Întrebări electro-energetice cetățenești... .

Merg din ce în ce mai rar acasă. Când spun acasă mă refer la satul Brânza, raionul Cahul. Dar nu despre dor de casă părintească voi vorbi azi. Sunt câteva lucruri care m-au iritat și mă irită în continuare atunci când văd cum cineva își bate joc de oamenii dragi mie, iar ei sunt incapabili să-și apere interesele:

Foto: femeiadesucces.ro

1. Lipsa apei din robinet și lipsa interesului primarului de a soluționa această problemă.

2. Posibilitatea creșterii prețului la energia electrică (știu ce înseamnă liberalizarea prețurilor și economie de piață, deci nu trebuie să-mi explicați că acestea ar fi consecințele inevitabile ale reformelor că nu este chiar așa).

Scurta mea vacanță de sărbători a coincis cu perioada când Chișinăul negocia cu Kievul noul contract de furnizare a energiei electrice. Conducerea companiei furnizoare dorește majorarea tarifului de furnizare a energiei electrice, iar autoritățile noastre nu-și pot permite acest lux. Și, totuși, vom avea prețuri mai mari la energia electrică.

Aceste negocieri sunt un pic ciudate, pentru că cei de la Chișinău, cel puțin aceasta este impresia după ce am citit în presă câteva știri, au așteptat să expire contractul semnat acum câțiva ani cu furnizorul ucrainean și abia după aceasta s-au apucat să mimeze discuții serioase pe acest subiect.

Așa s-a întâmplat că la două săptămâni după ce am revenit în București am avut posibilitatea să vorbesc cu un ucrainean, care mi-a spus următoarele, atunci când am întrebat de ce s-a ajuns la asemenea dispute pe marginea prețului de livrare:

”Problema este de altă natură. În Ucraina s-au schimbat oligarhii. Au fost unii, acum sunt alții. Primul lucru pe care îl fac ei, este să schimbe tarifele la produsele și serviciile pe care le furnizează în calitate de proprietari noi ai companiilor achiziționate recent. Pretextul? Hm, pretextul este următorul: organizațiile internaționale cel acest lucru. Cere FMI-ul. Concluzia: oligarhii noștri nu au o problemă doar cu cetățenii Republicii Moldova, ei au o problemă și cu cetățenii ucraineni... .”

Curiozitatea m-a împins să caut câteva informații despre compania ucraineană, care livrează energie electrică Republicii Moldova. Iată ce am aflat:

1. Compania furnizoare de energie electrică în Republica Moldova este DTEK. Proprietarul acesteia este Rinat Ahmetov - cel mai bogat om de afaceri din Ucraina (detalii găsiți și aici). 

2. Compania ucraineană deține licențA de furnizare a energiei electrice la tarife nereglementate:

”Компания обладает лицензией поставщика электроэнергии по нерегулируемому тарифу, а также является членом Оптового рынка электроэнергии. ДТЭК Пауэр Трейд имеет договор на поставку электроэнергии по нерегулируемому тарифу с ГП «Энергорынок.”

Despre licențe citiți aici (se referă la România materialul, dar o idee generală tot poți să-ți faci).

Așadar, Moldova cumpără energie electrică de la o companie ucraineană, care deține licența de a efectua livrări la tarife nereglementate.

Presa de la Chișinău, cea economică în special, dar și experții nu au încercat să afle care sunt ceilalți furnizori din regiune și mai ales care sunt șansele ca aceștia să vină cu oferte. Toate bune și frumoase. Se pare că cele două părți aflate în conflict au ajuns la un ”preț comun” acceptabil, iar rudele mele din Republica Moldova nu riscă să rămână fără energie electrică. 

Cu toate acestea eu am o problemă. Problema mea este legată de titlul acestei știri: 

”Bani duși pe apa Nistrului! Avem o Centrală hidroelectrică la nord, dar cumpărăm de la străini curent electric”

Cele scrise aici prezintă perspectiva cetățeanului, nu pe cea a expertului în securitate energetică. Ca cetățean am câteva întrebări:

- care-s ceilalți potențiali furnizori de energie electrică din regiune și la ce tarife livrează ei acest produs potențialilor cumpărători?

- s-a gândit cineva să îi întrebe pe negociatorii noștri care le-au fost alternativele? au existat ele? 

- de ce nu se face nimic în ceea ce privește posibilitatea de a produce sau de a cumpăra energie electrică prin intermediul centralei hidroelectrice de pe Nistru?

- suntem atât de bogați, încât ne permitem să nu obținem alternative și să cumpărăm la prețuri mai mari decât ne putem permite? 

Ceea ce am scris eu mai sus e apă de ploaie, ce nu poate avea pretenții de analiză economico-energetică. Știu că negocierile pe subiecte energetice nu sunt chiar atât de transparente, dar poate cu puțină insistență și interes am putea afla mai multe despre modul în care ne sunt protejate interesele, mai ales cele ce țin de securitate.

Încă mă mai gândesc dacă să-mi pun sau nu întrebări cu privire la faptul că de ceva timp la Brânza există întreruperi, uneori de câteva zile, la livrarea apei potabile... . Cică ”bașnea” sau ”skvajâna” se umple prea tare și atunci autoritățile o închid de tot ca să nu dea pe afară... . Non-sens total după părerea mea. Oamenii tac... .