Poveste de adormit ruși

kremlin.ru

La data de 15 februarie 2013 președintele rus, Vladimir Putin, a prezentat în cadrul unei ședințe a Consiliului de Securitate Concepția de politică externă a Federației Ruse reînnoită. Documentul a fost reactualizat, ținându-se cont de noile schimbări care au avut loc în lume. Printre acestea se numără criza economică, ”reorganizarea” balanței de putere, creșterea tensiunilor din Orientul Apropiat și Africa. Concepția de politică externă a fost publicată pe pagina oficială a Kremlinului, iar textul acesteia poate fi accesat AICI.

Știam că acest document trebuia să apară în cel mai scurt timp. Vladimir Putin semnase imediat după investirea sa în funcția de președinte al Federației Ruse decretul cu privire la pregătirea textului noii concepții de politică externă. Tehnic vorbind, documentul are 36 de pagini și 104 articole. Parțial a păstrat prevederile concepției din vremea lui Dmitri Medvedev. Dar există și câteva modificări sau completări. De exemplu, am văzut că au inclus câteva din inițiativele lui Medvedev din vremea când era șef al statului și aici mă refer la Proiectul de Modernizare al Rusiei, precum și proiectul de creare a unui sistem/tratat de securitate europeană, care să se întindă ”de la Vancuver până la Vladivostok”. Sunt două inițiative care au apărut spre finele anului 2009 și nu erau incluse în vechiul document ce reglementa domeniul de politică externă. Expresia ”de la Vancuver până la Vladivostok” nu o să o găsiți chiar în acest format în conținutul documentului, dar ea se subînțelege foarte lejer. De altfel, noua concepție de politică externă a Federației Ruse este un document ușor de citit, clar și precis. Din păcate ca și alte texte care reglementează astfel de politici, adică de prioritate maximă, nu spune nimic și despre modul în care vor fi atinse aceste obiective naționale și care sunt resursele alocate sau disponibile pentru astfel de acțiuni.

Noua Concepție de politică externă a Federației Ruse cuprinde o serie de principii, viziuni despre modul în care ar trebui să fie atinse obiectivele de politică externă ale acestui stat, precum și modul în care vor fi asigurate principalele interese naționale, iar la acest capitol se va putea observa ușor cum au fost ele definite și că scopul atingerii lor are drept finalitate contribuția la recunoașterea statutului de mare putere al Rusiei în cadrul sistemului de relații internaționale. Vechi rămân amenințările: puterile occidentale care amenință poziția Rusiei în zone de interes geostrategic și Afganistanul – unul dintre puținele momente care ar putea explica deschiderea spre continuarea dezvoltării unui parteneriat cu NATO.

Conform autorilor acestui document, Occidentul și-a epuizat resursele și nu mai poate domina lumea. Din aceste considerente statele vestice își mută interesele și obiectivele economice spre Est, preponderent în Asia, fiind în căutare de spațiu pentru satisfacerea acestora. Adică ceea la ce asistăm astăzi poate fi pus sub formula: ”Direcția EST!” Scopul nu este unul nobil, ci unul strict economic, pragmatic: concurența pentru piețe de desfacere și resurse. Această penurie de resurse economice și politice poate fi combătută doar prin străpungerea zonelor de interes geostrategic ale Rusiei în spațiul eurasiatic.

Crizele nu mai sunt doar militare, crizele sunt și economice, dar mai ales identitare. Rusia apare sau își dorește să fie percepută ca un garant al respectării și promovării identităților diferitor lumi, printre acestea numărându-se și cea arabă. Referință în acest caz se face la Siria și modul în care reacționează ceilalți participanți la spectacolul politic internațional/regional.

În calitate de cetățean al unui stat ex-sovietic mă voi opri și la subiecte speciale abordate în acest document. Desigur le intuiți: modele de integrare regională, CSI. Cu toate acestea trebuie să menționez ”firul roșu” care trece prin această concepție de politică externă: ONU – mecanismul multilateral de luare a deciziilor. Uneori, în calitate de cititor, ai senzația că liderii ruși chiar sunt ferm convinși că doar prin ONU se pot depăși problemele cu care se confruntă lumea astăzi, această organizație rămânând a fi un fel de altar al multilateralismului, care să reglementeze și în continuare relațiile internaționale. Dar se contrazic, pentru că vin cu propriile modele de instituții/organizații, cărora doresc să le confere un caracter universal nu doar prin prisma subiectelor abordate, ci mai ales prin puterea de acțiune pe care doresc să le-o ofere la nivel global.

Revenind, însă, la Rusia și instrumentele pe care și le creează pentru a reconstitui, căci despre reconstruire nu poate fi încă vorba, zona de influență din perioada Uniunii Sovietice, trebuie să începem analiza de la integrarea Rusiei în economia mondială. Pentru Moscova, acceptarea ca membru cu drepturi depline în cadrul OMC (Organizația Mondială a Comerțului) și ratificarea pachetului de documente de către instituțiile statului, sunt un adevărat succes al anului 2012. Reieșind din acestea, comportamentul economic al Federației Ruse va trebui să se conformeze regulilor OMC. La nivel declarativ acest lucru se întâmplă și se observă o aliniere de discursuri, dar la nivel practic, în relația cu statele vecine, asistăm la promovarea unui alt tip de atitudine.

La nivel regional, și includem aici și spațiul ex-sovietic, prioritatea de bază a politicii externe rusești rămâne a fi intensificarea proceselor integraționiste în spațiul CSI (Comunitatea Statelor Independente), crearea Uniunii Economice Eurasiatice și, desigur, transformarea OTSC (Organizația Tratatului de Securitate Colectivă) în organizație universală, capabilă să facă față provocărilor și amenințărilor actuale. Pe undeva apare senzația că statele care vor accepta și vor adera la proiectului Uniunii Eonomice Eurasiatice vor fi obligate să îngurgiteze la pachet și OTSC. 

Ucraina este veriga cea mai importantă a proiectelor actuale și viitoare promovate de Rusia. Moscova va insista pe aprofundarea parteneriatului cu Kievul. Ucraina este partenerul prioritar în cadrul CSI și trebuie să se insiste asupra conectării acestui stat la procesele integraționiste aprofundate. Cu alte cuvinte: dacă nu convingem Ucraina, nu vom convinge pe nimeni că avem dreptate să epuizăm această cantitate uriașă de resurse pentru dotarea inițiativelor regionale. Iar problema care apare aici ține de aceeași criză economică globală, care a influențat și potențialul economiei ruse. ”Ritmul înalt al creșterii economice” (articolul 33), inclus în concepție ca formă de argumentare a ambiției politice, se confirmă și prin nivelul indicilor macroeconomici? Statistica economică spune altceva și ea va trebui să fie consultată într-un final.

Rusia face multe promisiuni statelor ex-sovietice și vorbește despre avantajele și oportunitățile pe care le va acorda actorilor care vor adera la proiectele sale regionale și care își vor menține vectorul de politică externă orientat spre ”gazul ieftin” de origine rusească. Problema este că liderii din aceste țări, aflați la guvernare sau în opoziție, refuză să explice acest mesaj în interiorul societăților pe care le reprezintă și uită de faptul că Rusia este obligată să se conformeze regulilor OMC și a piețelor economice internaționale și nu mai poate vinde ”gaz ieftin”. În acest context, apare întrebarea unde-i ”deschiderea, previzibilitatea și pragmatismul acțiunii politicii rusești” și în ce constă rolul de factor de echilibru în afacerile internaționale al Rusiei incluse în această Concepție de politică externă? Pentru că ceea la ce asistăm în prezent nu este altceva decât promovarea dublelor standarde. Realitatea este una, discursul este altul. Homo sovieticus nu știe în care dintre cele două trăiește: în realitate sau discurs. Și de aceea el va fi ușor de manipulat.

    

Noutatea acestui document o reprezintă faptul că în conținutul lui vom găsi ca prioritate a politicii externe a Rusiei soluționarea conflictelor din spațiul CSI: Transnistria, Nagorno Karabah, etc.. Ceea ce nu explică nici acest document este modul în care se împacă ”respectarea suveranității, integrității teritoriale și statutului de stat neutru al Republicii Moldova”, spre exemplu, cu prezența militară. Rusia insistă în continuare pe importanța principiului neamestecului în treburile interne. Dar când vine vorba de Transnistria sau alte asemenea crize regionale, neamestecul în treburile interne brusc se transformă în statut de garant al păcii între părți beligerante, respingând orice formă de acuzație de promovare a dublelor standarde în relația cu partenerii: scopul (pacea), scuză principiul (neamestecul în treburile interne) și permite prezența (inclusiv cea militară).

Subiectele abordate în textul acestei Concepții de politică externă sunt multiple și necesită o analiză complexă. Liderii de la Moscova au multă ambiție politică, mai ales internațională. Acest document este o poveste frumoasă despre cum ar trebui să arate Rusia în ochii propriilor cetățeni, dar nu și despre evaluarea corectă a potențialului de acțiune în mediul internațional.

Coincidență sau nu, în paralel cu acest document am citit și o analiză a lui Dmitri Trenin, cu titlul ”Metamorfozele marii Eurasii”. O recomand.