Variabila transnistreană a dialogului ruso-german de la Hanovra


În perioada 18 – 19 iulie 2011 oraşul german Hanovra a găzduit cea de-a treisprezecea rundă de consultări bilaterale ruso-germane. În cadrul acesteia au fost supuse dezbaterilor un număr important de subiecte de pe agenda politică, economică şi de securitate ale celor două state. Energia, drepturile omului, parteneriat pentru modernizare, soluţionarea conflictului transnistrean – iată câteva dintre temele care au fost abordate de delegaţiile oficiale ale Federaţiei Ruse şi Germania. (Nezavisimaya Gazeta, Mid.ru, Europa Liberă)
Începând cu luna iunie a anului 2010, când a fost semnat Memorandumul de la Meseberg de către cancelarul german Angela Merkel şi preşedintele rus în exerciţiu Dmitrii Medvedev, conflictul transnistrean a urcat în topul agendelor politice a numeroşi actori statali şi non-statali implicaţi în procesul de negociere. Deşi părţile incluse în aceste dezbateri îşi arată tot mai mult disponibilitatea pentru găsirea unui compromis şi a unei soluţii optime pentru rezolvarea diferendului, discuţiile devin din ce în ce mai dificile, iar presiunea politică este din ce în ce mai mare. Apropierea temporală a unor evenimente politice la Moscova (alegeri în Duma de Stat pe 04 decembrie 2011 şi alegeri prezidenţiale pe 04 martie 2012), alegeri legislative anticipate în Republica Moldova (cel mai probabil în toamna acestui an, fără o dată fixată încă oficial), alegeri prezidenţiale în nerecunoscuta republică nistreană în toamna anului 2011, - toate cer adoptarea urgentă a unor poziţii mai mult sau mai puţin argumentate cu privire la modalitatea de soluţionare care pare să se contureze.
De ce negocierile din luna iunie au eşuat?

Moldova – pod de legătură între Occident şi Est (I)

Continuam seria de interviuri cu reprezentanti ai diferitor formatiuni politice de pe ambele maluri ale Prututlui publicate de InfoPrut

Alexandru Baltag şi-a început activitatea politică în anul 2004, atunci când a devenit membru al Partidului Social-Liberal (PSL) din Moldova. În februarie 2008, PSL a fuzionat cu PDM, astfel că începând cu această perioadă a activat ca membru al Partidului Democrat din Moldova (PDM), din ianuarie 2009 membru al Consiliului Naţional PDM şi din 2010 responsabil în departamentul relaţii externe din cadrul partidului. În prezent, este încadrat în Aparatul Preşedintelui Republicii Moldova, în domeniul reintegrării (conflictul transnistrean) şi este doctorand în relaţii internaţionale şi studii europene la Universitatea «Babeş Bolyai» din Cluj-Napoca, România.

Prima parte a interviului o gasiti AICI, iar cea de-a doua parte  AICI

În R. Moldova trebuie să fie un singur partid social-democrat puternic

Pe InfoPrut a apărut cel de-al doilea interviu din seria celor care vor contribui la analizarea raporturilor dintre diferite formaţiuni politice de pe ambele maluri ale Prutului.

Mai jos vă către link-ul la interviul realizat cu Victor Negrescureprezentant al Partidului Socialiştilor Europeni în România şi preşedinte al PES Activists România, structură de militanţi a Partidului Socialiştilor Europeni, Phd Candidat, Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative, Bucureşti.

Interviul îl găsiţi AICI.

Idei şi interviuri pentru cercetare

Călătoria în Caucaz a fost mai utilă pentru mine decât mi-aş fi imaginat că va fi. Am început să îndrăgesc tehnica interviurilor ca parte a metodologiei de cercetare academică. Afli lucruri extrem de utile de la producător, consumator şi expert, observând importanţa, cinismul, frica, repulsia din gesturi şi cuvinte.

După ce am revenit în Bucureşti mi-a venit o idee: să intervievez membri ai diferitor formaţiuni politice de pe ambele maluri ale Prutului, pentru a face o apreciere a evoluţiei relaţiilor bilaterale dintre cele două state vecine anume din această perspectivă: a exportului de idei, valori, electorat şi interese. Condiţia de bază: fără interviuri de la persoane care sunt mereu intervievate pe subiecte ce au legătură cu Republica Moldova. Condiţia complementară: dacă este posibil, cei intervievaţi să fie reprezentanţi ai aripei tinere a formaţiunilor politice pe care le reprezintă.

După ce voi culege opinii, impresii, recomandări de la cei pe care îi voi intervieva, voi face o analiză mai detaliată, preferabil un policy brief, care va fi publicat pe pagina web a Centrului de Studii Est-Europene şi Asiatice din Bucureşti.

Interviurile cu reprezentanţii formaţiunilor politice vor fi publicate pe InfoPrut pentru o mai mare transparenţă a procesului de colectare a datelor.

Primul interviu cu Victor IonescuVicepreşedintele Tineretului Național Liberal din România și membru responsabil din partea Partidului Național Liberal pe relația cu Republica Moldova îl puteţi accesa aici. În curând va apărea şi al doilea interviu. Conţinutul lui îl veţi putea accesa în cel mai scurt timp tot pe InfoPrut.

PS: atât CSEEA, cât şi InfoPrut au pagini pe reţeaua de socializare FACEBOOK. Dacă ceea ce facem noi prezintă interes pentru voi, ne găsiţi acolo aproape 24 din 24, 7 din 7 ... :)

UNIMEDIA, ce naiba faci?


Acum stau şi mă întreb: de ce să-i cer lui Kuzmin să mă respecte, dacă noi singuri nu prea avem pentru ce să ne respectăm?????????


Înapoi la origini .... :)



Emisiunea ASFALT DE MOLDOVA, JURNAL.TV - LACUL BELEU