De unde a luat Rusia 4 mln. de locuitori în plus? Crimeea i-a dat doar 1,9 mln. ...

trieste-vegetarian.blogspot.com

Ziua de ieri a început cu următoarea știre: o mină (de tip fougasse, din franceză) aruncată din partea Ucrainei a explodat într-o casă de locuit pe teritoriul Rusiei. În rezultat mai multe persoane au fost rănite, iar una a decedat. Ironia face ca localitatea în care această mină a explodat să se numească Donețk, regiunea Rostov pe Don.

Prima reacție la această știre: americanii fac tot posibilul ca să-i provoace pe ruși să folosească armata terestră.

Săptămâna trecută a trecut sub același semn al războiului informațional. A fost duelul televiziunilor. Cine pe cine a blocat și mai ales cum au îndrăznit moldovenii să blocheze transmisiunea postului de televiziune Russia 24 pe teritoriul republicii???  

Luni, 07 iunie 2014, presa ucraineană anunța că Ucraina își controlează toată frontiera estică. Lavrov era întâmpinat cu huiduieli și cântece despre Putin în Sofia. Dar despre asta rușii au uitat să menționeze, promovând doar partea în care:

”... In Sofia Sergey Lavrov spoke at a scientific conference "Bulgaria-Russia. 135 years of diplomatic relations: Past, Present and Future ", and then met with compatriots. Russian FM also visited the parish of the Russian Orthodox Church... .”

Săptămâna începea bine, mai ales după ce orașul Slaviansk fusese eliberat.

Chiar și așa, devine evident că ceva, totuși, trebuie să se întâmple, că doar nu poți să lași două republici autoproclamate, nerecunoscute, separatiste, teroriste fără susținere. Este nevoie de provocări sau manevre prin care să le poți face transfuzii de provizii și muniții. Și aici soluția ar fi știrea cu care s-a încheiat săptămâna: Ucraina încearcă să provoace Rusia să implice trupele terestre.

Pe de altă parte, chiar dacă rușii susțin în continuare anexarea Crimeei, ei încep să-și pună tot mai multe întrebări de genul: cât de util este acest război, care sunt consecințele, ce prejudicii aduce imaginii țării susținerea oferită teroriștilor, de ce mor subit angajați ai serviciilor secrete sau militari care oficial sunt în concedii? Dar atunci când chiar liderul, Vladimir Putin, apreciază talentul propagandistic al lui Joseph Goebbels, decizi pentru sine că nu mai are niciun rost să cauți răspuns la întrebările pe care și le pun rușii.

Decizia, însă, o iei în minoritate pentru că realizezi că încă mulți internauți români se documentează despre evenimentele din Ucraina din publicații precum Vocea Rusiei. E ușor, accesibil, e în română, cu multe poze, colorat, și dacă mai pui că alții gândesc pentru tine și nu mai este nevoie să depui efort suplimentar ca să gândești ce ai citit, atunci e și mai bine. În plus, dacă nu te cunoștea nimeni până atunci, bagi câteva comentarii la știrile despre cât de rău este să trăiești în România și brusc devii expert pentru această publicație. Și te publică. Pentru că tu ești vocea României. Că doar nu o să-l contrazică rusul pe român despre ceea ce se întâmplă la București? Și uite așa persoane care nu vorbesc rusa, care nu vorbesc ucraineana, cărora nu li se acordă atenție în propria țară brusc devin experți în criza ucraineană și afaceri regionale. Orgoliile sunt mângâiate.

Cine spunea că România are nevoie urgentă de o generație nouă de experți în relațiile internaționale avea, are și va avea mare dreptate. Percepția despre spațiul ex-sovietic, despre realitățile și problemele cu care se confruntă acesta este atât de firavă, încât este greu de înțeles cum de încă mai suntem de partea celor drepți în această criză ucraineană? Gândim acest spațiu primitiv și în consecință acționăm primitiv.

Pe 09 iunie 2014 presa de la Chișinău începuse să bombardeze insistent publicul cu știri despre economia Transnistriei. Banii ruși și neruși din bugetul nerecunoscutei republici nistrene s-au cam terminat. Lui Șevciuk i s-ar pregăti înlocuirea. Știrea era confirmată chiar de Moscova. Publicația rusească Nezavisimaia Gazeta scria mai devreme cu o zi că pușculița are o gaură, nu neapărat invizibilă. Creditorul nu mai era atât de darnic. Salariile bugetarilor au scăzut, dar nu și al celor de rang înalt. Ștanski vacanța nu o va rata, nu vă faceți griji.

În aceeași zi Revista 22 preia un articol semnat de Vitalie Ciobanu pentru Europa Liberă de la Chișinău despre războiul informațional ruso-moldovenesc. Din păcate, articolul are doar 570 de vizualizări în România. Prea puțin ca să combați Vocea Rusiei prin argumente. Publicul român se cere a fi educat și despre Ucraina, dar încă și despre Republica Moldova. Urgent.

Știrile despre Tiraspol inundă și spre seară presa din Republica Moldova. Evgheni Șevciuk se presupune că ar fi grav bolnav. În acest context, este și mai necesar a i se pregăti înlocuirea.

Reacția Parlamentului de la Chișinău? Dezbateri și adoptarea unei declarații privind situația din Transnistria. Atât. În rest, Dumnezeu le-o organiza el cum știe mai bine.

Săptămâna s-a încheiat cu această postare pe rețelele de socializare a președintelui ucrainean, Petro Poroșenko:

Президенту України щойно доповіли зі штабу АТО, що українські військові з боями дійшли до Луганського аеропорту.

Слава Україні!

Nu mă pricep la războaie, dar războiul deschis, proclamat, ”asumat” (că tot e la modă) a fost foarte și foarte aproape de noi. Unii își creează oportunități să fie provocați, intenționat. Alții pur și simplu negociază interese, energetice mai ales, într-o manieră orgoliasă. Între timp, în Ucraina valul de repulsie pentru mașinăria politică (anume politică) europeană crește. Și tare mă tem că rezultatul ar putea fi unul neașteptat și anume ucrainenii să le dea europenilor din gașca Merkel-Hollande, cu extensie Medvedciuk, o lecție de principii și valori europene... . Eu nu cred că liderii europeni sunt impotenți. Mai degrabă ei contribuie la crearea unei asemenea impresii generale. Se ascund după interese naționale, după mecanisme complicate de luare a deciziilor ca să-și negocieze parteneriate separate. Dar problema e că folosesc aceleași instrumente ca și Gazpromul: negocierile bilaterale. Și nu există astfel șanse să constrângi Kremlinul să se răzgândească să nu mai chinuie Ucraina și să nu mai gâtuie sistemul de norme internaționale, când practic susții metoda, instrumentul și mijloacele de acțiune. Într-adevăr, Rusia este mai utilă în cadrul sistemului decât în afara acestuia. Dar când îi dai motive să supraviețuiască în afara sistemului sau contribui la crearea unui sistem paralel, atunci șansele ca această criză să fie soluționată în timpul cel mai apropiat se minimizează. Sisteme paralele, standarde duble, drept internațional public aplicat selectiv, interese naționale superioare altor interese naționale... și rezultatul nu poate fi decât unul: zgâlțâială politică la nivel global și urgenta necesitate de reevaluare a fundamentului pe care s-a construit această stabilitate aparentă.

Despre cum l-au ucis moldovenii pe Dodon puteți să aflați AICI. Alt link unde Primakov recunoaște că mașinăria propagandistică rusească a cam luat-o razna, puteți găsi AICI.

PS 1: R.I.P. Valeria Novodvorskaya... .

PS 2: Îmi pare rău că ucrainenii au considerat că Deșcița le e mai util în Varșovia decât la Chișinău.

PS 3: Institutul Gaidar a publicat raportul lunii iunie 2014 despre situația economică a Federației Ruse. Concluzii: elefantul nu e tocmai roz. Polemicile despre ”de unde luăm bani pentru Crimeea sau alte enclave?” devin tot mai actuale. Naționalizarea fondurilor de pensii de stat ar putea fi o soluție, susține ministrul dezvoltării economice al Federației Ruse, A. Uliukaev. Ministrul finanțelor, A. Siluanov, îl contrazice susținând că de fapt procesul poate fi numit ”confiscare de bani pentru Crimeea și Sevastopol.”

Efectul Crimeea asupra economiei ruse: banii pleacă, problemele se înmulțesc

Foto: Angela Grămadă

Niciodată nu am așteptat atât de mult raportul Institutului Gaidar ca acum. Am vrut să văd cum se manifestă efectele ”Crimeea” asupra principalilor indicatori macroeconomici în Federația Rusă la o lună după agresiunea asupra statului vecin ”frățesc”. 

Cifrele par a fi ”înduioșătoare”. Rezervele valutare în aur scad. Acum au atins cifra de 484 mlrd $. Doar pentru salvarea rublei au fost cheltuite în luna martie 2014 peste 22 mlrd $. Aproximativ 35 mlrd $ au fost retrase de pe piața rusească doar în luna martie 2014. Aceeași sumă a fost retrasă și în perioada ianuarie-februarie 2014, iar experții prognozează că până la sfârșitul anului ar putea să fie retrase aproximativ 150 mlrd $ de pe piața rusească dacă situația din jurul Ucrainei se va agrava. Și asta nu e tot. Tot mai mulți bani pleacă din Rusia sub diferite forme. Investitorii se retrag. 

Toate acestea contribuie la scăderea activității investiționale și influențează negativ dinamica economiei. Între timp, popularitatea lui Putin crește. Situația dată  Kremlinul o valorifică prin sporirea controlului ideologic și politic asupra vieții sociale.

Raportul îl găsiți aici. 

Schieffer Series: A Conversation about Russia

Hosted by:

Bob Schieffer
Chief Washington Correspondent, CBS News;
Anchor, CBS News “Face the Nation”

Panelists:

Dr. Zbigniew Brzezinski
Former U.S. National Security Adviser to President Jimmy Carter,
Counselor and Trustee, CSIS

Roger Cohen
New York Times Columnist

Lt. General Brent Scowcroft (USAF ret.)
Former U.S. National Security Adviser to Presidents Gerald Ford and George H.W. Bush,
Counselor and Trustee, CSIS
President, Scowcroft Group

For more details click here

Despre cum să transformi un popor frățesc în dușman

facebook.com

Se spune că fondul de rezervă al Federației Ruse ar constitui cam 500 mlrd. USD. Mult, puțin – să nu judecăm noi, căci suntem ultimii la indicatori macroeconomici în Europa. În schimb, ar putea să-și dea cu părere azerii, care au în fondul pentru viitor aproximativ 50 mlrd. USD. Raportat la numărul populației celor două țări, Azerbaijan iese în față. Dar acesta este un calcul primitiv și nu aduce argumente în favoarea supraaprecierii economiei azere în raport cu cea rusă din punct de vedere al teoriei economice. Ideea, însă, e alta. Ucrainenii au calculat cam câte pierderi a suportat Rusia până acum în afacerea ”Cum să transformi Ucraina în dușman”, și zic experții ucraineni că pierderile sunt cam astea: peste 100 mlrd. USD au pierdut rușii, cam 10 mlrd. USD au pierdut ucrainenii și aproximativ 1 mlrd. ar fi pierdut Crimeea. Acestea sunt pierderile unei prime runde de confruntări, în care unii (a se citi rușii) se bat cu pumnul în piept că au recâștigat Crimeea de la Ucraina fără să tragă măcar un singur glonț. Se vorbește prin târg că victoria cu pierderi umane minime i se datorează în întregime lui Putin. Nici nu știu cum să-l numesc în acest context: Vladimir cuceritorul sau reîntregitor al neamului?

Eu, însă, nu sunt de acord cu acest lucru: victoria Putin i-o datorează poporului ucrainean, care a luptat în aceste zile cu altfel de arme și nu i-a permis lui Putin să le folosească pe ale lui. L-a scutit de morți ruși. Chiar dacă nu înțelege acest lucru acum va veni timpul când va fi obligat de memoria istorică să o facă.

În ultimile zile m-am transformat într-un spectator subiectiv. Ce se întâmplă în Ucraina ne privește și pe noi, fie că vrem să recunoaștem acest lucru, fie că nu vrem. Spuneam acest lucru încă vara trecută unei colege din Ucraina. Ea nu înțelegea preocuparea noastră, a moldovenilor, pentru ceea ce se întâmplă la Kiev:

”Ceea ce faceți voi cu politica voastră externă și cu Acordul vostru de Asociere are consecințe și asupra noastră,” i-am spus eu. ”Nu credeam că noi putem să influențăm în vreun fel soarta altei țări,” mi-a răspuns ea.

Dialogul de mai sus denotă o minimizare inconștientă a consecințelor propriilor acțiuni sau inacțiuni. În anumite momente să fii atent la capra vecinului (dar nu neapărat ca să-i dorești moartea), este chiar util.

Șezutul în două luntrii dăunează grav viitorului politic

Oscilația Ucrainei între Rusia și Europa, adică între Uniunea Vamală și Uniunea Europeană nu trebuia să se transforme în strategie de politică externă pe termen lung. Pe Ianukovici rușii l-au ajutat să se decidă la final de termen mediu (aproape patru ani i-a luat Kremlinului să-l convingă pe Ianukovici de prejudiciile pe care le poate suporta economia ucraineană în caz de sau de dacă șeva), iar pe cetățeni să iasă în stradă pentru un al doilea Maidan i-a ajutat să se decidă chiar decizia lui Ianukovici de a nu mai semna la Vilnius Acordul de Asociere.

La capitolul teorie Ucraina stătea destul de bine: documentele oficiale prevedeau un singur curs de politică externă: cel de integrare europeană și o politică de securitate de neaderare la  vreun bloc militar. La capitolul practică, însă, dependența de gazele naturale rusești și ambiția personală a unor lideri politici sau chiar și a unui singur lider politic (Viktor Ianukovici) se poate spune că a pus Ucraina într-o situație inconfortabilă din punct de vedere a sănătății sale fizice.

Putin nu a înțeles niciodată de ce ucrainenii au ieșit în stradă în anul 2004. Acum a înțeles și mai puțin. În modelul său de democrație, pe care-l implementează cu succes în Rusia, protestele împotriva conducerii nu au încăput. Au rămas pe dinafară. Iar de ticsit cu de-a sila omului în traistă valori și principii occidentale nu poți, pentru că el poate să înceapă să boicoteze pe twitter și facebook produsele americane. Și așa se poate crea panica. Mai bine fără principii, fără valori, fără democrație sau cu democrație selectivă, care vine la pachet cu principii de drept internațional public selective: aista principiu îmi place – fac abuz de el, aista nu-mi place – deci, mai dă-l încolo.

Dacă la început lui Putin i s-a părut că Euromaidanul va avea drept efect scăparea Ucrainei din palma eurasiatică, atunci mai târziu a înțeles că pot exista și efecte adverse, exact ca atunci când ești bolnav și nu știi care pot fi efectele folosirii medicamentelor. În cazul dat o doză prea mare de democrație putea să treacă frontiera și să producă fisuri în verticala puterii la Moscova. O discreditare a Euromaidanului în aceste condiții era extrem de necesară. Și când înșiși liderii ucraineni par să arate disponibilitate să îți ofere o mână de ajutor în acest sens (legea despre politica lingvistică), este păcat să o refuzi. Problema e că rușii au luat mâna, dar au uitat să o elibereze. Și uite așa, dintr-o mână de ajutor ucrainean, cu puțin mai multă inconștiență politică, cu tărăgănare germană (sau, dimpotrivă, prea mult interes pentru gazele naturale și piața de desfacere economică rusești sau și mai grav o înțelegere privată între ruși și nemți) și lipsă de unitate europeană, te poți trezi cu un subiect nou în cadrul Federației Ruse. Simplu și aparent foarte ieftin.

Cât americanii și europenii au clămpănit din ochi la Putin, refuzând să creadă că acesta este discursul pe care-l promovează un președinte de țară lucid (dar fără o legătură cu această lume, a spus-o chiar Merkel), Crimeea a ajuns în Rusia. Iar americanii și europenii ar trebui să le mulțumească ucrainenilor că nu au pus mâna pe arme și nu au început ceea ce mulți recunosc că ar putea să fie ”al treilea război mondial”.

Între timp, nu știu cum, dar rușii au reușit să transforme o problemă de politică internă ucraineană (pentru că asta și a fost încă de la bun început) într-o problemă de genul: Occidentul împotriva Rusiei. De la dorința ucrainenilor de a-și responsabiliza conducerea s-a ajuns la reorganizarea ordinii mondiale. Rușii se simt amenințați, văd peste tot dușmani și stafii și se trec singuri de la perioada post-război rece la perioada post-post-război rece. Și nu vor recunoaște niciodată că nu îi amenința pe ei nimeni. De fapt doar în mintea lor exista amenințarea. I-a luat valul sirian și îi tot purta euforic prin tot felul de norme și principii de drept internațional pe care le percep și le aplică selectiv celorlalți de ciudă că nu-i ia nimeni în serios: dacă nu ne bagă ei în seamă, ne vom băga noi în seamă, ignorându-i!

Dar Rusia greșește. Greșește atunci când gândește că se poate și fără relații bune cu Occidentul. Da, Rusia are gaze naturale, iar economiile dezvoltate au nevoie de ceea ce are Rusia. Dar și Rusia trebuie să mănânce, deci trebuie să vândă gaze naturale cuiva, nu doar să cumpere de la Turkmenistan sau Azerbaijan, iar mai nou să extragă și gazele de șist de pe lângă Crimeea. Rusia are nevoie de Occident ca să vândă. Rusia are nevoie de Occident ca să cumpere. Ce să cumpere? Tehnologie. Dar și multe alte lucruri.

Când abia se vedeau primele efecte ale crizei economice globale, la reuniunile G20 se vorbea foarte mult despre pericolele pe care le poate produce pentru economia unei țări izolarea și închiderea acesteia pentru exterior. Rusia ce face? Să zicem că nu are nevoie de vize ca să plece Putin în America sau Europa, dar și să-i obligi pe consumatorii interni, așa cum sugerează Rogozin, să consume mai mult decât pot îngurgita tot nu e posibil! Ce faci, te îndopi cu gaze, petrol și arme? Trăim în secolul XXI, totuși. Era informațională. Nici pe ruși nu-i mai poți prosti atât de ușor cu propaganda trasă prin inelul sovietic. Nu-i mai poți închide în ocol. Izolarea e ceva ce nu au mai exersat de prin 1991. În plus, cu shopping-ul european pentru doamnele soții de politicieni cum rămâne? Dar cu mult strigata frăție ucraineană cum rămâne???

Nu știu dacă este cazul să ghicim care va fi soarta Uniunii Vamale și a Uniunii Eurasiatice după această criză ucraineană. Nu mă grăbesc să le cânt prohodul. Cel puțin cât mai e Lukașenko prin preajmă e prematur să o facem. Dar am mari dubii în ceea ce privește strategia de politică externă a Ucrainei. Unii experți sugerează că ”șezutul” cu fundul în două bărci, consacrat în literatura de specialitate drept politică externă multi-vectorială, este soluția cea mai bună pentru Ucraina în aceste momente. Eu cred că ei greșesc. De la stat prea mult în această poziție acest stat a amorțit. Acum e timpul să aleagă încotro o ia. Altfel, oscilatul între Est și Vest este neproductiv. Poate greșesc, dar acum este momentul de a găsi curaj pentru toate reformele amânate, anulate, ignorate. Economia ucraineană e la pământ. Mai rău de atât nu poate fi. Și atât timp cât există disponibilitate pentru a-i ajuta pe ucraineni să reziste, cred că liderii lor ar trebui să accepte ajutorul. Misiunea e grea, iar rezultatele lor ne vor influența și pe noi, chiar dacă avem tendința de a nu recunoaște acest lucru.

În ceea ce privește soarta Transnistriei, scenarii ar putea fi mai multe. Printre ele cel mai pozitiv pentru noi ar fi ca Rusia să-i repete Tiraspolului ca și în anul 2008: ”Trenul vostru a plecat”.

Dacă recunoaște independența Transnistriei, așa numita conducere de la Tiraspol va dori și unire cu Rusia. Astfel, Rusia pierde un instrument. Chiar și așa, Rusia mai are instrumentul nr. 2 – găgăuzii. Dacă îi pierde și pe aceștia, îi rămâne Dodon. La noi se nasc multe instrumente, mai puțini oameni (să-mi fie iertat cinismul și poate și aroganța față de tot ce produce stânga politică).

Nu mai avem mult de așteptat ca să aflăm care va fi soarta Transnistriei. Doar câteva ore.

PS: poza aceasta, deși o am salvată încă din luna februarie, încă mai este actuală. Ea reprezintă un mesaj încă valabil. 

Orizont European: Ucraina, Rusia, Crimeea, Transnistria, referendum

Orizont European la TVR International

Concluzii in urma vizitei premierului Republicii Moldova, Iurie Leanca la Washington. *Vizita la Kiev a ministrului afacerilor externe al Romaniei, Titus Corlăţean, de luni, 10 martie 2014. *Evolutia situatiei din Ucraina. Moderator Miruna Munteanu. Producător Aura Iosif.

În ce direcție o va lua economia Rusiei?

Angela Gramada Blog

Institutul Gaidar din Federația Rusă a făcut prognoze despre modul în care va evolua economia Rusiei în următorii doi ani. Potrivit acestui studiu, în următorii doi ani se va putea observa o activitate economică în general scăzută, dar și o evoluție ușoară în ceea ce privește creșterea economică. Acest lucru se va datora măsurilor luate de către guvern pentru a îmbunătăți starea climatului investițional. 

Totuși, și în continuare economia rusă va rămâne a fi dependentă de prețurile promovate pe piețele internaționale la petrol (mai mult de 100$/baril) și menținerii la același nivel a cererii la resursele naturale destinate exportului (în cantități fizice). Dacă, însă, prețul la produsele petroliere va scădea sub 80$/baril, experții Institutului Gaidar prognozează un alt scenariu, care va avea drept consecințe scăderea ritmului de creștere economică și devalorizarea monedei naționale.

Mai multe detalii puteți afla AICI.

Putin: Ucraina. ... speram să fie pe la mijloc...

kremlin.ru

În fiecare an Vladimir Putin organizează o conferință de presă la care sunt acreditați zeci și sute de jurnaliști. Anul 2013 nu a fost o excepție. 

Am urmărit conferința online, cu urechile mai mult ciulite la ce va declara despre Ucraina. Era un lucru firesc în contextul semnării doar cu câteva zile înainte a noilor acorduri de colaborare dintre Moscova și Kiev. Toată lumea părea sau trebuia să fie fericită, doar că zâmbetele schițate de politicieni erau atât de dizgrațioase, încât nu inspirau nici măcar doza minimă de încredere și speranță în corectitudinea conținutului acestor documente.

Putin la rândul său a sperat că această conferință nu va începe cu Ucraina. Cel puțin așa a declarat. a încercat să ia la pachet întrebările despre ”poporul frățesc”. Nu prea i-a ieșit acest lucru și asta deoarece miza, interesele, atenția, banii puși la bătaie - sunt aspecte foarte importante pentru ambele state.

Prima întrebare și prima acuzație: De ce suntem (la ruși se referă) atât de generoși cu Ucraina și ce așteptăm la schimb? A doua întrebare și a doua acuzație: A fost prețul la gaze stabilit anterior incorect, de ce a fost modificat acum și cât mai sunteți dispuși să ne plătiți ca să renunțăm la Europa?

Un rus și un ucrainean practic pun aceeași întrebare, dar formulată diferit, sugerând că această frăție e mai mult apă decât sânge. 

Răspunsul lui Putin: Argumentul principal - suntem ”popor frățesc”, suntem ”stat frățesc” (cei care au transcris conferința au pus ghilimele, eu le las intenționat, dar din cu totul alte motive). Așadar: nu mai putea Rusia să privească cum Ucraina se vârcolește de durerea cauzată de frig. Efectiv nu mai putea să nu empatizeze cu poporul frățesc ucrainean, care a ajuns la o situație politică, economică și socială dificilă. În calitate de rude apropiate rușii au decis să-i ajute pe ucraineni. Și parcă încercând să se scuze, Putin trântește: ”Vă atrag atenția că am lucrat la fel de activ și cu guvernul condus de Timoșenco, am lucrat tensionat în toate direcțiile.” Așadar, este destul de dificil să lucrezi cu ”rudele”. Aceste epitete cu conotație negativă nu sunt singurele. Au mai urmat și altele, oferind indicii despre calitatea parteneriatului ruso-ucrainean.

Apoi el, Putin, adaugă că a semnat acel acord cu Timoșenco și în continuare este de părere că el corespunde practicii de cooperare cu toți partenerii. (Practica este să negociezi separat și să apeși pe bubă. Rușii numesc acest lucru AFACERI, dar iată că ucrainenii nu știu din ce motive le spun INTERESE NAȚIONALE). Și într-adevăr așa este: dacă vrei să fii independent, pentru asta trebuie să plătești. Sunt de acord cu Vladimir Putin. Președintele rus pare să nu aibă regrete cu privire la conținutul acelui acord. Dacă ar avea, practic ar recunoaște că poartă o parte din vină - cel puțin în fața opiniei publice internaționale. Probabil îl consideră perfect compatibil calității de frate mai mare (ghilimele necesare și în acest caz).

Urmează explicații lungi despre cât de rea este Uniunea Europeană și cât de bună e Rusia. Ca în desenele animate: eu - Rusia, noi - Rusia, mai bună, ea - Europa - rea și care nu percepe ce înseamnă popor frățesc și trecutul comun. În general, Putin folosește multe verbe la trecut atunci când vorbește despre Ucraina, dovada faptului că nostalgia e la ea acasă - în Rusia. Un discurs prin care regretele și frustrarea ies la suprafață. Spre final, însă, el se distanțează, încearcă să pună mai puțin accent pe emoție. Probabil își dă seama că exagerează și explicațiile sale devin din ce în ce mai puțin credibile.

Vladimir Putin reușește să mimeze expertiză pe procese de asociere la Uniunea Europeană. Oferă multe cifre. Majoritatea dintre ele nu coincid cu cele oferite de experții ucraineni sau europeni care au evaluat costurile asocierii. Cu toate acestea nimeni nu poate să nu fie de acord cu aceste date. Ele vin de la însuși președintele Rusiei, deci e puțin probabil ca acestea să fie contestate.

De fapt, Vladimir Putin nu înțelege cum funcționează procesul de asociere la Uniunea Europeană. Chiar se întreabă de ce Iațeniuk și Timoșenko nu au semnat Acordul de Asociere când s-au aflat la guvernare.

În primul rând pentru a începe procedura de asociere Ucraina a aderat mai întâi la Organizația Mondială a Comerțului și doar după acest eveniment au demarat procedurile de negociere a textului Acordului de Asociere. Acest lucru se întâmpla în anul 2008. Perioada 2004 - 2008 (până spre sfârșitul anului 2008) a fost foarte aglomerată în ceea ce privește integrarea europeană a Ucrainei. A fost o perioadă lungă și complicată de armonizare a legislației naționale la cea europeană. Procedura tehnică este foarte dificilă. Lucrurile au devenit și mai complexe în contextul multiplicării intereselor economice ale elitei politice și a mediului de afaceri. Doi ani (de la lansarea procedurii de negociere și până la venirea venirea la guvernare a lui Victor Ianukovici în 2010) sunt prea puțini pentru a parafa, semna și ratifica Acordul de Asociere.

Putin pare să nu cunoască aceste detalii sau le ignoră intenționat. Și ca să-i fie totul mai clar, cineva ar trebui să-i amintească despre procedura de aderare la OMC a Federației Ruse. Aceasta a durat peste 18 ani și s-a finalizat abia în anul 2011. Ucraina era deja de trei ani membră cu drepturi depline a acestei organizații internaționale.

Puteți să revedeți conferința aici

2013: Minsk, Moscova, Baku

Anul 2013 a fost unul plin de evenimente și întâmplări frumoase, mai puțin frumoase, cu revederi sau experiențe vizuale noi. Probabil că mulți nu vor fi de acord că vizitarea Moscovei sau a Minskului ar fi realizări, eu însă le consider ca a fi unele și asta deoarece nu poți să faci analiză fără ca să fi văzut niciodată locurile și oamenii care cad sub incidența tastaturii tale. Demult mi-am dorit să ajung la Moscova. Chiar devenise un obiectiv. În 2013 am reușit să ajung și aici prin intermediul proiectului în care sunt asistentă de cercetare. Drept bonus am ajuns și la Minsk, iar drept super-bonus am avut posibilitatea să revăd orașul Baku, de care îmi era dor. 

Mai jos vă las câteva imagini din aceste vizite de studiu. Sunt făcute cu telefonul, deci calitatea are de suferit. Călătoria a durat 12 zile, iar traseul a fost următorul: Minsk - Moscova - Baku.

 1. Minsk:

2. Moscova:

 

3. Baku: