Sărbători fericite!


A sosit timpul să îmi iau rămas bun de la Anul 2009! Ducă-se învârtindu-se! Eu îl aştept deja pe 2010! Ştiu că va fi unul mult mai bun pentru noi toţi, pentru că aşa este firesc! Nu voi face totalizări în această postare ca să nu vă plictisesc. Sunt convinsă că aveţi lucruri mai importante incluse în ordinea de zi: sarmale, cozonaci, plăcinte, piftie, porc, şorici, brad, globuri, beteală şi multe, multe cadouri!

Un an nou cu multe împliniri şi bucurii!!!



LA MULŢI ANI!!!!

Aho, aho, opriţi la Giurgiuleşti!

Astăzi Preşedintele interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu, a vizitat Portul din localitatea Giurgiuleşti, raionul Cahul. Din reportajul realizat de către jurnaliştii de la Jurnal.tv, se poate observa noua atitudine a Domnului Ghimpu faţă de Port şi sper eu şi faţă de Sudul Moldovei în general, care după cum subliniază cei intervievaţi, ar putea să contribuie la dezvoltarea economică şi socială a Sudului Moldovei.

Am observat calmitatea discursului Domnului Ghimpu, "aprecierile" obiective ale acestuia. Se vede că Domnia Sa nu-l mai invidiază pe VV că se plimba cu "barca" pe Dunăre. Statutul pe care îl deţine în prezent îi permite mai multe lucruri decât aşteptase de la guvernare. Am apreciat şi râsetul "zglobiu" al Doamnei care însoţea delegaţia prezidenţială (râde atât de isteric şi ne v temu tanti aia - n.m. pentru operatorul de la Jurnal). Apreciez interesul deosebit manifestat pentru banii care pot ajunge în buzunarele actualilor guvernanţi, pardon Bugetul Statului pentru anul 2010 (m-a luat gura pe dinainte). Mi-au arătat şi podul peste Prut care leagă Republica Moldova de România.

Apreciez VIZITA la Sudul Moldovei al actualei guvernări!

Cu toate acestea, eu am nişte nelămuriri:

- Când AIE a elaborat textul progamului de guvernare, numit "Integrarea Europeană: Libertate, Democraţie, Bunăstare" 2009 - 2013 au omis din el Portul Giurgiuleşti, iar acum îşi amintesc de el?

- În acelaşi program de guvernare este scris clar că prioritatea numărul unu în domeniul transportului va fi Coridorul IX paneuropean, pentru acesta vor fi alocate mijloace financiare de la bugetul de stat - aici eforturile vor fi sporite, aici vor fi redirecţionate investiţiile străine! Ce s-a făcut concret în această direcţie?

- Cine sunt olandezii care doresc să facă investiţii în Port?

- De ce drumul naţional Chişinău - Giurgiuleşti a fost deblocat atât de târziu şi doar cu ocazia vizitei Domnului Mihai Ghimpu? Oare doar acesta plăteşte impozite şi merită să i se ia zăpada din cale?

- Întrebare către aleşii locali: toţi cetăţenii Republicii Moldova sunt egali în drepturi doar că unii sunt mai preşedinţi decât toţi ceilalţi cetăţeni?


Stimate Preşedinte Interimar al Republicii Moldova,

Vă mulţumesc că aţi vizitat şi regiunea noastră, cea săracă, cea care mereu a fost scutită de atenţia guvernărilor care s-au perindat la conducerea ţării şi care în acest moment reprezintă o nouă sursă de îmbogăţire a buzu..., pardon Bugetului Statului!

Vizita Dvs. a contribuit considerabil la reîntoarcerea noastră la vetre, la cozonaci, sarmale, brazi şi globuri, altfel nu ştiu dacă Domnul Prefect întreprindea ceva concret în curăţarea şi lustruirea drumurilor în judeţul Cahul după cantităţile mari de precipitaţii căzute sub forma de zăpadă în ultima perioadă, care a nu ştiu câta oară ne-au luat prin surprindere.

Vă rugăm să mai treceţi pe la noi în ajunul celorlalte sărbători religioase, poate, poate vor mai dispărea şi gropile de pe şoselele Sudului, nu pentru noi, cei mai umilii şi săracii locuitori ai acestei ţări, dar pentru siguranţa şi confortul psihic şi fizic al edililor locali şi centrali, care vor pescui prin zonă!

Să călătoriţi bine şi în noul an, Domnule Preşedinte!

Cu drag,

Sudul Moldovei, nu doar Giurgiuleştiul

PS: Domnul Ghimpu a luat ţeapă, el nu ştie că VV avea şi un helicopter cu care se deplasa la Giurgiuleşti! SIC!

Pe 10 decembrie 2009 a fost anuntata crearea unei Comisii care va purta numele “The Euro-Atlantic Security Initiative” - Initiativa de Securitate Euro-Atlantica. Astazi, aceasta Comisie si-a inceput oficial activitatea. Presedintia acesteia va fi asigurata de trei somitati ale lumii diplomatice: Wolfgang Ischinger, vice-ministru al afacerilor externe al Germaniei in perioada 1988 – 2001, apoi ambasador la ONU intre 2001 – 2006, Igor Ivanov, ministru al afacerilor externe al Federatiei Ruse in perioada 1998 – 2004 si Sam Nunn, senator din partea statului Georgia, presedinte al Comisiei pentru Activitati Militare a Senatului Statelor Unite ale Americii. (The Moscow Times, Carnegie Endowment for International Peace, News.Werd.ru).

Foto: The Moscow Times

Articol preluat VIA CSEEA de KARADENIZ PRESS si blogul PRIORITATE DE DREAPTA

Securitatea internationala – acesta pare sa fie domeniul cel mai sensibil pentru cele trei state care au reusit sa puna bazele unei noi Comisii Internationale “The Euro-Atlantic Security Initiative”, numita scurt EASI, creata special pentru a elabora parametrii incluzivi ai sistemului de securitate euro-atlantica al secolului XXI. Responsabilitatea pentru situatia actuala, in care riscul de escaladare a unor conflicte mai vechi, dar si de aparitie a unor amenintari noi, apatine tuturor partilor implicate. Iata de ce este nevoie de a elabora o noua modalitate de abordare a acestora, inclusiv de a crea un nou mod de regandire a solutiilor atat de necesare redefinirii arhitecturii de securitate. Este o provocare care necesita implicate transatlantica, fara a exclude partea ruseasca, sunt de parere cei trei co-presedinti ai EASI.

Rationamentul care a stat la baza crearii acesteia il constituie fragilitatea securitatii europene, argumentata si de faptul ca Europa nici dupa 20 de ani de la caderea Zidului Berlinului nu a reusit sa puna in aplicare un model concret de securitate, capabil sa elimine posibilitatea reaparitiei unor conflicte teritoriale sau de alta natura in Europa, astfel incat sintagma “unita si libera” sa devina o realitate.

Initiativa de creare a acestei comisii internationale aproape coincide cu perioada de aparitie a textului Tratatului de Securitate Europeana, idée care apartine actualului presedinte rus, Dmitrii Medvedev, documentul fiind publicat pe 29 noiembrie 2009 la Moscova si trimis spre consultare oficialitatilor europene. Desi in mass-media nu se fac referiri la ambele evenimente in acelasi timp, impresia generala lasata atat de textul Tratatului de Securitate Europeana, cat si de scopul Initiativei de Securitatea Euro-Atlantica exprimat de co-presedintii acesteia este ca cele doua actiuni sunt complementare si absolut necesare pentru trasarea unor noi linii directoare pentru arhitectura europeana.

Rusii insista asupra faptului ca Europa Unita are nevoie de ajutor in aceasta directie, dar in realitate ei nu doresc decat recunoasterea propriei utilitati pentru design-ul noilor concepte de securitate euro-atlantica. Daca initial autorul ideii de elaborare a Tratatului de Securitate Europeana a oferit impresia ca este un proiect cu destinatie exclusiv europeana, atunci textul lui face apel nu doar la statele membre ale Uniunii Europene, dar si catre organizatiile cu vocatie universala si chiar regionala, neexceptand NATO. A exclude Federatia Rusa din planurile de securitate este o greseala majora, care ar putea destabiliza si mai mult relatia Moscovei cu Occidentul, aceasta fiind pozitia comuna a celor trei co-presedinti ai Comisiei noi create, pe care o prezinta in momentul lansarii EASI. Redefinirea rolului Federatiei Ruse in acest spatiu este la fel de importanta ca si design-ul noii arhitecturi desecuritate europeana.

In conformitate cu discursul oficial de prezentare a EASI, reiese ca aceasta va privi si va analiza securitatea euro-atlantica dintr-o perspectiva mult mai elaborata, incluziva si nu excluziva, cu ajutorul careia vor fi studiate nu doar cauzele care pot provoca tulburari in diferite societati, dar vor fi analizate si sursele ce le provoaca. Initiativa de Securitate Euro-Atlantica are misiunea grea de a gasi acea solutie pentru depasirea crizei diplomatice dintre Federatia Rusa si Georgia, care continua sa destabilizeze situatia din Caucaz ca urmare a conflictului ruso-georgian din luna august 2008. De asemenea, membrii comisiei si-au stabilit drept prioritate elaborarea unui algoritm avansat de colaborare intre diferite organizatii regionale cu atributii in domeniul securitatii, astfel incat misiunile locale ale acestora sa devina cu adevarat eficiente.

Misiunea Comisiei este de a crea arhitectura institutioanala a securitatii europene, astfel incat sa includa treptat Statele Unite ale Americii, Europa, Rusia, dar si alti actori vecini ai acestora: Ucraina, Georgia, Azerbaidjan, Armenia, Moldova, Belorusia in acest sistem de securitate europeana, care are drept scop final crearea unui spatiu economic comun intre acestea.

Printre membrii acesteia vom gasi reprezentanti din state precum: Rusia, Germania, Statele Unite ale Americii, Franta, Marea Britanie, Turcia, Ucraina, Armenia. EASI va avea statut de organizatie internationala independenta, care poate sa atraga in activitatile sale experti din intreg spatiul euro-atlantic. De asemenea, ele vor colabora si cu alte organizatii similare, comitete parlamentare, persoane interesate, ministere ale afacerilor externe si ministere de aparare, astfel incat sa fie asigurata o cooperare intr-o maniera reusita pentru atingerea tuturor obiectivelor si misiunii prestabilite.

O dată cekist, pentru totdeauna cekist....

Nu mai ţin minte în ce context l-am văzut pentru prima dată la TV pe Vladimir Putin, ştiu doar că sentimentul care m-a încercat atunci a fost ceva de genul: „Fă un pas înapoi,... nu te pripi, e prematur să-ţi dai cu părerea... .” Cei din jurul meu rămăseseră impresionaţi de fostul KGB-ist, ajuns peste noapte la cârma unui stat „bolnav de mare”: „El e! Mesia imperiului! Salvatorul naţiunii ruse!”

Articol preluat de SPRE VEST

Nu pot să spun că mi-am schimbat acea opinie. Putin a rămas pentru mine la fel: omul cu privirea rece, pentru care Moldova nu este decât o veche provincie a Imperiului Rus... .

În anul 2009 a apărut la editura Litera Internaţional cartea lui Michael Sturmer „Putin şi noua Rusie” – un bestseller internaţional, în care autorul, profesor de istorie la Universitatea Erlargen-Nurnberg, fost consilier al cancelarului Helmut Kohl, a descris cu o fineţe nemţească ceea ce avea să devină în istoria recentă a Rusiei „Fenomenul Putin”.

Deşi la începutul lecturii, conţinutul cărţii părea să-mi provoace repulsie faţă de modul de abordare a subiectului, ulterior am descoperit algoritmul argumentelor: răbdare, respect, pasiune, critică obiectivă îmbinată cu reproş, exprimat în manieră elegantă pe teme sensibile, ca urmare a deciziilor luate de erou de-a lungul măririi şi decăderii sale politice. Probabil cea mai mare provocare pentru Michael Sturmer a fost să răspundă la următoarea întrebare: „Cine şi cui aparţine: Putin Rusiei sau Rusia lui Putin?”

Reproşul pe care doream să îl aduc la început conţinutului cărţii ţinea de modul în care autorul, parcă intenţionat, nu vroia să se implice şi îl trata pe Putin cu prea mult respect, fără a fi câtuşi de puţin incisiv, chiar şi atunci când Domnul Putin merită critici severe.

Ursul a ieşit din bârlog! De fapt, ursul se pregătea să iasă din bârlog de ceva timp, animarea lui fiind provocată de situaţia, într-adevăr şocantă, în care se afla Rusia la sfârşitul secolului XX. De ce Sturmer îl prezintă pe Vladimir Putin naţionalistul, cel care iubeşte până la epuizare Rusia, cel care nu va ceda puterea nici după cele două mandate prezidenţiale într-o manieră atât de calmă? Pentru că Sturmer înţelege că numai aşa cititorul va avea răbdarea să-şi construiască o imagine obiectivă a conducătorului rus, care a început ca un simplu spion şi a ajuns la cârma unui stat, pe care refuză, încă, să îl numească „super-putere”, deşi asta gândeşte cu adevărat:

„Putin nu acceptă termenul de super-putere. Aceasta aminteşte prea mult de era războiului rece”. (pag. 70)

Ceea ce Putin vrea să prezinte ca o atitudine politically correct, Michael Sturmer suspectează a fi maskirovkă ieftină a dorinţei ascunse de a deveni o super-putere energetică - tema preferată a lui Vladimir Putin, după cum menţionează autorul cărţii.

Afinitatea de stat european al Rusiei am întâlnit-o de-a lungul întregii cărţi. Nu Sturmer încearcă să ne convingă, dar Vladimir Putin, prin discursurile pe care autorul le-a adunat cu grijă. În prezent, mai mult decât ne-am imagina noi, spectatorii simpli ai fenomenului politic rusesc, Federaţia Rusă intenţionează să demonstreze originea europeană a statului rus. Putin era dezamăgit că Rusia este exclusă din Europa, din cauza urmărilor războiului rece.

„Suntem o naţiune europeană”, a spus recent Putin, într-un mod provocator şi demonstrativ la întrunirea de la Soci, adăugând că Rusia insistă să i se recunoască un rang de primă mărime la nivel mondial.” (pag. 30)

sau:

„Când a ajuns la tema geopoliticilor, Putin a citat o propoziţie pe care o scrisesem eu câţiva ani în urmă, având curtuazia de a numi sursa: „Între Europa de Vest şi Rusia nu se află decât câteva puncte de suspensie, în timp ce între Europa şi America se află un ocean.”” (pag. 61)

Vladimir Putin pare să fie pregătit să renunţe la panslavismul depăşit pentru a obţine calitatea de stat european pentru Federaţia Rusă – ţară blestemată, după cum singur menţionează fostul preşedinte rus, din cauza resurselor energetice pe care le deţine şi pe care nu are capacitatea să le administreze într-o manieră adecvată (blestemul petrolului – concept întâlnit şi la azeri – doar un cerc foarte restrâns al populaţiei are acces la veniturilea obţinute în urma vânzării acestor resurse).

Este o carte despre Rusia, dar tratată prin perspectiva urmelor lăsate de Putin în cei opt ani de conducere în care:

„Noua Rusie este lipsită de modestie, nu are răbdare şi vrea să trăiască viaţa cât mai din plin. Trecutul aminteşte întruna că lucrurile pot fi mult mai rele decât sunt acum.” (pag. 97)

Asta e refracţia implicării lui Putin în viaţa Rusiei, pe care el nu o va părăsi, chiar dacă nu se va mai afla la Kremlin – locul, aproape sacru, pentru toţi cei care doresc să simtă senzaţia a tot ceea ce înseamnă supremaţie totală asupra unui spaţiu întins pe două continente.

Şi aşa am descoperit prea mult cartea, vă las să-i savuraţi conţinutul fără să vă mai influenţeze modul meu de percepţie al unui lider politic autoritar, care îşi respectă naţionalismul, nu şi naţiunea.

Cu respect,

Angy

JEEAS NR. 2 - revista Centrului de Studii Est Europene şi Asiatice

Centrul de Studii Est Europene şi Asiatice din Bucureşti a lansat astăzi Nr. 2 al revistei "Journal of East European and Asian Studies" (JEEAS).


Din cuprins:


- Russia vs the Western Powers: The Politics of Energy in Central Asia - Tabish Shah;


- The Caucasus Conflict and its Implications for European Security - Crisia Miroiu;

- Russian Geopolitical Concepts in Eurasia. A Short Overview - Martin Malek;

- Domestic and International Factors in the Process of Civil Society Development: The Case of Ukraine - Irina Khmelko;

- book review "The Post-American World" de Fareed Zakaria.

Articolele pot fi accesate şi în varianta electronică pe site-ul JEEAS.

Dumnezeu a dat, dracul a luat, iar Satana şi-a jucat rolul...

Am ignorat intenţionat alegerile prezidenţiale din România. Nu am scris o iotă despre acest lucru, deşi au fost câţiva prieteni care m-au rugat insistent să fac acest lucru sau, cel puţin, să comentez de la peluză spectacolul care s-a jucat pe scena politică românească din ultimele două luni. Motive sunt destule: am prieteni şi colegi mai în toate taberele angajate în acest spectacol, care tocmai s-a sfârşit, nu am drept de vot, dar cel mai important este faptul că nu-mi place Geoană şi m-am simţit cumparată de Băsescu de atâtea ori de cât s-a modificat Legea Cetăţeniei în România în acest an.

Nu am dorit să mă implic nicicum şi din cauza că a fost cea mai murdară campanie la care am asistat. Am evitat discuţiile pe marginea subiectului: într-un cuvânt - m-am fofilat de la expunerea resentimentelor adunate în campaniile electorale ale anului 2009 în calitatea mea de cetăţean şi necetăţean al Republicii Moldova, respectiv României.

Să revenim însă la titlul acestei postări. De cum am deschis ochii dimineaţă şi am văzut rezultatele prezentate de Biroul Electoral Central, neuronul meu a îngânat aceeaşi frază:

„Dumnezeu a dat, dracul a luat, iar Satana şi-a jucat rolul... .”

Este pentru Domnul Geoană... . Îmi pare rău... . Nici nu vreau să ştiu cum este... . Dar... singur e de vină! Nu a avut puţintică răbdare!

De la 05 aprilie 2009 eu nu mai cred în rezultatele exit-poll-ului, chiar dacă acestea sunt confirmate ulterior. Aştept cuminte ce spune CEC-ul sau BEC-ul. Geoană ce face? Începe să ţopăie! Băsescu ce face? Lucrează mai departe! Experienţa şi-a spus cuvântul! Până şi Medvedev a înţeles acest lucru şi nu l-a mai felicitat a doua oară pe VV!

Păi nu a învăţat nimic Domnul Geoană de la preietenii săi de la Moscova, dar mai ales de la Chişinău? Acum se plânge că maşinăria responsabilă cu fraudarea alegerilor a fost mai bună la adversari. Asta este: o investiţie bună se cunoaşte de departe, pardon de două săptămâni! Tare mioritic a mai fost!

Poate nu a înţeles Domnul Geoană sensul titlului, de aceea am decis să-i explic:

- Dumnezeu e unul pentru toţi, deci şi pentru Geoană,
- Dracul – pentru Geoană e Băsescu,
- Satana – pentru Geoană e diaspora... .

Data viitoare fiţi mai atenţi la Satană! ;)

De ce vă temeţi „moldoveni”? Românii nu muşcă...

Să scriu sau să nu scriu? Asta era întrebarea... . Şi de ce aş scrie? Doar pentru că toţi doresc să le ofer detalii despre călătoria la Chişinău? Doar ca să scap mai uşor de curioşi? Nu este stilul meu! Doar că este foarte greu să scriu acest articol... şi nu prea înţeleg de ce... .

Preluat de STIRI.ROMANISM.NET

Tot se vorbeşte în ultima jumătate de an despre ajutorul pe care trebuie să îl ofere România Republicii Moldova şi nu contează ce fel de ajutor: politic, economic, social, măsurat în cantitate optimă de reprezentanţi juridici pe la foruri internaţionale, dar mai ales europene sau în pomenire la slujbele divine dirijate de Bruxelles. Trebuie să ne ajute România! Trebuie! Dar de ce trebuie? Pe mine, pe tine, pe el: de ce trebuie să ne ajute, românul, dacă noi nu vrem să ne ajutăm? Dacă aţi observat nu am pus întrebarea dacă merităm, ci dacă ne dorim acest lucru?

Pe 1 Decembrie am fost la Chişinău! Nu-mi doream să ajung acolo după o perioadă atât de scurtă, dar forţa de persuasiune şi şantajul emoţional utilizat de prietenii mei pentru a mă convinge a funcţionat foarte bine. Au lovit exact acolo unde trebuia: în inimă! Nu regret nicio clipă alegerea facută: a fost cea mai bună, pentru că mi-a oferit posibilitatea să observ modul în care reacţionăm la susţienerea pe care o jinduim sau o cerşim... .

Am avut onoarea să călătoresc alături de un grup de tineri basarabeni, care îşi fac studiile în Ploieşti, la Universitatea Petrol-Gaze. Doar trei eram din Bucureşti: Andrei, Sergiu şi eu. Un drum plin de glume, veselie şi foi pe care au fost imprimate cântece patriotice (a avut Sergiu Braşoveanu grijă de acest lucru).

Printre cei care am pornit la drum din Bucureşti s-a numărat şi Sergiu Anton – cetăţean al României de la naştere! Sergiu încercase să ajungă la Chişinău şi în luna martie, anul curent, dar cineva acolo sus, adică „Zeiii” guvernării moldoveneşti, au decis altfel: româno-fasciştii nu au ce căuta pe teritoriul Republicii Moldova ca să uzurpeze puterea şi să ne atace statalitatea.

Sergiu ne-a povestit câte ceva din peripeţiile lui, iar noi ca să-i mai diluăm entuziasmul amestecat cu frica întrebării „o să-mi dea sau nu o să-mi dea voie să trec?” l-am chinuit mai tot drumul cu glume, care mai blânde, care mai deocheate.

Foto: Sergiu Anton - pentru prima dată la Chişinău... .

Nu pot să redau în cuvinte emoţiile şi exclamaţiile de bucurie adevărată a lui Sergiu, atunci când a văzut ştampila de intrare în paşaportul lui la vama moldovenească: „Mamăăăă, deci nu-mi vine să cred: mi-au dat drumul!!!!!!!!” Cu gura până la urechi, Sergiu s-a aşezat lângă şofer şi a început să facă poze. Trăgea în el fiecare imagine, fiecare locaţie, fiecare clădire, fiecare om pe care îl vedea, de parcă fuma cel mai scump trabuc din lume.

Ajunşi la Chişinău, în timp ce Sergiu savura aerul capitalei moldoveneşti, eu mi-am reluat activitatea de observator. Aici deja îmi monitorizam concetăţenii, adică reacţia lor la văzul atâtor români.

După Hora Unirii dansată în Piaţa Unirii Principatelor din sectorul Buiucani, am urcat în microbuzul 193, pentru a ajunge la unchii mei. Aveam în geantă un CD „Uniţi sub Tricolor” pe care decisesem să îl las vărului meu, drept cadou pentru ziua numelui: Andrei! Străzile erau inundate de culorile Tricoloarelor, pe care le purtau cu ei oaspeţii din Bucureşti, Iaşi, Ploieşti sau Galaţi. La un moment dat aud: „Iaca, iar au scos aiştia steagurili, iar... .” Am întors privirea şi am văzut o „hari” a unui june care molfăia o „jvacică”. Am zâmbit ironic, dar nu i-am spus nimic... . Mi-am căutat tăcută de gândurile mele mai departe... .

După ce mi-am revăzut rudele, am revenit şi eu în rândurile celor care au decis să aibă parte de un 1 Decembrie deosebit, o sărbătoare a sufletului românesc, neegoist şi plin de dăruire pentru fraţii de dincolo de Prut.

- Ce zi e azi? De ce au scos drapelele? întrebă un pici pe un altul în troleibuz.
- Azi e ziua românilor, adică a tuturor românilor..., adică a românilor..., adică ..., adică am auzit la radio dimineaţă...., nu mai ştiu, îi răspunse al doilea cam fâstâcit.
- Este Ziua Naţională a României pe 1 Decembrie, încercasem să îl scot din confuzie eu.
- Nu da! Asta e. Ai auzit? se înroşise un pic cel care susţinea că ceva a auzit, dar nu este sigur. De fapt era mândru că, totuşi, ştia el ceva.

Pe străzi oamenii se adunau de parcă sosise circul în oraş: care făcea poze, care alerga în urma mulţimii, care îi trimitea pe români acasă la ei, adică în România şi culmea că o făceau în limba română. Emoţii multe, ochi sclipind de bucurie, o mulţime de oameni care aveau deasupra capului trei culori: roşu, galben şi albastru... . O frânghie lungă în aceleaşi tendinţe coloristice oprise traficul pe strada Bănulescu Bodoni, chiar lângă statuia lui Ştefan cel Mare până un conducător auto mai cu tupeu nu a rupt-o... . Un muzicant cu plete lungi şi creţe, care a încercat să strice sărbătoarea sufletului, încercând să îngâne la mandolină cântece în susţinerea lui Băsescu... . O reacţie dură împotriva acestuia din partea participanţilor la acţiune... . Trei fumigene care au vopsit pentru câteva minute imaginea clădirii Guvernului... . O mulţime care a reluat fără oboseală ritualul Horei Unirii... . Trecători de cealaltă parte a drumului, care ezitau să se apropie de noi de parcă am fi purtat un virus ucigător: cel al naţionalismului excesiv... .

Au venit spre noi, au adus cu ei sărbătoarea sufletului românesc, şi-au dăruit inima, iar noi, moldoveni, tot nu avem curajul să ne apropiem de ei, tot ezitam să punem mânile în palmele pe care ni le-au întins în semn de susţinere. Le-am ignorat suportul moral... . Credeţi că vor mai reveni? Fiţi siguri de acest lucru: ei nu renunţă la cei de dincolo de Prut! Sunt insistenţi! Şi-i muşcă doar pe ciocoi..., parcă aşa procedează românii adevăraţi... .

Mulţumesc pentru foto, Sergiu Anton!

Te mai aşteptăm pe la noi ... .