O dată cekist, pentru totdeauna cekist....

Nu mai ţin minte în ce context l-am văzut pentru prima dată la TV pe Vladimir Putin, ştiu doar că sentimentul care m-a încercat atunci a fost ceva de genul: „Fă un pas înapoi,... nu te pripi, e prematur să-ţi dai cu părerea... .” Cei din jurul meu rămăseseră impresionaţi de fostul KGB-ist, ajuns peste noapte la cârma unui stat „bolnav de mare”: „El e! Mesia imperiului! Salvatorul naţiunii ruse!”

Articol preluat de SPRE VEST

Nu pot să spun că mi-am schimbat acea opinie. Putin a rămas pentru mine la fel: omul cu privirea rece, pentru care Moldova nu este decât o veche provincie a Imperiului Rus... .

În anul 2009 a apărut la editura Litera Internaţional cartea lui Michael Sturmer „Putin şi noua Rusie” – un bestseller internaţional, în care autorul, profesor de istorie la Universitatea Erlargen-Nurnberg, fost consilier al cancelarului Helmut Kohl, a descris cu o fineţe nemţească ceea ce avea să devină în istoria recentă a Rusiei „Fenomenul Putin”.

Deşi la începutul lecturii, conţinutul cărţii părea să-mi provoace repulsie faţă de modul de abordare a subiectului, ulterior am descoperit algoritmul argumentelor: răbdare, respect, pasiune, critică obiectivă îmbinată cu reproş, exprimat în manieră elegantă pe teme sensibile, ca urmare a deciziilor luate de erou de-a lungul măririi şi decăderii sale politice. Probabil cea mai mare provocare pentru Michael Sturmer a fost să răspundă la următoarea întrebare: „Cine şi cui aparţine: Putin Rusiei sau Rusia lui Putin?”

Reproşul pe care doream să îl aduc la început conţinutului cărţii ţinea de modul în care autorul, parcă intenţionat, nu vroia să se implice şi îl trata pe Putin cu prea mult respect, fără a fi câtuşi de puţin incisiv, chiar şi atunci când Domnul Putin merită critici severe.

Ursul a ieşit din bârlog! De fapt, ursul se pregătea să iasă din bârlog de ceva timp, animarea lui fiind provocată de situaţia, într-adevăr şocantă, în care se afla Rusia la sfârşitul secolului XX. De ce Sturmer îl prezintă pe Vladimir Putin naţionalistul, cel care iubeşte până la epuizare Rusia, cel care nu va ceda puterea nici după cele două mandate prezidenţiale într-o manieră atât de calmă? Pentru că Sturmer înţelege că numai aşa cititorul va avea răbdarea să-şi construiască o imagine obiectivă a conducătorului rus, care a început ca un simplu spion şi a ajuns la cârma unui stat, pe care refuză, încă, să îl numească „super-putere”, deşi asta gândeşte cu adevărat:

„Putin nu acceptă termenul de super-putere. Aceasta aminteşte prea mult de era războiului rece”. (pag. 70)

Ceea ce Putin vrea să prezinte ca o atitudine politically correct, Michael Sturmer suspectează a fi maskirovkă ieftină a dorinţei ascunse de a deveni o super-putere energetică - tema preferată a lui Vladimir Putin, după cum menţionează autorul cărţii.

Afinitatea de stat european al Rusiei am întâlnit-o de-a lungul întregii cărţi. Nu Sturmer încearcă să ne convingă, dar Vladimir Putin, prin discursurile pe care autorul le-a adunat cu grijă. În prezent, mai mult decât ne-am imagina noi, spectatorii simpli ai fenomenului politic rusesc, Federaţia Rusă intenţionează să demonstreze originea europeană a statului rus. Putin era dezamăgit că Rusia este exclusă din Europa, din cauza urmărilor războiului rece.

„Suntem o naţiune europeană”, a spus recent Putin, într-un mod provocator şi demonstrativ la întrunirea de la Soci, adăugând că Rusia insistă să i se recunoască un rang de primă mărime la nivel mondial.” (pag. 30)

sau:

„Când a ajuns la tema geopoliticilor, Putin a citat o propoziţie pe care o scrisesem eu câţiva ani în urmă, având curtuazia de a numi sursa: „Între Europa de Vest şi Rusia nu se află decât câteva puncte de suspensie, în timp ce între Europa şi America se află un ocean.”” (pag. 61)

Vladimir Putin pare să fie pregătit să renunţe la panslavismul depăşit pentru a obţine calitatea de stat european pentru Federaţia Rusă – ţară blestemată, după cum singur menţionează fostul preşedinte rus, din cauza resurselor energetice pe care le deţine şi pe care nu are capacitatea să le administreze într-o manieră adecvată (blestemul petrolului – concept întâlnit şi la azeri – doar un cerc foarte restrâns al populaţiei are acces la veniturilea obţinute în urma vânzării acestor resurse).

Este o carte despre Rusia, dar tratată prin perspectiva urmelor lăsate de Putin în cei opt ani de conducere în care:

„Noua Rusie este lipsită de modestie, nu are răbdare şi vrea să trăiască viaţa cât mai din plin. Trecutul aminteşte întruna că lucrurile pot fi mult mai rele decât sunt acum.” (pag. 97)

Asta e refracţia implicării lui Putin în viaţa Rusiei, pe care el nu o va părăsi, chiar dacă nu se va mai afla la Kremlin – locul, aproape sacru, pentru toţi cei care doresc să simtă senzaţia a tot ceea ce înseamnă supremaţie totală asupra unui spaţiu întins pe două continente.

Şi aşa am descoperit prea mult cartea, vă las să-i savuraţi conţinutul fără să vă mai influenţeze modul meu de percepţie al unui lider politic autoritar, care îşi respectă naţionalismul, nu şi naţiunea.

Cu respect,

Angy