Adio Stand by ...

Septembrie s-a dus... . Credeam că va lua şi starea de „stand by” cu el... dar nu a fost să fie... . Creierul meu refuză să colaboreze cu mine. Parcă s-a transformat într-un organ separat şi îşi trăieşte viaţa independent de mine. Este crud! Infidel! Ipocrit!

Eu îl vreau înapoi, să se gândească la relaţii internaţionale, la românism, la „moldovenism”, la chestii utile, reale şi dureroase, dar el îşi face de cap şi visează la cum să mă evite pentru o perioadă nedeterminată... . Eu vreau ca el să muncească, el este leneş... .

Este posibil ca această postare să uimească lumea, dar asta simt în acest moment. Ştiu că pe unii i-aş putea chiar dezamăgi, dar sunt sigură că cei mai mulţi mă vor înţelege... .

Simt nevoia să scriu aceste lucruri. Am foarte mulţi prieteni, amici, cunoscuţi, colegi, care, nu este niciun secret, îmi apreciază modul de a fi, de a gândi, pe alţii, dimpotrivă, îi irită şi-i destabilizează psihic. Asta este... se acceptă!

Simt nevoia să iau o gură de aer care să înlocuiască tot ce este în mine, să scap de „Angelica” şi să rămân doar eu „Angela”. Nu mai vreau să protejez lumea! Vreau un ambalaj pentru mine şi care să fie numai al meu, să mă adăpostească de oamenii şi lucrurile inutile din viaţa mea... . Vreau să scap de paralizia gândirii. În copilărie am avut paralizie facială. Starea creierului meu în acest moment este aceeaşi: apeşi cu degetul să vezi dacă este la locul său, acesta se afundă într-un gol, nu-l simţi, dar ceea ce este în jurul său doare, iar problema cea mai mare este că nu poţi să pronunţi ceea ce te supără. Este acolo, este prezentă agonia, iar eu stau şi o privesc cum se dezvoltă... .

Retragearea este o soluţie? Nu! Am încercat şi nu a mers... . Să te impui să dai randament este o altă soluţie? Nu! Am încercat, dar nici asta nu a mers... . Şi ce mă fac? Trebuie să scriu în continuare şi despre lucrurile rele pe care le simt, nu doar ceea ce ar dori alţii să citească scris de mine. Am obişnuit cititorii acestui blog cu postări mai mult sau mai puţin „corecte” şi „adecvate” statutului meu de formator de opinie. Ei bine, eu nu sunt doar formator de opinie, sunt în primul rând Om şi îmi voi cere permisiunea de la voi să mai şi greşesc, dar să fac acest lucru într-un mod specific mie.

Îmi cer scuze pentru această postare, aveam nevoie de ea... pentru mine, nu pentru naţiune... . Astăzi naţiunea să-şi ia o pauză din viaţa mea pentru că a venit toamna şi în sufletul meu... .