Pazea: va atacam cu ... LAPTE!!!




Zilele astea am fost cam busy cu refacutul tezelor de licenta ale studentilor mei. Din aceasta cauza era cat pe ce sa trec cu vederea un nou tip de "razboi asimetric": cel in care in loc de focoase nucleare sunt folosite produsele lactate. Protagonisti: rusii rusi si rusii belorusi.

Cauza conflictului: restrictionarea importurilor de produse lactate din Belorusia in Federatia Rusa.

M-am inarmat cu rabdare si am inceput sa caut arhiva noutatilor publicate pe portalurile rusesti de stiri si am gasit poza pe care o vedeti alaturi pe site-ul RIA Novosti.

Asemanarea personajului din poza cu Lukashenko este izbitoare, iar epitetul "Laptarul rigid" se potriveste de minune. La un moment dat mi-am si inchipuit cum ar suna un apel la atac militar cu lapte in loc de ghiulele: "Belorusi, sa-i facem albi si pe rusi!!!"

L-au cam enervat pe "Batika" Lukashenko fratii sai mai rusi in ultima perioada. Ce sa-i faci? Asa patesti cand vrei sa fii frate cu propriul frate... . Platesti si gazele mai scump, sufera si vacile mai mult... . Off, saracile vaci... cum o sa se puna ele acum cu burta pe carte si o sa inceapa sa invete sa-si negocieze soarta direct cu Dimka, ocolindu-l pe "Batika". Sau poate vor ramane fidele conducatorului?

Acum iarasi stau si ma gandesc: in Belorusia s-a dezvoltat foarte bine industria porcinelor. Ce se va intampla daca si porcii nu vor mai primi "bilet" pentru Rusia? A? In porci nu poti sa ai aceeasi incredere ca si in vaci, asta am invatat-o de la George Orwell in "Ferma animalelor".

Este greu sa fii vaca in ziua de azi, mai ales daca soarta iti este decisa de "frati"... .



0 comentarii: