarte importante, care ar putea sa o destabilize in interiorul propriilor frontiere. Pe langa faptul ca va primi un teritoriu cu mari probleme economice, costul refacerii caruia nu si-l poate asuma in actuala sa conditie economica, destramarea Ucrainei ar putea declansa un sir de conflicte interne pentru ca multe subiecte automone ale Federatiei Ruse nu sunt de acord cu aceasta calitate. Efectele ar putea degenera in conflicte entice de la Est si pana la hotarul cu China. Agenda neoimperiala a tandemului Medvedev-Putin, cea de refacere a influentei in spatiul ex-sovietic, ar putea fi justificata prin faptul ca e un demers normal spre asigurarea obiectivelor de politica externa. Insa, ea ar putea degenera intr-un conflict de interese cu Statele Unite ale Americii, ceea ce se traduce ca un potential nou razboi rece, care la randul sau ar putea impune statele partenere ale Casei Albe din Europa Centrala sa se mobilizeze impotriva Rusiei, de a carei fantoma nu au scapat atunci cand isi construiesc politica externa. Ca dovada a faptului ca integritatea teritoriala a Federatiei Ruse este foarte fragila vorbeste si utilizarea conceputului “integritate teritoriala” in tot mai multe discursuri oficiale ale liderilor de la Kremlin. Noua doctrina militara, Conceptia de Politica Externa si alte documente ce vizeaza securitatea nationala a statului rus – toate incearca sa justifice actiunile agresive ale decidentilor rusi, inclusiv prin utlizarea fortei armate, in numele aceleiasi integritati teritoriale a statului rus. Or, cel mai mult acest concept este amenintat de abordarea gresita fata de rezolvarea problemelor interne cu care se confrunta Federatia Rusa. Kremlinul si-a supraapreciat capacitatea de actiune. Daca demersul neoimperialist al Moscovei va suferi esec, atunci vom avea posibilitatea sa fim martorii declansarii unui sir lung de conflicte teritoriale nu doar in Europa de Est, dar si in Asia Centrala, Cauzaz, Orientul Mijlociu – regiuni care vor deveni instabile pe termen lung.

Dupa delimitarea consecintelor pe care le poate avea un eventual proces de destramare a Ucrainei este greu sa credem ca statele care il pot influenta isi vor asuma un asemenea risc. Pretul “sfarsitului” acestui stat pivot din Europa de Est este prea mare. Ucraina este prea mare si problemele ei la fel. Cu toate acestea o atitudine responsabila fata de viitorul acestei tari din partea propriilor cetateni, desigur ajutata si sustinuta din exterior, cu accent pe modernizare si implementare a reformelor si continuare a procesului de democratizare poate sa puna capat speculatiilor pe marginea acestui subiect. Stoparea dezintegrarii sociale, in prima instanta, depinde de actiunile decidentilor de la Kiev in primul rand, si abia mai apoi de oficialii de la Moscova, Bruxelles sau Washington.

Încă o porţie de cetăţenie....

Mă gândeam ce denumire să dau acestui articol şi oscilam între titlul ales mai sus şi „Cetăţenie cu ţârâita”, dar m-am răzgândit destul de repede. De ce? Vedeţi mai jos.

Ora: 07.20

Preluat de MONITORUL CIVIC, CURAJ.NET.

Miercuri dimineaţă, pe la ora 5 şi ceva chem un taxi. Mă grăbeam la „Direcţia Cetăţenie” a Ministerului Justiţiei din România. Era ziua în care fratele meu avea să-şi depună dosarul de redobândire a cetăţeniei. Am reuşit să spun doar „1 Mai”, că domnul şofer mi-a şi răspuns: „Nu-mi spuneţi, Petofi Şandor?” Avea dreptate..., am dat din cap mirată şi nu am mai spus nimic.

În mai puţin de 15 minute am ajuns la destinaţie. Văd că se fac liste. Mă apropii şi eu. Îl înscriu pe fratele meu. Era al 473-lea şi încă nu era nici ora 06.00. Nu am reuşit să dau de el cu privirea, aşa că m-am pornit în căutarea lui. Am făcut un tur prin împrejurimi: peste tot numai maşini cu numere din Republica Moldova.

Mi-am găsit fratele şi l-am pus să stea cuminte lângă gărduţul instalat de jandarmi. În timp ce Sandu şi Cris, colega mea, aşteptau să se facă ora 08.30 eu am început să culeg imagini cu ochii şi vorbe cu urechile. Dacă taci, auzi multe.

Un bărbat tuns aproape zero se lăuda altuia că venise încă de la ora 00.00 şi deja era al 63-lea. Cel care îl asculta mai nu-şi făcuse semnul crucii în semn de admiraţie, mai ales că era acolo nu pentru depunerea dosarului, ci pentru o simplă cerere de urgentare a procesului, care demult nu mai sunt acceptate.

I-am lăsat să se minuneze unul de prostia celuilalt şi m-am dus spre sfârşitul cozii unde se depuneau cererile de redobândire a cetăţeniei. Ştiam că acolo va fi mai interesant, pentru că, de obicei, lumea se enervează cel mai mult când aşteaptă şi nu se respectă ordinea.

În timp ce studiam coloana şi-mi făceam strategia de poziţionare geografică, de unde aş fi putut vedea mai bine, se apropie un nene de mine ca să-mi ceară cu insistenţă un sfat despre cum ar trebui să procedeze el mai bine. Vezi, Doamne, avea el o cunoştinţă, iar aceasta ştia un avocat şi poate scapă omul de coada asta nenorocită şi reuşeşte să devină cetăţean şi fără să se strofoace prea mult. I-am tăiat-o repede, dându-i de înţeles că atunci când este vorba de miş-maş-uri nu sunt eu cea mai indicată să dau sfaturi.

Şchiopătând (după câteva zile de alergat prin Bucureşti mă pricopsisem cu nişte bătături de toată frumuseţea la picioare şi stăteam mereu într-o râlă, simţind nevoia de a mă sprijini de garduri pentru a mai atenua durerile) m-am apropiat şi mai mult de coloană, unde am dat cu ochii de un vechi prieten de la Chişinău. Ca şi mine, aştepta pe cineva să-şi depună dosarul. Din una în alta am început să socializăm pe tema cetăţeniei. La un moment dat observ că domnul care mai devreme îmi povestise de cunoştinţele lui cu avocaţi ne spiona discuţia. Am tăcut involuntar, de parcă aş fi vorbit nu ştiu ce lucruri importante. Acesta a ascultat o bună parte a conversaţiei noastre, a prins din nou curaj şi dăi cu întrebările.

Văzând insistenţa cu care se bagă în seamă l-am luat noi la intervievat şi aşa am aflat că, de fapt, cunoştinţa lui se numeşte Zina şi pentru câţiva euroi ea îţi rezolvă multe probleme. Aparent îţi rezolvă, dar în realitate Zina poate să-ţi complice şi mai mult traiul, sugând din moldovicanul credul bani ca o sugativă şi toate astea deoarece în manieră intenţionată îţi umple dosarul cu greşeli, astfel încât să fie nevoie să mai schimbi câte ceva, să mai faci un drum până la Direcţia Cetăţenie, care costă ... şi nu puţin. Curios, prietenul meu s-a dus în recunoaştere. Peste câteva minute a revenit, rânjind pe sub musteţi. Am priceput că a găsit-o pe Zina. "Mda, Zina e aici, lucrează femeia, cred că vrea să-şi schimbe maşina. Dar, iaca, pe Larisa nu am văzut-o... ", spuse el râzând deja. La întrebarea mea cine e Larisa, mi-a răspuns că sunt mai multe de Zina la Chişinău. Atunci mi-am adus aminte care era procedura de obţinere a vizei la Consulatul României de la Chişinău şi am realizat că avem o ţară plină de Zine şi Larise... .

După o jumătate de oră am simţit cum furia punea stăpânire pe mine, uitând de durerea fizică. O mare parte dintre cei care doreau să devină cetăţeni români în cea mai scurtă perioadă de timp, vorbeau cu tupeu în limba rusă. Poate nu m-ar fi încercat sentimentul acela de repulsie atât de tare dacă nu-şi afişau aroganţa în faţa jandarmilor, dacă nu-şi trâmbiţau prostia cu atâta patimă. Moldoveanul stătea smerit la coadă şi aştepta tăcut să-i vină rândul, iar aceştia încercau să forţeze lucrurile strigând în gura mare că ei de fapt au venit primii şi trebuie să li se dea voie să treacă în faţă. Mă gândeam la un singur lucru: să nu se termine cu lacrimi şi scâncete ca în ziua în care mi-am depus eu dosarul. Din fericire nu a leşinat nimeni şi niciun ochi nu s-a învineţit.

După o pauză de câteva ore s-a început cea de-a doua etapă a procesului de depunere a dosarului: strigarea. De data aceasta nu m-am mai apropiat de mulţime. Am decis că este mai sănătos pentru mine să nu mai aud cum ne facem de râs în faţa jandarmilor români, vorbind în limba rusă, sfidând cu totul limita bunului simţ.

M-am retras mai spre microbuzele şi maşinile care-şi aşteptau pasagerii. În timp ce îmi prăjeam nasul la soare de mine s-a apropiat o Doamnă de vreo 50 de ani. Era fericită că-şi primise talonaşul care făcea dovada depunerii cererii de redobândire a cetăţeniei. Avea un chef de vorbă extraodrinar. I-am dat telefonul să-şi anunţe copiii despre bucuria ei, apoi în timp ce-i aştepta să vină după ea a început să-mi povestească despre familia ei. Doamna era din centrul Moldovei. Ambii copii s-au mutat în Bucureşti. Fiica şi-a deschis o firmă ce oferă consultanţă în domeniul accesării fondurilor europene, iar fiul este încă student. Niciunul dintre ei nu mai doreşte să revină în Moldova. Ea nici nu încearcă să-i convingă să revină acasă. Când am întrebat-o pentru ce-i trebuie cetăţenia mi-a răspuns următoarele:

Ora: 14.00

„Pentru a fi mai liberă! Pentru libertate! Ştiţi, noi am fost proşti acum 10 ani că nu am depus. Atunci depuneau ruşii, iar noi, moldovenii, aşteptam să ne cadă din pod fericirea. Dar rusul, iată, s-a dus şi a depus. El a fost mai deştept decât noi şi acum rusul e în Europa, iar noi aşteptăm la cozile astea atât de lungi. Până şi mama mea, cât este de bătrână, mi-a spus s-o aduc la Chişinău să-şi facă şi ea cetăţenie. I-am zis că nu am cum să fac acest lucru, pentru că nu va rezista să stea la coadă şi mi-a răspuns că ea tot vrea şi gata! S-o aducem cu maşina la Chişinău şi pe urmă s-o ducem şi la Bucureşti. Toţi îşi fac cetăţenie de asta română, vrea şi ea. Şi apoi, eu sunt profesoară la şcoală, cum pot să le povestesc eu copiilor despre Franţa, Italia, Spania fără să fi văzut locurile despre care le vorbesc? Cine ştie... poate o să ajung şi eu să mă simt liberă, poate o să ajung să-mi văd fratele şi familia acestuia plecată de atâţia ani în Italia. Cumnata mea va veni acasă la vară pentru tratament, poate eu voi merge s-o înlocuiesc şi aşa mai fac şi eu o mie, două de euro şi e tot înainte... . Dacă o să am cetăţenie o să fiu mai liberă... . ”

Aici venise fiul Doamnei şi discuţia noastră a luat sfârşit la libertatea de mişcare... .

După încă o oră de aşteptare primise şi fratele meu avizul că avea dosarul complet şi obosit, dar fericit a stat cuminte să-i fac o poză.

Am intrat pe ultima sută de metri... cea a restabilirii unui drept istoric şi dacă totul va fi aşa cum trebuie, atunci aceste două CETĂŢENII ROMÂNE le vom dedica bunicilor noştri.