Transnistria si locul ei in jocul ruso-ucrainean de politica externa

In perioada 17 – 18 mai 2010 presedintele rus, Dmitrii Medvedev a efectuat o vizita de lucru in Ucraina. In cadrul acesteia a fost semnata o declaratie comuna ruso-ucraineana cu privire la solutionarea conflictului transnistrean. In continutul declaratiei cei doi lideri de state, rus si ucrainean, pledeaza pentru o rezolvare pe cale pasnica a conflictului, in maniera echitabila pentru toate partile implicate, prin abtinerea de la orice actiuni unilaterale, pentru acordarea unui statut special Transnistriei, dar si pentru mentinerea formatului de negociere “5+2”. Declaratia a starnit o serie de controverse in randul autoritatilor de la Chisinau, ea fiind catalogata drept imixtiune in treburile interne ale Republicii Moldova. (Kremlin.ru, MOLDPRES, Infotag, RIA Novosti, Nezavisimaya Gazeta, Europa Libera, MAE.ro)

Foto: Moldova.md

Publicat de CSEEA. Preluat de CURAJ.NET.

Pe 13 mai 2010 publicatia rusa Nezavisimaya Gazeta anunta in avanpremiera vizitei presedintelui rus, Dimtrii Medvedev, la Kiev din perioada 17 – 18 mai 2010, ca Ucraina si Federatia Rusa vor pleda pentru deblocarea economica a Transnistriei prin semnarea unei declaratii comune a celor doi sefi de state in acest sens. Conform acestei publicatii, Ucraina isi va deschide frontiera pentru marfurile de provenienta transnistreana. In acest context, guvernarea de la Chisinau s-a aratat a fi surprinsa de intentiile celor doua state implicate in procesul de negociere, insa a preferat sa se plaseze in expectativa, astfel incat sa poata adopta ulterior o pozitie cu privire la continutul acestui document.

Are nevoie Ucraina de o declaratie cu privire la Transnistria?

Discutiile cu privire la rezolvarea problemei transnistrene in formatul “5+2” urmau sa fie reluate in cadrul Summit-ului OSCE in perioada 24 – 26 mai 2010 de la Astana. Cu toate acestea, vizita presedintelui rus in capitala Ucrainei a precipitat reluarea discursurilor partilor implicate din cauza declaratiei oficiale semnate de cei doi lideri, Dmitrii Medvedev si Victor Ianukovici, in care acestia au tinut sa prezinte directia de actiune ulterioara in ceea ce priveste Transnistria:

“Federatia Rusa si Ucraina, in calitate de intermediare si state-garant ale rezolvarii echitabile si cuprinzatoare a problemei transnistrene, isi reafirma angajamentele asumate anterior in procesul de negociere. Acestea considera drept parte componenta a acestui proces incurajarea cresterii nivelului de incredere reciproca dintre Republica Moldova si Transnistria, asigurarea unei dezvoltari socio-economice stabile in regiune, crearea institutiilor societatii civile, respectarea drepturilor si libertatilor omului in conformitate cu normele si principiile dreptului international”[1], - se spune in primul alineat al Declaratiei.

Astfel, Moscova si Kievul se vor implica si mai activ pentru a contribui la reconcilierea cat mai urgenta a partilor direct vizate: Chisinaul si Tiraspolul, insistand pe eliminarea oricaror forme de actiuni unilaterale intreprinse de participantii la formatul de negociere 5+2.

Dupa cum era de asteptat opiniile cu privire la continutul si rolul acestei declaratii sunt impartite. Pe de o parte observam cum Transnistria devine obiect de schimb in relatiile de politica externa ruso-ucrainene, iar pe de alta parte asemenea documente pot sa influenteze situatia politica interna a Republicii Moldova, unde unanimitatea liderilor aflati la guvernare poate fi pusa sub semnul intrebarii in ceea ce priveste modalitatea de rezolvare a multor probleme cu care se confrunta acest stat est-european.

Schimbarea liderului de la Kiev a fost privita de oficialii de la Kremlin drept unda verde pentru readjudecarea unui spatiu pierdut aproape in intregime in urma cu cinci ani, cand Ucraina fusese prinsa de febra portocalie, parand irevocabil orientata spre Vestul ostil procesului de extindere a influentei rusesti in Vecinatatea Apropiata. Desi mandatul lui Victor Ianukovici a inceput abia cu cateva luni in urma, politica externa a Ucrainei s-a reorientat spre semnalele emise de Moscova foarte rapid. Aparent, Kievul pare sa isi redefineasca rolul pe care il joaca in spatiul Marii Negre, in realitate, insa, acesta nu face altceva decat sa contribuie la intarirea pe termen lung a pozitiei Federatiei Ruse aici, oferindu-i ultimei un loc pentru instalarea unui turn de control asupra proceselor care se deruleaza in zona. “Succesele” inregistrate de Victor Ianukovici in politica externa, desi acesta este scopul lor, nu sunt in stare sa alimenteze senzatia unui mandat prezidential ferm. Opozitia de la Kiev, si asa destul de radicalizata, se opune vasalizarii statului ucrainean, declarandu-se pregatita sa lupte impotriva acestui proces. Apare intrebarea: cum poate sa contribuie actuala guvernare de la Kiev la rezolvarea conflictului transnistrean, in conditiile in care societatea civila ucraineana este din ce in ce mai inclinata spre scindare nationala?

Stabilirea prioritatilor de politica externa este un proces foarte important pentru un stat, insa, daca acesta se confrunta cu grave probleme interne si nu doar de natura economica, dar mai ales sociale si de identitate, guvernarea trebuie sa ia masuri in acest sens. Or, actuala conducere de la Kiev prin sustinerea unui demers de oferire Transnistriei a unui statut special nu face altceva decat sa incurajeze propria alunecare spre scindare nationala. In aceeasi zi cu semnarea declaratiei comune cu privire la Transnistria de catre Dmitrii Medvedev si Victor Ianukovici, reprezentantul opozitiei, Iurii Lutenko, membru al Blocului Iulia Timosenko, declara urmatoarele:[2]

“Oamenii simpli, care locuiesc in vestul Ucrainei, acum discuta intens despre necesitatea divizarii statului… . Daca despre acest lucru ar incepe sa vorbeasca politicienii, atunci ar fi si mai grav… .”

Aceeasi agentie de presa REGNUM din Federatia Rusa il cita anterior si pe vice-premierul ucrainean, insarcinat cu afaceri regionale, Victor Tihonov. Acesta pledase pentru federalizarea Ucrainei, ca ultima sansa pentru relansarea procesului de dezvoltare economica a Ucrainei.[3] Tihonov mentionase ca procesul de descentralizare al statului ucrainean este o initiativa a presedintelui Ianukovici destinata impacarii spiritelor nationaliste, care se arata tot mai nemultumite de cursul politicii interne si externe a Ucrainei. Teoretizarea excesiva a actiunilor de politica interna pare sa nu aiba efectul scontat si asta deoarece opozitia nu va rata sansa de a-I oferi posibilitatea lui Victor Iuscenko de a avea un mandat imposibil.

Ca raspuns la declaratiile critice ale opozitiei ucrainene fata de pozitia lui Victor Ianukovici cu privire la situatia din Transnistria, reprezentantii presedintiei de la Kiev au declarat ca discursurile rostite de oponenti nu sunt altceva decat provocari, destinate discreditarii si chiar minimizarii succeselor inregistrare de actuala conducere in materie de politica externa.

“Este o provocare, la fel ca si restul provocărilor lansate de Blocul Iuliei Timosenko”,[4] a declarat miercuri într-un interviu pentru Interfax-Ucraina, şeful adjunct al Administraţiei Prezidenţiale a Ucrainei, Hanna Herman.

Opozitia ucraineana, condusa de Iulia Timosenco, sustine ca Declaratia semnata de catre Victor Ianukovici si Dmitrii Medvedev pe 17 mai 2010 este parte a unei intelegeri secrete dintre liderii celor doua state, care are drept finalitate aducerea teritoriului transnistrean in componenta Ucrainei, iar Republica Moldova va fi condamnata sa ramana in zona de influenta a Federatiei Ruse. Astfel Moscova ar putea rasplati teritorial Kievul pentru sustinerea oferita in largirea ariei de actiune a politicii externe. Cazul nu este singular in relatiile internationale, dar este periculos in primul rand pentru statul care va primi acest teritoriu.

Inca nu stim cum se va contura pe viitor politica externa a lui Victor Ianukovici. Pana acum aceasta s-a dovedit a fi destul de decisa sa faca compromisuri in fata Kremlinului, in schimbul unor “victorii” economico-energetice modeste. O deschidere economica la frontiera cu Transnistria condusa de un regim separatist cu siguranta va provoca riscuri suplimentare pentru securitatea statului ucrainean.

De ce Republica Moldova poate actiona unilateral pe teritoriul sau?

Chiar daca Republica Moldova va reusi sa se apropie economic, politic, social, cultural de Uniunea Europeana, conflictul tansnistrean va ramane unul dintre cele mai dramatice capitole de negociere pentru asociere. Acesta este unul dintre cele mai importante impedimente in calea integrarii europene a Moldovei. Este greu de crezut ca Uniunea Europeana va accepta sa “inghita” o regiune separatista, unde Moscova si-a instalat un avanpost ca sa poata urmari mai usor Balcanii de Vest.

Revenind, insa, la declaratia semnata de Dmitrii Medvedev si Victor Ianukovici la Kiev pe 17 mai 2010, trebuie sa apreciem pozitia si capacitatea de reactie a autoritatilor de la Chisinau fata de continutul acesteia. Discursurile oficialilor moldoveni nu au avut doar destinatie electorala. Daca acestia nu ar fi reactionat in maniera corespunzatoare, atunci victoria aparenta a politicii externe a Kievului ar fi fost si mai periculoasa pentru viitorul european al Republicii Moldova. O mare parte din continutul declaratiei-raspuns a autoritatilor moldovene este destinat confirmarii vectorului european al politicii de la Chisinau:[5]

“În acest sens, Guvernul Republicii Moldova apreciază sprijinul ferm al Uniunii Europene pentru soluţionarea problemei transnistrene exprimat în declaraţia din 17 mai 2010 a Înaltului Reprezentant al UE pentru afaceri externe şi politica de securitate.”

Republica Moldova incearca sa demonstreze ca deciziile luate de guvernarea de la Chisinau contribuie la confirmarea apartenentei europene a acesteia. Militand pentru retragerea totala a trupelor rusesti de pe teritoriul sau si introducerea unei misiuni civile in regiunea transnistreana, Moldova va reusi sa contribuie la securizarea frontierelor estice ale Uniunii Europene. In asa mod, aceasta va lua parte nu doar la Politica Europeana de Vecinatate, dar si la cea de securitate. Este prematur sa vorbim despre o contributie majora in acest sens, insa doar prin asumarea unor angajamente ferme Moldova isi poate regasi identitatea europeana.

Pornind de la caracterul unitar, indivizibil, suveran si independent al statului, specificat in articolul 1 al Constitutiei Republicii Moldova, trebuie sa recunoastem ca pozitia autoritatilor moldovenesti fata de declaratia ruso-ucraineana cu privire la solutionarea conflictului transnistrean este una corecta. Orice aluzie cu privire la un statut special pe care l-ar putea obtine in viitor nerecunoscuta republica transnistreana prejudiciaza in primul rand caracterul unitar si indivizibil al statului Republica Moldova, amintit in continutul declaratiei de catre cei doi sefi de state semnatari ai acesteia in cel de-al doilea alineat:

“Acestea reies din necesitatea solutionarii problemei transnistrene exclusiv pe cai politice pasnice, printr-un dialog echitabil cu scopul de a stabili un statut deosebit, sigur si garantat pentru Transnistria, in baza respectarii suveranitatii si unitatii teritoriale a Republicii Moldova, neutralitatii constitutionale si formarii unui spatiu unic economic, de securitate si de drept.”

In conformitate cu textul Conceptiei de Politica Externa a Federatiei Ruse, din 12 iulie 2008, art. 1, prioritatile nationale ale securitatii ruse se refera la capacitatea statului de a asigura atingerea urmatoarelor obiective:[6]

“… asigurarea securitatii statului, pastrarea si intarirea suveranitatii si integritatii teritoriale, a unor pozitii sigure si de autoritate in comunitatea mondiala, care sa raspunda cat mai mult intereselor Federatiei Ruse ca unul dintre cele mai influente centre ale lumii contemporane, necesare cresterii potentialului sau politic, economic, intelectual si spiritual.”

In calitate de subiecte egale ale relatiilor internationale, toate statele sunt somate sa respecte aceleasi principii si norme de drept international, daca sunt semnatare ale documentelor care le contin. Integritatea teritoriala a statului sunt puncte incluse pe ordinea de zi a agendelor politice atat la Moscova, cat si la Chisinau. Diferenta este ca cel putin una dintre cele doua incalca constant suveranitatea autoritatilor celeilalte fata de anumite teritorii si aceasta nu este Republica Moldova. Kremlinul, in calitatea sa de participant la negocierile conflictului transnistrean, nu este in drept sa garanteze un statut special pentru Transnistria intr-un dialog bilateral cu Ucraina, evitand conducerea de la Chisinau.

Intr-adevar, partea rusa poate sa contribuie la imbunatatirea raporturilor bilaterale cu statul vecin, - Ucraina, - poate sa propuna anumita variante de solutionare a conflictului transnistrean, dar nu poate sa impuna autoritatile de la Chisinau sa nu actioneze in favoarea asigurarii propriilor interese de politica externa, mai ales daca acestea sunt indreptate pentru asigurarea unor principii incluse si in Legea Suprema a statului, adica in Constitutie si pe care Rusia le catalogheaza ca fiind unilaterale. Conform aceleiasi Conceptii de Politica Externa a Federatiei Ruse:[7]

“Strategia actiunilor unilaterale destabilizeaza mediul international, provoaca tensiune si goana inarmarilor, adanceste contradictiile interstatale, aprinde divergente etnice si religioase, creaza amenintari la securitatea altor state si conduce la cresterea tensiunii intercivilizationale.”

In acest moment etic ar fi ca partile semnatare ale declaratiei din 17 mai 2010, cu privire la solutionarea conflictului transnistrean sa recunoasca caracterul unilateral al propriilor actiuni. Acest lucru, insa, nu se va intampla din cauza nivelului diferit al statutului actorilor implicati. Evident, Republica Moldova nu poate constrange Kremlinul sa actioneze intr-un anume fel, dar poate conditiona calitatea de membru a acestui stat in mai multe organizatii internationale. Semnarea unei asemenea declaratii bilaterale poate destabiliza situatia din regiune mai mult decat “actiunile unilaterale” ale Republicii Moldova, la care se refera cei doi sefi de state rus si ucrainean, facandu-se aluzie aici la invitatia lansata de presedintele interimar al Republicii Moldova pentru Romania de a lua parte la solutionarea dosarului transnistrean. Romania va lua parte la negocieri in calitatea sa de stat membru al Uniunii Europene - organizatie regionala care apare ca observator in cadrul acestui proces. Aceasta calitate nu poate fi prejudiciata de nici un alt participant al formatului “5+2” de negociere a conflictului transnistrean. In plus, pozitia Romaniei nu poate sa nu coincida cu cea a oficialilor europeni. Astfel, Ministerul Afacerilor Externe al Romaniei, a confirmat printr-o nota ca saluta pozitia Inaltului Reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe si Politica de Securitate fata de raspunsul dat de autoritatile de la Chisinau liderilor de la Kremlin si Kiev:[8]

“MAE apreciază şi sprijină disponibilitatea Republicii Moldova pentru iniţierea negocierilor în formatul 5+2, ca unic for de soluţionare a dosarului transnistrean, în scopul ajungerii la o reglementare cuprinzătoare şi viabilă a acestuia.

MAE susţine propunerea Republicii Moldova de a transforma forţa de menţinere a păcii din Transnistria într-o misiune civilă multinaţională cu mandat internaţional.”

Diminuarea factorului militar – cerinta autoritatilor de la Chisinau

In declaratia-raspuns a autoritatilor moldovenesti, acestia se pronunta pentru diminuarea factorului militar pe teritoriul Transnistriei:[9]

“… Guvernul Republicii Moldova, evocînd rolul actualei operaţiuni de menţinere a păcii în stabilizarea situaţiei după stoparea conflictului armat, se pronunţă pentru lansarea consultărilor cu privire la transformarea acesteia într-o misiune civilă multinaţională cu mandat internaţional. Guvernul Republicii Moldova pledează pentru diminuarea factorului militar în regiune, inclusiv prin retragerea completă a muniţiilor care aparţin Federaţiei Ruse şi a contingentului militar ce asigură paza acestora.”

Dmitrii Medvedev si Victor Ianukovici pledeaza pentru transformarea misiunii actuale in una de garantare a pacii sub mandat OSCE, confirmand disponibilitatea luarii unei pozitii active in favoarea crearii acesteia, dar si pentru mentinerea actualei formule “5+2” de solutionare a conflictului transnistrean, pe care il considera ca format unic capabil sa asigure rapiditatea luarii unei decizii constructive in aceasta problema.

Daca autoritatile de la Chisinau pledeaza pentru retragerea in intregime e fortelor militare ruse din regiune, declaratia ruso-ucraineana nu spune nimic despre acest lucru. Este greu de crezut in aceste conditii ca problema transnistreana isi va primi solutia de rezolvare in viitorul apropiat.

Dupa alegerile din luna ianuarie curent din Ucraina, Kremlinul a primit in sfarsit ceea ce a pierdut la finele anului 2004: un aliat fidel, care sa-i asigure proiectia intereselor de politica externa pe o raza de actiune geopolitica mult mai mare in fostul spatiu ex-sovietic. Orice partener credul trebuie sa fie recompensat pentru sustinerea pe care o ofera, chiar daca in interiorul statului sunt voci care militeaza pentru pastrarea unei independente ferme in luarea deciziilor de politica externa si cer negocierea contractelor bilaterale pe pozitie de egalitate, punand in garda autoritatile de iminenta unui pericol de scindare teritoriala in baza aceluiasi model promovat in statul vecin. Ucraina a dat prea multa dovada de slabiciune in negocierile cu Kremlinul, ceea ce i-a diminuat considerabil credibilitatea in fata oficialilor europeni. Situatia economica a acestui stat necesita resuscitare urgenta pe baza de investitii straine directe. Din pacate Moscova nu este actorul care sa poata contribui la acest proces, pentru ca singura se confrunta cu aceleasi probleme.

[1]http://news.kremlin.ru/ref_notes/561

[2]http://www.regnum.ru/news/1284274.html

[3]Ibidem.

[4]http://www.kyivpost.com/news/politics/detail/67213/

[5] http://www.moldpres.md/News.aspx?NewsCod=4450

[6]http://www.mid.ru/ns-osndoc.nsf/0e9272befa34209743256c630042d1aa/d48737161a0bc944c32574870048d8f7?OpenDocument

[7]Ibidem.

[8]http://www.mae.ro/index.php?unde=doc&id=43586&idlnk=2&cat=4

[9] http://www.moldpres.md/News.aspx?NewsCod=4450