MOLDOVA. LA RĂSCRUCE...

Vinerea trecută am avut fericita ocazie să particip la un focus-grup la care au fost invitaţi mai mulţi tineri basarabeni, organizat de Fundaţia Soros România, care doreşte să elaboreze un ghid pentru cei care sosesc în România, astfel încât să le facă mai uşoară adaptarea pe meleagurile româneşti.

Foto: Hultan Files Wordpress

La sfârşitul întrunirii, care a avut loc într-o atmosferă caldă, amicală, chiar dacă nu ne cunoşteam între noi, am primit în dar o carte, titlul căreia este „Moldova. La răscruce”, volum îngrijit de Sergiu Panainte, coordonator de program în cadrul Fundaţiei. Lansarea volumului a avut loc pe data de 02 octombrie 2009 la Bucureşti.

Am citit această publicaţie dintr-o răsuflare. O lectură despre lucruri care dor: peisaj media de la Chişinău, analiză a sistemului politic, analiza legislaţiei în vigoare în domeniul liberei exprimări şi a întrunirilor, abuzuri, corupţie. Conţinutul se referă în cea mai mare parte la evenimentele din capitala Moldovei derulate în perioada celor două alegeri. Practic, am avut parte de o contabilizare a tuturor fărădelegilor săvârşite de fosta guvernare, care, după cum penţionează autorii, este o afacere de tip „Partid Comunist SA”.

Mai jos o să redau câteva spicuiri din carte.

“Valul de revoluţii „colorate” din 2003 - 2004 a provocat o mişcare oportunistă din partea lui Voronin de apropiere de UE, ceea ce mulţi au numit „revoluţia din capul lui Voronin”. Dar planul de acţiuni Moldova - UE care presupunea democratizare şi reforme ameninţa „verticala puterii”, baza puterii lui Voronin, şi astfel a intervenit „contrarevoluţia din capul lui Voronin”. Libertatea presei a fost limitată, intimidarea opoziţiei prin folosirea abuzivă a statului a devenit fapt obişnuit. Europenizarea Moldovei a rămas la un nivel superficial, autorităţile adoptând o mulţime de legi cu specific european, dar fără a le implementa. Anul electoral 2009 a venit peste o ruptură politică ireconciliabilă între PCRM şi opoziţie, violenţa politică mutându-se în stradă în aprilie 2009. Opoziţia a reuşit să preia iniţiativa prin repetarea alegerilor în iulie şi preluarea majorităţii parlamentare, deşi insuficientă pentru alegerea unui nou Preşedinte.”(pag. 9)

“Italianul Cesare de Montis (şeful Delegaşiei Comisiei Europene la Chişinău – n. m.) a ocupat funcţia de şef al delegaţiei în ultimii ani şi a preferat un rol public puţin activ. În schimb, „faţa” UE la Chişinău a fost reprezentantul special Kalman Miszei. Deşi nu are control asupra programelor europene acolo, ci mai degrabă o funcţie simbolică de reprezentare, reprezentantul special a devenit în simbolisticapublică purtătorul de cuvânt al Uniunii la Chişinău. Însă această dualitate, precum şi greşelile făcute de Miszei încep să aibă rezultate negative. Pentru Solana şi deci şi pentru Miszei, conflictul din Transnistria a fost prioritatea în toţi aceşti ani. Se pare că au considerat acest conflict ca cel mai uşor de rezolvat dintre conflictele care marchează relaţia cu Rusia şi au dorit să facă din Transnistria un exemplu. Pentru asta, era nevoie de un guvern stabil la Chişinău. Punând Transnistria şi stabilitatea la Chişinău înainte de orice, Miszei a făcut greşeala de a-şi înstrăina opoziţia de acolo. Este acuzat că a ignorat constant semnalele negative privind autoritarismului lui Voronin şi s-a comportat mereu ca şi cum ar fi fost convins că fără PCRM nu se poate guverna. În timpul vizitei noastre de documentare la Chişinău am fost uimiţi de gradul de neîncredere şi frustrare manifestat în rândurile opoziţiei, jurnaliştilor şi activiştilor anti-Voronin împotriva lui Kalman Miszei. „A fost omul loial a PCRM”, „Noi îl înţelegem ca un personaj care apără interesele Rusiei aici” – doar câteva dintre calificativele apărute la adresa sa în timpul interviurilor de la Chişinău. O altă acuzaţie este că după blocajul politic din aprilie a încercat să convingă partidele din opoziţie să acorde PCRM „votul de aur” care ar fi dus la alegerea unui nou preşedinte din partea comuniştilor şi, deci, la asigurarea stabilităţii. Deşi acest lucru este negat oficial, cert este că reprezentantul UE s-a implicat mai mult decât era cazul într-un moment în care PCRM avea iniţiativa politică şi că a spus lucruri diferite diverşilor interlocutori.” (pag. 35)

“O schimbare a puterii la Chişinău ar putea debloca negocierile, iar guvernul de la Bucureşti s-ar putea arăta mai flexibil faţă de chestiunea tratatului comun, care nu ar aduce nici o schimbare în practică, dar ar scoate din defensivă partidele necomuniste de la Chişinău, obligate mereu să se apere de acuzaţiile că ar dori unirea cu România. În plan european, România îşi consolidează statutul de ţară membră UE interesată de Moldova şi cu expertiză în zonă. Cum spunea un expert independent de la Bruxelles intervievat pentru acest raport, „dacă România nu pune Moldova pe agenda UE, nimeni altcineva nu are nici interes, nici expertiză pentru a o face”. Spania filtrează relaţia UE cu America Latină, Franţa face acelaşi lucru cu Africa de Nord, iar Polonia încearcă asta în relaţia cu Belarus şi Ucraina, probabil România se va instala într-o poziţie similară în poziţia UE – Moldova. Totuşi, pentru a fi credibilă în UE pe acest subiect, România ar trebui să caute un parteneriat cu alte state membre interesate de subiect. Aflat în vizită la Chişinău înainte de alegeri, Ministrul de Externe polonez a declarat că ţara sa va fi „reprezentantul Moldovei în forurile UE” dacă alegerile vor decurge bine. Aceasta poate fi începutul unui parteneriat româno-polonez pentru Moldova.” (pag. 39)

Studiul este accesibil în format PDF pe portalul Fundaţiei Soros România. Eu nu vreau să influenţez opinia cititorilor acestui blog, deci vă recomand să îl accesaţi şi, poate, ulterior să-i facem o analiză în comun.

Un alt lucru deosebit de important este că “Moldova. La răscruce” a fost publicată în trei limbi: română, engleză şi rusă, ceea ce îl face recomandabil tuturor celor care sunt dornici de a se documenta cu privire la situaţia politică reală din Republica Moldova.