Se afișează postările cu eticheta anticipate 2009. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta anticipate 2009. Afișați toate postările


globalenvision.org 
”... The present paper provides such an analysis and argues that Moldova’s revolution can best be explained not by social-media-driven activism, but instead first and foremost by a succession crisis that happened to hit as the country was just entering a sharp economic decline as a consequence of the global financial crisis. Careful process tracing of events, including the details of the April protests as well as critical events later in the year, reveal that these two crucial factors (public opinion and succession politics in the dominant political machine) were capable of generating both the mass rioting and the ouster of the Communist party that followed several months later. Among other things, this suggests that studies of social media’s effects on politics must be couched in rigorous and systematic study of the larger political context in which the Internet operates. ... ”

Source: PONARIS

Fara titlu.... caci este despre alegeri....



De o jumatate de ora stau si ma gandesc cu ce sa incep acest post... si nici nu stiu ce titlu sa-i dau... .

Gata! M-am decis! Incepem cu inceputul, caci este mai usor asa.

Epopeea observarii alegerilor s-a inceput la finele lunii iunie, cand intr-o discutie cu un bun prieten imi exprimasem dorinta de a contribui si intr-un alt mod decat a scrie brief-uri sau articole despre Moldova la democratizarea statului meu, desi mi se sugerase sa o las mai usor cu aceasta idee din cauza experientei la alegerile locale din 2007, cand am participat ca observator national, in cadrul unui proiect derulat sub conducerea Miscarii Europene din Moldova si am facut parte dintr-o echipa mobila de observatori moldo-estoniana.

Imi doream sa fiu observator acasa, dar realizam ca nu as putea sa-mi impun parintii sa fie martori pentru a doua oara la amenintari de genul: "Domnisoara, doriti sa ajungeti sa votati si dvs. la adanci batraneti?" asa ca am renuntat la idee.

Acasa fiind, primesc un mesaj pe mess: "Mai vrei sa fii observator? Aici, in Bucuresti la ambasada? Aici nu vei pati la fel. Daca mai vrei, sa-mi scrii cat mai urgent. Noi plecam acasa si avem nevoie de oameni aici... ."

Normal ca am raspuns pozitiv.

Ieri, la ora 6.15 AM eram deja la ambasada. Eram doar noi: 3 observatori si jandarmii romani... .
Pe la 6.25 a ajuns si personalul ambasadei. Procesul electoral s-a inceput: totul in conformitate cu legislatia in vigoare: proces-verbal, sigilare urne, verificare cabine de vot, stampile, etc., etc.

La ora 7.00 sectia de votare 316 si-a deschis usile. Alegatori foarte putini, pe ici, pe colo cate unul ratacit. Ca sa ne trezim din somn si sa trezim si procesul de votare din amorteala am inceput sa facem pariuri noi intre noi:

- Va fi o zi lejera..., a spus cineva.
- Da, cred ca nu vor fi mai multi de 800 de alegatori..., raspunse altul.
- Eu sunt mai optimista, vor fi o mie, poate chiar o mie unul, zambi Iuliana, observatorul de la Fundatia Eurasia.

Asadar pariuri stabilite, iar alegatori putini... . Plictiseala... .

Se face ora 9.00. Lumea incepe sa se adune. Nu cred ca au fost momente dupa acea ora in care membrii Biroului Electoral sa aiba pauze lungi. Doi sau trei alegatori erau prezenti aproape permanent. Si uite asa, in aceasta letargie pe la ora 14.30 se adunasera deja peste o mie de voturi. Desi cei care pariasera au pierdut, nimeni nu s-a suparat, dimpotriva, erau bucurosi.

Au fost la vot basarabeni stabiliti la Timisoara, Cluj, Brasov, Iasi, Constanta, Galati, dar si persoane care pur si simplu dintr-un motiv sau altul se aflau pe teritoriul Romaniei in aceasta perioada, mame cu cate doi copii, femei insarcinate, bunici cu nepoti, tatici cu bebelusi in carca. Au venit sa-si onoreze calitatea de cetateni! Tot respectul pentru ei! Asa se educa viitorul tarii.

Dupa ora 17.00 procesul a luat o amploare si mai neasteptata. Bucurestenii au inceput sa curga garla si pana la ora 21.00 nu a fost loc de pauza pentru niciunul dintre noi. Contabilitate de final: peste 2100 de alegatori doar la ambasada (tineti cont de faptul ca studentii erau plecati acasa)

INCIDENTE:
1. Un cetetean turmentat - usor aburit de continutul de alcool pe care il avea in sange un cetatean de-al nostru a incercat sa faca valuri prin ambasada. Mai intai s-a luat de membrii Biroului Electoral, iar mai apoi si de observatori, pe care intr-un final i-a numit comunisti pentru ca a fost rugat sa voteze si sa vorbeasca mai putin. Invocase dreptul la libera exprimare, i-am adus aminte de indatorirea lui de a vota si l-am indemnat sa intre in cabina si sa se exprime liber in buletinul de vot. El nimic! O tinea pe-a lui: libera exprimare! Dupa ce a dat drumul buletinului de vot in urna, ne-a aruncat gales: "Sper sa va treziti!" Si noi speram sa se trezeasca, dar din alcoolism... .

2. Un cetatean cascat - acest tanar, ametit nu de alcool, dar, cel mai probabil, de prezenta atator fuste scurte prin ambasada, uitase sa puna buletinul de vot in urna. Noroc de observatorii vigilenti (luptatori aprigi impotriva perpetuarii regimului comunist), care au vazut nu doar tanarul si tinta privirii lui, dar si hartiuta din manile lui aproape de iesirea din sectia de votare :)) .

3. Un jurnalist tampit - in cautarea unui material de senzatie si a unor "unghiuri" cat mai bune pentru montaj, acesta a daramat o jaluzea din ambasada.

4. Una bucata stampila "VOTAT" deteriorata - s-a intamplat in cabina 1 de votare (aici si-au exprimat votul atat Vitalie Cojocaru, cat si Stela Popa ;) ). Unii alegatori au apasat atat de tare cu ea, incat pe la ora cinci si ceva aceasta a cedat presiunilor doritorilor de democratie si a iesit din functiune pentru tot restul zilei.

5. Multe consultari intre alegatori in sectiile de votare. La indrumarea: "Intrati in cabinele de vot si luati decizia acolo... . Aici nu aveti voie sa va consultati" au parvenit urmatoarele raspunsuri:

- Da aista-i nanashu neu... .
sau
- Aista ii fishioru' meu... .
- Asta-i fiica mea... .
- Jos comunistii... si etc, etc :))

Rezultatele numararii voturilor la ambele sectii de votare deschise in Bucuresti le puteti vedea pe ROMANISM.NET eu nu am voie sa le divulg ;) pana la oficializarea acestora.

Multumiri personale.

Tin sa le multumesc tuturor prietenilor si colegilor mei, CETATENI AI REPUBLICII MOLDOVA, care ieri au fost sa voteze: Irina si Alexandru, Aliona Negoita, Valeriu Antonovici, Lenes Leonela, Marcel Capatina, Otilia Olaru si Irina Cainareanu, Elena Sarbu, Marcel Rotari, Arcadie Tantuc, Sergiu Raievschi, Olga Juc, Victor Iliescu, Cristina Cibotaru, Veronica Gorincioi, Eugen Musat, Alina Vasilache, Vitalie Mocanu, Natalia Bratu, Mihai Ignat, Nadine Nazarchevici, Nicu.

Daca am uitat pe cineva, va rog, sa nu va suparati, ci doar sa imi amintiti, astfel incat sa va includ in aceasta lista.

Multumiri calde colegilor observatori: Iuliana, Nina, Vali si Clara.

Multumiri speciale Domnului Petuscanu, care a avut grija de sanatatea mea ieri, astfel incat simptomele racelii sa nu se agraveze.

Multumiri tuturor celor care ieri, pe 29 iulie 2009, au votat opozitia!

PS: au mai votat ieri la ambasada: Stela Popa, Vitalie Cojocaru, Catalin Josan, Ion Sturza, Mircea Druc, Tanti Ludmila si multi altii.


ANTICIPATE 2009 in Transnistria


Ieri am avut o revelatie: mi-am dat seama ca nu prea s-a scris pe bloguri, iar in presa prea putin, despre cum vad transnistrenii modalitatea in care ai nostri magnifici politicieni se desfasoara inainte de 29 iulie 2009. Pentru ei este la fel de important rezultatul alegerilor, mai ales ca scriam intr-un brief postat pe CSEEA despre misterele vizitei lui V. Voronin din luna martie 2009 la Moscova, la care a fost invitat si Smirnov. Ca se cocea ceva stiam cu totii, dar ce anume aflam dintr-un interviu dat de al nostru Mister President presei rusesti (este mai usor sa te sune rusii sa-ti ia interviu, decat sa iesi in fata natiunii si sa-i comunici ce ai pe suflet, asta in cazul in care il ai sau si mai rau daca stii sa vorbesti, in plus nota de plata e mai mica: rusii au platit singuri apelul).

Asadar: ce scrie presa transnistreana despre mersul electoralei?

Ca sa aflu acest lucru, merg direct la sursa, adica intreb un tanar transnistrean care sunt portalurile principalelor agentii de stiri din Tiraspol. Aoleu: sunt atat de multeeee!!! Toate au un design atractiv si toate colaboreaza sau preiau articole din presa rusa (acest lucru nu ma mira, daca le-au luat ei si drapelul ostatic... ).

1. OLVIA-PRESS.

Titlu mare: "Casele de pariuri din Moscova mizeaza pe victoria calutului batran Voronin (de fapt a iepei batrane, asa ar fi in traducere exacta)", autor Serghei Shirokov.

Autorul preia foarte multe idei, pe care le regasim pe portalurile agentiilor de stiri din Moldova. Insa, exista si cateva care merita atentie. In RM are loc schimbarea clasei politice: pleaca nomenclaturistii vechi (cu referinta la Voronin-PCRM si Urecheanu-AMN - probabil a citit si el ultimul BOP) de la conducerea statului si vin noi lideri, precum sunt Filat si Chirtoaca.

Nu va bucura acest lucru?

Mai departe: vina pentru neoficializarea limbii ruse la Chisinau o poarta doar comunistii, care au renuntat la prea multe puncte din platforma electorala a anului 2001, ceea ce a dus la formarea unei noi generatii mult mai apropiate de Romania si Uniunea Europeana, de aici si necesitatea aparitiei unor lideri tineri, care sa reprezinte interesele acesteia.

Logic, nu?

PCRM constient adancesc criza politica interna, astfel incat sa genereze o bresa in interiorul opozitiei, lucru care a dus si la derularea evenimentelor din 7-8 aprilie 2009.

Interesanta opinie..., mai ales ca vine din Transnistria... .

UE si SUA, citez "au pus cruce pe viitorul PCRM-ului..." in actualele alegeri.

Amin. Asa sa te auda Dumnezeu, Domnule Shirokov!

2. LENTA.RU

Articolele postate pe acest site relateaza despre opinia gresita a lui Voronin cu privire la numarul mare de voturi pe care minoritatile etnice le vor oferi PCRM-ului, pentru ca in randul lor nu sunt prea multi cetateni anticomunisti.

Rationamentul este unul gresit din cauza ca citez: "ucrainenii, rusii, gagauzii, evreii, armenii, azerii si rommii din Moldova gandesc diferit, pentru ca ei sunt diferiti unul de celalalt, pentru ca nu exista oameni similari... . Doar androizii actioneaza in maniera identica, pentru ca sunt fiinte lipsite de vointa proprie, pe cand oamenii vii singuri iau decizii... ." Autorul corect mentioneaza si faptul ca un asemenea argument ar arata multumirea tuturor etniilor mentionate mai sus, fata de actualul lor nivel de trai, ceea ce nu este decat o jignire adusa minoritatilor nationale. Oare salariile si pensiile sau serviiciile medicale pentru ucraineni si bulgari sunt diferite fata de cele ale "moldovenilor"? In plus, conform opiniei comunistilor ei nu ar avea alte alternative de vot. Vrei sau nu vrei - voteaza comunistii... .

3. REGNUM.RU

O sa spuneti ca e portalul unei agentii de presa rusesti. Asa si este, dar tanarul din Transnistria mi-a prezentat-o ca fiind foarte importanta pentru acest stat nerecunoscut.

Deci, ce scrie Regnum?

Titlu mare: "Campania electorala in Moldova: sicrie, morti, invinuiri si atentate asupra statalitatii. Moldova in ultima saptamana"

Presa rusa scrie ca la Chisinau nu s-a gasit inca nimeni, citez "sa ii dea peste bot lui Voronin pentru marsavenie... ." Fata comunismului molodvenesc se identifica cu cea a lui Voronin si a unor parti ale corpului acestuia, iar presedintele moldovean, in ultimul timp, acorda tot mai multa atentie acelor parti ale corpului care se afla mai jos de centura... (au spus-o rusii, nu eu). Interesul, tot mai obsesiv, al lui Voronin pentru fermoarul pantalonilor lui Chirtoaca, precum si aluziile la performantele pe care le-a dobandit de-a lungul timpului presedintele nostru "mult iubit" in jocul de-a scapatul sapunului in sauna este dezgustator. Acesta sa fie viitorul luminat pe care il proroceste actualul presedinte poporului? (se intreaba tot rusii, eu nu am nici o vina, eu doar va relatez din postari).

Articolele integrale le gasiti in denumirile agentiilor de stiri, iar in lista cu site-urile recomandate pe acest blog veti mai gasi si alte portaluri ce fac referinta la Transnistria. Sunt sigura ca veti gasi detalii foarte interesante cu privire la modul in care suntem vazuti si perceputi atat la Tiraspol, Moscova, dar si in alte parti ale lumii prin prisma imaginii create de "BUNUL NOSTRU PRESEDINTE, V.V."

Distractie placuta!

Numaram zilele, mimam actiunea sau luam decizii si votam?


A mai ramas o saptamana pana la "MAREA FINALA" a competitiei "sportive" dintre opozitia democratica si guvernarea comunista. Numai gandindu-ma la ziua de 29 iulie 2009 ma incearca o senzatie ciudata - un amestec de neliniste si frustrare ca nu am facut poate mai multe, astfel incat sa contribui sa inlaturarea idioteniei tot mai accentuate a partidului de guvernamant si nu numai.

Tot vorbim in fiecare zi despre alegeri, despre opozitie, despre conducerea actuala, despre campanie, despre faradelegi, despre fraude, despre consulate si ambasade, despre ziua de lucru care s-a stabilit pentru votare, despre Valeriu Boboc, despre morti si vii, despre tineri si batrani, despre 7 pitici magnifici, despre tradare si devotament, despre stele care sortesc victoria democratiei, despre UNIMEDIA si Stirea Zilei, despre consuli si cotracandidati virili, despre fetele frumoase de la Chisinau, care fac istorie in Italia si nu numai, despre lupi, care au papat PD-uri, despre viitor... .

Cat mai avem de gand sa fim spectatori ai propriului destin? Cine s-a intrebat ce a facut dupa 5 aprilie ca sa ajute cumva la stoparea perpetuarii unui regim dictatorial? Eu ce am facut? Tu ce ai facut? Dar cel care sta langa tine ce a facut?

Recunosc: m-am uitat pe UNIMEDIA si alte portaluri de stiri, asta am facut! Am urmarit un spectacol prost fara regizor (sau cu prea multi regizori)!

Imi poate raspunde cineva la intrebarea: ce trebuia, ce trebuie si ce ar trebui sa fac ca sa nu mai fiu un simplu spectator?


ANTICIPATE 2009!





Institutul pentru Studii Politice si Educatie Democratica impreuna cu Asociatia Obsteasca "Tinerii din Stanga Nistrului" organizeaza o campanie de sensibilizare a publicului pentru a incuraja tinerii sa mearga la vot la data de 29 iulie 2009.

Implicarea si votul tau conteaza! Daca poti sa mergi la un concert de muzica ROCK, atunci poti sa mergi si la VOT!!!




Voronin insista: 7 aprilie 2009 – Lovitura de stat



Intr-un interviu acordat recent presei ruse, presedintele in exercitiu al Republicii Moldova a declarat ca evenimentele din 7 – 8 aprilie 2009 au reprezentat o tentativa de lovitura de stat, iar refuzul opozitiei de a participa la alegerea presedintelui statului confirma acest lucru (RIA Novosti).


Presedintele in exercitiu al Republicii Moldova a acordat pe 19 iunie 2009 un interviu in exclusivitate agentiei ruse de stiri RIA Novosti. In cadrul interviului, presedintele moldovean insista ca evenimentele din 7 – 8 aprilie 2009, cu toate consecintele acestora, inclusiv boicotarea alegerilor de catre partidele de opozitie, nu reprezinta numai verigi ale unui lant logic de lichidiare a Partidului Comunist al Republicii Moldova, dar sunt elemente componente ale unor actiuni prestabilite, indreptate impotriva anularii statalitatii Moldovei: “Aici se urmareste o logica anumita. Si aceasta logica nu se rezuma doar la inlaturarea Partidului Communist de la conducere. Problema este mult mai grava – lichidarea independentei moldovenesti,” a declarat V. Voronin sambata pentru RIA Novosti.

Continuare...