Acest articol il supun unei dezbateri publice deschise. El va fi construit din cateva postari. Astept criticile Dumneavoastra la Comentarii.
INTRODUCERE
Dacă în ultimul deceniu al secolului al XX-lea Balcanii de Vest, cu profundele lor probleme politice, etnice, militare şi economice, au ţinut opinia publică internaţională cu privirea aţintită asupra evenimentelor care se derulau în regiune, astăzi alte procese, alte fenomene şi cu totul alte regiuni par să aducă emoţii experţilor în relaţii internaţionale. Administrarea unei noi regiuni geopolitice a devenit brusc importantă pentru specialiştii în politică externă. Aceasta a intrat în vizorul consacratei déjà triade Statele Unite ale Americii – Uniunea Europeană – Federaţia Rusă. Deşi, s-ar părea că noii Balcani Mondiali, adică Asia Centrală, a fost mereu în atenţia “hegemonului”, oricare ar fi fost acesta, abia în ultimul deceniu şi-a adjudecat discuţiile în cadrul celor mai importante forumuri internaţionale. Zbigniew Brzezinski, fin cunoscător al pretenţiilor geopolitice de ambele părţi ale Atlanticului, şi nu numai, scria în prefaţa lucrării care l-a consacrat în rândul celor mai apreciaţi specialişti din relaţiile internaţionale:
“Eurasia este astfel tabla de şah pe care continuă să se dea bătălia pentru supremaţia mondială, iar această luptă implică geostrategia – administrarea strategică a intereselor geopolitice… . Eurasia este centrul lumii şi acela care controlează Eurasia controlează lumea.”[1]
Demersul acestei cercetări nu va fi orientat doar spre studierea raporturilor geopolitice ruso-americano-europene. Ea se doreşte a fi un studiu mai amplu, pentru ca la finalul acestuia să identificăm statul central-asiatic care ar putea să preia rolul de lider, capabil să asigure conservarea regiunii nu doar din punct de vedere religios, dar şi pentru promovarea Asiei Centrale în calitate de centru de putere unitară regională. Asistăm la transpunerea unei triade geopolitice, formată din Statele Unite ale Americii, Federaţia Rusă şi Uniunea Europeană din Balcanii de Vest în Asia Centrală. Acest lucru se întâmplă nu din cauza diminuării rolului primilor ca zonă cu miză geopolitică importantă, ci datorită faptului că noii Balcani Mondiali, în afara de situaţia geografică propice, dispun de importante resurse de hidrocarburi, care în condiţiile creşterii continue a consumului economic vor asigura celui ieşit învingător din această cursă o dezvoltare economică continuă.
Lipsa unui actor statal central-asiatic, capabil să îşi asume rolul de forţă motrice a regiunii, nu poate decât să sporească pretenţiile hegemonice ale oricărui participant al triadei geopolitice, deja formate în acest spaţiu. În această ordine de idei, evenimente ca cele derulate în luna august 2008, vor mai exista. Războiul ruso-georgian poate să reprezinte doar începutul unei noi lupte diplomatice, politice şi chiar militare pentru obţinerea supremaţiei în Asia Centrală.
Triada geostrategică Uniunea Europeană – Statele Unite ale Americii – Federaţia Rusă
O triadă reprezintă o grupare a trei entităţi, care au elemente, caracteristici sau proprietăţi asemănătoare. La începutul secolului XXI era foarte dificil să apreciem Uniunea Europeană drept entitate internaţională, capabilă să îşi asume anumite obligaţiuni politice faţă de multe probleme cu caracter internaţional, din punct de vedere politic aceasta încă nu era pregătită să contribuie la buna rezolvare a acestora, pentru că nu dispunea de capacităţile şi logistica necesară. În plus, este bine cunoscută minimizarea intenţionată de către Statele Unite ale Americii a rolului Europei în rezolvarea conflictelor din Balcani. Cu toate acestea, succesele de politică externă din ultima perioadă ale Uniunii Europene nu mai pot fi neglijate, iar Federaţia Rusă şi Statele Unite trebuie să asculte şi vocea Bruxelles-ului, înainte de a lua decizii şi nu doar aparent, dar, într-adevăr, într-un cadru multilateral.
Fiecare mare putere îşi asigură interesele şi obiectivele naţionale prin crearea unei politici externe, astfel încât să obţină mecanismele şi instrumentele prin care se pot atinge priorităţile într-o manieră transcontinentală. Dacă aceste puteri sunt Statele Unite ale Americii, Uniunea Europeană sau Federaţia Rusă, tendinţele de transpunere a interesului naţional în afara spaţiului adiacent frontierelor lor sunt cu atât mai periculoase pentru actorii mici, care din cauza localizării geografice pot cădea sub incidenţa pretenţiilor primilor.
Cel mai bun exemplu de implicare şi de luare a deciziilor de politică externă în dependenţă de profilul triadei geostrategice alese pot servi Statele Unite ale Amerciii. Casa Albă şi-a modelat politica externă, alternând în plan geopolitic între două asemenea triunghiuri eurasiene: „... primul între Statele Unite şi Uniunea Europeană şi Rusia şi al doilea între Statele Unite, Japonia şi China.”[2]
În dependenţă de procesele politice care au loc în interiorul triadei, Washingtonul adoptă strategii şi dezvoltă structuri organizatorice pentru angajarea sa ulterioară faţă de anumite procese şi evenimente. Majoritatea deciziilor se iau în dependenţă de raporturile reciproce dintre actorii participanţi la triunghiul geostrategic.
Una din trăsăturile de bază ale triadelor geostrategice este existenţa unei alianţe bilaterale, cel puţin la nivel declarativ. Foarte importantă este şi perspectiva din care se face analiza. Relaţiile dintre cei trei participanţi sunt separate, dar şi independente. După cum ştim, ştiinţa matematică a oferit, adesea, soluţii de rezolvare a unor probleme complexe şi altor discipline, relaţiile internaţionale nu sunt o excepţie. În triada sau triunghiul geostrategic, după cum mai este numită aceasta, vor exista întodeauna doi participanţi, care în mod obligatoriu vor avea acelaşi punct de vedere, adică vor avea acelaşi unghi de analiză a procesului supus probaţiunii. Aceştia şi sunt actorii care formează un unghi matematic. Unghiul format de doi dintre cei trei participanţi la triadă, poate să conducă la încheierea unui pact tacit împotriva elementului rămas singur. În matematică unghiul unui triunghi este întotdeauna opus unei lature a acestuia. Dacă încercăm transpunerea pe o hartă politică a acestei triade, observăm cu uşurinţă cum unghiul, format din Uniunea Europeană şi ajutată de Statele Unite, aduce prejudicii majore intereselor geopolitice ale Rusiei, care se vede obligată, prin îndiguire economică şi politică, să renunţe la obiectivele sale de politică externă şi securitate sau să ia atitudine, atacând aliaţii mici ai actorilor care i se opun. Dacă în trecut zona în care era localizat unghiul triadei se afla pe continentul european, mai exact în Balcanii de Vest, astăzi acesta se mută treptat spre Est, însă fără a se opri doar la partea europeană a Eurasiei, ajungând în Asia, cea bogată în zăcăminte de petrol. Ceea ce a făcut posibil acest demers, este capacitatea economică a Uniunii Europene, altfel aceasta s-ar fi mulţumit doar cu calitatea de actor european, important din punct de vedere economic, dar fără ambiţii politice.
Triada care reprezintă interes pentru acest studiu, după cum am menţionat anterior, a organizat trei mari puteri: una cu pretenţii de hegemon – Statele Unite ale Americii, alta cu pretenţii de revenire în politica mondială, dar cu restabilirea statutului deţinut anterior – Federaţia Rusă, iar cea de-a treia adoptând o poziţie demnă de situaţia sa economică – Uniunea Europeană, care prin adoptarea şi implementarea unei politici externe, dar şi a unei politici de securitate şi-a asigurat un impunător capital politic, deşi este un actor non-statal, relativ nou pe scena internaţională.
Tandemul existent între Uniunea Europeană şi Statele Unite ale Americii, prin formarea unuia dintre unghiurile triadei, serveşte interesului general de asigurare a stabilităţii mondiale:
„În prezent, Europa – în pofida puterii sale economice, a semnificativei integrări economice şi financiare şi a solidei veridicităţi a prieteniei translatlantice – este, de facto, un protectorat militar al Statelor Unite.”[3]
Chiar şi aşa, acest lucru nemulţumeşte de foarte multe ori Kremlinul, deoarece el se simte exclus de la procesul de luare a deciziilor, mai ales în zone sau regiuni de primă importanţă pentru restabilirea capitalului geopolitic, necesar promovării reconstituirii vechilor hotare ale Uniunii Sovietice. Când vorbim despre restabilirea spaţiului rus de influenţă geopolitică, nu facem o referinţă strictă la strămutarea fizică a frontierelor, ci doar la stabilirea unui „protectorat” politico-militar faţă de statele ex-sovietice. Evenimentele din luna august 2008, amintite şi puţin mai sus, iarăşi pot servi drept un exemplu concludent în acest sens. Ceea ce trebuie să preocupe în acest moment mai mult experţii, este acest vid geopolitic care se creează între Uniunea Europeană şi Rusia. Ambele îşi doresc să controleze acest spaţiu şi, totuşi, ambele ezită să propună soluţii reciproc avantajoase: Uniunea Europeană arătându-se, în anumite momente, mai îngrijorată de securitatea frontierelor sale, iar Rusia se teme să nu piardă Ucraina, stat important nu doar din cauza legăturilor etnice, dar şi pentru faptul că prin aceasta este asigurată prezenţa Kremlinului în Balcani, iar cei din urmă sunt poziţionaţi pe continentul european, fapt ce-i asigură Rusiei prezenţa în Europa. Astfel, la limită, dar Federaţia Rusia încă mai poate face afirmaţii că este nu doar un stat asiatic, dar şi unul european, capabil să împărtăşească valori occidentale şi să influenţeze politicile pe bătrânul continent. Deşi la nivel declarativ acesta este discursul oficialilor ruşi, opunerea faţă de occident nu ţine de idei şi curente politice, ci de pretenţiile personale ale unor politicieni, care văd Rusia în „... opoziţie cu valorile occidentale pretins universale”[4], susţine teoriticianul german Carl Schmittt.
Au existat mai multe încercări, provenite din posibilele ajustări bilaterale în cadrul triadei în cazul unui demers în favoarea cooperării şi dorinţei de a desena un parteneriat stabil, capabil să atingă un consens convenabil tuturor elementelor implicate. Printre acestea am putea menţiona alianţa ruso-americană în lupta împotriva perpetuării terorismului internaţional după evenimentele de la 11 septembrie 2001. Din păcate cooperarea nu a avut continuitate în timp. De foarte multe ori, interesele naţionale coincid cu ambiţiile politice ale liderilor, ceea ce prejudiciază atingerea unor obiective comune. În mediul internaţional se stabilise, deja, o regulă să tratezi probleme de ordin global prin analiza relaţiilor bilaterale dintre Casa Albă şi Kremlin:
„Starea de spirit a acestor două state influenţează direcţia dezvoltării noii ordini mondiale. Ele fac regulele şi tot ele le încalcă, ele creează instituţii şi tot ele le ignoră. De multe ori rapiditatea cu care se schimbă dispoziţia lor reuşeşte să dezechilibreze sistemul din care fac parte, eliminând din joc mulţi actori care cedează în faţa capacităţii şi a potenţialului pe care-l pot pune cei doi în joc.”[5]
Părerile experţilor cu privire la existenţa acestei triade sunt împărţite. Unii susţin ideea că aceasta s-a organizat din cauza necesităţii menţinerii aceleiaşi stabilităţi globale, iar de cealaltă parte îi regăsim pe cei care sunt de părere că aceasta s-a organizat forţat, pentru că Asia Centrală deţine importante resurse de hidrocarburi, pentru care se fac în prezent cele mai importante mişcări geopolitice, dinpre Vest spre Est. În acest context, teza rusă confrom căreia aceştia pierd spaţiu şi capital geopolitic este argumentată de valurile de extindere ale Uniunii Europene şi ale alianţei Nord-Atlantice. Chiar dacă statele ex-europene văd în procesele de integrare regională soluţia cea mai bună de tranziţie la economia de piaţă şi acces la valorile democratice, conducerile acestora de multe ori devin victime ale intereselor şi obiectivelor marilor puteri. Un număr mare de state asiatice, inclusiv Azerbaijan şi Georgia, au fost incluse în Politica Europeană de Bună Vecinătate, dar şi în recent creatul Parteneriat Estic al Uniunii Europene, care este obligată să se extindă până în Asia din raţiuni economice, dar şi energetice, în pofida faptului că acest proces de lărgire teritorială provoacă mari probleme în interiorul acestui for internaţional. Nu suţinem aici şi ipoteza că cele două state central-asiatice ar putea pretinde în curând la statutul de stat membru al Uniunii Europene. Dimpotrivă, ipoteza că cele şase state care vor beneficia de acest proiect îşi amână prin acceptarea participării şansele de integrare, pentru că sunt calificate ca state instabile din punct de vedere politic, are credibilitate probată şi prin recentele evenimente care au avut loc în Republica Moldova şi Georgia.
Pe de altă parte, Statele Unite ale Americii au nevoie de o Europă extinsă mult mai mult decât de o Europă unită. Un grad mai accentuat de integrare, trecerea peste anumite probleme de ordin instituţional ar face Uniunea Europeană mult mai puternică în faţa rivalului de peste Oceanul Atlantic, slăbindu-i prezenţa pe bătrânul continent. Or, Casa Albă, prin Europa, ajunge mult mai uşor spre Asia Centrală. Conexiunile economice, dar mai ales energetice ale Uniunii Europene, pot prejudicia statutul pe care îl deţin Statele Unite ale Americii în această regiune.
Este foarte interesant că o triadă geostrategică poate să prezinte parteneriatele şi dependenţele între actorii care o formează, nu doar prin perspectiva descrierii raporturilor trilaterale. În dependenţă de unghiurile, adică de poziţionarea în interiorul ei, reprezentată de raporturile bilaterale putem să observăm care sunt soluţiile, acţiunile şi deciziile necesare pentru o bună convieţuire într-o anumită regiune sau cadru economic.
Această percepţie trebuie să devină o necesitate pentru actorii mici, care, de multe ori, adoptă strategii de acţiune externă eronate, care duc la pierderea potenţialului încă mult prea puţin valorificat. Statele din Asia Centrală s-au pomenit încercuite în interesele geopolitice ale unor mari actori. Din păcate pentru acestea, decidenţii cei mai importanţi ai sistemului relaţiilor internaţionale nu ţin cont întotdeauna de interesele actorilor mici. Ba mai mult, aceleaşi valori, promovate în interiorul statelor dezvoltate, sunt ignorate în regiunile din Asia şi Africa. Valorile democratice sunt importante, dar depinde foarte mult de capacitatea receptorului de a le asimila sau de a le înţelege. Chiar dacă în triada supusă analizei în acest studiu avem doi actori ale căror valori sunt preluate de marea majoritatea a participanţilor la viaţa politică internaţională, de multe ori aceştia acţionează în exterior nu tocmai în manieră democratică. De cealaltă parte, Federaţia Rusă, întâmpină mari deficienţe în promovarea democraţiei atât în interior, cât şi în exterior.
VA URMA....
[1] Brzezinski Zbigniew, Marea tablă de şah. Supremaţia americană şi imperativele sale geostrategice – Bucureşti: ed. Univers Enciclopedic, 2000, pag. 12.
[2] Brzezinski Zbigniew, Triada geostrategică. Convieţuirea cu China, Europa, Rusia – Bucureşti: ed. Historia, 2006, pag. 11.
[3] Brzezinski Zbigniew, Triada geostrategică.... – op. cit., 2006, pag. 60.
[4] Chaudet Didier, Parmentier Florent, Pelopidas Benoit, Imperiul în oglindă: Strategii de mare putere în Statele Unite şi în Rusia – Chişinău: ed. Cartier, 2008, pag. 108.
[5] Grămadă Angela, Evoluţia relaţiilor ruso-americane din perspectiva dezbaterii multilateralism/unilateralism – Iaşi: ed. Lumen, 2007, pag. 75.
Dacă în ultimul deceniu al secolului al XX-lea Balcanii de Vest, cu profundele lor probleme politice, etnice, militare şi economice, au ţinut opinia publică internaţională cu privirea aţintită asupra evenimentelor care se derulau în regiune, astăzi alte procese, alte fenomene şi cu totul alte regiuni par să aducă emoţii experţilor în relaţii internaţionale. Administrarea unei noi regiuni geopolitice a devenit brusc importantă pentru specialiştii în politică externă. Aceasta a intrat în vizorul consacratei déjà triade Statele Unite ale Americii – Uniunea Europeană – Federaţia Rusă. Deşi, s-ar părea că noii Balcani Mondiali, adică Asia Centrală, a fost mereu în atenţia “hegemonului”, oricare ar fi fost acesta, abia în ultimul deceniu şi-a adjudecat discuţiile în cadrul celor mai importante forumuri internaţionale. Zbigniew Brzezinski, fin cunoscător al pretenţiilor geopolitice de ambele părţi ale Atlanticului, şi nu numai, scria în prefaţa lucrării care l-a consacrat în rândul celor mai apreciaţi specialişti din relaţiile internaţionale:
“Eurasia este astfel tabla de şah pe care continuă să se dea bătălia pentru supremaţia mondială, iar această luptă implică geostrategia – administrarea strategică a intereselor geopolitice… . Eurasia este centrul lumii şi acela care controlează Eurasia controlează lumea.”[1]
Demersul acestei cercetări nu va fi orientat doar spre studierea raporturilor geopolitice ruso-americano-europene. Ea se doreşte a fi un studiu mai amplu, pentru ca la finalul acestuia să identificăm statul central-asiatic care ar putea să preia rolul de lider, capabil să asigure conservarea regiunii nu doar din punct de vedere religios, dar şi pentru promovarea Asiei Centrale în calitate de centru de putere unitară regională. Asistăm la transpunerea unei triade geopolitice, formată din Statele Unite ale Americii, Federaţia Rusă şi Uniunea Europeană din Balcanii de Vest în Asia Centrală. Acest lucru se întâmplă nu din cauza diminuării rolului primilor ca zonă cu miză geopolitică importantă, ci datorită faptului că noii Balcani Mondiali, în afara de situaţia geografică propice, dispun de importante resurse de hidrocarburi, care în condiţiile creşterii continue a consumului economic vor asigura celui ieşit învingător din această cursă o dezvoltare economică continuă.
Lipsa unui actor statal central-asiatic, capabil să îşi asume rolul de forţă motrice a regiunii, nu poate decât să sporească pretenţiile hegemonice ale oricărui participant al triadei geopolitice, deja formate în acest spaţiu. În această ordine de idei, evenimente ca cele derulate în luna august 2008, vor mai exista. Războiul ruso-georgian poate să reprezinte doar începutul unei noi lupte diplomatice, politice şi chiar militare pentru obţinerea supremaţiei în Asia Centrală.
Triada geostrategică Uniunea Europeană – Statele Unite ale Americii – Federaţia Rusă
O triadă reprezintă o grupare a trei entităţi, care au elemente, caracteristici sau proprietăţi asemănătoare. La începutul secolului XXI era foarte dificil să apreciem Uniunea Europeană drept entitate internaţională, capabilă să îşi asume anumite obligaţiuni politice faţă de multe probleme cu caracter internaţional, din punct de vedere politic aceasta încă nu era pregătită să contribuie la buna rezolvare a acestora, pentru că nu dispunea de capacităţile şi logistica necesară. În plus, este bine cunoscută minimizarea intenţionată de către Statele Unite ale Americii a rolului Europei în rezolvarea conflictelor din Balcani. Cu toate acestea, succesele de politică externă din ultima perioadă ale Uniunii Europene nu mai pot fi neglijate, iar Federaţia Rusă şi Statele Unite trebuie să asculte şi vocea Bruxelles-ului, înainte de a lua decizii şi nu doar aparent, dar, într-adevăr, într-un cadru multilateral.
Fiecare mare putere îşi asigură interesele şi obiectivele naţionale prin crearea unei politici externe, astfel încât să obţină mecanismele şi instrumentele prin care se pot atinge priorităţile într-o manieră transcontinentală. Dacă aceste puteri sunt Statele Unite ale Americii, Uniunea Europeană sau Federaţia Rusă, tendinţele de transpunere a interesului naţional în afara spaţiului adiacent frontierelor lor sunt cu atât mai periculoase pentru actorii mici, care din cauza localizării geografice pot cădea sub incidenţa pretenţiilor primilor.
Cel mai bun exemplu de implicare şi de luare a deciziilor de politică externă în dependenţă de profilul triadei geostrategice alese pot servi Statele Unite ale Amerciii. Casa Albă şi-a modelat politica externă, alternând în plan geopolitic între două asemenea triunghiuri eurasiene: „... primul între Statele Unite şi Uniunea Europeană şi Rusia şi al doilea între Statele Unite, Japonia şi China.”[2]
În dependenţă de procesele politice care au loc în interiorul triadei, Washingtonul adoptă strategii şi dezvoltă structuri organizatorice pentru angajarea sa ulterioară faţă de anumite procese şi evenimente. Majoritatea deciziilor se iau în dependenţă de raporturile reciproce dintre actorii participanţi la triunghiul geostrategic.
Una din trăsăturile de bază ale triadelor geostrategice este existenţa unei alianţe bilaterale, cel puţin la nivel declarativ. Foarte importantă este şi perspectiva din care se face analiza. Relaţiile dintre cei trei participanţi sunt separate, dar şi independente. După cum ştim, ştiinţa matematică a oferit, adesea, soluţii de rezolvare a unor probleme complexe şi altor discipline, relaţiile internaţionale nu sunt o excepţie. În triada sau triunghiul geostrategic, după cum mai este numită aceasta, vor exista întodeauna doi participanţi, care în mod obligatoriu vor avea acelaşi punct de vedere, adică vor avea acelaşi unghi de analiză a procesului supus probaţiunii. Aceştia şi sunt actorii care formează un unghi matematic. Unghiul format de doi dintre cei trei participanţi la triadă, poate să conducă la încheierea unui pact tacit împotriva elementului rămas singur. În matematică unghiul unui triunghi este întotdeauna opus unei lature a acestuia. Dacă încercăm transpunerea pe o hartă politică a acestei triade, observăm cu uşurinţă cum unghiul, format din Uniunea Europeană şi ajutată de Statele Unite, aduce prejudicii majore intereselor geopolitice ale Rusiei, care se vede obligată, prin îndiguire economică şi politică, să renunţe la obiectivele sale de politică externă şi securitate sau să ia atitudine, atacând aliaţii mici ai actorilor care i se opun. Dacă în trecut zona în care era localizat unghiul triadei se afla pe continentul european, mai exact în Balcanii de Vest, astăzi acesta se mută treptat spre Est, însă fără a se opri doar la partea europeană a Eurasiei, ajungând în Asia, cea bogată în zăcăminte de petrol. Ceea ce a făcut posibil acest demers, este capacitatea economică a Uniunii Europene, altfel aceasta s-ar fi mulţumit doar cu calitatea de actor european, important din punct de vedere economic, dar fără ambiţii politice.
Triada care reprezintă interes pentru acest studiu, după cum am menţionat anterior, a organizat trei mari puteri: una cu pretenţii de hegemon – Statele Unite ale Americii, alta cu pretenţii de revenire în politica mondială, dar cu restabilirea statutului deţinut anterior – Federaţia Rusă, iar cea de-a treia adoptând o poziţie demnă de situaţia sa economică – Uniunea Europeană, care prin adoptarea şi implementarea unei politici externe, dar şi a unei politici de securitate şi-a asigurat un impunător capital politic, deşi este un actor non-statal, relativ nou pe scena internaţională.
Tandemul existent între Uniunea Europeană şi Statele Unite ale Americii, prin formarea unuia dintre unghiurile triadei, serveşte interesului general de asigurare a stabilităţii mondiale:
„În prezent, Europa – în pofida puterii sale economice, a semnificativei integrări economice şi financiare şi a solidei veridicităţi a prieteniei translatlantice – este, de facto, un protectorat militar al Statelor Unite.”[3]
Chiar şi aşa, acest lucru nemulţumeşte de foarte multe ori Kremlinul, deoarece el se simte exclus de la procesul de luare a deciziilor, mai ales în zone sau regiuni de primă importanţă pentru restabilirea capitalului geopolitic, necesar promovării reconstituirii vechilor hotare ale Uniunii Sovietice. Când vorbim despre restabilirea spaţiului rus de influenţă geopolitică, nu facem o referinţă strictă la strămutarea fizică a frontierelor, ci doar la stabilirea unui „protectorat” politico-militar faţă de statele ex-sovietice. Evenimentele din luna august 2008, amintite şi puţin mai sus, iarăşi pot servi drept un exemplu concludent în acest sens. Ceea ce trebuie să preocupe în acest moment mai mult experţii, este acest vid geopolitic care se creează între Uniunea Europeană şi Rusia. Ambele îşi doresc să controleze acest spaţiu şi, totuşi, ambele ezită să propună soluţii reciproc avantajoase: Uniunea Europeană arătându-se, în anumite momente, mai îngrijorată de securitatea frontierelor sale, iar Rusia se teme să nu piardă Ucraina, stat important nu doar din cauza legăturilor etnice, dar şi pentru faptul că prin aceasta este asigurată prezenţa Kremlinului în Balcani, iar cei din urmă sunt poziţionaţi pe continentul european, fapt ce-i asigură Rusiei prezenţa în Europa. Astfel, la limită, dar Federaţia Rusia încă mai poate face afirmaţii că este nu doar un stat asiatic, dar şi unul european, capabil să împărtăşească valori occidentale şi să influenţeze politicile pe bătrânul continent. Deşi la nivel declarativ acesta este discursul oficialilor ruşi, opunerea faţă de occident nu ţine de idei şi curente politice, ci de pretenţiile personale ale unor politicieni, care văd Rusia în „... opoziţie cu valorile occidentale pretins universale”[4], susţine teoriticianul german Carl Schmittt.
Au existat mai multe încercări, provenite din posibilele ajustări bilaterale în cadrul triadei în cazul unui demers în favoarea cooperării şi dorinţei de a desena un parteneriat stabil, capabil să atingă un consens convenabil tuturor elementelor implicate. Printre acestea am putea menţiona alianţa ruso-americană în lupta împotriva perpetuării terorismului internaţional după evenimentele de la 11 septembrie 2001. Din păcate cooperarea nu a avut continuitate în timp. De foarte multe ori, interesele naţionale coincid cu ambiţiile politice ale liderilor, ceea ce prejudiciază atingerea unor obiective comune. În mediul internaţional se stabilise, deja, o regulă să tratezi probleme de ordin global prin analiza relaţiilor bilaterale dintre Casa Albă şi Kremlin:
„Starea de spirit a acestor două state influenţează direcţia dezvoltării noii ordini mondiale. Ele fac regulele şi tot ele le încalcă, ele creează instituţii şi tot ele le ignoră. De multe ori rapiditatea cu care se schimbă dispoziţia lor reuşeşte să dezechilibreze sistemul din care fac parte, eliminând din joc mulţi actori care cedează în faţa capacităţii şi a potenţialului pe care-l pot pune cei doi în joc.”[5]
Părerile experţilor cu privire la existenţa acestei triade sunt împărţite. Unii susţin ideea că aceasta s-a organizat din cauza necesităţii menţinerii aceleiaşi stabilităţi globale, iar de cealaltă parte îi regăsim pe cei care sunt de părere că aceasta s-a organizat forţat, pentru că Asia Centrală deţine importante resurse de hidrocarburi, pentru care se fac în prezent cele mai importante mişcări geopolitice, dinpre Vest spre Est. În acest context, teza rusă confrom căreia aceştia pierd spaţiu şi capital geopolitic este argumentată de valurile de extindere ale Uniunii Europene şi ale alianţei Nord-Atlantice. Chiar dacă statele ex-europene văd în procesele de integrare regională soluţia cea mai bună de tranziţie la economia de piaţă şi acces la valorile democratice, conducerile acestora de multe ori devin victime ale intereselor şi obiectivelor marilor puteri. Un număr mare de state asiatice, inclusiv Azerbaijan şi Georgia, au fost incluse în Politica Europeană de Bună Vecinătate, dar şi în recent creatul Parteneriat Estic al Uniunii Europene, care este obligată să se extindă până în Asia din raţiuni economice, dar şi energetice, în pofida faptului că acest proces de lărgire teritorială provoacă mari probleme în interiorul acestui for internaţional. Nu suţinem aici şi ipoteza că cele două state central-asiatice ar putea pretinde în curând la statutul de stat membru al Uniunii Europene. Dimpotrivă, ipoteza că cele şase state care vor beneficia de acest proiect îşi amână prin acceptarea participării şansele de integrare, pentru că sunt calificate ca state instabile din punct de vedere politic, are credibilitate probată şi prin recentele evenimente care au avut loc în Republica Moldova şi Georgia.
Pe de altă parte, Statele Unite ale Americii au nevoie de o Europă extinsă mult mai mult decât de o Europă unită. Un grad mai accentuat de integrare, trecerea peste anumite probleme de ordin instituţional ar face Uniunea Europeană mult mai puternică în faţa rivalului de peste Oceanul Atlantic, slăbindu-i prezenţa pe bătrânul continent. Or, Casa Albă, prin Europa, ajunge mult mai uşor spre Asia Centrală. Conexiunile economice, dar mai ales energetice ale Uniunii Europene, pot prejudicia statutul pe care îl deţin Statele Unite ale Americii în această regiune.
Este foarte interesant că o triadă geostrategică poate să prezinte parteneriatele şi dependenţele între actorii care o formează, nu doar prin perspectiva descrierii raporturilor trilaterale. În dependenţă de unghiurile, adică de poziţionarea în interiorul ei, reprezentată de raporturile bilaterale putem să observăm care sunt soluţiile, acţiunile şi deciziile necesare pentru o bună convieţuire într-o anumită regiune sau cadru economic.
Această percepţie trebuie să devină o necesitate pentru actorii mici, care, de multe ori, adoptă strategii de acţiune externă eronate, care duc la pierderea potenţialului încă mult prea puţin valorificat. Statele din Asia Centrală s-au pomenit încercuite în interesele geopolitice ale unor mari actori. Din păcate pentru acestea, decidenţii cei mai importanţi ai sistemului relaţiilor internaţionale nu ţin cont întotdeauna de interesele actorilor mici. Ba mai mult, aceleaşi valori, promovate în interiorul statelor dezvoltate, sunt ignorate în regiunile din Asia şi Africa. Valorile democratice sunt importante, dar depinde foarte mult de capacitatea receptorului de a le asimila sau de a le înţelege. Chiar dacă în triada supusă analizei în acest studiu avem doi actori ale căror valori sunt preluate de marea majoritatea a participanţilor la viaţa politică internaţională, de multe ori aceştia acţionează în exterior nu tocmai în manieră democratică. De cealaltă parte, Federaţia Rusă, întâmpină mari deficienţe în promovarea democraţiei atât în interior, cât şi în exterior.
VA URMA....
[1] Brzezinski Zbigniew, Marea tablă de şah. Supremaţia americană şi imperativele sale geostrategice – Bucureşti: ed. Univers Enciclopedic, 2000, pag. 12.
[2] Brzezinski Zbigniew, Triada geostrategică. Convieţuirea cu China, Europa, Rusia – Bucureşti: ed. Historia, 2006, pag. 11.
[3] Brzezinski Zbigniew, Triada geostrategică.... – op. cit., 2006, pag. 60.
[4] Chaudet Didier, Parmentier Florent, Pelopidas Benoit, Imperiul în oglindă: Strategii de mare putere în Statele Unite şi în Rusia – Chişinău: ed. Cartier, 2008, pag. 108.
[5] Grămadă Angela, Evoluţia relaţiilor ruso-americane din perspectiva dezbaterii multilateralism/unilateralism – Iaşi: ed. Lumen, 2007, pag. 75.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu