Politica externă a Rusiei în contextul internaţional actual

Joi, 17 februarie 2011, Casa Titulescu a găzduit conferinţa "Politica externă a Rusiei în contextul internaţional actual", invitat Aleksander Ciurilin, ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti.

Am observat că presa română a fost foarte activă la partea cu interpretarea limbajului diplomatic al ambasadorului în ceea ce priveşte relaţiile româno-ruse şi atitudinea Moscovei faţă de noile priorităţi europene ale politicii externe a Chişinăului. Referinţe cu privire la acest subiect găsiţi aici si aici.

Nu o să insist încă de la început asupra acestei părţi a discursului diplomatului rus şi asta deoarece domnia sa a avut un limbaj foarte reţinut, calculat, prin care a încercat să evite subiectele sensibile, eliminând posibilitatea de a i se pune întrebări provocatoare, limitându-se la a scoate în evidenţă lucruri déjà ştiute, care se regăsesc înscrise şi în documentele oficiale de politică externă emise de Kremlin şi cercetările elaborate de elita academică de la Moscova.

Aşadar, la capitolul priorităţi ale politicii externe ruse se vor regăsi şi pe agenda anului 2011 BRIC, OSCE, relaţia cu China, crearea unui sistem de securitate eurasiatică (fără a menţiona aici proiectul de creare a unei Noi Europe Unite – pe care am întâlnit-o adesea sub numele Europa – casă comună, amintită în raportul Clubului Valdai, apărut recent).

Deşi a recunoscut că Summit-ul OSCE de la Astana a suferit un eşec, Aleksander Ciurilin a confirmat faptul că acest for internaţional încă mai este important pentru partea rusă. În definitiv, este singurul instrument internaţional care nu este bun de nimic, dar care se bucură de popularitate printre statele ex-sovietice şi care una, două fac apel la instituţiile sale pentru a le rezolva sau media conflictele pe care le au.

Un altă structură de cooperare internaţională – BRIC – cooperarea din cadrul acestei formule crează vizibilitate şi anunţă prezenţă în afacerile internaţionale, deci potenţialul acesteia trebuie valorificat.

Partea rusă îşi pune semne de întrebare cu privire la modalitatea în care îi sunt tratate toate iniţiativele internaţionale regionale şi globale. Aleksander Ciurilin explică că Rusia nu îşi doreşte crearea unor organizaţii ostile, ci care să permită soluţionarea colectivă a problemelor. Prioritară este găsirea unor soluţii pentru probleme din domeniul securităţii, moştenite din perioada războiului rece şi aici nu se face referinţă doar la arme nucleare, pentru că cioburi ascuţite se mai găsesc în tot spaţiul ex-sovietic. Singurul lucru care deosebeşte Federaţia Rusă de partenerii săi sunt priorităţile, iar la acest capitol modernizarea completă a Rusiei trece pe primul plan, fără a se limita doar la factorul militar, incluzând cooperarea pe teme politice sensibile, care o dată scăpate de sub control pun sub semnul întrebării securitatea spaţiului euroatlantic. Ciurilin încearcă să convingă publicul că prezenţa Rusiei în spaţiul eurasiatic de securitate nu mai poate fi discutată, ci trebuie să fie acceptată.

Rusia nu grăbeşte pe nimeni să ofere un răspuns la propunerile înaintate de oficialii săi. Ea se transformă sub influenţa noilor realităţi regionale şi globale şi este dispusă să aştepte soluţii şi sugestii cu privire la modalitatea de rezolvare a problemelor cu care se confruntă mediul internaţional. Cea mai bună dovadă pentru susţinerea acestei teze, continuă Ciurilin, este semnarea Memorandumului Meseberg din 05 iunie 2010, semnat de către preşedintele rus Dmitrii Medvedev şi cancelarul german Angela Merkel. A trata Rusia cu suspiciune chiar şi după asemenea acţiuni de politică externă nu mai este actual, pentru că există deschidere la Moscova pentru depăşirea unor astfel de conflicte.

Tratamentul la care a fost supusă Federaţia Rusă a condus adesea la apariţia unor conflicte regionale, punând în pericol continuarea dialogului pentru stabilirea unui parteneriat strategic cu Alianţa Nord-Atlantică. Starea actuală a sistemului de relaţii internaţionale impun adoptarea unui caracter sincer şi direct al discuţiilor, pentru că există dorinţă de a continua un dialog cu NATO. Ideea creării unui sistem antirachetă a fost foarte mult discutată şi asta deoarece printre diplomaţi este foarte greu să găseşti optimişti, marea lor majoritate fiind pesimişti profesionişti din simplul motiv că sunt foarte bine informaţi. Revenind, însă, la sistemul antirachetă, Aleksander Ciurilin a ţinut să evidenţieze că acesta ar trebui să aibă la baza funcţionării sale principiul egalităţii, să utilizeze potenţialul existent déjà de o parte şi de cealaltă, să ţină cont de interesele celorlalte părţi participante şi să răspundă priorităţilor colective.

Motivele pentru care Rusia insistă atât de mult asupra necesităţii creării unor noi forumuri internaţionale şi asupra unor noi formule de cooperare sunt ameninţările care îi pun sub semnul întrebării securitatea: Koreea de Nord, Iran, Orientul Apropiat, Africa de Nord şi nu în ultimul rând terorismul.

Toate aceste probleme trebuie să fie soluţionate prin discuţii politice, la masa negocierilor. Există precedente internaţionale, aminteşte Ciurilin, prin care s-a încercat soluţionarea forţată a unui conflict, - Somalia, - iar rezultatul ignorării mecanismelor diplomatice este mocnirea acestui diferend mai bine de două decenii.

În ceea ce priveşte Koreea, ar trebui să se revină asupra mecanismelor adoptate încă pe 05 septembrie 2005 - Declaratia comună privind denuclearizarea Peninsulei Coreene. “Trebuie să gândim un mecanism de asigurare a păcii pentru Asia de Nord-Est, care va înlătura pericolele militare, iar coreenii trebuie să fie incluşi în acest mecanism,” a insistat Aleksander Ciurilin.

O altă problemă acută cu care se confruntă mediul internaţional este cea iraniană. Iranul şi iranienii, în special, au o datorie faţă de trecutul lor. Iranienii nu sunt uşor de speriat şi trebuie să fie convinşi de avantejele respectării angajamentelor internaţionale asumate. Dacă aceştia vor refuza şi în continuare să îndeplinească obligaţiile care reies din deciziile ONU votate în cadrul Consiliului de Securitate cu privire la Iran, atunci Rusia se vede pusă în situaţia de a insista asupra respectării acestor hotărâri:

“Există state care uită de documentele semnate anterior, ceea ce împiedică continuarea negocierilor şi duc la utilizarea unilateralismului ca metodă de luare a deciziilor.”

Probabil aceasta este printre puţinele lacune în discursul lui Ciurilin pe care publicul nu trebuia să le treacă cu vederea. A acuza pe cineva de unilateralism în acţiuni de politică externă când propria filozofie şi strategie de politică externă se bazează exclusiv pe asemenea principii (a se vedea aici Concepţia Naţională de Politică Externă a Federaţiei Ruse din anul 2008) este puţin alogică. I-aş fi reamintit aici oficialului rus că există documente care se referă direct la retragerea trupelor ruse din anumite teritorii din spaţiul ex-sovietic pe care Rusia nu şi le-a onorat, chiar dacă deciziile au fost luate în cadrul unor mecanisme multilaterale de luare a deciziilor: OSCE? 1999? Istanbul? Transnistria? Toate acestea nu îi spun nimic Domnului Ciurilin? Exemple mai sunt, dar pe mine nu ştiu de ce, dar m-a interesat în primul rând acest conflict regional, în care Federaţian Rusă este angajată în dublă calitate: stat garant şi stat ocupant. Diplomaţia nu înseamnă doar asumarea unui pesimism permanent, ci şi a unei ipocrizii politice, fără de care interesele naţionale şi obiectivele de politică externă nu pot fi atinse.

La final ţin să menţionez că aprecierea relaţiilor româno-ruse ca fiind aceleaşi: nu există progrese, dar bucură faptul că ele nu au degenerate, iar raporturile diplomatice sunt “ровные” (line), după cum s-a exprimat Ciurilin, lucru datorat aproape în exclusivitate apropierii de mentalitate între cele două state şi de aceea ele nu pot degenera într-o manieră categorică. Există domenii în care Rusia şi România, - pe care Moscova o tratează ca parte a Uniunii Europene, ar putea să coopereze, iar acestea se referă în primul rând la modernizarea tehnologică (realizările tehnologice româneşti fiind apreciate pozitiv de către ambasadorul rus) şi la cooperarea în domeniul energetic.

Astfel, am avut posibilitatea să asistăm la un discurs aproximativ pozitiv, prin care au fost punctuate principalele demersuri ale Moscovei în materie de politică externă în momentul de faţă. Dacă a spus ceva nou sau nu Aleksander Ciurilin, vă las să apreciaţi şi singuri.

Pentru InfoPrut

Plutim ....

De ce MAE al RMN ameninţă SUA?

Conţinutul raportului “Will Russia end Eastern Europe’s last frozen conflict?” elaborat de Comisia pentru Afaceri Externe a Senatului Statelor Unite ale Americi, făcut public pe 08 februarie 2011 de către Richard G. Lugar a iscat multe controverse în spaţiul ex-sovietic, în special la Tiraspol. Ministrul afacerilor externe al nerecunoscutei republici moldoveneşti nistrene, Vladimir Yastrebciak, a ameninţat factorii de decizie americani că vor fi pedepsiţi, – afirmaţia în cauză a stârnit indignare la Casa Albă. (Gpo.gov, Tiras.ru, Rosbalt.ru)

Pe data de 8 februarie 2011, Comitetul Afacerilor Externe al Statelor Unite ale Americii au prezentat un raport cu denumirea “Will Russia end Eastern Europe’s last frozen conflict?” După apariţia acestui document, oficialii transnistreni nu au ezitat să atace Casa Albă, pentru că aceasta se arată disponibilă să susţină mult mai activ eforturile depuse de către europeni pentru rezolvarea conflictului transnistrean, al cărui singur impediment spre soluţionare paşnică este prezenţa trupelor ruse pe teritoriul Transnistriei, precum şi să încurajeze demersurile Republicii Moldova pentru integrarea în structurile euroatlantice. Vladimir Yastrebciak a declarat următoarele, citat de agenţia de presă Tiras.ru: “Reprezentanţii oficiali ai Statelor Unite nu îşi fac iluzii şi fantezii. Dar apare un senator oarecare, care este de părere că retragerea imediată a armatei ruse va conduce la rezolvarea conflictului. Formulările cinice, care sunt prezente în acest raport, necesită comentarii separate. Partea transnistreană, vă asigur, va formula întrebările necesare pentru partea americană. Sau Departamentul de Stat nu informează Senatul sau Departamentul de Stat informează Senatul într-o aşa manieră încât apar asemenea … pentru care mie nu îmi ajung formulări diplomatice pentru a caracteriza acest document.”

După evenimentele din aprilie 2009, privirile opiniei publice internaţionale au fost aţintite spre Republica Moldova şi revoluţia sa “Twitter”. Chiar dacă finalitatea evenimentelor nu a avut efectul schimbării imediate a guvernării comuniste cu una democrată, importanţa geopolitică a acestui stat est-european a crescut vizibil. Revoluţiile portocalii din spaţiul ex-sovietic se transformaseră dintr-un fenomen sporadic în unul permanent, ceea ce punea sub semnul întrebării stabilitatea frontierelor Uniunii Europene, dar şi atingerea intereselor şi obiectivelor geopolitice ale Federaţiei Ruse în spaţiul ex-sovietic. În plus, pentru conducerea de la Moscova, o degradare a evenimentelor ar fi putut avea efecte interne destul de grave, pentru că exista posibilitatea creşterii nivelului de interes pentru independenţă al unor popoare care sunt incluse în Federaţia Rusă în calitate de subiecte ale acesteia. Astfel, reacţia faţă de perpetuarea unor crize politice în statele care formează Vecinătatea Apropiată trebuia să fie promtă, fără, însă, a depăşi un anumit nivel de implicare în treburile interne ale unui stat, mai ales când memoria războiului ruso-georgian din luna august 2008 este încă cât se poate de vie.

În raportul prezentat de către senatorul republican Richard G. Lugar se menţionează că decizia de a susţine mai activ demersurile spre o integrare în structurile euroatlantice ale Republicii Moldova se datorează evenimentelor din aprilie 2009, când cetăţenii acestui stat au demonstrat că opţiunea pentru o guvernare orientată către vest este singura lor opţiune. Conflictul transnistrean este factorul care contribuie cel mai mult la amânarea atingerii obiectivelor politice de integrare europeană ale Moldovei.

În anul 2010, demersurile pentru integrare europeană şi pentru soluţionarea corectă a conflictului transnistrean ale autorităţilor de la Chişinău s-au bucurat de vizibilitate mărită în cancelariile europene. Cu toate acestea semnarea Memorandumului de la Meseberg din luna iunie 2010 de către cancelarul german Angela Merkel şi preşedintele rus Dmitrii Medvedev, prin conţinutul căruia Transnistria trebuia să devină model pentru rezolvarea altor conflicte regionale îngheţate din spaţiul ex-sovietic, a reuşit să contribuie în manieră minimă la transpunerea problemei transnistrene cât mai sus pe agenda de politică externă a Europei. Franţa şi Germania au înaintat Federaţiei Ruse condiţii, impunându-i un anumit tip de negociere, – cea sub presiune, – pentru continuarea aprofundării dialogului UE – Rusia în domeniul securităţii, iar fără modernizare şi respectarea drepturilor omului acesta nu putea să dezvolte.

Germania, care deţinea mandatul oficial de negociere a acestui caz din partea Uniunii Europene avea, însă, propriile interese, la care nu putea să renunţe în condiţiile unei crize economice globale, dar şi a multor schimbări care au avut loc în sistemul de relaţii internaţionale. Raportul bilateral ruso-german nu a forţat nici una dintre cele două părţi să renunţe la beneficiile pe care le putea produce acest parteneriat. În schimbul unor avantaje economico-energetice, dar mai ales de vizibilitate politică la nivel de sistem regional, Berlinul a redus din duritatea dialogului cu Federaţia Rusă. Documentul trebuia sa ofere un spaţiu mai larg pentru negocierea stabilităţii frontierelor Uniunii Europene, iar tăcerea Casei Albe din vara anului 2010 nu făcea altceva decât să confirme susţinerea tacită a proiectelor şi vectorului de politică externă al comunităţii.

Nu putem să afirmăm cu tărie că elaborarea unui asemenea raport de către Casa Albă transformă Europa de Est înzonă de interes prioritar pentru politica externă americană. El este un semnal emis pentru liderii de la Kremlin, care insistă asupra refacerii influenţei geopoltiice în spaţiul ex-sovietic. Poate însemna în acelaşi timp şi o ofertă de reafiliere la valorile occidentale a Ucrainei, chiar dacă conţinutul acestuia pare să fie doar o extensie a Memorandumului de la Meseberg, doar că de origine americană. Dacă Moscova va ceda în privinţa Transnistriei, atunci Europa de Est nu va mai fi un joc cu sumă nulă pentru UE sau SUA. Cu toate acestea nu trebuie să se facă o confuzie gravă şi să se creadă că un raport de genul celui emis de Comisia pentru Afaceri Externe a Statelor Unite va contribui în manieră imediată la schimbarea statutului pe care îl deţin Casa Albă şi Bruxelles-ul în cadrul formatului de negociere. Este greu de crezut că Rusia va ceda atât de mult încât să accepte ca UE şi SUA să devină părţi în cadrul negocierilor, depăşind situaţia de observatori.

Este adevărat şi faptul că atitudinea afişată de Kremlin cu privire la depăşirea crizei politice de la Chişinău creează confuzii la Tiraspol. Liderii de la Moscova nu sunt capabili să influenţeze direcţia vectorului de politică externă a Republicii Moldova decât prin utilizarea restricţiilor sau embargoului la produse vinicole sau fructe şi legume – lucru care denotă o incapacitate a elitei de la Moscova de a gestiona afacerile externe în spaţiul ex-sovietic. Nici implicarea directă nu este recomandată, pentru că această criză s-ar putea transforma şi ar contribui foarte mult la perpetuarea “efectului domino” al revoluţiilor portocalii în statele fostei Uniuni Sovietice.

Discursurile oficiale ale autorităţilor nerecunoscute de la Tiraspol au un temei: acestea se tem că le este neglijat statutul de parte a negocierilor, care văd soluţia rezolvării conflictului transnistrean în recunoaşterea independenţei Transnistriei şi insistă asupra faptului că sunt pregătite de negocieri chiar şi în formatul “5+2”, dar rebeliunea internă împotriva lui Smirnov, condusă de partidul care formează majoritatea, – Obnovlenie, – sugerează că există breşe importante în tot sistemul instituţional al republicii nistrene, care ar putea fi utilizate de o elită diplomatică bine pregătită pentru procesul de negociere, ţinându-se cont, desigur, şi de circumstanţele şi modalitatea în care evoluează sistemul regional de securitate.

Agresivitatea autorităţilor de la Tiraspol poate fi un semnal că a sosit momentul să se insiste asupra reluării formatului de negocieri, iar contextul internaţional trebuie să fie valorificat într-o manieră responsabilă faţă de integritatea Republicii Moldova.

Pentru InfoPrut

Journal of East-European and Asian Studies - numarul 5

Call for Papers

Journal of East European and Asian Studies


Place of publication: Bucharest, Romania

Type of publication: print and online

Publication date: April 2011

Published/Edited by: Center for East European and Asian Studies

Topics: The editors of the Journal of East European and Asian Studies (JEEAS) are encouraging contributions for the 5th issue of JEEAS. The Journal welcomes manuscripts on all aspects of security affairs, international relations, regional studies, comparative politics, case studies in the fields of Political Science and International Politics, with strong theoretical and/or empirical emphasis, pertaining to the afore-mentioned region. Authors should not, however, limit themselves to the topics suggested here and may submit articles on other innovative issues and approaches. Manuscripts must be submitted in .doc and .pdf formats, typed single-spaced, Garamond font 13. If the manuscripts contain any tables, pictures, diagrams, etc., make sure and send them attached as .JPEG documents. All articles should be accompanied by a short abstract and a short professional CV of the author(s). Contributors may also submit miscellaneous article and/or book reviews. JEEAS does not accept materials that have been published elsewhere. For additional information regarding the submission guidelines, please see the Submission Guidelines section at www.jeeas.org.

Deadline: April 1, 2011.

Language: English.

Contact: Contributors are invited to submit a 500-word abstract outlining the argument and structure of the paper, along with the author’s CV. The final version of accepted articles must be submitted by April 1, 2011. The submitted works should be 5-8,000 words in length (references included). Submitted articles and reviews should be sent as Word (.doc) and PDF documents by email to:

E-mail: the articles should be sent to the following address: contact@cseea.ro

For other questions and information, please address your questions to the Editors:

Radu Alexandru Cucuta - radu.cucuta@cseea.ro

Simona Soare simona.soare@cseea.ro

Internet: www.jeeas.org


Приглашаем Вас присылать статьи

Журнал Стран Восточной Европы и Азиатских Исследований (ЖСВЕАИ)

Место издания: Бухарест, Румыния

Тип публикации: в печатном и электронном виде

Дата публикации: апрель 2011

Издатель / Под редакцией: Центра Восточной Европы и Азиатских Исследований.

Темы: Редакция журнала "Восточной Европы и Азии (ЖСВЕАИ) поощряет присылание статей для 5-го выпуска ЖСВЕАИ. Журнал приветствует работы по всем аспектам безопасности, международных отношений, регионоведение, сравнительной политики, тематические исследования в области политологии и международной политики, с сильной теоретической и / или эмпирического внимания, относящихся к вышеупомянутым регионам. Авторы не должны, однако, ограничиваться на тех темах, предложенных здесь и могут представить свои статьи о других инновационных подходов к решению проблем. Рукописи должны быть представлены в формате .DOC и PDF форматах, набранные через один интервал, шрифт Гарамонд 13. Если рукописи содержат таблицы, рисунки, диаграммы и т.д., убедитесь, что их отправка прилагается в формате .JPEG документов. Все статьи должны сопровождаться кратким резюме и кратким профессиональным резюме автора(ов). Авторы могут представить разные статьи и / или книгу отзывов. ЖСВЕАИ не принимает материалы, которые были опубликованы в другом месте. Для дополнительной информации относительно предоставления руководящих принципов, пожалуйста, см. раздел Руководство по подаче на www.jeeas.org

Заявки принимаются до 1 апреля 2011.

Язык: английский.

Контакты: Заинтересованным сторонам предлагается представить аннотации в размере 500 слов, с изложением аргументов и структуру работы, наряду с резюме автора. Полная версия принятых статей должны быть представлены до 1 апреля 2011. Представляемые на конкурс работы должны иметь около 5-8,000 слов (ссылки прилагаются). Представленые статьи и обзоры должны быть направлены как WORD (. DOC) и PDF документы по электронной почте.

Электронная почта: статьи должны быть направлены по следующему адресу: contact@cseea.ro

Другие вопросы и заявки на дополнительную информацию, пожалуйста, присылайте редакции:

Раду Александру Кукутэ - radu.cucuta@cseea.ro

Симона Соаре - simona.soare@cseea.ro

Peisajele pitoreşti din Brânza


Reportaj realizat de Jurnal TV

Matthew Rojansky: Moldova’s Strategic Relevance


Articolul a apărut în luna septembrie 2010... . Este interesant să observăm dacă s-au schimbat priorităţile actorilor din regiune cu privire la evoluţia cursului politic al Republicii Moldova ... .

O las pe ea să scrie în locul meu ce simt ... muzica ...



... uneori e atât de greu să scrii, încât este mult mai uşor să laşi notele muzicale să spună ceea ce sufletul nu îndrăzneşte ... .

Pentru acest blog o rubrică cu muzică este ceva nou, dar pentru umanitate este cel mai sincer mod de exprimare al emoţiilor ... . Sper să împărtăşesc odată cu muzica ceva mai mult din mine ... .

De ce "moldovenii" se grăbesc să devină români?

Despre acordarea cetăţeniei române locuitorilor din Republica Moldova s-a tot scris în ultimul timp: mult, bine şi mai puţin bine, subiectiv şi obiectiv, argumentat şi neargumentat, cu pathos sau fără, atunci când trebuia şi chiar şi atunci când mai bine era dacă se tăcea. Cu toate acestea "acordarea de cetăţenii" continuă să fie un subiect care se bucură de o calitate extraordinară: este inepuizabil şi oferă apă la moară multor persoane avizate sau mai puţin avizate.

Nici eu nu l-am trecut cu vederea. Nu puteam. Eram implicată şi eu în acest proces de redobândire. Toţi cei patru bunici ai mei s-au născut români - un motiv destul de serios pentru a sfida lenea fizică şi a începe o luptă destul de complicată cu birocraţia deja consacrată pe ambele maluri ale Prutului. Confruntarea dintre sisteme, dintre persoane, dintre onestitate şi ipocrizie mi-a oferit posibilitatea unică de a asista la un spectacol extraordinar, în care au fost implicaţi sute de mii de actori, care de bună voie sau impuşi s-au angajat să joace pe scena unui teatru cu podeaua şubrezită de greutatea aceleiaşi birocraţii. Şi oriunde nu avea loc reprezentaţia, - Chişinău, Bucureşti, Bruxelles sau Moscova -, actorii păreau neobosiţi în a-şi juca rolul, dar mai ales în a-i oferi continuitate. Atunci când ne trebuie, toţi suntem români.

Săptămâna trecută am fost oraşul Cahul, capitala de sud a Republicii Moldova. Se juca acelaşi spectacol al cetăţeniilor şi pe care, impusă de circumstanţe plăcute mie, am fost să-l văd cinci zile la rând.

Multe mi-a mai fost dat să aud zilele trecute, vorba ceea: cine are urechi, să asculte... .

Un lucru am înţeles: locuitorii Republicii Moldova se grăbesc să devină români. Din varii motive şi nu neapărat ghidaţi de legământul sacru dintre cine au fost şi ce au mai rămas... .

Mare mi-a fost mirarea să aud doar cuvinte de laudă în adresa angajaţilor Consulatului General de la Cahul. Procesul de acordare a serviciilor consulare este foarte bine organizat, iar personalul bine instruit îţi va răspunde cu aceeaşi amabilitate ca şi la început, fără a arăta pic de oboseală în faţa clienţilor: "Românii se poartă atât de frumos cu noi...", se mira lumea. Incredibil: cei pe care îi numim fascişti, ţigani şi le atribuim diverse figuri de stil, nu ne mai plesnesc peste degete atunci când greşim şi nu ne scriem corect propriile nume şi prenume, nu mai folosesc nuiele, nu mai dau năvală, sunt domoli şi încearcă să ne convingă că suntem ca şi ei. Şi stăm şi ne crucim când vedem că cineva se poartă frumos cu noi, chiar mai mult decât atunci când suntem scuipaţi în faţă. Obişnuinţa o fi de vină?

În faţa Consulatului General de la Cahul se stă de pe la ora şase dimineaţa. Se stă pentru orice: întrebări, acte de stare civilă, vize, jurăminte, plăţi, permise de mic trafic la frontieră, depuneri cereri de redobândire a cetăţeniei. Motiv să fie, că de stat se stă şi de-i frig, şi de plouă, şi de bate vântul. Motiv şi chef de ceartă să fie, că are cine să stea în faţa sediului consulatului.

Pe la 8.30 se începe îmbulzeala. Nu sunt nici măcar o sută de persoane acolo, dar toţi se îmbulzesc, ca oile la strung (scuzaţi-mi expresia). Şi fusesem atenţionată că toţi cei care stau acolo sunt oameni ocupaţi şi se grăbesc atât de mult, încât la un moment dat pentru faptul că te-au călcat, te-au îmbrâncit, te-au înjurat sau te-au asociat regnului animal, numindu-te bou sau măgar, eşti singurul vinovat şi asta deoarece nu i-ai trimis un compliment sub formă de "porc" sau "scroafă" înapoi. Este problema ta că nu te mănâncă limba şi nu ai nevoie să ţi-o scarpini. Stai şi aşteaptă cuminte să-ţi vină rândul, că o să ajungi cândva, cumva, poate mâine sau chiar pomâine la ghişeu şi asta numai dacă mâine nu e sâmbătă, ca să nu fie nevoie să vii chiar răs-răs-poimâine.

Aştept câteva ore ca să depun un dosar. În stânga mea un copil de vreo şase ani se plictiseşte, aşteptându-şi mama care cu o zi înainte jurase credinţă Statului Român şi pentru care cetăţenia era biletul de plecare spre Irlanda, iar în dreapta un tânăr rus, trecut de douăzeci şi cinci de ani, care pretindea a fi student pe la nu ştiu ce facultate şi care se tot interesa, desigur în limba-i maternă, cât costă un intermediar care l-ar putea ajuta să obţină mai repede actele de stare civilă româneşti la Bucureşti. Se grăbea junele rus să plec cât mai repede în Europa. Era şofer de curse lungi şi acum că jurase credinţă României i se deschideau nenumărate oportunităţi şi spre Vest, nu doar spre Est. Evident că fiind locuitor al Republicii Moldova, dar deja şi cetăţean al României trebuie să-l îmbrăţişăm aşa cum este el, fără a ne durea capul de etnia lui.

Puţin mai încolo o domniţă care nu demult revenise din altă ţară europeană îşi depăna povestea: rusoaică din Cahul, căsătorită cu un turc, doreşte să-şi transcrie certificatul de căsătorie, dar tot îi cer diverse acte traduse din turcă în română. De data aceasta, însă, nu te enervezi că o rusoaică a primit cetăţenia şi asta deoarece vorbeşte limba română, fără să-i fie ruşine că face greşeli. Se împiedică limba în gură, dar nu se opreşte. Mai încearcă o dată şi de data aceasta reuşeşte să pronunţe corect. Nimeni nu o poate acuza de ipocrizie. Pe ea o îmbrăţişăm şi mai mult.

Revenim şi a doua zi să asistăm la continuarea spectacolului. Afară ger, de crapă bucăţile de gheaţă necurăţate sub presiunea uşoară a cizmei luctruite.

O doamnă mai băgăcioasă dă buzna pentru a doua oară şi doreşte să i se facă loc ca să intre în sediul consulatului. Este oprită de cei care aşteptând mai bine de trei ore nu reuşiseră să intre nici măcar o singură dată. Are forţă în ea! În doar câteva minute şi-a făcut căraruşă printre câţiva domni destul de forţoşi, care încercau să ajungă la conştiinţa ei făcând apel la cuvinte, iar mai apoi şi la înjurături. Le-a dăruit în schimb o mulţime de zâmbete după ce s-a văzut trecută de uşa de sticlă, fluturându-le în faţă biletul cu repartizarea la ghişeu pe care îl primise de la funcţionarul român.

Peste o zi avem onoarea să o întâlnim din nou. Tupeul nu-l lăsase acasă. Îl purta cu ea, precum preoţii îşi poartă crucile la gât. Se grăbea şi de această dată şi mi-a explicat că ei i se pare normal să treacă în faţa mea, chiar dacă eu ajunsesem înaintea ei. Cineva îşi amintise că o văzuse şi cu două zile în urmă, atunci când îşi făcuse rând printre cei cu ţurţuri la nas, dar cuminţi.

Îi explic într-o manieră calmă că nu e un exemplu prea demn de urmat pentru tinerii inculţi şi lipsiţi de bun simţ din ziua de azi, atenţionând-o că ar putea să cadă în groapa săpată chiar de ea în faţa propriilor progenituri. Ea îmi spune că toate acţiunile ei sunt perfect logice şi nu există nimic anormal în comportamentul ei şi nu ar trebui să ne mănânce limba şi să spunem noi, acelaşi tineret ingrat din ziua de azi, cum ar trebui să se comporte o persoană trecută de cincizeci de ani în societate.

Între timp cineva îşi amintise ceva mult mai grav decât toată tărășenia de mai sus. La început am crezut că este un banc cu gust amar, dar mai multe persoane prezente confirmaseră veridicitatea unei istorioarei vechi de două zile:

Un tânăr, cam de treizeci şi ceva de ani tot cu două zile înainte încerca disperat să îşi facă loc printre cei care se aşteptau să intre în consulat. Pe un ton deosebit de grav declarase că îi murise tatăl şi că trebuia să fie înmormântat în aceeași zi. Ajuns în faţa funcționarului îşi mai repetă o dată necazul. Domnul care repartiza lumea pe la ghişee îi spusese să plece acasă să-şi petreacă tatăl pe ultimul drum şi să revină a doua zi la Consulat să-şi depună dosarul pentru obținerea pașaportului:
- Mergeți acasă, nu mai staţi pe la cozi. Petreceți-l pe tatăl dvs. pe ultimul drum şi apoi reveniți. Noi vom fi tot aici.
- Ei, nu-i nimic, mai am câțiva frați, or avea ei grijă de tata! Dar nia pașaport îni trebui! Şi ca să demonstreze că e om serios scoate din buzunar o adeverință de la primărie prin care se confirma decesul tatălui acestuia, dar şi data fixată pentru ultimul drum.
Angajatul Consulatului înmărmurise şi abia reușise să scoată câteva cuvinte impresionat de logica celui care avea nevoie de pașaport românesc urgent.

Ne grăbim să plecăm, să revenim, să trăim, să uităm ce am fost ca să ne reamintim ce suntem, să redevenim români nu pentru că asta simţim, ci pentru că asta ne este util pentru plecat, revenit şi trăit.

Pentru InfoPrut