Şi Dumnezeu are nevoie de îngeri...

Cam greu să scrii despre oameni care nu mai sunt printre noi... . Şi mai greu este să scrii despre oameni pe care nu i-ai cunoscut personal, dar care mai mult sau mai puţin ţi-au marcat existenţa prin simpla lor prezenţă în locurile în care şi tu ai fost cândva... .

Nu ştiu dacă l-am cunoscut cu adevărat... . Nici nu am avut asemenea pretenţii... . A fost mai mult o tovărăşie online, între blogheri. El îmi citea blogul, iar eu eram o ignorantă: eu nu-l citeam pe al lui, nici nu ştiam că scrie până în clipa în care mi-a lăsat un comentariu. Atunci mi-am amintit de existenţa lui, deşi îl văzusem în aprilie 2009, iar mai apoi la o conferinţă în luna mai 2009. Lumea virtuală ne-a oferit posibilitatea să mai schimbăm două, trei vorbe despre lucruri care dor, ştiute doar de cei care locuiau dincolo de Prut.

Nu încerc să-i aduc elogii prin această postare, nu încerc să-l idealizez, nu cred că şi-ar fi dorit aşa ceva... . Avea alte preocupări, mai importante decât propria persoană: ceilalţi români de dincolo de Prut erau prioritatea lui cotidiană.

Nu i-am reţinut faţa din prima. I-am studiat poza după ce a plecat dintre noi. În schimb nu o să uit niciodată vocea lui. De fapt ar trebui să spun că mai întâi am cunoscut vocea acestui tânăr şi doar mai apoi şi posesorul acesteia.

Era aprilie. 7 aprilie 2009. În faţă la TNB se adunase multă lume, care dorea să îşi strige durerea în acele zile. Era o durere surdă, mută, care te ghida în fiecare seară spre Borna de la km 0. Era poate pentru prima dată după mult timp cât urlatul furiei nu mai era condamnat de gloată... .

Eram însoţită de câţiva colegi de la doctorat. Stăteam tăcuţi şi observam cum se mişcă mulţimea spre trepte. Rând pe rând se auzeau de la microfon tineri care îşi susţineau semenii de la Chişinău. La un moment dat l-am auzit pe el. Avea o voce puternică, o voce care adună în jurul ei oameni, o voce care impune respect, o voce care te motivează să ţii capul sus. Bun orator, am spus eu atunci. Bun viitor politician, a spus unul dintre colegii mei... .

Nu a ajuns nici una, nici alta. Dumnezeu a avut nevoie de încă un înger şi l-a luat de lângă noi ... .

Dumnezeu să-l odihnească în pace pe Andrei Savciuc... .

Sâmbătă, 09 aprilie 2011, în faţa Căminului B1, SNSPA, a fost dezvelită placa comemorativă în cinstrea celui care a fost Andrei Savciuc, student SNSPA, lider, promotor al românismului... .