 |
| haisagatim.ro |
 |
| allez-allier.com |
 |
| Foto: gov.md |
Am urmărit online vizita vicepreşedintelui Statelor Unite ale Americii la Chişinău, Joe Biden, şi am observat mai multe lucruri pe care nu m-am grăbit să le notez pe hârtie din cauza volumului mare de idei, fraze şi observaţii pescuite cu ochiul din presă şi reţele sociale, dar şi din cauza letargiei intelectuale în care m-am pomenit la începutul lunii martie. Am aşteptat să văd cum bolborosesc pe sub nas ruşii, am aşteptat să văd cum se zvârcolesc transnistrenii, am aşteptat să văd cât va dura aprecierea procesului de astupare a gropilor din Chişinău… . Dimineaţa în care vicepreşedintele Statelor Unite ale Americii păşea ferm pe covorul roşu în aeroportul din Chişinău, începuse la moldoveni cu lamentări de genul: că nu suntem băgaţi în seamă, că suntem prea băgaţi în seamă, că nu ne onorează nimeni cu prezenţa capitala, că ne onorează prea mulţi oficiali de rang înalt cu prezenţa, că guvernul nu lucrează, că guvernul lucrează prea mult, că nu investim îndeajuns în promovarea unei imagini pozitive în exterior, că avem cheltuieli prea mari şi tot aşa. Văicăreli politice şi of-uri post- şi pre-electorale… . Nu ştiu cum voi, dar eu mă tot întreb, dacă Joe Biden ar fi vizitat Tbilisi, spre exemplu, georgienii s-ar fi plans la fel de mult? Eu una nu prea cred… . Să revenim, însă, la evenimentul, tratat ca o binecuvântare de membrii AIE şi ca un blestem de cetăţeanul de rând, complexat de sărăcia-i lucie, care nu mai are niciun dram de încredere în cel căruia i-a oferit de ne-bună voie şi silit de circumstanţe să aleagă mai puţin rău din mai puţin periculos. Nu avem dreptul să ne judecăm concetăţenii. Trăim de la alegeri până la alegeri, fără să avem parte de prea multe explicaţii, fără să le cerem, fără să ne impunem, fără să întrebăm de ce e bine că a venit Biden la Chişinău. Ştim una şi bună: şineva a sî plăteascî factura şi mătincî aşel şineva tot eu a sî şiu! Aşa cî mai ghini stăte acasî Biden!. Dumnezeu a sî ni pedepsascî cî am făcut conţert în zi de post … . Pe el, pe cetăţeanul important doar în ziua alegerii, nu-l interesează semnalele emise de gura americanului. A contat prea puţin că Joe Biden a vorbit despre libertate, a contat prea puţin că în sfârşit cineva nu mai bagă o rezoluţie Moldovei pentru încălcarea drepturilor omului, atunci când ni se adresează, a contat prea puţin că cineva aprecia gestul nostru ruşinat de a afla adevărul, a contat prea puţin că cineva ne consideră parte a Europei şi nu parte a perimetrului acesteia. Putea să vină şi nici să nu se adreseze mulţimii, putea să plece şi fără să ne mintă că Natalie Portman are origini “moldoveneşti”. Putea să-şi ia lada cu sticle cu vin alese şi să plece fără să ne bată peste umăr în semn de susţinere. Au mai făcut-o şi alţii. Probabil aşa ne-am fi simţit mai comod. Nu suntem obişnuiţi cu băgatul în seama, cu vorba bună. La noi cel mai bine funcţionează sintagma: bei svoih ştob ciujîe boialisi! Şi uite aşa ne-am obişnuit să fim biciuţi şi mânaţi în direcţii greşite, încât atunci când cineva ne spune că avem ochi frumoşi, care trebuie arătaţi lumii, noi ne lungim şi mai mult genele, acoperindu-ne nu doar ochii, ci şi gura cu ele. Acum l-aş întreba pe concetăţeanul meu dacă a înţeles că semnalele emise prin vocea americanului încurajau oficialii europeni să fie şi în continuare cu ochii pe elevul silitor al Parteneriatului Estic (bănuiesc că aici mulţi dintre noi nici nu ar întreba ce e aia Parteneriat Estic, chiar dacă nu ar şti, şi asta deoarece nouă nu ne place să fim numiţi proşti, atunci când, de fapt, suntem doar ignoranţi), a înţeles, oare, că cineva vroia să ne trezească din nostalgia trecutului (minciuna e dulce, iar noi am avut un trecut comunist foarte dulce) şi ne spunea că singura noastră şansă de a trăi mai bine este prin depunerea unui efort maxim în reformare a economiei, de unde vom primi resursele necesare pentru a ne susţine proiectele politice, a înţeles el, oare, că suntem parte a unei regiuni mult prea importante şi pentru care se dă o luptă crâncenă, a înţeles el, oare, că ucrainenii ne invidiază şi e posibil să ne urmeze vectorul de integrare europeană, numai să nu ne lase să beneficiem singuri de avantajele calităţii de stat membru al Uniunii Europene, am înţeles noi oare că “faceţi ca Georgia, nu ca Ucraina” a fost mesajul subliminal al discursului (georgienii şi-au asimilat mult mai eficient lecţia de democratizare şi chiar dacă există disensiuni interne; sunt de părere că la Tbilisi lupta dintre opoziţie şi guvernare este mult mai sănătoasă decât la Kiev sau la Chişinău), a înţeles el, oare, că vinul Abhaz nu e bine primit de Rospotrebnadzor şi nu gel Georgian, a înţeles el, oare, că este momentul cel mai potrivit să se trezească şi să acţioneze în interes propriu, a înţeles el, oare, că vizibilitatea pe care ne-a oferit-o această vizită trebuie valorificată în cel mai scurt timp, a înţeles el, oare, că lamentarea noastră pe chestii minore gen gropi şi ceai lucrează împotriva noastră, a înţeles el, oare, că nu are încredere în politician, dar îi dă votul său? Mă tem că nu am înţeles nimic! Pentru noi responsabilizarea autorităţilor înseamnă doar să cerem de la cei care guvernează să ne spună din contul cui au fost astupate gropile de la aeroport până în scuarul Teatrului de Operă şi Balet, fără a ne gândi că puteam să cerem astuparea acestora până dincolo de parcul Alunelul şi am mai înţeles că trebuie să ne intereseze “şini o plătit pintru ceai şi plăşinti?”Pentru InfoPrutFoto: Alexandru Musteaţă
Ziua de 12 noiembrie 2010 a fost plină de evenimente consacrate Republicii Moldova. Începând cu ora 10.00 în incinta hotelului Hilton, Bucureşti, a avut loc conferinţa “Republica Moldova în contextul integrării europene”, organizată de Forumul Internaţional al Jurnaliştilor Români, la care au fost invitaţi Teodor Baconschi - Ministrul Afacerilor Exerne al României, Alexandru Tănase - Ministru al Justiţiei şi prim-vicepreşedinte al Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), Dorin Chirtoacă - Primar general al municipiului Chişinau şi prim-vicepreşedinte al Partidului Liberal (PL), Victor Osipov - Viceprim-ministru şi prim-vicepreşedinte al Alianţei Moldova Noastră (AMN). La lucrările acestei conferinţe a fost invitat, de asemenea, şi Igor Corman - Preşedinte al Comisiei pentru politică externă şi integrare europeană a Parlamentului Republicii Moldova şi vicepreşedinte al Partidului Democrat din Moldova (PDM), care, din păcate, nu a reuşit să ajungă din cauza “logisticii electorale”, după cum a explicat Marian Voicu, moderatorul dezbaterilor. Deşi procesul de integrare europeană a Republicii Moldova la nivel declarativ este unul din subiectele prioritare ale agendelor electorale ale formaţiunilor politice de orientare democratică de la Chişinău, majoritatea politicienilor de pe malul Bâcului nu prea ştiu cu ce se mănâncă acesta, drept dovadă ei de cele mai multe ori îl evită şi ezită să ofere răspunsuri concrete cu privire la acţiunile care ar trebui să fie întreprinse în această direcţie. Subiectul “integării europene” s-a dovedit a fi o sperietoare nu doar pentru studenţii basarabeni aflaţi la studii în România, despre care am scris anterior, dar şi pentru cei pe care i-am împuternicit să ne reprezinte. Asistând la lucrările mai multor conferinţe pe acelaşi subiect am observant că o mare parte dintre “aleşii poporului” preferă să se eschiveze de la dezbateri, se ascund după vorbe multe şi golite de conţinut, alunecând mereu spre nemuritorul subiect “dar voi ştiţi cât de răi sunt comuniştii?” Ştim! Dar voi ştiţi să oferiţi răspunsuri şi la alte întrebări la fel de importante ca evitarea reîntoarcerii comuniştilor la conducerea statului? Pentru Ministrul Afacerilor Externe al României, Teodor Baconschi, integrarea europeană a Republicii Moldova constă în generarea şi sporirea interesului politic în rândul oficialilor europeni pentru a comunica şi a acţiona in Moldova şi asta deoarece anterior acest stat nu se afla pe lista de priorităţi politice a Uniunii Europene. Doar după evenimentele din aprilie 2009 oficialii europeni au înţeles că stabilitatea nu poate fi asigurată printr-un simplu monitoring al proceselor politice din regiune, dirijat elegant de la pupitrul amplasat la Bruxelles, ci mai ales prin prezenţă constantă şi implicare. Teodor Baconschi a ţinut să mai explice şi de ce România a semnat un tratat de frontieră cu Republica Moldova în această săptămână. Conform ministrului de externe roman, semnarea Tratatului moldo-român este un act politic, prin care “… a fost exclusă anexa imperialistă atribuită României. Am eliminat false ţinte şi false teme, am dezarmat anumite forţe politice de la Chişinău.” Şi Alexandru Tănase ne-“a vorbit” despre integrarea europeană, adică despre mandatul puternic şi stabil pe care cele patru formaţiuni politice care formează coaliţia aflată la guvernare îl va obţine, şi asta deoarece cu siguranţă vor avea majoritate parlamentară. La PL lucrurile stau niţel altfel. Integrarea europeană este un subiect care necesită mereu trecerea în revistă a celor douăzeci de ani de “independenţă” a statului Republica Moldova. Independenţa şi Republica Moldova sunt două concepte care nu pot sta alături fără să-şi scoată ochii şi asta deoarece noi nu am fost până acum independenţi şi suverani, pentru că prezenţa militară a Federaţiei Ruse pe teritoriul transnistrean a ştirbit conţinutul acestor două noţiuni, creând un handicap major pentru dezvoltarea economică, socială şi politică. De altfel, Dorin Chirtoacă a făcut o declaraţie destul de interesantă, el afirmând că “Moldova funcţionează într-un continuu plan B de la 1812 şi până în prezent.” Planul nu a suferit schimbări majore de mai bine de două secole: ne place feudalismul şi feudalii pe care îi naşte acesta (exemplu: Voronin şi clica lui), ne place ca cineva să ne indice ce trebuie să suportăm (Federaţia Rusă), iar unor guvernanţi le mai place să îmbine utilul cu plăcutul (aici se face referire la formaţiunile politice de centru-stânga, reprezentanţii cărora sunt abili să mulgă atât de la Est, cât şi de la Vest). Invitatul din partea Alianţei Moldova Noastră, Victor Osipov, a declarat că experienţa de guvernare în coaliţie este foarte scurtă. În plus, noi de douăzeci de ani tot încercăm să aflăm adevărul. Are dreptate. Noi încercăm, dar ne este frică de ce am putea să aflăm sau să percepem. Puteam să fim cetăţeni ai unui stat în care anumiţi politicieni nu ar fi avut curajul să se gândească la faptul că “din păcate principiul separării puterilor în stat încă mai funcţionează…”, atunci când încearcă să găsească o scuză pentru faptul că nu au fost pedepsiţi criminalii din aprilie 2009. Sau nu ar fi declarat următorul lucru: “De ce întrebaţi babele ce vor, întrebaţi-mă pe mine… .” La capitolul comunicare între omul politic şi alegător, trebuie să recunoaştem că suferim de sindromul Down. Este mult mai uşor să acceptăm faptul că am putea să ascundem buletinul unui votant al PCRM-ului decât să ne mişcăm în întâmpinarea acestuia şi să-i explicăm cum stau cu adevărat lucrurile. Simplu, clar şi fără a ne da aere de mari aleşi ai poporului. Comunicarea politică nu se rezumă la membrii coaliţiei de guvernare, ci şi la comunicarea de sus în jos cu cel care te mandatează să-i reprezinţi interesele pentru o perioadă de patru ani. Dacă nu vor înţelege acest lucru guvernanţii noştri, atunci degeaba se vor mai eticheta drept “democraţi”. Într-adevăr, este greu să vorbeşti în Republica Moldova despre integrare europeană, atunci când publicul nu ştie să facă diferenţa între UE şi CSI. Păcat că ai noştri “conducători” încă nu au perceput acest lucru şi nici măcar nu vor să încerce să facă lumină printre potenţialii alegători în acest sens… .Pentru InfoPrut
.png)
