Uneori emoția vine de acolo de unde te aștepți cel mai puțin. A mea a venit în același timp cu metroul spre Berceni de la stația Piața Victoriei. După o jumătate de zi în care nu reușisem să mă concentrez din cauza zăpușelii de afară, dar și a celei din creier, pentru că tot încercam să împac trei prieteni, care aveau nevoie de prezența mea la o anumită oră, într-un anumit loc, am ajuns cu limba scoasă afară pe peronul de la Victoriei. La început am crezut că voi avea parte de 15 minute liniștite, căci nu reușisem să găsesc pe fața niciunuia dintre cei care așteptau cuminți trenul ceva care merită să ridici o sprânceană mai mult decât este cazul. Toți erau copleșiți de căldură… .
S-a apropiat trenul. În câteva secunde mașina s-a umplut cu călători, de parcă cineva i-a turnat ca pe o apă într-un pahar. Nu trece mult timp. Suficient cât să te aduni și să îți cauți o bară pe care să o cuprinzi cu palma transpirată. În spatele meu s-a auzit:
”Moldovenii de la Chișinău sunt foarte spirituali, au un chef de viață nebun și sunt glumeți. Am cunoscut câțiva la un training ….”
M-am întors să îi văd pe cei care-i bârfeau, de această dată frumos, pe moldoveni. Erau două fete și un băiat. Păreau de-a dreptul impresionați de descoperirea lor, dar și confuzi în același timp. Probabil clișeele sau experiențele personale au zguduit niște impresii generalizatoare… .
Zâmbesc. Scot telefonul și scriu un mesaj unui prieten, care-l știu mare iubitor de tot ce e moldovenesc și mai ales moldovenesc de dincolo de Prut. Închei cu ”… Metrou. Români bârfesc.” În scurt timp sună:
”- Dă-le peste cap și poți să-i înjuri în rusă!
- De ce? Că doar era de bine?
- A, da? Eu am văzut ”… glumeți. Metrou. Români bârfesc” și am crezut că cineva râde de români.
- Ia mai citește încă o dată!
- Acuș!”
Ajung acasă. Postez aceeași frază pe facebook. O dau spre judecată publică. Aștept cuminte reacții. Ele nu întârzie să apară. Și de bine, și de rău.
Adrian: Mie altceva mi-a plăcut la moldovenii pe care i-am cunoscut (cu referință aici la cei din stânga Prutului). Nu neapărat că sunt glumeți și au chef de viață. Asta nu-i greu. Dacă stăm să comparăm… ei ca să ajungă cetățeni români pleacă de undeva de la minus. Sunt supuși unui efort adăugat, nu e gratis. Bineînțeles și calitatea dobândită în urma efortului suplimentar este mai valoroasă ca cea dobândită pur și simplu. Asta-i face mai bătăioși, asta îmi place mie la ei. Sper că am fost coerent, mă chinui pe un tochscreen
Eu: Aș vrea eu ca toți să fie atât de merituoși.
Adrian: Suntem la capitolul laude. Deschide un post și despre critice, căci am și din alea…
Eu: Poți să continui aici, căci le-a început Alexandru mai sus!
Adrian: În scopul criticii constructive am de zis următoarea chestie: câteodată la unii moldoveni poți observa complexul de copil abandonat. Copil abandonat care stă într-un colț și mușcă pe toată lumea, just in case. Înțeleg contextul istoric, social și așa mai departe și nu condamn. Observ. Observ și spun băieți și fete, suntem la fel, aș prefera să construim ceva pozitiv decât să ne aruncăm priviri ranchiunoase. Astea din urmă nu fac decât să zgândăre orgolii fără sens… .
Valentin: Cei care contează sunt merituoși, subscriu. Îi iubesc pe basarabeni, mi-am găsit printre ei oameni cu care am legat prietenii pe care acasă nu le legam într-o viață.
Ce a spus Valentin despre basarabeni, pot să spun eu despre români. Experiențele contează, dar ele nu ar trebui să stea la baza generalizărilor. Sunt fericiți acei care găsesc pe ambele maluri ale Prutului oameni frumoși, care-i fac să zâmbească, să producă idei și gânduri, să închege niște prietenii sincere și de durată.
Foto: captură google image – Chișinău
.png)
