In sfarsit a aparut pe harta politica si Republica Moldova

Ar trebui sa strig "Uraaaa!!!" Am aparut pe harta, am devenit importanti pentru Romania, pentru Rusia, pentru Uniunea Europeana, ce mai, chiar si pentru Statele Unite. Toti ne impart sau ne includ in fel de fel de rezolutii, toti iau atitudine, toti, sunt indignati, toti sunt ingrijorati... . Va dati seama ce inseamna acest lucru pentru noi? Am devenit vizibili, am facut raiting pentru televiziuni europene si non-europene, am adus bani chiar.... euro si dolari.... .
Acum stau si ma uit. Privesc si observ ce se intampla pe ici, pe colo si vad cum au loc schimbari importante, dar care devin ingrijoratoare prin consecintele pe care le vor avea, iar cuvantul cel mai des pronuntat si scris in aceasta perioada "trist" se transforma in realitate pentru moldoveni. Si asa suntem cei mai nefericiti din lume, daca mai adaugam si acest epitet, drept trasatura de baza a poporului nostru vom asista la decesul cu zile al unei natiuni... .
Spuneam mai sus ca observ. Imi place sa fac asta, probabil aceasta actiune am transformat-o in job neplatit. Sa va spun si ce am observat in aceste ultime saptamani.
In spatiul ex-sovietic, in aceasta perioada cand infloreste liliacul, avem doua opozitiii care protesteaza: una la Chisinau si alta la Tbilisi. La prima vedere lucrurile par destul de clare si logice. La Chisinau sa protesteaza impotriva perpetuarii unui regim de tip comunist, iar la Tbilisi impotriva lui Saakashvilli. In Georgia opozitia este opozitie, iar in Moldova aceasta nu este nici cal, nici magar, ceva mediu, adica catar, dar si acela tras de coada. La Tbilisi pana si cei aflati la guvernare trec de partea opozitiei, iar la Chisinau opozitia trece de partea guvernarii. La Tbilisi opozitia are lideri, la Chisinau opozitia are tineri dupa care se ascunde si pe care la prima ocazie ii va parasi si ii va lasa pe manile unor criminali din fortele de ordine, care vor avea pretentia sa spuna ca ne ocrotesc de rele si belele... .
Scopul celor intamplate la Chisinau, pana la urma, par sa fie banii si vizibilitatea geopolitica. Cum remitentele s-au micsorat cu 30%, iar bugetul pare sa duca lipsa de cateva zeci sau sute de milioane de lei, iar rusii nu prea ne mai baga in seama am gasit repede o solutie: punem de o revolta sociala, ne certam cu cei mai mari dusmani ai nostri, adica romanii, ii atragem pe rusi de partea noastra, nu ca nu ar fi, dar asa "na vsiakii sluciai" (pentru orice eventualitate), chemam si fratii adevarati from de dincolo de Nistru, cu pulimioate cu tot, facem din mana la Uniunea asta, de aici de langa noi, cum draku' s'o numi, ca acolo vrem sa ne bagam si noi, ca astia sigur o sa cheme TV-ul, iar noi suntem niste Feti-Frumosi fotogenici si vezi cum incep sa se scurga banisorii la capitolul venituri pentru acoperirea salariilor bugetarilor. Pac, pac!!! Am prins cativa iepuri dintr-o lovitura... . Care iepuri? Pai in primul rand bagam provocatori in randurile manifestantilor, sfasiem revolta din interior, discreditam opozitia si asa aceasta nu isi va mai dori alegeri repetate, ca de... degeaba si le vor dori. Apoi "liderii" opozitiei daca vor dori mandatul de deputat vor fi obligati sa renunte la cetatenie, asa ne batem joc intr-un mod mai pervers si de Romania, ii aratam noi cui i-a oferit cinste si onoare, apoi sigur rusii o sa mai invarta cutitul in rana astora, ca prea se lauda ei ca sunt cei mai potriviti avocati pentru noi
Sa stie tot romanu': pentru furat, ucis si maltratare nu este nevoie de avocat. Acesta devine util dupa furat, ucis si maltratat.
Ma rog, am cam aparut pe harta... . Si acum ce facem? Asteptam reconfigurarea ei sau ne implicam si noi? La reconfigurat ma refeream, voi la ce ati crezut?

2 comentarii:

Anonim spunea...

Multumesc pentru un blog interesant

Angela Grămadă spunea...

Multumesc frumos!

Numai bine,

Angy