Şi, totuşi: reciclarea sau distrugerea armelor din Transnistria?

Cu toţii ştiam că Iurie Leancă, ministrul afacerilor externe şi integrării europene al Republicii Moldova urma să efectueze o vizită de lucru la Moscova în perioada 28 – 29 martie 2011, dar, oare, şi-a imaginat careva dintre noi că va avea o agendă atât de încărcată, iar presa rusă va acorda atâta atenţie evenimentului, încât să curgă ştirile una după alta la distanţă temporală minimă între ele?

Foto: Ziare.com

Eu am rămas impresionată! Doar RIA Novosti a postat vreo cinci în mai puţin de o oră!

Probabil m-aş fi limitat doar la traducerea acestor ştiri sau la o simplă sintetizare, dar mi-a atras atenţia un cuvânt, care în limba rusă are mai multe semnificaţii. Este vorba despre „utilizaţia”. În traducere mot a mot are sensul de „utilizare, folosire, întrebuinţare”, dar presa română l-a tradus cu sensul de „reciclare”.

Acesta este articolul cu pricina, conţinutul căruia a condus la apariţia aceastei confuzii şi ne-a motivat în acelaşi timp să insistăm asupra subiectului: „Lavrov: Rusia este gata să-şi retragă muniţiile din Transnistria pentru a le distruge pe teritoriul său.”

La început am crezut că este doar o eroare care se creează în creierul meu, dar am continuat cercetarea şi consultând câteva dicţionare explicative ruse online, am reuşit să percep că Serghei Lavrov, ministrul afacerilor externe al Federaţiei Ruse i-a valorificat utilitatea.

Iată ce spune dicţionarul explicativ:

- Utilizaţia, utilizirovati – a utiliza, a întrebuinţa cu folos, a prelucra, etc., prin deducţie, deci, şi a recicla;

- УТИЛИЗИРОВАТЬ, -рую, -руешь; -а-нный; сое. и несов., что. Употребить(-ре-блять) с пользой (перерабатывая, используя каким-н. образом). У. отходыпроизводства. II сущ утилизация, -и, ж. II прш. утилизационный, -ая, -ое. (Толковый словарь под ред. C. И. Ожегова и Н.Ю.Шведовой)

De aici şi traducerea în limba română “Rusia este interesată de reciclarea cât mai rapidă a armamentului din Transnistria pe teritoriul său, a declarat astăzi ministrul de Externe al Federaţiei Ruse, Serghei Lavrov, transmite RIA Novosti.”

În continuare, articolul din Adevărul insistă asupra altor termeni şi anume pe “lichidarea” şi “distrugerea” armamentului rusesc, care se află pe teritoriul Transnistriei:

“O parte mare din muniţiile de acolo au fost lichidate pe loc, dar este imposibilă distrugerea întregului arsenal, a declarat Lavrov, după încheierea negocierilor cu Iurie Leancă.”

În articolul original, Lavrov insistă în continuare pe “utilizirovati” şi nu pe distrugere: „... огромное количество очень опасных вещей, много из того, что там есть уже было утилизировано на месте, но все утилизировать невозможно", - отметил Лавров по итогам переговоров с молдавским коллегой Юрием Лянкэ.”

O parte din armamentul care se afla în dotarea armatei a 14-ea ruseşti, care se află pe teritoriul Transnistriei, a fost distrus, dar nu prelucrat sau cel puţin aceasta este varianta oficială... .

Nu am mari pretenţii de cunoscătoare a limbii ruse, dar vreau să înţeleg în calitate de cetăţean al Republicii Moldova, ce se va întâmpla cu acest armament? Va fi el reciclat sau distrus pe teritoriul Rusiei sau pe cel al Moldovei, cine va suporta cheltuielile şi ce implicaţii ecologice va avea procesul? Dacă va fi reciclat şi nu distrus, atunci pentru ce vor fi folosite piesele sau rebuturile care vor rezulta în urma acţiunii? Şi dacă transnistrenii nu vor permite retragerea armamentului, ruşii în continuare se vor lăsa intimidaţi şi vor susţine financiar şi militar o administraţie nerecunoscută? Nu sunt costurile prea mari? Dacă funcţionează în Transnistria, adică pe teritoriul Republicii Moldova, atunci de ce să nu funcţioneze un regim separatist sau chiar mai multe şi pe teritoriul Rusiei? Multe subiecte ale federaţiei tânjesc după recunoaştere, autonomie sau chiar independenţă... .

Probabil îmi creez eu probleme artificiale, dar nu puteam să trec cu vederea necesitatea traducerii cu precizie a unor termeni de specialitate. Bănuiesc, totuşi, că Lavrov a dorit să spună distrugere şi nu reciclare şi dacă e a doua variantă, atunci de ce vorbeşte la final despre evacuare? Evacuarea nu implică neapărat şi distrugere sau, iarăşi, mă pierd în termeni?

În cadrul briefingului de presă susţinut de către cei doi oficiali, Serghei Lavrov şi Iurie Leancă, ambii au confirmat necesitatea reluării formatului de negociere „5+2” pentru soluţionarea paşnică şi corectă a conflictului transnistrean, dar după o lungă înşiruire a ceea ce s-a „realizat” în ultima perioadă în această direcţie şi explicarea calităţilor şi virtuţilor pe care le are Federaţia Rusă în calitate de stat-garant şi stat-mediator (excludem aici şi stat ocupant, căci oficial nu ne permitem să spunem chiar atât de mult lucrurilor pe nume, nu se obişnuieşte în diplomaţia contemporană, care a devenit o calitate cotidiană a noastră) diplomatul rus şi a reuşit să precizeze la care Paşte al Cailor vor fi reluate aceste negocieri..., iar la finalul răspunsului său ne relatează cu amabilitate că „... rolul principal în negocieri îl au Chişinăul şi Tiraspolul.” Şi Joe Biden a spus acelaşi lucru, diferenţa constă în calitatea implicării acestor actori în cadrul diferendului, cine şi cât are de pierdut, dar mai ales ce are de pierdut. În plus, Chişinăul şi Tiraspolul sunt părţi ale conflictului, nicidecum egale, deci şi tratamentul trebuie să fie corespunzător şi nicidecum să defavorizeze un actor statal recunoscut. Putem să vorbim de egalitate în acest context? Desigur, lucrurile pe care le înşirui aici nu sunt necunoscute, dar ele trebuie amintite mereu, ca să înţeleagă şi ceilalţi „parteneri” care „colaborează fructuos” în depăşirea acestui tip de diferend.

Tot Lavrov este cel care a amintit de necesitatea acordării unui statut special Transnistriei în componenţa Republicii Moldova. Aici gândurile mă direcţionează către documentul semnat de Dmitrii Medvedev şi Victor Ianucovici în luna mai 2010 cu privire la rezolvarea conflictului transnistrean şi nicidecum la Memorandumul Meseberg, care a tot fost amintit în cadrul briefingului de presă, deşi şi aici am observat o tendinţă de a oferi plus-valoare actului ruso-german, de creare a unui comitet special, care ar putea fi capabil să contribuie la soluţionarea diferendelor din spaţiul ex-sovietic. Ministrul rus de externe a încercat să multiplice ambiţia regională a acestui instrument, declarând că modelul care va fi propus de Comitetul format din Rusia şi Uniunea Europeană cu siguranţă va contribui şi la rezolvarea unor conflictelor din orientul apropiat. Deci avem pretenţii că îi putem ajuta pe alţii să-şi rezolve problemele, fără a încerca să le rezolvăm pe ale noastre? Nu este prea „nobilă” intenţia chiar şi pentru Federaţia Rusă?

Este interesantă afirmaţia în contextul în care Comitetul Rusia – Uniunea Europeană nu prea pare să funcţioneze, deşi în curând se va împlini un an de la semnarea Memorandumului Meseberg... .

Aşadar, a fost Iurie Leancă la Moscova şi cam atât.

Pentru InfoPrut

Chiar si atunci cand guvernul propune un lucru inteligent, acolo jos nimeni nu mai crede...

Am urmărit online vizita vicepreşedintelui Statelor Unite ale Americii la Chişinău, Joe Biden, şi am observat mai multe lucruri pe care nu m-am grăbit să le notez pe hârtie din cauza volumului mare de idei, fraze şi observaţii pescuite cu ochiul din presă şi reţele sociale, dar şi din cauza letargiei intelectuale în care m-am pomenit la începutul lunii martie. Am aşteptat să văd cum bolborosesc pe sub nas ruşii, am aşteptat să văd cum se zvârcolesc transnistrenii, am aşteptat să văd cât va dura aprecierea procesului de astupare a gropilor din Chişinău… .

Dimineaţa în care vicepreşedintele Statelor Unite ale Americii păşea ferm pe covorul roşu în aeroportul din Chişinău, începuse la moldoveni cu lamentări de genul: că nu suntem băgaţi în seamă, că suntem prea băgaţi în seamă, că nu ne onorează nimeni cu prezenţa capitala, că ne onorează prea mulţi oficiali de rang înalt cu prezenţa, că guvernul nu lucrează, că guvernul lucrează prea mult, că nu investim îndeajuns în promovarea unei imagini pozitive în exterior, că avem cheltuieli prea mari şi tot aşa. Văicăreli politice şi of-uri post- şi pre-electorale… .

Nu ştiu cum voi, dar eu mă tot întreb, dacă Joe Biden ar fi vizitat Tbilisi, spre exemplu, georgienii s-ar fi plans la fel de mult? Eu una nu prea cred… .

Să revenim, însă, la evenimentul, tratat ca o binecuvântare de membrii AIE şi ca un blestem de cetăţeanul de rând, complexat de sărăcia-i lucie, care nu mai are niciun dram de încredere în cel căruia i-a oferit de ne-bună voie şi silit de circumstanţe să aleagă mai puţin rău din mai puţin periculos. Nu avem dreptul să ne judecăm concetăţenii. Trăim de la alegeri până la alegeri, fără să avem parte de prea multe explicaţii, fără să le cerem, fără să ne impunem, fără să întrebăm de ce e bine că a venit Biden la Chişinău. Ştim una şi bună: şineva a sî plăteascî factura şi mătincî aşel şineva tot eu a sî şiu! Aşa cî mai ghini stăte acasî Biden!. Dumnezeu a sî ni pedepsascî cî am făcut conţert în zi de post … .

Pe el, pe cetăţeanul important doar în ziua alegerii, nu-l interesează semnalele emise de gura americanului. A contat prea puţin că Joe Biden a vorbit despre libertate, a contat prea puţin că în sfârşit cineva nu mai bagă o rezoluţie Moldovei pentru încălcarea drepturilor omului, atunci când ni se adresează, a contat prea puţin că cineva aprecia gestul nostru ruşinat de a afla adevărul, a contat prea puţin că cineva ne consideră parte a Europei şi nu parte a perimetrului acesteia. Putea să vină şi nici să nu se adreseze mulţimii, putea să plece şi fără să ne mintă că Natalie Portman are origini “moldoveneşti”. Putea să-şi ia lada cu sticle cu vin alese şi să plece fără să ne bată peste umăr în semn de susţinere. Au mai făcut-o şi alţii. Probabil aşa ne-am fi simţit mai comod. Nu suntem obişnuiţi cu băgatul în seama, cu vorba bună. La noi cel mai bine funcţionează sintagma: bei svoih ştob ciujîe boialisi! Şi uite aşa ne-am obişnuit să fim biciuţi şi mânaţi în direcţii greşite, încât atunci când cineva ne spune că avem ochi frumoşi, care trebuie arătaţi lumii, noi ne lungim şi mai mult genele, acoperindu-ne nu doar ochii, ci şi gura cu ele.

Acum l-aş întreba pe concetăţeanul meu dacă a înţeles că semnalele emise prin vocea americanului încurajau oficialii europeni să fie şi în continuare cu ochii pe elevul silitor al Parteneriatului Estic (bănuiesc că aici mulţi dintre noi nici nu ar întreba ce e aia Parteneriat Estic, chiar dacă nu ar şti, şi asta deoarece nouă nu ne place să fim numiţi proşti, atunci când, de fapt, suntem doar ignoranţi), a înţeles, oare, că cineva vroia să ne trezească din nostalgia trecutului (minciuna e dulce, iar noi am avut un trecut comunist foarte dulce) şi ne spunea că singura noastră şansă de a trăi mai bine este prin depunerea unui efort maxim în reformare a economiei, de unde vom primi resursele necesare pentru a ne susţine proiectele politice, a înţeles el, oare, că suntem parte a unei regiuni mult prea importante şi pentru care se dă o luptă crâncenă, a înţeles el, oare, că ucrainenii ne invidiază şi e posibil să ne urmeze vectorul de integrare europeană, numai să nu ne lase să beneficiem singuri de avantajele calităţii de stat membru al Uniunii Europene, am înţeles noi oare că “faceţi ca Georgia, nu ca Ucraina” a fost mesajul subliminal al discursului (georgienii şi-au asimilat mult mai eficient lecţia de democratizare şi chiar dacă există disensiuni interne; sunt de părere că la Tbilisi lupta dintre opoziţie şi guvernare este mult mai sănătoasă decât la Kiev sau la Chişinău), a înţeles el, oare, că vinul Abhaz nu e bine primit de Rospotrebnadzor şi nu gel Georgian, a înţeles el, oare, că este momentul cel mai potrivit să se trezească şi să acţioneze în interes propriu, a înţeles el, oare, că vizibilitatea pe care ne-a oferit-o această vizită trebuie valorificată în cel mai scurt timp, a înţeles el, oare, că lamentarea noastră pe chestii minore gen gropi şi ceai lucrează împotriva noastră, a înţeles el, oare, că nu are încredere în politician, dar îi dă votul său?

Mă tem că nu am înţeles nimic! Pentru noi responsabilizarea autorităţilor înseamnă doar să cerem de la cei care guvernează să ne spună din contul cui au fost astupate gropile de la aeroport până în scuarul Teatrului de Operă şi Balet, fără a ne gândi că puteam să cerem astuparea acestora până dincolo de parcul Alunelul şi am mai înţeles că trebuie să ne intereseze “şini o plătit pintru ceai şi plăşinti?”

Pentru InfoPrut

Foto: Alexandru Musteaţă

Dilemele noiii politici externe ucrainene

La începutul anului 2010 Ucraina şi-a ales un nou preşedinte şi o nouă guvernare care a înlocuit nu doar culoarea puterii de la Kiev, dar şi-a propus să schimbe o serie de paradigme şi să orienteze noua politică externă spre alţi vectori geopolitici. Deşi alegerea a fost făcută în direcţia Kremlinului, preşedintele în exerciţiu al Ucrainei, Victor Ianukovici, recunoaşte într-un interviu acordat pentru publicaţia franceză "Le Figaro" că există verigi slabe în relaţia dintre Ucraina şi Federaţia Rusă, care pun în pericol noul parteneriat ruso-ucrainean, iar statul la conducerea căruia se află oscilează între Est şi Vest. Astfel, devine clar faptul că noua administraţie de la Kiev întâmpină dileme în ceea ce priveşte alegerea priorităţilor de politică externă, fiind înimposibilitatea de a-şi crea un algoritm propriu de raţionalizare a obiectivelor sale dimplomatice.

Varianta integrala o puteti gasi aici