De ce vă temeţi „moldoveni”? Românii nu muşcă...

Să scriu sau să nu scriu? Asta era întrebarea... . Şi de ce aş scrie? Doar pentru că toţi doresc să le ofer detalii despre călătoria la Chişinău? Doar ca să scap mai uşor de curioşi? Nu este stilul meu! Doar că este foarte greu să scriu acest articol... şi nu prea înţeleg de ce... .

Preluat de STIRI.ROMANISM.NET

Tot se vorbeşte în ultima jumătate de an despre ajutorul pe care trebuie să îl ofere România Republicii Moldova şi nu contează ce fel de ajutor: politic, economic, social, măsurat în cantitate optimă de reprezentanţi juridici pe la foruri internaţionale, dar mai ales europene sau în pomenire la slujbele divine dirijate de Bruxelles. Trebuie să ne ajute România! Trebuie! Dar de ce trebuie? Pe mine, pe tine, pe el: de ce trebuie să ne ajute, românul, dacă noi nu vrem să ne ajutăm? Dacă aţi observat nu am pus întrebarea dacă merităm, ci dacă ne dorim acest lucru?

Pe 1 Decembrie am fost la Chişinău! Nu-mi doream să ajung acolo după o perioadă atât de scurtă, dar forţa de persuasiune şi şantajul emoţional utilizat de prietenii mei pentru a mă convinge a funcţionat foarte bine. Au lovit exact acolo unde trebuia: în inimă! Nu regret nicio clipă alegerea facută: a fost cea mai bună, pentru că mi-a oferit posibilitatea să observ modul în care reacţionăm la susţienerea pe care o jinduim sau o cerşim... .

Am avut onoarea să călătoresc alături de un grup de tineri basarabeni, care îşi fac studiile în Ploieşti, la Universitatea Petrol-Gaze. Doar trei eram din Bucureşti: Andrei, Sergiu şi eu. Un drum plin de glume, veselie şi foi pe care au fost imprimate cântece patriotice (a avut Sergiu Braşoveanu grijă de acest lucru).

Printre cei care am pornit la drum din Bucureşti s-a numărat şi Sergiu Anton – cetăţean al României de la naştere! Sergiu încercase să ajungă la Chişinău şi în luna martie, anul curent, dar cineva acolo sus, adică „Zeiii” guvernării moldoveneşti, au decis altfel: româno-fasciştii nu au ce căuta pe teritoriul Republicii Moldova ca să uzurpeze puterea şi să ne atace statalitatea.

Sergiu ne-a povestit câte ceva din peripeţiile lui, iar noi ca să-i mai diluăm entuziasmul amestecat cu frica întrebării „o să-mi dea sau nu o să-mi dea voie să trec?” l-am chinuit mai tot drumul cu glume, care mai blânde, care mai deocheate.

Foto: Sergiu Anton - pentru prima dată la Chişinău... .

Nu pot să redau în cuvinte emoţiile şi exclamaţiile de bucurie adevărată a lui Sergiu, atunci când a văzut ştampila de intrare în paşaportul lui la vama moldovenească: „Mamăăăă, deci nu-mi vine să cred: mi-au dat drumul!!!!!!!!” Cu gura până la urechi, Sergiu s-a aşezat lângă şofer şi a început să facă poze. Trăgea în el fiecare imagine, fiecare locaţie, fiecare clădire, fiecare om pe care îl vedea, de parcă fuma cel mai scump trabuc din lume.

Ajunşi la Chişinău, în timp ce Sergiu savura aerul capitalei moldoveneşti, eu mi-am reluat activitatea de observator. Aici deja îmi monitorizam concetăţenii, adică reacţia lor la văzul atâtor români.

După Hora Unirii dansată în Piaţa Unirii Principatelor din sectorul Buiucani, am urcat în microbuzul 193, pentru a ajunge la unchii mei. Aveam în geantă un CD „Uniţi sub Tricolor” pe care decisesem să îl las vărului meu, drept cadou pentru ziua numelui: Andrei! Străzile erau inundate de culorile Tricoloarelor, pe care le purtau cu ei oaspeţii din Bucureşti, Iaşi, Ploieşti sau Galaţi. La un moment dat aud: „Iaca, iar au scos aiştia steagurili, iar... .” Am întors privirea şi am văzut o „hari” a unui june care molfăia o „jvacică”. Am zâmbit ironic, dar nu i-am spus nimic... . Mi-am căutat tăcută de gândurile mele mai departe... .

După ce mi-am revăzut rudele, am revenit şi eu în rândurile celor care au decis să aibă parte de un 1 Decembrie deosebit, o sărbătoare a sufletului românesc, neegoist şi plin de dăruire pentru fraţii de dincolo de Prut.

- Ce zi e azi? De ce au scos drapelele? întrebă un pici pe un altul în troleibuz.
- Azi e ziua românilor, adică a tuturor românilor..., adică a românilor..., adică ..., adică am auzit la radio dimineaţă...., nu mai ştiu, îi răspunse al doilea cam fâstâcit.
- Este Ziua Naţională a României pe 1 Decembrie, încercasem să îl scot din confuzie eu.
- Nu da! Asta e. Ai auzit? se înroşise un pic cel care susţinea că ceva a auzit, dar nu este sigur. De fapt era mândru că, totuşi, ştia el ceva.

Pe străzi oamenii se adunau de parcă sosise circul în oraş: care făcea poze, care alerga în urma mulţimii, care îi trimitea pe români acasă la ei, adică în România şi culmea că o făceau în limba română. Emoţii multe, ochi sclipind de bucurie, o mulţime de oameni care aveau deasupra capului trei culori: roşu, galben şi albastru... . O frânghie lungă în aceleaşi tendinţe coloristice oprise traficul pe strada Bănulescu Bodoni, chiar lângă statuia lui Ştefan cel Mare până un conducător auto mai cu tupeu nu a rupt-o... . Un muzicant cu plete lungi şi creţe, care a încercat să strice sărbătoarea sufletului, încercând să îngâne la mandolină cântece în susţinerea lui Băsescu... . O reacţie dură împotriva acestuia din partea participanţilor la acţiune... . Trei fumigene care au vopsit pentru câteva minute imaginea clădirii Guvernului... . O mulţime care a reluat fără oboseală ritualul Horei Unirii... . Trecători de cealaltă parte a drumului, care ezitau să se apropie de noi de parcă am fi purtat un virus ucigător: cel al naţionalismului excesiv... .

Au venit spre noi, au adus cu ei sărbătoarea sufletului românesc, şi-au dăruit inima, iar noi, moldoveni, tot nu avem curajul să ne apropiem de ei, tot ezitam să punem mânile în palmele pe care ni le-au întins în semn de susţinere. Le-am ignorat suportul moral... . Credeţi că vor mai reveni? Fiţi siguri de acest lucru: ei nu renunţă la cei de dincolo de Prut! Sunt insistenţi! Şi-i muşcă doar pe ciocoi..., parcă aşa procedează românii adevăraţi... .

Mulţumesc pentru foto, Sergiu Anton!

Te mai aşteptăm pe la noi ... .

10 comentarii:

Anonim spunea...

Draga Angela, trairile pe care le-am avut atunci, le-am avut si acum cand am citit acest articol...Iti multumesc pnetru tot, dar le multumesc si celorlalti, mai ales lui Sergiu brasoveanu. Ramane sa ne revedem la Chisinau...

Sergiu Brasoveanu spunea...

Foarte frumos articol Angela! Dar sa stii ca eu am observat mai mult reactii bune ale celor care se temeau sa se apropie de noi decat rele! Mai ales cand stateam in fata universitatii pedagocice foarte multi tineri erau in jur si ne admirau si ne sustineau...mai putini ni s-au alaturat, din pacate :(
Asta e... La anul viiot rvor fi mai multi! Iar peste doi ani si mai multi..iar peste cativa ani, vom destui ca sa proclamam unirea neconditionata si pentru vecie a Basarabiei, in vechile ei hotare , Cu Romania!!!
Salutari lui Segiu Anton! :)

Unknown spunea...

Cred că îmi pot da seama de senzația euforică a lui Anton o dată trecut Prutul. Și felicitări Angela pentru modul cum ai pictat acest tablou de emoții, pentr-un moment m-am simțit parte din el.

Burlacu Daniela spunea...

Desi spre "rusinea" mea am preferat sa merg la Alba-Iulia, ma bucur ca pot "retrai" si eu aceleasi senzatii specifice nationalismului excesiv despre care ai vorbit. Din pacate, ai descris si o stare de fapt, a carei simpla idee ma ingrozeste:moldovenii chiar cersesc ajutor, si intr-un stil cat se poate de josnic(cu toate ca pare un pic dur ce zic), fara a face mare lucru in schimb(cu mici exceptii, care insa nu sunt indeajuns). A fost frumoasa serbarea, dar eu propun cu o alta ocazie, sa incercam sa-i si mobilizam pe trecatori..in special tineri..oricum, prin suflet tot sange romanesc ne curge, asa ca nu ne ramane decat sa continuam a lupta impotriva indarjirii tipice si ignorantei imbatabile a unor inconstienti prin definitie...te salut, si astept cu nerabdare un nou articol!

Angela Grămadă spunea...

Sergiu Anton,

Cu siguranta ne vom mai revedea la Chisinau, doar inca nu ai explorat in intregime sufletul orasului! Ne bucuram ca ti-a placut la noi!

Sergiu Brasoveanu,

Am vazut si bune si rele, raman cu speranta ca la anul va fi mult mai bine. Asa sunt eu, un pic mai soacra ... :-P

Stefan,

Abia astept si tu sa ne calci pragul caselor la Chisinau! In cazul tau emotiile vor fi insutite, tu ai de asteptat cel mai mult momentul intalnirii cu Chisinaul! Vom incerca sa nu te dezamagim!

Daniela,

Fie: esti iertata de aceasta data ... :-P.
Din pacate la noi e cam asa: toti trebuie sa ne ajute mai putin noi... . Promit sa urmeze articole la fel de emotive despre romanism/modlovenism.

Aveti grija de voi!

Cu drag,

Angy

Solovastru spunea...

- Azi e ziua românilor, adică a tuturor românilor..., adică a românilor..., adică ..., adică am auzit la radio dimineaţă...., nu mai ştiu, îi răspunse al doilea cam fâstâcit.
- Este Ziua Naţională a României pe 1 Decembrie, încercasem să îl scot din confuzie eu.





1 Decembrie nu e doar ziua României.Pentru ca daca ar fi doar asta cei doi pusti din autobuz nici nu ar avea de ce sa stie despre ce e vorba.Pentru ca ei nu locuiesc (in acest moment) in România .Dar Basarabia e o regiune care cindva cel putin a fost inclusa intre granitele patriei mame. Insa ce sa mai spun despre românii din Timoc (Serbia) sau Vidin (Bulgaria) sau de maramuresenii din Transcarpatia , sau de românii din Ungaria de la Cenad si Jula care n-au fost inclusi niciodata intre granitele României . 1 decembrie nu e si ziua lor? Deci eu zic ca definitia pe care o retinuse junele din autobuz era mai buna. Pentru ca , asa cum tin minte ca a si spus presedintele Basescu la o intilnire cu românii din Serbia la Cladova vara aceasta, statul român , România , isi exercita autoritatea doar in cuprinsul granitelor in timp ce conceptul de românism sau de românime este mult mai larg si de refera la românii de pretutindeni , la toti românii . Iar 1 decembrie tocmai asta este - ziua românimii , a românilor de pretutindeni. Aspectul politic , de zi a statului român este secundar.

Micael spunea...

Wow,Angy,super articolul tau ! Mi-a placut la nebunie !
Apropo de basarabenii care inca sunt cazuti in cap si nu se recunosc ca romani,eu unul nu mi-as face griji in privinta lor,ca doar si noi romanii din Patria Mama am fost cazuti in cap in anii `90 si de abia acum incepem incet ,incet sa ne revenim ! :-)
In concesinta basarabenilor,sunteti pe calea cea buna,iar noi romanii din tara mama o data ce-am constientizat pe deplin existenta si problemele voastre,nu vom mai ezita sa va ajutam incontinuu spre a realiza si voi peste o vreme ca sunteti indentici ca noi,romani adevarati ,asa cum sunt toti cei dimprejurul granitelor actuale ale Romaniei,si care si ei la randul lor incep sa se trezeasca din somnul cel de moarte,in care ne-au adancit barbarii de tiran ...
Succes pe mai departe ,ca eu unul astfel de impresii si analize despre Basarabia vreau sa citesc! :-)

Alina spunea...

Prin si acum trec fiori cand ma gandesc la 1 decembrie.. de fericire desigur :*
extraordinar relatat :*

Anonim spunea...

E un articol foarte bun Angy. Felicitări!

Câți participanți au fost? Câți cetățeni români au participat?
În alte localități din așa zia R.M. au fost alte asemenea manifestări?

Anonim spunea...

Интересно написано....но многое остается непонятнымb