Dumnezeu a dat, dracul a luat, iar Satana şi-a jucat rolul...

Am ignorat intenţionat alegerile prezidenţiale din România. Nu am scris o iotă despre acest lucru, deşi au fost câţiva prieteni care m-au rugat insistent să fac acest lucru sau, cel puţin, să comentez de la peluză spectacolul care s-a jucat pe scena politică românească din ultimele două luni. Motive sunt destule: am prieteni şi colegi mai în toate taberele angajate în acest spectacol, care tocmai s-a sfârşit, nu am drept de vot, dar cel mai important este faptul că nu-mi place Geoană şi m-am simţit cumparată de Băsescu de atâtea ori de cât s-a modificat Legea Cetăţeniei în România în acest an.

Nu am dorit să mă implic nicicum şi din cauza că a fost cea mai murdară campanie la care am asistat. Am evitat discuţiile pe marginea subiectului: într-un cuvânt - m-am fofilat de la expunerea resentimentelor adunate în campaniile electorale ale anului 2009 în calitatea mea de cetăţean şi necetăţean al Republicii Moldova, respectiv României.

Să revenim însă la titlul acestei postări. De cum am deschis ochii dimineaţă şi am văzut rezultatele prezentate de Biroul Electoral Central, neuronul meu a îngânat aceeaşi frază:

„Dumnezeu a dat, dracul a luat, iar Satana şi-a jucat rolul... .”

Este pentru Domnul Geoană... . Îmi pare rău... . Nici nu vreau să ştiu cum este... . Dar... singur e de vină! Nu a avut puţintică răbdare!

De la 05 aprilie 2009 eu nu mai cred în rezultatele exit-poll-ului, chiar dacă acestea sunt confirmate ulterior. Aştept cuminte ce spune CEC-ul sau BEC-ul. Geoană ce face? Începe să ţopăie! Băsescu ce face? Lucrează mai departe! Experienţa şi-a spus cuvântul! Până şi Medvedev a înţeles acest lucru şi nu l-a mai felicitat a doua oară pe VV!

Păi nu a învăţat nimic Domnul Geoană de la preietenii săi de la Moscova, dar mai ales de la Chişinău? Acum se plânge că maşinăria responsabilă cu fraudarea alegerilor a fost mai bună la adversari. Asta este: o investiţie bună se cunoaşte de departe, pardon de două săptămâni! Tare mioritic a mai fost!

Poate nu a înţeles Domnul Geoană sensul titlului, de aceea am decis să-i explic:

- Dumnezeu e unul pentru toţi, deci şi pentru Geoană,
- Dracul – pentru Geoană e Băsescu,
- Satana – pentru Geoană e diaspora... .

Data viitoare fiţi mai atenţi la Satană! ;)

6 comentarii:

Micael spunea...

Da,buna ultima fraza ! Pana cand acesti PSD-ei nu vor invata sa ia in calcul si voturile Diasporei+Basarabiei vor mai lua tepe din astia cu geoana sarind in sus ca tapul la exit-poll-uri !:-)
Insa ma opresc aici ca la noapte am de gand sa scriu si eu un articol pe aceiasi tema . :-)

alraman spunea...

Eventual si alea fraudate tre numarate! Nu? :P
Interesant ca cele mai multe voturi au fost acolo unde nu existau alte partide in comisie!

Anonim spunea...

Pentru informatia neuronului tau, Basescu a “topait” inainte de anuntarea rezultatelor exit-poll-urilor. A declarat ca el e invingatorul cu cateva minute inainte si a anuntat cu exactitate matematica procentul cu care “a castigat”. Mai bine, continua sa faci ce faceai pana acum si lasa-te de politica. Fa o ciorba sau niste placinte, vezi un serial, impleteste ceva, barfeste cu o pritena… Sunt o groaza de activitati care s-ar potrivi mult mai bine cu aptitudinile tale intelectuale.

Angela Grămadă spunea...

Pentru Anonim!

1. eu nu fac politica!
2. iti lipseste cu desavarsire simtul observatiei! nu am spus care a topait primul, ci am specificat ca era mai bine daca asteptau rezultatele BEC!
3. nu tin partea nimanui in aceasta cursa! pe cat de mult nu-mi place Geoana, pe atat de mult nu imi place Basescu!
4. aptitudinile mele intelectuale le folosesc cum imi place mie, nu dupa cum imi dicteaza anonimii, care nu au curaj sa se prezinte, dar stiu sa improaste cu venin!
5. cred ca ar fi bine sa-ti urmezi propriile sfaturi, la cat de frustrat pari a fi!

Numai bine!

Abecedarul spunea...

Ma bucur ca de data asta, cei care "traiesc bine" au hotarat presedintele Romaniei...Data viitoare, politicienii vor face campanie in Diaspora, ca noi oricum nu-i mai credem...!

Anonim spunea...

Geoană e jucăria afaceriștilor români care sprijină PSD, ori sunt membri PSD, care au peste 50 de ani, ce au legături cu rușii; mulți din ei probabil foști agenți ai CCCP, probabil și acum colaboratori ai serviciilor de informații ruse...