 |
| facebook.com |
Se spune că fondul de
rezervă al Federației Ruse ar constitui cam 500 mlrd. USD. Mult, puțin – să nu
judecăm noi, căci suntem ultimii la indicatori macroeconomici în Europa. În
schimb, ar putea să-și dea cu părere azerii, care au în fondul pentru viitor aproximativ
50 mlrd. USD. Raportat la numărul populației celor două țări, Azerbaijan iese
în față. Dar acesta este un calcul primitiv și nu aduce argumente în favoarea
supraaprecierii economiei azere în raport cu cea rusă din punct de vedere al
teoriei economice. Ideea, însă, e alta. Ucrainenii au calculat cam câte pierderi
a suportat Rusia până acum în afacerea ”Cum să transformi Ucraina în dușman”, și
zic experții ucraineni că pierderile sunt cam astea: peste 100 mlrd. USD au
pierdut rușii, cam 10 mlrd. USD au pierdut ucrainenii și aproximativ 1 mlrd. ar
fi pierdut Crimeea. Acestea sunt pierderile unei prime runde de confruntări, în
care unii (a se citi rușii) se bat cu pumnul în piept că au recâștigat Crimeea
de la Ucraina fără să tragă măcar un singur glonț. Se vorbește prin târg că victoria
cu pierderi umane minime i se datorează în întregime lui Putin. Nici nu știu
cum să-l numesc în acest context: Vladimir cuceritorul sau reîntregitor al
neamului?
Eu, însă, nu sunt de
acord cu acest lucru: victoria Putin i-o datorează poporului ucrainean, care a
luptat în aceste zile cu altfel de arme și nu i-a permis lui Putin să le
folosească pe ale lui. L-a scutit de morți ruși. Chiar dacă nu înțelege acest
lucru acum va veni timpul când va fi obligat de memoria istorică să o facă.
În ultimile zile m-am
transformat într-un spectator subiectiv. Ce se întâmplă în Ucraina ne privește
și pe noi, fie că vrem să recunoaștem acest lucru, fie că nu vrem. Spuneam
acest lucru încă vara trecută unei colege din Ucraina. Ea nu înțelegea
preocuparea noastră, a moldovenilor, pentru ceea ce se întâmplă la Kiev:
”Ceea ce faceți voi cu
politica voastră externă și cu Acordul vostru de Asociere are consecințe și
asupra noastră,” i-am spus eu. ”Nu credeam că noi putem să influențăm în vreun
fel soarta altei țări,” mi-a răspuns ea.
Dialogul de mai sus
denotă o minimizare inconștientă a consecințelor propriilor acțiuni sau
inacțiuni. În anumite momente să fii atent la capra vecinului (dar nu neapărat
ca să-i dorești moartea), este chiar util.
Șezutul
în două luntrii dăunează grav viitorului politic
Oscilația Ucrainei
între Rusia și Europa, adică între Uniunea Vamală și Uniunea Europeană nu
trebuia să se transforme în strategie de politică externă pe termen lung. Pe Ianukovici rușii l-au ajutat să se decidă la
final de termen mediu (aproape patru
ani i-a luat Kremlinului să-l convingă pe Ianukovici de prejudiciile pe care le
poate suporta economia ucraineană în caz
de sau de dacă șeva), iar pe
cetățeni să iasă în stradă pentru un al doilea Maidan i-a ajutat să se decidă chiar
decizia lui Ianukovici de a nu mai semna la Vilnius Acordul de Asociere.
La capitolul teorie
Ucraina stătea destul de bine: documentele oficiale prevedeau un singur curs de
politică externă: cel de integrare europeană și o politică de securitate de
neaderare la vreun bloc militar. La
capitolul practică, însă, dependența de gazele naturale rusești și ambiția
personală a unor lideri politici sau chiar și a unui singur lider politic (Viktor
Ianukovici) se poate spune că a pus Ucraina într-o situație inconfortabilă din
punct de vedere a sănătății sale fizice.
Putin nu a înțeles
niciodată de ce ucrainenii au ieșit în stradă în anul 2004. Acum a înțeles și
mai puțin. În modelul său de democrație, pe care-l implementează cu succes în
Rusia, protestele împotriva conducerii nu au încăput. Au rămas pe dinafară. Iar
de ticsit cu de-a sila omului în traistă valori și principii occidentale nu
poți, pentru că el poate să înceapă să boicoteze pe twitter și facebook produsele
americane. Și așa se poate crea panica. Mai bine fără principii, fără valori,
fără democrație sau cu democrație selectivă, care vine la pachet cu principii
de drept internațional public selective: aista principiu îmi place – fac abuz
de el, aista nu-mi place – deci, mai dă-l încolo.
Dacă la început lui
Putin i s-a părut că Euromaidanul va avea drept efect scăparea Ucrainei din
palma eurasiatică, atunci mai târziu a înțeles că pot exista și efecte adverse,
exact ca atunci când ești bolnav și nu știi care pot fi efectele folosirii medicamentelor.
În cazul dat o doză prea mare de democrație putea să treacă frontiera și să
producă fisuri în verticala puterii la Moscova. O discreditare a Euromaidanului
în aceste condiții era extrem de necesară. Și când înșiși liderii ucraineni par
să arate disponibilitate să îți ofere o mână de ajutor în acest sens (legea
despre politica lingvistică), este păcat să o refuzi. Problema e că rușii au
luat mâna, dar au uitat să o elibereze. Și uite așa, dintr-o mână de ajutor
ucrainean, cu puțin mai multă inconștiență politică, cu tărăgănare germană (sau,
dimpotrivă, prea mult interes pentru gazele naturale și piața de desfacere
economică rusești sau și mai grav o înțelegere privată între ruși și nemți) și
lipsă de unitate europeană, te poți trezi cu un subiect nou în cadrul
Federației Ruse. Simplu și aparent foarte ieftin.
Cât americanii și
europenii au clămpănit din ochi la Putin, refuzând să creadă că acesta este
discursul pe care-l promovează un președinte de țară lucid (dar fără o legătură
cu această lume, a spus-o chiar Merkel), Crimeea a ajuns în Rusia. Iar
americanii și europenii ar trebui să le mulțumească ucrainenilor că nu au pus
mâna pe arme și nu au început ceea ce mulți recunosc că ar putea să fie ”al
treilea război mondial”.
Între timp, nu știu
cum, dar rușii au reușit să transforme o problemă de politică internă
ucraineană (pentru că asta și a fost încă de la bun început) într-o problemă de
genul: Occidentul împotriva Rusiei. De la dorința ucrainenilor de a-și
responsabiliza conducerea s-a ajuns la reorganizarea ordinii mondiale. Rușii se
simt amenințați, văd peste tot dușmani și stafii și se trec singuri de la
perioada post-război rece la perioada post-post-război rece. Și nu vor
recunoaște niciodată că nu îi amenința pe ei nimeni. De fapt doar în mintea lor
exista amenințarea. I-a luat valul sirian și îi tot purta euforic prin tot
felul de norme și principii de drept internațional pe care le percep și le
aplică selectiv celorlalți de ciudă că nu-i ia nimeni în serios: dacă nu ne
bagă ei în seamă, ne vom băga noi în seamă, ignorându-i!
Dar Rusia greșește.
Greșește atunci când gândește că se poate și fără relații bune cu Occidentul.
Da, Rusia are gaze naturale, iar economiile dezvoltate au nevoie de ceea ce are
Rusia. Dar și Rusia trebuie să mănânce, deci trebuie să vândă gaze naturale
cuiva, nu doar să cumpere de la Turkmenistan sau Azerbaijan, iar mai nou să
extragă și gazele de șist de pe lângă Crimeea. Rusia are nevoie de Occident ca
să vândă. Rusia are nevoie de Occident ca să cumpere. Ce să cumpere?
Tehnologie. Dar și multe alte lucruri.
Când abia se vedeau
primele efecte ale crizei economice globale, la reuniunile G20 se vorbea foarte
mult despre pericolele pe care le poate produce pentru economia unei țări
izolarea și închiderea acesteia pentru exterior. Rusia ce face? Să zicem că nu
are nevoie de vize ca să plece Putin în America sau Europa, dar și să-i obligi
pe consumatorii interni, așa cum sugerează Rogozin, să consume mai mult decât
pot îngurgita tot nu e posibil! Ce faci, te îndopi cu gaze, petrol și arme?
Trăim în secolul XXI, totuși. Era informațională. Nici pe ruși nu-i mai poți
prosti atât de ușor cu propaganda trasă prin inelul sovietic. Nu-i mai poți
închide în ocol. Izolarea e ceva ce nu au mai exersat de prin 1991. În plus, cu
shopping-ul european pentru doamnele soții de politicieni cum rămâne? Dar cu
mult strigata frăție ucraineană cum rămâne???
Nu știu dacă este cazul
să ghicim care va fi soarta Uniunii Vamale și a Uniunii Eurasiatice după
această criză ucraineană. Nu mă grăbesc să le cânt prohodul. Cel puțin cât mai
e Lukașenko prin preajmă e prematur să o facem. Dar am mari dubii în ceea ce
privește strategia de politică externă a Ucrainei. Unii experți sugerează că ”șezutul”
cu fundul în două bărci, consacrat în literatura de specialitate drept politică
externă multi-vectorială, este soluția cea mai bună pentru Ucraina în aceste
momente. Eu cred că ei greșesc. De la stat prea mult în această poziție acest
stat a amorțit. Acum e timpul să aleagă încotro o ia. Altfel, oscilatul între
Est și Vest este neproductiv. Poate greșesc, dar acum este momentul de a găsi
curaj pentru toate reformele amânate, anulate, ignorate. Economia ucraineană e
la pământ. Mai rău de atât nu poate fi. Și atât timp cât există disponibilitate
pentru a-i ajuta pe ucraineni să reziste, cred că liderii lor ar trebui să
accepte ajutorul. Misiunea e grea, iar rezultatele lor ne vor influența și pe
noi, chiar dacă avem tendința de a nu recunoaște acest lucru.
În ceea ce privește
soarta Transnistriei, scenarii ar putea fi mai multe. Printre ele cel mai
pozitiv pentru noi ar fi ca Rusia să-i repete Tiraspolului ca și în anul 2008:
”Trenul vostru a plecat”.
Dacă recunoaște
independența Transnistriei, așa numita conducere de la Tiraspol va dori și
unire cu Rusia. Astfel, Rusia pierde un instrument. Chiar și așa, Rusia mai are
instrumentul nr. 2 – găgăuzii. Dacă îi pierde și pe aceștia, îi rămâne Dodon.
La noi se nasc multe instrumente, mai puțini oameni (să-mi fie iertat cinismul
și poate și aroganța față de tot ce produce stânga politică).
Nu mai avem mult de
așteptat ca să aflăm care va fi soarta Transnistriei. Doar câteva ore.
PS: poza aceasta, deși o am salvată încă din luna februarie, încă mai este actuală. Ea reprezintă un mesaj încă valabil.
