Nici nu ştiu de când nu am mai scris pentru mine... . În ultimele câteva luni preocupările profesionale m-au copleşit de-a dreptul şi mă prind adesea gândindu-mă dacă nu cumva comit greşeli în goana după ştiri, brief-uri, pagini web cu analize mai bine sau mai rău scrise.
Tare mi-e dor de acea perioadă a verii în care rătăceam prin Bucureşti în căutare de locuri mai puţin umblate, cu meşteri vechi şi noi, cu ciocolata caldă de pe Lipscani. Într-o seara chiar am realizat că încă nu am văzut stelele sclipind în apus, că nu am auzit cântatul greierilor prin ţepii de mohor, că nu am văzut o broască vara asta, că nu am mai pus mâna pe o carte de suflet, că nu am văzut Prutul curgând la vale, că m-au mâncat doar ţânţarii din Bucureşti, cei de acasa nu au avut parte de mine, că nu m-am mai jucat cu căţelul, că nu m-am mai ridicat în vârful degetelor după corcoduşe şi mere verzi, că nu m-am uitat peste gard să vâd cum vin vacile seara pe uliţă, că nu am băut apă din fântână, că nu mi-am văzut încă părinţii ... .
Şi stai şi te gândeşti: oare se merită să renunţi la atâtea lucruri bune în prezent pentru ca viitorul să-ţi sune bine?
4 comentarii:
... aiiiii, draga Angela, cu adevarat, trece si vara... cu farmecul si melancoliile ei, dar, hai sa ne bucuram ca vine toamna cea bogata...! Iti simt dorul casei parintesti, a tot ce este natural in viata luncii Prutului de Jos - bastina de unde ai pornit in spectaculoasa lume... . Sa stii ca mai sunt fiinte in postura ta, care duce dorul... insa, de Codrii Moldovei, de florile nemuritoare pe care nu le-am strans..., ce sa mai spun de familia mea si nepoteii mei... care mereu ma intreaba: - "... ce ti-a facut "doctoratul" de nu-ti da drumul acasa...?". Deocamdata sunt micuti si habar nu au ce este drd. Dar, cand plecam acasa cu dulciuri... nepoteii sareu in sus si spuneau ca vor si ei la "doctorat", acolo sunt dulciuri...! Cum crezi draga prietena, Angela, ca agonia dupa "dulciuri"... ne potecneste in cercetarea si analisele de politica in relatiile internationale...???
Of, Larisa!
Inca cum ne mai potecneste ... :)))
Fara dulciurile de acasa nu rezistam noi nici macar sase luni, nemaivorbind de cativa ani de zile!
Te imbratisez si promit ca zilele astea o sa ma auzi la telefon!
Cu drag,
Angy
M-am gandit si eu la asta multa vreme, daca merita sa renunti acum pentru ca in viitor sa-ti fie bine. Am ajuns la concluzia ca daca nu iti asiguri viitorul de acum si faci cateva sacrificii o sa fie mai greu dupa.
Casa in care am crescut ramane "axis mundi". Asa trebuie sa fie, ar fi suspect sa nu fie asa. Dar suferintele noastre nu sunt unice caci ele se repeta la nesfasit pe alte timpuri si meleaguri, in ele regasindu-se intreaga umanitate, din ele faurindu-se istoria omului.
- Think universal, be a hegelian! :)
Trimiteți un comentariu