La data de
02 iulie 2013 ministrul afacerilor externe al Ucrainei, Leonid Kojara, a
efectuat o vizită de lucru în Germania, unde s-a întâlnit cu mai mulți oficiali
de rang înalt. Leonid Kojara a prezentat în cadrul acestei vizite de lucru care
sunt realizările Ucrainei din ultima jumătate de an în ceea ce privește
apropierea de Uniunea Europeană. Un accent deosebit partea ucraineană a pus pe
oportunitățile pe care le-ar putea avea agenții economici europeni prin
descoperirea potențialului pieții ucrainene în cazul în care Kievului i s-ar
oferi perspectiva europeană. (Mfa.gov.ua, Pravda.com.ua, Unn.com.ua, UkrInform.ua,
Ondarodyna.com.ua, Zn.ua, Economica.com.ua)
După summit-ul bilateral Ucraina – Uniunea Europeană
care a avut loc în luna februarie 2013, autoritățile de la Kiev au adoptat un
set de măsuri și politici care aveau drept scop accelerarea reformelor
politice, economice și sociale, astfel încât într-o perioadă de timp scurtă să
se creeze cadrul propice pentru semnarea Acordului de Asociere cu Uniunea
Europeană până sau în timpul lucrărilor Summit-ului Parteneriatului Estic de la
Vilnius, care va avea loc în luna noiembrie 2013.
Scopurile vizitei ministrului afacerilor externe al
Ucrainei, Leonid Kojara, în Germania au fost acelea de a prezenta care sunt
realizările părții ucrainene în ceea ce privește obligațiile asumate în cadrul
Summit-ului de la Bruxelles în luna februarie 2013, dar și continuarea
campaniei de convingere a statelor membre ale Uniunii Europene să semneze
Acordul de Asociere al Ucrainei la UE.
Vizita lui Leonid Kojara la Berlin este una foarte
importantă și merită a fi analizată din mai multe aspecte. În primul rând, la
Berlin ministrul afacerilor externe ucrainean a avut un discurs domol, în
căutare de orice tip de avantaje în cadrul relației bilaterale Uniunea
Europeană – Ucraina. Accent s-a pus mai mult pe oportunitățile care pot apărea
pentru agenții economici europeni în cazul în care ar fi semnat Acordul de
Asociere cu Ucraina și nu pe avantajele Kievului, fără însă a neglija dorința
Ucrainei de a semna acest document. Leonid Kojara a insistat mai puțin pe
aspecte politice, care sunt foarte sensibile în continuare. Argumentele
utilizate de acesta au ținut să prezinte o Ucraină care ar putea oferi multe
avantaje și portunitățile pentru UE nu doar din simplul motiv că ar oferi o
piață de desfacere mare pentru producătorii europeni, dar și din cauza că ar
oferi acces la multe resurse (metale feroase și neferoase și nu numai), adică
materie primă pentru economiile europene. Acest lucru este confirmat de
structura și conținutul exportului ucrainean: Ucraina exportă mai multă materie
primă și mai puține bunuri și servicii cu taxă pe valoare adăugată înaltă.
Oficialii europeni sunt conștienți de aceste lucruri.
Ei nu neagă beneficiile potențiale, dar se tem, totuși, de faptul că Ucraina
este un stat destul de mare, care se confurntă în interior cu multe probleme ce
pot produce instabilitate politică și economică. În cazul unei eventuale
destabilizări interne, garanțiile pe care le poate oferi actuala guvernare sunt
insuficiente pentru a argumenta investiții masive de resurse politice și
economice europene.
Pe de altă parte, este de neînțeles și atitudinea
Uniunii Europene față de Ucraina. O eventuală semnare a Acordului de Asociere
nu are drept consecință imediată integrarea acestui stat în UE. Procedura de
aderare devine din ce în ce mai complexă, iar negocierile ar putea dura mai
mulți ani. Exemplul Croației sau al altor state membre ale Uniunii Europene sunt elocvente în acest sens. Întrebarea care apare aici este următoarea: de
ce europenii nu vor să semneze Acordul de Asociere cu Ucraina și de ce se
ascund după discursul cu ”eliberarea Iuliei Timoșenco este un imperativ”?
Pentru că senzația pe care o lasă actuala desfășurare a evenimentelor este
aceea că înșiși europenii negociază separat cu Rusia oportunități în care
Ucraina este o monedă de schimb scumpă, dar pe care niciuna dintre părți nu
și-o poate asuma.
Dacă vom privi lucrurile din perspectiva Ucrainei,
atunci vom observa că aceștia nu mai au încredere demult în sustenabilitatea
principiului ”more for more” sau nu au avut-o niciodată. La Kiev ”more for
more” este tratat ca ”less for more” de foarte mult timp. Ceea ce fac
ucrainenii acum e să-și asigure o relație bună cu Uniunea Europeană, stabilă,
fără mari aroganțe în ceea ce privește perspectiva europeană și eventual să se
insiste asupra trecerii de la multiraleral track, prin finalizarea tuturor
aspectelor ce țin de negocierile pe DCFTA și Acordul de Asociere înapoi în zona
dezvoltării relației bilaterale, care oferă mai multe avantaje. Ucrainenii
nu-și doresc să sperie Europa, iar discursul lui Leonid Kojara la Berlin
confirmă acest lucru: ”Acest Acord nu are nicio legătură cu tema extinderii
Uniunii Europene și a posibilei aderări la aceasta a Ucrainei. Asemenea
întrebări nu au fost incluse în ordinea de zi.”
Relația bilaterală Ucraina
– Uniunea Europeană pare să fie supusă unei schimbări de strategie inițiată de
Kiev: Ucraina nu dorește să intre cu forța în Uniunea Europeană, dar își
dorește o apropiere și o relație stabilă, în cadrul căreia să se construiască
avantaje pentru ambele părți. Cel puțin acesta este discursul oficial promovat
acum de Kiev cu multă insistență. De cealaltă parte, Bruxelles-ul trebuie să se
gândească foarte bine ce plan de acțiune va adopta în relația cu statele din
Parteneriatul Estic după finalizarea negocierilor pe DCFTA și Acordurile de
Asociere? Pentru că în acest moment UE pare să nu aibă niciun plan, decât acela
de a amâna semnarea și ratificarea acestor documente, ceea ce le-ar putea
determina pe cele șase state membre ale Parteneriatului să se orinteză către
alte forme de integrare regională, în acest caz concret – Uniunea Eurasiatică.