Se afișează postările cu eticheta carti. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta carti. Afișați toate postările
In cadrul Targului de carte BOOKFEST 2010 am gasit si acest stand cu documente din istoria destul de recenta a Romaniei. Recunosc, nici eu nu sunt prea informata despre acest caz, insa, greselile provocate de ignoranta noastra se pot repara, dar greselile istoriei raman.
- Originea sociala - mosiereasca (poza de mai sus) sau mic burgheza - asa era trecut in documente...
Mai multe informatii despre Procesul Noica - Pillat aflati de aici, aici, aici sau aici.
Este pentru prima dată când vizitez târgul de carte BOOKFEST. De obicei eram deja plecată din Bucureşti în luna iunie. Anul acesta, însă, am avut posibilitatea să schimb puţin programul şi am profitat de posibilitatea de a mai cumpăra hrană pentru suflet. Ieri, când le spuneam părinţilor că o să merg la un târg de carte, mama, speriată, m-a întrebat câte cărţi mi-am pus în gând să achiziţionez, căci ţine minte foarte bine anul 2007 când i-am trimis acasă un geamantan plin cu cărţi.
- Mamă, stai liniştită, am cumpărat doar cinci, dar nu-i bai, mai e şi mâine BOOKFEST-ul!!! :D
1. Jurnal rusesc - Anna Politkovskaia - este o carte pe care doream demult să o am. Am gasit-o abia când ieşeam, deşi m-am uitat după ea preţ de patru ore cât am hoinărit printre edituri. Mulţumesc, Miki, pentru ajutor! Fără ochiul tău ager nu cred că aveam şansa să răsfoiesc această carte acum.
2. Alexandr Soljeniţân - un scriitor cu prezenţe multiple la târgurile de carte. Editura Univers a pus la dispoziţia cititorilor săi un număr mare de opere semnate de omul Gulagului.
3. Cartea cu fleacuri - titlul este destul de amuzant ... :)
4. Editura Militară ca întotdeauna a pus la dispoziţia cititorilor interesaţi de istoria armatei titluri noi. De aici iau cărţi pentru tatăl meu.
5. România orientală. 160 de ani - Mihail E. Ionescu - autorul cărţii este conducătorul meu la teza de doctorat. Noi îl numim Generalul Ionescu! :D Aceasta este una din multele cărţi semnate de domnia sa - Editura Militară.
6. Românii basarabeni în istoria militară a Rusiei - Anatol Leşcu - cartea pentru tata ... :)
Am mai cumpărat: "Moartea unui spion. Povestea lui Alexandr Litvinenko" de Alan S. Cowell, "Lumea a doua. Imperii şi influenţă în noua ordine globală" de Parag Khanna şi "Noua diplomaţie" semnată de Shaun Riordan (o carte mai veche, dar cu bibliografie bună).
Nu mai ţin minte în ce context l-am văzut pentru prima dată la TV pe Vladimir Putin, ştiu doar că sentimentul care m-a încercat atunci a fost ceva de genul: „Fă un pas înapoi,... nu te pripi, e prematur să-ţi dai cu părerea... .” Cei din jurul meu rămăseseră impresionaţi de fostul KGB-ist, ajuns peste noapte la cârma unui stat „bolnav de mare”: „El e! Mesia imperiului! Salvatorul naţiunii ruse!”Articol preluat de SPRE VEST
Nu pot să spun că mi-am schimbat acea opinie. Putin a rămas pentru mine la fel: omul cu privirea rece, pentru care Moldova nu este decât o veche provincie a Imperiului Rus... .
În anul 2009 a apărut la editura Litera Internaţional cartea lui Michael Sturmer „Putin şi noua Rusie” – un bestseller internaţional, în care autorul, profesor de istorie la Universitatea Erlargen-Nurnberg, fost consilier al cancelarului Helmut Kohl, a descris cu o fineţe nemţească ceea ce avea să devină în istoria recentă a Rusiei „Fenomenul Putin”.
Deşi la începutul lecturii, conţinutul cărţii părea să-mi provoace repulsie faţă de modul de abordare a subiectului, ulterior am descoperit algoritmul argumentelor: răbdare, respect, pasiune, critică obiectivă îmbinată cu reproş, exprimat în manieră elegantă pe teme sensibile, ca urmare a deciziilor luate de erou de-a lungul măririi şi decăderii sale politice. Probabil cea mai mare provocare pentru Michael Sturmer a fost să răspundă la următoarea întrebare: „Cine şi cui aparţine: Putin Rusiei sau Rusia lui Putin?”
Reproşul pe care doream să îl aduc la început conţinutului cărţii ţinea de modul în care autorul, parcă intenţionat, nu vroia să se implice şi îl trata pe Putin cu prea mult respect, fără a fi câtuşi de puţin incisiv, chiar şi atunci când Domnul Putin merită critici severe.
Ursul a ieşit din bârlog! De fapt, ursul se pregătea să iasă din bârlog de ceva timp, animarea lui fiind provocată de situaţia, într-adevăr şocantă, în care se afla Rusia la sfârşitul secolului XX. De ce Sturmer îl prezintă pe Vladimir Putin naţionalistul, cel care iubeşte până la epuizare Rusia, cel care nu va ceda puterea nici după cele două mandate prezidenţiale într-o manieră atât de calmă? Pentru că Sturmer înţelege că numai aşa cititorul va avea răbdarea să-şi construiască o imagine obiectivă a conducătorului rus, care a început ca un simplu spion şi a ajuns la cârma unui stat, pe care refuză, încă, să îl numească „super-putere”, deşi asta gândeşte cu adevărat:
„Putin nu acceptă termenul de super-putere. Aceasta aminteşte prea mult de era războiului rece”. (pag. 70)
Ceea ce Putin vrea să prezinte ca o atitudine politically correct, Michael Sturmer suspectează a fi maskirovkă ieftină a dorinţei ascunse de a deveni o super-putere energetică - tema preferată a lui Vladimir Putin, după cum menţionează autorul cărţii.
Afinitatea de stat european al Rusiei am întâlnit-o de-a lungul întregii cărţi. Nu Sturmer încearcă să ne convingă, dar Vladimir Putin, prin discursurile pe care autorul le-a adunat cu grijă. În prezent, mai mult decât ne-am imagina noi, spectatorii simpli ai fenomenului politic rusesc, Federaţia Rusă intenţionează să demonstreze originea europeană a statului rus. Putin era dezamăgit că Rusia este exclusă din Europa, din cauza urmărilor războiului rece.
„Suntem o naţiune europeană”, a spus recent Putin, într-un mod provocator şi demonstrativ la întrunirea de la Soci, adăugând că Rusia insistă să i se recunoască un rang de primă mărime la nivel mondial.” (pag. 30)
sau:
„Când a ajuns la tema geopoliticilor, Putin a citat o propoziţie pe care o scrisesem eu câţiva ani în urmă, având curtuazia de a numi sursa: „Între Europa de Vest şi Rusia nu se află decât câteva puncte de suspensie, în timp ce între Europa şi America se află un ocean.”” (pag. 61)
Vladimir Putin pare să fie pregătit să renunţe la panslavismul depăşit pentru a obţine calitatea de stat european pentru Federaţia Rusă – ţară blestemată, după cum singur menţionează fostul preşedinte rus, din cauza resurselor energetice pe care le deţine şi pe care nu are capacitatea să le administreze într-o manieră adecvată (blestemul petrolului – concept întâlnit şi la azeri – doar un cerc foarte restrâns al populaţiei are acces la veniturilea obţinute în urma vânzării acestor resurse).
Este o carte despre Rusia, dar tratată prin perspectiva urmelor lăsate de Putin în cei opt ani de conducere în care:
„Noua Rusie este lipsită de modestie, nu are răbdare şi vrea să trăiască viaţa cât mai din plin. Trecutul aminteşte întruna că lucrurile pot fi mult mai rele decât sunt acum.” (pag. 97)
Asta e refracţia implicării lui Putin în viaţa Rusiei, pe care el nu o va părăsi, chiar dacă nu se va mai afla la Kremlin – locul, aproape sacru, pentru toţi cei care doresc să simtă senzaţia a tot ceea ce înseamnă supremaţie totală asupra unui spaţiu întins pe două continente.
Şi aşa am descoperit prea mult cartea, vă las să-i savuraţi conţinutul fără să vă mai influenţeze modul meu de percepţie al unui lider politic autoritar, care îşi respectă naţionalismul, nu şi naţiunea.
Cu respect,
Angy
Centrul de Studii Est Europene şi Asiatice din Bucureşti a lansat astăzi Nr. 2 al revistei "Journal of East European and Asian Studies" (JEEAS).
Din cuprins:
- Russia vs the Western Powers: The Politics of Energy in Central Asia - Tabish Shah;
- The Caucasus Conflict and its Implications for European Security - Crisia Miroiu;
- Russian Geopolitical Concepts in Eurasia. A Short Overview - Martin Malek;
- Domestic and International Factors in the Process of Civil Society Development: The Case of Ukraine - Irina Khmelko;
- book review "The Post-American World" de Fareed Zakaria.
Articolele pot fi accesate şi în varianta electronică pe site-ul JEEAS.
În fiecare an, în luna noiembrie, îmi fac timp să ajung la târgul de carte „Gaudeamus”. Nu prea fac excepţii şi derogări de la acest obicei: este obligatorie vizitarea lui. Au existat ani în care am fost şi două zile la rând, deoarece nu reuşeam să văd tot ce mă interesa. De această dată am rămas, însă, dezamăgită... . În trei ore am făcut turul târgului, iar pe la unele edituri am trecut chiar şi de două ori, în speranţa că mi-a scăpat, totuşi, ceva... . Am văzut un târg sărac în idei, chiar crizat, aş putea să completez, ca să înţelegeţi dezamăgirea pe care am trait-o astăzi la Romexpo.
La intrare editura „Humanitas” întâmpina vizitatorii cu o maximă scrisă cu litere mari: „Ai atâtea vieţi câte cărţi ai citit!” Frumos, nu? Frumos! Dar mai bine să vedem ce impresii am cules de prin „Târg”.
Am ajuns pe la ora 16.00, nu era chiar târziu, dar forfoteala din alţi ani avea prezenţă redusă. Nu aveai de cine să te loveşti, nu aveai la cine să te uiţi urât, iar la intervale de timp egale, un bătrânel, care stătea pe treptele de la intrarea principală, suna într-un corn, ca să mai trezească lumea din adormirea şi toropeala provocată de căldura din interior.
Herta Muller, deţinătoarea premiului Nobel pentru literatură din acest an, se vinde la un preţ mai mic decât Vasile Ernu, care încă se laudă că este "Născut în URSS". Coelho m-a uimit: ori se mai vinde, ori a rămas pe stocuri din anii precedenţi. Am văzut şi "Zahir" lansat cu surle şi trâmbiţe prin 2006, dar şi alte titluri ale aceluiaşi autor. George Orwell, de asemenea, a fost prezent. Recunosc: nu am citit cartea expusă la târg, dar fac eu rost de ea. Revin la Herta Muller, poftiţi de comparaţi ... preţurile:
Ruşii se vând mai scump în România, decât scriitorii români. De ce oare? Geniile pot fi comparate? Cine sunt cei care îndrăznesc să le pună preţuri?
Dacă tot am început să licităm geniile României, pot să vă spun că cel mai scump este Neagu Djuvara. Opera lui ajunge la aproximativ 200 RON per volum. Mândri de România? Staţi puţin: Andreea Marin face aproape 50% din Djuvara: 85 RON. Cum de Crin Antonescu a putut să-l schimbe pe cel mai scump român pe Tudor Chirilă? Şi azi mă mai întreb..., dar nu este neapărat să găsesc şi un răspuns potrivit... .
Observaţi personajul central? Aham: el este! Mircea Geoană! În timp ce încercam să ajung la raftul de sus, unde au fost urcate cărţile de ştiinţe politice, parcă intenţionat ascunse de ochii lumii, un operator mai aiurit îmi tot băga camera de filmat în nas. Când au văzut o mână întinzându-se către "Lexus şi măslinul", iar o voce spunând că a citit această carte şi chiar este bună mi-am îndreptat privirea spre stânga şi l-am văzut: el în stânga mea, eu în dreapta lui, iar Doamna Geoană în spatele nostru. Mde... .Spuneam mai sus că sunt dezamăgită... . Această dezamăgire are mai multe raţionamente: în continuare se poartă: sexul, francmasoneria şi dietele; bolnavii de putere şi perverşii... .
Prea puţine cărţi de specialitate... . Prea multe cărţi care te învaţă să trăieşti corect şi după şabloane... .
Prea multă criză economică, prea puţine vieţi trăite... .
Vinerea trecută am avut fericita ocazie să particip la un focus-grup la care au fost invitaţi mai mulţi tineri basarabeni, organizat de Fundaţia Soros România, care doreşte să elaboreze un ghid pentru cei care sosesc în România, astfel încât să le facă mai uşoară adaptarea pe meleagurile româneşti.
Foto: Hultan Files Wordpress
La sfârşitul întrunirii, care a avut loc într-o atmosferă caldă, amicală, chiar dacă nu ne cunoşteam între noi, am primit în dar o carte, titlul căreia este „Moldova. La răscruce”, volum îngrijit de Sergiu Panainte, coordonator de program în cadrul Fundaţiei. Lansarea volumului a avut loc pe data de 02 octombrie 2009 la Bucureşti.
Am citit această publicaţie dintr-o răsuflare. O lectură despre lucruri care dor: peisaj media de la Chişinău, analiză a sistemului politic, analiza legislaţiei în vigoare în domeniul liberei exprimări şi a întrunirilor, abuzuri, corupţie. Conţinutul se referă în cea mai mare parte la evenimentele din capitala Moldovei derulate în perioada celor două alegeri. Practic, am avut parte de o contabilizare a tuturor fărădelegilor săvârşite de fosta guvernare, care, după cum penţionează autorii, este o afacere de tip „Partid Comunist SA”.
Mai jos o să redau câteva spicuiri din carte.
“Valul de revoluţii „colorate” din 2003 - 2004 a provocat o mişcare oportunistă din partea lui Voronin de apropiere de UE, ceea ce mulţi au numit „revoluţia din capul lui Voronin”. Dar planul de acţiuni Moldova - UE care presupunea democratizare şi reforme ameninţa „verticala puterii”, baza puterii lui Voronin, şi astfel a intervenit „contrarevoluţia din capul lui Voronin”. Libertatea presei a fost limitată, intimidarea opoziţiei prin folosirea abuzivă a statului a devenit fapt obişnuit. Europenizarea Moldovei a rămas la un nivel superficial, autorităţile adoptând o mulţime de legi cu specific european, dar fără a le implementa. Anul electoral 2009 a venit peste o ruptură politică ireconciliabilă între PCRM şi opoziţie, violenţa politică mutându-se în stradă în aprilie 2009. Opoziţia a reuşit să preia iniţiativa prin repetarea alegerilor în iulie şi preluarea majorităţii parlamentare, deşi insuficientă pentru alegerea unui nou Preşedinte.”(pag. 9)
“Italianul Cesare de Montis (şeful Delegaşiei Comisiei Europene la Chişinău – n. m.) a ocupat funcţia de şef al delegaţiei în ultimii ani şi a preferat un rol public puţin activ. În schimb, „faţa” UE la Chişinău a fost reprezentantul special Kalman Miszei. Deşi nu are control asupra programelor europene acolo, ci mai degrabă o funcţie simbolică de reprezentare, reprezentantul special a devenit în simbolisticapublică purtătorul de cuvânt al Uniunii la Chişinău. Însă această dualitate, precum şi greşelile făcute de Miszei încep să aibă rezultate negative. Pentru Solana şi deci şi pentru Miszei, conflictul din Transnistria a fost prioritatea în toţi aceşti ani. Se pare că au considerat acest conflict ca cel mai uşor de rezolvat dintre conflictele care marchează relaţia cu Rusia şi au dorit să facă din Transnistria un exemplu. Pentru asta, era nevoie de un guvern stabil la Chişinău. Punând Transnistria şi stabilitatea la Chişinău înainte de orice, Miszei a făcut greşeala de a-şi înstrăina opoziţia de acolo. Este acuzat că a ignorat constant semnalele negative privind autoritarismului lui Voronin şi s-a comportat mereu ca şi cum ar fi fost convins că fără PCRM nu se poate guverna. În timpul vizitei noastre de documentare la Chişinău am fost uimiţi de gradul de neîncredere şi frustrare manifestat în rândurile opoziţiei, jurnaliştilor şi activiştilor anti-Voronin împotriva lui Kalman Miszei. „A fost omul loial a PCRM”, „Noi îl înţelegem ca un personaj care apără interesele Rusiei aici” – doar câteva dintre calificativele apărute la adresa sa în timpul interviurilor de la Chişinău. O altă acuzaţie este că după blocajul politic din aprilie a încercat să convingă partidele din opoziţie să acorde PCRM „votul de aur” care ar fi dus la alegerea unui nou preşedinte din partea comuniştilor şi, deci, la asigurarea stabilităţii. Deşi acest lucru este negat oficial, cert este că reprezentantul UE s-a implicat mai mult decât era cazul într-un moment în care PCRM avea iniţiativa politică şi că a spus lucruri diferite diverşilor interlocutori.” (pag. 35)
“O schimbare a puterii la Chişinău ar putea debloca negocierile, iar guvernul de la Bucureşti s-ar putea arăta mai flexibil faţă de chestiunea tratatului comun, care nu ar aduce nici o schimbare în practică, dar ar scoate din defensivă partidele necomuniste de la Chişinău, obligate mereu să se apere de acuzaţiile că ar dori unirea cu România. În plan european, România îşi consolidează statutul de ţară membră UE interesată de Moldova şi cu expertiză în zonă. Cum spunea un expert independent de la Bruxelles intervievat pentru acest raport, „dacă România nu pune Moldova pe agenda UE, nimeni altcineva nu are nici interes, nici expertiză pentru a o face”. Spania filtrează relaţia UE cu America Latină, Franţa face acelaşi lucru cu Africa de Nord, iar Polonia încearcă asta în relaţia cu Belarus şi Ucraina, probabil România se va instala într-o poziţie similară în poziţia UE – Moldova. Totuşi, pentru a fi credibilă în UE pe acest subiect, România ar trebui să caute un parteneriat cu alte state membre interesate de subiect. Aflat în vizită la Chişinău înainte de alegeri, Ministrul de Externe polonez a declarat că ţara sa va fi „reprezentantul Moldovei în forurile UE” dacă alegerile vor decurge bine. Aceasta poate fi începutul unui parteneriat româno-polonez pentru Moldova.” (pag. 39)
Studiul este accesibil în format PDF pe portalul Fundaţiei Soros România. Eu nu vreau să influenţez opinia cititorilor acestui blog, deci vă recomand să îl accesaţi şi, poate, ulterior să-i facem o analiză în comun.
Un alt lucru deosebit de important este că “Moldova. La răscruce” a fost publicată în trei limbi: română, engleză şi rusă, ceea ce îl face recomandabil tuturor celor care sunt dornici de a se documenta cu privire la situaţia politică reală din Republica Moldova.
Foto: Hultan Files Wordpress
La sfârşitul întrunirii, care a avut loc într-o atmosferă caldă, amicală, chiar dacă nu ne cunoşteam între noi, am primit în dar o carte, titlul căreia este „Moldova. La răscruce”, volum îngrijit de Sergiu Panainte, coordonator de program în cadrul Fundaţiei. Lansarea volumului a avut loc pe data de 02 octombrie 2009 la Bucureşti.
Am citit această publicaţie dintr-o răsuflare. O lectură despre lucruri care dor: peisaj media de la Chişinău, analiză a sistemului politic, analiza legislaţiei în vigoare în domeniul liberei exprimări şi a întrunirilor, abuzuri, corupţie. Conţinutul se referă în cea mai mare parte la evenimentele din capitala Moldovei derulate în perioada celor două alegeri. Practic, am avut parte de o contabilizare a tuturor fărădelegilor săvârşite de fosta guvernare, care, după cum penţionează autorii, este o afacere de tip „Partid Comunist SA”.
Mai jos o să redau câteva spicuiri din carte.
“Valul de revoluţii „colorate” din 2003 - 2004 a provocat o mişcare oportunistă din partea lui Voronin de apropiere de UE, ceea ce mulţi au numit „revoluţia din capul lui Voronin”. Dar planul de acţiuni Moldova - UE care presupunea democratizare şi reforme ameninţa „verticala puterii”, baza puterii lui Voronin, şi astfel a intervenit „contrarevoluţia din capul lui Voronin”. Libertatea presei a fost limitată, intimidarea opoziţiei prin folosirea abuzivă a statului a devenit fapt obişnuit. Europenizarea Moldovei a rămas la un nivel superficial, autorităţile adoptând o mulţime de legi cu specific european, dar fără a le implementa. Anul electoral 2009 a venit peste o ruptură politică ireconciliabilă între PCRM şi opoziţie, violenţa politică mutându-se în stradă în aprilie 2009. Opoziţia a reuşit să preia iniţiativa prin repetarea alegerilor în iulie şi preluarea majorităţii parlamentare, deşi insuficientă pentru alegerea unui nou Preşedinte.”(pag. 9)
“Italianul Cesare de Montis (şeful Delegaşiei Comisiei Europene la Chişinău – n. m.) a ocupat funcţia de şef al delegaţiei în ultimii ani şi a preferat un rol public puţin activ. În schimb, „faţa” UE la Chişinău a fost reprezentantul special Kalman Miszei. Deşi nu are control asupra programelor europene acolo, ci mai degrabă o funcţie simbolică de reprezentare, reprezentantul special a devenit în simbolisticapublică purtătorul de cuvânt al Uniunii la Chişinău. Însă această dualitate, precum şi greşelile făcute de Miszei încep să aibă rezultate negative. Pentru Solana şi deci şi pentru Miszei, conflictul din Transnistria a fost prioritatea în toţi aceşti ani. Se pare că au considerat acest conflict ca cel mai uşor de rezolvat dintre conflictele care marchează relaţia cu Rusia şi au dorit să facă din Transnistria un exemplu. Pentru asta, era nevoie de un guvern stabil la Chişinău. Punând Transnistria şi stabilitatea la Chişinău înainte de orice, Miszei a făcut greşeala de a-şi înstrăina opoziţia de acolo. Este acuzat că a ignorat constant semnalele negative privind autoritarismului lui Voronin şi s-a comportat mereu ca şi cum ar fi fost convins că fără PCRM nu se poate guverna. În timpul vizitei noastre de documentare la Chişinău am fost uimiţi de gradul de neîncredere şi frustrare manifestat în rândurile opoziţiei, jurnaliştilor şi activiştilor anti-Voronin împotriva lui Kalman Miszei. „A fost omul loial a PCRM”, „Noi îl înţelegem ca un personaj care apără interesele Rusiei aici” – doar câteva dintre calificativele apărute la adresa sa în timpul interviurilor de la Chişinău. O altă acuzaţie este că după blocajul politic din aprilie a încercat să convingă partidele din opoziţie să acorde PCRM „votul de aur” care ar fi dus la alegerea unui nou preşedinte din partea comuniştilor şi, deci, la asigurarea stabilităţii. Deşi acest lucru este negat oficial, cert este că reprezentantul UE s-a implicat mai mult decât era cazul într-un moment în care PCRM avea iniţiativa politică şi că a spus lucruri diferite diverşilor interlocutori.” (pag. 35)
“O schimbare a puterii la Chişinău ar putea debloca negocierile, iar guvernul de la Bucureşti s-ar putea arăta mai flexibil faţă de chestiunea tratatului comun, care nu ar aduce nici o schimbare în practică, dar ar scoate din defensivă partidele necomuniste de la Chişinău, obligate mereu să se apere de acuzaţiile că ar dori unirea cu România. În plan european, România îşi consolidează statutul de ţară membră UE interesată de Moldova şi cu expertiză în zonă. Cum spunea un expert independent de la Bruxelles intervievat pentru acest raport, „dacă România nu pune Moldova pe agenda UE, nimeni altcineva nu are nici interes, nici expertiză pentru a o face”. Spania filtrează relaţia UE cu America Latină, Franţa face acelaşi lucru cu Africa de Nord, iar Polonia încearcă asta în relaţia cu Belarus şi Ucraina, probabil România se va instala într-o poziţie similară în poziţia UE – Moldova. Totuşi, pentru a fi credibilă în UE pe acest subiect, România ar trebui să caute un parteneriat cu alte state membre interesate de subiect. Aflat în vizită la Chişinău înainte de alegeri, Ministrul de Externe polonez a declarat că ţara sa va fi „reprezentantul Moldovei în forurile UE” dacă alegerile vor decurge bine. Aceasta poate fi începutul unui parteneriat româno-polonez pentru Moldova.” (pag. 39)
Studiul este accesibil în format PDF pe portalul Fundaţiei Soros România. Eu nu vreau să influenţez opinia cititorilor acestui blog, deci vă recomand să îl accesaţi şi, poate, ulterior să-i facem o analiză în comun.
Un alt lucru deosebit de important este că “Moldova. La răscruce” a fost publicată în trei limbi: română, engleză şi rusă, ceea ce îl face recomandabil tuturor celor care sunt dornici de a se documenta cu privire la situaţia politică reală din Republica Moldova.
Идиот (роман) — попытка нарисовать идеального, неиспорченного цивилизацией идиота.
Articol preluat de CURAJ.NET
Ce? Nu vă convine? Nu vă place că am început această postare în limba rusă? Nici mie, dar m-aţi obligat voi: CETĂŢENI ai ROMÂNIEI MARI!!!
Enervant… . Peste măsură de enervant!
Am această iritare de câţiva ani. Am păstrat-o în mine încă de când am venit prima oară în Bucureşti.
Explicaţia:
- Majoritatea românilor se irită la auzul cuvintelor ieşite în limba rusă din gurile basarabenilor. Parcă li se ofilesc urechile şi le cad instantaneu, iar eticheta apare imediat: RUŞI!!! Acasă la Mama Rusia cu voi!!!
Păi bine Stimate Doamne şi Stimaţi Domni, voi aveţi pretenţii? Voi cei care spurcaţi zi de zi limba română cu englezisme? Voi cei care vă este ruşine să vă vorbiţi limba curat şi o pângăriţi cu tot felul de neologisme „cool”... . Care vă pun în valoare ce? Inteligenţa? Asta credeţi?
Îmi pare rău să vă dezamăgesc... . În această situaţie eu sunt mai cool decât voi şi ştiţi de ce? Pentru că voi aveţi acces doar la ambalajul culturii ruseşti, iar eu am şi la conţinut. Voi credeţi că îl înţelegeţi pe Putin şi Mevedev din ceea ce vă oferă NewsIn, iar eu le simt dedesubtul ironic al declaraţiilor în varianta originală. Până şi profesorii de la şcoala doctorală înjură ca la uşa cortului în faţa doctoranzilor şi totul pentru o singură cauză: să părem „tari”, pardon „cool”, în faţa viitorilor reprezentanţi ai mediului academic român... .
Cel mai rău este că ne ascundem după urmele lăsate de dominaţia rusească şi ne lăsăm copleşiţi de strălucirea globalizării... care ne distruge încet, dar sigur identitatea... . Când am venit la studii în România am crezut că voi avea acces la adevărata LIMBĂ ROMÂNĂ, cea după care jinduiam de când m-am născut şi care îmi fusese ascunsă de un regim străin mie. M-am înşelat amarnic... . Am ajuns să vorbesc şi eu ca românii: cool de cool, full, bye, hello şi multe alte asemenea minunăţii lingvistice engleze... .
E şi vina mea, recunosc: singură m-am lăsat influenţată de mediul „elitist” al Bucureştiului. Repede am mai prins accentul de mahala bucureşteană... .
Ruşine vouă şi ruşine mie că m-am infectat de prostia „mişto” a mioriticilor, care aşteaptă respect când ei înşişi nu se respectă. Halal de noi... . Ne merităm soarta pe deplin... .
PS: traducerea din limba rusă a primei fraze: Idiotul (roman) – încercare de a creiona imaginea unui idiot ideal, nealterat de civilizaţie.
Articol preluat de CURAJ.NET
Ce? Nu vă convine? Nu vă place că am început această postare în limba rusă? Nici mie, dar m-aţi obligat voi: CETĂŢENI ai ROMÂNIEI MARI!!!
Enervant… . Peste măsură de enervant!
Am această iritare de câţiva ani. Am păstrat-o în mine încă de când am venit prima oară în Bucureşti.
Explicaţia:
- Majoritatea românilor se irită la auzul cuvintelor ieşite în limba rusă din gurile basarabenilor. Parcă li se ofilesc urechile şi le cad instantaneu, iar eticheta apare imediat: RUŞI!!! Acasă la Mama Rusia cu voi!!!
Păi bine Stimate Doamne şi Stimaţi Domni, voi aveţi pretenţii? Voi cei care spurcaţi zi de zi limba română cu englezisme? Voi cei care vă este ruşine să vă vorbiţi limba curat şi o pângăriţi cu tot felul de neologisme „cool”... . Care vă pun în valoare ce? Inteligenţa? Asta credeţi?
Îmi pare rău să vă dezamăgesc... . În această situaţie eu sunt mai cool decât voi şi ştiţi de ce? Pentru că voi aveţi acces doar la ambalajul culturii ruseşti, iar eu am şi la conţinut. Voi credeţi că îl înţelegeţi pe Putin şi Mevedev din ceea ce vă oferă NewsIn, iar eu le simt dedesubtul ironic al declaraţiilor în varianta originală. Până şi profesorii de la şcoala doctorală înjură ca la uşa cortului în faţa doctoranzilor şi totul pentru o singură cauză: să părem „tari”, pardon „cool”, în faţa viitorilor reprezentanţi ai mediului academic român... .
Cel mai rău este că ne ascundem după urmele lăsate de dominaţia rusească şi ne lăsăm copleşiţi de strălucirea globalizării... care ne distruge încet, dar sigur identitatea... . Când am venit la studii în România am crezut că voi avea acces la adevărata LIMBĂ ROMÂNĂ, cea după care jinduiam de când m-am născut şi care îmi fusese ascunsă de un regim străin mie. M-am înşelat amarnic... . Am ajuns să vorbesc şi eu ca românii: cool de cool, full, bye, hello şi multe alte asemenea minunăţii lingvistice engleze... .
E şi vina mea, recunosc: singură m-am lăsat influenţată de mediul „elitist” al Bucureştiului. Repede am mai prins accentul de mahala bucureşteană... .
Ruşine vouă şi ruşine mie că m-am infectat de prostia „mişto” a mioriticilor, care aşteaptă respect când ei înşişi nu se respectă. Halal de noi... . Ne merităm soarta pe deplin... .
PS: traducerea din limba rusă a primei fraze: Idiotul (roman) – încercare de a creiona imaginea unui idiot ideal, nealterat de civilizaţie.
Ieri am terminat de citit cartea lui David Harvey "Noul imperialism". Si cum oficial, inca, mai sunt in vacanta mi-am zis ca ar fi bine sa finisez de citit si cartile pe care le-am achizitionat la targul de carte "Gaudeamus", organizat in luna noiembrie, de cativa ani buni in Bucuresti. Mi-au mai ramas doua, printre ele si cartea din imaginea alaturata. Se citeste destul de greu, pentru ca are foarte multe date, nume de personalitati si localitati, cifre - pe care trebuie sa le procesezi.
In toamna ajunsesem pe la 120 de pagini si o lasasem balta, din cauza ca dadusem in vitrinele librariilor de ultimele carti ale lui Bzerzinski (Marea Dilema, Triada geostrategica...), iar ca bonus gasisem "Imperiul in oglinda. Strategii de mare putere in SUA si Rusia" - o carte scrisa in limba franceza, dar pe care editura Cartier din Chisinau a avut inspiratia sa o traduca si in romana (se gaseste si in limba rusa, este mentionata pe portalurile specializate rusesti - rusilor le place sa se scrie despre ei, mai ales in raport cu SUA, se simt mai importanti).
Este posibil sa va intrebati de ce acord atata atentie cartii lui Dumitru Suciu? Pai bine, am gasit aici un pasaj dedicat Marii Uniri de la 1918 si cred ca o sa va trezeasca interesul ca sa cautati cartea. Iata si pasajul:
"Printre micile esecuri si inadvertente diplomatice americane s-a numarat si esecul "expertilor" din Inguiry de a determina Antanta si Romania sa cedeze in 1919 Dobrogea de Sud, Bulgariei invinse. Dar diplomatia Washingtonului nu a recunoscut niciodata Unirea Basarabiei cu Romania. In 1919 americanii au pus conditia ca numai in cazul in care un viitor guvern rus - pe care-l sperau "sancta naivitas", respectabil si democratic - accepta acest lucru, ei vor ratifica automat faptul.
Nerealismul diplomatiei americane a fost clar si evident, deoarece un hot international de genul sau de talia Rusiei Albe si Rusiei Rosii sau al unei Ucraine Albe sau Rosii, puteri autocratice sau totalitare si pe atunci putin civilizate, n-aveau cum sa recunoasca, de bunavoie, ca era necesar si corect sa restituie ceea ce stramosii lor apropiati au furat de la altii. Pe de alta parte, democratia americana, ce se baza pe puterea si respectul electoratului si legislativului, bine partajata cu cea a executivului si judiciarului, n-a tinut indeajuns seama ca in Basarabia categoriile profesionale de diferite etnii si confesiuni si-au ales un Parlament - Sfatul Tarii -, in numele caruia Consiliul Directorilor a preluat administratia de stat a Basarabiei. Iar votul din 27 martie/9 aprilie 1918 a fost democratic din toate punctele de vedere, intrucat si democratia nationala - ca si cea electorala si parlamentara - s-a bazat tot pe majoritatea ce si-a spus cuvantul in Sfatul Tarii, unde cativa deputati ai monoritatilor s-au abtinut si nu au votat contra. Drepturile minoritatilor au fost proclamate solemn si oficial, iar in 1920, alte mari puteri au ratificat Uniunea Basarabiei cu Romania... ." (paginile 122 - 123)
Intotdeauna am fost de parere ca americanii au promovat "DEMOCRATIA" in mod selectiv. Sa se fi invocat oare si atunci INTERESUL NATIONAL al poporului american? Dar care era acel interes national in aceasta chestiune pe la 1918?
PS: in bara de meniu din partea dreapta a blogului am instituit o noua rubrica. Veti avea posibilitatea sa gasiti carti pe care le-am citit. Faptul ca acum se regasesc doar doua acolo nu inseamna ca doar atatea am citit :D, pur si simplu o voi completa putin mai tarziu. Promit sa nu apara niciuna necitita acolo. Cartea din care am preluat pasajul va aparea dupa ce ajung la pagina 315, adica ultima.
Acum nu uitati motto-ul editurii TRITONIC: "Cititul nu dauneaza grav sanatatii... ." :D
In toamna ajunsesem pe la 120 de pagini si o lasasem balta, din cauza ca dadusem in vitrinele librariilor de ultimele carti ale lui Bzerzinski (Marea Dilema, Triada geostrategica...), iar ca bonus gasisem "Imperiul in oglinda. Strategii de mare putere in SUA si Rusia" - o carte scrisa in limba franceza, dar pe care editura Cartier din Chisinau a avut inspiratia sa o traduca si in romana (se gaseste si in limba rusa, este mentionata pe portalurile specializate rusesti - rusilor le place sa se scrie despre ei, mai ales in raport cu SUA, se simt mai importanti).
Este posibil sa va intrebati de ce acord atata atentie cartii lui Dumitru Suciu? Pai bine, am gasit aici un pasaj dedicat Marii Uniri de la 1918 si cred ca o sa va trezeasca interesul ca sa cautati cartea. Iata si pasajul:
"Printre micile esecuri si inadvertente diplomatice americane s-a numarat si esecul "expertilor" din Inguiry de a determina Antanta si Romania sa cedeze in 1919 Dobrogea de Sud, Bulgariei invinse. Dar diplomatia Washingtonului nu a recunoscut niciodata Unirea Basarabiei cu Romania. In 1919 americanii au pus conditia ca numai in cazul in care un viitor guvern rus - pe care-l sperau "sancta naivitas", respectabil si democratic - accepta acest lucru, ei vor ratifica automat faptul.
Nerealismul diplomatiei americane a fost clar si evident, deoarece un hot international de genul sau de talia Rusiei Albe si Rusiei Rosii sau al unei Ucraine Albe sau Rosii, puteri autocratice sau totalitare si pe atunci putin civilizate, n-aveau cum sa recunoasca, de bunavoie, ca era necesar si corect sa restituie ceea ce stramosii lor apropiati au furat de la altii. Pe de alta parte, democratia americana, ce se baza pe puterea si respectul electoratului si legislativului, bine partajata cu cea a executivului si judiciarului, n-a tinut indeajuns seama ca in Basarabia categoriile profesionale de diferite etnii si confesiuni si-au ales un Parlament - Sfatul Tarii -, in numele caruia Consiliul Directorilor a preluat administratia de stat a Basarabiei. Iar votul din 27 martie/9 aprilie 1918 a fost democratic din toate punctele de vedere, intrucat si democratia nationala - ca si cea electorala si parlamentara - s-a bazat tot pe majoritatea ce si-a spus cuvantul in Sfatul Tarii, unde cativa deputati ai monoritatilor s-au abtinut si nu au votat contra. Drepturile minoritatilor au fost proclamate solemn si oficial, iar in 1920, alte mari puteri au ratificat Uniunea Basarabiei cu Romania... ." (paginile 122 - 123)
Intotdeauna am fost de parere ca americanii au promovat "DEMOCRATIA" in mod selectiv. Sa se fi invocat oare si atunci INTERESUL NATIONAL al poporului american? Dar care era acel interes national in aceasta chestiune pe la 1918?
PS: in bara de meniu din partea dreapta a blogului am instituit o noua rubrica. Veti avea posibilitatea sa gasiti carti pe care le-am citit. Faptul ca acum se regasesc doar doua acolo nu inseamna ca doar atatea am citit :D, pur si simplu o voi completa putin mai tarziu. Promit sa nu apara niciuna necitita acolo. Cartea din care am preluat pasajul va aparea dupa ce ajung la pagina 315, adica ultima.
Acum nu uitati motto-ul editurii TRITONIC: "Cititul nu dauneaza grav sanatatii... ." :D
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
.png)
