Perspectivele de (ne)Integrare europeană ale Republicii Moldova... ...

Săptămâna trecuta mi s-a oferit posibilitatea să asist la lucrările primei ediţii a Simpozionului „Perspective de integrare în Uniunea Europeană a Republicii Moldova”, care a avut loc la Eforie Sud, iniţiativa organizării unui asemenea eveniment aparţinând Organizaţiei Studenţilor Basarabeni din Bucureşti.

Se anunţau patru zile de dezbateri aprinse într-un mediu relaxant şi cu multă lume bună.

Dar cum socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg, recunosc că am rămas dezamăgită de conţinutul acestor dezbateri şi asta deoarece ne-am obişnuit să vorbim mult şi bine despre lucruri pe care nu le înţelegem, dar pretindem că o facem nu bine, ci chiar foarte bine. În plus, suntem moldoveni, deci, de cele mai multe ori, ne concentrăm pe dezvoltarea unui discurs gol şi pueril. Ei şi chiar dacă mai scoatem din noi două, trei idei valoroase, acest lucru nu înseamnă că le şi implementăm, că aplicăm soluţiile pe care noi înşine le-am născut tocmai din înţelepciunea care ne caracterizează. E mai uşor să fluturi opinia pe la nasul cuiva din opoziţie, decât să ţi-o asumi, ca mai apoi să ai cu ce să-i scoţi ochii că tu ai fost primul cu iniţiativa.

Şi dacă subiectul pe care au fost centrate lucrările simpozionului a fost integrarea europeană, atunci ar fi frumos să revenim la el.

Eu sunt un observator, îmi place să ascult ce spun alţii, dar şi să mă cert în sinea mea cu mine însămi, atunci când nu sunt de acord cu o opinie contradictorie. De cele mai multe ori mă abţin să intervin în discursul persoanei emitente a mesajului, astfel încât să nu îi minimizez disponibilitatea de a-şi exprima gândurile. De această dată, însă, m-am manifestat! În toată splendoarea!

Să vă povestesc şi de ce... .

Nu ştiu cum se face că atunci când moldovenii discută între ei despre integrare europeană, mai ales, încep discursul cu căutarea vinovaţilor de retardul de care suferim la acest capitol, apoi mai aruncă vreo două, trei pietre în orgada românilor că nu i-au susţinut nici atunci şi nici acum, ca să pună punct cu hămăitul unirii, ca soluţie finală pentru a scăpa de toate problemele noastre cele de toate zilele. Ei, şi dacă se găseşte vreo unul mai cu moţ şi aduce argumente că, de fapt, rusul e cel vinovat de toate relele care ni se întâmplă, atunci toţi preiau mesajul ca la comandă fără să-l mai gândească. Important este că s-a găsit reponsabilul şi că nu e unul dintre noi ;).

Totul se petrece la moldoveni foarte repede, pentru că a mai rămas nişte răsărită prăjită de aseara şi trebuie să se ocupe şi de aia. Nu de alta, dar răsărita lăsată de azi pe mâine aşa nu trebuie să rămână, dar integrarea o mai aştepta ea, că doar o aşteptat până acum vreo douăzeci de ani. O mai aştepta încă pe atâta, nu-i bai! Dacă reprezentantul poporului, pardon alesul acestuia (că moldoveni încă nu a sesizat diferenţa dintre o sintagmă şi cealaltă şi că prima e variantă este cea ideală, iar cea de-a doua e ceea ce avem – noi nu avem reprezentanţi, noi avem ALEŞI!!! NA şi SIC!!!), nu se grăbeşte să se integreze, eu, ca alegător docil şi conformat ce sunt că o să-l mai aleg şi în noiembrie, pentru că nu am o altă alternativă, de ce m-aş grăbi să renunţ la bunul obicei moldovenesc „tişe edeşi, dalişe budeşi” (în traducerea mea pentru acest caz: tot pe loc, pe loc, pe loc... )?

Tonul dezbaterilor a fost dat de primul premier al Republicii Moldova, Mircea Druc. Am un respect deosebit pentru tot ceea ce a făcut pentru populaţia de dincolo de Prut, adică pentru oamenii mei. Dar, respectul meu se termină aici pentru că acesta militează, ca şi Eugen Popescu de altfel, un alt invitat la lucrările simpozionului, pentru „integrarea forţată în Uniunea Europeană”, iar metoda de lucru să fie cea a reunificării cu România.

Nu mă înţelegeţi greşit, dar unire cu ai noştri nu prea ai cum să faci, nici dacă miza finală ar fi integrarea în absolutul european!

Nu înţeleg un lucru: cum poţi să-l impui pe „moldovean” (anume moldovean am dorit să scriu!) să fie european (adică român mai întâi şi mai apoi şi european) dacă lui nu-i place ideea de a fi liber, de a avea posibilitatea de a se dezvolta şi de a se deplasa într-un spaţiu, care tocmai din acest raţionament a fost creat? Ei, cum poţi să vii cu ideea obligativităţii revenirii acasă, exact ca în perioada comunistă, astfel încât să munceşti acolo unde ţi s-a indicat? Dacă s-ar fi oprit totul aici, poate nu aş fi răbufnit, dar cum poţi să renegi din start ideea că ai putea deveni ambasadorul locului unde te-ai născut dincolo de frontierele acestuia şi că poţi să îţi aduci obolul la dezvoltarea patriei oriunde nu te-ai afla?

Să presupunem că peste un an mă întorc acasă, la Brânza, cu diploma de doctor în ştiinţe politice în buzunar. Ce fac cu ea? O să-mi spuneţi că poţi să-ţi reiei activitatea la Chişinău. Da, aşa este. Dar dacă toţi ne vom opri la Chişinău, care este logica să insistăm atât de mult pe revenirea în ţară şi să aşteptăm cu toţii să ne găsească a noastră dragă conducere un loc de muncă?

În loc să se gândească la cele patru libertăţi fundamentale ale Uniunii Europene, printre care şi cea a libertăţii circulaţiei persoanelor, tinerii noştri, pricepuţi nevoie mare în ale integrării, s-au concentrat pe arătatul cu „dejtul” şi acuzatul că nu aş dori binele aceleiaşi patrii.

A doua zi s-a vorbit mult despre România, mai exact despre succesele înregistrate în ultima perioadă în dezvoltarea relaţiilor româno-române, punându-se accent pe complexitatea acestora. În plus, Eugen Tomac (cu toţii ştiţi cine este) a adăugat următorul lucru: „În plină criză politică guvernul României a suplimentat numărul de burse pentru cetăţenii Republici Moldova... . Singurul om politic care şi-a asumat deschis apropierea dintre cele două state româneşti, încă din perioada primului său mandat, a fost şeful statului, Traian Băsescu.”

Dacă pe toţi cei aflaţi în sală nu i-ar fi înşelat memoria în acel moment, probabil ar fi spus că preşedintele României, Traian Băsescu, a promis suplimentarea numărului de burse la începutul celui de-al doilea mandat al său, încă în luna ianuarie, în timpul plimbării sale în cel de-al doilea stat român. Eu nu sunt atât de sigură că suplimentarea burselor s-a făcut după descoperirea aşa numitului fenomen „plină criză economică”. În plus, cine se afla la guvernare şi până la criză, dar cine a dus această ţară în criză? Recunosc, efortul depus de autorităţile române pentru a ne lumina pe noi, codaşii Europei, este considerabil, dar de ce trebuie să se facă acest lucru pentru a irita şi mai mult alegătorul român, care trece printr-o perioadă mai puţin fericită? Se poate face post-campanie şi fără a stârni şi mai mult spiritele româno-române.... un pic mai discret şi mai elegant.

Puţin mai târziu, în timpul discursului senatorului Viorel Badea, mi-a revenit memoria în cap. Acesta ne-a reamintit tuturor celor prezenţi că „... singurul duşman al societăţii din statul vecin este comunismul – unul mult mai perfid decât în trecut... .” Aşadar, dacă o terminăm cu aceşti comunişti, tăt a sî şii ghini şi frumos!

M-a mirat faptul că de aceasta dată, Domnul Mircea Druc nu s-a autosesizat, când senatorul român a confirmat că Republica Moldova are statalitate, căci pe mine mă acuzase că sufăr, fiţi atenţi de ce: „patriotism de futbol”, atunci când am spus că putem să fim ambasadori ai Republicii Moldova şi în afara frontierelor ei. Nu-l acuz pe primul premier al acestui aşa numit „pseudo-stat” de lipsă de curaj, dar parcă mi se pare că în faţa senatorului român era mai domol... .

Prezenţa preşedintelui Comisiei de Politică Externă a Senatului României a fost foarte utilă pentru mine.

Prin minte mi se plimba următoarea întrebare: oare ce viziuni, principii şi idei comune aveau PSD-ul lui Mircea Geoană şi PSD-ul lui Dumitru Braghiş înainte de 05 aprilie 2009 şi de ce a început să împărtăşească valori comune cu PDM-ul lui Dumitru Diacov după retragerea lui Marian Lupu din PCRM?

Nu credeam că voi reuşi să aflu vreodată răspunsul la această întrebare.

Explicaţiile lui Titus Corlăţean par foarte logice. Înainte de alegerile din aprilie 2009 nu doar în Republica Moldova erau doritori de a scăpa de comunişti. Astfel, au existat iniţiative la nivel european care au încercat să reorganizeze forţele social-democratice, adică de centru-stânga, în jurul unui singur partid capabil să minimizeze numărul de voturi exprimate în susţinerea PCRM. Ulterior, dacă Republica Moldova va reuşi să se integreze în Uniunea Europeană, această formaţiune politică nu ar fi avut probleme să se afilieze la social-democraţii europeni în parlamentul UE. Alegerea PSD-ului lui Dumitru Braghiş se datorează în mare parte denumirii acestei formaţiuni politice şi nu doctrinei (la Chişinău niciun partid, fie dreapta sau stânga, nu ştie de ce orientare ideologică este). Astfel, Titus Corlăţean a confirmat un lucru ştiut de toţi, afirmând că „... Braghiş nu s-a ţinut de cuvânt... ” şi anume că pe moldovikani nu te poţi bizui.

În consecinţă, după evenimentele din aprilie a avut loc reorientarea către un alt partid şi un alt lider politic, Marian Lupu, capabil să rupă voturi de la PCRM (un partid care trebuie să rămână în trecut). De altfel şi invitatul din partea Partidului Liberal la aceste dezbateri, deputatul Ion Apostol, a recunoscut că: „...datorită lui Marian Lupu am reuşit să formăm Alianţa.”

Intervenţiile ambasadorului Republicii Moldova la Bucureşti, Iurie Reniţă, au fost destul de utile studenţilor care doresc să-şi exprime opţiunea politică, dar care erau obligaţi până mai anul trecut să facă un drum lung până la Bucureşti pentru aceasta. Domnia sa a confirmat faptul că în aproape fiecare localitate unde există un centru universitar important va fi deschisă o secţie de votare, „... Inclusiv în Bacău, unde există o comunitate importantă de medici basarabeni, vom deschide un asemenea birou.”

La finalul acestor dezbateri, majoritatea invitaţilor au îndemnat tinerii să iasă la vot în luna noiembrie anul curent, să îşi exercite drepturile politice şi să-i încurajeze şi pe semenii lor să o facă, astfel încât să reuşim să trecem peste criza politică în care stăm ca într-o mocirlă mai bine de un an şi în care ne „este bine şi cald”.

PS: dacă mai aud pe cineva că susţine că reprezintă „generaţia lui 7 aprilie”, dar se vaită ca o babă şi nu iese la vot, iar mai apoi afirmă că i-a încurajat şi pe alţii să nu o facă pentru că, vezi Doamne, l-a dezamăgit AIE-ul nu-mi mai scapă! Îl dau pe blog şi o să-l acuz de afiliere la PCRM!

Clubul Valdai si viitorul geopoliticii ruse in spatiul ex-sovietic

Clubul Valdai a reunit si in anul 2010 un numar important de experti rusi si straini. Acest for, organizat anual, si-a propus in anul curent sa supuna dezbaterii subiecte ample ce tin de viitorul geopoliticii ruse, a influentei Federatiei Ruse in spatiul ex-sovietic, dar mai ales probleme ce tin de interpretarea istoriei contemporane a Rusiei. “Istoria Rusiei si viitorul ei” a fost discutata de peste 60 de politologi, istorici si oameni de stiinta din 15 state din Europa, America de Nord si Asia, incepand cu 31 august si pana la data de 07 septembrie 2010.(Vocea Rusiei, RIA Novosti)

Foto: Vocea Rusiei

Pentru CSEEA. Preluat de CURAJ.NET.

Desi initial parea ca actualul presedinte rus, Dmitrii Medvedev, nu va oferi sferei academice si elitei politice momente si subiecte interesante pentru dezbaterile publice, capabile sa anime interesul opiniei publice internationale, implicarea totala a acestuia in promovarea intereselor si obiectivelor de politica externa a Federatiei Ruse, precum si continuarea unor proiecte incepute de predecesorul sau au demonstrat majoritatii actorilor interesati de geopolitica Rusiei ca Moscova poate si va intreprinde mereu actiuni menite sa sporeasca rolul acestui stat nu doar in spatiul pe care déjà il influenteaza prin politica sa, adesea agresiva, dar si va incerca acelasi lucru si la nivelul sistemului de relatii internationale. Pierderea statutului de “super putere” si acceptarea celui de “mare putere” este un lucru greu de acceptat la Kremlin. Totusi, incercarile de stimulare a potentialului de influentare a partenerilor si oponentilor nu pot fi ignorate. Acestea au o frecventa din ce in ce mai mare si asta in pofida faptului ca multe dintre ele nu au rezultate pozitive pentru liderii de la Kremlin.

In prezent exista o tendinta generala de a caracteriza relatia Federatiei Ruse cu spatiul ex-sovietic prin prisma inrautatirii raporturilor politice si economice cu acestea si de a acuza de acest aspect liderii statelor care altadata erau membre ale Uniunii Sovietice. Aceasta vina nu este, insa, unilaterala, iar adoptarea unei asemenea atitudini justifica un singur lucru: indiferenta celorlalti actori internationali, care prefera sa nu se implice in raporturile bilaterale pe care le stabileste Moscova cu celelalte capitale ex-sovietice, astfel incat sa nu provoace crize politice sau energetice la un nivel mult mai elitist. Plasarea intr-o stare expectativa este cea mai comoda forma de non-reactie.

Geopolitica Rusiei in spatiul ex-sovietic nu mai este o siguranta. Ea a devenit o incertitudine in care actorii mai mici, care formeaza periferia influentei politice a Moscovei, isi schimba din cand in cand calitatea de partener in opozant. Cele mai bune exemple in acest sens sunt Belorusia si Ucraina. Catalizatoare ale acestor schimbari de roluri sunt alegerile, aparent democratice, aparent in interesul cetatenilor acestor doua state.

De ce sunt actuale discutiile despre viitorul si trecutul Rusiei?

Rusia actuala tanjeste dupa statutul pe care il avea Uniunea Sovietica in cea de-a doua jumatate a secolului XX. Acest rol de super putere si starea bipolara a sistemului de relatii internationale erau cele mai apropiate de spiritul politicii promovate de liderii celui mai intins stat din punct de vedere teritorial. Din pacate imaginea actuala nu mai este construita doar de proiectia armelor pe care le detine un anumit stat, ci mai ales de credibilitatea imaginii sale a carei reflectie se vede in respectarea sau ignorarea normelor de drept international, a uzantelor economice sau pur si simplu prin constructia algoritmului de politica externa si a doctrinei sale militare. Scheletul politicii rusesti este unul fragil, pentru ca ii lipseste continutul epuizat in actiuni de ordin unilateral. Este o greseala sa se faca uz de compararea statusului de mare putere, atunci cand in interior conducerea acestuia incearca sa limiteze orice forma de manifestare a dezacordului cu politica promovata de lideri.

Important in cadrul reuniunii din acest an a Clubului Valdai este faptul ca organizatorii au recunoscut acest deficit de imagine pozitiva a Rusiei proiectata in exterior. Intr-adevar, expertii de la Moscova au fost initiatorii multor discutii de genul celor “Clubul Valdai”. Problema este ca temele supuse acestor dezbateri academice nu denota doar deschidere spre dialog politic, dar si perpetuarea unor probleme grave la Moscova. Kremlinul a distrus opozitia care juca rolul de jandarm pentru guvernare si a carei menire era tocmai aceea de a identifica problemele si de a oferi solutii suplimentare pentru eliminarea oricaror forme de regres democratic. In aceasta situatie singura optiune ramane a fi apelul la expertiza externa, pe care liderii de la Moscova doresc sa o obtina prin declansarea unor ample discutii politice sau prin initierea unor proiecte de genul celui pentru modernizarea Rusiei pe care partenerul sau occidental, Uniunea Europeana, il tot amana tocmai din cauza deficitului de democratie pe care o intalnim in Rusia secolului XXI.

A argumenta trecutul european al Federatiei Ruse nu este un lucru usor, mai ales in conditiile in care exista probleme nesolutionate cu un numar important de state din Europa de Est. Federatia Rusa este un vecin dificil – aceasta este primul lucru pe care il sesizeaza tarile europene. Liderii de la Kremlin gresesc atunci cand devin irascibili din cauza atitudinii oficialilor de la Bruxelles. Asumarea unei pozitii pragmatice fata de recomandarile primite din Vest ar putea avea, totusi, un efect benefic asupra acestui deficit de imagine. Alti sefi de state nu recurg la asemenea cluburi de discutii pentru ca nu se confrunta cu aceeasi problema si nu pentru ca le-ar lipsi resursele umane pentru a initia asemenea reuniuni. Rusia detine resursa umana, dar utilitatea acesteia este recunoscuta doar in situatii critice. Cu o situatia similara s-a confruntat si Uniunea Sovietica inainte de inceperea celui de-al Doilea Razboi Mondial. Consecintele au fost dramatice. Daca scopul unor asemenea discutii este de a elimina orice posibilitate de interpretare eronata a istoriei recente (cea a primei jumatati a secolului XX), atunci si instrumentele de actiune actuale in domeniul politicii externe trebuie sa fie din ce in ce mai progresive.

Cadrul legislativ care reglementeaza politica externa a Federatiei Ruse are un continut orientat catre explicarea pozitiei si rolului unic al acestui stat in integrarea economica, politica si culturala a statelor situate deopotriva in Europa si Asia. Argumentarea acestei pozitii vine de la aceeasi situatie teritoriala unica a acestui stat. Iata de ce politica externa promovata de Moscova este inca gandita in termeni geopolitici, la care Occidentul a renuntat demult. Pentru a intelege Federatia Rusa este obligatoriu sa gandesti ca elita politica de la Moscova, folosind conceptele geopolitice de care aceasta face uz.

Apar cateva intrebari aici: pe cine incearca sa convinga Kremlinul ca schimbarea este in curs de derulare? Pana unde sunt capabili rusii sa mearga cu schimbarea de paradigma in politica externa si acceptarea noilor realitati oferite de spatiul in care doresc sa-si asume influenta in maniera unilaterala?

Dupa cum am mentionat putin mai sus, procesele electorale, instrumente ale democratiei, pot produce schimbari importante in cadrul raporturilor bilaterale pe care le are Federatia Rusa cu state din spatiul ex-sovietic. Situatia se poate schimba radical de la o campanie electorala la alta. Ucraina, Republica Moldova sau Belorusia sunt doar cateva dintre exemplele potrivite pentru a argument aceasta opinie.

Astazi Kievul promoveaza o politica de sustinere a initiativelor rusesti in zona Marii Negre, chiar daca in anul 2005 se opunea oricarui semnal venit de la Moscova, iar Republica Moldova, dimpotriva, a adoptat un vector european in politica externa si depune eforturi considerabile pentru a-si atinge obiectivele de politica externa.

Ieri conducerea de la Minsk sustinea initiativele economice si de unificare a sistemului vamal in cadrul Uniunii Rusia-Kazahstan-Belorusia. Astazi, in ajunul alegerilor prezidentiale, observam nu doar o usoara opozitie fata de conducerea rusa, ci constatam pretentii cu caracter european tot mai mari din partea presedintelui belorus, Alexandr Lukasenco. Nu ne ramane decat sa ghicim daca acesta isi doreste si in continuare legitimarea unui mandat prelungit sau a realizat ca poate sa beneficieze de instrumente financiare europene suplimentare, mult mai mari decat i-ar putea oferi Kremlinul. In cazul acestui stat am putea asista la “crearea” unei democratii financiare si nu civile. Este o posibilitate pe care nu isi permite nicio parte sa o excluda din aceasta ecuatie politica a Europei de Est.

Ce a obtinut Rusia dupa douazeci de ani de la destramarea Uniunii Sovietice in urma derularii unor reforme economice si sociale mai putin corecte fata de propriii cetateni si a unor actiuni de politica externa promovate unilateral in spatiul ex-sovietic este foarte simplu de cuantificat. Un stat puternic centralizat, in care verticala puterii nu mai poate produce uimire, care domina o Asie Centrala bantuita de fantomele revolutiilor portocalii, un Caucaz in care exploziile din ce in ce mai violente sunt la ordinea zilei, o Belorusie din ce in ce mai ostila si avida de independenta financiara si politica, o Ucraina slabita, antrenata intr-un proces de transformare in stat autocrat, o Moldova in plina criza politica pe care multe state europene si-o doresc a fi povestea de succes a Parteneriatului Estic promovat de Uniunea Europeana si o Georgie sustinuta nu prea subtil, dar foarte ferm de Occident. Succesul resetarii relatiilor ruso-americane sau ruso-europene poate fi umbrit de impotenta de care a dat dovada Moscova chiar in vecinatatea apropiata – locul, aparent, cel mai usor de controlat.

Corectitudinea politica lipseste in acest moment in dialogul promovat de Kremlin in raportul cu noile state independente. Aceasta situatie este acceptabila pana la un anumit moment. Este imposibil sa construiesti o imagine pozitiva pentru un stat de marimea Federatiei Ruse, mai ales in conditiile unei memorii inca vii a comunismului si a efectelor acestuia in multe tari din vecinatatea apropiata. Mostenitoarea de jure a Uniunii Sovietice trebuie sa-si asume si erorile trecutului, nu doar viitorul geopolitic al acestui spatiu. Adevarul istoric poate fi deformat, dar ulterior aceasta malformatie va umbri posibilitatea dezvoltarii unor relatii normale bazate pe cooperare economico-politica si perteneriat cultural intre diferiti actori statali. O deschidere spre rezolvarea problemelor care au radacini istorice este mult mai acceptabila decat invinuirea partenerilor de lipsa de recunostinta fata de aportul adus la promovarea conceptului de globalizare a pacii. Un testament trebuie sa fie asumat in intregime, el nu poate fi impartit in bucati de istorie care sunt sau nu acceptate, pentru ca altfel lasa loc interpretarilor in ajunul unor evenimente similare celebrarii a 65 de ani de la terminarea celui de-al Doilea Razboi Mondial. Exista actori statali care insista sa-si corecteze erorile istorice si exista alti actori statali care au inteles prea tarziu necesitatea derularii unui asemenea proces.

Modernizarea politicii externe ruse - interviu cu Dmitrii Trenin

Centrul Carnegie Moscova - 02 august 2010

Nu vreau ca Stati să se mândrească cu mine ...

Data: 31 august 2010

Ora: 22.23

Locaţia: Reţeaua de socializare Facebook

Pretextul: ziua Limbii Române

Motivul: „Limba română? Sărbătoare? PE NAIBA! Strigaţi în gura mare limbă, identitate, cultură, dar degeaba... speram ca măcar astăzi să văd că scrieţi corect în limba româna cu î din â, cu sunt în loc de sînt .... Stati e mândru de voi!”

Preluat de MONITORUL CIVIC.

Deja de câţiva ani nu mai am posibilitatea să particip la toate manifestaţiile culturale care se desfăşoară la Chişinău. Bucureştiul a devenit pentru mine o a doua casă la care aş renunţa cu greu. Dar nu despre doruri aş vrea să vorbesc astăzi. După ce am citit o anumită carte în această vară îmi propusesem să mă supun unui experiment şi să scriu despre lucruri pe care le observ pe reţelele de socializare. Scopul nu era de a scrie mult, ci de a crea un fel de jurnal minim al facebook-ului. Ori din cauza lenii, ori din alte motive, la fel de impardonabile, am tot amânat clipa monitorizării scrise. Ieri, însă, nu am mai rezistat. Nu era vorba de tentaţie. Chiar deloc!

Fiind ziua Limbii Române am avut un motiv foarte serios să urmăresc evenimentele care s-au desfăşurat la Chişinău. Pe nimeni nu mai poate uimi faptul că pe reţelele de socializare noutăţile apar mult mai repede decât pe paginile electronice ale agenţiilor de ştiri. Este singura şansă să te teleportezi în mijlocul evenimentelor, fie şi virtual, foarte rapid şi la distanţe destul de mari.

Cu un ochi la facebook şi cu celălalt pe ruşi, încercam să desprind esenţa unor evenimente care nu aveau nicio legătură între ele. În timp ce ruşii se certau din cauza articolului 31 din Constituţia Federaţiei Ruse (dreptul la libera întrunire), ai noştri bravi internauţi cântau ode Limbii Rom(î)ne. Nu am greşit nimic: în Republica Moldovikania nu se vorbeşte Limba Română, dar Limba Rom(î)nă. Vorbe de duh, plecăciuni pentru martirii neamului, pentru cei care au adus grafia latină şi independenţa în Piaţa Marii Adunări Naţionale, dar, o mare parte dintre ele, comunicate în Limba Rom(î)nă.

Am citit multe versuri postate în calitate de statusuri, destinate înduioşării până şi inimii celui mai înverşunat comunist pornit împotriva românismului şi a trecutului comun al celor două state româneşti. Din păcate o mare parte dintre acestea nu erau decât o altă formă de manifestare a zelului supraponderal al moldovenilor de a produce un impact major asupra facebookistului de alături, pentru a-l impresiona cantitativ şi nu calitativ. Şi dacă s-ar fi oprit aici, poate nu aş fi avut motiv să-mi vărs năduful online.

O mare parte dintre ei au participat la un flashmob prin care cereau decretarea limbii române ca limbă se stat a Republicii Moldova. O mare parte dintre ei au devenit peste vară bursieri ai statului român. O mare parte dintre ei au fost în luna aprilie 2009 în Piaţa Marii Adunări Naţionale. O mare parte dintre ei au redat libertatea acestei ţări. Şi acum, o mare parte dintre ei calcă în picioare ceea ce au obţinut atât de greu.

Sunt conştientă de faptul că şi eu încalc destul de des regulile gramaticale ale limbii române. Probabil, sunt mai norocoasă decât semenii mei pentru că am prieteni atenţi şi la cum scriu, nu doar la ceea ce scriu şi care mă ajută să corectez cele mai multe erori stilistice şi ortografice din textele mele. Le mulţumesc pentru acest lucru.

Doresc să asist la mărirea continuă a semenilor mei din Republica Moldova şi vreau să evit, pe cât este posibil, decăderea noastră din cauza îndârjirii prosteşti de a fi mai întâi de toate “cool” şi abia mai apoi vorbitori de LIMBĂ ROMÂNĂ… .

PS: să nu-i mai oferim lui Stati un motiv în plus de a reedita vestitul său dicţionar...