Pe 24 august 2010, Agentia Informationala REGNUM a adus la cunostinta publicului larg intentia Fondului Carnegie Endowment cu sediul la Washington de a crea un “grup de lucru non-guvernamental pentru rezolvarea conflictului transnistrean”. Scopul acestui grup de lucru ar trebui sa fie intarirea increderii si a intelegerii reciproce dintre participantii la procesul de negociere in formatul “5+2”. (Carnegie.ru, REGNUM, Nezavisimaya Gazeta, Europa Libera)
Foto: REGNUM.
Pentru CSEEA.
Preluat de CURAJ.NET.
Nerecunoscuta Republica Moldoveneasca Nistreana revine in atentia opiniei publice internationale. Solutionarea acestui conflict est-european se transforma intr-un imperativ politic pentru tot mai multi decidenti al caror interes este de a acumula capital electoral, de a-si impune vointa sau de a-si securiza frontierele. Indiferent de scopul si obiectivele tuturor partilor implicate in negocierea acestui conflict teritorial inghetat, miza este mult prea mare pentru a se evita si in continuare demararea unui dialog mult mai avansat decat cele anterioare.
Cauzele acestei activizari a procesului de negociere a conflictului nu are la baza doar schimbarea conducerii de la Chisinau, ci si transformarea dialogului dintre Federatia Rusa si principalii sai parteneri vestici. Este cunoscut faptul ca rezolvarea echitabila a conflictului pentru toate partile implicate nu se afla in capitala Republicii Moldova si nici macar la Tiraspol – lucru care a amanat pe o perioada nedeterminata ascensiunea Chisinaului spre dezvoltare economica, dar si sociala. Negarea acestui aspect al problemei de catre sefii Kremlinului nu apropie nicidecum momentul solutionarii diferendului.
Anul 2010 este in continuare un an in care liderii de la Kremlin si-au propus sa transforme relatia lor cu Occidentul. Indiferent de natura acesteia, - resetare sau continuarea colaborarii -, evolutia raporturilor politice dintre Moscova si Bruxelles sau Washington nu mai pot fi tratate doar sub aspectul rivalitatii militare sau geopolitice. Nu este corect sa imputam aceasta situatie doar efectelor globalizarii, dar trebuie sa tinem cont de faptul ca Estul si Vestul sunt doua variabile din ce in ce mai interconectate. Criza economica prin care trece Federatia Rusa si setea pentru revenirea in jocul regional de securitate europeana au comprimat foarte mult optiunile liderilor de la Kremlin, sugerandu-le sa adopte o pozitie mult mai echilibrata fata de partenerii lor mai mici din spatiul ex-sovietic. Prioritatile economice ale Rusiei nu mai permit adoptarea unei gandiri bazata in totalitate pe expansionism militar sau politic.
Conform aceleiasi Agentiei de Informationale REGNUM, initiatorii acestui proiect sunt de parere ca la intrunirea de la Mesenberg dintre Angela Merkel si Dmitrii Medvedev, cei doi sefi de state au discutat despre un eventual troc politic: libertate de circulatie pentru cetatenii rusi pe teritoriul Uniunii Europene contra solutionare a conflictului transnistrean, cu respectarea integritatii teritoriale a Republicii Moldova. Astfel, concesiile ar fi multumit ambele parti, ele stand la baza unor proiecte ulterioare destinate intaririi securitatii pe continentul european si nu numai. Perspectivele economice care s-ar deschide pentru antreprenorii rusi sunt vitale pentru resuscitarea economiei rusesti. Organizatorii acestui proiect, colaboratorii Fondului Carnegie din Statele Unite ale Americii, sustin ca implicarea unor experti din majoritatea statelor care sunt parte a procesului de negociere ar putea contribui efectiv la elaborarea unui set de propuneri si recomandari pragmatice, destinate imbunatatirii dialogului si multiplicarii increderii reciproce dintre autoritatile de la Chisinau si liderii nerecunoscuti de la Tiraspol.
In ultimul an acest dialog politic cu privire la solutionarea conflictului transnistrean a fost compromis, acest lucru datorandu-se in principal atitudinii liderilor de la Tiraspol, care se arata a fi sceptici fata de capacitatea noiii guvernari democratice a Republicii Moldova de a negocia. Igor Smirnov sustine ca atitudinea sa este una obiectiva si asta deoarece acesta nu doreste reinceperea discutiilor, ci continuarea celor vechi, in baza documentelor déjà semnate, iar Alianta pentru Integrare Europeana nu cunoaste care este situatia reala a acestui dialog si care au fost succesele obtinute. In schimb, aceleasi autoritati transnistrene propun luarea in calcul de catre Chisinau si opinia publica internationala a posibilitatii de recunoastere a independentei Transnistriei dupa modelul Kosovo, legitimitatea existentei careia a fost recunoscuta inclusiv de Curtea Internationala de Justitie.
In pofida faptului ca precedentul exista, nu s-a grabit nimeni sa ii recunoasca Transnistriei calitatea de subiect de drept international public, nici macar Moscova.
Totusi, exista elemente contradictorii in politica liderilor de la Kremlin in ceea ce priveste abordarea nu a conflictului in sine, ci a relatiei pe care o au acestia cu autotitatile nerecunoscute de la Tiraspol. Declaratia din 13 iunie 2010 a ambasadorului Federatiei Ruse la Chisinau, Valeri Kuzmin, prin care acesta punea semnul egalitatii intre Transnisria si Republica Moldova in procesul negocierilor pentru reglementarea conflictului transnistrean a condus la compromiterea posibilitatii de reluare a dialogului in formatul déjà consacrat mai ales ca doar cu o saptamana inainte, pe 05 iunie 2010, fusese semnat Memorandumul de la Mesenberg, care trebuia sa aiba drept finalitate solutionarea mai multor conflicte regionale, iar Transnistria trebuia sa devina modelul de reusita in acest sens. In timp ce opinia publica internationala se gandea la continutul de facto al Memorandumului, Rusia, prin ambasadorul sau la Chisinau, continua aceeasi politica de minimizare a statutului Republicii Moldova in cadrul negocierilor.
Seria de elemente contradictorii, insa, nu se opreste aici. Si in luna august acestea au continuat sa apara. Ca urmare a depistarii unor afaceri ilicite a unei institutii bancare din Transnistria, care este administrata de Oleg Smirnov, pe pietele financiar-valutare din Federatia Rusa, autoritatile moscovite au sistat ajutorul financiar care era acordat déjà de doi ani Tiraspolului. Evenimentul in cauza ar putea avea cateva consecinte importante pentru regiune. In primul rand, in nerecunoscuta republica nistreana se apropie alegerile prezidentiale. Sfarsitul anului 2009 si prima jumatate a anului 2010 a fost marcat de o usoara lupta interna in Transnistria. Actualul lider nerecunoscut realizeaza faptul ca fara mandat prezidential libertatea sa fizica va fi pusa sub semnul intrebarii, iar fara ajutorul financiar oferit de Rusia pentru plata unui supliment de 15 dolari per pensie unui transnistrean, insusi mandatul sau va fi pus in pericol. Pe de alta parte avem o recomandare din partea lui Serghei Lavrov, adresata aceluiasi ambasador Valeri Kuzmin de a participa pe 02 septembrie 2010 la manifestatiile dedicate zilei proclamarii independentei nerecunoscutei Republici Moldovenesti Nistrene, care iarasi incurajeaza Tiraspolul si nu Chisinaul.
Supararea cauzata de tranzactiile ilicite ale “Gazprombank”, administrata de Oleg Voronin, a fost de scurta durata. Dincolo de aparenta iritare, liderii de la Kremlin continua sa sustina un regim separatist.
Revenind, insa, la initiativa americana trebuie sa adaugam aici ca membri ai acestui grup de lucru non-guvernamental pot sa devina reprezentanti ai societatii civile si ai organizatiilor non-guvernamentale ai tuturor participantilor la formatul de negocieri “5+2”. De asemenea, grupul neformal va include si cateva nume sonore ale politicii externe mondiale. Printre acestea se regasesc Zbigniew Brzezinski, Helmut Sonnenfeldt, David Rockfeller, John Kenneth Galbraith, Evghenii Primakov, Andrei Kozirev, Gheorghii Arbatov. Proiectul déjà a primit sustinerea neoficiala a Ministerului Afacerilor Externe al Federatiei Ruse, noteaza REGNUM, chiar daca pe pagina web a MAE al Federatiei Ruse nu este amintita deloc initiativa.
Recomandarile elaborate de acest grup de lucru vor fi transmise guvernului Statelor Unite ale Americii pentru activitate analitica ulterioara, precum si membrilor formatului de negociere “5+2”.
Dincolo de retorica cu privire la integritatea teritoriala a Republicii Moldova, interesul american in solutionarea acestui conflict trece peste frontiera de est oficiala a acestui stat ex-sovietic. Recunoastem importanta vizitei efectuate de premierul moldovean, Vlad Filat, din acest an in Statele Unite ale Americii, dar este recomandabil a fi luate in calcul si interesele politice ale Casei Albe mai ales din Asia Centrala. Chiar daca initiatorii proiectului sunt de parere ca insesi circumstantele actuale ale regiunii si relatia ruso-europeana reorientata pe profit economic si progres tehnologic ar fi factorii care transforma momentul in unul foarte propice pentru solutionarea conflictului transnistrean, acest lucru nu ne limiteaza sa lansam niste ipoteze suplimentare cu privire la aparitia proiectului anume acum.
Resetarea relatiilor ruso-americane care a avut loc in anul 2009, urmata de adoptarea unor decizii foarte importante pentru securitatea mondiala nu poata fi egalata de necesitatea solutionarii conflictului transnistrean. Prima este, indubitabil, mult mai importanta pentru stabilitatea sistemului de relatii internationale.
In ultimii ani am asistat la intarirea vectorului de politica externa al Uniunii Europene, proces sustinut inclusiv de oficialii americani, care au incurajat aceasta organizatie internationala sa se implice mai mult in solutionarea problemelor existente pe continentul european. Asistenta oferita de Uniunea Europeana in cazul Kosovo a fost un prim exercitiu, destinat acumularii de experienta in tratarea unor asemenea conflicte regionale. Din pacate aceasta provincie nu avea un caracter unic, ea fiind doar una dintre cele cateva surse de instabilitate si insecuritate pentru Europa.
Implicarea in solutionarea conflictului transnistrean nu putea sa se limiteze la nesfarsit pentru decidentii europeni doar la acceptarea calitatii de observator in cadrul conflictului. Interesele de politica externa, dar si de securitate s-au multiplicat si ele odata cu apropierea de Federatia Rusa. Acest lucru presupunea adoptarea unei noi pozitii fata de o Rusie tot mai pretentioasa din punct de vedere al politicii sale externe in vecinatatea apropiata, dar si tot mai obosita din punct de vedere economic si social, ceea ce theoretic nu ar trebui sa-i permita mentinerea aceleiasi linii agresive fata de noua guvernare de la Chisinau. Europa de Est nu inseamna doar state ex-sovietice marginalizate , fara un viitor european apropiat, ci mai ales o zona capabila sa puna sub semnul intrebarii stabilitatea economica si securitatea politica a Uniunii Europene, sustin colaboratorii Fondului Carnegie din SUA. Schimbarea guvernarii de la Chisinau, cumulate cu resetarea relatiilor ruso-americane ar putea contribui in maniera esentiala la avansarea dialogurilor transnistrene.
Sporirea interesului american pentru solutionarea conflictului transnistrean poate fi cauzat de cresterea rolului si eficientei implicarii Uniunii Europene in procesul de negociere a acestuia. Orgoliul politic american pare sa fie afectat intr-o masura mai mare sau mai mica de succesul pe care l-a repurtat UE, prin intermediul Angelei Merkel, in dialogul cu Federatia Rusa. Discursurile despre eventuala transformare a malului drept al Nistrului intr-un teritoriu atractiv din punct de vedere economic si social, stabil din punct de vedere politic, astfel incat sa produca valoare motivationala pentru locuitorii Transnistriei de a relua cursul reintegrarii cu Republica Moldova nu poate fi ignorant. El poate deveni realitate in masura in care autoritatile moldovenesti vor intelege ca aceasta este una dintre solutiile cele mai eficiente pentru apropierea solutionarii diferendului. Dar, atunci cand vorbim despre interesele de politica externa ale SUA, trebuie sa observam si celelalte mutatii in zona spatiului ex-sovietic.
Desi legatura dintre crearea acestui grup de lucru non-guvernamental pentru Transnistria si semnarea unui acord defensiv intre Federatia Rusa si Armenia este destul de fragila, vom insista putin asupra acesteia. Semnarea acestui document la mijlocul lunii august curent a permis prelungirea perioadei de stationare a trupelor militare rusesti pe teritoriul Armeniei. Rusia apare ca garant al integritatii acestui stat asiatic. Continutul noul acord defensiv semnat de Moscova si Erevan trimite semnale negative catre Azerbaijan, punand sub semnul intrebarii posibilitatea de a solutiona un alt conflict regional inghetat – Nagorno Karabah. Astfel, Kremlinul emite un semnal clar ca nu se va retrage din regiune, chiar daca argumentul oficial pare sa fie pericolul pe care poate s ail produca Iranul in regiune. Stationarea trupelor rusesti in Armenia a fost prelungita pana in anul 2044. Concluzia primara pe care o putem extrage in urma acestui eveniment este de a accepta si faptul ca solutionarea problemei Karabahului de Munte a fost amanata pentru ce putin o perioada similara.
Conform continutului Memorandumului de la Mesenberg, semnat pe 05 iunie 2010, Transnistria trebuie sa serveasca nu doar drept model de compromis intre partile implicate, ci si de solutionare eficienta pentru toate conflictele regionale inghetate din spatiul ex-sovietic. Daca acordul defensiv semnat intre Rusia si Erevan a pus sub semnul intrebarii posibilitatea de a rezolva unul dintre aceste conflicte, este logic sa credem ca Statele Unite ale Americii, aliatul loial al Azerbaijanului, insista, de fapt, sa fie reluat dialogul in formatul “5+2” in cazul Transnistriei tocmai pentru a provoca o reactie in lant pentru zonele unde interesul sau este mult mai mare. Singura modalitate de a declansa un asemenea proces este de a sustine initiativele europene, tocmai pentru ca acestea, se pare, au dat cel mai mult randament pana acum.
Fondul Carnegie, prin intitiativa lansata recent de a crea acest grup de lucru non-guvernamental, sustine nu doar necesitatea gasirii variantei optime pentru ca Republica Moldova sa finalizeze cu success procesul de reintregire a tarii, dar cauta in acelasi timp solutii pentru a-si eficientiza prezenta in anumite zone importante din punct de vedere geostrategic si unde sunt in plina desfasurare importante proiecte energetice.
De cateva zile tot primesc si citesc stiri despre refuzul rusilor de a mai importa mere si alte fructe si legume de la noi din tara. Vidite-li, nu le mai convine calitatea acestora, ar avea multe pesticide in ele (le-o fi stat in gat pesticidul ala, precum un os de peste). Daca meciul de-a oina cu vinul l-am mai tolerat, atunci abundenta de declaratii tampite si agramate, din punct de vedere economic, ale veterinarului Oniscenco au implut paharul furiei mele, cauzand o criza de nervi pe facebook, pe care insusi Inamicul Public a apreciat-o cu nota 10 si un “maladetz!” Preluat de CURAJ.NET.Toata discutia s-a pornit de la acest status: “… rusii au uitat ca si Moldova trebuie sa voteze pentru ca ei sa adere la OMC .... si acolo sunt patru reguli de baza pe care trebuie sa le respecte orice stat candidat.... prosti vom fi daca nu ne vom juca cu integrarea lor in economia mondiala, precum se joaca ei cu merele noastre!!!!” Demult nu am mai vazut o asemenea capacitate de reactie din partea moldovenilor, credeam ca subiectul le epuizase intelectul si le obosise degetele de la atatea injurii aduse veterinarului Oniscenco. Dar na! M-am inselat! Nu o sa repet aici ce a declarat fiecare veterinar rus afectat de caldura din acest an prin care a trecut Rusia cu privire la faptul cate garduri ar putea ei vopsi cu vinurile noastre sau ce cantitate de otrava am exportat per mar infulecat de rusi de-a lungul ocupatiei. O sa vorbim despre faptul cum se fac rusii stimati. De 17 ani rusii se chinuie sa adere la Organizatia Mondiala a Comertului. 17 ani! Nici mai mult, nici mai putin. Pana si noi, ultimul stat din Europa, suntem membri OMC. Dar rusii nu-s! Au calcat pe bec, au incalcat mai multe principii de functionare a acestei organizatii, au sfidat partenerii, au facut tot posibilul ca sa iasa cu coarnele inainte si nu au fost acceptati! Multe state din fostul spatiu ex-sovietic, care s-au simtit amenintate de-a lungul timpului, i-au atentionat ca nu vor vota pentru integrarea Federatiei Ruse in OMC, dar ei o tin una si buna: noi avem gazu’, voi n-aveti nika! Asa o fi! Dar voi aveti gazu’, dar nu si banu’! Si degeaba va bazati pe sustinerea Angelutei Merkel, ca daca georgianului nu o sa-i placa mutra voastra nu o sa va voteze! Moldovenii nu-s ca georgienii sau ca polonezii sau ca alte noroade cu guvernari inteligente! La noi fiecare decident tremura, gandindu-se cu infrigurare ca daca va spune ceva nu va mai primi sutana de presedinte de la Moscova! Mai inteligentilor, sutana de presedinte, de spiker sau deputat v-o coase alegatorul prost sau sarac, asa cum este, dar el v-o imbraca si v-o pune pe crestet!Dar sa revin la rusi, ca pe ei eram suparata astazi!Imi punea Oleg Brega urmatoarea intrebare: “…dar nu admiţi deloc că am fi şi noi vinovaţi pentru abateri, nereguli de care ruşii s-au săturat abia acum?”Admit! Recunosc! Dar mai stiu ca in acest an o mare parte din producatorii agricoli si-au lasat in paragina campurile, nu si-au mai stropit viile si livezile din simplul motiv ca nu au mai avut bani pentru achizitionarea acestora. Desigur, Oleg are dreptate atunci cand ne atentioneaza asupra faptului ca acestea sunt vesnice, iar mostenirea de otravuri sovietice scurse in cernoziomurile noastre va avea efect pe termen lung, poate chiar secole. Dar problema in cauza nu are caracter sanitar-informativ si nu este vorba despre calitatea produselor, ci de intimidare politica. De ce decizia de a impune embargo este verbalizata de primul veterinar al statului? De ce nu are ranza s-o spuna chiar Putin? De ce europenilor le place vinul nostru si au ajuns la concluzia ca acesta merita sa fie comercializat pe pietele europene, iar Oniscenco are lesinuri la auzul ca ar putea sa consume vin moldovenesc? Sau strugurii crescuti in subsolurile moscovite sunt de o calitate superioara? Prin atitudinea ostila rusul Oniscenco si toata clica potrivnica produselor de provenienta moldoveneasca si adepta altor restrictii de ordin intern (precum comercializarea la ore tarzii in noapte) au contribuit la cresterea ratei mortalitatii din cauza consumului de vodka contrafacuta. Cum se va lupta Oniscenco (Putin) cu producatorii din subsolurile rusesti? Si sa presupunem ca Oleg are dreptate si moldovenii au butoaie diferite pentru europeni si pentru rusi. Daca rusilor le-a nimerit vinul otravit, atunci logic ar fi sa recunoastem ca ii respectam mai putin pe rusi si mai mult pe europeni. Adica pana si vinificatorii moldoveni au ales cursul vectorului de politica externa, iar aia care ne reprezinta si tin ceva in gura si le este frica s-o deschida ca sa nu piarda acel ceva intorc neputinciosi privirea? Pai daca esti incapabil sa reprezinti interesele alesilor de ce te mai bagi ca musca-n lapte? Stai cuminte in banca ta si nu te mai lauda ca esti alesul norodului, ca acestuia i-a cam ajuns cutitul la os si o sa aleaga sa nu te mai aleaga. Iar la final o sa spun asa: marul meu, viermele meu, nu pune mana pe el!
Hai că-i bună asta, deja a treia oară şterg ceea ce scriu despre ce am văzut cât am fost acasă. Şi parcă de data aceasta nu ar trebui să existe obstacole de ordin sentimental în procesul scrierii – etapa revoluţiilor a cam apus în Moldova, iar rezultatele chiar dacă se cam lasă aşteptate şi mai sunt trase la lumină de câţiva entuziaşti de prin reţelele de socializare şi blogosferă, nu mai pot să producă aceeaşi valoare adăugată.
Preluat de CURAJ.NET.
Majoritatea prietenilor mei erau curioşi să afle ce mai fac moldovenii la un an de la „revoluţie”?
Grea întrebare... . Aş putea să răspund că supravieţuiesc, aş putea să spun că pur şi simplu trăiesc, aş putea să spun că trec pur şi simplu prin viaţă, iar viaţa pe lângă ei... . Dar moldoveanul e optimist! Nu prea contează ce are desenat pe faţă atunci când îl întrebi cum o mai duce, el pur şi simplu îţi răspunde: „Tăt a să şii ghini!” sau „Tăt îi ciotka şî cald în beşi!” Dar, iată că feţele moldovenilor spun altceva. Aceste feţe triste le urmăresc de câţiva ani buni, încă de când am deprins exerciţiul observatului.
Este primul lucru pe care l-am văzut acum două săptămâni când am ajuns în Chişinău: feţe, feţe triste, nu pur şi simplu crispate de griji şi pe care aproape că era zgâriat tabloul trist al traiului de fiece zi al acestor personaje, care la ora şase dimineaţa se perindau în faţa ochilor mei, iar eu aveam senzaţia că trec printr-un serial SF şi văd o mulţime de oameni zombaţi, împinşi din urmă de ceva dur şi grav.
Pe undeva imaginea pe care o aveam în faţă era explicabilă: eu eram în trecere pe aici, oamenii aceştia rămâneau să-şi mute grijile dintr-o zi în alta, cărându-le precum melcii îşi cară casele în spate şi prea puţin sunt printre cei care renunţă să îşi arunce cochilia grea şi s-o schimbe pe ceva mai fiabil. După ce am traversat strada în apropierea casei fratelui meu am prins din zbor două fraze schimbate de două doamne care la ora şase dimineaţa munceau în timp ce alţii dormeau. Prima era măturătoare, a doua era vânzătoare la un chiosc. „ – Şi în fiecare dimineaţă măturaţi pe aici? – Da, în fiecare dimineaţă, îi răspunse vânzătoarea lovind mătura de tulpina unui copac mai bătrân. – Păi, nu înţeleg, sunteţi plătită şi pentru asta? – Nu, dar dacă nu o fac eu, atunci cine să o facă? Şi aşa de abia mi-am găsit ceva de muncă, dacă vreau să am unde să lucrez trebuie să îmi dau interesul... . – Aşa e, îi tare greu, eu iaca abia a doua zi m-am angajat şi mă uitam că în jurul magazinului mereu era curat... ”
În Moldova e tare bine să ai angajaţi. Ai un singur salariat, dar primeşti în schimb un om bun la toate. Eficienţă maximă la preţuri minime. Nu este rău, dar oare cât de bine este?
Merg mai departe, trăgând după mine printre gropile străzii trollerul, care străpungea liniştea acelei dimineţi cu sunetul zgomotos emis de atingerea roţilor cu asfaltul. Dau nas în nas cu un câine, avea ochii cam flămânzi. Eu mă uit la el fără să mârâi, el se uită la mine şi mârâie. Cuţu pare suficient de agitat, eu par suficient de cu inima ridicata în gât. Cuţu, fii cuminte,- îi spun eu zâmbindu-i printre dinţi. O altă doamnă matinală care tocmai ieşise de după colţul unui bloc, perfect aranjată, mă întreabă dacă mi-e frică. Îi răspund negativ dând din cap, realizând că de fapt am spus o minciună foarte gogonată.
După amiază trebuia să mă întâlnesc cu foştii mei studenţi. Am ales terasa din faţa Palatului Naţional. Ajung cu vreo douăzeci de minute mai devreme, decât ora stabilită. Terasa e mare. Încep să aleg un loc cât mai potrivit pentru pălăvrăgeală. Am ales, am ales, până am cules masa care era deservită de o chelneriţă, care nu putea să scoată o vorbă în limba română. Decid să vorbesc nu pre limba ei, ci pre limba mea.
Îmi aduce meniul, unde găsesc o chestie foarte interesantă: o felie de apelsină se vinde la preţul de doi lei.
Hm, în mintea mea încep să se intersecteze o groază de întrebări, care mai de care mai profunde. În primul rând aş vrea să văd faţa unui român care ar dori o felie de apelsină. În al doilea rând sunt foarte curioasă să aflu ce poţi să faci cu o felie de apelsină de doi lei? În al treilea rând aş dori să văd cum îţi e servită această felie de doi lei, pe băţ, pe scobitoare sau într-o farfurie. În al patrulea rând nu înţeleg de ce se uită de sus în jos la mine chelneriţa aceasta cam scundă doar pentru că vorbesc în limba română? Sau poate vrea să mă ridic în picioare şi să-i aduc scuze, doar din simplul motiv că am avut impertinenţa să-i comunic un mesaj în limba foştilor ocupanţi interbelici?
Şi la urma urmei: de ce naiba Moldova mai este şi după 7 aprilie ţara feliilor de apelsină de doi lei??? Asta nu mai este o simplă curiozitate, ci un urlet de disperare! Şi mă gândesc cu groază că în acest moment încep să-mi car şi eu după mine dintr-o zi în alta cochilia despre care aminteam mai sus... .
Din păcate pentru această stimabilă angajată, duelul limbilor vorbite a durat pe parcursul întregii întâlniri, iar la final s-a ales cu o recomandare de a se înscrie la nişte cursuri de studiere a unei noi limbi străine pentru ea şi anume limba română, cică ajută în carieră de când cu dracii aceştia din AIE.
A doua zi am părăsit în grabă Chişinăul. Nici după ce am locuit acolo doisprezece ani, acest oraş nu încearcă să mă convingă că ar trebui să rămân... .
“Expansiunea paşapoartelor” sau “noua veche strategie de extindere” a României prin acordare de cetăţenie… - un punct de vedere mai estic…
Când am primit misiunea de la RONO să scriu acest articol credeam că va fi foarte simplu: cautare „google” cetăţenie română pentru moldoveni (căutare în rusă desigur) şi în doi timpi şi trei mişcări vei obţine un articol foarte frumos despre poziţia Rusiei cu privire la procesul de simplificare a redobândirii cetăţeniei române pentru cei cărora le-a fost retrasă abuziv la 28 iunie 1940 şi urmaşilor acestora până la a treia generaţie.
Preluat de CURAJ.NET.
Mare mi-a fost mirarea când am găsit în foarte multe publicaţii electronice acest anunţ. Autorii lui chiar insistă să vă luaţi viitorul în propriile mâni, adică în propriile paşapoarte, în cele europene. Desigur acest viitor are şi un preţ: dacă eşti cetăţean al Republicii Moldova şi eşti descendent al unor persoane care prin zona anilor 1940 s-au aflat sub „dominaţie românească”, atunci vei plăti 2000 euro, iar pentru ceilalţi, indiferent că te simţi sau nu „faşâsto-rumân” preţul e triplu: 6000 euro. Genele româneşti sunt la mare căutare şi la mare preţ... . Să nu credeţi că sunt naivă şi nu realizez că acest mesaj este postat chiar de „moldoveni”. Nu, nu.... sunt conştientă că tot ai „mei” îşi vând şi mama pentru a „contribui” la formarea României Mari.
Cu toţii cunoaşteţi opinia mea faţă de acest proces: urmaşii trebuie să mai şi demonstreze că o merită sau cel puţin autorităţile române ar trebui să fie atente la cine devine cetăţean român, astfel încât procesul în cauză să nu devină periculos pentru securitatea şi stabilitatea internă a României.
Revenind, însă, la tematica acestui material trebuie să recunosc că procesul de documentare a fost unul lung şi asta deoarece există în presa online o mulţime de articole dedicate acestui subiect şi de foarte multe ori procesul de redobândire a cetăţeniei se transformă în geopolitică. Mirare a produs şi cantitatea de pagini scrise. În momentul în care cauţi opinia ruşilor o găseşti şi pe cea a ucrainenilor - foarte speriaţi de tot ce înseamnă „ROMÂNESC”. Între „românesc” şi „imperiu” există un singur semn şi acela este „=”. Nu există o altă interpretare, nu se acceptă un alt tratament decât cel al inducerii unei temeri faţă de tot ceea ce are provenienţă din ţara vecină. Din punct de vedere istoric au de ce să se teamă:
„Societatea ucraineană are nevoie de un consens în ceea ce priveşte problemele istoriei. Trebuie doar să recunoaştem că toate paginile istoriei Ucrainei sunt istoria Ucrainei, inclusiv în perioada sovietică, precum şi frontierele trasate după război. Punct. Orice încercare de a revizui istoria va conduce la revizuirea hotarelor ucrainene. Şi nu numai cu România. Ucraina doar era compusă din câteva părţi...”, spunea într-un interviu, acordat pentru publicaţia online Cenzor.net.ua pe 10 iunie 2010 istoricul Vitalii Kulik, colaborator al centrului de studiere a problemelor societăţii din Ucraina, citat de Flot2017.com.
Spre fericirea lor pot să stea încă o perioadă de timp liniştiţi pentru că legislaţia în vigoare şi interpretarea normelor de drept internaţional nu permit amestecul abuziv în treburile interne ale unui stat, iar Ucraina încă mai este stat. Dar dacă se va continua politica de intimidare a etnicilor români în Ucraina, atunci autorităţile române vor avea dreptul să utilizeze metoda consacrată deja de „oferire de ajutor şi protecţie românilor”. Cine va putea risposta? Oare nu acest motiv îl invocă Rusia de fiecare când un anumit interes naţional trebuie să fie promovat cu orice scop? Oare nu aceasta este metoda de forţare a frontierelor statelor vecine unde au fost create enclave etnice sau teritoriale, astfel încât să i se ofere geopoliticii ruseşti continuitate? Şi oare nu cu ajutorul unor promisiuni de apărare a drepturilor minorităţilor a ajuns Victor Ianucovici în scaunul de preşedinte?
Problema este că în cazul Ucrainei despre fragmentarea statului se vorbeşte mai mult în interiorul ţării şi nu în exterior. În plus, dacă tot vorbim despre expansiune, atunci le recomandăm vecinilor estici să fie atenţi la modalitatea în care percep ei o relaţie de bună vecinătate şi cum tratează probleme diplomatice cu vecinii lor şi mai estici. Forma în care se manifestă fobia faţă de România ar trebui să preocupe mai puţin decât dependenţa energetică, economică şi militară la care s-au autosupus înşişi ucrainenii.
Şi din nou la şcoală vă învaţă de rău...
Discuţiile cu privire la acordarea de burse de către statul român cu scopul de a îmbuiba minţile tinerilor moldoveni sau ucraineni care visează la un trai mai bun mi se par foarte interesante. Concluzia seamănă cu ceva de genul: mai întâi le dăm burse, apoi mai vedem ce facem cu ei. Şi eu sunt bursieră a României, dar, probabil, ar trebui să mă simt ignorată de autorităţile române care nu s-au sinchisit să mă îndoctrineze cu idei naţionaliste, adică nu şi-au dus la bun sfârşit lucrul cu mine. Nu a venit nimeni să-mi bată la poartă, fluturând promisiuni de viaţă lungă şi trai mai bun în România Mare. A fost alegerea mea, precum a fost şi alegerea altor mii de tineri. Nu ne-a obligat nimeni. Dacă autorităţilor statului Republica Moldova sau Ucraina nu le convenea acest lucru, atunci ar fi trebuit să vină cu o ofertă de studii şi condiţii de trai mai bune în propria ţară, astfel încât creierii, pe care îi deplângeau la Chişinău şi după care încă se mai plânge la Kiev, de origine română de altfel, să nu se pomenească în situaţia de a părăsi capul... .
Ştiţi care este argumentul forte al ucrainenilor? Andrei Novaţkii de la Fondul de Cultură Strategică ne spune:
„În şcolile din România nu se studiază istoria României, dar istoria românilor. La aceştia istoricii din Bucureşti adaugă 2,8 mln. de moldoveni, care locuiesc în Republica Moldova şi 400 mii de moldoveni, care locuiesc în Ucraina (în regiunile Viniţk, Odessa, Cernăuţi). Este posibil ca o asemenea poziţie a „struţului” adoptată de o parte a clasei politice ucrainene să se bazeze pe faptul că politica României nu întâmpină opoziţie nici în Europa şi nici în SUA.”
Când îl întrebi pe un etnic român din Bugeac ce se simte, la început spune că e moldovean, dar dacă îi mai pui aceeaşi întrebare şi a doua oară şi îi oferi două opţiuni „moldovean” sau „român”, răspunsul nu va mai veni atât de rapid şi nu va mai fi obligatoriu primul, pentru că brusc va începe să lucreze subconştientul acela naţionalist, care îi va spune să se mai gândească ce au fost strămoşii lui şi ce aveau ei scrişi în acte.
Ce mai vânează hiena...
Este foarte uşor să învinuieşti alte autorităţi, alte state că-ţi fură cetăţenii. Este mai greu să accepţi că aceşti cetăţeni s-au săturat să suporte încălcarea drepturilor elementare şi să fie trataţi ca cedenţi de suveranitate, după care se merită să se alerge o dată la patru ani pentru că aşa cere Constituţia unui stat aparent democratic. Îi vrei acasă? Atunci ar trebui să întreprinzi ceva în această direcţie şi când spun asta nu mă refer la limitarea drepturilor de a studia în limba maternă sau la intimidarea enoriaşilor care doresc să asculte o liturgie în limba română. Acestea sunt acţiuni care presupun retragerea unei minorităţi în cochilie pentru autoconservare, dar nu pentru mult timp, căci la un moment dat va avea nevoie de oxigen şi va face rost de el, prin întoarcerea la origine şi acceptând faptul că în perioada interbelică strămăşii au fost cetăţeni ai României Mari – în acest caz identitatea naţională va fi sursa de supravieţuire. Sintagma lui Mihail Pokasi „recunoaşte că eşti român şi toate hotarele îţi vor fi înlăturate” poate fi uşor combătută. Statul român nu a pus nimănui pistolul în ceafă, obligându-l să recunoască o identitate falsă sau să se mişte pe teritoriu european, pe când URSS a făcut-o prin crearea unei identităţi false. Nu hiena e de vină şi nici „jertvele de etnie română” care se aruncă într-o gură europeană hapsână. Poate, totuşi, problema e în altă parte?
Să ne decidem: expansionizmu’ e de tip european sau român?
Nu este o glumă, ci o simplă întrebare pe care orice om cu capacitate de exerciţiu deplină ar trebui să şi-o pună atunci când se documentează cu privire la acest subiect şi încearcă să depisteze care ar putea fi originile unor asemenea idei de „europenizare” a procesului de acordare a cetăţeniei. În momentul în care găseşti tot mai multe teorii care mai de care mai incredibile cu privire la expansiunea Uniunii Europene, care ar folosi cetăţenia română pe post de Cal Troian, involuntar îţi pui întrebarea de ce ucrainenii sunt atât de indecişi în privinţa originii pericolului? Să aduci învinuiri României este simplu. Pe undeva vei avea şi nişte argumente, iar dacă nu le ai o să le inventezi, pentru că ştii ce ai făcut sau din simplul motiv că ai acceptat cândva târgul (aici mă refer la admiterea încorporării unor teritorii străine în componenţa Ucrainei), ţi-ai asumat anumite riscuri cu toate urmările procesului. Însă, să teoretizezi fenomenul până la a începe a ridiculiza tot ceea ce înseamnă integrare europeană poate fi catalogat drept infantilism politic. În primul rând pentru că te declari un stat european, cu aspiraţii europene şi euroatlantice şi nici o conducere normală la cap nu ar avea aspiraţii utopice de a se integra într-o comunitate nesănătoasă, cu pretenţii expansioniste şi antidemocratice. Doresc să le reamintesc vecinilor de la Est că nimeni nu îi obligă să se integreze sau să devină stat membru al Uniunii Europene, chiar dacă sunt localizaţi din punct de vedere geografic pe teritoriul Europei. Precedente există şi nu din cele mai nereuşite. Dacă nu îi convine cuiva de la Kiev sau Odessa modelul comunitar de dezvoltare este liber să-l aleagă pe cel elveţian sau norvegian. Liberul arbitru încă nu a fost anulat în această privinţă, chiar dacă spre Kiev politica externă a Uniunii Europene se reflectă sub formă de expansiune cu chip românesc. Şi dacă printr-o minune cei care emit asemenea ipoteze vor alege izolarea sau reîntoarcerea la matca rusă în calitate de model, le mai recomandăm să se gândească şi la resursele pe care le deţine în acest moment Ucraina, este ea capabilă să vâslească singură sau nu? Rusia poate să se împartă cu gaze naturale, dar din păcate este un stat care cerşeşte de la acelaşi model expansionist european ajutor pentru modernizare. În plus, ce dă rusul fără să ceară nimic înapoi?
Cade şi următorul argument, precum că statele care se află la frontiera Uniunii Europene ar putea să aibă aceeaşi soartă ca Albania în perioada URSS sau Cuba la mijlocul secolului XX. Exodul masiv de forţă de muncă din Este spre Vest nu a avut loc nici în anul 2004 şi nici în anul 2007. Investiţiile străine directe la care ar putea fi „supusă” Ucraina în cadrul unui proces de integrare europeană ar aduce beneficii nu doar expansioniştilor europeni, dar şi economiei acestui stat, populaţiei în primul rând. Dar Kievul a ales să scoată paiul (seamănă cu un paşaport la formă şi culoare) românesc din ochii europenilor, uitând de bârna pe care şi-au băgat-o singuri în propria retină, ei înşişi devenind autorii propriei lor scindări teritoriale. Nimeni nu a atentat la integritatea statului ucrainean până nu au făcut-o ucrainenii! Uniunea Europeană nu cere loialitate, ci te provoacă la o atitudine mai responsabilă faţă de propria societate civilă, oferind un model reuşit de dezvoltare economică şi socială, astfel încât stabilitatea să devină termenul care să îi caracterizeze vecinii. Cui nu îi convine o asemenea etichetare? Oricărui actor statal care va alege să se complacă în „stabilitate” şi să uite de reformarea internă a societăţii. Pe ucraineni, încă, nu îi paşte nici stabilitatea şi nici progresul economico-social. Ei sunt preocupaţi de construirea unui stat autoritar şi de argumentarea unor teorii absurde cu privire la expansionismul statelor vecine, care nu au avut niciodată exerciţiul imperialismului.
În acelaşi articol, publicat în anul 2009, Mihail Pokasi spunea că procesul de acordare a cetăţeniei române pentru cetăţenii Republicii Moldova, dar şi pentru etnicii români din alte teritorii ar putea să aibă efectul unei bombe cu efect întârziat, iar România Mare nu este altceva decât o hienă, o subspecie est-europeană, care va activa acest mecanism. Din păcate declanşatorul este în mânile ucrainenilor şi acolo va rămâne şi în perioada următoare pentru că noua conducere de la Kiev nu se arată preocupată de reformarea internă, ci de amplificarea procesului de scindare a societăţii în baza unor argumente naţionaliste.
Statistici, statistici, statistici ...
Pentru a întregi imaginea de ansamblu este necesar să cunoaştem numărul persoanelor cu duble cetăţenii. Din păcate datele de acest gen lipsesc cu desăvârşire. Doar în două articole am găsit referiri, dar şi acelea nu sunt recente.
Astfel, pe pagina electronică a Biroului Informaţional din Odessa al Partidului Socialist Progresiv din Ucraina în anul 2007 era specificat următorul lucru:
„Bunătatea autorităţilor române nu are limite, acestea fiind gata să îi înscrie drept români chiar şi pe ruşii şi ucrainenii care locuiesc în Republica Moldova, dacă aceştia doresc să devină cetăţeni ai statului vecin.
Conform rezultatelor unui monitoring comun româno-ucrainean cu privire la respectarea drepturilor minorităţii româneşti din Ucraina s-a constatat că în anul 2001 pe teritoriul regiunii Odessa locuiau 724 de cetăţeni, care s-au identificat ca români. Pe de altă parte 123800 de concetăţeni se consideră a fi moldoveni. Bucureştiul nu a acceptat o asemenea statistică. Autorităţile române imediat au declarat că moldovenii nu există în realitate, astfel în regiunea Odessa locuind peste 120 mii de români şi nu 724, ceea ce schimbă radical problema.”
Autorii acestui articol au mai adăugat că nu este rentabil să deschizi şcoli cu predare în limba română, după cum insistă România, şi asta deoarece în localităţile unde se regăsesc români sunt foarte puţini copii de această etnie, de la 10 până la 20. Evident că pentru un asemenea număr de elevi nimeni nu va construi o şcoală specială. În plus, există 724 de suflete, dar în paşaport nu există consemnări despre naţionalitate şi atunci de unde să ştii dacă eşti român, ucrainean sau moldovan, se mai întreabă colaboratorii acestui Birou Informaţional, care insistă că Bucureştiul face demersuri clare cu scopul unic de a crea enclave pe teritoriile pe care le consideră româneşti dintotdeauna, astfel încât ulterior, folosindu-se de norme de drept internaţional flexibile, să înghită un întreg stat suveran, după modelul nemţilor în Cehoslovacia.
Pe 24 decembrie 2009, publicaţia rusă “Nezavisimaya Gazeta” oferea într-un articol cu tiltul “Butoiul cu pulbere al Transnistriei” următoarele date cu privire la numărul de cetăţeni ruşi şi ucraineni pe teritoriul nerecunoscutei republici nistrene: “În Transnistria locuiesc 150 mii de cetăţeni ruşi şi 100 mii de cetăţeni ucraineni.”
Dacă autorităţile de la Chişinău vor continua să le limiteze drepturile şi libertăţile, atunci conducerea Federaţiei Ruse va avea toate argumentele de partea sa să îşi întărească prezenţa militară în acest teritoriu cu scopul de a-şi proteja cetăţenii, l-au citat autorii articolului publicat în Nezavisimaya Gazeta pe Igor Smirnov.
Astfel, mai spre est concluzia a fost făcută demult: una din două, ori România are pretenţii imperialiste, ori Uniunea Europeană are pretenţii expansioniste, iar prima o ajută să le atingă. Probabil nu este mare diferenţă între a fi imperialist roman şi expansionist european. Dacă moldovenii déjà s-au decis demult ce doresc să fie, atunci mai rămâne să aflăm ce doresc şi ucrainenii sau alte persoane care pur şi simplu nu au origini române, dar foarte mult îşi doresc să beneficieze de libertatea de circulaţie pe teritoriul Europei. 6000 de euro e mult sau puţin să dai pentru aceasta?
Dosarul "Cetăţenia română" va putea fi accesat în curând pe ROmanian News Online.
Voi reveni cu detalii...
Vernisajul Expozitiei de Fotografii "Sudul Basarabiei" (Bugeac)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
.png)
