Perspectivele de (ne)Integrare europeană ale Republicii Moldova... ...

Săptămâna trecuta mi s-a oferit posibilitatea să asist la lucrările primei ediţii a Simpozionului „Perspective de integrare în Uniunea Europeană a Republicii Moldova”, care a avut loc la Eforie Sud, iniţiativa organizării unui asemenea eveniment aparţinând Organizaţiei Studenţilor Basarabeni din Bucureşti.

Se anunţau patru zile de dezbateri aprinse într-un mediu relaxant şi cu multă lume bună.

Dar cum socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg, recunosc că am rămas dezamăgită de conţinutul acestor dezbateri şi asta deoarece ne-am obişnuit să vorbim mult şi bine despre lucruri pe care nu le înţelegem, dar pretindem că o facem nu bine, ci chiar foarte bine. În plus, suntem moldoveni, deci, de cele mai multe ori, ne concentrăm pe dezvoltarea unui discurs gol şi pueril. Ei şi chiar dacă mai scoatem din noi două, trei idei valoroase, acest lucru nu înseamnă că le şi implementăm, că aplicăm soluţiile pe care noi înşine le-am născut tocmai din înţelepciunea care ne caracterizează. E mai uşor să fluturi opinia pe la nasul cuiva din opoziţie, decât să ţi-o asumi, ca mai apoi să ai cu ce să-i scoţi ochii că tu ai fost primul cu iniţiativa.

Şi dacă subiectul pe care au fost centrate lucrările simpozionului a fost integrarea europeană, atunci ar fi frumos să revenim la el.

Eu sunt un observator, îmi place să ascult ce spun alţii, dar şi să mă cert în sinea mea cu mine însămi, atunci când nu sunt de acord cu o opinie contradictorie. De cele mai multe ori mă abţin să intervin în discursul persoanei emitente a mesajului, astfel încât să nu îi minimizez disponibilitatea de a-şi exprima gândurile. De această dată, însă, m-am manifestat! În toată splendoarea!

Să vă povestesc şi de ce... .

Nu ştiu cum se face că atunci când moldovenii discută între ei despre integrare europeană, mai ales, încep discursul cu căutarea vinovaţilor de retardul de care suferim la acest capitol, apoi mai aruncă vreo două, trei pietre în orgada românilor că nu i-au susţinut nici atunci şi nici acum, ca să pună punct cu hămăitul unirii, ca soluţie finală pentru a scăpa de toate problemele noastre cele de toate zilele. Ei, şi dacă se găseşte vreo unul mai cu moţ şi aduce argumente că, de fapt, rusul e cel vinovat de toate relele care ni se întâmplă, atunci toţi preiau mesajul ca la comandă fără să-l mai gândească. Important este că s-a găsit reponsabilul şi că nu e unul dintre noi ;).

Totul se petrece la moldoveni foarte repede, pentru că a mai rămas nişte răsărită prăjită de aseara şi trebuie să se ocupe şi de aia. Nu de alta, dar răsărita lăsată de azi pe mâine aşa nu trebuie să rămână, dar integrarea o mai aştepta ea, că doar o aşteptat până acum vreo douăzeci de ani. O mai aştepta încă pe atâta, nu-i bai! Dacă reprezentantul poporului, pardon alesul acestuia (că moldoveni încă nu a sesizat diferenţa dintre o sintagmă şi cealaltă şi că prima e variantă este cea ideală, iar cea de-a doua e ceea ce avem – noi nu avem reprezentanţi, noi avem ALEŞI!!! NA şi SIC!!!), nu se grăbeşte să se integreze, eu, ca alegător docil şi conformat ce sunt că o să-l mai aleg şi în noiembrie, pentru că nu am o altă alternativă, de ce m-aş grăbi să renunţ la bunul obicei moldovenesc „tişe edeşi, dalişe budeşi” (în traducerea mea pentru acest caz: tot pe loc, pe loc, pe loc... )?

Tonul dezbaterilor a fost dat de primul premier al Republicii Moldova, Mircea Druc. Am un respect deosebit pentru tot ceea ce a făcut pentru populaţia de dincolo de Prut, adică pentru oamenii mei. Dar, respectul meu se termină aici pentru că acesta militează, ca şi Eugen Popescu de altfel, un alt invitat la lucrările simpozionului, pentru „integrarea forţată în Uniunea Europeană”, iar metoda de lucru să fie cea a reunificării cu România.

Nu mă înţelegeţi greşit, dar unire cu ai noştri nu prea ai cum să faci, nici dacă miza finală ar fi integrarea în absolutul european!

Nu înţeleg un lucru: cum poţi să-l impui pe „moldovean” (anume moldovean am dorit să scriu!) să fie european (adică român mai întâi şi mai apoi şi european) dacă lui nu-i place ideea de a fi liber, de a avea posibilitatea de a se dezvolta şi de a se deplasa într-un spaţiu, care tocmai din acest raţionament a fost creat? Ei, cum poţi să vii cu ideea obligativităţii revenirii acasă, exact ca în perioada comunistă, astfel încât să munceşti acolo unde ţi s-a indicat? Dacă s-ar fi oprit totul aici, poate nu aş fi răbufnit, dar cum poţi să renegi din start ideea că ai putea deveni ambasadorul locului unde te-ai născut dincolo de frontierele acestuia şi că poţi să îţi aduci obolul la dezvoltarea patriei oriunde nu te-ai afla?

Să presupunem că peste un an mă întorc acasă, la Brânza, cu diploma de doctor în ştiinţe politice în buzunar. Ce fac cu ea? O să-mi spuneţi că poţi să-ţi reiei activitatea la Chişinău. Da, aşa este. Dar dacă toţi ne vom opri la Chişinău, care este logica să insistăm atât de mult pe revenirea în ţară şi să aşteptăm cu toţii să ne găsească a noastră dragă conducere un loc de muncă?

În loc să se gândească la cele patru libertăţi fundamentale ale Uniunii Europene, printre care şi cea a libertăţii circulaţiei persoanelor, tinerii noştri, pricepuţi nevoie mare în ale integrării, s-au concentrat pe arătatul cu „dejtul” şi acuzatul că nu aş dori binele aceleiaşi patrii.

A doua zi s-a vorbit mult despre România, mai exact despre succesele înregistrate în ultima perioadă în dezvoltarea relaţiilor româno-române, punându-se accent pe complexitatea acestora. În plus, Eugen Tomac (cu toţii ştiţi cine este) a adăugat următorul lucru: „În plină criză politică guvernul României a suplimentat numărul de burse pentru cetăţenii Republici Moldova... . Singurul om politic care şi-a asumat deschis apropierea dintre cele două state româneşti, încă din perioada primului său mandat, a fost şeful statului, Traian Băsescu.”

Dacă pe toţi cei aflaţi în sală nu i-ar fi înşelat memoria în acel moment, probabil ar fi spus că preşedintele României, Traian Băsescu, a promis suplimentarea numărului de burse la începutul celui de-al doilea mandat al său, încă în luna ianuarie, în timpul plimbării sale în cel de-al doilea stat român. Eu nu sunt atât de sigură că suplimentarea burselor s-a făcut după descoperirea aşa numitului fenomen „plină criză economică”. În plus, cine se afla la guvernare şi până la criză, dar cine a dus această ţară în criză? Recunosc, efortul depus de autorităţile române pentru a ne lumina pe noi, codaşii Europei, este considerabil, dar de ce trebuie să se facă acest lucru pentru a irita şi mai mult alegătorul român, care trece printr-o perioadă mai puţin fericită? Se poate face post-campanie şi fără a stârni şi mai mult spiritele româno-române.... un pic mai discret şi mai elegant.

Puţin mai târziu, în timpul discursului senatorului Viorel Badea, mi-a revenit memoria în cap. Acesta ne-a reamintit tuturor celor prezenţi că „... singurul duşman al societăţii din statul vecin este comunismul – unul mult mai perfid decât în trecut... .” Aşadar, dacă o terminăm cu aceşti comunişti, tăt a sî şii ghini şi frumos!

M-a mirat faptul că de aceasta dată, Domnul Mircea Druc nu s-a autosesizat, când senatorul român a confirmat că Republica Moldova are statalitate, căci pe mine mă acuzase că sufăr, fiţi atenţi de ce: „patriotism de futbol”, atunci când am spus că putem să fim ambasadori ai Republicii Moldova şi în afara frontierelor ei. Nu-l acuz pe primul premier al acestui aşa numit „pseudo-stat” de lipsă de curaj, dar parcă mi se pare că în faţa senatorului român era mai domol... .

Prezenţa preşedintelui Comisiei de Politică Externă a Senatului României a fost foarte utilă pentru mine.

Prin minte mi se plimba următoarea întrebare: oare ce viziuni, principii şi idei comune aveau PSD-ul lui Mircea Geoană şi PSD-ul lui Dumitru Braghiş înainte de 05 aprilie 2009 şi de ce a început să împărtăşească valori comune cu PDM-ul lui Dumitru Diacov după retragerea lui Marian Lupu din PCRM?

Nu credeam că voi reuşi să aflu vreodată răspunsul la această întrebare.

Explicaţiile lui Titus Corlăţean par foarte logice. Înainte de alegerile din aprilie 2009 nu doar în Republica Moldova erau doritori de a scăpa de comunişti. Astfel, au existat iniţiative la nivel european care au încercat să reorganizeze forţele social-democratice, adică de centru-stânga, în jurul unui singur partid capabil să minimizeze numărul de voturi exprimate în susţinerea PCRM. Ulterior, dacă Republica Moldova va reuşi să se integreze în Uniunea Europeană, această formaţiune politică nu ar fi avut probleme să se afilieze la social-democraţii europeni în parlamentul UE. Alegerea PSD-ului lui Dumitru Braghiş se datorează în mare parte denumirii acestei formaţiuni politice şi nu doctrinei (la Chişinău niciun partid, fie dreapta sau stânga, nu ştie de ce orientare ideologică este). Astfel, Titus Corlăţean a confirmat un lucru ştiut de toţi, afirmând că „... Braghiş nu s-a ţinut de cuvânt... ” şi anume că pe moldovikani nu te poţi bizui.

În consecinţă, după evenimentele din aprilie a avut loc reorientarea către un alt partid şi un alt lider politic, Marian Lupu, capabil să rupă voturi de la PCRM (un partid care trebuie să rămână în trecut). De altfel şi invitatul din partea Partidului Liberal la aceste dezbateri, deputatul Ion Apostol, a recunoscut că: „...datorită lui Marian Lupu am reuşit să formăm Alianţa.”

Intervenţiile ambasadorului Republicii Moldova la Bucureşti, Iurie Reniţă, au fost destul de utile studenţilor care doresc să-şi exprime opţiunea politică, dar care erau obligaţi până mai anul trecut să facă un drum lung până la Bucureşti pentru aceasta. Domnia sa a confirmat faptul că în aproape fiecare localitate unde există un centru universitar important va fi deschisă o secţie de votare, „... Inclusiv în Bacău, unde există o comunitate importantă de medici basarabeni, vom deschide un asemenea birou.”

La finalul acestor dezbateri, majoritatea invitaţilor au îndemnat tinerii să iasă la vot în luna noiembrie anul curent, să îşi exercite drepturile politice şi să-i încurajeze şi pe semenii lor să o facă, astfel încât să reuşim să trecem peste criza politică în care stăm ca într-o mocirlă mai bine de un an şi în care ne „este bine şi cald”.

PS: dacă mai aud pe cineva că susţine că reprezintă „generaţia lui 7 aprilie”, dar se vaită ca o babă şi nu iese la vot, iar mai apoi afirmă că i-a încurajat şi pe alţii să nu o facă pentru că, vezi Doamne, l-a dezamăgit AIE-ul nu-mi mai scapă! Îl dau pe blog şi o să-l acuz de afiliere la PCRM!