Unde a dispărut Novorrusia din discursul lui Putin?

Mai e susținerea Novorrusiei actuală pentru Moscova? Este o întrebare pe care și-o pun mulți în ultimile zile. 

Tentația de a face analiză de discurs este destul de mare, mai ales că avem și materiale în acest sens. Vladimit Putin a fost darnic în ultima perioadă și a tot făcut declarații pe problema ucraineană. Declarații care îl arată pe Putin preocupat și nu doar pentru soarta Ucrainei. Altfel, nu văd de ce ar strânge liderul de la Kremlin consiliul de securitate al Federației Ruse pentru a discuta despre integritatea teritorială a țării sale, nu a vecinei sale. Mesajul transmis nu are doar caracter extern, dar și intern. Vrea doar să ne convingă acum, când este prea târziu și mult prea evident, că nu au susținut cele două republici separatise și că toată răspunderea aparține Kievului.

Încă din momentul în care Occidentul a început să vorbească despre sancțiuni, o parte a opiniei publice internaționale s-a gândit că liderul de la Kremlin ar putea să rămână în primul rând fără susținători în interiorul țării. Oligarhii care până atunci îl susțineau necondiționat pe Putin trebuiau, după calculele unor experți, să se reorganizeze în jurul propriilor lor interese economice. Calculele păreau să fi eșuat. 

Sancțiunile au continuat. De la europeni mai puțin, de la americani mai mult. Exact ca în zicala românească. 

Acum, însă, acele calcule ar putea să se adeverească. Pierderile economice, care sunt consecințe ale sancțiunilor impuse, sunt în creștere. Economiștii ruși confirmă că economia nu va înregistra nici în acest an creștere semnificativă. Scenariul optimist ar putea arăta câteva zecimi la anumiți indicatori macroeconomici. În rest, important este să nu scadă prețul la petrol și gaze naturale. Și tendințele sunt într-adevăr de a nu scădea. 

Îmi amintesc o discuție de acum câteva săptămâni cu cineva din Federația Rusă: 

”- Ceea ce ați început în Ucraina va continua în Rusia și la voi va fi mult mai grav, ziceam eu.

 - La noi se va întâmpla asta doar după ce va pleca Putin de la conducerea statului, mi s-a răspuns.”

Teoretic în anul 2024, adică dacă Putin va avea două mandate și doar dacă nu va avea un contracandidat mai bun la alegerile din 2018. Sau, dacă e să credem teoriilor conspiraționiste apărute la Moscova, în 6-12 luni cu ajutor de la americani. Deocamdată nu vedem premize pentru apariția unui nou personaj politic puternic în Rusia, iar americanii, deși impun sancțiuni dure, sunt conțtienți că au nevoie de Rusia în mai multe puncte fierbinți.

În acest context, întrebarea este următoarea: are nevoie Ucraina ca Putin să plece de la guvernare sau este nevoie să mai stea acolo câțiva ani?

Eu l-aș mai ține pe Putin la guvernare în Rusia. Dintr-un singur motiv. Societatea rusă încă nu a ajuns la punctul de fierbere. Debarcarea lui Vladimir Putin acum de la putere ar însemna cel mai probabil o reluare a relațiilor bialterale ruso-ucrainene aproape din același punct de unde s-au oprit: suntem popoare frățești, trebuie să depășim situația, trebuie să cooperăm, avem nevoie unii de ceilalți. Procesele de apropiere europeană ar putea să încetinească datorită scăderii presiunilor din Est. Noi, însă, avem nevoie de o Ucraină care să fie ferm convinsă de locul și rolul ei în afacerile europene. Atenție: nu am zis în Uniunea Europeană. Între timp, poate la Moscova ar putea să aibă loc niște procese sociale, care să schimbe logica de aliniere a intereselor oligarhilor care l-au susținut pe Putin în această aventură a sa prin Ucraina cu interesele cetățenilor ruși de democratizare și non-excludere sau non-izolare internațională.

#ThankYouUSA sau unde dai și cine o să plătească?

În urmă cu câteva minute Statele Unite ale Americii au suplimentat lista cu companii și persoane din Federația Rusă cărora le-au fost impuse sancțiuni. Noile modificări le puteți găsi aici: US Department of Treasury.

Mi-a atras atenția faptul că SUA lovește acolo unde doare mai tare: bănci, Gazprom și industria militară.

Se pare că europenii au înțeles că nu e bine să rămână chiar în urma americanilor și au ajuns și ei la un fel de consens și au inventat așa numitele ”sancțiuni de tranziție” - de la pachetul doi la pachetul trei. Mai pe înțelesul tuturor: încă nu aplică trei, pentru că sunt restanțe la doi. Pe undeva își lasă o portiță întreAdeschisă... unii europeni. Asta înseamnă retragerea susținerii financiare pentru toate proiectele pe care le implementau rușii cu bani europeni. dar și a tuturor organizațiilor internaționale care derulau proiecte în Rusia. Potrivit experților europeni, asta mai înseamnă pierderi de miliarde pentru Federația Rusă. 

Concluziile Consiliului European despre Ucraina le găsiți AICI

Modernizare #failed.

De unde a luat Rusia 4 mln. de locuitori în plus? Crimeea i-a dat doar 1,9 mln. ...

trieste-vegetarian.blogspot.com

Ziua de ieri a început cu următoarea știre: o mină (de tip fougasse, din franceză) aruncată din partea Ucrainei a explodat într-o casă de locuit pe teritoriul Rusiei. În rezultat mai multe persoane au fost rănite, iar una a decedat. Ironia face ca localitatea în care această mină a explodat să se numească Donețk, regiunea Rostov pe Don.

Prima reacție la această știre: americanii fac tot posibilul ca să-i provoace pe ruși să folosească armata terestră.

Săptămâna trecută a trecut sub același semn al războiului informațional. A fost duelul televiziunilor. Cine pe cine a blocat și mai ales cum au îndrăznit moldovenii să blocheze transmisiunea postului de televiziune Russia 24 pe teritoriul republicii???  

Luni, 07 iunie 2014, presa ucraineană anunța că Ucraina își controlează toată frontiera estică. Lavrov era întâmpinat cu huiduieli și cântece despre Putin în Sofia. Dar despre asta rușii au uitat să menționeze, promovând doar partea în care:

”... In Sofia Sergey Lavrov spoke at a scientific conference "Bulgaria-Russia. 135 years of diplomatic relations: Past, Present and Future ", and then met with compatriots. Russian FM also visited the parish of the Russian Orthodox Church... .”

Săptămâna începea bine, mai ales după ce orașul Slaviansk fusese eliberat.

Chiar și așa, devine evident că ceva, totuși, trebuie să se întâmple, că doar nu poți să lași două republici autoproclamate, nerecunoscute, separatiste, teroriste fără susținere. Este nevoie de provocări sau manevre prin care să le poți face transfuzii de provizii și muniții. Și aici soluția ar fi știrea cu care s-a încheiat săptămâna: Ucraina încearcă să provoace Rusia să implice trupele terestre.

Pe de altă parte, chiar dacă rușii susțin în continuare anexarea Crimeei, ei încep să-și pună tot mai multe întrebări de genul: cât de util este acest război, care sunt consecințele, ce prejudicii aduce imaginii țării susținerea oferită teroriștilor, de ce mor subit angajați ai serviciilor secrete sau militari care oficial sunt în concedii? Dar atunci când chiar liderul, Vladimir Putin, apreciază talentul propagandistic al lui Joseph Goebbels, decizi pentru sine că nu mai are niciun rost să cauți răspuns la întrebările pe care și le pun rușii.

Decizia, însă, o iei în minoritate pentru că realizezi că încă mulți internauți români se documentează despre evenimentele din Ucraina din publicații precum Vocea Rusiei. E ușor, accesibil, e în română, cu multe poze, colorat, și dacă mai pui că alții gândesc pentru tine și nu mai este nevoie să depui efort suplimentar ca să gândești ce ai citit, atunci e și mai bine. În plus, dacă nu te cunoștea nimeni până atunci, bagi câteva comentarii la știrile despre cât de rău este să trăiești în România și brusc devii expert pentru această publicație. Și te publică. Pentru că tu ești vocea României. Că doar nu o să-l contrazică rusul pe român despre ceea ce se întâmplă la București? Și uite așa persoane care nu vorbesc rusa, care nu vorbesc ucraineana, cărora nu li se acordă atenție în propria țară brusc devin experți în criza ucraineană și afaceri regionale. Orgoliile sunt mângâiate.

Cine spunea că România are nevoie urgentă de o generație nouă de experți în relațiile internaționale avea, are și va avea mare dreptate. Percepția despre spațiul ex-sovietic, despre realitățile și problemele cu care se confruntă acesta este atât de firavă, încât este greu de înțeles cum de încă mai suntem de partea celor drepți în această criză ucraineană? Gândim acest spațiu primitiv și în consecință acționăm primitiv.

Pe 09 iunie 2014 presa de la Chișinău începuse să bombardeze insistent publicul cu știri despre economia Transnistriei. Banii ruși și neruși din bugetul nerecunoscutei republici nistrene s-au cam terminat. Lui Șevciuk i s-ar pregăti înlocuirea. Știrea era confirmată chiar de Moscova. Publicația rusească Nezavisimaia Gazeta scria mai devreme cu o zi că pușculița are o gaură, nu neapărat invizibilă. Creditorul nu mai era atât de darnic. Salariile bugetarilor au scăzut, dar nu și al celor de rang înalt. Ștanski vacanța nu o va rata, nu vă faceți griji.

În aceeași zi Revista 22 preia un articol semnat de Vitalie Ciobanu pentru Europa Liberă de la Chișinău despre războiul informațional ruso-moldovenesc. Din păcate, articolul are doar 570 de vizualizări în România. Prea puțin ca să combați Vocea Rusiei prin argumente. Publicul român se cere a fi educat și despre Ucraina, dar încă și despre Republica Moldova. Urgent.

Știrile despre Tiraspol inundă și spre seară presa din Republica Moldova. Evgheni Șevciuk se presupune că ar fi grav bolnav. În acest context, este și mai necesar a i se pregăti înlocuirea.

Reacția Parlamentului de la Chișinău? Dezbateri și adoptarea unei declarații privind situația din Transnistria. Atât. În rest, Dumnezeu le-o organiza el cum știe mai bine.

Săptămâna s-a încheiat cu această postare pe rețelele de socializare a președintelui ucrainean, Petro Poroșenko:

Президенту України щойно доповіли зі штабу АТО, що українські військові з боями дійшли до Луганського аеропорту.

Слава Україні!

Nu mă pricep la războaie, dar războiul deschis, proclamat, ”asumat” (că tot e la modă) a fost foarte și foarte aproape de noi. Unii își creează oportunități să fie provocați, intenționat. Alții pur și simplu negociază interese, energetice mai ales, într-o manieră orgoliasă. Între timp, în Ucraina valul de repulsie pentru mașinăria politică (anume politică) europeană crește. Și tare mă tem că rezultatul ar putea fi unul neașteptat și anume ucrainenii să le dea europenilor din gașca Merkel-Hollande, cu extensie Medvedciuk, o lecție de principii și valori europene... . Eu nu cred că liderii europeni sunt impotenți. Mai degrabă ei contribuie la crearea unei asemenea impresii generale. Se ascund după interese naționale, după mecanisme complicate de luare a deciziilor ca să-și negocieze parteneriate separate. Dar problema e că folosesc aceleași instrumente ca și Gazpromul: negocierile bilaterale. Și nu există astfel șanse să constrângi Kremlinul să se răzgândească să nu mai chinuie Ucraina și să nu mai gâtuie sistemul de norme internaționale, când practic susții metoda, instrumentul și mijloacele de acțiune. Într-adevăr, Rusia este mai utilă în cadrul sistemului decât în afara acestuia. Dar când îi dai motive să supraviețuiască în afara sistemului sau contribui la crearea unui sistem paralel, atunci șansele ca această criză să fie soluționată în timpul cel mai apropiat se minimizează. Sisteme paralele, standarde duble, drept internațional public aplicat selectiv, interese naționale superioare altor interese naționale... și rezultatul nu poate fi decât unul: zgâlțâială politică la nivel global și urgenta necesitate de reevaluare a fundamentului pe care s-a construit această stabilitate aparentă.

Despre cum l-au ucis moldovenii pe Dodon puteți să aflați AICI. Alt link unde Primakov recunoaște că mașinăria propagandistică rusească a cam luat-o razna, puteți găsi AICI.

PS 1: R.I.P. Valeria Novodvorskaya... .

PS 2: Îmi pare rău că ucrainenii au considerat că Deșcița le e mai util în Varșovia decât la Chișinău.

PS 3: Institutul Gaidar a publicat raportul lunii iunie 2014 despre situația economică a Federației Ruse. Concluzii: elefantul nu e tocmai roz. Polemicile despre ”de unde luăm bani pentru Crimeea sau alte enclave?” devin tot mai actuale. Naționalizarea fondurilor de pensii de stat ar putea fi o soluție, susține ministrul dezvoltării economice al Federației Ruse, A. Uliukaev. Ministrul finanțelor, A. Siluanov, îl contrazice susținând că de fapt procesul poate fi numit ”confiscare de bani pentru Crimeea și Sevastopol.”

Ratificarea Acordurilor de Asociere: între simbolistică și pragmatism

Angela Gramada

La data de 03 iulie 2014 Senatul României a ratificat Acordurile de Asociere cu Uniunea Europeană semnate de Georgia, Republica Moldova și Ucraina. Astfel, România a fost primul for legislativ al unui stat european care a ratificat aceste documente importante pentru viitorul acestor țări. (MAE al României, MAEIE, Forbes UA, TSN.ua, All Moldova, Ukrainskaya Pravda)

Ratificarea Acordurilor de Asociere cu Uniunea Europeană, semnate la data de 27 iunie 2014 de către Georgia, Republica Moldova și Ucraina reprezintă un act simbolic pentru toate părțile implicate în acest proces. Bucureștiul a trimis pentru prima dată un mesaj unitar, chiar dacă majoritatea cunoaște că susținerea cea mai mare prin acest act se oferă Chișinăului. Astfel, promisiunea de a fi primul stat care ratitică în cadrul forului său legislativ Acordul de Asociere (AA) a fost probată prin acțiuni concrete. Un alt element foarte important care se cere a fi menționat aici o constituie faptul că toate aceste state membre ale Parteneriatului Estic, care au finalizat procedura de negociere și semnare a AA-urilor cu UE sunt priorități în cadrul politicii de asistență oficială pentru dezvoltare (prescurtat AOD) a României. Ceea ce pentru București poate fi tratat ca a fi un un ”act de onoare” de a-și fi susținut promisiunea, pentru Republica Moldova, Georgia și Ucraina reprezintă un act simbolic și o dovadă de abordare unitară a vecinătății estice de către politicienii români. Evenimentul mai poate fi tratat ca un act simbolic și pentru politica externă a României. Este pentru prima dată când Bucureștiul pare să privească în direcția Estului (a Europei de Est și a Caucazului de Sud) în același timp cu toată Europa. Desigur, interesele României și cele ale Germaniei sau Franței în această parte a lumii nu pot fi comparate, dar abordate separat ele scot la iveală o schimbare ușoară de paradigmă, care obligă la aprecierea actului de ratificare a AA-lor cu aceste state.

Chiar și așa, nu trebuie să abordăm acest act de ratificare a Acordurilor de Asociere ca fiind o etapă finală a elaborării unei strategii pentru Europa de Est sau Caucazul de Sud din partea României. Ratificarea în forul legislativ de la București a acestor documente este în primul rând o inerție provocată de evenimentele care au loc în Ucraina, iar Republica Moldova este principalul beneficiar al unei asemenea abordări.

Ce înseamnă pentru parcursul relațiilor bilaterale româno-ucrainene această ratificare?

Încă în luna ianuarie și apoi și pe parcursul lunii februarie curent, în mai multe publicații rusești au apărut articole semnate de jurnaliștii ruși, dar și români, prin intermediul cărora aceștia încercau să înrăutățească calitatea relațiilor bilaterale dintre România și Ucraina și așa destul de fragilă din cauza unor subiecte sensibile, precum situația minorității românești de pe teritoriul statului vecin sau a altor teme-problemă. Instrumentele și tactica folosită de partea rusă au fost, însă, greșite în ceea ce privește România, căci la București mesajele au fost interpretate altfel. Astfel, deși a ezitat de foarte multe ori, România a reușit să trimită un mesaj unitar (președinție, parlament, guvern, MAE) de susținere a integrității Ucrainei.

La o atentă monitorizare a presei din această perioadă se poate vedea că ucrainenii au apreciat ratificarea Acordului de Asociere de către România, în ciuda faptului că Rada ucraineană încă nu au finalizat procedura internă de ratificare a documentului. Dar, ceea ce a făcut România, apoi guvernul Lituaniei și Parlamentul Republicii Moldova obligă Ucraina să urgenteze procedura de ratificare a Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană.

Ezitarea Ucrainei pare să aibă o explicație de natură internă, care se referă la integritatea teritorială a țării, adică are o legătură directă cu modul în care se desfășoară negocierile cu partea rusă pentru retragerea de pe teritoriul Ucrainei. Presa ucrainenă face trimiteri la surse din cadrul cabinetului de miniștri, care confirmă că tărăgănarea procesului de ratificare a AA-ului este cerută de Rusia (http://www.pravda.com.ua/rus/news/2014/07/5/7031036/). Într-un articol publicat la data de 05 iulie 2014 este menționat faptul că dacă Ucraina nu ar fi fost de acord cu negocieri în format ruso-europeano-ucrainean, atunci Kievul nu ar fi sărbătorit în același timp cu Republica Moldova și Georgia semnarea Acordului de Asociere. Un preț destul de mare pentru integritatea și securitatea țării, dar care merită toate aceste eforturi pentru că angajează Ucraina nu atât din punct de vedere economic prin DCFTA, cât din punct de vedere al proceselor de democratizare și europenizare a țării, ceea cu ce rușii nu au fost de acord încă de la început. Explicația poziției Rusiei este simplă: nu a fost de acord cu ceea ce se întâmplă în Ucraina începând cu 22 noiembrie 2013 pentru că se tem că procesul se poate finaliza la Moscova.

Revenind la relația bilaterală dintre România și Ucraina, trebuie să menționăm aici că prin ratificarea Acordului de Asociere de către Parlamentul de la București, cele două state vecine au reușit să valorifice fereastra de oportunitate deschisă încă în luna februarie curent. Este un moment plin de simbolism, dar care oferă perspective unice de îmbunătățire a raporturilor bilaterale.

România în această perioadă, cât Kievul este preocupat de securitatea națională și integritatea teritorială a țării, ar trebui să regândească sau să elaboreze o strategie nouă de abordare a relației bilaterale cu Ucraina. Este un lucru pe care îl cere nu doar apropierea Rusiei de frontiera României, cât mai ales gestul simbolic ratificare al Acordului de Asociere, care trebuie susținut și prin alte acțiuni concrete. Acest lucru va fi extrem de greu de realizat în contextul apropierii alegerilor prezidențiale în România.

Care dintre candidații la funcția de președinte al României își va asuma Ucraina, adică o strategie pentru Est, în platforma sa electorală? Asumarea Ucrainei, la pachet cu Republica Moldova și nu numai, înseamnă asumarea unei politici externe angajate în regiune, înseamnă mărirea gradului de implicare, înseamnă mai multă responsabilitate și obligații.

Poate Bucureștiul să se reinventeze ca jucător?