Totaluri rusești...

Săptămâna aceasta, fiind acasă, am avut posibilitatea să urmăresc mai multe emisiuni ale televiziunii publice din Rusia, cunoscută la noi ca ORT. În una din după-amiezi, tot butonând telecomanda, am dat peste o emisiune cu un format mai puțin obișnuit, al cărei invitat era Dmitrii Medvedev. Cu siguranță mă veți contrazice și vă veți grăbi să afirmați că nu există nimic neobișnuit într-o emisiune difuzată pe un post de televiziune rusă cu un invitat precum Medvedev. Dar dacă vă voi spune că la această emisiune erau trei directori ale trei televiziuni diferite din Rusia, iar președintele rus în exercițiu răspundea întrebărilor provocatoare ale acestora într-un mod absolut firesc, fără a-i apostrofa, fără a se eschiva de la răspunsuri, recunoscând faptul că Rusia va putea să purceadă la măsurarea libertății de exprimare doar atunci când va avea peste 20 de televiziuni de formatul EURONEWS Rusia?

„Cetățenii ruși nu se tem de legi, norme sau drept, în schimb populația noastră s-ar putea teme de o instituție precum este cea a Țarului...”, a afirmat Dmitrii Medvedev foarte calm.

Nu am reușit în acea zi să văd toată emisiunea. Am revăzut, însă, o parte a acesteia la știrile de duminică seara, când a fost dată în reluare. Rușii făceau totalurile anului, mai exact ORT le făcea, alte posturi de televiziune rusești nu prea știu ce spun și asta din simplul motiv că pe malul Prutului doar ORT și NIT (care nu prea reușesc să înțeleg ce post de televiziune rusească retransmite) am posibilitatea să urmăresc.

Acum câteva luni cineva mă întrebase următorul lucru: „Dacă plec la Moscova și vreau să negociez chestiuni foarte importante, cui mă adresez: lui Medvedev sau Putin?”

I-am răspuns gândindu-mă câteva secunde, că lui Putin, deși speram undeva în sinea mea să nu prea mai am dreptate.

Acum m-am convins pentru a nu știu câta oară că lucrurile stau exact așa cum i-am spus acelui tânăr. Explicația este destul de simplă, confirmată fiind și de faptul că ORT încă mai lucrează la cultul fostului președinte, adică a actualului prim-ministru al Rusiei: Vladimir Putin.

Imediat după redifuzării a unei părți din emisiunea de care că povesteam mai sus, al cărei invitat principal era Dmitrii Medvedev, au urmat o serie de reportaje despre succesele mai mari și mai mici ale guvernului condus de același și inegalabil premier rus. Președintelui i se acordase atenșie preș de o treime din emsiune, restul i-a aparținut lui Vladimir Putin.

Incendiile din vara acestui an, atentatele teroriste, gafa cu Șevciuc, protestele sporadice – toate păleau în fața reușitelor actualei guvernări de la Kremlin. Putin se ocupă personal de reconstruirea satelor arse, de reglementarea prețurilor la medicamente, de construirea unui centru medical pentru copiii bolnavi de leucemie, de testarea noiii mașini LADA Kalina, de aducerea campionatului mondial de fotbal în anul 2018 în Rusia, de pedepsirea celor care se fac vinovați de uciderea suporterului rus la Moscova... .

Toate aceste imagini te fac să zâmbești cinic la modul în care aceste evenimente îi sunt servite cetățeanului rus. Iată democrația, totul se face pentru binele poporului, pentru alimentarea spiritului măreției sale, pentru continuarea iluziei grandorii acestuia.

Și atunci când Vladimir Putin este întrebat de un tânăr rus, care este formula succeselor repurtate de guvernul la conducerea căruia se află, acesta răspunde nu doar ferm, dar și plin de sine: „Trebuie să muncești!”

Stau și mă gândesc la o chestie absolut banală: și prin părțile noastre pănă acum un an o singură familie muncea..., iar noi am numit acest fenomen de unicitate muncitorească regim... și chiar ne-am împotrivit acestuia... .

Tind să-i dau dreptate lui Putin într-o singură chestiuță: Rusia se va destrăma din interior, dacă cetățenii ruși nu vor lua măsuri împotriva acestui proces de eroziune socială, pe care liderii de la Kremlin o numesc cu mândrie democrație... . Democrația pe care o au ei acum este una artificală, impusă prin instrumente care  contrazic principiile elementare a acesteia.

Modalitatea în care este percepută democrația de ruși în comparație cu occidentalii, cu toate atributele care o însoțesc, este diferită... a spus-o Dmitrii Medvedev la întâlnirea cu cei trei directori de televiziuni, nu eu. Aș vrea să înțeleagă acest proces și alți lideri ai aceluați stat, nu doar peste unul... .   

Moderatia discursiva a lui Dmitrii Medvedev ca avanpremiera pentru o campanie electorala

Presedintele rus Dmitrii Medvedev s-a adresat pe 30 noiembrie 2010 Adunarii Federale. Discursul sau a cuprins prevederi cu privire la principalele directii de dezvoltare a economiei, sferei sociale, sistemului politic al statului, dar si probleme de securitate si aparare. Poate fi considerat acesta un preambul al viitoarei platforme electorale pentru alegerile prezidentiale din anul 2012 sau nu?(Kremlin.ru)

Modernizare, dezvoltare, demografie, coruptie, reforma institutionala, cresterea rolului partidelor la nivel local, securitate, amenintari, prioritati de politica externa – acestea au fost principalele concepte incluse in discursul tinut de catre presedintele rus Dmitrii Medvedev in fata Adunarii Federale pe 30 noiembrie 2010. Pretentiile fata de continutul acestuia erau destul de mari, mai ales ca in el sunt trasate directii de actiune concreta in politica interna si externa a Federatiei Ruse pentru urmatorul an – ultimul din mandatul presedintelui in exercitiu. Actul in sine pare sa semene cu o prefata a unei posibile viitoare platforme electorale, chiar daca are doar pretentii de discurs in fata natiunii. Desi Dmitrii Medvedev si Vladimir Putin au declarat ca vor decide impreuna cine va fi urmatorul candidat din partea partidului Edinnaya Rossia pentru urmatoarele alegeri prezidentiale, se pare ca actualul sef al statului a luat pentru sine o hotarare ferma de a ramane un actor important pe scena politica de la Moscova, mai ramane de stabilit calitatea in care va aparea acesta in fata natiunii ruse.

Daca am fi conditionati sa ne limitam la o analiza a discursului bazata pe argumente retorice, atunci cu siguranta am putea observa ca se face abuz de ethos si pathos, orientate in interior, dar si cu efecte externe destul de importante. Cei care vor analiza aceasta adresare vor depista foarte usor problemele cu care se confrunta in prezent Federatia Rusa. Intr-adevar, publicul sau nu se limiteaza doar la membrii Adunarii Federale. Tinta lui pare sa fie fiecare cetatean al Federatiei Ruse, pe care incearca sa-l convinga de implicarea si dedicatia acordate atingerii intereselor nationale ale Federatiei Ruse in ultimii trei ani, atat cat s-a aflat la conducerea statului. Si cu toate acestea publicul sau depaseste si cifra de 141 mln. de cetateni, cat numara in prezent populatia Rusiei, conform datelor ultimului recensamant. Este un discurs moderat, destinat mobilizarii interne pentru transformarea statului rus intr-o mare putere economica si politica, in care locomotiva ar fi o proiectie de politica interna si externa inteligenta, care sa creeze conditii de reinnoire si reinventare a societatii in intregime, astfel incat modernizarea sa se produca in maniera normala, fara a mai fi ceruta de partenerii externi ca preconditie pentru continuarea colaborarii.

La summit-ul NATO care a avut loc in anul 2008 la Bucuresti, Vladimir Putin surprindea opinia publica internationala cu tonul sau agresiv. Liderul de la Kremlin sustinea ca Federatia Rusa a acumulat un nivel suficient de suparare din cauza ignorantei de care dadeau dovada partenerii sai vestici atunci cand trebuiau sa negocieze anumite probleme sensibile in relatia bilaterala cu Rusia, atentionand asupra faptului ca vor actiona exclusiv in interesul national al cetatenilor rusi, chiar daca acest lucru inseamna asumarea unor actiuni concrete de impunere a propriei viziuni asupra dezvoltarii mediului international.

Deja in anul 2009 situatia economica interna, impunea temperarea atitudinii fata de vestul “ostil” astfel incat atingerea intereselor de politica externa ruse sa nu se amane pentru un termen mult prea lung. Majoritatea indicatorilor macroeconomici erau in scadere fata de anul 2008, iar cetatenii rusi incepeau sa isi puna semne de intrebare cu privire la abilitatea premierului de a administra tara. Veniturile financiare acumulate din exporturile de gaze naturale si petrol erau insuficiente pentru a asigura conducerea de la Kremlin cu resursele necesare pentru a se impune si pe plan extern, iar interventia din Georgia din luna august 2008 a fost un act politic, care a contribuit si mai mult la deformarea imaginii Moscovei proiectata in exterior. Este probabil pentru prima data, dupa o perioada lunga de timp, cand expertii rusi, economisti si politologi, au recunoscut gravitatea starii economice si sociale prin care trece Federatia Rusa. Daca indicatorii economici ar fi continuat sa scada, atunci cu siguranta protestul populatiei impotriva actualei conduceri nu ar fi avut o aparitie atat de sporadica si cu o sustinere atat de mica din partea cetatenilor rusi. Vladimir Putin a reusit sa le ofere senzatia sa Rusia este un stat puternic, afectat prea putin de criza economica globala.

Cel care a vorbit mai mult despre modernizarea Federatiei Ruse in ultima perioada a fost Dmitrii Medvedev. Actualul presedinte rus nu avea acea credibilitate politica, determinanta in eficientizarea raportului sef de stat – cetatean pe care o detinea Vladimir Putin chiar si din postura de premier. Singura modalitate de a se impune era aceea de a adopta un alt ton pentru discursurile oficiale atat pe plan intern, cat si ca proiectie externa. Desi nu este considerat decidentul major la Moscova, acesta a reusit sa se impuna de cateva ori in fata actualui premier, asumandu-si calitatea de politician onest fata de problemele cu care se confrunta Rusia in prezent, acceptand drept solutie optima pentru dezvoltarea statului orientarea catre acorduri multilaterale externe. Este probabil pentru prima data cand Rusia se impune in calitate de partener, fara a apela prea mult la agresivitate, optand pentru un ton moderat al discutiilor, mai ales in raport cu Uniunea Europeana, care dispune de instrumentele si mijloacele atat de necesare asigurarii continuitatii sau reluarii reformelor politice, economice si sociale atat de necesate societatii ruse. Politica externa a Rusiei ramane la fel de dura. Acest lucru se vede foarte clar in documentele oficiale ce reglementeaza domeniul dat, dar metoda prin care aceasta se implementeaza are o doza marita de responsabilitate fata de imaginea pe care vrea sa o transmita dincolo de frontierele sale vestice. Recomandarile elaborate de institutiile responsabile cu implementarea directivelor de politica externa continua sa insiste asupra statutului de super putere a Federatiei Ruse.

Revenind la discursul lui Dmitrii Medvedev in fata Adunarii Federale trebuie sa mentionam aici ca starea natiunii ruse a fost unul dintre subiectele sale centrale, in jurul caruia s-au construit argumentele cu ajutorul carora Medvedev incearca sa mobilizeze acele forte interne capabile sa tempereze degradarea sociala a Rusiei. Statul rus se confrunta cu scaderea populatiei si se simte amenintat la hotarele ei sud-estice de catre China, iar in sud cu cresterea populatiei de religie musulmana, ceea ce poate conduce intr-un viitor mult prea apropiat la explozii locale de conflicte interconfesionale. Modernizarea si atragerea investitiilor ar fi solutia, dar prea putini agenti economici din occident ar risca sa se extinda pe piata ruseasca de bunuri si servicii. Prioritatile Kremlinului cuprind domenii multiple, dar capacitatea acestuia de a duce la bun sfarsit reformarea in conformitate cu necesitatile interne ale statului sufera de un vid de vointa politica. Se face o eroare atunci cand pui doar pe seama situatiei armatei nationale securitatea natiunii. Securitatea statului trebuie sa cuprinda nu doar concepte si obiective militare, ci sa acumuleze capital si din celelalte domenii ale vietii sociale, astfel incat siguranta sa nu fie doar fizica.

Rusia este amenintata – aceasta este una din ipotezele care va trezi publicul din letargia cu care-si contempla calitatea de cetatean al unui stat puternic, capabil sa isi impuna pozitia fata de solutionarea unor probleme sau conflicte locale ce o pot afecta. Amenintarea vine dinspre sud si dinspre est (Afganistan si Koreea de Nord), dar pe langa acestea pericol reprezinta si proiectia de intese politice ale Statelor Unite ale Americii si Uniunii Europene in Europa de Est – regiune care va ramane prioritate de baza pentru politica externa a Rusiei. Daca solutia pentru diminuarea pericolului care planeaza asupra satisfacerii obiectivelor politice ale Kremlinului necesita gasirea unui compromis si a unei formule optime de colaborare cu proiectele déjà existente de securitate colectiva la care Occidentul nu a renuntat nici dupa sfarsitul razboiului rece, cu referinta aici la Alianta Nord-Atlantica si la noul concept strategic, adoptat in timpul summit-ului de la Lisabona, atunci Dmitrii Medvedev va adopta in discursul sau oficial aceasta invitatie la consolidarea parteneriatului cu Federatia Rusa in domeniul securitatii drept o reusita a politicii externe ruse in perioada cat s-a aflat la sefia statului.

Dmitrii Medvedev este indecis sa ierarhizeze gravitatea problemelor cu care se confrunta Rusia: coruptia, situatia economica interna, situatia armatei, alcoolismul, incalcarea drepturilor omului si abstinenta de care dau dovada partidele mici de a se implica in responsabilizarea autoritatilor locale, care la randul lor prin inactiune discrediteaza, dupa cum afirma seful statului rus, imaginea institutiilor de stat, ce ar trebui sa serveasca intereselor populatiei. Aparent presedintele rus pledeaza pentru insanatosirea democratica a statului in fruntea caruia se afla, dar este greu sa credem ca va reusi sa faca acest lucru intr-un termen atat de redus si asta deoarece la aproape trei ani de la alegerea lui in functia de sef al statului opinia publica internationala inca nu este sigura ca el este persoana careia trebuie sa i te adresezi pentru a o consulta in luarea unor decizii importante pentru viitorul politic al Moscovei. Dmitrii Medvedev poate si trebuie sa se impuna si in fata cetatenilor rusi daca doreste sa isi asigure prezenta pe scena politica si asta deoarece Occidentul l-ar prefera mereu pe actualul presedente actualului premier in functia de presedinte al Federatiei Ruse.

Pentru CSEEA (toate drepturile rezervate)

Cine e cobaiul cui?

Ne-am obişnuit atât de bine cu uzanţa "politică" ca alţii să decidă în locul nostru direcţia pe care ar trebuie să o ia politica noastră "naţională" externă şi internă, încât astăzi dacă nimeni nu ne dictează ce ar trebui să facem ne simţim singuri, ai nimănui, ignoraţi şi bătuţi de soartă. Uneori am impresia că suntem nişte ţărani iobagi, care au fost eliberaţi de vasalitate faţă de boieri şi care la scurt timp se întorc cu coada între picioare la stăpân, plângându-se că nu are ce să facă cu acea libertate, căci ea nu ţine de foame. Aşa şi noi, urmaşii acelor "iobagi" moldo-sovietici aşteptăm să ni se ofere un semnal de la un eventual viitor sau trecut boier slav (rebrănduit :D), ca să începem negocierile post-electorale, că singuri nu ne duce capul, din cauza altui organ, adică al rânzei, să ne aşezăm la masa negocierilor (după cum e la modă să ne exprimăm în prezent) şi să ne spunem obida, să încercăm să ajungem la un consens, eventual democratic, dacă altfel nu se poate. Pe noi trebuie să ne apuce cineva de alt organ sau ne dea măcar un şut în aceeaşi parte a corpului, căci altfel stăm pe loc şi îngheţăm în aşteptarea brizei cu miros de gaz metan care adie din direcţia Kremlinului.

Foto: adiadrian's blog

A fost la noi Narîşkin! Ei şi ce? Bine că a fost omul! S-a informat, s-a plimbat, a văzut în ce condiţii locuiesc ambasadorii acreditaţi în statele ex-sovietice, a discutat despre viitorul parteneriatului strategic dintre Republica Moldova şi Federaţia Rusă. Semn bun zic eu, ..., încă ne mai bagă în seamă, încă suntem importanţi pentru Europa de Est, încă depind interesele şi poziţionarea Rusiei în această regiune de noi, de moldoveni, de coada Europei... . Iar noi ne lamentăm, ne plângem în ambele stări: şi când suntem băgaţi în seamă, şi când suntem ignoraţi. În loc să începem să condiţionăm acel parteneriat strategic, analizând interesul rusului pentru regiune, noi ne ofticăm că Narîşkin a vorbit cu Voronin şi Lupu!

Aş fi ipocrită dacă nu aş recunoaşte că am avut şi eu nişte palpitaţii când m-am trezit şi primul lucru pe care l-am citit în dimineaţa de 04 decembrie 2010 a fost ştirea despre vizita şefului administraţiei prezidenţiale la Chişinău. Am avut emoţii mai mari chiar şi decât atunci când refreşuiam site-ul alegeri.md şi vedeam scorul comuniştilor pe la ora 04.00 dimineaţa, pe 29 noiembrie 2010.

Lumea mă trage de limbă, de mânecă: "Dzii şeva, tu şi crezi despre asta? Ne-au vândut?"

Nu ştiu cine pe cine a vândut, chiar am reţineri să-mi spun opinia despre viitoarea formulă a coaliţiei post-electorale de la Chişinău. Pe mine mă interesează altceva. Ce vrea rusul de la mine?

Şi tot citind analize, ştiri, opinii, mai ales la ruşi, mi s-a creat impresia că prea repede am acceptat eticheta de cobai al Moscovei, pentru că ruşii cam ne contrazic şi trag alarma, spunând că această vizită a lui Narîşkin la Chişinău va pune sub un mare semn de întrebare eficienţa politicii externe a Rusiei în regiune. Şi cam au dreptate... . Deşi unele voci spun că doar au vrut să testeze opinia publică mioritică, dragii de ei s-au ales cu acuzaţii de imixtiune în treburile interne ale Republicii Moldova + discreditarea lui Lupu în faţa partenerilor săi democraţi şi liberali (în care-şi puneau atâtea speranţe că va fi promotorul includerii Republicii Moldova în mai multe proiecte lansate în cadrul CSI) + şi atribuirea Rusiei etichetei de promotoare a comunismului! Cine are mai mult de pierdut în această situaţie în Moldova? Noi, ruşii? Mai este cineva care este de părere că vizita lui Narîşkin nu poate poate fi valorificată în avantajul nostru? Ruşii nu cred în capacitatea de mobilizare a cetăţenilor moldoveni..., dar mămăliga a explodat o dată... . De unde atâta siguranţă că nu va exploda şi a doua oară? Din fericire iobagi în ţara asta mai sunt doar câţiva dintre cei care au prins pâinea de 16 kopeici şi cârnaţ de două ruble douăzeci în perioada sovietică, plus câţiva copilaşi de pe la Grenada, care au fost incapabili să înveţe limba română la şcoală şi nu vor să recunoască că statul a făcut cheltuieli inutile investind în educaţia şi integrarea lor socială, nefăcând altceva decât să-şi latre incapacitatea lor de a asimila ceva cultură în plus.

Narîşkin a plecat! Noi ce facem? Valorificăm sau nu eşecul diplomatic rus sau aşteptăm organigrame propuse de VV?

Pentru InfoPrut

Ce spun sondajele in Rusia?

Sondajul a fost efectuat în perioada 27 - 28 noiembrie 2010 de către Centrul Rus de Studiere a Opiniei Publice.

1. Alegeri prezidenţiale:
2. Alegeri Parlamentare:
3. Încredrea în politicieni:
4. Aprobarea activităţii instituţiilor de stat:
Sursa: Centrul Rus de Studiere a Opiniei Publice.

Внешнеполитические шаги Украины и России: оценка экспертов

Clubul Politic din Federatia Rusa a incercat sa afle opinia mai multor experti despre resetarea relatiilor de politica externa ruso-ucrainene. Mai jos aveti posibilitatea sa cititi o parte a opiniei mele:

Российская Федерация и Украина это два взаимозависимых государства, слишком взаимозависимых чтобы игнорировать друг друга долгое время. Напряженные отношения между руководствами этих двух стран может произвести негативное воздействие и влияние не только на двусторонние отношения между Киевом и Москвой, но и влияние на экономическое и политическое развитие дипломатических переговоров с другими региональными субъектами. Во время энергетического кризиса мы имели возможность наблюдать за неудачами российской дипломатии в отношении других европейских государств или бывших советских республик.

Continuare aici, aici, aici, aici sau aici.

La cererea mai multor vizitatori ai acestui blog, precum şi la rugămintea unor buni prieteni, care nu cunosc limba rusă, postez şi varianta în limba română a acestei opinii:

Ucraina – Rusia. A doua respiratie…

Pasii de politica externa a Rusiei in directia ucraineana

Federatia Rusa si Ucraina sunt doua state interdependente, mult prea inderpendente ca sa se ignore o perioada prea mare de timp. O relatie tensionata intre conducerile celor doua state poate produce efecte negative si sa influenteze nu doar relatia bilaterala dintre Kiev si Moscova, dar si sa aduca prejudicii economice si politice dezvoltarii negocierilor diplomatice cu alti actori regionali. In timpul crizelor energetice am avut posibilitatea sa observam regresele pe care le-a inregistrat diplomatia rusa in raport cu alte state europene sau ex-sovietice.

Dupa alegerile prezidentiale din Ucraina care au avut loc in anul 2010, conducerea de la Moscova a intreprins pasi concreti in politica sa externa, astfel incat sa restabileasca acel grad de profunzime al relatiilor ruso-ucrainene. Perceptia externa a acestor masuri nu coincide cu cea pe care Moscova doreste sa o proiecteze in exterior. Rusia nu actioneaza in directia oferirii unui statut special Ucrainei in sistemul regional pe care “aparent” il gestioneaza si deci nu ofera un grad sporit de confort Kievului, in calitatea sa de vecin al Federatiei Ruse, ci, dimpotriva, exporta dincolo de frontierele sale interese nationale, politice si geopolitice, astfel incat sa-si atinga obiectivele de politica externa intr-o maniera cat mai rapida, imediata.

Aceasta atitudine nu face altceva decat sa sperie atat opinia publica internationala, cat si liderii politici de la Kiev, care in prezent formeaza opozitia, una deloc de neglijat din cauza influentei pe care o are in randul societatii civile. Drept dovada putem sa invocam aici si oscilatia recenta intre Est si Vest pe care presedintele ucrainean, Victor Ianucovici nu a suprimat-o in discursul sau de la Paris, confirmand faptul ca relatia dintre Moscova si Kiev este inca foarte fragila. Cauza acestei incertitudini putem sa o punem pe seama unor interese politice dar si a unor puncte de vedere diferite cu privire la modalitatea de dezvoltare a raporturilor dintre cei doi actori.

Moscova mizeaza pe un partener docil, calm, care se confrunta cu grave probleme economice, sociale, dar si de identitate. Starea economica actuala a Ucrainei este una “ideala” pentru Federatia Rusa, pentru ca poate controla mai usor vectorul de politica externa al Ucrainei. Pe termen lung, insa, un vecin slab va costa mai mult Rusia, aici nu ne referim doar la succesele politice, ci mai ales la profitul economic pe care l-ar putea aduce bugetului Federatiei Ruse un parteneriat economic si social cu un stat puternic, caruia i se respecta opinia si pozitia in cadrul sistemului.