Totaluri rusești...

Săptămâna aceasta, fiind acasă, am avut posibilitatea să urmăresc mai multe emisiuni ale televiziunii publice din Rusia, cunoscută la noi ca ORT. În una din după-amiezi, tot butonând telecomanda, am dat peste o emisiune cu un format mai puțin obișnuit, al cărei invitat era Dmitrii Medvedev. Cu siguranță mă veți contrazice și vă veți grăbi să afirmați că nu există nimic neobișnuit într-o emisiune difuzată pe un post de televiziune rusă cu un invitat precum Medvedev. Dar dacă vă voi spune că la această emisiune erau trei directori ale trei televiziuni diferite din Rusia, iar președintele rus în exercițiu răspundea întrebărilor provocatoare ale acestora într-un mod absolut firesc, fără a-i apostrofa, fără a se eschiva de la răspunsuri, recunoscând faptul că Rusia va putea să purceadă la măsurarea libertății de exprimare doar atunci când va avea peste 20 de televiziuni de formatul EURONEWS Rusia?

„Cetățenii ruși nu se tem de legi, norme sau drept, în schimb populația noastră s-ar putea teme de o instituție precum este cea a Țarului...”, a afirmat Dmitrii Medvedev foarte calm.

Nu am reușit în acea zi să văd toată emisiunea. Am revăzut, însă, o parte a acesteia la știrile de duminică seara, când a fost dată în reluare. Rușii făceau totalurile anului, mai exact ORT le făcea, alte posturi de televiziune rusești nu prea știu ce spun și asta din simplul motiv că pe malul Prutului doar ORT și NIT (care nu prea reușesc să înțeleg ce post de televiziune rusească retransmite) am posibilitatea să urmăresc.

Acum câteva luni cineva mă întrebase următorul lucru: „Dacă plec la Moscova și vreau să negociez chestiuni foarte importante, cui mă adresez: lui Medvedev sau Putin?”

I-am răspuns gândindu-mă câteva secunde, că lui Putin, deși speram undeva în sinea mea să nu prea mai am dreptate.

Acum m-am convins pentru a nu știu câta oară că lucrurile stau exact așa cum i-am spus acelui tânăr. Explicația este destul de simplă, confirmată fiind și de faptul că ORT încă mai lucrează la cultul fostului președinte, adică a actualului prim-ministru al Rusiei: Vladimir Putin.

Imediat după redifuzării a unei părți din emisiunea de care că povesteam mai sus, al cărei invitat principal era Dmitrii Medvedev, au urmat o serie de reportaje despre succesele mai mari și mai mici ale guvernului condus de același și inegalabil premier rus. Președintelui i se acordase atenșie preș de o treime din emsiune, restul i-a aparținut lui Vladimir Putin.

Incendiile din vara acestui an, atentatele teroriste, gafa cu Șevciuc, protestele sporadice – toate păleau în fața reușitelor actualei guvernări de la Kremlin. Putin se ocupă personal de reconstruirea satelor arse, de reglementarea prețurilor la medicamente, de construirea unui centru medical pentru copiii bolnavi de leucemie, de testarea noiii mașini LADA Kalina, de aducerea campionatului mondial de fotbal în anul 2018 în Rusia, de pedepsirea celor care se fac vinovați de uciderea suporterului rus la Moscova... .

Toate aceste imagini te fac să zâmbești cinic la modul în care aceste evenimente îi sunt servite cetățeanului rus. Iată democrația, totul se face pentru binele poporului, pentru alimentarea spiritului măreției sale, pentru continuarea iluziei grandorii acestuia.

Și atunci când Vladimir Putin este întrebat de un tânăr rus, care este formula succeselor repurtate de guvernul la conducerea căruia se află, acesta răspunde nu doar ferm, dar și plin de sine: „Trebuie să muncești!”

Stau și mă gândesc la o chestie absolut banală: și prin părțile noastre pănă acum un an o singură familie muncea..., iar noi am numit acest fenomen de unicitate muncitorească regim... și chiar ne-am împotrivit acestuia... .

Tind să-i dau dreptate lui Putin într-o singură chestiuță: Rusia se va destrăma din interior, dacă cetățenii ruși nu vor lua măsuri împotriva acestui proces de eroziune socială, pe care liderii de la Kremlin o numesc cu mândrie democrație... . Democrația pe care o au ei acum este una artificală, impusă prin instrumente care  contrazic principiile elementare a acesteia.

Modalitatea în care este percepută democrația de ruși în comparație cu occidentalii, cu toate atributele care o însoțesc, este diferită... a spus-o Dmitrii Medvedev la întâlnirea cu cei trei directori de televiziuni, nu eu. Aș vrea să înțeleagă acest proces și alți lideri ai aceluați stat, nu doar peste unul... .   

Moderatia discursiva a lui Dmitrii Medvedev ca avanpremiera pentru o campanie electorala

Presedintele rus Dmitrii Medvedev s-a adresat pe 30 noiembrie 2010 Adunarii Federale. Discursul sau a cuprins prevederi cu privire la principalele directii de dezvoltare a economiei, sferei sociale, sistemului politic al statului, dar si probleme de securitate si aparare. Poate fi considerat acesta un preambul al viitoarei platforme electorale pentru alegerile prezidentiale din anul 2012 sau nu?(Kremlin.ru)

Modernizare, dezvoltare, demografie, coruptie, reforma institutionala, cresterea rolului partidelor la nivel local, securitate, amenintari, prioritati de politica externa – acestea au fost principalele concepte incluse in discursul tinut de catre presedintele rus Dmitrii Medvedev in fata Adunarii Federale pe 30 noiembrie 2010. Pretentiile fata de continutul acestuia erau destul de mari, mai ales ca in el sunt trasate directii de actiune concreta in politica interna si externa a Federatiei Ruse pentru urmatorul an – ultimul din mandatul presedintelui in exercitiu. Actul in sine pare sa semene cu o prefata a unei posibile viitoare platforme electorale, chiar daca are doar pretentii de discurs in fata natiunii. Desi Dmitrii Medvedev si Vladimir Putin au declarat ca vor decide impreuna cine va fi urmatorul candidat din partea partidului Edinnaya Rossia pentru urmatoarele alegeri prezidentiale, se pare ca actualul sef al statului a luat pentru sine o hotarare ferma de a ramane un actor important pe scena politica de la Moscova, mai ramane de stabilit calitatea in care va aparea acesta in fata natiunii ruse.

Daca am fi conditionati sa ne limitam la o analiza a discursului bazata pe argumente retorice, atunci cu siguranta am putea observa ca se face abuz de ethos si pathos, orientate in interior, dar si cu efecte externe destul de importante. Cei care vor analiza aceasta adresare vor depista foarte usor problemele cu care se confrunta in prezent Federatia Rusa. Intr-adevar, publicul sau nu se limiteaza doar la membrii Adunarii Federale. Tinta lui pare sa fie fiecare cetatean al Federatiei Ruse, pe care incearca sa-l convinga de implicarea si dedicatia acordate atingerii intereselor nationale ale Federatiei Ruse in ultimii trei ani, atat cat s-a aflat la conducerea statului. Si cu toate acestea publicul sau depaseste si cifra de 141 mln. de cetateni, cat numara in prezent populatia Rusiei, conform datelor ultimului recensamant. Este un discurs moderat, destinat mobilizarii interne pentru transformarea statului rus intr-o mare putere economica si politica, in care locomotiva ar fi o proiectie de politica interna si externa inteligenta, care sa creeze conditii de reinnoire si reinventare a societatii in intregime, astfel incat modernizarea sa se produca in maniera normala, fara a mai fi ceruta de partenerii externi ca preconditie pentru continuarea colaborarii.

La summit-ul NATO care a avut loc in anul 2008 la Bucuresti, Vladimir Putin surprindea opinia publica internationala cu tonul sau agresiv. Liderul de la Kremlin sustinea ca Federatia Rusa a acumulat un nivel suficient de suparare din cauza ignorantei de care dadeau dovada partenerii sai vestici atunci cand trebuiau sa negocieze anumite probleme sensibile in relatia bilaterala cu Rusia, atentionand asupra faptului ca vor actiona exclusiv in interesul national al cetatenilor rusi, chiar daca acest lucru inseamna asumarea unor actiuni concrete de impunere a propriei viziuni asupra dezvoltarii mediului international.

Deja in anul 2009 situatia economica interna, impunea temperarea atitudinii fata de vestul “ostil” astfel incat atingerea intereselor de politica externa ruse sa nu se amane pentru un termen mult prea lung. Majoritatea indicatorilor macroeconomici erau in scadere fata de anul 2008, iar cetatenii rusi incepeau sa isi puna semne de intrebare cu privire la abilitatea premierului de a administra tara. Veniturile financiare acumulate din exporturile de gaze naturale si petrol erau insuficiente pentru a asigura conducerea de la Kremlin cu resursele necesare pentru a se impune si pe plan extern, iar interventia din Georgia din luna august 2008 a fost un act politic, care a contribuit si mai mult la deformarea imaginii Moscovei proiectata in exterior. Este probabil pentru prima data, dupa o perioada lunga de timp, cand expertii rusi, economisti si politologi, au recunoscut gravitatea starii economice si sociale prin care trece Federatia Rusa. Daca indicatorii economici ar fi continuat sa scada, atunci cu siguranta protestul populatiei impotriva actualei conduceri nu ar fi avut o aparitie atat de sporadica si cu o sustinere atat de mica din partea cetatenilor rusi. Vladimir Putin a reusit sa le ofere senzatia sa Rusia este un stat puternic, afectat prea putin de criza economica globala.

Cel care a vorbit mai mult despre modernizarea Federatiei Ruse in ultima perioada a fost Dmitrii Medvedev. Actualul presedinte rus nu avea acea credibilitate politica, determinanta in eficientizarea raportului sef de stat – cetatean pe care o detinea Vladimir Putin chiar si din postura de premier. Singura modalitate de a se impune era aceea de a adopta un alt ton pentru discursurile oficiale atat pe plan intern, cat si ca proiectie externa. Desi nu este considerat decidentul major la Moscova, acesta a reusit sa se impuna de cateva ori in fata actualui premier, asumandu-si calitatea de politician onest fata de problemele cu care se confrunta Rusia in prezent, acceptand drept solutie optima pentru dezvoltarea statului orientarea catre acorduri multilaterale externe. Este probabil pentru prima data cand Rusia se impune in calitate de partener, fara a apela prea mult la agresivitate, optand pentru un ton moderat al discutiilor, mai ales in raport cu Uniunea Europeana, care dispune de instrumentele si mijloacele atat de necesare asigurarii continuitatii sau reluarii reformelor politice, economice si sociale atat de necesate societatii ruse. Politica externa a Rusiei ramane la fel de dura. Acest lucru se vede foarte clar in documentele oficiale ce reglementeaza domeniul dat, dar metoda prin care aceasta se implementeaza are o doza marita de responsabilitate fata de imaginea pe care vrea sa o transmita dincolo de frontierele sale vestice. Recomandarile elaborate de institutiile responsabile cu implementarea directivelor de politica externa continua sa insiste asupra statutului de super putere a Federatiei Ruse.

Revenind la discursul lui Dmitrii Medvedev in fata Adunarii Federale trebuie sa mentionam aici ca starea natiunii ruse a fost unul dintre subiectele sale centrale, in jurul caruia s-au construit argumentele cu ajutorul carora Medvedev incearca sa mobilizeze acele forte interne capabile sa tempereze degradarea sociala a Rusiei. Statul rus se confrunta cu scaderea populatiei si se simte amenintat la hotarele ei sud-estice de catre China, iar in sud cu cresterea populatiei de religie musulmana, ceea ce poate conduce intr-un viitor mult prea apropiat la explozii locale de conflicte interconfesionale. Modernizarea si atragerea investitiilor ar fi solutia, dar prea putini agenti economici din occident ar risca sa se extinda pe piata ruseasca de bunuri si servicii. Prioritatile Kremlinului cuprind domenii multiple, dar capacitatea acestuia de a duce la bun sfarsit reformarea in conformitate cu necesitatile interne ale statului sufera de un vid de vointa politica. Se face o eroare atunci cand pui doar pe seama situatiei armatei nationale securitatea natiunii. Securitatea statului trebuie sa cuprinda nu doar concepte si obiective militare, ci sa acumuleze capital si din celelalte domenii ale vietii sociale, astfel incat siguranta sa nu fie doar fizica.

Rusia este amenintata – aceasta este una din ipotezele care va trezi publicul din letargia cu care-si contempla calitatea de cetatean al unui stat puternic, capabil sa isi impuna pozitia fata de solutionarea unor probleme sau conflicte locale ce o pot afecta. Amenintarea vine dinspre sud si dinspre est (Afganistan si Koreea de Nord), dar pe langa acestea pericol reprezinta si proiectia de intese politice ale Statelor Unite ale Americii si Uniunii Europene in Europa de Est – regiune care va ramane prioritate de baza pentru politica externa a Rusiei. Daca solutia pentru diminuarea pericolului care planeaza asupra satisfacerii obiectivelor politice ale Kremlinului necesita gasirea unui compromis si a unei formule optime de colaborare cu proiectele déjà existente de securitate colectiva la care Occidentul nu a renuntat nici dupa sfarsitul razboiului rece, cu referinta aici la Alianta Nord-Atlantica si la noul concept strategic, adoptat in timpul summit-ului de la Lisabona, atunci Dmitrii Medvedev va adopta in discursul sau oficial aceasta invitatie la consolidarea parteneriatului cu Federatia Rusa in domeniul securitatii drept o reusita a politicii externe ruse in perioada cat s-a aflat la sefia statului.

Dmitrii Medvedev este indecis sa ierarhizeze gravitatea problemelor cu care se confrunta Rusia: coruptia, situatia economica interna, situatia armatei, alcoolismul, incalcarea drepturilor omului si abstinenta de care dau dovada partidele mici de a se implica in responsabilizarea autoritatilor locale, care la randul lor prin inactiune discrediteaza, dupa cum afirma seful statului rus, imaginea institutiilor de stat, ce ar trebui sa serveasca intereselor populatiei. Aparent presedintele rus pledeaza pentru insanatosirea democratica a statului in fruntea caruia se afla, dar este greu sa credem ca va reusi sa faca acest lucru intr-un termen atat de redus si asta deoarece la aproape trei ani de la alegerea lui in functia de sef al statului opinia publica internationala inca nu este sigura ca el este persoana careia trebuie sa i te adresezi pentru a o consulta in luarea unor decizii importante pentru viitorul politic al Moscovei. Dmitrii Medvedev poate si trebuie sa se impuna si in fata cetatenilor rusi daca doreste sa isi asigure prezenta pe scena politica si asta deoarece Occidentul l-ar prefera mereu pe actualul presedente actualului premier in functia de presedinte al Federatiei Ruse.

Pentru CSEEA (toate drepturile rezervate)

Cine e cobaiul cui?

Ne-am obişnuit atât de bine cu uzanţa "politică" ca alţii să decidă în locul nostru direcţia pe care ar trebuie să o ia politica noastră "naţională" externă şi internă, încât astăzi dacă nimeni nu ne dictează ce ar trebui să facem ne simţim singuri, ai nimănui, ignoraţi şi bătuţi de soartă. Uneori am impresia că suntem nişte ţărani iobagi, care au fost eliberaţi de vasalitate faţă de boieri şi care la scurt timp se întorc cu coada între picioare la stăpân, plângându-se că nu are ce să facă cu acea libertate, căci ea nu ţine de foame. Aşa şi noi, urmaşii acelor "iobagi" moldo-sovietici aşteptăm să ni se ofere un semnal de la un eventual viitor sau trecut boier slav (rebrănduit :D), ca să începem negocierile post-electorale, că singuri nu ne duce capul, din cauza altui organ, adică al rânzei, să ne aşezăm la masa negocierilor (după cum e la modă să ne exprimăm în prezent) şi să ne spunem obida, să încercăm să ajungem la un consens, eventual democratic, dacă altfel nu se poate. Pe noi trebuie să ne apuce cineva de alt organ sau ne dea măcar un şut în aceeaşi parte a corpului, căci altfel stăm pe loc şi îngheţăm în aşteptarea brizei cu miros de gaz metan care adie din direcţia Kremlinului.

Foto: adiadrian's blog

A fost la noi Narîşkin! Ei şi ce? Bine că a fost omul! S-a informat, s-a plimbat, a văzut în ce condiţii locuiesc ambasadorii acreditaţi în statele ex-sovietice, a discutat despre viitorul parteneriatului strategic dintre Republica Moldova şi Federaţia Rusă. Semn bun zic eu, ..., încă ne mai bagă în seamă, încă suntem importanţi pentru Europa de Est, încă depind interesele şi poziţionarea Rusiei în această regiune de noi, de moldoveni, de coada Europei... . Iar noi ne lamentăm, ne plângem în ambele stări: şi când suntem băgaţi în seamă, şi când suntem ignoraţi. În loc să începem să condiţionăm acel parteneriat strategic, analizând interesul rusului pentru regiune, noi ne ofticăm că Narîşkin a vorbit cu Voronin şi Lupu!

Aş fi ipocrită dacă nu aş recunoaşte că am avut şi eu nişte palpitaţii când m-am trezit şi primul lucru pe care l-am citit în dimineaţa de 04 decembrie 2010 a fost ştirea despre vizita şefului administraţiei prezidenţiale la Chişinău. Am avut emoţii mai mari chiar şi decât atunci când refreşuiam site-ul alegeri.md şi vedeam scorul comuniştilor pe la ora 04.00 dimineaţa, pe 29 noiembrie 2010.

Lumea mă trage de limbă, de mânecă: "Dzii şeva, tu şi crezi despre asta? Ne-au vândut?"

Nu ştiu cine pe cine a vândut, chiar am reţineri să-mi spun opinia despre viitoarea formulă a coaliţiei post-electorale de la Chişinău. Pe mine mă interesează altceva. Ce vrea rusul de la mine?

Şi tot citind analize, ştiri, opinii, mai ales la ruşi, mi s-a creat impresia că prea repede am acceptat eticheta de cobai al Moscovei, pentru că ruşii cam ne contrazic şi trag alarma, spunând că această vizită a lui Narîşkin la Chişinău va pune sub un mare semn de întrebare eficienţa politicii externe a Rusiei în regiune. Şi cam au dreptate... . Deşi unele voci spun că doar au vrut să testeze opinia publică mioritică, dragii de ei s-au ales cu acuzaţii de imixtiune în treburile interne ale Republicii Moldova + discreditarea lui Lupu în faţa partenerilor săi democraţi şi liberali (în care-şi puneau atâtea speranţe că va fi promotorul includerii Republicii Moldova în mai multe proiecte lansate în cadrul CSI) + şi atribuirea Rusiei etichetei de promotoare a comunismului! Cine are mai mult de pierdut în această situaţie în Moldova? Noi, ruşii? Mai este cineva care este de părere că vizita lui Narîşkin nu poate poate fi valorificată în avantajul nostru? Ruşii nu cred în capacitatea de mobilizare a cetăţenilor moldoveni..., dar mămăliga a explodat o dată... . De unde atâta siguranţă că nu va exploda şi a doua oară? Din fericire iobagi în ţara asta mai sunt doar câţiva dintre cei care au prins pâinea de 16 kopeici şi cârnaţ de două ruble douăzeci în perioada sovietică, plus câţiva copilaşi de pe la Grenada, care au fost incapabili să înveţe limba română la şcoală şi nu vor să recunoască că statul a făcut cheltuieli inutile investind în educaţia şi integrarea lor socială, nefăcând altceva decât să-şi latre incapacitatea lor de a asimila ceva cultură în plus.

Narîşkin a plecat! Noi ce facem? Valorificăm sau nu eşecul diplomatic rus sau aşteptăm organigrame propuse de VV?

Pentru InfoPrut

Ce spun sondajele in Rusia?

Sondajul a fost efectuat în perioada 27 - 28 noiembrie 2010 de către Centrul Rus de Studiere a Opiniei Publice.

1. Alegeri prezidenţiale:
2. Alegeri Parlamentare:
3. Încredrea în politicieni:
4. Aprobarea activităţii instituţiilor de stat:
Sursa: Centrul Rus de Studiere a Opiniei Publice.

Внешнеполитические шаги Украины и России: оценка экспертов

Clubul Politic din Federatia Rusa a incercat sa afle opinia mai multor experti despre resetarea relatiilor de politica externa ruso-ucrainene. Mai jos aveti posibilitatea sa cititi o parte a opiniei mele:

Российская Федерация и Украина это два взаимозависимых государства, слишком взаимозависимых чтобы игнорировать друг друга долгое время. Напряженные отношения между руководствами этих двух стран может произвести негативное воздействие и влияние не только на двусторонние отношения между Киевом и Москвой, но и влияние на экономическое и политическое развитие дипломатических переговоров с другими региональными субъектами. Во время энергетического кризиса мы имели возможность наблюдать за неудачами российской дипломатии в отношении других европейских государств или бывших советских республик.

Continuare aici, aici, aici, aici sau aici.

La cererea mai multor vizitatori ai acestui blog, precum şi la rugămintea unor buni prieteni, care nu cunosc limba rusă, postez şi varianta în limba română a acestei opinii:

Ucraina – Rusia. A doua respiratie…

Pasii de politica externa a Rusiei in directia ucraineana

Federatia Rusa si Ucraina sunt doua state interdependente, mult prea inderpendente ca sa se ignore o perioada prea mare de timp. O relatie tensionata intre conducerile celor doua state poate produce efecte negative si sa influenteze nu doar relatia bilaterala dintre Kiev si Moscova, dar si sa aduca prejudicii economice si politice dezvoltarii negocierilor diplomatice cu alti actori regionali. In timpul crizelor energetice am avut posibilitatea sa observam regresele pe care le-a inregistrat diplomatia rusa in raport cu alte state europene sau ex-sovietice.

Dupa alegerile prezidentiale din Ucraina care au avut loc in anul 2010, conducerea de la Moscova a intreprins pasi concreti in politica sa externa, astfel incat sa restabileasca acel grad de profunzime al relatiilor ruso-ucrainene. Perceptia externa a acestor masuri nu coincide cu cea pe care Moscova doreste sa o proiecteze in exterior. Rusia nu actioneaza in directia oferirii unui statut special Ucrainei in sistemul regional pe care “aparent” il gestioneaza si deci nu ofera un grad sporit de confort Kievului, in calitatea sa de vecin al Federatiei Ruse, ci, dimpotriva, exporta dincolo de frontierele sale interese nationale, politice si geopolitice, astfel incat sa-si atinga obiectivele de politica externa intr-o maniera cat mai rapida, imediata.

Aceasta atitudine nu face altceva decat sa sperie atat opinia publica internationala, cat si liderii politici de la Kiev, care in prezent formeaza opozitia, una deloc de neglijat din cauza influentei pe care o are in randul societatii civile. Drept dovada putem sa invocam aici si oscilatia recenta intre Est si Vest pe care presedintele ucrainean, Victor Ianucovici nu a suprimat-o in discursul sau de la Paris, confirmand faptul ca relatia dintre Moscova si Kiev este inca foarte fragila. Cauza acestei incertitudini putem sa o punem pe seama unor interese politice dar si a unor puncte de vedere diferite cu privire la modalitatea de dezvoltare a raporturilor dintre cei doi actori.

Moscova mizeaza pe un partener docil, calm, care se confrunta cu grave probleme economice, sociale, dar si de identitate. Starea economica actuala a Ucrainei este una “ideala” pentru Federatia Rusa, pentru ca poate controla mai usor vectorul de politica externa al Ucrainei. Pe termen lung, insa, un vecin slab va costa mai mult Rusia, aici nu ne referim doar la succesele politice, ci mai ales la profitul economic pe care l-ar putea aduce bugetului Federatiei Ruse un parteneriat economic si social cu un stat puternic, caruia i se respecta opinia si pozitia in cadrul sistemului.

Am plecat să votez...

Mă voi exprima ....

Update:

Ora 22.56

Mai sunt câteva minute până CEC-ul va face publice primele rezultate preliminare. Nici nu ştiu ce să scriu, nici nu ştiu dacă aş putea să vorbesc în aceste momente. Emoţiile şi stările prin care trecem acum sunt multe şi diferite. Ceva îmi spune să aştept dimineaţa, ca să nu am aceeaşi surpriză ca pe 06 aprilie 2009, atunci când Mdevedev îi trimitea felicitări lui Voronin, seara aprindeam lumânări, iar a doua zi la Chişinău se culegeau tinerii maltrataţi... .

Nu ştiu ce să spun... . Sunt fericită, mândră şi mulţumită de rezultatele preliminare. Raţiunea mă îndeamnă, însă, să aştept ziua de mâine şi cred că aşa voi proceda.

Aşteptăm... .

România citeşte .... GAUDEAMUS 2010

Plicul cu numărul 6...

Sâmbătă, 20 noiembrie 2010, începând cu ora 18:00, te invităm la Biblioteca municipală B.P. Hașdeu, la lansarea celui de-al șaselea număr al Revistei la PLIC.

Pentru că redacția revistei e foarte harnică, cel de-al şaselea număr e tipărit deja, înainte de PLIC şi suplimente. Astfel, am decis să-l distribuim gratis și fără plic deocamdată.

În numărul ăsta ne-am propus să vorbim desprecomunităţi. Ce este o comunitate și ce tipuri există? Prin ce se defineşte? Care e scopul ei? Vedeți cum au răspuns și căror comunități aparțin Sorin Tara, Radu Pavel Gheo, Moni Stănilă, Iulia Modiga, Ecaterina Bargan, Cătălina Bălan, Alex Tocilescu, Bogdan Ciupercă, Luca Dinulescu, Angela Grămadă, Dragoș Carciga. Aflați cine e prins în comunitatea funcționarilor, cine în cea a necunoscuților, pe cine nu interesează apartenența la vreuna sau cum evoluează muzica electro în România. Cine vrea hrană, nu bombe (surpriză, nu Ion Buzu) și încotro merge anarhismul. Aflați ce-au făcut în Turcia, la Ordu, Moni Stănilă și Alexandru Vakulovski, ce au în comun, în viziunea lui Dumitru Crudu, Llosa și tinerii scriitori moldoveni.

Revista la PLIC nu are doar scopul de a fi citită, în timp, ea a devenit o adevărată platformă de manifestare atât pentru artiști din Republica Moldova și România, cât și pentru cei din afara țării. Astfel, după lansare, începând cu ora 19, vă invităm la o proiecție video, DINAMICA ACTIVĂ, a unui grup de artiști poloneji, JASTURBCZAK Lukasz, BRZAKALIK Justyna, SKZYPIEC Wojciech, OBALEK Lukasz, MENDREK Pawel & TETLA Leslaw. Detalii aici... .

Şi ei (politicienii) ignoră integrarea europeană a Republicii Moldova

Ziua de 12 noiembrie 2010 a fost plină de evenimente consacrate Republicii Moldova. Începând cu ora 10.00 în incinta hotelului Hilton, Bucureşti, a avut loc conferinţa “Republica Moldova în contextul integrării europene”, organizată de Forumul Internaţional al Jurnaliştilor Români, la care au fost invitaţi Teodor Baconschi - Ministrul Afacerilor Exerne al României, Alexandru Tănase - Ministru al Justiţiei şi prim-vicepreşedinte al Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), Dorin Chirtoacă - Primar general al municipiului Chişinau şi prim-vicepreşedinte al Partidului Liberal (PL), Victor Osipov - Viceprim-ministru şi prim-vicepreşedinte al Alianţei Moldova Noastră (AMN). La lucrările acestei conferinţe a fost invitat, de asemenea, şi Igor Corman - Preşedinte al Comisiei pentru politică externă şi integrare europeană a Parlamentului Republicii Moldova şi vicepreşedinte al Partidului Democrat din Moldova (PDM), care, din păcate, nu a reuşit să ajungă din cauza “logisticii electorale”, după cum a explicat Marian Voicu, moderatorul dezbaterilor.

Deşi procesul de integrare europeană a Republicii Moldova la nivel declarativ este unul din subiectele prioritare ale agendelor electorale ale formaţiunilor politice de orientare democratică de la Chişinău, majoritatea politicienilor de pe malul Bâcului nu prea ştiu cu ce se mănâncă acesta, drept dovadă ei de cele mai multe ori îl evită şi ezită să ofere răspunsuri concrete cu privire la acţiunile care ar trebui să fie întreprinse în această direcţie. Subiectul “integării europene” s-a dovedit a fi o sperietoare nu doar pentru studenţii basarabeni aflaţi la studii în România, despre care am scris anterior, dar şi pentru cei pe care i-am împuternicit să ne reprezinte. Asistând la lucrările mai multor conferinţe pe acelaşi subiect am observant că o mare parte dintre “aleşii poporului” preferă să se eschiveze de la dezbateri, se ascund după vorbe multe şi golite de conţinut, alunecând mereu spre nemuritorul subiect “dar voi ştiţi cât de răi sunt comuniştii?”

Ştim! Dar voi ştiţi să oferiţi răspunsuri şi la alte întrebări la fel de importante ca evitarea reîntoarcerii comuniştilor la conducerea statului?

Pentru Ministrul Afacerilor Externe al României, Teodor Baconschi, integrarea europeană a Republicii Moldova constă în generarea şi sporirea interesului politic în rândul oficialilor europeni pentru a comunica şi a acţiona in Moldova şi asta deoarece anterior acest stat nu se afla pe lista de priorităţi politice a Uniunii Europene. Doar după evenimentele din aprilie 2009 oficialii europeni au înţeles că stabilitatea nu poate fi asigurată printr-un simplu monitoring al proceselor politice din regiune, dirijat elegant de la pupitrul amplasat la Bruxelles, ci mai ales prin prezenţă constantă şi implicare.

Teodor Baconschi a ţinut să mai explice şi de ce România a semnat un tratat de frontieră cu Republica Moldova în această săptămână. Conform ministrului de externe roman, semnarea Tratatului moldo-român este un act politic, prin care “… a fost exclusă anexa imperialistă atribuită României. Am eliminat false ţinte şi false teme, am dezarmat anumite forţe politice de la Chişinău.”

Şi Alexandru Tănase ne-“a vorbit” despre integrarea europeană, adică despre mandatul puternic şi stabil pe care cele patru formaţiuni politice care formează coaliţia aflată la guvernare îl va obţine, şi asta deoarece cu siguranţă vor avea majoritate parlamentară.

La PL lucrurile stau niţel altfel. Integrarea europeană este un subiect care necesită mereu trecerea în revistă a celor douăzeci de ani de “independenţă” a statului Republica Moldova. Independenţa şi Republica Moldova sunt două concepte care nu pot sta alături fără să-şi scoată ochii şi asta deoarece noi nu am fost până acum independenţi şi suverani, pentru că prezenţa militară a Federaţiei Ruse pe teritoriul transnistrean a ştirbit conţinutul acestor două noţiuni, creând un handicap major pentru dezvoltarea economică, socială şi politică.

De altfel, Dorin Chirtoacă a făcut o declaraţie destul de interesantă, el afirmând că “Moldova funcţionează într-un continuu plan B de la 1812 şi până în prezent.” Planul nu a suferit schimbări majore de mai bine de două secole: ne place feudalismul şi feudalii pe care îi naşte acesta (exemplu: Voronin şi clica lui), ne place ca cineva să ne indice ce trebuie să suportăm (Federaţia Rusă), iar unor guvernanţi le mai place să îmbine utilul cu plăcutul (aici se face referire la formaţiunile politice de centru-stânga, reprezentanţii cărora sunt abili să mulgă atât de la Est, cât şi de la Vest).

Invitatul din partea Alianţei Moldova Noastră, Victor Osipov, a declarat că experienţa de guvernare în coaliţie este foarte scurtă. În plus, noi de douăzeci de ani tot încercăm să aflăm adevărul. Are dreptate. Noi încercăm, dar ne este frică de ce am putea să aflăm sau să percepem. Puteam să fim cetăţeni ai unui stat în care anumiţi politicieni nu ar fi avut curajul să se gândească la faptul că “din păcate principiul separării puterilor în stat încă mai funcţionează…”, atunci când încearcă să găsească o scuză pentru faptul că nu au fost pedepsiţi criminalii din aprilie 2009. Sau nu ar fi declarat următorul lucru: “De ce întrebaţi babele ce vor, întrebaţi-mă pe mine… .”

La capitolul comunicare între omul politic şi alegător, trebuie să recunoaştem că suferim de sindromul Down. Este mult mai uşor să acceptăm faptul că am putea să ascundem buletinul unui votant al PCRM-ului decât să ne mişcăm în întâmpinarea acestuia şi să-i explicăm cum stau cu adevărat lucrurile. Simplu, clar şi fără a ne da aere de mari aleşi ai poporului. Comunicarea politică nu se rezumă la membrii coaliţiei de guvernare, ci şi la comunicarea de sus în jos cu cel care te mandatează să-i reprezinţi interesele pentru o perioadă de patru ani. Dacă nu vor înţelege acest lucru guvernanţii noştri, atunci degeaba se vor mai eticheta drept “democraţi”.

Într-adevăr, este greu să vorbeşti în Republica Moldova despre integrare europeană, atunci când publicul nu ştie să facă diferenţa între UE şi CSI. Păcat că ai noştri “conducători” încă nu au perceput acest lucru şi nici măcar nu vor să încerce să facă lumină printre potenţialii alegători în acest sens… .

Pentru InfoPrut

Deauville - provocarile unei trilaterale

Sub masuri foarte stricte de securitate, datorate amenintarii cu atacuri teroriste in UE, presedintele francez Nicolas Sarkozy, presedintele rus Dmitri Medvedev si cancelarul german Angela Merkel, s-au intalnit pe 18 octombrie 2010 pentu o dezbatere trilaterala, ce a avut loc la Deauville,in Franta, privind securitatea europeana, viitoarea presedintie a Frantei incadrul G8 si G20 (cu ocazia careia Sarkozy doreste sa lanseze 3 reforme economice cu impact international), dar si problema transnistreana. Acest summit trilateral este considerat a fi un factor important in conturarea noului concept de securitate NATO. Aceasta dezbatere trilaterala implica o multitudine de semnificatii regionale, care se cer a fi monitorizate in perioada imediat urmatoare pentru ca vor influenta destul de mult deciziile politice in spatiul european si nu numai.(Intactnews.ro, Euractiv.com, The New York Times, TheGuardian, Nezavisimaya Gazeta.)

Foto: Deutsche Welle

Proiectia de la vest spre est - Octavian Chesaru

Cei trei presedinti de state, rus, german si francez, au discutat, in primul rand, despre un parteneriat intre Rusia si NATO, in inertia declaratiei de la Berlin, din 2008, a presedintelui rus, ce propunea un pact de securitate ce ar urma sa cuprinda un spatiu de cooperare ce se intinde de la Vancouver la Vladivostok. Relativ la acestea, autoritatile de la Palatul Elyse au declarat ca intalnirea de la Deauville este o ocazie buna pentru UE sa furnizeze un raspuns productiv la noua pozitie a Rusiei, de deschidere spre vest.

(......)

Proiectia de la est spre vest - Angela Gramada

Despre conflictul din Transnistria se spune ca provoaca alergie cronica autoritatilor de la Chisinau si bataie de cap Uniunii Europene, Statelor Unite ale Americii, iar mai nou si Federatiei Ruse, care din cauza unui handicap la nivel de politica externa nu mai reuseste sa mentina un management de succes al obiectivelor sale in regiune, desi a fost actorul care a alimentat aproape douazeci de ani existenta unui regim separatist, care i-ar fi putut asigura trecerea spre Europa prin Balcani mult mai usor. Aceasta dificultate de gestionare are la baza mai multe cauze, care se refera la administratia nerecunoscuta de la Tiraspol, dar si la schimbarea profilului de interes national pe care Kremlinul si l-a asumat in perioada presedintelui Medvedev. Difera logica, difera metoda si difera obiectivele, atingerea carora ar asigura promovarea intereselor nationale dincolo de vecinatatea apropiata.

Continuare pe site-ul CSEEA.

Competiţia de policy papers „Caucazul pe agenda publică europeană”

Fundaţia Soros România lansează competiţia de policy papers „Caucazul pe agenda publică europeană” în cadrul programului Iniţiativa de Politică Externă.

---

Temele pentru concursul de policy papers sunt:

1. Conflicte îngheţate şi managementul crizelor.

2. Programe de cooperare cu UE – Politica europeana de vecinătate şi Parteneriatul Estic.

3. Consolidarea democratică (supremaţia legii, buna guvernare, transparenţă, drepturile omului, lupta anti-corupţie).

4. Sisteme şi politici educaţionale în Caucaz.

5. Interesele marilor actori în regiune: Uniunea Europeană, Statele Unite ale Americii, Federaţia Rusă, China, Turcia.

6. Forme şi proiecte de cooperare regională: oportunităţi şi impedimente.

7. Mass-media în construcţia democratică (Georgia, Azerbaijan, Armenia).

8. Caucazul de Sud şi coridoarele energetice din regiune.

9. Securitate şi insecuritate: baze militare străine, trupe de menţinere a păcii, construcţie instituţională, reforma militară.

Competiția se adresează studenţilor, masteranzilor, doctoranzilor, tinerilor cercetători, activişti ai societăţii civile și reprezentanţi ai think-tank-urilor din România, cu vârste cuprinse între 18 şi 30 ani.

Modelul lucrării: policy paper – cu accent pe cercetare şi recomandări de politici publice.

Detalii tehnice:

• Limba în care vor fi realizate lucrările: română

• Dimensiunea lucrării: 12-15 pagini format A4

• Font și spațiere: Times New Roman, size 12, spaţiu 1,5

Dosarul de participare va conține lucrarea şi un Curriculum Vitae de maxim 3 pagini al autoarei/autorului.

Dosarele se vor depune în plic închis la sediul Fundaţiei Soros din str. Căderea Bastiliei nr. 33, sector 1, Bucureşti sau prin email la adresa spanainte(la)soros(punct)ro, cu menţiunea „Competiţia de policy papers Caucazul pe agenda publică europeană”.

Termenul limită de depunere a lucrărilor este 15 decembrie 2010.

---

Competiţia dispune de un fond de premiere pentru autoarele/autorii lucrărilor câştigătoare. De asemenea, câştigătorilor li se va oferi posibilitatea colaborării cu Fundaţia Soros România în proiecte de durată desfăşurate în regiunea bazinului Mării Negre.

Juriul competiției este format din (în ordine alfabetică):

Conf.univ.dr. Adrian Mihai Cioroianu, Universitatea Bucureşti

Prof.univ.dr. Mihail E. Ionescu, Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative

Prof.univ.dr. Tasin Gemil, Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca

Conf.univ.dr. Armand Goşu, Universitatea Bucureşti

Conf.univ.dr. Marian Zulean, Universitatea Bucureşti

Alegeri anticipate – incercarea III: in cautare de aliati

Pe 28 septembrie 2010 presedintele interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu, a semnat decretul de dizolvare a parlamentului. Data pentru alegerile legislative anticipate a fost stabilita pentru 28 noiembrie 2010. In acest moment multi experti atat din Moldova, cat si din afara isi pun urmatoarea intrebare: cum va arata arhitectura noului Parlament de la Chisinau, cum vor arata viitoarele aliante formate de fractiunile parlamentare care vor trece de pragul minim de acces in noul legislativ?

Publicat de CSEEA.

Cetatenii Republicii Moldova continua sa uimeasca opinia publica internationala. Daca in aprilie 2009 populatia din acest stat est-european a iesit in strada si a militat impotriva consolidarii unui regim antidemocratic si a pledat impotriva perpetuarii verticalei puterii, in luna septembrie 2010 aceasta a ales sa nu mai ia parte la procesele politice, ignorand referendumul pentru alegerea directa a presedintelui statului. Neprezentarea la vot a dus la continuarea crizei politice in care se afla Moldova, tocmai din cauza neputintei de a alege seful statului.

Implicatiile acestui scrutin de consultare a populatiei sunt deosebit de importante pentru Europa de Est. Nu doar Occidentul priveste atent spre Chisinau pentru a observa modalitatea de implementare a reformelor politice, economice si sociale. Kremlinul este si el la fel de atent la evenimentele care se desfasoara aici, luand parte indirect la conditionarea adoptarii unor decizii politice. Atat cei ce monitorizeaza, cat si cei implicati direct sunt in cautare de aliati si asta deoarece coalitia pro-europeana care se afla la guvernare a devenit foarte fragila din cauza unor dispute interne si a prioritizarii incorecte a scopurilor si obiectivelor politice pe termen lung. Majoritatea liderilor fractiunilor politice, care au format Alianta pentru Integrare Europeana, incurajati de rezultatele optimiste ale sondajelor publice care au fost facute publice in luna august curent, au transformat campania pentru referendumul de modificare a articolului 78 al Constitutiei Republicii Moldova cu privire la modalitatea de alegere a presedintelui tarii, in cursa electorala pentru aceasta functie. Rezultatele negative inregistrate la acest scrutin electoral, cand la vot s-au prezentat doar putin peste 30% din cetatenii cu drept de vot, au demonstrat ca disputele interne din cadrul AIE, cumulate cu alti factori interni si externi au indus o stare de apatie politica in randul cetatenilor.

A esuat sau nu referendumul?

Referendumul consultativ care s-a desfasurat pe 05 septembrie 2010 nu trebuie sa fie catalogat drept un esec total. Pentru actuala guvernare, care a adoptat un vector de politica externa europeana, el trebuie sa serveasca drept atestare a unei stari de fapt in care s-a pomenit societatea din Republica Moldova, una indusa inclusiv cu “ajutorul” actualei clase politice, fie aflata la guvernare, fie aflata in opozitie. Acceptarea rezultatelor si adoptarea unor masuri concrete si cat mai urgente, in conditiile apropierii alegerilor anticipate, ar trebui sa conduca la transformarea prioritatilor pe termen scurt si mediu ale tuturor fortelor politice proeuropene. Intr-adevar, trebuie sa se recunoasca si faptul ca resursele fortelor democratice au fost irosite pentru lupte interne si in detrimentul alegatorului de rand, acestuia limitandu-i-se accesul la o informare corecta despre adevarata valoare a acestui scrutin consultativ – exercitiu important pentru a obisnui publicul larg cu participarea civica si implicarea in edificarea unui stat de drept si democratic.

Tendinta generala este aceea de a afirma ca referendumul este un esec pentru AIE si o victorie pentru PCRM. In realitate, insa, pentru actuala guvernare, sustinuta activ de catre mai multi actori statali si organizatii internationale europene, acesta a fost o pretestare a alegerilor anticipate si un motiv intemeiat pentru incetarea conflictelor si disputelor interne pentru functia de presedinte a statului. Daca lupta pentru aceasta functie ar fi continuat in aceeasi maniera, atunci ea ar fi putut sa degenereze intr-un diferend cu implicatii grave asupra coalitiei prodemocrate. Astfel, cele patru forte politice vor fi nevoite sa perceapa si faptul ca obiectivul principal al AIE este mobilizarea electoratului si nu doar obtinerea unor functii cheie de conducere. De fapt, fara sustinerea cetatenilor cu drept de vot cel de-al doilea obiectiv, care este prioritar pentru liderii politici, nu este posibil.

In conditiile unei lupte tot mai stranse intre opozitie si alianta aflata la guvernare, analiza rezultatelor scrutinului electoral din 05 septembrie 2010 este nu doar utila, dar si impetuos necesara.

Aliante intre aliati

Prima intrebare pe care si-o pune atat Occidentul, cat si Federatia Rusa este cat va mai rezista Alianta pentru Integrare Europeana si care vor fi aliantele pre- si postelectorale din cadrul viitorul Parlament dupa alegerile anticipate fixate pentru data de 28 noiembrie 2010?

Dupa referendumul din 05 septembrie 2010 liderii celor patru formatiuni politice care formeaza alianta aflata la guvernare au reusit sa ajunga la un consens, cel putin oficial, si au iesit in fata alegatorilor afirmand ca isi asuma in intregime rezultatele negative ale acestui vot. Era o adresare catre toti cetatenii Republicii Moldova, care trebuiau convinsi ca nu vor mai fi supusi aceleiasi indiferente din partea autoritatilor fata de problemele economice si sociale cu care se confruntau. Alianta nu se va destrama – acesta era mesajul pe care PLDM, PDM, PL si AMN il transmiteau.

Observarea si monitorizarea schimbarilor care au loc pe scena politica de la Chisinau sunt deosebit de importante pentru a percepe modul de configurare a noilor aliante in urmatorul legislativ al Republicii Moldova. Pe de o parte il vedem pe Marian Lupu, care tot mai des efectueaza vizite de lucru la Moscova. Scopul acestora este unul si acelasi de fiecare data: obtinerea sustinerii din partea Kremlinului pentru functia de presedinte a statului. PDM-ul a mizat si va miza in continuare pentru aceasta functie cheie. Pe de alta parte, aceste actiuni sunt, insa, destul de criticate nu doar de catre Chisinau, ci si de catre fortele social-democratice din cadrul Uniunii Europene, care au mizat pe concentrarea alegatorilor PCRM in jurul unei formatiuni de centru-stanga – Partidul Democrat din Moldova – capabil sa micsoreze numarul de sustinatori ai Partidului Comunistilor din Republica Moldova.

Colaborarea dintre PDM si PSD din Romania se incepuse in preajma alegerilor legislative anticipate din 29 iulie 2009, cand liderii fortei social-democratice au perceput ca formatiunea politica condusa de Dumitru Braghis nu va reusi sa devina acel coagulant al electoratului de stanga, asa cum mizasera de la inceput. Intr-adevar, misiunea lui Marian Lupu nu este deloc usoara si asta deoarece electoratul celorlalte partide care formeaza alianta pentru guvernare este cat de cat stabilizat, iar al PDM-ului este inca fragil. Atragerea sustinatorilor PCRM de partea PDM a devenit misiunea lui Marian Lupu, altfel acesta risca sa piarda sustinerea europeana de care s-a bucurat in ultimul an. Tot aici trebuie sa mentionam ca in acest moment, PDM nu isi permite o coalitie cu PCRM, altfel va avea soarta Partidului Popular Crestin Democrat, care a facut coalitie in anul 2005 cu fosta guvernare si care in anul 2009 nu a mai reusit sa atinga pragul electoral.

Partidul Liberal – o alta formatiune politica importanta – nu va ajunge niciodata la un consens cu PRCM. Liderul acestuia, Mihai Ghimpu, a declarat de nenumarate ori acest lucru. In plus, difera nu doar modalitatea de gandire a implicarii politice, ci si modalitatea de a actiona, PL-ul fiind criticat de cele mai multe ori de Kremlin din cauza valorilor proromanesti pe care le-a promovat intens in ultima perioada, uneori in detrimentul unor relatii de buna prietenie cu Federatia Rusa.

Sfasiata pe dinauntru de rivalitati Alianta Moldova Noastra nu este perceputa drept posibil contracandidat serios pentru alegerile anticipate. Cu toate acestea, aceasta formatiune politica poate aduce cateva mandate pretioase pentru cei care vor forma viitoarea coalitie de guvernare. Liderii AMN, de asemenea, au declarat de nenumarate ori ca sunt gata sa continue un dialog cosntructiv cu toate formatiunile politice care vor accede in viitorul parlament, dar ca nu intentioneaza sa semneze un pact cu PCRM. O asemenea mutatie ar putea insemna sfarsitul acestui partid.

Cu toate acestea PLDM si liderul sau, Vlad Filat, conduce in cursa formatiunilor politice care s-au bucurat de atentie din partea opiniei publice. Partidul Liberal Democrat din Moldova a reusit sa-si largeasca randurile foarte mult, inclusiv din randurile unor fosti adepti ai PCRM. In plus, Vlad Filat a reusit sa discute cu liderul nerecunoscut de la Tiraspol despre reluarea circulatiei trenului de pasageri Chisinau-Tiraspol-Odessa si reconectarea telefoniei fixe. Astfel, Vlad Filat incearca sa preia din capitalul de imagine al fostului lider de la Chisinau, Vladimir Voronin, care mizase foarte mult in campania electorala din 05 aprilie 2009 ca va avea priza la publicul cu drept de vot in cazul unei avansari mai mari pe calea rezolvarii diferendului transnistrean. Este o strategie buna pentru a atrage si electoratul minoritatilor, care de obicei votau formatiuni apropiate Rusiei.

Formarea coalitiilor postelectorale in Republica Moldova va fi un proces intens monitorizat de catre toti cei care au interese de politica externa in regiunea Europei de Est. Mentinerea fortelor prodemocratice la conducerea statului este dorita de catre Occident, dar vor reusi acestea sa treaca peste orgoliile de partid sau cele personale ale liderilor sai?

Electoratul moldovenesc a obosit de asemenea incercari si dispute interne si isi doreste implementarea masurilor economice si sociale promise si tragerea la raspundere a celor vinovati in aprilie 2009 de maltratare si sabotare a institutiilor si mecanismelor democratice. Acelasi electorat a demonstrat ca nu poate fi manipulat dupa cum indica sondajele de opinie publica si nu se pliaza dupa starea de spirit a formatiunilor politice, ci mai degraba dupa propriile interese pe termen scurt, fara a avea o pozitie pe termen lung, pentru ca inca nu a fost educat pana la final in spiritul democratiei adevarate.

PS: din cauza unor defectiuni tehnice acest brief analysis nu poate fi accesat temporar pe site-ul CSEEA.

Ваши ставки, Господа? Кремлин: ставим на Лупу?

Citeam ieri revista presei moldoveneşti făcută de ruşii de la REGNUM. Interesantă. Uneori mult mai interesantă decât ne-am fi imaginat. Ruşii sunt foarte atenţi la toate mişcările politice care au loc la Chişinău, chiar mai atenţi decât ai noştri, şi nu prea le scapă nimic.

Foto: Frontnews.

Acum o săptămână scriam într-un articol despre cum a ajuns Partidul Social-Democrat din România să colaboreze cu Partidul Democrat din Moldova:

“Înainte de alegerile din aprilie 2009 nu doar în Republica Moldova erau doritori de a scăpa de comunişti. Astfel, au existat iniţiative la nivel european care au încercat să reorganizeze forţele social-democratice, adică de centru-stânga, în jurul unui singur partid capabil să minimizeze numărul de voturi exprimate în susţinerea PCRM. Ulterior, dacă Republica Moldova va reuşi să se integreze în Uniunea Europeană, această formaţiune politică nu ar fi avut probleme să se afilieze la social-democraţii europeni în parlamentul UE. Alegerea PSD-ului lui Dumitru Braghiş se datorează în mare parte denumirii acestei formaţiuni politice şi nu doctrinei (la Chişinău niciun partid, fie dreapta sau stânga, nu ştie de ce orientare ideologică este). Astfel, Titus Corlăţean a confirmat un lucru ştiut de toţi, afirmând că „... Braghiş nu s-a ţinut de cuvânt... ” şi anume că pe moldovikani nu te poţi bizui.

În consecinţă, după evenimentele din aprilie a avut loc reorientarea către un alt partid şi un alt lider politic, Marian Lupu, capabil să rupă voturi de la PCRM (un partid care trebuie să rămână în trecut).”

De ce mă repet? o să vă întrebaţi… . Pentru a mă face înţeleasă o să revin la revista presei moldoveneşti făcută de cei de la REGNUM (agenţie informaţională, care promovează interesele politice ale Moscovei), de care am amintit puţin mai sus.

Dacă acum câteva luni mulţi experţi politici de la Chişinău se întrebau pe cine mizează Kremlinul la alegerile prezidenţiale din Moldova, iar opiniile erau împărţite, oscilând când în avantajul lui Vlad Filat, când în cel al lui Marian Lupu, acum ruşii deschis ne spun: “Pariem pe Marian Lupu! El este campionul nostru!”

Interesant este faptul că repetă acelaşi lucru pe care l-a afirmat şi Titus Corlăţean: dorim reorganizarea stângii moldoveneşti în jurul unei formaţiuni politice, care va fi capabilă să rupă un număr important de voturi de la PCRM:

“La momentul actual în rândul experţilor au fost formulate câteva ipoteze cu privire la raţionamentul întâlnirii ambasadorului Rusiei cu diferiţi politicieni moldoveni. Principala este aceasta: Rusia este interesată ca în Moldova să fie creat un bloc unic de centru-stânga, care ar fi concurentul de bază pentru PCRM, dar şi pentru formaţiunile de dreapta.”

Ambiţioşi ruşii ăştia, mai ales că recunosc şi faptul că sustenabilitatea proiectului ar consta în destrămarea postelectorală a acestui hibrid politic, după modelul Blocului “Moldova Democrată”, care în 2005 era condusă de Serafim Urechean. Ruşii ne cunosc şi îşi dau seama că la moldoveni dragostea în orice alianţă nu durează patru ani, adică nici măcar cât un mandat de deputat, de continuitate la guvernare nici nu mai vorbim, … poate doar la comunişti, că doar ei gândesc în ţara asta la imunitate parlamentară pe termen lung.

Bine, bine: modelul este acelaşi, dar cu drepturile de autor cum rămâne, dar cu resursele financiare investite de europeni în acest proiect ambiţios? Dar mai contează ce spun europenii, ce gândesc ei despre noi? Nu … prea… .

VV le stă şi ruşilor în gât, Ghimpu şi mai tare (le-a şi provocat nişte dureri insuportabile cu unionismul lui pe care nici măcar nu-l ascunde), Filat (care mai nou dă rapoarte în faţa Bucureştiului) se joacă de-a asumatul tuturor problemelor în stat şi cum s-a ridicat aşa şi o să cadă (repede am în vedere, mult prea repede), deci singura variantă stabilă, care nu glăsuieşte împotriva Moscovei şi care are semnat un acord de colaborare cu “Rusia Unită” rămâne a fi Marian Lupu – candidatul docil, calm, căruia nu-i displac plimbările prin Piaţa Roşie. Concluzia: pariem pe Lupu… .

Pentru InfoPrut

Locul României în lumea de azi

Invitaţii lui Ovidiu Nahoi la Vocile Serii au fost Simona Soare şi Şerban Filip Cioculescu, doi tineri cercetători de la Institutul pentru Studii Politice de Apărare şi Istorie Militară din cadrul Ministerul Apărării si Centrul de Studii Est-Europene si Asiatice din Bucuresti.

Locul României în lumea de azi.
Încărcat de RFI_Romania. - News videos from around the world.

Diplomaţia de futbol ...

Demult nu am mai avut asemenea postări scurte, dar astăzi nu mă pot abţine să nu pun şi eu ale mele două kapişi despre diplomaţia moldovenească.

Dacă tot am absentat de la surfingul prin presa rusă în ultimele trei zile am decis să trag cu ochiul înainte de somn. Deja dau căutare după consacratul cuvânt cheie "Молдавия" şi îmi apar toate ştirile despre Republica Moldova din ultimele zile. Poate nu mă opream să scriu aceste rânduri, dar am găsit sintagma "diplomaţie de fotbal" în publicaţia "Nezavisimaya Gazeta" şi mi-am reamintit şi de postarea anterioară, în care Domnul Mircea Druc mă acuzase de "naţionalism de futbol".

Văd că moldovenilor nu le displace deloc. Ba mai mult, în ultimele câteva săptămâni unii politicieni de la Chişinău au adunat şi câteva trofee electorale pe seama celor care iubesc să bată mingea pe gazon.

Parcă nu e rău: şi Filat iubeşte fotbalul, şi Osipov (sau poate la el intră în fişa postului, obligat, forţat de şeful său), şi Smirnov, şi chiar şi europenii care încurajează acest tip de diplomaţie, că vezi Doamne, de când au descoperit aştia, ai noştri, futbolul parcă nu mai au nevoie nici de dădacă, pardon de mediatori internaţionali în soluţionarea diferendului transnistrean: telefoanele fixe au început să zbârnâie, blocada economică a fost anulată, trenurile au început să circule... .

Acum stau eu şi mă gândesc: oare nu regretă VV al nostru că nu i-a plăcut futbolul atunci când era presidateli di ţară? Eu cred că regretă, dar asta e.... fiecare şi cu golul lui... .

Mi-e şi frică să le doresc ceva acestor echipe electorale.... mă refer atât la Vlad Filat, cât şi la nerecunoscutul Igor Smirnov, ambii sunt în plină campanie electorală... .

Bune mascote şi-a găsit Republica Moldova pe amble maluri ale Nistrului... .

Perspectivele de (ne)Integrare europeană ale Republicii Moldova... ...

Săptămâna trecuta mi s-a oferit posibilitatea să asist la lucrările primei ediţii a Simpozionului „Perspective de integrare în Uniunea Europeană a Republicii Moldova”, care a avut loc la Eforie Sud, iniţiativa organizării unui asemenea eveniment aparţinând Organizaţiei Studenţilor Basarabeni din Bucureşti.

Se anunţau patru zile de dezbateri aprinse într-un mediu relaxant şi cu multă lume bună.

Dar cum socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg, recunosc că am rămas dezamăgită de conţinutul acestor dezbateri şi asta deoarece ne-am obişnuit să vorbim mult şi bine despre lucruri pe care nu le înţelegem, dar pretindem că o facem nu bine, ci chiar foarte bine. În plus, suntem moldoveni, deci, de cele mai multe ori, ne concentrăm pe dezvoltarea unui discurs gol şi pueril. Ei şi chiar dacă mai scoatem din noi două, trei idei valoroase, acest lucru nu înseamnă că le şi implementăm, că aplicăm soluţiile pe care noi înşine le-am născut tocmai din înţelepciunea care ne caracterizează. E mai uşor să fluturi opinia pe la nasul cuiva din opoziţie, decât să ţi-o asumi, ca mai apoi să ai cu ce să-i scoţi ochii că tu ai fost primul cu iniţiativa.

Şi dacă subiectul pe care au fost centrate lucrările simpozionului a fost integrarea europeană, atunci ar fi frumos să revenim la el.

Eu sunt un observator, îmi place să ascult ce spun alţii, dar şi să mă cert în sinea mea cu mine însămi, atunci când nu sunt de acord cu o opinie contradictorie. De cele mai multe ori mă abţin să intervin în discursul persoanei emitente a mesajului, astfel încât să nu îi minimizez disponibilitatea de a-şi exprima gândurile. De această dată, însă, m-am manifestat! În toată splendoarea!

Să vă povestesc şi de ce... .

Nu ştiu cum se face că atunci când moldovenii discută între ei despre integrare europeană, mai ales, încep discursul cu căutarea vinovaţilor de retardul de care suferim la acest capitol, apoi mai aruncă vreo două, trei pietre în orgada românilor că nu i-au susţinut nici atunci şi nici acum, ca să pună punct cu hămăitul unirii, ca soluţie finală pentru a scăpa de toate problemele noastre cele de toate zilele. Ei, şi dacă se găseşte vreo unul mai cu moţ şi aduce argumente că, de fapt, rusul e cel vinovat de toate relele care ni se întâmplă, atunci toţi preiau mesajul ca la comandă fără să-l mai gândească. Important este că s-a găsit reponsabilul şi că nu e unul dintre noi ;).

Totul se petrece la moldoveni foarte repede, pentru că a mai rămas nişte răsărită prăjită de aseara şi trebuie să se ocupe şi de aia. Nu de alta, dar răsărita lăsată de azi pe mâine aşa nu trebuie să rămână, dar integrarea o mai aştepta ea, că doar o aşteptat până acum vreo douăzeci de ani. O mai aştepta încă pe atâta, nu-i bai! Dacă reprezentantul poporului, pardon alesul acestuia (că moldoveni încă nu a sesizat diferenţa dintre o sintagmă şi cealaltă şi că prima e variantă este cea ideală, iar cea de-a doua e ceea ce avem – noi nu avem reprezentanţi, noi avem ALEŞI!!! NA şi SIC!!!), nu se grăbeşte să se integreze, eu, ca alegător docil şi conformat ce sunt că o să-l mai aleg şi în noiembrie, pentru că nu am o altă alternativă, de ce m-aş grăbi să renunţ la bunul obicei moldovenesc „tişe edeşi, dalişe budeşi” (în traducerea mea pentru acest caz: tot pe loc, pe loc, pe loc... )?

Tonul dezbaterilor a fost dat de primul premier al Republicii Moldova, Mircea Druc. Am un respect deosebit pentru tot ceea ce a făcut pentru populaţia de dincolo de Prut, adică pentru oamenii mei. Dar, respectul meu se termină aici pentru că acesta militează, ca şi Eugen Popescu de altfel, un alt invitat la lucrările simpozionului, pentru „integrarea forţată în Uniunea Europeană”, iar metoda de lucru să fie cea a reunificării cu România.

Nu mă înţelegeţi greşit, dar unire cu ai noştri nu prea ai cum să faci, nici dacă miza finală ar fi integrarea în absolutul european!

Nu înţeleg un lucru: cum poţi să-l impui pe „moldovean” (anume moldovean am dorit să scriu!) să fie european (adică român mai întâi şi mai apoi şi european) dacă lui nu-i place ideea de a fi liber, de a avea posibilitatea de a se dezvolta şi de a se deplasa într-un spaţiu, care tocmai din acest raţionament a fost creat? Ei, cum poţi să vii cu ideea obligativităţii revenirii acasă, exact ca în perioada comunistă, astfel încât să munceşti acolo unde ţi s-a indicat? Dacă s-ar fi oprit totul aici, poate nu aş fi răbufnit, dar cum poţi să renegi din start ideea că ai putea deveni ambasadorul locului unde te-ai născut dincolo de frontierele acestuia şi că poţi să îţi aduci obolul la dezvoltarea patriei oriunde nu te-ai afla?

Să presupunem că peste un an mă întorc acasă, la Brânza, cu diploma de doctor în ştiinţe politice în buzunar. Ce fac cu ea? O să-mi spuneţi că poţi să-ţi reiei activitatea la Chişinău. Da, aşa este. Dar dacă toţi ne vom opri la Chişinău, care este logica să insistăm atât de mult pe revenirea în ţară şi să aşteptăm cu toţii să ne găsească a noastră dragă conducere un loc de muncă?

În loc să se gândească la cele patru libertăţi fundamentale ale Uniunii Europene, printre care şi cea a libertăţii circulaţiei persoanelor, tinerii noştri, pricepuţi nevoie mare în ale integrării, s-au concentrat pe arătatul cu „dejtul” şi acuzatul că nu aş dori binele aceleiaşi patrii.

A doua zi s-a vorbit mult despre România, mai exact despre succesele înregistrate în ultima perioadă în dezvoltarea relaţiilor româno-române, punându-se accent pe complexitatea acestora. În plus, Eugen Tomac (cu toţii ştiţi cine este) a adăugat următorul lucru: „În plină criză politică guvernul României a suplimentat numărul de burse pentru cetăţenii Republici Moldova... . Singurul om politic care şi-a asumat deschis apropierea dintre cele două state româneşti, încă din perioada primului său mandat, a fost şeful statului, Traian Băsescu.”

Dacă pe toţi cei aflaţi în sală nu i-ar fi înşelat memoria în acel moment, probabil ar fi spus că preşedintele României, Traian Băsescu, a promis suplimentarea numărului de burse la începutul celui de-al doilea mandat al său, încă în luna ianuarie, în timpul plimbării sale în cel de-al doilea stat român. Eu nu sunt atât de sigură că suplimentarea burselor s-a făcut după descoperirea aşa numitului fenomen „plină criză economică”. În plus, cine se afla la guvernare şi până la criză, dar cine a dus această ţară în criză? Recunosc, efortul depus de autorităţile române pentru a ne lumina pe noi, codaşii Europei, este considerabil, dar de ce trebuie să se facă acest lucru pentru a irita şi mai mult alegătorul român, care trece printr-o perioadă mai puţin fericită? Se poate face post-campanie şi fără a stârni şi mai mult spiritele româno-române.... un pic mai discret şi mai elegant.

Puţin mai târziu, în timpul discursului senatorului Viorel Badea, mi-a revenit memoria în cap. Acesta ne-a reamintit tuturor celor prezenţi că „... singurul duşman al societăţii din statul vecin este comunismul – unul mult mai perfid decât în trecut... .” Aşadar, dacă o terminăm cu aceşti comunişti, tăt a sî şii ghini şi frumos!

M-a mirat faptul că de aceasta dată, Domnul Mircea Druc nu s-a autosesizat, când senatorul român a confirmat că Republica Moldova are statalitate, căci pe mine mă acuzase că sufăr, fiţi atenţi de ce: „patriotism de futbol”, atunci când am spus că putem să fim ambasadori ai Republicii Moldova şi în afara frontierelor ei. Nu-l acuz pe primul premier al acestui aşa numit „pseudo-stat” de lipsă de curaj, dar parcă mi se pare că în faţa senatorului român era mai domol... .

Prezenţa preşedintelui Comisiei de Politică Externă a Senatului României a fost foarte utilă pentru mine.

Prin minte mi se plimba următoarea întrebare: oare ce viziuni, principii şi idei comune aveau PSD-ul lui Mircea Geoană şi PSD-ul lui Dumitru Braghiş înainte de 05 aprilie 2009 şi de ce a început să împărtăşească valori comune cu PDM-ul lui Dumitru Diacov după retragerea lui Marian Lupu din PCRM?

Nu credeam că voi reuşi să aflu vreodată răspunsul la această întrebare.

Explicaţiile lui Titus Corlăţean par foarte logice. Înainte de alegerile din aprilie 2009 nu doar în Republica Moldova erau doritori de a scăpa de comunişti. Astfel, au existat iniţiative la nivel european care au încercat să reorganizeze forţele social-democratice, adică de centru-stânga, în jurul unui singur partid capabil să minimizeze numărul de voturi exprimate în susţinerea PCRM. Ulterior, dacă Republica Moldova va reuşi să se integreze în Uniunea Europeană, această formaţiune politică nu ar fi avut probleme să se afilieze la social-democraţii europeni în parlamentul UE. Alegerea PSD-ului lui Dumitru Braghiş se datorează în mare parte denumirii acestei formaţiuni politice şi nu doctrinei (la Chişinău niciun partid, fie dreapta sau stânga, nu ştie de ce orientare ideologică este). Astfel, Titus Corlăţean a confirmat un lucru ştiut de toţi, afirmând că „... Braghiş nu s-a ţinut de cuvânt... ” şi anume că pe moldovikani nu te poţi bizui.

În consecinţă, după evenimentele din aprilie a avut loc reorientarea către un alt partid şi un alt lider politic, Marian Lupu, capabil să rupă voturi de la PCRM (un partid care trebuie să rămână în trecut). De altfel şi invitatul din partea Partidului Liberal la aceste dezbateri, deputatul Ion Apostol, a recunoscut că: „...datorită lui Marian Lupu am reuşit să formăm Alianţa.”

Intervenţiile ambasadorului Republicii Moldova la Bucureşti, Iurie Reniţă, au fost destul de utile studenţilor care doresc să-şi exprime opţiunea politică, dar care erau obligaţi până mai anul trecut să facă un drum lung până la Bucureşti pentru aceasta. Domnia sa a confirmat faptul că în aproape fiecare localitate unde există un centru universitar important va fi deschisă o secţie de votare, „... Inclusiv în Bacău, unde există o comunitate importantă de medici basarabeni, vom deschide un asemenea birou.”

La finalul acestor dezbateri, majoritatea invitaţilor au îndemnat tinerii să iasă la vot în luna noiembrie anul curent, să îşi exercite drepturile politice şi să-i încurajeze şi pe semenii lor să o facă, astfel încât să reuşim să trecem peste criza politică în care stăm ca într-o mocirlă mai bine de un an şi în care ne „este bine şi cald”.

PS: dacă mai aud pe cineva că susţine că reprezintă „generaţia lui 7 aprilie”, dar se vaită ca o babă şi nu iese la vot, iar mai apoi afirmă că i-a încurajat şi pe alţii să nu o facă pentru că, vezi Doamne, l-a dezamăgit AIE-ul nu-mi mai scapă! Îl dau pe blog şi o să-l acuz de afiliere la PCRM!