La data de 02 iulie 2013 ministrul afacerilor externe al Ucrainei, Leonid Kojara, a efectuat o vizită de lucru în Germania, unde s-a întâlnit cu mai mulți oficiali de rang înalt. Leonid Kojara a prezentat în cadrul acestei vizite de lucru care sunt realizările Ucrainei din ultima jumătate de an în ceea ce privește apropierea de Uniunea Europeană. Un accent deosebit partea ucraineană a pus pe oportunitățile pe care le-ar putea avea agenții economici europeni prin descoperirea potențialului pieții ucrainene în cazul în care Kievului i s-ar oferi perspectiva europeană. (Mfa.gov.ua, Pravda.com.ua, Unn.com.ua, UkrInform.ua, Ondarodyna.com.ua, Zn.ua, Economica.com.ua)
După summit-ul bilateral Ucraina – Uniunea Europeană care a avut loc în luna februarie 2013, autoritățile de la Kiev au adoptat un set de măsuri și politici care aveau drept scop accelerarea reformelor politice, economice și sociale, astfel încât într-o perioadă de timp scurtă să se creeze cadrul propice pentru semnarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană până sau în timpul lucrărilor Summit-ului Parteneriatului Estic de la Vilnius, care va avea loc în luna noiembrie 2013.
Scopurile vizitei ministrului afacerilor externe al Ucrainei, Leonid Kojara, în Germania au fost acelea de a prezenta care sunt realizările părții ucrainene în ceea ce privește obligațiile asumate în cadrul Summit-ului de la Bruxelles în luna februarie 2013, dar și continuarea campaniei de convingere a statelor membre ale Uniunii Europene să semneze Acordul de Asociere al Ucrainei la UE.
Vizita lui Leonid Kojara la Berlin este una foarte importantă și merită a fi analizată din mai multe aspecte. În primul rând, la Berlin ministrul afacerilor externe ucrainean a avut un discurs domol, în căutare de orice tip de avantaje în cadrul relației bilaterale Uniunea Europeană – Ucraina. Accent s-a pus mai mult pe oportunitățile care pot apărea pentru agenții economici europeni în cazul în care ar fi semnat Acordul de Asociere cu Ucraina și nu pe avantajele Kievului, fără însă a neglija dorința Ucrainei de a semna acest document. Leonid Kojara a insistat mai puțin pe aspecte politice, care sunt foarte sensibile în continuare. Argumentele utilizate de acesta au ținut să prezinte o Ucraină care ar putea oferi multe avantaje și portunitățile pentru UE nu doar din simplul motiv că ar oferi o piață de desfacere mare pentru producătorii europeni, dar și din cauza că ar oferi acces la multe resurse (metale feroase și neferoase și nu numai), adică materie primă pentru economiile europene. Acest lucru este confirmat de structura și conținutul exportului ucrainean: Ucraina exportă mai multă materie primă și mai puține bunuri și servicii cu taxă pe valoare adăugată înaltă.
Oficialii europeni sunt conștienți de aceste lucruri. Ei nu neagă beneficiile potențiale, dar se tem, totuși, de faptul că Ucraina este un stat destul de mare, care se confurntă în interior cu multe probleme ce pot produce instabilitate politică și economică. În cazul unei eventuale destabilizări interne, garanțiile pe care le poate oferi actuala guvernare sunt insuficiente pentru a argumenta investiții masive de resurse politice și economice europene.
Pe de altă parte, este de neînțeles și atitudinea Uniunii Europene față de Ucraina. O eventuală semnare a Acordului de Asociere nu are drept consecință imediată integrarea acestui stat în UE. Procedura de aderare devine din ce în ce mai complexă, iar negocierile ar putea dura mai mulți ani. Exemplul Croației sau al altor state membre ale Uniunii Europene sunt elocvente în acest sens. Întrebarea care apare aici este următoarea: de ce europenii nu vor să semneze Acordul de Asociere cu Ucraina și de ce se ascund după discursul cu ”eliberarea Iuliei Timoșenco este un imperativ”? Pentru că senzația pe care o lasă actuala desfășurare a evenimentelor este aceea că înșiși europenii negociază separat cu Rusia oportunități în care Ucraina este o monedă de schimb scumpă, dar pe care niciuna dintre părți nu și-o poate asuma.
Dacă vom privi lucrurile din perspectiva Ucrainei, atunci vom observa că aceștia nu mai au încredere demult în sustenabilitatea principiului ”more for more” sau nu au avut-o niciodată. La Kiev ”more for more” este tratat ca ”less for more” de foarte mult timp. Ceea ce fac ucrainenii acum e să-și asigure o relație bună cu Uniunea Europeană, stabilă, fără mari aroganțe în ceea ce privește perspectiva europeană și eventual să se insiste asupra trecerii de la multiraleral track, prin finalizarea tuturor aspectelor ce țin de negocierile pe DCFTA și Acordul de Asociere înapoi în zona dezvoltării relației bilaterale, care oferă mai multe avantaje. Ucrainenii nu-și doresc să sperie Europa, iar discursul lui Leonid Kojara la Berlin confirmă acest lucru: ”Acest Acord nu are nicio legătură cu tema extinderii Uniunii Europene și a posibilei aderări la aceasta a Ucrainei. Asemenea întrebări nu au fost incluse în ordinea de zi.”
Relația bilaterală Ucraina – Uniunea Europeană pare să fie supusă unei schimbări de strategie inițiată de Kiev: Ucraina nu dorește să intre cu forța în Uniunea Europeană, dar își dorește o apropiere și o relație stabilă, în cadrul căreia să se construiască avantaje pentru ambele părți. Cel puțin acesta este discursul oficial promovat acum de Kiev cu multă insistență. De cealaltă parte, Bruxelles-ul trebuie să se gândească foarte bine ce plan de acțiune va adopta în relația cu statele din Parteneriatul Estic după finalizarea negocierilor pe DCFTA și Acordurile de Asociere? Pentru că în acest moment UE pare să nu aibă niciun plan, decât acela de a amâna semnarea și ratificarea acestor documente, ceea ce le-ar putea determina pe cele șase state membre ale Parteneriatului să se orinteză către alte forme de integrare regională, în acest caz concret – Uniunea Eurasiatică.