Un președinte care practic imploră: ”Vreau și eu acolo unde e Timoșenko... ”

Urmăresc cu încăpățânare ceea ce se întâmplă la Kiev și în alte orașe din Ucraina. Noaptea trecută nu a fost o excepție. Pe la ora 01.30 am dat refresh la pagina de facebook să văd dacă mai există link-uri de care am nevoie pentru a le arhiva. În mintea mea acela trebuia să fie ultimul refresh. Doar că mintea mea nu se potrivea cu starea de spirit ucraineană. Forțele speciale începuseră să distrugă baricadele protestatarilor. Din mai multe unghiuri ale Maidanului. Simultan. Presa, trează și acum ca și vara trecută, trăgea alarma și-i îndemna pe locuitorii capitalei să salveze Maidanul. Preoții, cei care nu i se închină lui Kiril, s-au pus între Berkut și protestatari. Imaginile care au făcut înconjurul rețelelor de socializare astăzi vorbesc fără cuvinte. În doar câteva ore kievenii au ieșit în stradă să-și apere Maidanul - locul unde învață responsabilitatea față de propria soartă.

Foto: Nigina Beroeva, facebook

Nu aș vrea să mă opresc prea mult la imagini și gesturi cu și despre oameni simpli. Ele sunt într-adevăr impresionante. În acest moment am doar o întrebare: de ce Viktor Ianukovici seara se întâlnește cu baronessa Ashton, noaptea trimite forțele de ordine peste protestatari, a doua zi îl deleagă pe Azarov să ceară 20 mlrd. de Euro de la UE și spre seară iese în fața națiunii spunând că opoziția trebuie să se așeze la masa de negocieri?

Este Ianukovici un sinucigaș? Strategia, tactica, acțiunile adoptate sunt lipsite de logică. 

Să zicem că face jocul rușilor. L-a mai făcut și altădată și nu ar fi o noutate. Dar îmi vine greu să cred că rușii sunt încântați de ceea ce se întâmplă la Kiev. Repulsia ucrainenilor față de ruși este în creștere. În aceste condiții este greu de crezut că orice tip de șantaj economic, politic, energetic mai poate funcționa pentru a-l convinge, inclusiv pe cetățeanul ucrainean din Est, dar și pe cel din Crimeea, că Uniunea Vamală merită efortul de a fi băgată în seamă. Să presupunem că rușii merg pe logica: ”ori totul, ori nimic” și l-au somat pe Ianukovici să se autodiscrediteze în fața electoratului până la capăt. Ce ar avea de câștigat? Îmi dă cu minus pentru că în acest moment orice eventual candidat la alegerile anticipate sau neanticipate din Ucraina susținut de ruși va fi lipsit de credibilitate. În plus, Moscova depune mari eforturi pentru a crea legitimitate și recunoaștere Uniunii Eurasiatice. O Ucraină ostilă în componența acesteia ar însemna să oferi din oficiu săpun și frânghie ca să îți strângă cineva de gât proiectul. Ucraina e un partener mult mai dificil decât Belarusul. Pentru Kiev planul A nu este Uniunea Statală Rusia - Belarus, dar Acordul de Asociere. Ucraina este de vreo cinci ori mai mare decât Belarus. Ucraina va negocia mult mai dur implementarea tratatelor din cadrul Uniunii Vamale și-i va epuiza pe ruși cu tot cu strategiile lor mult mai repede. 

După ce Putin i-a acuzat pe cei care a crezut că așa e bine de ”pogromuri”, Moscova a luat apă în gură și acum tace de parcă s-ar teme să nu-i stea în gât. Poate a fost înghițitura prea mare? Proastă evaluare a îmbucăturii din ucrainean. I s-o fi pus în gât? 

Am avut și noi lideri iresponsabili în aprilie 2009. Unul dintre ei a sugerat chiar folosirea armelor împotriva protestatarilor. Ianukovici merge mai departe. El își sapă în continuare groapa cu o insistență de invidiat. Se avântă cu atât de multă ambiție în abis, fără a părea a fi deranjat de orice final. Pe ce se bazează această perseverență?

Comportamentul lui Ianukovici este iresponsabil nu doar față de proprii alegători. El parcă imploră să fie dus lângă Iulia Timoșenko. Nu în spital, dar în închisoare. De ce? Este o întrebare la care nu pot să-mi răspund. 

 

Dilemele EuroMaidanului: Pro-Europa sau Pro-Ucraina?

La data de 21 noiembrie 2013 în cadrul ședinței Cabinetului de Miniștri de la Kiev a fost luată decizia de a întrerupe pregătirile pentru semnarea Acordului de Asociere al Ucrainei la Uniunea Europeană în cadrul Summit-ului Parteneriatului Estic de la Vilnius din perioada 28 – 29 noiembrie 2013. La lucrările acestei reuniuni au luat parte nouă membri ai executivului de la Kiev din 22[1]. Autoritățile de la Kiev nu au oferit prea multe detalii despre argumentele care au stat la baza acestei hotărâri, menționând doar că acest lucru a fost dictat de interesul național al statului. În consecință, cetățenii ucraineni au ieșit în stradă pentru a cere reevaluarea conținutului acestei decizii. Protestele continuă și în prezent, ele fiind însoțite de utilizarea forței de către autorități împotriva protestatarilor, aspect care delegitimează actuala conducere ucraineană în fața propriilor alegători. Manifestațiile pentru susținerea continuării proceselor de apropiere europeană se transformă în proteste împotriva actualei conduceri, pe care cetățenii ucraineni o consideră mult mai periculoasă decât pe cea precedentă. (TSN, Liga, Radio Svoboda, Kyiv Post, Pravda.com.ua, Zerkalo Nedeli)

Sursa foto: Inspired, Facebook 

Înainte de ultimile alegeri parlamentare din Ucraina, care au avut loc la data de 28 octombrie 2012, experții ucraineni făceau previziuni sumbre, fiind fermi convinși că rezultatele acestei campanii electorale nu vor degenera doar în simple proteste ale populației, dar chiar  pot deveni violente. Experții ucraineni au greșit în evaluările lor. Dar foarte puțin. Ceea ce au presupus că se va întâmpla în toamna anului 2012 s-a întâmplat în toamna anului 2013. Nemulțumirea cetățenilor a ”mocnit” în interior, ”stabilitatea” fiind întreținută de promisiunile făcute de actualii lideri de la Kiev de a aduce Ucraina cât mai aproape de Uniunea Europeană. Dezamăgiți de decizia liderilor care le-au promis ”integrarea europeană a Ucrainei”, aceștia au răbufnit în momentul în care inerția trenului european nu a mai putut fi evitată. Locomotiva europeană i-a cuprins pe majoritatea, chiar și pe cei din Estul Ucrainei.

Un final de mandat salvat de embargo și apoi cedat

Victor Ianucovici putea să aibă un intro liniștit în campania electorală pentru următorul mandat de șef al statului. Embargoul introdus de Federația Rusă pentru produsele de origine ucraineană și războiul informațional pe care presa de la Kiev și societatea civilă l-a câștigat în vara acestui an i-ar fi permis acest lucru. În contextul în care actualul președinte scădea constant în preferințele cetățenilor, embargoul l-a salvat. Ceea ce nu a înțeles Victor Ianucovici în vara acestui an este faptul că mijloacele de informare în masă și societatea civilă au acționat unitar nu pentru președinte, dar pentru produsele ucrainene, pentru ucraineni și Ucraina. Ceea ce nu au înțeles rușii a fost faptul că în prezent nu toate bătăliile se câștigă prin utilizarea puterii hard, iar Ucraina nu este Siria.

Principala întrebare pe care și-o pun acum toți cei interesați de evenimentele care au loc la Kiev în aceste momente este următoarea: de ce Viktor Ianukovici a cedat înainte de Summit-ul de la Vilnius? Întrebarea este una legitimă în actualul context. Să fie alegerile prezidențiale care se apropie de vină? Unul dintre scenariile posibile gândite în acest caz ar fi următorul: ”Întindem povestea cu integrarea europeană cât mai aproape de alegerile pentru funcția de șef al statului, mimăm niște negocieri suplimentare pentru semnarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană și astfel actualul președinte își asigură un al doilea mandat. Oricum, textul AA-ului a fost criticat dur de către experții din cadrul societății civile. Să le oferim explicații suplimentare cu accent pe costuri și pierderi, fără a prezenta și avantajele. Nimeni nu poate acuza guvernarea că nu comunică cu cetățenii săi. Dacă alegătorii vor cere explicații, atunci le vor primi în această formă - o analiza mai atentă a textului Acordului de Asociere spune că vor avea de suferit producătorii autohtoni, iar noi, aleșii alegătorilor, nu putem să permitem o asemenea evoluție a lucrurilor. Responsabilitatea și grija față de cetățeni este principala noastră preocupare.[2] Dacă vor trebui să cadă capete, vor cădea din rândul consilierilor sau și mai bine al experților care au evaluat greșit potențialul negativ al procesului de semnare a Acordului de Asociere.” Pe termen scurt un asemenea scenariu ar fi putut să funcționeze. Dar există câteva detalii pe care nu le luasem în calcul și care nu trebuie să fie neglijate.

-         Semnarea Acordului de Asociere nu înseamnă aplicarea imediată a acestuia. Dacă Victor Ianucovici ar fi acceptat scenariul cu numele ”Eu sunt președintele care v-a adus mai aproape de Europa”, procedura de ratificare în Parlamentele statelor membre ale UE l-ar fi ajutat suficient de mult și cel mai probabil s-ar fi întins până în preajma alegerilor pentru funcția de șef al statului sau chiar dincolo de acestea. Deci nu a fost nevoie să pună în aplicare o strategie pe termen scurt – cea de amânare a semnării AA-ului, pentru că tema europeană ar fi rămas prezentă în spațiul public. Nesemnarea ca instrument era inutilă pentru că procesul de ratificare este suficient de complicat încât să ofere suficient spațiu temporal de acțiune. Și degeaba susține acum Victor Ianucovici că va acționa în direcția accelerării proceselor de integrare europeană[3], pentru că nu mai este credibil.  

-         Personalitatea președintelui ucrainean, Victor Ianucovici, și doleanțele sale personale[4]. Despre stilul de conducere al actualului președinte ucrainean se spune că este unul autoritar și că majoritatea deciziilor luate de către el au fost direcționate spre întărirea propriei poziții, el fiind comparat în anumite momente chiar cu Alexandr Lukașenko și nu numai. Și-a dorit mult prea mult timp să devină președinte, ca într-un final să nu valorifice la maxim potențialul funcției pe care o deține. A ignora personalitatea acestuia este o greșeală pe care nu și-o permite nimeni în această situație. La două săptămâni de la refuzul său de a semna Acordul de Asociere în presa europeană și ucraineană au început să apară declarații ale unor oficiali europeni care susțin că Victor Ianucovici nu și-a dorit niciodată semnarea acestui document cu UE, dar mai degrabă a acționat în sensul obținerii unui suport financiar din partea Bruxelles-ului. Pentru Ucraina. Cifra ar fi fost de 20 mlrd[5] euro anual, până în anul 2020.  Oficialul european susține că liderul ucrainean nu a adus argumente convingătoare pentru a-și explica și susține demersul. Dar presa externă îl ajută și calculează datoria externă a statului pe care îl conduce.[6] Într-adevăr, datoriile sunt ale Ucrainei, dar ea e condusă de lideri.[7] Câți dintre ei înțeleg de ce are nevoie cetățeanul? Sau ca să reformulez: de ce nu înțeleg care sunt nevoile cetățeanului? Probabil nu se identifică cu acesta.

Dacă vom continua să insistăm asupra elementului financiar, atunci trebuie să acceptăm faptul că cetățenii ucraineni nu și-au delegat liderii să meargă la negocieri cu europenii pentru bani[8] neapărat, deși acesta nu este ultimul aspect important al ecuației ucraineano-europene în acest dialog bilateral[9].

Cetățenii ucraineni își doresc apropierea de Uniunea Europeană pentru a obține instrumentele necesare cu ajutorul cărora ar putea să-și controleze reprezentanții mai eficient. Sancțiunile[10] introduse împotriva unor personaje politice concrete cu trecut suspect ar putea fi un asemenea instrument. Ucraina nu va fi pedepsită[11]. Liderii responsabili de violențe[12], care au permis utilizarea forței[13] împotriva cetățenilor – da! Europenii au lăsat deschisă ușa pentru Ucraina.[14] Așadar, problema se duce în zona intereselor: ale cetățenilor și ale elitei politice. Atunci când acestea nu coincid la Kiev se declanșează automat mecanismul Maidanului – ca o platformă de exprimare a repulsiei sociale față de ignoranța autorităților. De această dată acest mecanism mai are și extensia ”Euro”, ceea ce-l face mai periculos pentru autoritățile care comentează cinic la adresa străzii, spunând că ”nu există motive pentru proteste.”   

Chiar și așa rămâne valabilă o altă întrebare: de ce Ianucovici i-a îndemnat pe reprezentanții opoziției să aștepte alegerile prezidențiale? Dacă Azarov[15] cădea acum[16], Ianucovici ar fi putut să iasă mai puțin murdar din această afacere a EuroMaidanului, pentru că ar fi avut pe seama cui să pună toată vina pentru nesemnarea și negocierea defectuasă a Acordului de Asociere și deci și propria decizie de nesemnare a documentului. Ar fi putut să tragă de timp... . Ianucovici ori nu înțelege ce vrea ucraineanul de rând, ori nu înțelege că lupta cu proprii cetățeni este costisitoare și prețul poate fi unul mai mare decât un nou mandat prezidențial. Alegătorul ucrainean este de părere că dacă Timoșenco este vinovată, atunci ea trebuie să plătească pentru aceasta. Dar în același timp, alegătorul ucrainean, ca și UE de altfel, știe că justiția nu trebuie să fie selectivă.

Cum ierarhizează ucrainenii interesele naționale: integritatea teritorială, unitatea națională și integrarea europeană?

Într-un articol publicat acum trei ani[17] despre o posibilă destrămare a Ucrainei menționam faptul că în primul rând Rusia este cea care trebuie să evite declanșarea unui asemenea scenariu. Moscova este prima care ar putea să cadă sub incidența efectului domino. Și la Kiev se vorbește despre destrămarea Ucrainei. Mult mai mult decât le-ar fi util rușilor. De fapt, Concepția de politică externă a Federației Ruse, dar și alte documente strategice menționează în textul lor de prea multe ori ”integritatea teritorială” drept interes național. Deci, ca și în cazul cu starea națiunii ruse când în calitate de președinte al statului menționezi de prea multe ori că ai o problemă cu alcoolul, natalitatea scăzută și mortalitatea înaltă, oferi detalii suficiente despre care îți sunt temerile. În cazul dat, în calitate de lider al Federației Ruse trebuie să eviți pe cât de mult posibil discursurile despre potențiala destrămare a statului vecin. Iar dacă ești Vladimir Putin în niciun caz nu trebuie să mai adaugi ”gaz” pe foc, atunci când nimeni nu ți-l cere și să vorbești despre pogromuri. Este indecent. Discursul lui Putin ar putea să genereze mai multă frustrare la Moscova printre participanții la protestele din decembrie 2011, decât să liniștească Kievul. Până și cea mai modestă cifră, oferită de autoritățile ucrainene, despre numărul de participanți la EuroMaidan o depășește pe cea de pe ”Balotnaya”[18].

Interesele naționale au întotdeauna prioritate. Problema apare atunci când trebuie să fie efectuată ierarhizarea lor și mai ales atunci când este aleasă persoana care le definește și le organizează. Riscul este prea mare. În acest caz vorbim despre spațiul ex-sovietic, unde interesele elitei politice și cele ale cetățenilor încă nu coincid întotdeauna. Liderii de formațiuni politice se confruntă cu dilema: ”Protejăm interesele alegătorilor, acționăm în sensul asigurării nevoilor lor sau folosim instrumentele puterii cu care am fost investiți pentru a ne impune în fața lor, forțându-i să ne accepte din lipsă de alternative?” De fapt pe lipsa de alternative se bazează actuala conducere de la Kiev. Strada arată că vrea actuala guvernare demisă, dar tot strada arată că nici liderii partidelor de opoziție nu sunt credibili. Da, ei sunt acolo, printre ei, printre cetățeni, dar ei par să fie mai degrabă invizibili în ochii protestatarilor, care se organizează singuri. Vedem un Klichko, un Yațeniuk și un Tiagnibok[19] puși pe fapte mari, potențiali parteneri de dialog pentru UE și nu numai. Dar mulțimea trece pe lângă ei, pentru că mulțimea știe care îi sunt nevoile și se poate autodisciplina pentru a evita provocările și intruziunile externe[20]. Oare opoziția de la Kiev le pricepe și ea? Dacă încă nu le-a înțeles, atunci trebuie să facă acest lucru foarte repede, altfel ar putea să fie înlocuiți de personaje noi, lipsite de experiență politică[21], dar care știu de ce și pentru ce a ieșit lumea în stradă.

Eficiența străzii este un produs al unității[22] – o unitate cauzată de un obiectiv comun, cel al înlăturării actualei conduceri de la guvernare, pentru că aceasta a fost mult prea orientată spre atingerea propriilor interese și a ignorat prea mult timp interesele Ucrainei. Protestatarii nu mai vorbesc ca la început la fel de mult despre UE și Acordul de Asociere. Acum se vorbește despre cum se poate salva Ucraina[23] de politicieni corupți și autiști față de interesele naționale, despre reforme și transformare cu sau fără ajutorul Europei. Schimbarea conducerii este obiectivul principal. Iar încercarea eșuată a demiterii ”cabinetului” lui Azarov a contribuit în mod decisiv la unificarea tuturor sloganelor sub unul singur:  ”Pentru Ucraina!” Și ca să-l citez pe Jonh Keery: ”Aceasta este o problemă pe care poporul trebuie să o soluționeze cu liderii săi.”

     

Rusia – victoria nu a fost victorie

Deși Siria și alte câteva dosare de politică externă fierbinți din anul 2013[24] au arătat că Rusia este pe val, Ucraina a fost cea care a demonstrat cât de limitată este viziunea Moscovei în spațiul ex-sovietic.[25] Ucraina este foarte importantă pentru liderii ruși: din cauza dimensiunii, din cauza modelului său economic, din cauza poziționării geostrategice, etc.. Dar Ucraina mai este importantă și pentru faptul că ucrainenii sunt printre puținii care înțeleg frustrările rușilor[26]. Ca și în aprilie 2009, Moscova a celebrat victoria mult prea repede. Kievul nu este Chișinău, iar strada aici are memoria rezistenței la temeraturi scăzute.[27] Degeaba adună rușii semnături pentru o intervenție armată în statul vecin[28]. Își complică și mai mult situația.

Probabil scenariul este cel din aprilie 2009[29], dar la o scară mult mai mare: de 45 mln. de oameni, care au o problemă cu liderii lor și pe care doresc să o rezolve. Să nu subestimezi niciodată alegătorul. Ești reprezentantul voinței sale politice și nu alesul lui - aceasta e o lecție pe care niciun lider din spațiul ex-sovietic nu a putut să o asimileze până la capăt.

---

[1] http://lb.ua/news/2013/12/06/244932_otkaz_podpisaniya_sa.html

[2] http://www.utro.ru/articles/2013/12/04/1161135.shtml

[3] http://zn.ua/POLITICS/yanukovich-obratilsya-k-narodu-ukrainy-i-poobeschal-maksimalno-uskorit-process-sblizhenie-s-es-134017_.html

[4] http://rus.newsru.ua/columnists/02Dec2013/heniy.html

[5] http://news2000.com.ua/news/sobytija/v-ukraine/240753

[6] http://www.bbc.co.uk/russian/uk/2013/12/131204_brit_press.shtml

[7] http://finance.liga.net/economics/2013/12/6/infografica/36628.htm

[8] http://www.jamestown.org/single/?no_cache=1&tx_ttnews%5Btt_news%5D=41712&tx_ttnews%5BbackPid%5D=7&cHash=b8e6bb02cc4e9ec5b4805dcecdd3f65e#.UqOCfdJdVGd

[9] http://www.nr2.ru/baltia/474503.html

[10] http://www.ua-today.com/modules/myarticles/article_storyid_60538.html

[11] http://zn.ua/UKRAINE/eshton-evrosoyuz-ne-planiruet-sankciy-v-otnoshenii-ukrainy-134138_.html

[12] http://uainfo.org/yandex/240545-es-i-ssha-rassmatrivayut-spisok-ukrainskih-chinovnikov-scheta-i-vizy-kotoryh-neobhodimo-blokirovat-ves-spisok.html

[13] http://www.hrw.org/news/2013/12/03/ukraine-excessive-force-against-protesters

[14] http://www.kyivpost.com/content/ukraine/european-parliament-deputy-speaker-says-door-for-ukrais-is-open-332794.html

[15] http://www.svoboda.org/content/article/25187922.html

[16] http://tsn.ua/politika/verhovna-rada-otochena-ozbroyenimi-kiykami-berkutom-i-tisyachami-mitinguvalnikiv-323362.html

[17] http://angelagramada.blogspot.ro/2010/05/poate-sfarsitul-ucrainei-sa-ameninte.html

[18] http://www.svoboda.org/contentlive/liveblog/25186950.html#liveblog15504

[19] http://www.youtube.com/watch?v=XgQx-mOEqWU&feature=youtu.be

[20] http://news.liga.net/photo/politics/938010-17_y_den_evromaydana_fotoreportazh.htm#1

[21] http://www.youtube.com/watch?v=F3vRFtaLB20&feature=youtu.be&a

[22] http://www.ua-today.com/modules/myarticles/article_storyid_60295.html

[23] http://www.radiosvoboda.org/contentlive/liveblog/25186821.html

[24] http://www.globalaffairs.ru/redcol/Odnobokaya-derzhava-16227

[25] http://zn.ua/POLITICS/rossiya-prizvala-nato-ne-iskazhat-informaciyu-o-situacii-v-ukraine-134258_.html

[26] http://obozrevatel.com/politics/17980-rossijskomu-zhurnalistu-prishlos-rabotat-na-evromajdane-pod-kriki-govori-pravdu.htm

[27] http://www.bbc.co.uk/russian/multimedia/2013/12/131202_vox_moscow_thoughts_ukraine.shtml

[28] http://thekievtimes.ua/society/283893-rossiyane-sobirayut-podpisi-za-vvod-vojsk-na-territoriyu-ukrainy.html

[29] http://news2000.com.ua/news/sobytija/v-ukraine/240309

Ucraina mai resemnată ca niciodată: Acordul de Asociere nu are legătură cu tema extinderii UE

La data de 02 iulie 2013 ministrul afacerilor externe al Ucrainei, Leonid Kojara, a efectuat o vizită de lucru în Germania, unde s-a întâlnit cu mai mulți oficiali de rang înalt. Leonid Kojara a prezentat în cadrul acestei vizite de lucru care sunt realizările Ucrainei din ultima jumătate de an în ceea ce privește apropierea de Uniunea Europeană. Un accent deosebit partea ucraineană a pus pe oportunitățile pe care le-ar putea avea agenții economici europeni prin descoperirea potențialului pieții ucrainene în cazul în care Kievului i s-ar oferi perspectiva europeană. (Mfa.gov.ua, Pravda.com.ua, Unn.com.ua, UkrInform.ua, Ondarodyna.com.ua, Zn.ua, Economica.com.ua)

După summit-ul bilateral Ucraina – Uniunea Europeană care a avut loc în luna februarie 2013, autoritățile de la Kiev au adoptat un set de măsuri și politici care aveau drept scop accelerarea reformelor politice, economice și sociale, astfel încât într-o perioadă de timp scurtă să se creeze cadrul propice pentru semnarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană până sau în timpul lucrărilor Summit-ului Parteneriatului Estic de la Vilnius, care va avea loc în luna noiembrie 2013.

Scopurile vizitei ministrului afacerilor externe al Ucrainei, Leonid Kojara, în Germania au fost acelea de a prezenta care sunt realizările părții ucrainene în ceea ce privește obligațiile asumate în cadrul Summit-ului de la Bruxelles în luna februarie 2013, dar și continuarea campaniei de convingere a statelor membre ale Uniunii Europene să semneze Acordul de Asociere al Ucrainei la UE.

Vizita lui Leonid Kojara la Berlin este una foarte importantă și merită a fi analizată din mai multe aspecte. În primul rând, la Berlin ministrul afacerilor externe ucrainean a avut un discurs domol, în căutare de orice tip de avantaje în cadrul relației bilaterale Uniunea Europeană – Ucraina. Accent s-a pus mai mult pe oportunitățile care pot apărea pentru agenții economici europeni în cazul în care ar fi semnat Acordul de Asociere cu Ucraina și nu pe avantajele Kievului, fără însă a neglija dorința Ucrainei de a semna acest document. Leonid Kojara a insistat mai puțin pe aspecte politice, care sunt foarte sensibile în continuare. Argumentele utilizate de acesta au ținut să prezinte o Ucraină care ar putea oferi multe avantaje și portunitățile pentru UE nu doar din simplul motiv că ar oferi o piață de desfacere mare pentru producătorii europeni, dar și din cauza că ar oferi acces la multe resurse (metale feroase și neferoase și nu numai), adică materie primă pentru economiile europene. Acest lucru este confirmat de structura și conținutul exportului ucrainean: Ucraina exportă mai multă materie primă și mai puține bunuri și servicii cu taxă pe valoare adăugată înaltă.

Oficialii europeni sunt conștienți de aceste lucruri. Ei nu neagă beneficiile potențiale, dar se tem, totuși, de faptul că Ucraina este un stat destul de mare, care se confurntă în interior cu multe probleme ce pot produce instabilitate politică și economică. În cazul unei eventuale destabilizări interne, garanțiile pe care le poate oferi actuala guvernare sunt insuficiente pentru a argumenta investiții masive de resurse politice și economice europene.

Pe de altă parte, este de neînțeles și atitudinea Uniunii Europene față de Ucraina. O eventuală semnare a Acordului de Asociere nu are drept consecință imediată integrarea acestui stat în UE. Procedura de aderare devine din ce în ce mai complexă, iar negocierile ar putea dura mai mulți ani. Exemplul Croației sau al altor state membre ale Uniunii Europene sunt elocvente în acest sens. Întrebarea care apare aici este următoarea: de ce europenii nu vor să semneze Acordul de Asociere cu Ucraina și de ce se ascund după discursul cu ”eliberarea Iuliei Timoșenco este un imperativ”? Pentru că senzația pe care o lasă actuala desfășurare a evenimentelor este aceea că înșiși europenii negociază separat cu Rusia oportunități în care Ucraina este o monedă de schimb scumpă, dar pe care niciuna dintre părți nu și-o poate asuma.

Dacă vom privi lucrurile din perspectiva Ucrainei, atunci vom observa că aceștia nu mai au încredere demult în sustenabilitatea principiului ”more for more” sau nu au avut-o niciodată. La Kiev ”more for more” este tratat ca ”less for more” de foarte mult timp. Ceea ce fac ucrainenii acum e să-și asigure o relație bună cu Uniunea Europeană, stabilă, fără mari aroganțe în ceea ce privește perspectiva europeană și eventual să se insiste asupra trecerii de la multiraleral track, prin finalizarea tuturor aspectelor ce țin de negocierile pe DCFTA și Acordul de Asociere înapoi în zona dezvoltării relației bilaterale, care oferă mai multe avantaje. Ucrainenii nu-și doresc să sperie Europa, iar discursul lui Leonid Kojara la Berlin confirmă acest lucru: ”Acest Acord nu are nicio legătură cu tema extinderii Uniunii Europene și a posibilei aderări la aceasta a Ucrainei. Asemenea întrebări nu au fost incluse în ordinea de zi.”

Relația bilaterală Ucraina – Uniunea Europeană pare să fie supusă unei schimbări de strategie inițiată de Kiev: Ucraina nu dorește să intre cu forța în Uniunea Europeană, dar își dorește o apropiere și o relație stabilă, în cadrul căreia să se construiască avantaje pentru ambele părți. Cel puțin acesta este discursul oficial promovat acum de Kiev cu multă insistență. De cealaltă parte, Bruxelles-ul trebuie să se gândească foarte bine ce plan de acțiune va adopta în relația cu statele din Parteneriatul Estic după finalizarea negocierilor pe DCFTA și Acordurile de Asociere? Pentru că în acest moment UE pare să nu aibă niciun plan, decât acela de a amâna semnarea și ratificarea acestor documente, ceea ce le-ar putea determina pe cele șase state membre ale Parteneriatului să se orinteză către alte forme de integrare regională, în acest caz concret – Uniunea Eurasiatică. 

A depășit Chișinăul încă o criză politică sau despre cum democratizarea creează fisuri în ”stabilitate”

Oficiali ai Uniunii Europene au salutat la data de 31 mai 2013 alegerea noului cabinet de miniștri de la Chișinău. Acesta va fi condus de ex-ministrul afacerilor externe și integrării europene, Iurie Leancă. În acest context, Uniunea Europeană va continua să sprijine eforturile autorităților pentru implementarea reformelor structurale în Republica Moldova, dacă acestea vor avea o dimensiune socială și se vor face în direcția obținerii unor beneficii tangibile pentru populație. (Europe Press Release, Gov.md)

După un an de stabilitate aparentă[1], Republica Moldova s-a întors iarăși în criza politică. De această dată, Republica Moldova a rămas fără prim-ministru și președinte al parlamentului. În interiorul Alianței pentru Integrare Europeană au apărut fisuri și contradicții din cauza intereselor economice, dar și politice diferite. În consecință această țară a pierdut statutul de lider în cadrul ”Parteneriatului Estic”, iar partenerii occidentali nu mai sunt atât de convinși că autoritățile de la Chișinău vor reuși să gestioneze corect proiectele economico-sociale și procesele politice pe care s-au angajat să le implementeze și pentru care au primit asistență financiară și politică externă.

În această analiză vom încerca să identificăm factorii ce au condus la apariția unor divergențe între discursul oficial și acțiunile concrete ale reprezentanților politici, precum și contradicțiile dintre interesele elitei politice și cele ale societății civile.

Ce-și dorește elita politică din Republica Moldova?

Continuare EAPR

"România și Rusia după 20 de ani"

Titlu: "România și Rusia după 20 de ani"

Autori: Dan Dungaciu, Gabriela Tănăsescu, Tatiana Bitkova, Paraschiva Bădescu, Aristide Cioabă, Darie Cristea, Lucian-Ştefan Dumitrescu, Nadezda Feyt, Mikhail Golovnin, Angela Grămadă, Larisa N. Harea, Constantin Nica, Lorena Păvălan Stuparu, Ileana Racheru, Irina Selivanova, Oana Simion, Daria Ushkalova

Anul apariției: 2013ISBN: 978-973-7745-84-2Număr de pagini: 317

12 iunie .... să ne lingușim! pardon, să ne sprijinim!

Ieri a fost ziua națională a Federației Ruse. Pentru mine - zi obișnuită, pentru ruși - prilej de a sărbători. Nu o să comentez despre câtă vodcă s-a băut, dar o să bag cinci kopeici despre niște lingușitori.

www.nlpmania.ro -

Nu am contabilizat câți politicieni sau pretinși politicieni le-au urat rușilor de ziua lor un pios ”La Mulți Ani!” Or fi fost câțiva sau chiar mai mulți. Dar, nu știu cum se face căci mie mereu îmi cad sub lentila ochelarilor social-democrații lui Șelin. Tare-i ”iubesc”! Ca sarea-n ochi!

Poate aș fi trecut cu vederea dacă la acest citat ”„Sunt ferm convins că de fapt la baza bunelor relaţii între Moldova şi Rusia au stat popoarele noastre, care întotdeauna au fost gata să acorde sprijin reciproc de fiecare dată cînd a fost nevoie”, a declarat Sergiu Coropceanu.” nu aș fi primit câteva comentarii interesante.

Într-adevăr, citatul este un refren, un fel de slogan, o declarație de dragoste, de genul ”o să mă sprijin de tine, Rusie, până va muri partidul!”

Mi-a plăcut o reacție: ”dar poate noi vrem sa ne mai sprijinim cu nemtii, macar sa vedem care sprijina mai bine! Nu mi se pare corect: rusii se sprijina si cu altii, dar noi nu avem voie...Ce fel de relatie e asta? Sec. XXI, fara discriminari!”

E o observație pertinentă. Altfel, ar reieși că toți sunt egali, dar unii sunt mai egali decât alții pentru că au arme, petrol și știu să bată cu pumnul în masă. 

Eu azi vreau să mă sprijin de un stat scandinav, mâine o să vreau să mă sprijin de un stat cu vedere la ocean, poimâine o să vreau să stau rezemată de zidul chinezesc... . Îmi place să visez. Cine îmi poate interzice acest lucru? Corect. Nimeni. Cel mai mult ar trebui să ne temem de lipsa de curaj de a folosi ce avem la îndemână pentru a ne negocia corect proptelile. Există multe oportunități, păcat că nu căscăm nici ochii, nici mâinile la ele. 

Economia rusă în anul 2012. Tendințe și perspective

Azi recomand o carte. Una care s-ar putea să vă intereseze, mai ales pe cei care sunt curioși în privința situației economice a Federației Ruse.

Institutul de Economie Politică ”E. T. Gaidar” a publicat un volum nou despre economia rusească, de această dată pentru anul 2012. 

Din păcate, publicația poate fi accesată doar în limba rusă și se găsește AICI.

Sunt peste 600 de pagini cu analiza situației indicatorilor macroeconomici al Rusiei, precum și cu exemplificarea tendințelor în economia acestui stat.

Lectură plăcută.