Astăzi creierul meu şi-a luat adio de la “vacanţa” în care intrase de ceva timp. S-a pus cu burta pe presa rusească şi şi-a reluat exerciţiile de gândire geopolitică. A trecut forţat prin mai toate link-urile agenţiilor de ştiri ruseşti. A avut cu ce să se delecteze: ucrainenii intră în campanie electorală, Timoşenco îşi împarte ţara în trei civilizaţii diferite ca să-i fie mai uşor să şi-o însuşească, găgăuzii se ruşinează de ei înşişi, ruşii ajung la concluzia că nu au o politică pentru diasporă adecvată, dar în acelaşi timp îl susţin pe fratele Smirnov să-şi atingă “independenţa” nu doar în vise, ci şi aevea, Berlusconi îl invidiază pe Obama pentru culoare tenului, Putin e în transă că nu mai are ce să conducă, Medvedev se gândeşte că Putin nu mai are ce să conducă şi cum să simtă adrenalina, iar România are şi ea de ales între Ivan şi John… .
Mda…, ce pot să facă aceste interese naţionale… . Grea alegerea pentru Ion… Îşi dă seama că vine iarna şi are omul nevoie de susţinere…, dar dilemă: ce culoare va avea susţinerea: va fi de culoarea Kremlinului sau a Casei Albe?
„… interesul naţional a fost conceput ca: - finalitate generală şi continuă pentru care acţionează fiecare naţiune; - nevoile şi dezideratele unui stat suveran, percepute în relaţiile cu celelalte state ce constituie mediul extern; - suma de scopuri politice privite ca preocupări specifice ale unei naţiuni; - nevoile şi năzuinţele vitale şi mobilurile hotărâtoare ce călăuzesc şi animă acţiunea naţiunii şi statului în viaţa internaţională…” (www.dntb.ro)
Ion este pus în situaţia de a gândi, nu glumă… .
Eu, totuşi, vreau să-i complic şi mai mult traiul lui Ion.
Îl provoc să rezolve următoarea problemă:
Ipoteză:
- Rusia – lupul;
- Ucraina – capra;
- Moldova – varza;
- UE - celălalt mal al râului;
- Barca e la Ion.
Concluzia:
- Cum va ajunge varza întreagă pe celălalt mal, dacă Ion are nevoie de gaze naturale din pădurea lupului, care trec prin grădina caprei, iar vâslele sunt la John?
PS: oficial varza e mai aproape de Ion decât acesta realizează... .
24 comentarii:
Wow,e cam intortocheat articolul tau sau mai bine zis este ca un labilint care iti creaza o stare de confuzie la inceput pana cand il clarifici si retin personajele !
Sincer nu stiu cat de mult are nevoie Romania de gazele rusesti atata timp cat rusii nu prea au cum sa ni le taie daca s-ar supara subit pe noi cum s-au suparat si tot se mai incrunta la ukrainieni,dar in fine...
Nici nu prea vad cum varza(Basarabia) ar putea fi mancata de capra(Ukraina)atata timp cat Ion(Romania)chiar daca inca mai are haine jerpelite si rupte in coate,totusi e membru cu drepturi depline in doua dintre cele mai selecte cluburi de noapte din lume ,in UE si NATO! LOL ! Asta asa ca sa ma pliez pe articolul tau,Angy si sa fiu in consonanta cu tine ! :-)
Eu cred ca varza care dupa mine e prea cruda,ar trebuii sa-si doreasca si sa faca tot posibilul sa ajunga la Ion,care chiar daca inca mai face agricultura cu carul tras de boi,e totusi un taran bun cunoscator al pamantul si ar putea sa ingrijeasca varza mult mai bine decat doua animale dintre care o capra care ar manca-o fara mustrari de constiinta si un urs cu apucaturi firesti animalice care a mai calcat-o in picioare de doua ori incat Basarabia chiar a ajuns varza in sensul ca nu-si prea mai recunoaste neamul si fratii sau cel putin o parte a basarabenilor !
Romania nu are de ales intre John si Ivan, ultimul e respins din start. Fetito, e greu la deal cu boii slabi!
Da Basarabia e "Varza"! :)))
Salutare Angy, eu sunt foarte pragmatic si nu vreau sa gandesc neaparat cu notiuni de geopolitica...Eu stiu sigur un lucru: rusii extrag gazul nu pentru altceva decat ca sa sa fie vandut! Ca doar nu o sa-l manance pe paine... Mai incearca ei sa-l foloseasca ca arma strategica, dar pana la urma interesul economic e mai puternic... Parerea mea.
...sunt totalmente deacord cu tine! Cu mica exceptie ca varza ar trebui sa fie un produss comestibil si pentru lup!...poatechiar mai mult decat pentru capra! Iar Ion......daca numele lui e Iliescu ..... ap sa stii ca el da varza caprei si capra lupului, doar ca lupul sa fie satul! Si din pacate cam multi Ioni sunt, in dreapta Prului, carora nu le pasa de varza! Am mai ramas nooi cei din stanga Prutului, dar suntem slabuti pentru ca multi dintre noi se cred Ivani, iar o parte chiar Jhoni si iarasi ne le pasa de varza noastra =((
Salutare,
Va mai dau un element: barca e politica externa a Romaniei ;)
Anonim,
Mai atent cu apelativele gen "fetito", ca nu cred ca am pascut bobocii impreuna. Te respect pe tine si iti respect si opinia, dar nu incerca sa ma iei cu aroganta si cinism, nu tine... :)
Revenind la problema ta, in care Basarabia e "varza", rezolvarea e simpla: Ion ia varza in barca si pluteste sigur spre celalalt mal, adica UE, lasand lupul si capra sa se clarifice intre ei, cu atat mai mult ca lupul i-a mancat niste iezi caprei, si capra ar putea sa se razbune cumva pe lup, daca sa ne amintim de povestea lui Ion Creanga... Ulterior, Ion ar putea sa revina cu barca ca sa treaca si capra raul, asta daca va supravetui din contactul direct cu lupul...
Hm,
Dar daca se dezintegreaza capra apar anumite riscuri pentru Ion... Mie imi vine greu sa cred ca Yiushcenko ar permite Caprei sa se dezintegreze, dar Timoshenko ieri intr-un articol deja si-a divizat tara in trei parti (pe substrat civilizational - nu stiu ce civilizatii a gasit acolo si toate trei diferite)...
Angy, nu stiu la ce straturi se refera Timoshenco, dar nu cred ca pericolul dezintegrarii "caprei" Ukraina epoate fi o piedica pentru Ion, ba din contra, Ion ar putea sa-i aminteasca "caprei" ca are niste teritorii care nu-i apartin, si daca tot se dezintegreaza...
Daca o sa ne gandim tot timpul doar la altii, ca sa nu-i suparam cumva, sa nu cumva sa se dezintegreze, la noi nu se voa gandi nimeni! Mai ales "haholii", cu zgarcenia si lacomia lor proverbiala!
Asa: daca se dezintegreaza capra (Puff!) Ion ar avea doar de castigat? Bine, accept asta, dar cum ramane cu descoperirea pe flancul estic? Cu cat e mai slabita capra cu atat varza e mai in pericol... .
Nu uitati, va rog, o chestiune: acest lup e omnivor, nu carnivor, a papat multe legume la viata lui ... :)
Eu nu ma gandesc la capra, ma gandesc la Ion si cum as putea sa-i imbunatatesc barca, adica politica externa ... :)
Chiar daca "statul cu fundu'n doua luntri" il caracterizeaza, si deci Ion va incerca sa impace cumva si capra, si varza, pana la urma va trebui sa aleaga totusi intre capra si varza... Cat despre lup, acesta de fapt e urs, si Ion stie sa se pazeasca de ursi, ca are destui in Carpati.
Ideia este ca noi, Basarabia, trebuie sa alegem odata, mergem in UE alaturi de Romania, ori ramanem in CSI, cu maica Rusie, fiind santajati la nesfarsit cu Transnistria?
Hm,
Mai sus cineva spunea ca varza e prea cruda, dar babacu revine si spune ca varza a inflorit, adica din ea iese o varza mai mica, numita Transnistria, ceea ce poate duce la dezintegrarea verzei, aceasta nu va rezista pe timp de iarna si va putrezi...
Cine are nevoie de o varza putrezita?
Angy, pe la noi pe la sud, cand se pregateste pentru iarna, varza se curata bine de tot felul de putregai... Daca tot ai rasfoit presa rusa, cred ca ai citit si aceasta opinie a unui deputat rus despre RM: http://echo.msk.ru/blog/mitrofanov/622513-echo/
Ce parere ai? Ramanem in continuare ostatecii lui Smirnov, sau mergem pe varianta, pe care a mers Romania in 1990 fata de RM, adica recunoastem Transnistria, ca apoi sa o atragem in UE, prin exemplul propriu de bunastare si democratie?... Intreb si eu, ca doar nu dau cu paru'!
Babacu, tocmai disecam mintal acel articol de care ai amintit tu ... :D
Varza noastra e varza, dar rau de tot, ia vezi si aici http://hotnews.md/?p=12593 ... :D
Babacu Salut!
Am si eu o intrebare-sau mai multe! :)
Cati investitori din Romania ai vazut in zona in care locuiesti sau in toata Basarabia? -cu aproximatie
Daca RM este un stat axat mai mult pe producti agricola de ce se importa produse agricole din alte parti?(Ucraina in principal!)
Multumesc! daca reusesti sa imi dai niste rapunsuri
Alraman, nu am acces la informatia care te intereseaza, de aceia nu pot sa stiu cati investitori din Ro sunt in Chisinau si in alte orase din RM, cum ar fi Petrom, numai ca se pare ca si asta e capital rusesc. Stiu doar ca in zona unde locuiesc nu e nici unul, desi exista euroregiunea "Dunarea de Jos"... Cunosc un caz cand o firma din Ro a dorit sa cumpere teren pentru o crescatorie de peste pe malul Prutului, dar nu a reusit, deoarece legislatia din RM nu permite viderea terenurilor persoanelor fizice straine, firmelor cu capital strain sau mixt. Rusii s-au miscat mai repede, au cumparat cea mai profitabila afacere, fabricile de vinuri, acum cumpara si terenuri pa care sadesc vii, ocolind legea prin diferite siretlicuri, cum ar fi cetatenia dubla, sau procurarea terenurilor in prima faza de persoane fizice rezidente, ca in faza a doua sa fie procurate de firma straina, etc.
Referitor la importarea productiei agricole intr-o tara agrara prin definitie, ce sa-ti spun? Este efectul monopolizarii pietei carnii, laptelui, graului, strugurilor s.a de clanurile mafiote, fapt ce a dus la scaderea preturilor de achizitie a produselor locale mai jos de limita, a descurajat complet taranii, care prefera sa lase pamanturile parloaga (e mai ieftin), decat sa investeasca bani pe care nu-i pot recupera din roada, la fel si cu cresterea animalelor. Statul nu ajuta taranul cu nimic, doar cere impozite...
Babacu multumesc pt raspuns!
Nu ma interesa decat daca ai intalnit vreunul pana acum nu situatia in RM! :)
Daca am inteles bine ai acces la internet numai dimineata probabil la locul de munca, sper ca nu iti creez neplaceri din punctul asta de vedere!
Daca totusi ai oarecare libertate in aceasta te-as mai deranja cu cateva intrebari! Daca nu poti sau nu ai chef sa raspunzi nu este nici o suparare! :) Am cam banuit ca lucrurile stau asa si in privinta intrarii rusilor pe piata economica si in legatura cu existenta monopolurilor!
Daca intr-adevar am intuit bine si ai mai mult internet la serviciu-care este motivul conectarii sau neconectarii acasa?
Pretul conectarii sau existenta fizica a legaturilor pt internet!
Alta intrebare este in ce masura taranii au dobandit teren agricol!
Exista in continuare mai mult cohlozuri? Au o oarecare suprafata de pamant pt nevoi personale?
Iti multumesc inca o data pt raspunsul dat si considera ca poti sa imi raspunzi la ultimile intrebari doar daca dispui de timp sau mijloace! :)
Motivul neconectarii internetului acasa {nu e cazul meu) la majoritatea celor de la sate este unul banal-lipsa mijloaceor financiare, la cei tineri, plus lipsa de interes pentru informare coroborata cu munca la camp de dimineata pana seara, la cei mai in varsta... Se mai practica in localitatile rurale internet-cafenele, unde se duc doar elevii, ca sa chiuleasca de la ore, si folosesc in special jocurile electronice...
Totusi, exista destule persoane care au acces la internet acasa, dar marea majoritate sunt copii, ai caror parinti muncesc peste hotare, si folosesc accesul la .net conform cerintelor varstei...
Costurile sunt suportabile, conectarea in jur de 100 ron (costul modem-ului), plata lunara cea mai mica in jur de 30 ron, existenta fizica a legaturilor la internet tot nu exista, e de ajuns sa dispui de un numar de telefon fix, si majoritatea dispun de telefonie fixa.
Referitor la proprietatea asupra terenurilor, prin 2000 s-a efectuat privatizarea in agricultura, s-au lichidat colhozurile, si pamantul a fost distribuit taranilor in proprietate privata, numai ca, spre deosebire de Ro, la noi a fost compromisa total aceasta privatizare. Nu s-a recunoscut dreptul la pamant celor care au fost deposedati prin 1949, cand s-au format colhozurile, si nici mostenitorilor acestora, dar s-a luat situatia la 01.01.1992, cine era atinci membru in colhoz, si s-a dat la toti cate putin, in medie cate 2 ha... Sunt cazuri ridicole, cand unii tarani cu 20-30 de ani de munca in colhoz, au avut nesansa sa paraseasca colhozul cu cateva zile inainte de 1992, si nu au primit pamant, iar unii tineri, in special copii ai functionarilor din conducerea colhozurilor, au intrat in calhoz cu cateva zile inainte ce 1992, si au primit pamant...
Afara de aceasta, fiecare proprietar al unei cote de teren de 2 ha, a primit acest teren in 4-5 locuri, parcelat in fasii de 10-50 ari... Dar cea mai mare problema a fost, ca la teren taranul nu a primit si utilaje agricole, cu care sa-l lucreze, marea majoritate a tehnicii a fost furata, desasamblata...
Colhozuri s-au mai pastrat prin Gagauzia, si sunt folosite de comunisti pentru propaganda lor, de aceia cred ca gagauzii voteaza 80 % cu PCRM...
...am vrut sa zic ca probleme cu legaturile fizice la internet nu exista.
Babacu!
Ms ca ti-ai facut timp sa raspunzi!
In Romania nu s-a facut privatizare CAP-urilor(cooperativelor agricole de productie!-cohloz)! S-au retrocedat in general vechilor propietari-mai mult sau mai putin! :) Au fost impropietariti si cei care nu au avut daca a existat suprafata disponibila! Din cate stiu inca mai exista suprafete care inca nu s-au clarificat juridic!
Daca e vorba de modem pt dialup mi se par f scump(100 ron chiar si din Md)! :) poti sa gasesti in Romania pt ca aici nu prea se mai folosesc!
alraman, fara sa vrei ai atins o problema foarte sensibila-accesul basarabenilor in Romania...Or fi unele preturi mai mici in Ro, dar ai calculat cat costa ca sa ajungi acolo? Chiar daca teoretic viza e gratis, tre' sa cumperi invitatie de la un cetatean roman (minimum 100 ron), tre' sa depui 500 euro pe cont in banca, apoi mai tre' sa faci vre-o trei drumuri la Consulatul Ro din Chisinau, de la mine din localitate sunt 250 km, o calatorie la Chisinau dus-intors ma costa minim 40 ron, deci inca vre-o 120 ron, plus tre' sa mai si mananci ceva, plus timp pierdut si inbulzeala nebuna, si mai exista si riscul sa-ti fie refuzata viza, ca ai fost deja de cateva ori... Acum spune-mi si tu, ce fel de sentimente fata de romani si Romania pot aparea la uniibasarabeni mai pragmatici, care nu prea o au bine cu constiinta nationala...
alraman, am cautat si am gasit ceva informatii despre investitii romanesti in RM. Se pare ca la nivel de Chisinau lucrurile nu stau chiar asa de rau, mai putin in mediul rural, de zona de sud nici nu mai zic. daca te intereseaza, iata link-urile:
http://www.basarabeni.ro/stiri/social/mai-multe-companii-mari-romanesti-isi-anunta-extinderea-in-republica-moldova-1138/
http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/869710/Ilie-Nastase-Afacerile-merg-bine-si-vreau-sa-ma-extind-in-Moldova/
Anonimul de mai sus eram eu, am uitat sa pun numele...
Babacu nu stiam de toate amanuntele astea birocratice! Dar stai putin si gandeste la rece din ce cauza sunt toate obstacolele astea!(in afara de treaba cu invitatia -care se poate rezolva destul de repede si usor-daca nu gasesti un cetatean roman-sunt atati cetateni moldoveni care au obtinut cetatenie romana!)
Treaba cu 500 de euro nu prea este din cauza Romaniei este o cerinta a UE am trecut si noi prin asa ceva!
De mult s-a dorit infiintarea a 2 consulate -cine s-a impotrivit?
Dar toate astea s-ar fi rezolvat f usor daca s-ar fi acceptat propunerea de semnarea a Conventiei pt micul trafic de frontiera pt ca atunci cei care ar fi avut domiciliu intre 30-40 km de frontiera ar fi avut acces fara vize! Cine s-a opus? Daca cineva e intr-adevar pragmatic ar trebui sa raspunda la astfel de intrebari! :)
Sper ca se vor rezolva lucrurile de acum in colo pt ca nu cred ca cineva din Romania ar fi impotriva basarabenilor!
Trimiteți un comentariu