Foto: Angela Grămadă
Cercetătoarea pe spaţiul post-sovietic Angela Grămadă a comentat la cald într-un interviu pentru Epoch Times rezultatele alegerilor din Ucraina. ”Iulia Timoşenko a avut un discurs agresiv îndreptat împotriva Federaţiei Ruse. Petro Poroşenko a vorbit despre faptul că trebuie găsite soluţii pentru a convieţui cu Rusia lui Putin şi mai puţin despre război. A avut câştig de cauză discursul axat pe evitarea conflictului şi necesitatea găsirii unei soluţii pentru reluarea dialogului cu Rusia, obligatoriu promovat la pachet cu lupta împotriva corupţiei”, explică experta.

Epoch Times: Cum vă explicaţi victoria clară a lui Petro Poroşenko din primul tur în alegerile prezidenţiale din Ucraina? Cât este victoria lui şi cât înfrângerea lui Timoşenko?

Nimeni nu avea dubii că Petro Poroşenko va câştiga aceste alegeri. Marea întrebare era: cum le va câştiga – din primul tur sau din al doilea? Cetăţenii ucraineni au demonstrat din nou că îşi doresc schimbare, îşi doresc stabilitate, securitate şi că pot lua decizii în momente în care politicienii nu reuşesc să ajungă la un consens. Nu pot să spun că rezultatele exist-poll-ului arată o înfrângere a Iuliei Timoşenko. Este mai degrabă o primă bătălie câştigată de ţară în faţa unui duşman puternic.

Continuare The Epoch Times

Va aduce semnarea Acordului de Asociere Republica Moldova mai aproape de UE?

Semnarea Acordului de Asociere dintre Uniunea Europeană și Republica Moldova poate însemna începutul sfârșitului oscilației politicii externe a Moldovei între Vest și Est. Într-adevăr, este un moment istoric care ne va aduce nu doar oportunități economice, dar și instrumente de control asupra instituțiilor statului, transfer de bune practici și politici europene, precum și un monitoring extern, european, mai riguros. Noi ne-am obișnuit să vorbim despre Uniunea Europeană doar în termeni de “valori”, “principii”, “democrație”, fără să le înțelegem sensul. Dar, aprofundarea proceselor de integrare europeană și apropierea de UE presupune și asumarea unor obligații, presupune responsabilitate și acțiune. Unele fără celelalte nu pot să funcționeze.

Continuare Radio Chișinău

E prea simplist sa-l reduci pe Rogozin...

www.neurope.eu
E prea simplist sa spui ca Rogozin nu trebuie sa fie bagat in seama. Asa ar trebui sa nu mai luam in seama actiunile Rusiei peste tot in spatiul ex-sovietic: Transnistria, Abhazia, Osetia, Ukraina, etc. Intentionat nu le numesc pe toate. Eu nu sunt contabilul care sa le numere problemele rusilor. Vorbesc din perspectiva cetateanului unui stat care are frontiera cu Ucraina si in care Rusia nu este chiar Maica Tereza. Dimpotriva.

Intr-adevar, fata de Rogozin poti sa ai doua atitudini in acest moment: sa-l ignori, ori sa nu-l ignori. Noi am ales sa nu-l ignoram. Punand asemenea persoane in functii cheie (vice-premier), Moscova isi arata, de facto, atitudinea fata de partenerii ei, unii dintre ei chiar strategici. Dar noi trebuie sa ascultam, sa negociem cu el, trebuie sa dam dovada de profesionalism, chiar daca Moscova ne desconsidera si pune in asa functii inalte clovni. Altfel am fi tratati cu si mai multa aroganta.

Rusia de cateva luni nu are o problema doar cu Ucraina. Ea si-a creat o problema cu toata lumea si acum asteapta respect cand chiar ea nu a dat dovada de respect. A ramas singura in aceasta parte a Europei, unde toti vor prefera sa o scoata din diferite ecuatii pentru ca a pierdut credibilitatea. Acum face incercari disperate ca sa mai gaseasca un aliat, iar daca nu un aliat, atunci macar un dusman pentru Ucraina. Frica de singuratate in cadrul sistemului de relatii internationale (izolarea) poate duce la incurajarea unor asemenea discursuri. Dar consecintele nu sunt tocmai cele scontate: Romania s-a apropiat mai mult ca niciodata de Ucraina si acest lucru nu ii convine Moscovei. Ce spera Kremlinul ca se va diviza, tocmai s-a unit.

Sunt de parere ca Rogozin ne face o favoare in momentul de fata. El discrediteaza cu mandat de la Putin Rusia, contribuie la atragerea atentiei asupra conflictelor din regiune, internationalizeaza problemele. Este una dintre tacticile elementare folosite in procesele de negociere.