Oamenii pe care ii iubim....



Exista oameni si oameni... . Exista oameni care ne-au marcat destinul, oameni simpli, oameni carora simtim nevoia sa le aducem un omagiu pentru ca fac pur si simplu parte din viata noastra. Eu nu sunt o exceptie. Si destinul meu a fost marcat de cateva persoane. Una dintre acestea este cel caruia ii voi scrie astazi cateva cuvinte simple de multumire.

Il cunosc de 28 de ani si ma cunoaste de 28 de ani. A avut cea mai mare contributie la alegerea numelui meu. M-a invatat sa numar, m-a invatat sa desenez pisici si lalele, m-a invatat sa citesc si sa scriu cu litere de tipar si tot din cauza lui astazi fac ceea fac, chiar daca alesese altceva pentru mine. Gandea ca o sa devin un geniu al matematicii.

Nu a mers... . Nu a mers in primul rand ca nu sunt un geniu si nu a mers pentru ca nu fac matematica.

Nu este vina mea ca am invatat sa citesc cu ajutorul revistei "Tribuna" a PCUS, stand tolaniti ambii la podea, intorsi pe burta in timp ce asteptam alt personaj important al vietilor noastre sa vina de la munca: el in fata cu ziarul, eu in fata cu ce apucam sa fur de la el, dar mai ales acea revista, care avea poze ale celor mai vestiti membri ai Partidului Comunist al Uniunii Sovietice. La inceput am invatat sa le scriu numele, mai tarziu am invatat sa le desenez musteti, cornite si unghii lungi, le maream dupa plac pantalonii sau dimpotriva ii scurtam. Totul depindea de personaj. Cert este ca cel mai mult imi placea Gorbaciov. Pata de pe fruntea acestuia imi oferea posibilitatea sa-mi manifest aptitudinile de pictor in toata splendoarea, pana nu am fost prinsa in flagrant... . Atunci am fost nevoita sa-mi caut alte planse si astfel toti peretii s-au pricopsit cu pete de acuarela... . Acest lucru nu a durat prea mult, pentru ca ma reorientasem spre istorie... . Nu renuntasem la matematica, dar in mintea mea crestea planul unei conspiratii impotriva acestei discipline scolare, astfel incat El sa nu cedeze psihic cand ar fi aflat ca vreau sa urmez facultatea de drept.

I-am citit dezamagirea pe fata, dar a trecut cu brio peste... . Ce-i drept, multa vreme a fost sceptic in privinta alegerii mele, dar nu mi-a interzis cel putin sa incerc. Stia ca o parte din vina ii apartine, pentru ca ma invatase sa citesc din revistele si ziarele interzise mintilor normale, adica din cele politice.

La facultatea de drept am renuntat singura pentru ca intelesesem ca nu cu tocitul vreau sa-mi ocup toata viata mea. In plus, cursurile cu afinitati spre stiintele politice erau cele mai interesante. Atunci cand am avut posibilitatea sa abandonez dreptul nu am ezitat si nu-mi pare rau nici astazi. Si nici lui nu-i pare rau. Dimpotriva, a invatat sa imi accepte ratarile si sa se mandreasca cu realizarile mele, desi nu intotdeauna mi-a aratat acest lucru.

El a fost cel care m-a invatat ca cea mai buna alegere in viata nu este neaparat si cea mai usoara cale de ati atinge un anumit scop. El a fost cel care s-a bucurat cel mai mult de prima mea bursa, de primul meu articol publicat, de cartea mea... . El a fost cel care si-a dorit sa fiu cea mai buna in tot ceea ce fac. El a fost cel care ma irita cel mai mult atunci cand imi spunea ca sunt capabila sa fac lucrurile si mai bine. El a fost cel care si-a modelat viata si visele dupa visele mele.

Astazi ii multumesc pentru aceste lucruri simple si ii doresc sa fie sanatos, sa aiba viata lunga, astfel incat sa se bucure cat mai mult de realizarile mele!

La multi ani, TATA!!!!


2 comentarii:

Calin spunea...

Cred ca si Montaigne ar aclama cele scrise de tine... Chapeau!

Angy spunea...

Multumesc! :)