Traian Basescu - presedintele cui?

1.

2.

3.

Despre vizita Presedintelui Romaniei, Traian Basescu, la Chisinau s-a vorbit mult in aceste zile. Acum ca spiritele s-au mai calmat, va invit sa vizionati interviul Domnului Traian Basescu acordat Televiziunii PROTV Chisinau, dupa care sa dezbatem, daca doriti, cat de realist este programul propus de Domnia Sa in actualele conditii interne si externe ale Romaniei, dar si ale Republicii Moldova.

NAŞI – gaşca de tineri ai lui Putin…

De ceva timp studiez comportamentul tinerilor din Republica Moldova şi relaţia lor cu statul de origine. Este mult prea interesant fenomenul, dar este şi mai spectaculos modul în care îşi manifestă aceştia apartenenţa la un anumit curent de gândire politică. Daca ma veti intreba pe mine care imi este orientarea politica nu stiu daca veţi obţine de la mine un răspuns obiectiv şi argumentat.

Astăzi, însă, nu vom vorbi despre basarabeni. Vom face o incursiune în Federaţia Rusă şi vom încerca să aflăm cât mai multe detalii despre Mişcarea Anti-Fascistă a Tinerilor Ruşi „NAŞI” (în limba română „ai noştri” ) cu sedul la Moscova. De ce? Este simplu: pentru a înţelege la ce le folosesc unora instrumentele democratice! Cine sunt cei cărora le folosesc acestea?

Cine sunt „NAŞI”?

Această Mişcare a luat naştere în anul 2004 (unele surse indică anul 2005, 15 aprilie – data primului Forum), când un grup de tineri ruşi au decis să înfiinţeze o mişcare politică antifascistă, antixenofobă şi „democrată”. În realitate NAŞI pare să fie un proiect al Kremlinului, reorganizaţi dintr-o altă asociaţie, numită „Cei ce merg împreună” (Iduschie Vmeste!). Aceştia l-au susţinut deschis pe Putin şi nu ezită să o facă şi în prezent. Nu par să fie stingheriţi de faptul că liderul lor spiritual deţine în prezent poziţia a doua în stat, iar peste Kremlin Dmitrii Medvedev este concucător, fie şi formal.

Scopul NAŞI este şi a fost lupta împotriva liberalilor, oamenilor de afaceri, deoarece aceştia prin acţiunile lor încurajează „revoluţii oranj” de genul celor care s-au desfăşurat în Georgia şi Ucraina. Obiectivul major este de a aduce Rusia în topul celor mai dezvoltate cinci ţări din lume, astfel încât ţara lor să devină liderul global al secolului XXI. Pentru ca aceste fenomene să aibă loc este necesară efectuarea unei „revoluţii a cadrelor”, pentru ca în fruntea statului să ajungă o noua generaţie de conducători. În opinia lor, Federaţia Rusă este un stat multinaţional, multicultural, iar conflictele care au la bază ura interetnică şi religioasă vor avea ca finalitate destrămarea Rusiei. Se declară antifascişti şi naţionalişti convinşi. Doar că, în acelaşi timp, nu tolerează libera exprimare împotriva actualillor guvernanţi. Sunt peste 10 000 de membri doar în Moscova, iar în anul 2007 se vehicula o cifră de 100000 de persoane, care au aderat la Mişcare în toată Rusia.

Cum să devii membru al NAŞI?

Nu este simplu, dar nici prea greu. Este obligatorie trecerea prin mai multe etape de selecţie. Înainte de a începe formalităţile de înscriere pe portalul oficial, administratorii vor întreaba candidatul de câteva ori dacă este sigur că decizia pe care a luat-o este de neclintit. Mai are timp să fugă, dar dacă, totuşi, ţine neapărat să o facă, atunci doritorul trebuie să treacă prin aceste etape:

1. Completează o anchetă, în care îşi va motiva decizia, unde va explica care îi va fi obolul său la dezvoltarea mişcării, ce doreşte să obţină peste un an, doi sau cinci, cum vede el viitorul Rusiei şi cât de pregătit este să contribuie la făurirea acestuia.
2. În timpul celei de-a doua etape va trebui să citească câteva articole, cărţi sau filme care îi vor fi indicate.
3. Va primi câteva însărcinări simple.
4. Va avea de ales între opt direcţii de activitate şi va începe programul de instruire în conformitate cu alegerea făcută de el. Va primi utilaj şi asistenţă tehnică cu ajutorul cărora va organiza evenimente în cadrul departamentului ales. Acestea trebuie să fie realizate în localitatea de origine, iar despre ele vor afla mii de oameni.
5. Cea de-a cincea etapă este esenţială pentru candidat, deoarece abia acum se va începe programul de instruire la distanţă în cadrul Institutului Naţional „Şcoala Superioară de Conducere”. După finisarea instruirii în cadrul şcolii, el va obţine posibilitatea să devină liderul unei filiale în localitatea de baştină.
6. Participarea în cadrul Forumului Rus al Inovaţiilor „Seligher - 2010” – cartea de vizită a Mişcării.

Doar după participarea la toate etapele poţi obţine statutul de membru al Mişcării.

Ce urmează? Nu îţi mai rămâne decât să obţii titlul de COMISAR!

Mi s-a părut foarte interesant faptul că în anchetă nu este exclusă o altă ţară de origine sau de reşedinţă decât Federaţia Rusă. Involuntar m-am gândit că filiale au nu doar pe teritoriu rusesc, mai ales că frustrările lor au depăşit hotarele naţionale, aceştia militând împotriva acordării titlului de erou naţional al Ucrainei lui Ostap Bandera (Stepan Bandera), scoaterii secerei şi ciocanului de pe monumentul ostaşului necunoscut din Cehia, instruirii de terorişti în Georgia la comanda lui Saakaşvili. Stau cu urechile ciulite la Comisia care va studia crimele săvârşite de regimul comunist în Republica Moldova, dar şi la iniţiativa preşedintelui ucrainean în exerciţiu, Victor Yuşcenko, cu privire la crearea unui Tribunal Internaţional de condamnare a Comunismului.

Multe minţi ocupate cu promovarea liderului naţiunii, Vladimir Putin! Toate pentru Putin, în numele viitorului glorios al ţării!

Am căutat din surse deschise declaraţii de susţinere a acţiunilor Mişcării „NAŞI”, care să aparţină premierului rus. Numărul lor este minim. Dar, există un personaj politic care ia parte la întrunirile publice ale organizaţiei: Veaceslav Surkov – gray cardinanul politicii ruseşti. Acesta nu a exclus în cadrul unei asemena reuniuni posibilitatea de a transforma Mişcarea în partid, care să-l succedeze pe actualul aflat la guvernare, adică pe „Edinnaya Rossiya”.

În continuare voi lăsa pozele să vorbească despre îndoctrinarea tinerilor. Voi mai menţiona aici doar că aceasta începe de la o perioadă foarte fragedă. Există chiar şi un fel de Şoimi ai Patriei, numai că la ei aceştia se numesc „Mâşki” (şoriceii). Mă gândesc cu groază în ce se pot transforma aceşti şoricei, atunci când vor creşte mari... .

Decişi să-şi apere cauza, intolernaţi faţă de alte opinii, duri – aceştia sunt NAŞI, adică gaşca de tineri ai lui Putin... .

Mimăm memoria istorică cu ajutorul lui Lenin?

Probabil nu am dreptul să îmi exprim opinia cu privire la restabilirea statuii lui Lenin în Piaţa Presei Libere din Bucureşti, lângă Casa Scânteii. Colegul meu de la doctorat, Valeriu Antonovici, este mult mai pregătit pentru a face acest lucru. El întotdeauna a promovat respectul faţă de locurile memorabile, care ne pot teleporta imaginar în vremuri de altădată, astfel încât prin vizualizarea lor să nu uităm istoria şi să învăţăm din trecut.

Nu sunt în măsură să îi judec pe bucureşteni sau pe oamenii de artă. Sunt de acord cu deschiderea unui muzeu, unde statuiele comuniste ar putea servi drept instrumente pentru studierea comunismului, pentru a evita ororile de acest gen în viitor, dar de aici şi până la amplasarea unei statui a lui Vladimir Ilici Lenin în Piaţa Presei Libere este cale lungă. Demersul este salutabil, dar decizia ar trebui să aparţină nu doar unor decidenţi locali, dar şi celor care se vor confrunta zilnic cu privirea celui care a promovat prin ideile sale crearea uneia dintre cele mai sofisticate unealte de ucidere. Comunismul a avut un ambalaj frumos, dar conţinutul său s-a format din sângele milioanelor de oameni morţi în numele unor pseudo-idealuri, promovate de non-valori.

Nu voi invoca argumentele ştiinţifice pentru a-mi susţine repulsia faţă de această acţiune. Nu voi invoca logica cu silogismele-i complicate pentru a combate însăşi acţiunea de a promova un obiect neînsufleţit. Întotdeauna am avut probleme în aprecierea unor statui sau a păpuşilor din porţelan. Mereu am avut senzaţia că priveam Moartea în faţă atunci când le vedeam în vitrinele Galeriilor de Artă sau ale magazinelor cu pretenţii. De câţiva ani buni evit să ating fie şi cu privirea aceste obiecte reci, care nu transmit decât nişte replici ale sufletului rezistente la coroziune.

Nu am nimic împotriva artistului. Sunt conştientă de faptul că aceste replici ale memoriei comuniste sunt încă necesare societăţii noastre. Dar momentul şi locaţia alese de această doamnă, cel puţin pentru mine, sunt inoportune. În timp ce noi facem campanii anti-tanc, de scoatere a sârmei ghimpate de la frontieră şi încercăm să construim democraţia şi peste Prut cineva apelează la autorităţi, care decid pentru două milioane de oameni care este opera de artă cea mai potrivită pentru Piaţa Presei.

Am vizitat replica poloneză a Casei Scânteii din Varşovia acum trei ani. Este printre puţinele clădiri care mai amintesc de comunism in capitala Poloniei. Aceasta îi este utilitatea: memoria unei nedreptăţi istorice şi din această cauză nu a fost distrusă. Nu l-am văzut prin preajma ei pe Lenin.

Nu am nevoie de o statuie pentru a ţine minte că bunicii mei au fost în Siberia. Nu am nevoie de o statuie pentru a afla cine sunt eu. Memoria nu mi-o alimentează bronzul... .

Student în Moldova

Citisem dăunăzi un comunicat de presă cu titlul: Moldova, ţara cu cea mai mare proporţie din PIB pentru educaţie în Europa Centrală şi de Est – Raportul Global „Educaţie pentru Toţi” 2010.

Credeţi că m-a podidit mândria? Da de unde atâta fericire? La date oficiale am stat bine întotdeauna… mai greu cu aceptatul realităţii… .

Volens-nolens, mi-am amintit de cei câţiva ani buni petrecuţi între pereţii Universităţii “Perspectiva”, Chişinău: la început în calitate de student, iar mai apoi şi în cea de lector asistent la catedra de Relaţii Internaţionale. Mda…. Mi-au tăbăcit bine pielea… .

Foto: NewAmerica.net

Revenind, însă, la comunicatul de presă, trebuie să spun că PIB-ul Moldovei este mult prea mic ca să ne putem permite un autoelogiu, argumentând cu acest indicator poziţia ocupată în clasament, atunci când calitatea studiilor preuniversitare şi universitare este atât de rea. De studiile doctorale nici nu mai vorbesc, pentru că la Academia de Ştiinţe a Moldovei, la specializarea Relaţii Internaţionale, majoritatea profesorilor care sunt titulari de cursuri mai au încă în sânge metoda comunistă de predare şi dacă nu simţi şi tu la fel ca ei sau nu plăteşti vreo 5000 de euro (m-am documentat: atât costă o diplomă de PHD în Moldova) nu pupi titlul de doctor în veci. Ca să înţelegeţi cum funcţionează sistemul o să încerc să prezint câteva situaţii REALE din experienţele mele didactice.

Actul 1 - ADMITEREA

Vară. August. Zăpuşeală. Admitere 2007. Sala 203 – locul unde are loc primirea actelor pentru studii. La masă completăm liste eu şi colega mea. Cald. La un moment dat liniştea care domnea în încăpere este îtreruptă de un tânăr mustăcios, îmbrăcat în cămaşă, jeanşi şi pantofi negri lustruiţi (tipic moldovenesc). În sinea mea deja mă întreb oare ce-o fi pierdut pe căldura asta? În plus admiterea la facultate se încheiase deja, continua doar pentru nivelul preuniversitar. Colega mea scrie, nici nu ridică capul. Eu încep interogatoriul. ….

- Şi chiar nu se poate face nimic? vorbi mai mult mustaţa, decât copilul din faţa mea.
- În conformitate cu legislaţia în vigoare nu am dreptul să vă accept actele pentru a urma cursurile în clasa a XII-ea. Aţi depăşit limita de vârsta acceptabilă pentru acest lucru. Dacă nu aveaţi încă 22 de ani, atunci cu mare plăcere. Ceea ce puteţi face în acest moment este să mergeţi la Ministerul Educaţiei, să vorbiţi cu persoanele responsabile din cadrul acestei instituţii şi numai după ce primiţi acordul lor, vă putem onora rugămintea.
- Şi dacă ne înţelegem cumva? îmi făcuse el dintr-un ochi în speranţa că voi schimba atitudinea. Poate la o cafea, sau un suc? Sunt manager la firma X şi am nevoie de această diplomă de BAC că altfel nu mă mai poate ţine şeful fără studii superioare.
Colega mea ridică grăbit capul. Eu încep să mă enervez.
- Cum îndrăzniţi? Vă daţi seama că s-ar putea după liceu să doriţi să fiţi şi student, iar Doamna este lector la facultatea pe care doriţi să o urmaţi, îşi arăta ea uimirea amestecată cu revoltă.
- Mă treceţi acolo, în liste, fără să mă trimiteţi la Minister şi noi ne-om înţelege cumva, clipi deja cu celălalt ochi în semn că ştim noi despre ce vorbeşte el acolo.
Nu mai ţin minte ce i-am răspuns exact, dar colega mea a râs apoi foarte mult de posesorul mustăţii şi de calităţile mele în ale clipitului din ambii ochi în acelaşi timp, pentru a-i demonstra că şi eu pot să fac ceva, cel puţin la fel de bine ca şi junele trecut de 22 de ani pe care nu-l dusese mintea să se documenteze din timp cu privire la procesul de admitere.

Actul 2 – MITA

Cea mai mare problemă a sistemului de învăţământ din Moldova este MITA. De fapt MITA a ajuns să fie SISTEM în SISTEM. Toţi angajaţii unei instituţii de învăţământ participă la perpetuarea procesului. Ştiţi cât de uniţi sunt concetăţenii mei atunci când vine vorba de a da mită sau de a lua mită? Vă spun eu: FOARTE UNIŢI! Dacă vrei să ştii cui vrei să dai şi cât trebuie să dai poţi să apelezi cu încredere până şi la tanti Valea, femeia de serviciu, că tot ştie la cine să te îndrume şi mai primeşti şi sfaturi despre cum să-ţi iasă lucrurile GHINI ;)

Am păţit-o şi eu. Eu împărţeam biroul 509 cu cei din Consiliul Studenţesc al Universităţii. De obicei pe la ora amiezii aceştia deja părăseau încăperea şi rămâneam singură. Într-o bună zi, un anume domn profesor îmi făcuse o vizită neaşteptată. Avea o problemă mare de rezolvat. De fapt avea o listă cu mari probleme. Era omul pregătit cu de toate: şi dulciuri, şi coniac (din acela bun – de la separatişti). Şi mă rugase frumuşel să-i rezolv problema cu lista.

- Uite am aici şi de asta, şi de asta….
- Pentru ce? întrebasem eu nedumerită.
- Păi uite, am aici câteva persoane care au nevoie de susţinere şi noi trebuie să-i ajutăm, rosti el grăbit.
- Păi şi eu nu-i ajut? Nu le ţin cursuri? Nu fac seminare cu ei? Nu le răspund la fiecare întrebare care o au? am căscat eu ochii la el. Vă rog frumos, să vă luaţi punga înapoi! Eu aşa ceva nu fac! Ce înseamnă asta? Doar i-am preîntâmpinat că la mine scamatoriile nu merg!!!!
- Angela, tu spune dacă ceea ce am eu aici este puţin, putem să rezolvăm…, stătea domnul profesor cu punga întredeschisă şi întinsă uşor spre mine.
- Eu nu fac aşa ceva! Doar le-am spus! fierbeam în mine şi de ciudă, şi de silă.
- Te rog, trebuie să-i ajutăm! se răsti el la mine.
- Şi aşa îi ajutăm? NU! Luaţi punga înapoi să nu o văd! Vă rog, am ceva de muncă… .
- Angela, ştii… persoanele cinstite se duc primele la fund…, mi-o trânti el, probabil fără să se gândească.
- Stimate domn, asta a fost o ameninţare? Spre deosebire de dvs. eu am o vechime în această universitate: este cuvântul dvs. împotriva cuvântului meu! Nu voi permite nimănui să aibă o asemenea atitudine faţă de cursul pe care îl ţin eu! Există o limită a bunului simţ pe care tocmai aţi întrecut-o!

Şi l-am dat afară, după ce ne certasem câteva minute bune, iar eu deja urlam nu vorbeam calm. Peste câteva săptămâni am aflat cea mai bună ştire: domnul în cauză fusese concediat pentru că a cerut bani de la studenţi pentru a-i nota la cursul său. Câţiva studenţi din cei ale căror probleme nu fuseseră rezolvate s-au plans direct administraţiei. Eu nu m-am implicat, eu doar l-am dat afară atunci când a fost necesar.

Actul 3 – Examenul

Ea aproape ora nouă seara. Al treilea examen în ziua aceea de iunie. Mă aflam de la ora 7.30 în Universitate. Înainte de al treilea mai luasem parte la două examene de licenţă şi nu reuşeam să mă gândesc decât la faptul că pentru a doua zi aveam acelaşi program: trei examene… .

Biroul 509. Eu, colega mea, care ţinuse seminarele şi câţiva studenţi care încercau să răspundă. Irina se ocupa de interogatoriu, amuzându-se de cunoştinţele vaste ale studenţilor în domeniul teoriei relaţiilor internaţionale. Eu îmi sprijineam capul în mâini la o masă mai retrasă şi ascultam răspunsul. Decizia asupra notei finale îmi aparţinea şi nu puteam să nu fiu atentă la modul în care se derula procesul. O domniţă încerca pentru a treia oară în trei zile să suţină examenul. Nu ştiu cum făcea, darn u reuşea să treacă de Irina (de fapt ştiu eu prea bine – băgase spaima în ei, mai ceva ca popa cu iadul).

- Şi acum o altă întrebare: care sunt vecinii Republicii Moldova? se clătină Irina pe scaunul ei, ţinând bărbia-i mică în pumn.
- Păi… eu cred că statele cu care ne învecinăm sunt Ucraina şi România şi poate Rusia şi Bulgaria…, acesta fusese răspunsul nesigur al fetei.
- Gata! Ajunge pentru azi! ţipasem eu, din banca mea. Am auzit foarte multe lucruri noi pentru astăzi! Este timpul să plecăm, mi-am argumentat eu decizia.

După aceea mult timp ne-am mai mirat cu Irina că nu ştiam câţi vecini are Moldova. Ne luminase domniţa. Dacă la Rusia eu aş fi încercat să-i susţin cauza şi să îmi explic logic şi cu argumente că are dreptate, cu Bulgaria nu aş fi reuşit nici după câteva decenii.

Aceste întâmplări nu sunt şi unicele, dar eu prefer să îmi amintesc momentele cu adevărat frumoase. Mă bucură nespus faptul că ele sunt mult mai numeroase.

Dedic această postare studenţilor care de-a lungul scurtei mele activităţi didactice au ştiut cum să valorifice acea parte a sufletului nostru pe care l-am dăruit cu atâta uşurinţă, apreciindu-ne în primul rand ca oameni şi abia mai apoi ca dascăli.

PS: cer scuze pentru lungimea postării.

O persoana pentru Caucaz sau un Caucaz pentru o persoana

Presedintele rus, Dmitrii Medvedev a instituit o noua functie in cadrul Cabinetului de Ministri: cea de Reprezentant Permanent al Presedintelui Federatiei Ruse in Districtul Federal pentru Caucazul de Nord, care va cumula in acelasi timp si atributiile de vicepremier in Guvernul Putin. In aceasta functie a fost numit Alexandr Hloponin, fost guvernator al regiunii Krasnoyarsk. Districtul Federal pentru Caucazul de Nord va cuprinde cateva republici, care intra in componenta Federatiei Ruse: Ingusetia, Kabardino-Balkaria, Karaceav-Cerkesk, Osetia de Nord-Alania, Cecenia si regiunea Stravropol. Centrul acestui District Federal va fi localizat in orasul Piatigorsk. (Vzglyad.ru, Actualcomment.ru, The Moscow Times, RIA Novosti, Infox.ru )

Foto: RIA Novosti

Pe data de 19 ianuarie 2010, presedintele rus, Dmitrii Medvedev, a efectuat cateva mutatii politice importante in Caucazul de Nord, transformand aceasta regiune si oferindu-i statut de District Federal. Miscarea aceasta este egala cu punerea in aplicare a unei noi strategii pentru Caucaz, sustin expertii rusi. Totusi, ea poate fi tratata in mai multe feluri.

Caucazul de Nord este o regiune care aduce multe batai de cap Kremlinului, iar problemele nu au doar un caracter militar. Nivelul de dezvoltare social-economica a regiunii ramane cu mult in urma regiunii alaturate, cea a Krasnoyarkului, de exemplu, in care se investesc resurse financiare foarte mari. Ce a lipsit Caucazului de Nord pentru a avea acelasi ritm de progres? Liderul? Disponibilitatea resurselor financiare? Interesul de a solutiona problema din partea conducatorilor de la Kremlin?

Decizia luata de presedintele rus scoate din anonimat problema Caucazului de Nord. Dezvoltarea ei devine interes national pe axa sudica, dar si obiectiv cu caracter dublu : intern si extern. Mutatia produsa va atrage atentia decidentilor din regiune si nu numai asupra evolutiei ulterioare a Caucazului.

Solutia economica ca alternativa la separatism

Acum cateva luni, mai exact in vara anului 2009, presa rusa tragea alarma afirmand ca in Comunitatea Statelor Independente sunt posibile sa izbucneasca conflicte militare regionale. Printre actorii capabili sa declanseze asemenea procese se numara nu doar Georgia, dar si cateva republici care au statut de autonomie din Caucazul de Nord. In plus, au fost semnalate cateva atentate teroriste importante, dar care nu au fost prea mult mediatizate in presa occidentala. Liderii de la Kremlin, cu ajutorul alesilor locali, au reusit sa stabilizeze situatia. In schimb vizibilitate au primit atacurile teroriste si luptele interne din statele membre ale CSI situate in Asia Centrala, unde are loc trasformarea societatii civile si trecerea de la regimuri autoritare la democratice, inclusiv prin utilizarea fortei armate. Moscova incerca sa utilizeze aceste conflicte in argumentarea continuarii procesului de dotare al OTSC cu componenta militara.

Dmitrii Medvedev a pus un accent deosebit pe experienta in domeniul economic al lui A. Hloponin, acesta fiind un excelent om de afaceri in trecut. Astfel, presedintele rus propune de fapt o solutie economica la o problema politica. Putem, oare, afirma ca utilizeaza un precedent istoric european? Desigur, regiunile sunt incomparabile, dar ideea ar fi aceeasi. Proaspatul reprezentant plenipotentiar al presedintelui rus trebuie sa aduca investitii in Caucazul de Nord, astfel incat stabilitatea economica sa produca si liniste politica. Asta ar insemna ca anumiti lideri ai republicilor incluse in proiect sa isi coordoneze actiunile direct cu Kremlinul. Orgoliul lui Kadirov, de exemplu, stilul lui, oarecum, independent de a lua decizii in Groznai va fi afectat. Si acesta este doar un exemplu, iar actori inclusi in Districtul Federal nou creat sunt sapte.

De ce, totusi, exista ezitari la Moscova?

Stim cu toti ca fostul presedinte al Federatiei Ruse si actualul Premier, Vladimir Putin, a fost liderul de la Kremlin, care s-a impus prin masuri radicale de lichidare a oponentilor politici care proveneau din mediul de afaceri. Oligarhii in frunte cu Berezovskii i-au oferit tronul, si tot ei au fost cei impusi sa se retraga undeva departe, in afara tarii de origine, cu o simpla conditie: cea de a-si lasa afacerile in mainile noilor guvernanti, majoritatea cu origini KGB-iste. Putin s-a inconjurat de persoane care au trecut prin filtrul serviciilor secrete, pentru ca acestia erau cei care cunosteau cum functioneaza sistemul, dar si cerintele impuse de cel aflat in fruntea sistemului.

Opiniile politicienilor si ale expertilor de la Moscova sunt impartite. Ezitarile pe care le-a adunat candidatura lui Hloponin sunt argumentate si de riscul pe care si-l asuma actualul presedinte in exercitiu, prin crearea unui post atat de important cu raspundere dubla: in fata presedintelui si premierului. Putin, prin actiunile sale din timpul mandatului de presedinte a concentrat puterea in mainile institutiei presedintelui statului, a oferit mijloace, dar mai ales instrumente juridice, urmasului sau. De mentionat este si faptul ca anume evenimentele care au avut loc in Caucazul de Nord, la inceputul ascensiunii sale politice l-au ajutat pe acesta sa obtina credibilitatea atat de necesara in timpul alegerilor prezidentiale.

Pana la urmatoarele alegeri prezidentiale din Federatia Rusa mai este mult. Cu toate acestea, Medvedev nu da semne ca nu ar fi tentat de un al doilea mandat. Si daca nu face acest lucru, inseamna ca isi pregateste terenul. Caucazul de Nord, mai exact Cecenia si conflictul militar din aceasta republica a jucat rolul asului din maneca al lui Putin. De ce nu ar putea avea acelasi rol si pentru Medvedev?

Ghimpe economic in coasta de origine KGB-ista a Premierului

Putin nu iubeste oamenii de afaceri. Medvedev este la curent cu acest lucru, dar nu ezita sa il impuna pe primul sa lucreze cu reprezentantii acestora. Ipotetic, putem sa presupunem ca Dmitrii Medvedev mai are timp sa-si intreaca profesorul, dar polotologii rusi amplifica importanta deciziei luate de primul, atentionand ca o ascensiune rapida il poate motiva pe Hloponin sa-si intreaca ambii conducatori. Daca acesta va reusi sa transforme Caucazul de Nord in acelasi mod ca si Krasnoyarskul, lucru putin probabil si din cauza specificului identitar al regiunii, atunci el va fi tentat sa-si provoace angajatorii. Acest lucru este putin probabil sa se intample si din cauza varstei politice fragede a noului reprezentant plenipotentiar al Districtului Federal pentru Caucazul de Nord, ceea ce inseamna ca analistii politici rusi nu au de ce sa isi faca prea multe griji in privinta lui, cel putin pentru o perioada scurta de timp. Hloponin pare sa fie destul de matur ca sa nu isi asume un risc atat de mare atat de devreme.

Liderii de la Kremlin fac ping-pong cu functii si regiuni. Este acesta un moft sau o necesitate pentru cei doi jucatori, dar pentru Caucazul de Nord?

TOP RISKS of 2010 şi responsabilitatea jurnaliştilor din Republica Moldova!

Interesul manifestat de presa de la Chişinău pentru studiile şi analizele de politică externă a crescut foarte mult în ultima perioadă. Cu toate acestea, responsabilitatea faţă de cititori, faţă de consumatorul de ştiri, a scăzut sub nivelul acceptabil.

Sunt o mare consumatoare de ştiri, mai ales a celor ce ţin de politică externă şi a celor care vizează în mod direct spaţiul ex-sovietic (raţiuni profesionale). De obicei atunci când găsesc ceva interesant pe politica externă a Federaţiei Ruse şi a influenţei acesteia în spaţiul ex-sovietic încerc să caut şi alte surse complementare, care să îmi arate un tablou complet sau pur şi simplu verific informaţia, apelând la sursa originală.

Revenind la responsabilitata jurnaliştilor moldoveni: nu există aşa ceva! Pentru aceştia a verifica din trei surse este egal cu a da COPY şi PASTE de pe trei pagini electronice diferite! Lenea este cucoană mare în jurnalismul „moldovican”!

Astăzi Ziarul de Gardă a băgat pe gât cititorilor săi o ştire în care prezintă o analiză a Eurasia Group cu posibile mutaţii la Kremlin în perioada imediat următoare. Totul bine şi frumos! Titlu interesant, conţinut la fel! Doar că aceşti jurnalişti responsabili au uitat să menţioneze că studiul citat de ei a fost elaborat în luna aprilie a anului trecut, iar pe pagina electronică a sursei citate de ei, publicaţia „Vedomosti” nu am găsit nimic cu privire la acest subiect

Dacă Medvedev nu a plecat, Putin nu are unde să revină!


Într-adevăr, în acea perioada (primăvara 2009) la Moscova au avut loc câteva manifestaţii împotriva actualei guvernări (ţinta: politica lui Putin), dar şi speculaţii cu privire la eventuala demisie a preşedintelui rus Dmitrii Medvedev.

Dacă jurnaliştii moldoveni ar fi citit data studiului, s-ar fi uitat la probabilitatea predicţiei, care constituie 20% şi ar mai fi urmărit atent evenimentele de la Moscova ar fi putut să facă o cu totul altfel de ştire prin care ar fi adus la cunoştinţa publicului larg predicţii pentru 2010 nu pentru 2009!

Iată ce prezintă Eurasia Group ca posibil să se întâmple în Federaţia Rusă în 2010:

“This year, Russia gets through the downturn and starts to look stable again. Prime Minister Vladimir Putin will feel more confident, and anybody who doesn’t agree with him can leave or face the consequences. The country doesn’t really deserve to be a BRIC, because its longer-term trajectory is more ominous (with a tough geopolitical neighborhood, a precipitously declining population, and negative trends in governance). But for this year, especially with energy prices having doubled off their lows, Russia will go back to being uninteresting.”

Iar aceasta este predicţia pentru Europa de Est:

“Coming out of global recession, historically high levels of unemployment are a critical factor in a solid majority of the world’s economies. But as a political risk, it’s perhaps most worrisome in Eastern Europe--where upcoming elections in a number of key countries materially increase the likelihood of instability.

High unemployment weakens the popularity and limits the flexibility of incumbent governments, making political leaders especially sensitive to domestic economic and social constituencies, and increasingly tempted by protectionist, nativist, and populist policy options. That’s particularly true where elections are on the horizon, as candidates look to channel the frustration and anger of the unemployed. Governments will increasingly come into conflict with monetary authorities and international lenders such as the International Monetary Fund (IMF), which in turn may send very negative signals to capital markets investors...introducing yet another set of risks to financial stability. In Eastern Europe, Ukraine, Hungary and Latvia look the most vulnerable, but even solid regional performers like Poland may face stresses in the coming year. Ukraine’s economic contraction and related jump in unemployment has been dramatic. With two rounds of presidential elections likely in the first quarter of 2010, then perhaps fresh parliamentary elections as well, politicians are under enormous pressure to boost public spending and assist debt-burdened enterprises. But this is all in a context of a crucial IMF agreement and framework that puts serious constraints on public spending in return for loan support and guarantees. Whoever emerges as the president and parliamentary leaders will find it incredibly difficult to balance these two sets of competing demands this year. Hungary’s current government has succeeded in staving off a full blown financial crisis by implementing a series of IMF- and EU-mandated fiscal reforms in the past year. But the economic fundamentals remain weak, unemployment has shot up dramatically, and national parliamentary elections are due in the spring of 2010. The leading opposition party, Fidesz, will almost certainly win those elections, but they are already signaling that they want to re-negotiate IMF-EU mandated budget deficit and spending targets for 2010. We also expect a surge of populist and anti-foreigner rhetoric from Fidesz ahead of the elections. Even if the new government responds to market and IMF constraints after it is elected, the election build up will worry investors--a dangerous scenario given Hungary’s fragile standing in markets.

Latvia, the other particularly high-risk country in the region, also has elections due this year, and politicians there will feel similar social pressures. Relative safe havens such as Poland and the Czech Republic will also have noisy (presidential and parliamentary) elections this year. While the political and economic outlook for Poland remains solid, it’s not smooth sailing. If the Polish government’s leading presidential candidate (Donald Tusk) is underwhelming, populist/nationalist opposition politicians will pounce, highlighting the growing unemployment in the region’s largest economy, which may look more vulnerable as a result.”

PS: în Ţara Moldovei responsabilitatea are valoarea ZERO!

SOOP – undă verde pentru ruşi în cucerirea Asiei-Pacific

„Între UE şi Rusia are loc o luptă: UE vrea să-şi impună regulile sale liberale, în timp ce Kremlinul vrea să controleze o parte cât mai mare a industriei energetice europene. Rezultatul este unul constant conflict între petrolul din amonte şi industriile din aval, iar câştigul pare să se încline în favoarea Gazpromului... .” (Michael Sturmer, Putin şi Noua Rusie, pagina 151)

Foto: VSTONEFT.RU

Preluat de CURAJ.NET, Basarabeni-Constanta.ro

La sfârşitul lunii decembrie, anul 2009, premierul rus, Vladimir Putin, a dat în exploatare noul Oleoduct „Siberia Orientală – Oceanul Pacific” sau SOOP, care va lega Extremul Orient de pieţele energetice localizate între Asia şi Oceanul Pacific. Oleoductul străbate Siberia din localitatea Taişet şi ajunge în Portul Kozimino.

Experţii ruşi sunt de părere că acest oleoduct este cel mai mare proiect al Rusiei din ultimii zece ani şi va permite diversificarea pieţelor energetice pentru realizarea ţiţeiului de provenienţă rusă. În plus, Moscova va obţine ceea ce şi-a dorit de atâta timp: să fie ea cea care dictează preţul petrolului şi nu occidentalii mofturoşi. Dacă aceştia nu recunosc apartenenţa la valorile europene a Rusiei, atunci liderii de la Kremlin se vor impune prin mijloace economice inclusiv, nerenunţând în acelaşi timp la proiecte politice precum este Tratatul de Securitate Europeană. Anume piaţa asiatică va avea în viitorul apropiat cea mai mare creştere a consumului de resurse energetice, iar ruşii sunt mai precauţi ca niciodată şi îşi multiplice capacitata de a exporta cea mai căutată resursă a momentului.

Albastrul clădirii Gazprom mai tentant decât roşul Kremlinului

Moscova, mai exact Gazpromul, reinventează regulile de joc şi se autovinde Occidentului la valoare adăugată mult mai înaltă decât o făcea recent. Activele pe care le deţine în Belgia, Olanda, Marea Britanie, dar şi alte state europene, North Stream, controlul total asupra gazelor naturale extrase din Tatarstan le permite să transpună în practică sintagma: „Rusia e Gazprom, Gazprom e Rusia!”

Decizia de construire a SOOP a fost luată în anul 2004. SOOP străbate aproape toată Siberia Orientală. Conform publicaţiei electronice Vesti.ru, oleoductul are 2694 de km, iar capacitatea de transport proiectată ajunge la aproximativ 30 mln de tone pe an. Aceeaşi publicaţie mai adaugă că de jumătate din cantitatea de petrol care va trece prin acest oleoduct va beneficia China, dar acest lucru va deveni posibil după ce artera care duce spre această ţară asiatică va atinge horatul chinez. Lucrările la această arteră încă nu au fost finalizate.

Preţul capriciului energetic

Dată fiind importanţa proiectului pentru oficialii de la Kremlin, dar mai ales mărimea acestuia, trebuie să menţionăm că perioada de lucru asupra lui a fost relativ scurtă. Probabil una din cauzele reuşitei construcţiei într-o perioadă atât de scurtă se datorează dragostei fostului preşedinte rus, Vladimir Putin faţă de Rusia, dar mai ales a celei faţă de petrol şi puterea pe care o produce la turaţii maxime deţinerea lui. Premierul rus consideră că Oleoductul SOOP va fi unul din instrumentele care va contribui mult la scoaterea din criză a economiei ruseşti, mai ales că petrolul din Siberia Orientală este de o calitate superioară celui de tip Urals, adaugă Vesti.ru.

Cheltuielile pentru Oleoduct au ajuns la 360 mlrd de ruble ruseşti sau aproximativ 12 mlrd de dolari SUA, iar portul Kozimino a costat bugetul rus 60 mlrd ruble ruseşti sau 1 mlrd de dolari SUA. Ca tabloul să fie şi mai clar, trebuie să menţionăm aici că preţul de capitalizare a întregului Gazprom la finele anului 2007 constituia aproximativ 230 mlrd de dolari SUA, ceea ce înseamnă că această companie este lider de piaţă, iar cumpărarea acţiunilor ei poate aduce profit considrabil deţinătorilor. Paralel cu Asia-Pacific, Gazpromul făcea investiţii în Marea Britanie şi chiar şi în Statele Unite ale Americii.

Ofertă petrolieră contra putere

Nefiind primită la masa occidentalilor, ruşii au înţeles că modalitatea optimă de a acţiona în interes „naţional” este să negocieze livrarea petrolului către statele membre ale Uniunii Europene în manieră bilaterală. Astfel ruşii se pot impune mult mai uşor în faţa cetăţenilor europeni. În plus, ei refuză constant să ratifice Carta Energetică Europeană, deoarece acest document iar impune să trateze consumatorul european în manieră responsabilă.

Kremlinul refuză să ratifice probabil cel mai important document capabil să reglementeze cadrul de securitate energetică. În schimb impun într-o manieră insistentă un Tratat de Securitate Europeană. Pragmatismul şi reţinerea faţă de conţinutul lui nu-i întristează prea mult pe ruşi. Aceştia îşi deschid prin SOOP drumul către o altă piaţă cu perspective de dezvoltare viitoare, ceea ce face ca liderii de la Kremlin să se simtă confortabil, cel puţin până nu a fost găsită o sursă de enegie alternativă petrolului. Acesta este momentul în care experţii occidentali realizează cât de importantă este Federaţia Rusă, iar „... europenii îşi vor da seama că accesul lor la energie nu este doar o problemă care implică conducte şi preţuri, dar şi politici şi putere...”, după cum sublinia Michael Sturmer în cartea citată la începutul analizei.

Dacă în prezent putere înseamnă resurse energetice, atunci ruşii au asigurat statutul de „mare putere” pentru încă cel puţin 50 de ani... .

Albania – potenţial enorm, responsabilitate....

La începutul lunii noiembrie a anului 2009 am avut ocazia să vizitez Albania. Nu pot să spun „fericita ocazie” sau „plăcerea” de a călători în această ţară balcanică, dar se pare că anumite decizii sunt luate independent de noi.

Articol preluat de CURAJ.NET

Anume aici am făcut a treia vizită în această regiune a Europei, unde am participat la conferinţa anuală a eurotrainerilor, în calitate de membru al Asociaţiei de Instruire şi Informare Europeană din Chişinău.


Piaţa Skandenberg - simbolul unităţii naţionale albaneze. Un coleg spunea: fiecare naţiune îşi are un Ştefan cel Mare... .
Încă din primele clipe am realizat că intuiţia mea nu mă amăgise nici de această dată. Dacă cei din jur savurau imaginile brute ale haosului albanez şi a situaţiei degradante a unei capitale cu ifose europene, amestecate cu peisaje ale munţilor la poalele cărora se închină Tirana în faţa kitch-ului, chipul fetiţei cerşetoare, cu par ca abanosul şi faţa crispată, cauzată de greutatea fratelui pe care-l purta în braţele-i amorţite, m-a trezit! Anume în acel moment am renunţat la gândul de a mai căuta ceva frumos în ţara asta, ceva ce aş putea să duc acasă, fie aceasta o bijuterie de argint, lucrată în Shkodra sau chipul Maicii Theresa înveşnicit pe un boţ de lut ars. În doar câteva ore, timp în care am ajuns de la aeroport la hotel, am reuşit să mă clasez în opoziţie în această ţară.

Nimic nu mi s-a părut interesant: până şi sărăcia lor era mai morocănoasă decât a mea, cea de acasă, gropile din şoselele albaneze mai periculoase, portocalele din curţi, deşi aveau culoarea fructului bine copt, păreau verzi, iar norii negri, care se scurgeau fioroşi asupra capitalei, apăsau pleoapele mai dureros decât o făceau de obicei... .

Deşi am avut cea mai bună proiecţie vizuală asupra oraşului din fereastra camerei Hotelului „Diplomat”, ochiul nu s-a putut bucura din cauza ploii, care a mâzgălit şi mai mult o imagine tristă, în care apăreau mai mult bărbaţi, aşezaţi la mese din plastic alb pe care aşteptau cuminţi pahare cu tărie şi câteva felii de mandarine, de-o parte şi de alta a râului Lana. De fapt este foarte uşor să observi cum pe străzile Tiranei rătăcesc grăbite femeile, iar bărbaţii cu priviri iscoditoare şi pe alocuri mult prea îndrăzneţe, stau adunaţi în grupuri de minim 15 persoane, pierzând din timpul preţios, care în fapt aparţine progresului economic al ţării şi celor câteva sute de milioane de euro pe care ar trebui să îi cheltuiască într-o perioadă de timp nu prea lungă.

Colegilor mei le-a plăcut ce a făcut actualul primar al Tiranei, mie nu. Tirana seamană cu fusta unei ţigănci, colorată intens în culorile curcubeului, fără nicio logică şi bun gust. Un oraş de care şi-au bătut joc nu doar cuceritorii, dar chiar şi albanezii, care acceptă atât de uşor kitch-ul, fără să ţină cont de faptul că ucid şi ultima picătura de eleganţă oferită de felinarele frumos înşiruite de-a lungul Lanei, care străbate oraşul.

Moscheia Ethem Bey şi Clock Tower


Ieşire la mare, munţi, peisaje pitoreşti şi, totuşi, oamenii s-au lăsat copleşiţi şi învinşi de cuceritori. Mai întâi musulmanii, iar mai apoi comunismul.... care din păcate a reuşit să ucidă în câteva decenii mai mult decât Imperiul Otoman în câteva secole... .