Ratificarea Acordurilor de Asociere: între simbolistică și pragmatism

Angela Gramada
La data de 03 iulie 2014 Senatul României a ratificat Acordurile de Asociere cu Uniunea Europeană semnate de Georgia, Republica Moldova și Ucraina. Astfel, România a fost primul for legislativ al unui stat european care a ratificat aceste documente importante pentru viitorul acestor țări. (MAE al României, MAEIE, Forbes UA, TSN.ua, All Moldova, Ukrainskaya Pravda)

Ratificarea Acordurilor de Asociere cu Uniunea Europeană, semnate la data de 27 iunie 2014 de către Georgia, Republica Moldova și Ucraina reprezintă un act simbolic pentru toate părțile implicate în acest proces. Bucureștiul a trimis pentru prima dată un mesaj unitar, chiar dacă majoritatea cunoaște că susținerea cea mai mare prin acest act se oferă Chișinăului. Astfel, promisiunea de a fi primul stat care ratitică în cadrul forului său legislativ Acordul de Asociere (AA) a fost probată prin acțiuni concrete. Un alt element foarte important care se cere a fi menționat aici o constituie faptul că toate aceste state membre ale Parteneriatului Estic, care au finalizat procedura de negociere și semnare a AA-urilor cu UE sunt priorități în cadrul politicii de asistență oficială pentru dezvoltare (prescurtat AOD) a României. Ceea ce pentru București poate fi tratat ca a fi un un ”act de onoare” de a-și fi susținut promisiunea, pentru Republica Moldova, Georgia și Ucraina reprezintă un act simbolic și o dovadă de abordare unitară a vecinătății estice de către politicienii români. Evenimentul mai poate fi tratat ca un act simbolic și pentru politica externă a României. Este pentru prima dată când Bucureștiul pare să privească în direcția Estului (a Europei de Est și a Caucazului de Sud) în același timp cu toată Europa. Desigur, interesele României și cele ale Germaniei sau Franței în această parte a lumii nu pot fi comparate, dar abordate separat ele scot la iveală o schimbare ușoară de paradigmă, care obligă la aprecierea actului de ratificare a AA-lor cu aceste state.

Chiar și așa, nu trebuie să abordăm acest act de ratificare a Acordurilor de Asociere ca fiind o etapă finală a elaborării unei strategii pentru Europa de Est sau Caucazul de Sud din partea României. Ratificarea în forul legislativ de la București a acestor documente este în primul rând o inerție provocată de evenimentele care au loc în Ucraina, iar Republica Moldova este principalul beneficiar al unei asemenea abordări.

Ce înseamnă pentru parcursul relațiilor bilaterale româno-ucrainene această ratificare?

Încă în luna ianuarie și apoi și pe parcursul lunii februarie curent, în mai multe publicații rusești au apărut articole semnate de jurnaliștii ruși, dar și români, prin intermediul cărora aceștia încercau să înrăutățească calitatea relațiilor bilaterale dintre România și Ucraina și așa destul de fragilă din cauza unor subiecte sensibile, precum situația minorității românești de pe teritoriul statului vecin sau a altor teme-problemă. Instrumentele și tactica folosită de partea rusă au fost, însă, greșite în ceea ce privește România, căci la București mesajele au fost interpretate altfel. Astfel, deși a ezitat de foarte multe ori, România a reușit să trimită un mesaj unitar (președinție, parlament, guvern, MAE) de susținere a integrității Ucrainei.

La o atentă monitorizare a presei din această perioadă se poate vedea că ucrainenii au apreciat ratificarea Acordului de Asociere de către România, în ciuda faptului că Rada ucraineană încă nu au finalizat procedura internă de ratificare a documentului. Dar, ceea ce a făcut România, apoi guvernul Lituaniei și Parlamentul Republicii Moldova obligă Ucraina să urgenteze procedura de ratificare a Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană.

Ezitarea Ucrainei pare să aibă o explicație de natură internă, care se referă la integritatea teritorială a țării, adică are o legătură directă cu modul în care se desfășoară negocierile cu partea rusă pentru retragerea de pe teritoriul Ucrainei. Presa ucrainenă face trimiteri la surse din cadrul cabinetului de miniștri, care confirmă că tărăgănarea procesului de ratificare a AA-ului este cerută de Rusia (http://www.pravda.com.ua/rus/news/2014/07/5/7031036/). Într-un articol publicat la data de 05 iulie 2014 este menționat faptul că dacă Ucraina nu ar fi fost de acord cu negocieri în format ruso-europeano-ucrainean, atunci Kievul nu ar fi sărbătorit în același timp cu Republica Moldova și Georgia semnarea Acordului de Asociere. Un preț destul de mare pentru integritatea și securitatea țării, dar care merită toate aceste eforturi pentru că angajează Ucraina nu atât din punct de vedere economic prin DCFTA, cât din punct de vedere al proceselor de democratizare și europenizare a țării, ceea cu ce rușii nu au fost de acord încă de la început. Explicația poziției Rusiei este simplă: nu a fost de acord cu ceea ce se întâmplă în Ucraina începând cu 22 noiembrie 2013 pentru că se tem că procesul se poate finaliza la Moscova.

Revenind la relația bilaterală dintre România și Ucraina, trebuie să menționăm aici că prin ratificarea Acordului de Asociere de către Parlamentul de la București, cele două state vecine au reușit să valorifice fereastra de oportunitate deschisă încă în luna februarie curent. Este un moment plin de simbolism, dar care oferă perspective unice de îmbunătățire a raporturilor bilaterale.

România în această perioadă, cât Kievul este preocupat de securitatea națională și integritatea teritorială a țării, ar trebui să regândească sau să elaboreze o strategie nouă de abordare a relației bilaterale cu Ucraina. Este un lucru pe care îl cere nu doar apropierea Rusiei de frontiera României, cât mai ales gestul simbolic ratificare al Acordului de Asociere, care trebuie susținut și prin alte acțiuni concrete. Acest lucru va fi extrem de greu de realizat în contextul apropierii alegerilor prezidențiale în România.

Care dintre candidații la funcția de președinte al României își va asuma Ucraina, adică o strategie pentru Est, în platforma sa electorală? Asumarea Ucrainei, la pachet cu Republica Moldova și nu numai, înseamnă asumarea unei politici externe angajate în regiune, înseamnă mărirea gradului de implicare, înseamnă mai multă responsabilitate și obligații.

Poate Bucureștiul să se reinventeze ca jucător?