Despre cum să transformi un popor frățesc în dușman

facebook.com

Se spune că fondul de rezervă al Federației Ruse ar constitui cam 500 mlrd. USD. Mult, puțin – să nu judecăm noi, căci suntem ultimii la indicatori macroeconomici în Europa. În schimb, ar putea să-și dea cu părere azerii, care au în fondul pentru viitor aproximativ 50 mlrd. USD. Raportat la numărul populației celor două țări, Azerbaijan iese în față. Dar acesta este un calcul primitiv și nu aduce argumente în favoarea supraaprecierii economiei azere în raport cu cea rusă din punct de vedere al teoriei economice. Ideea, însă, e alta. Ucrainenii au calculat cam câte pierderi a suportat Rusia până acum în afacerea ”Cum să transformi Ucraina în dușman”, și zic experții ucraineni că pierderile sunt cam astea: peste 100 mlrd. USD au pierdut rușii, cam 10 mlrd. USD au pierdut ucrainenii și aproximativ 1 mlrd. ar fi pierdut Crimeea. Acestea sunt pierderile unei prime runde de confruntări, în care unii (a se citi rușii) se bat cu pumnul în piept că au recâștigat Crimeea de la Ucraina fără să tragă măcar un singur glonț. Se vorbește prin târg că victoria cu pierderi umane minime i se datorează în întregime lui Putin. Nici nu știu cum să-l numesc în acest context: Vladimir cuceritorul sau reîntregitor al neamului?

Eu, însă, nu sunt de acord cu acest lucru: victoria Putin i-o datorează poporului ucrainean, care a luptat în aceste zile cu altfel de arme și nu i-a permis lui Putin să le folosească pe ale lui. L-a scutit de morți ruși. Chiar dacă nu înțelege acest lucru acum va veni timpul când va fi obligat de memoria istorică să o facă.

În ultimile zile m-am transformat într-un spectator subiectiv. Ce se întâmplă în Ucraina ne privește și pe noi, fie că vrem să recunoaștem acest lucru, fie că nu vrem. Spuneam acest lucru încă vara trecută unei colege din Ucraina. Ea nu înțelegea preocuparea noastră, a moldovenilor, pentru ceea ce se întâmplă la Kiev:

”Ceea ce faceți voi cu politica voastră externă și cu Acordul vostru de Asociere are consecințe și asupra noastră,” i-am spus eu. ”Nu credeam că noi putem să influențăm în vreun fel soarta altei țări,” mi-a răspuns ea.

Dialogul de mai sus denotă o minimizare inconștientă a consecințelor propriilor acțiuni sau inacțiuni. În anumite momente să fii atent la capra vecinului (dar nu neapărat ca să-i dorești moartea), este chiar util.

Șezutul în două luntrii dăunează grav viitorului politic

Oscilația Ucrainei între Rusia și Europa, adică între Uniunea Vamală și Uniunea Europeană nu trebuia să se transforme în strategie de politică externă pe termen lung. Pe Ianukovici rușii l-au ajutat să se decidă la final de termen mediu (aproape patru ani i-a luat Kremlinului să-l convingă pe Ianukovici de prejudiciile pe care le poate suporta economia ucraineană în caz de sau de dacă șeva), iar pe cetățeni să iasă în stradă pentru un al doilea Maidan i-a ajutat să se decidă chiar decizia lui Ianukovici de a nu mai semna la Vilnius Acordul de Asociere.

La capitolul teorie Ucraina stătea destul de bine: documentele oficiale prevedeau un singur curs de politică externă: cel de integrare europeană și o politică de securitate de neaderare la  vreun bloc militar. La capitolul practică, însă, dependența de gazele naturale rusești și ambiția personală a unor lideri politici sau chiar și a unui singur lider politic (Viktor Ianukovici) se poate spune că a pus Ucraina într-o situație inconfortabilă din punct de vedere a sănătății sale fizice.

Putin nu a înțeles niciodată de ce ucrainenii au ieșit în stradă în anul 2004. Acum a înțeles și mai puțin. În modelul său de democrație, pe care-l implementează cu succes în Rusia, protestele împotriva conducerii nu au încăput. Au rămas pe dinafară. Iar de ticsit cu de-a sila omului în traistă valori și principii occidentale nu poți, pentru că el poate să înceapă să boicoteze pe twitter și facebook produsele americane. Și așa se poate crea panica. Mai bine fără principii, fără valori, fără democrație sau cu democrație selectivă, care vine la pachet cu principii de drept internațional public selective: aista principiu îmi place – fac abuz de el, aista nu-mi place – deci, mai dă-l încolo.

Dacă la început lui Putin i s-a părut că Euromaidanul va avea drept efect scăparea Ucrainei din palma eurasiatică, atunci mai târziu a înțeles că pot exista și efecte adverse, exact ca atunci când ești bolnav și nu știi care pot fi efectele folosirii medicamentelor. În cazul dat o doză prea mare de democrație putea să treacă frontiera și să producă fisuri în verticala puterii la Moscova. O discreditare a Euromaidanului în aceste condiții era extrem de necesară. Și când înșiși liderii ucraineni par să arate disponibilitate să îți ofere o mână de ajutor în acest sens (legea despre politica lingvistică), este păcat să o refuzi. Problema e că rușii au luat mâna, dar au uitat să o elibereze. Și uite așa, dintr-o mână de ajutor ucrainean, cu puțin mai multă inconștiență politică, cu tărăgănare germană (sau, dimpotrivă, prea mult interes pentru gazele naturale și piața de desfacere economică rusești sau și mai grav o înțelegere privată între ruși și nemți) și lipsă de unitate europeană, te poți trezi cu un subiect nou în cadrul Federației Ruse. Simplu și aparent foarte ieftin.

Cât americanii și europenii au clămpănit din ochi la Putin, refuzând să creadă că acesta este discursul pe care-l promovează un președinte de țară lucid (dar fără o legătură cu această lume, a spus-o chiar Merkel), Crimeea a ajuns în Rusia. Iar americanii și europenii ar trebui să le mulțumească ucrainenilor că nu au pus mâna pe arme și nu au început ceea ce mulți recunosc că ar putea să fie ”al treilea război mondial”.

Între timp, nu știu cum, dar rușii au reușit să transforme o problemă de politică internă ucraineană (pentru că asta și a fost încă de la bun început) într-o problemă de genul: Occidentul împotriva Rusiei. De la dorința ucrainenilor de a-și responsabiliza conducerea s-a ajuns la reorganizarea ordinii mondiale. Rușii se simt amenințați, văd peste tot dușmani și stafii și se trec singuri de la perioada post-război rece la perioada post-post-război rece. Și nu vor recunoaște niciodată că nu îi amenința pe ei nimeni. De fapt doar în mintea lor exista amenințarea. I-a luat valul sirian și îi tot purta euforic prin tot felul de norme și principii de drept internațional pe care le percep și le aplică selectiv celorlalți de ciudă că nu-i ia nimeni în serios: dacă nu ne bagă ei în seamă, ne vom băga noi în seamă, ignorându-i!

Dar Rusia greșește. Greșește atunci când gândește că se poate și fără relații bune cu Occidentul. Da, Rusia are gaze naturale, iar economiile dezvoltate au nevoie de ceea ce are Rusia. Dar și Rusia trebuie să mănânce, deci trebuie să vândă gaze naturale cuiva, nu doar să cumpere de la Turkmenistan sau Azerbaijan, iar mai nou să extragă și gazele de șist de pe lângă Crimeea. Rusia are nevoie de Occident ca să vândă. Rusia are nevoie de Occident ca să cumpere. Ce să cumpere? Tehnologie. Dar și multe alte lucruri.

Când abia se vedeau primele efecte ale crizei economice globale, la reuniunile G20 se vorbea foarte mult despre pericolele pe care le poate produce pentru economia unei țări izolarea și închiderea acesteia pentru exterior. Rusia ce face? Să zicem că nu are nevoie de vize ca să plece Putin în America sau Europa, dar și să-i obligi pe consumatorii interni, așa cum sugerează Rogozin, să consume mai mult decât pot îngurgita tot nu e posibil! Ce faci, te îndopi cu gaze, petrol și arme? Trăim în secolul XXI, totuși. Era informațională. Nici pe ruși nu-i mai poți prosti atât de ușor cu propaganda trasă prin inelul sovietic. Nu-i mai poți închide în ocol. Izolarea e ceva ce nu au mai exersat de prin 1991. În plus, cu shopping-ul european pentru doamnele soții de politicieni cum rămâne? Dar cu mult strigata frăție ucraineană cum rămâne???

Nu știu dacă este cazul să ghicim care va fi soarta Uniunii Vamale și a Uniunii Eurasiatice după această criză ucraineană. Nu mă grăbesc să le cânt prohodul. Cel puțin cât mai e Lukașenko prin preajmă e prematur să o facem. Dar am mari dubii în ceea ce privește strategia de politică externă a Ucrainei. Unii experți sugerează că ”șezutul” cu fundul în două bărci, consacrat în literatura de specialitate drept politică externă multi-vectorială, este soluția cea mai bună pentru Ucraina în aceste momente. Eu cred că ei greșesc. De la stat prea mult în această poziție acest stat a amorțit. Acum e timpul să aleagă încotro o ia. Altfel, oscilatul între Est și Vest este neproductiv. Poate greșesc, dar acum este momentul de a găsi curaj pentru toate reformele amânate, anulate, ignorate. Economia ucraineană e la pământ. Mai rău de atât nu poate fi. Și atât timp cât există disponibilitate pentru a-i ajuta pe ucraineni să reziste, cred că liderii lor ar trebui să accepte ajutorul. Misiunea e grea, iar rezultatele lor ne vor influența și pe noi, chiar dacă avem tendința de a nu recunoaște acest lucru.

În ceea ce privește soarta Transnistriei, scenarii ar putea fi mai multe. Printre ele cel mai pozitiv pentru noi ar fi ca Rusia să-i repete Tiraspolului ca și în anul 2008: ”Trenul vostru a plecat”.

Dacă recunoaște independența Transnistriei, așa numita conducere de la Tiraspol va dori și unire cu Rusia. Astfel, Rusia pierde un instrument. Chiar și așa, Rusia mai are instrumentul nr. 2 – găgăuzii. Dacă îi pierde și pe aceștia, îi rămâne Dodon. La noi se nasc multe instrumente, mai puțini oameni (să-mi fie iertat cinismul și poate și aroganța față de tot ce produce stânga politică).

Nu mai avem mult de așteptat ca să aflăm care va fi soarta Transnistriei. Doar câteva ore.

PS: poza aceasta, deși o am salvată încă din luna februarie, încă mai este actuală. Ea reprezintă un mesaj încă valabil.