Ţara are nevoie de mine sau eu de ţară?

Pentru mine anul 2009 a început la 05 aprilie... .

M-a trezit telefonul. Zbârnâia tare, dar nu enervant pentru că în acea zi primeam urări de bine şi sănătate. Era ziua mea de naştere şi nu numai: era ziua în care cea mai mare dorinţă a mea era ca lucrurile să se schimbe în bine acolo, acasă. Doar că dorinţele mele şi ale guvernării nu councideau: în genere nu coincidea forma şi conţinutul conducerii de la Chişinău cu percepţia mea despre un stat democratic şi cred că nici cu cea a cititorilor acestui blog. Pe la ora 8 seara rezultatele exit-poll-ului m-au făcut să-mi anulez în suflet petrecerea... .

Evenimentele care au urmat ne-au marcat pe toţi fără excepţie şi dacă nu ne-au marcat, înseamnă că nu suntem oameni, că nu simţim şi ne-am transformat în nişte androizi care au mari probleme cu conştiinţa şi cu apartenenţa la un anumit pământ.

Luna aprilie m-a responsabilizat foarte mult. Au existat momente în care se dădea în mine o bătălie enormă între raţiune şi suflet. Atunci a apărut şi blogul, atunci au apărut primele brief analisys scrise de mine pentru CSEEA: „Tu vei putea să scrii cel mai bine despre evenimentele de la Chişinău... ” îmi spuneau colegii. Nu ştiu dacă mi-a reuşit sau nu acest lucru. Nu pot eu însămi să judec calitatea articolelor... . Nopţi nedormite, câteva zeci de link-uri salvate, proteste în Bucureşti, proteste în suflet, articole pe blog, discuţii lungi, pe alocuri contradictorii şi parcă totul în van... . Vova nu vroia să plece... .

Optimismul părea să reapară în sufletul meu înainte de alegerile din 29 iulie 2009.

Şi din nou discuţii lungi cu prietenii despre alegeri, viitor şi apartenenţe politice. Cele mai ciudate erau momentele în care trebuia să explic de ce o doctorandă în relaţii internaţionale nu este membru de partid. Nu este şi nu va fi în curând: nu aşa înţeleg eu modul de a-mi atinge scopul. Mai bine o iau pe jos, la pas, decât să urc într-o maşină dubioasă, din care nu voi mai coborî întreagă... . Atâta timp cât va fi posibil voi evita apartenenţa la un anumit partid. Acest lucru îl datorez în primul rând părinţilor mei, iar în al doilea rînd mie.

Da, ştiu! Trebuia să fie un discurs de inaugurare, dar cred că realizăm cu toţii că am început să ne jucăm de-a alegerile în momentul în care şi politicienii de la Chişinău au devenit adepţi înflăcăraţi ai simulărilor democraţiei.

Îmi plac provocările, iar participarea în această cursă electorală a fost una plăcută, care mi-a confirmat pentru a nu ştiu câta oară că am mulţi prieteni sinceri, care au gândit global, dar au acţionat local, mai ales în momentele în care pierdeam teren.

Îţi multumesc, Vitalie, că ne-ai ajutat să ne mai descreţim nu doar frunţile, ci şi inimile de tristeţile electorale ale anului 2009.

Le mulţumesc prietenilor şi colegilor mei, care m-au convins să accept provocarea, celor care mi-au testat voinţa şi dorinţa de a învinge.

Sincere mulţumiri tuturor studenţilor mei de la Chişinău, Universitatea „Perspectiva-INT”, care au constituit artileria grea în această campanie. Fără ei nu aş fi reuşit. Ei au mobilizat naţiunea (dacă cumva, cândva mă voi decide să fac un partid ştiu pe cine să iau în echipă).

Aurash, Danutza, Doina, Renata, Irinuka, Diana, Alex, Ştefan, Natalia, Vlad, Smally, Iachimaş, Irina (Upsalla, Suedia), Săndutz şi Otilia, tuturor celor care au votat, vă mulţumesc pentru sufletul pus în buna desfăşurare a campaniei.

Un mulţumesc special consilierilor, atât nordici, cât şi sudici, care au avut încredere în mine şi au ţinut piept diferitor acuzaţii aduse de anumiţi reprezentanţi obscuri ai sexului puternic.

Mulţumesc fratelui meu, Alexandru Grămadă, care a văzut statusul meu şi m-a întrebat: „În ce... te-ai mai băgat de această dată? Îţi trebuie?” şi cu toate acestea a adunat cred că vreo 10 voturi pentru mine de la prietenii săi în momentul în care am început să pierd teren în faţa lui Alex Vorn şi mi-a scris: „Aşa, eu am intrat pe internet să văd rezultatele meciurilor de fotbal şi dau de tine şi campania ta. Am trimis mesaje la prieteni pe mess şi „odnoklassniki”. Aceia din America s-o apucat să te voteze, i-a verifică... ei încă nu dorm... ca noi... .”

PS-uri:

1. Diana, mulţumesc că te-ai oferit să verifici mâine dacă a fost sau nu scos din ordinul meu gardul din faţa Preşidenţiei.

2. Mesaj către Asociaţia Bărbaţilor: vă mulţumesc că v-aţi organizat şi v-aţi găsit şi sediu. Acuma nu v-a rămas decât să vă încuiaţi acolo şi să pierdeţi cheia de la uşă. Veţi face un mare serviciu, atât vouă, cât şi naţiunii.

3. Vom scoate în afara legii atât comunismul, dar şi misoginismul. Acestea vor fi primele acţiuni, după care lucrurile vor reveni la normal, iar ţara se va dezvolta rapid prin atragerea de investiţii străine, relansarea relaţiilor de colaborare cu forumurile economice şi financiare internaţionale, dar şi prin liberalizarea economiei.

4. Am renunţat la ideea de a tăia frunze la câini. Chiar de mâine mă apuc să-i spurc pe actualii reprezentanţi ai guvernăriii, pe ruşi şi alţi tâmpiţi care vor atenta la integritatea ţării noastre în articole pe blog.

5. Sper ca bloggeri din Moldova să formeze cea mai mare mişcare de advocacy şi lobby din lume, care să influenţeze şi să responsabilizeze coaliţia liberal-democrată de la Chişinău.

6. În continuare nu pun de băut, nu dau de fumat şi bani pentru achiziţionarea drogurilor colegilor din Guvern.

7. Conflictul Transnistrean: încă nu ştiu sigur cum, dar promit să iau nu doar atitudine, ci să-l şi rezolv. Dacă nu-mi reuşeşte nici prin aplicarea teoriei celor „3 D” ai lui Oazu, atunci sunteţi îndreptăţiţi să nu mă mai votaţi la următoarele alegeri.

8. Pe facebook am primit mesaje cu intenţii de corupere: nicio şansă – eu sunt un altfel de preşedinte: eu sunt PREŞEDINTĂ! La mine mita nu funcţionează, întrebaţi studenţii.

9. Toate punctele incluse în platforma electorală au rămas în vigoare. Daţi cu copy şi paste de acolo – acestea sunt activităţile pe care îmi voi concentra atenţia (excludeţi tăiatul frunzelor la câini, am încercat cu Grivei – nu-i plac).

10. Somn uşor tuturor. Mă bag la somn. Campania s-a desfăşurat în acelaşi timp cu scrierea proiectului de cercetare pentru doctorat. Concluzia: ambele m-au extenuat... . Dimineaţă ne apucăm de munci grele în folosul naţiunii!!! Doamne, ajută!