În căutarea Raiului....

Credeam că o să-mi fie uşor să încep acest articol, pentru că am în faţă o mulţime de opinii ale unor oameni, care îmi sunt dragi. Dar, după cum am spus în nenumărate rânduri pe acest blog: este atât de greu să scrii despre lucruri, care nu-ţi sunt indiferente, dar şi pentru că părerile acestea ar putea să se schimbe între timp, iar noi avem tentaţia să nu ne mai recunoaştem în ele, dacă trecutul nu ne convine.

Articol preluat de CURAJ.NET.

Oricum, sunt de părere că a renunţa la un obiectiv, o opinie, la un loc unde ai petrecut o bună parte din viaţă nu poate fi tratat, neapărat, ca o trădare a propriilor idealuri, este doar o schimbare a unui vis pentru un altul, poate mai bun, poate mai nobil.

După ce mi-am terminat studiile la master în România, m-am întors acasă, ghidată de de idealuri şi cu gândul la câte lucruri bune am de făcut la Chişinău. Din păcate, socoteala de la Bucureşti nu s-a potrivit cu târgul Chişinăului, iar eu am început să tânjesc şi să mă gândesc din ce în ce mai mult la cât de mult îmi lipseşte libertatea de a fi eu însămi pe care o aveam în România.

Astăzi am reuşit să iau legătura cu un fost coleg de master. Prima dată l-am văzut pe Igor în ziua susţinerii exmanelor de admitere la master, la SNSPA. Am avut câteva cursuri împreună, chiar dacă eu eram la Relaţii Internaţionale şi Integrare Europeană, iar el era la masterul de Analiza şi Soluţionarea Conflictelor.

Am revenit în Republica Moldova ambii, imediat după ce am susţinut tezele. Am comunicat şi la Chişinău, şi chiar am reuşit să lucrăm împreună în cadrul unui proiect. Apoi eu m-am întors la doctorat, iar Igor s-a înscris la facultatea de drept.

De ce vă spun aceste detalii? Pentru că Igor mi-a spus astăzi următoarele lucruri:

„Nu ştiu de ce, dar îmi place în Moldova şi nu o schimb pe nici un colţ de Rai din Europa. Vom vedea, toţi spun că am făcut o mare prostie că m-am întors. Eu cred că şi la noi va fi bine, dacă o să facem să fie bine.”

În acel moment mi-am zis că ar fi interesant să aflu ce gândesc şi alţi români de pe ambele maluri ale Prutului: sosiţi sau plecaţi la studii. Întrebarea pe care le-am pus-o tuturor a fost aceasta:

„Doriţi să reveniţi acasă şi dacă răspunsul este unul afirmativ, atunci în ce condiţii ati face-o?”

Bogdan Urziceanu, student, master, Amsterdam (oraş natal Piatra Neamţ) – l-am cunoscut în februarie 2008, când venise într-o vizită de studiu la Chişinău. Când m-a salutat, eu am avut o exclamaţie de bucurie, puţin exagerată. El s-a uitat ciudat la mine, dar nu a spus nimic. Bunul simţ nu i-a permis. Mai târziu, după ce am devenit prieteni, a râs de reacţia mea, de parcă l-aş fi văzut pe Dumnezeu. I-am explicat că nu mai auzisem accent românesc de aproape un an de zile... şi m-a înţeles.

Bogdan:
„Cunosc oameni care umblă aşa prin lume, dar vizitele lor se limitează la terminalele aeroporturilor, taxi şi sala de conferinţe, + hotel. Dar dacă omul se simte bine în Moldova, de ce nu?. Raiul este unde ţi-l faci, pentru că omul sfinţeşte locul. Prin urmare, te poţi simţi ca acasă la Cahul, în Bavaria, în New-York sau Amsterdam, depinde cum rezonezi cu locul şi ce rost îţi faci unde stai atât pe plan profesional, cât şi personal... .

Eu:
„Eşti de acord ca basarabenii să primească cetăţenia română? De fapt eşti de acord să primesc eu cetăţenia română?”

Bogdan:
„Cetăţenia au primit-o o droaie de moldoveni, care nici nu vorbesc limba română cum trebuie şi care îi proslăvesc pe ruşi în continuare. Clujul este plin de fenomene de genul acesta. Practic au aplicat pentru cetăţenie ca să plece la muncă în Spania şi Italia, nu au nici o treabă cu românismul, aşa că prin comparaţie cu ei tu meriţi 5 cetăţenii, fiindcă prin ceea ce faci demonstrezi că ai scopuri compatibile sau chiar identice cu ale românilor adevăraţi şi cărora chiar le pasă de evoluţia intelectuală a acestei ţări. În plus, tu nu faci ceea ce se cheamă „othering”, adică „noi” moldovenii – altă naţiune, altă cultură şi „voi” românii... .”

Oare nu fac? Când am scris articolul despre Ion, Ivan şi John mulţi mi-au sărit în cap... .

Daniela Burlacu, studentă, anul I, ştiinţe politice, SNSPA (Republica Moldova) – o fată toată numai zâmbet şi voie bună. Când te vizitează ai impresia că răsare soarele exact în acel moment.

Daniela:
„Teoretic m-aş întoarce, dacă aş avea un post în domeniul în care îmi fac studiile acum, după ce susţin licenţa şi dacă aş fi destul de entuziasmată de perspective. Cred că este o ţară cu potenţial şi nu prea pot s-o reneg de tot. Dar doi ani pot să schimbe multe lucruri.... în rău... sau bine... .”

Petru Rebeja, Lead Architect – www.itarom.net, Iaşi (Republica Moldova) – l-am cunoscut la un concert de muzică rock în vara anului 2007 la Chişinău. Nu ştiu cum reuşeşte să îmbine atât de reuşit realismul şi idealismul. Autorul nuvelei "Saga lui Ghiţă".

Petru:
„Ce înseamnă „să mă întorc în Moldova”? Am fost cumva expulzat şi eu nu ştiu? :-P ... . Păi, m-aş întoarce de îndată ce adun un capital pentru a porni o afacere. Moldova este o adevărată bijuterie pentru unele afaceri, iar de trăit, sincer să fiu, niciunde nu mi s-a părut o opţiune mai bună decât casa de la Sireţi! În Moldova este toată familia mea, aşa că m-aş întoarce dacă aş avea destul capital pentru a iniţia o afacere... cel puţin pentru una din multele idei pe care le am... .”

Ştefan Căliman, student, ştiinţe politice, Roma (născut în Piatra Neamţ) – ne-a făcut cunoştinţă Românismul amestecat cu ştiinţa politică şi făisbukăreală, iar bloggingul ne-a apropiat foarte mult. A plecat din România când avea 10 ani. Când l-am cunoscut dorul de casă îl mistuia pe dinăuntru. Era gata să renunţe la tot ce avea acolo, doar să fie aici, în Bucureşti.

Ştefan:
„Dacă mă întrebai acum un an răspunsul era diferit şi dacă, poate, mă vei întreba la anul va fi altul. Înainte aveam multe complexe de superioritate (am crezut că am greşit şi a dorit să spună inferioritate, dar mi-a confirmat că exact acest lucru a dorit să-l spună) şi vedeam doar defectele Italiei. La asta s-a adunat propaganda antiromânească din media, care la rândul ei a contribuit la poziţia mea antiitalienească. Acum sunt, oarecum, mai matur, văd altfel lucrurile... . Eu veneam din România unde eram primul în clasă, figuri, chestii... . Acum mă gândesc că mediul din România ar putea deveni o frână pentru mine, adică nu totul se obţine la noi după principiul meritocraţiei... . Mentalitatea „capra vecinului”, materialismul, manelele – le văd prea des prezente în capul celor care vin din România aici în vacanţe şi cu care socializez. Deocamdată, în România, m-aş întoarce doar în vacanţe. Ţi-am spus... la anul poate voi avea altă opinie, dar dacă aş avea posibilitatea, aş face-o! ”

Eu:
„Basarabenilor aflaţi în România le-ai recomanda să se întoarcă în Republica Moldova?”

Ştefan:
„NU! Eu îi văd ca pe o gură de aer necesară pentru România. Cei din România sunt manelizaţi, plini de complexe de inferioritate faţă de propria identitate, cea de român, pe care nu dau doi lei şi pe care scuipă. Basarabenii, dimpotrivă, sunt ceva extraordinar, care luptă pentru propria identitate naţională, pentru limba lor şi sunt mândri că sunt români. În plus, au o minte deschisă şi majoritatea care vin în România sunt studenţi... deci CREIERE! Repet: basarabenii sunt o gură de aer pentru România, care este îmbâxită de manelişti. Când zic manelişti nu mă refer strict la cei care ascultă manele, ci chiar la o mentalitate, la un stil de viaţă.”

Acum stau şi mă gândesc la cum ar reacţiona Ştefan, dacă moldovenii ar vota la alegerile anticipate pentru comunişti? Răspunsul vine de la următorul intervievat.

Alexandru Scurtu, masterand Adiministraţie Publica, SNSPA (or. Cricova, Republica Moldova) – Alexandru este cel cu care am facut acum câteva luni un pariu foarte interesant. El a spus că peste 5 ani eu voi reveni la Chişinău, iar eu am afirmat că peste 5 ani el va fi cel care se va întoarce la Bucureşti. Lui îi lipseşte experienţa Moldovei, eu am trecut prin ea de mai multe ori.

Alexandru:
„Eu chiar plec! Peste o săptămână! Sunt legat de România doar sufleteşte. Aş rămâne aici doar dacă aş găsi un job bine plătit în domeniul Administraţiei Publice, care să îmi permită un trai decent. Oricum până în anul 2013 statul român nu va mai angaja funcţionari publici cu sau fără experienţă. Este un domeniu suprasaturat şi, dimportiva, se vor mai efectua disponibilizări... .”

Eu:
„Să revenim la pariul nostru de acum o jumătate de an: o să mă întorc sau nu, de fapt, trebuie sau nu să revin acolo eu?”

Alexandru:
„Desigur! Tu trebuie să formezi oameni acolo! (s-a referit la activitatea mea la catedră) Tu eşti legată de Moldova, vrei sau nu: şi familial, dar şi sufleteşte. Tu poţi să-ţi asumi responsabilităţi, poţi să munceşti, doar că îţi este frică să te întorci pentru că ai putea să regreţi că ai luat această decizie. Nu mai doreşti să îţi asumi acelaşi risc încă o dată... .”

Eu:
„În ce condiţii ai reveni în România?”

Alexandru:
„Unica, dar unica circumstanţă care m-ar face să revin în România ar fi câştigarea alegerilor de către PCRM. Acest lucru l-am afirmat şi în campania electorală din iulie 2009.”

Eu:
„Cine crezi că o să mai plece cu tine?”

Alexandru:
„Cred că jumătate dintre studenţii aflaţi aici la studii vor rămâne în România, o parte vor pleca în statele Uniunii Europene, iar ceilalţi vor pleca acasă. Deja câţiva au plecat acasă, printre ei este şi Tudor Cojocaru. Apropo, cât am stat acasă (Alexandru a fost în Moldova o lună şi jumătate, s-a întors după vacanţa de Paşti) m-am îndrăgostit de Chişinău! Sper să nu-mi strice dispoziţia alegerile anticipate!”

Sergiu Braşoveanu, student an final, UPG, Ploieşti – iarăşi bloggingul ne-a făcut cunoştinţă. Are în sânge microbul românismului. Uneori, am impresia că se droghează în fiecare dimineaţă cu dragoste de România.

Pe 1 Decembrie 2009, jurnaliştii de la Chişinău au comis o eroare şi au scris în presă că sunt doctorandă la Ştiinţe Politice în Ploieşti, din cauza că venisem să serbăm Ziua Naţională a României cu autocarul care a trecut prin oraşul unde îşi face studiile Sergiu. De atunci el susţine sus şi tare că sunt de-a lor şi ar trebui să fiu mândră de acest lucru! Eu mă mândresc, Sergiu! Dar aş vrea să ştiu unde se învaţă buchie politică la Ploieşti?

Sergiu:
„Da! Mă întorc acasă! Pentru că îmi pasă! Pentru că nu aş putea trăi nicăieri în lume liniştit, ştiind că nu fac nimic pentru ţara mea. Dar nu o voi face imediat, deoarece vreau să văd şi altceva şi dacă tot mă întorc, atunci să aduc ceva bun.”

Eu:
„Ce vei gândi despre mine dacă o să-ţi spun că eu nu vreau să mă întorc în Moldova?”

Sergiu:
„Depinde. Dacă rămâi în România este un lucru, dacă nu în România este alt lucru. Oricum nu ai decide, cred că fiecare are dreptul să decidă pentru el şi nu cred că trebuie să fie judecat pentru aceasta. Decât să vină acasă şi să se plângă mereu de toate, mai bine să nu vină! Moralul nostru, al celor de acasă, va fi mai ridicat şi vom fi mai productivi în beneficiul ţării. Dar..., tu serios? Nu vrei să vii cu noi?”

Îi voi răspunde lui Sergiu aici.

Pe 06 aprilie 2008 mă întorceam seara spre casă cu fratele meu. Eram la Chişinău. Mergeam tăcuţi. La un moment dat fratele meu a spus: „Mă rog în fiecare zi să pleci odată şi odată de aici!” În acea clipă, deşi nu-mi doream acel lucru au apărut două lacrimi în colţul ochilor. „Mă rog să pleci, la doctorat, oriunde vrei tu, pentru că aici te sufoci! Pentru că aici nu este locul tău!”

Aşa să fie? Oare, Raiul meu nu este acasă?

Voi ce credeti: mai doresc rusii razboi?

Am primit acest video pe messenger cu rugamintea de a traduce versurile. Nu mi-am permis sa fac traducerea, pentru ca nu vreau sa distorsionez mesajul foarte profund. Primul video e cel pe care l-am primit pe messenger, iar cel de-al doilea prezinta melodia cauzatoarea de raspuns dur la adresa pretentiilor militare rusesti.

1.

2.

Dezbatere placuta!

Cum să provoci un infarct....ne spune mai multe PNL!

Recunosc: de ceva timp cârcotim şi complotăm cu Alraman (nu vă spun cine e Alraman, dacă o să dorească o să spună şi singur) împotriva lui Nea VV printr-un articol.

Preluat de CURAJ.NET.

Nu mai ţin minte în ce context a început discuţia, dar ambii am ajuns la concluzia că trebuie să-i găsim toate mătuşile lui VV, astfel încât „Mătuşa Tamara” a lui Adrian Năstase să devină un precedent şi peste Prut.

M-am gândit eu mult să scriu sau să nu scriu acel articol şi am ajuns la concluzia că de fapt toate băbuţele din Moldova au un comportament dubios atunci când este vorba despre comunişti, pentru că brusc încep să joace rolul de „Mătuşă Tamara” de tip moldovikan, chiar dacă VV nu le-a trecut pe numele lor case, terenuri, pizzerii şi alte ninunăţîi pe care mai mult le are decât nu le are în proprietatea sa de umil comunist de pe plaiuri atât de mioritice... . Numai Maia Lăguţa cât face! O mătuşă din asta, probabil, şi-ar fi dorit şi Năstase, dar na... ne vsem dano! Să ne bucurăm de babele noastre şi de insistenţa cu care promovează acestea „comunismul de tip ortodox”.

Au trecut câteva săptămâni de la acea discuţie. Din când în când ideea îmi mai dădea târcoale, dar o goneam, precum Grivei goneşte motanii din mahală şi încercam să-mi ocup gândurile cu ceva mai puţin important pentru viitorul luminos al ţării, că de... eram în vacanţă şi eu.

Astăzi, însă, am găsit un anunţ pe Info-Prim-Neo şi am realizat că nu căutam acolo unde trebuie mătuşile, pentru că le-am găsit la Partidul Naţional Liberal. Citiţi şi singuri anunţul:

„PARTIDUL NATIONAL LIBERAL invita reprezentantii mass-media la conferinta de presa cu tema „Unirea cu Romania – singura cale de integrare accelerata a Republicii Moldova in Uniunea Europeana”.

Conferinta va avea loc miercuri, 21 aprilie, cu incepere de la ora 11.00, in sala de conferinte a Agentiei de presa “Info-Prim Neo”, Casa Presei, str. Puskin 22, of. 446.

Telefon de contact – 93 00 73, 0.671 37 495
E-mail: ipn@info-prim.md, v.vasilica@info-prim.md

Lucrarile conferintei pot fi urmarite on-line pe site-ul Agentiei www.info-prim.md si accesate ulterior in arhiva.”

Vă rog, vă implor, trimiteţi o invitaţie la această dezbatere şi la adresa lui VV! Iar noi, viitorul ingrat al ţării, care nu a ştiut să aprecieze toate „lucrăturile bune” pe care le-a făcut partidu’ vă vom rămâne recunoscători!

Europolity: Journal of European Affairs - Call for Papers

Editorii Europolity: Journal of European Affairs caută contributori pentru ediţia inaugurală. Lucrările propuse trebuie să conţină între 5000 şi 8000 de cuvinte (bibliografie inclusă). Contribuţiile sunt binevenite atât din partea profesorilor şi cercetătorilor din domeniu cât şi din partea doctoranzilor şi studenţilor de nivel post-doctorat. Editorii pot de asemenea lua în consideraţie contribuţiile excepţionale ale studenţilor masteranzi.

Temă:

Acest număr este dedicat articolelor referitoare la aşteptările şi realizările generate de Tratatul de la Lisabona. Tratatul a dat naştere multor dezbateri încă din perioada imediat următoare conceperii sale. Numeroşi cercetători şi decidenţi au afirmat că este un pas decisiv către comunitarizarea anumitor politici sensibile, cum ar fi politica externă. Alţii au insistat ca prevederile legate de crearea unei Uniuni Europene mai federale au fost serios limitate. Editorii Europolity doresc articole academice şi de cercetare care evaluează impactul Tratatului de la Lisabona asupra construcţiei europene. Încurajăm elaborarea de lucrări care evaluează impactul Tratatului asupra politicilor, instituţiilor şi guvernării Uniunii Europene.

Termen limită:

Termenul limită pentru trimiterea articolelor este luni, 31 mai 2010. Articolele trebuie trimise prin e-mail la următoarea adresă: europolity@snspa.ro. În momentul trimiterii, asiguraţi-vă că aţi inclus următoarele informaţii:

Nume:

Instituţie:

Statut (ex: absolvent, lector, profesor):

Adresa de e-mail:

Vizita Domnului Vlad Filat la Sudul Moldovei... sursa: Privesc.eu

Pe urmele bunicilor... Partea II - ticul verbal

Deja a nu ştiu câta oară încep să scriu acest articol şi nu prea am sorţi de izbândă. Probabil locurile şi oamenii dragi mie sunt de vină. Este greu să răscoleşti amintirile, dar şi mai greu este să găseşti cuvintele potrivite pentru a descrie amprenta pe care ţi-o lasă imaginea locului unde te-ai născut, unde ai copilărit şi unde revii mereu pentru o gură de aer de acasă.

Preluat de CURAJ.NET.

Simţeam o nevoie acută de a petrece începutul lunii aprilie acasă, la Brânza sau Fromage, după cum îi mai spun unii prieteni. Aşa şi am făcut. Am părăsit Bucureştiul pentru o săptămână, de altfel mult prea scurtă, şi am plecat spre Moldova. Chiar dacă pe alocuri degetele simţeau lipsa tastaturii de sub ele, plăcerea de a ridica mâinile în sus, cu ochii aţintiţi spre cer şi pieptul plin de aer curat este de nedescris.

Am prins bâzâitul albinelor în pomi, am văzut cum se desfac bobocii de lalele, am ascultat piutul puilor de găină, am văzut fluturi, am privit lebedele care au revenit în lunca Prutului, la Manta şi am ratat orăcăitul broaştelor din baltă, pentru că încă era prea frig ca să-şi dreagă vocile.

Cahul

În capitala sudului am fost două zile la rând. Oraşul este destul de curat, dar drumurile cum au fost, aşa şi au rămas: gropile se înmulţesc ca ciupercile după ploaie şi cu toate acestea oamenii sunt optimişti, cică oricum sunt mai puţine decât acum câţiva ani. M-a minunat abilitatea posesorilor de autoturisme de a le evita. Aici probabil a fost pusă în aplicare expresia „repetiţia mama învăţării”, dar în variantă modernă: „evitarea repetată a gropii, o zi în plus la viaţa ta!”

Reni

Oraşul Reni este locul unde mergeam în copilărie o dată la două săptămâni în vizită la bunici. Din păcate odată cu bunicii mei s-a stins şi imaginea veselă a acestei localităţi. Mă întreb adesea cine o duce mai rău: noi sau ucrainenii. Statistic vorbind noi suntem coada Europei. Şi dacă este aşa, atunci Ucraina ce este? Priveliştea îţi zgârâie rău privirea. În parc iarba creşte şi din pietre, iar Catedrala pare ca s-a topit în degradarea economică care a cuprins tot oraşul.

În prezent Reni este un oraş al bătrânilor. Tinerii au plecat în căutarea unei vieţi mai bune. Portul abia de mai răsuflă, iar vina desigur o poartă moldovenii cu tot cu terminalul lor de la Giurgiuleşti şi nicidecum autorităţile ucrainene care nu au mai investit nimic în infrastructura oraşului de vreo două decenii. Dacă m-ar întreba cineva din ce trăiesc acei oameni nu ştiu ce aş putea să le răspund... . Prea tristă este viaţa de zi cu zi... şi prea repede se umple cimitirul nou de morminte... .

Moldovean sau român?

Mulţi mă întreabă cum se identifică etnicii români din Sudul Basarabiei: ucraineni sau români? Răspunsul este simplu: chiar dacă vorbesc mai mult în limba rusă, afirmă că sunt moldoveni, nicidecum români. O fi vreun paradox sau ruşii au lucrat al naibii de bine, astfel încât nu ne mai putem reveni? Nu este de mirare că aici avem mai mulţi moldoveni decât români şi asta deoarece în actele de identitate la secţiunea „Naţionalitate”, au trecut „Moldovean”. Când întrebi ce limbă vorbeşte, ţi se răspunde limba moldovenească, când întrebi ce naţionalitate are, îşi spune moldovean... .

Cu toate acestea, am văzut oameni chinuindu-se să vorbească cu noi în limba română chiar dacă de ani de zile nu au avut nevoie de ea. Deşi se simţeau puţin jenaţi de teamă să nu facă prea multe greşeli în exprimare, nu au trecut la limba rusă. În schimb eu când am intrat într-un magazin să cumpăr o sticlă de apă am simţit o paralizie intelectuală, maxilarul mi se încleştase şi nu puteam să deschid gura să întreb în limba rusă dacă au ceea după ce venisem. Abia după câteva minute am reuşit să bolborosesc cuvintele, iar vânzătoarea se uita cam ciudat la mine că am ezitat atât de mult să o întreb nişte lucruri atât de simple.

Probabil pentru cei care vor citi aceste rânduri lucrurile pe care le-am descris nu vor avea prea mare importanţă. Pentru mine, însă, contează foarte mult ca despre aceste locuri să se vorbească. M-am simţit deosebită, atunci când un bun prieten mi-a spus că eu sunt un fel de „România Mare” într-o singură persoană, deoarece m-am născut în Republica Moldova, am bunici etnici români din Ucraina şi locuiesc în prezent în România. Mai sunt mulţi ca mine, oare vom ajunge să ne recunoaştem noi între noi?

Pe urmele bunicilor... Partea I - imagini

Traseur-ul verde si rosu la punctul de trecere a frontierei Reni - Giurgiulesti

Pentru ce Moldova serveste ca scop? Pentru ocuparea viilor moldovenesti?

"Am incercat sa evit cat de mult am putut ca primul subiect al acestui blog sa fie despre Republica Moldova si revoluția ei. Acest lucru este aproape imposibil cand citesti si site-urile agentiilor de stiri rusesti.

Sunt cetatean al acestui stat mic, plasat in Estul Europei si nu pot sa ignor acest lucru. Exact asa cum nu pot sa ignor societatea, exact in acelasi mod nu pot sa-mi ignor tara de origine.

Fiind atenta la stirile de ultima ora cu privire la Alegerile Parlamentare din anul curent din Republica Moldova, astazi am gasit o analiza politica a evenimentelor din ultimele zile din Republica Moldova, pe portalul Agentiei de Stiri RIA Novosti, titlul acestui articol este preluat din acel studiu, mai degraba din afirmatia unui expert rus. Intrebarea este foarte importanta daca s-a ajuns la ea in randurile politice rusesti.

Care este miza in Republica Moldova? Care este importanta ei geopolitica? Cine doreste sa si-o insuseasca cu tot cu problemele multiple pe care le are? Rusii? Americanii? Uniunea Europeana? Romania?

Sa incercam sa facem un exercitiu de eliminare, care este foarte simplu dupa parerea mea.

Din luna martie 2009 se cunostea oficial ca Republica Moldova va fi inclusa in Proiectul Parteneriatului Estic din cadrul Politicii Europene de Vecinatate, lucru tradus de conducerea de la Chisinau drept amanare a procesului de asociere si mai apoi de aderare la la acest for european important. Asadar, UE ne-a bagat intr-un nou proiect, destinat de fapt minimizarii numarului de discutii in randul statelor ex-sovietice despre largirea Europei. Pentru UE este mai important sa polemizeze despre securitate energetica cu Rusia decat sa se gandeasca la extindere, care in ultimii ani a creat divergente in randul oficialilor ei. Asadar, temporar putem exclude Bruxelles-ul, care se afla, oricum, in vacanta de Pasti. Fiecare lucru cu prioritatea lui.
Si daca tot am inceput cu Occidentul, sa continuam in aceeasi ordine de idei si sa incercam sa vedem ce si-ar dori SUA de la Republica Moldova.

Aici lucruile sunt oarecum neclare. SUA face parte din formatul 5+2 de negociere a Conflictului Transnistrean. E de bine. SUA are experienta in derularea revoluriilor orange in spatiul ex-sovietic (a se vedea revolutia rozelor in Georgia, revolutia castanilor din Ucraina, samd). Dar, parca nu-mi vine sa cred ca americanii ne-ar considera la fel de importanti ca si pe ucrainieni sau georgieni. Miza energetica a Moldovei este nula. Nu este interesanta, este invizibila din acest punct de vedere. Teritoriul ei este atat de mic, incat cu greu poate fi depistat pe harta politica a lumii si sunt aproape sigura ca multi dintre politicienii de la Casa Alba nici nu cunosc unde este plasata... . Am mari indoieli in privinta faptului ca Statele Unite ar utiliza Republica Moldova drept "pana" pentru provocarea "stranutului rusesc". Federatia Rusa deja a inceput sa aiba imunitate la astfel de instrumente, asa ca iese momentan din ecuatie si aceasta necunoscuta.

Au ramas doi actori: Federatia Rusa si Romania... .

(Va urma... )"

Cam asa se incepea experienta mea in blogging acum un an... . De fiecare data cand recitesc acele patru articole scrise in luna aprilie 2009 am emotii si asta deoarece blogul m-a ajutat sa supravietuiesc psihic acelor zile. M-am retras in lumea virtuala ca sa-mi ofer o sansa de supravietuire mie. Asa nu mai vedeam durerea in ochii celorlalti si nici ceilalti, adica prietenii si colegii mei, nu o vedeau pe a mea. Si acum ma gandesc ce as fi facut daca eram la Chisinau..., raspunsul sper ca nu-l voi afla niciodata, pentru ca nu doresc Moldovei sa mai treaca prin aceasta tragedie!

Nu stiu ce va motiveaza pe voi cititorii acestui sa reveniti de fiecare data, dar va multumesc pentru ca mi-ati fost alaturi la bune si rele, multumesc pentru critici si aprecieri.

Ii multumesc lui Ovidiu Neagoe, bunului meu prieten, care m-a sustinut, probabil mai mult decat au facut-o toti ceilalti la un loc, in acea luna si caruia ii datorez existenta acestui spatiu virtual personal si ii urez si blogului Politica nu are principii, are numai interese La Multi Ani!

Steluţe şi epoleţi....

Peste câteva zile ne vom aduce aminte de cei care şi-au pierdut vieţile între 7 şi 8 aprilie 2009. Nu voi polemiza pe marginea acestui subiect, o fac politicienii noştri de mai bine de un an de zile şi parcă tot degeaba... . Eu doar voi lăsa pe blog o piesă care a fost creată în amintirea acelor zile de foc, a celor opt ani de guvernare comunistă, dar mai ales în amintirea acelor tineri care nu mai sunt printre noi şi ne urmăresc de sus ce facem cu libertatea pe care ne-au daruit-o cu preţul vieţii lor ... .

Nu va mai apărea niciun articol pe blog până după 07 aprilie 2010.

Vom tăcea In Memoriam... .