Ucraina: toți și-o doresc, dar prea puțini știu cum să și-o câștige


În cadrul lucrărilor celei de-a 50-ea Conferințe de la Munchen ministrul afacerilor externe al Federației Ruse, Sergey Lavrov, a declarat că în ultima perioadă proiectul Parteneriatului Estic a devenit un simbol al diferențelor de viziuni între Rusia și UE. Oficialul rus a mai adăugat că încă din perioada lansării acestui proiect Moscova a pledat pentru dialog, transparență și luarea în calcul a intereselor pe care le are atât Federația Rusă, cât și Uniunea Europeană în relația cu vecinii din Europa de Est și Caucazul de Sud. Potrivit aceluiași Sergey Lavrov, abia acum Bruxelles-ul a înțeles importanța unui asemenea dialog. La același eveniment au participat și reprezentanții partidelor de opoziție din Ucraina. (Mid.ru, Carnegie Europe, The Observer)

Pentru: www.eapr.ro

Euromaidan: cauze

Decizia șefului statului ucrainean, Victor Ianukovici, de a nu semna în cadrul Summit-ului de la Vilnius, noiembrie 2013, Acordul de Asociere cu UE a trezit numulțumirea cetățenilor ucraineni. Aceștia au ieșit în stradă chiar la data de 22 noiembrie 2013, atunci când Victor Ianukovici a anunțat suspendarea procesului de semnare a Acordului de Asociere al Ucrainei la Uniunea Europeană. În timp protestele și-au mărit amploarea și au cuprins toată țara. Deciziile luate de autoritățile ucrainene pe parcursul celor două luni de proteste au scos la iveală mai multe probleme. Printre acestea putem să enumerăm: incapacitatea guvernului de a gestiona o situație de criză, funcționarea deficitară a instituțiilor statului, disfuncționalități ale institutelor democratice, lipsa unui consens național în ceea ce privește direcția de politică externă a țării, starea gravă a economiei ucrainene și lipsa soluțiilor pentru redresarea indicatorilor macroeconomici, îndatorarea externă mare a țării, care poate să producă default-ul.

”Euromaidanul” – denumirea simbolică a actualelor proteste (protestele de la finele anului 2004 nu au avut prefixul Euro- în față) - s-a transformat în timp. Manifestanții nu mai militează doar pentru parcursul european al țării, inclus de altfel în documentele oficiale, cât mai ales pentru reforme, transparență în procesul de luare a deciziilor, lupta împotriva corupției, responsabilizarea elitei politice atât a celei aflate la guvernare, cât și a reprezentanților partidelor aflate în opoziție. Practic, Euromaidanul cere instrumentele necesare pentru a-și controla elita politică, contestând legitimitatea și capacitatea actualei guvernări de a-și asuma gestionarea afacerilor statului.

Despre posibilitatea declanșării unor proteste în Ucraina s-a vorbit de mai multe ori în timpul mandatului prezidențial al lui Victor Ianukovici. În anul 2012, cu puțin timp înainte de alegerile parlamentare, experții ucraineni nu excludeau în analizele lor posibilitatea declanșării unui război civil. Cetățenii ucraineni comparau situația economică și socială din perioada președintelui Victor Iușcenko cu cea din perioada actualului șef al statului. În doi ani, perioada 2010 – 2012, starea economiei naționale s-a înrăutățit și mai mult. Atât opoziția, cât și guvernarea se arăta a fi preocupată mai mult de probleme identitare și mai puțin de situația economică. Amânarea revoltelor și a protestelor sociale s-a datorat promisiunilor făcute de actuala guvernare de a apropia cât mai mult Ucraina de Uniunea Europeană. Măsurile adoptate de către autorități pe tot parcursul anului 2013, adică imediat după reuniunea Consiliului Ucraina – Uniunea Europeană din 25 februarie 2013, au alimentat încrederea cetățenilor ucraineni în parcursul european irevocabil al țării lor. În consecință, Ucraina nu doar a rezistat presiunilor economice impuse de Federația Rusă în vara anului 2013, dar a reușit să se apropie foarte mult de momentul semnării Acordului de Asociere.

Euromaidanul: participanți și efecte

Potrivit presei din Ucraina, la sfârșitul lunii noiembrie și începutul lunii decembrie 2013, în Piața Independenței (Maidan Nezalejnosti), care în timp s-a unit cu Piața Europei din Kiev, numărul protestatarilor ar fi atins cifra de 1 milion. Datele nu sunt confirmate de autoritățile ucrainene. Cert este un lucru: protestele au cuprins toată țara: de la Vest la Est. Supriza o constituie faptul că la Kiev se regăsesc și persoane din Est, care își doresc ca actuala guvernare să-și asume reforme politice și economice ferme. Alegătorii lui Viktor Ianukovici sunt în stradă. Perseverența cu care protestatarii apără Euromaidanul confirmă faptul că aceștia doresc schimbarea actualei elite politice cu una nouă. 

Euromaidanul a fost declanșat de elita intelectuală. În aceeași perioadă în stradă au ieșit și reprezentanții partidelor aflate în opoziție. Cele două tabere și-au unit forțele abia după primele măsuri luate de autorități (30 noiembrie 2013) pentru a elibera Piața Independenței de protestatari. Aceste acțiuni s-au soldat cu violențe. Ulterior au fost constatate și primele decese în rândul manifestanților. Mai mulți jurnaliști au fost agresați fizic. Între protestatari și reprezentanți ai forțelor de ordine s-au interpus fizic preoții (reprezentanți ai Bisericii Ortodoxe a Ucrainei – Patriarhia de Kiev, ai Bisericii Ortodoxe Autocefale Ucrainene, precum și cei ai Bisericii Catolice). În timp, protestatarilor li s-au alăturat și veteranii războiului din Afganistan, alte mișcări sociale, printre care se regăsesc și ultrașii – fanii cluburilor de fotbal din Ucraina. Cei din urmă și-au asumat misiunea de a îi neutraliza pe așa numiții Titușki – tineri cu figură sportivă, care sunt plătiți pentru a provoca violențe între protestatarii pașnici și forțele de ordine.

Opoziția:

Protestele din Kiev din ultimele două luni au arătat că principalele forțe ale opoziției se organizează și reacționează greu. În primele zile ale Euromaidanului aceștia erau aproape invizibili. Mulțimea s-a organizat singură, iar liderii Batykovschina (Blocul Iuliei Timoșenko), UDAR (condus de Vitali Klichko) și Svoboda (condus de Oleh Tyahnybok) erau aproape invizibili. Doar după evenimentele din 30 noiembrie 2013, cele două tabere s-au unit și au adoptat același discurs. Mai mult, oligarhii care susțin partidele de opoziție sunt cei care îi asigură pe protestatarii din Piața Independenței cu produse alimentare, medicamente și alte lucruri necesare pentru a rezista temeraturilor scăzute.

După 16 ianuarie 2014, când au avut loc noi ciocniri violente între protestatari și forțele de ordine (cauzate de votarea legilor care interzic protestele și califică societatea civilă drept agenți străini), Euromaidanul a produs un lider. Vitalii Klichko a reușit să se evidențieze printre ceilalți reprezentanți ai opoziției, intervenind ferm între forțele de ordine și protestatari.

El și-a asumat misiunea de a reîncepe negocierile cu actuala guvernare. Iar mai târziu acestuia i s-au alăturat și ceilalți lideri ai partidelor de opoziție. Consultarea cu Euromaidanul după fiecare rundă de negocieri cu Viktor Ianukovici este o strategie bună. Astfel, se construiește o relație de încredere între elita politică aflată în opoziție și cetățenii care protestează pașnic.

Disputa dintre Vest și Est

Discuțiile despre posibila destrămare a Ucrainei sunt nu doar inoportune în aceste momente dificile, dar și neproductive. În primul rând, este greu de crezut că acest scenariu ar putea să fie susținut de vreo forță politică ucraineană. În al doilea rând, nici Rusia, nici alt partener extern al Ucrainei nu dorește să se confurnte cu o asemenea situație. Secesiunea Ucrainei va fi evitată de toate părțile care au interese în regiune. Stabilitarea politică a acestui actor o poate influența pe cea a regiunii și nemijlocit poate să producă efecte pozitive. Desigur, la nivel regional sunt atestate viziuni și percepții diferite, dar nicio parte implicată în această dispută nu va acționa în direcția punerii în aplicare unui scenariu secesionist.

Sancțiunile economice

După utilizarea forței împotriva protestatarilor și adoptarea la data de 16 ianuarie 2014 a legilor controversate cu privire la interzicerea protestelor, posibilitatea introducerii sancțiunilor economice împotriva Ucrainei a devenit o soluție tot mai des vehiculată atât la Bruxelles, Washington, cât și la Kiev. Evident, cei care se fac responsabili de utilizarea forței împotriva protestatarilor pașnici trebuie să fie pedepsiți. Însă, dacă vor fi luate anumite măsuri în acest sens, ele nu trebuie să aibă consecințe negative asupra cetățenilor ucraineni, care pledează deschis pentru un parcurs democratic al țării lor. Sancțiunile împotriva Ucrainei nu sunt o soluție. Sancțiunile împotriva unor indivizi, care sunt direct responsabili de violențe prin acțiune sau inacțiune, sunt recomandate.

Regândirea Parteneriatului Estic

Revenind la lucrările Conferinței de la Munchen, care a avut loc la începutul lunii februarie curent, trebuie să fie menționat aici faptul că situația din Ucraina a constituit punctul comun al discursurilor majorității participanților. O analiză atentă a declarațiilor oficialilor europeni sau ale oficialilor statelor membre ale Uniunii Europene conduc la ideea generală că UE trebuie să revizuiască proiectul Parteneriatului Estic. În fond, criza politică din Ucraina, care afectează stabilitatea politică și economică a regiunii, se referă și la efectele acestui proiect asupra societăților celorlalte state participante.

Moscova trebuie să fie ascultată și consultată. Cel puțin acesta este mesajul pe care l-a lansat Germania prin ministrul afacerilor externe, Frank-Walter Steinmeier, care a declarat la Munchen că este cazul ca Rusia să decidă cât de multe lucruri are în comun cu Europa. În timp ce ceilalți participanți au criticat acțiunile liderilor ruși în ceea ce privește spațiul ex-sovietic, Germania este printre puținii parteneri europeni care îndeamnă la luarea în considerare a intereselor Moscovei în regiune, fără a o exclude de la negocieri. Mai mult, conducătorul Comitetului Estic al economiei germane, Eckhard Cordes, este de părere că Germania ar trebui să se implice mai mult în soluționarea crizei politice de la Kiev în calitate de mediator. Pentru ca acest lucru să devină posibil Germania ar trebui să creeze împreună cu Polonia o ”comisie de mediere” (DW cu referință la AFP).

La rândul lor, Stefan Fule si Catherine Ashton sunt de părere că Germania nu ar trebui să adopte o poziție diferită față de evenimentele din Ucraina, adică să-și inventeze un rol separat în acest stat sau în această situație concretă, ci ar trebui să se alinieze unui discurs unic european oficial (EUObserver). În acest caz concret diferența de opinie este produsă de anumiți reprezentanți ai elitei politice și economice germane și nu a Germaniei ca stat membru al Uniunii Europene. Berlinul insistă ca această criză să fie soluționată pe cale pașnică, din interior, prin asumarea unui dialog corect între actuala guvernare și liderii opoziției.

Fiind preocupată mai mult cu problemele interne din zona euro, cauzate de criza economică mondială, Bruxelles-ul a acordat mai puțină atenție proiectului Parteneriatului Estic în perioada 2010 – 2012. Startul bun a asigurat o continuitate proiectului. Însă, nu întotdeauna această continuitate a avut efecte pozitive. În mai multe din statele membre ale Parteneriatului Estic au apărut voci și forțe politice (de obicei partide care nu au depășit pragul electoral) care militează pentru aderarea acestor actori la proiectele regionale propuse de Federația Rusă: Uniunea Vamală Rusia-Belarus-Kazahstan (UV RBK) și Uniunea Eurasiatică (UEA). Cea mai interesantă observație care se cere a fi făcută aici o constituie faptul că aceste forțe politice care militează pentru aderarea la UV RBK se regăsesc în statele care au înregistrat cele mai mari performanțe în cadrul proiectului Parteneritului Estic: Republica Moldova, Ucraina, Armenia. Georgia constituie o excepție. Din cauza războiului ruso-georgian din vara anului 2008, discuțiile despre o eventuală aderare la inițiativele Rusiei lipsesc din spațiul public. Cu toate acestea, oficialii georgieni pledează pentru îmbunătățirea relațiilor bilaterale cu Moscova.

Aderarea la UV RBK este văzută de către aceste forțe ca o sursă de voturi suplimentare pentru a ajunge în parlament. Este o strategie pe termen scurt pentru că nu sunt comunicate cetățenilor adevăratele efecte ale unei eventuale aderări la asemenea proiecte regionale, unele dintre ele încă inexistente.

Evenimentele care au loc în această perioadă la Kiev vor avea consecințe pe termen mediu și lung asupra proceselor și fenomenelor politice și economice în regiune. Apariția Euromaidanului este rezultatul neasumării obligațiilor care reies din atribuții concrete - cele de reprezentanți ai unei societăți dornice de o transformare ireversibilă a institutelor statului spre democratizare și prosperitate. Oficialilor europeni Euromaidanul le-a demonstrat cât de importantă este adoptarea unei strategii post-summit și cât de mult contează cunoașterea specificului politic național. Dacă UE are un plan, atunci ea ar trebui să-l prezinte spre dezbatere statelor membre ale PaE, astfel încât acestea să fie pregătite să facă față noilor provocări interne și externe. Pentru Rusia Euromaidanul este o dovadă clară că Ucraina nu este un stat ușor de controlat. Punerea pe masa negocierilor a unei formule simplificate de stabilire a prețului de achiziție a gazelor naturale și a unui credit de 15 mlrd $ sunt măsuri insuficiente pentru revenirea la raporturi de parteneriat anterioare. Încrederea reciprocă se construiește greu și fără a apela în timp la instrumente de presiune.

Cauza declanșării Euromaidanului trebuie să fie căutată în interesele particulare pe care le au toate părțile implicate în această criză: fie acestea forțe interne sau externe. Din fericire ea poate fi împărțită. Din păcate, puțini participanți pari dispuși să și-o asume și să acționeze în direcția depășirii acestui impas. În asemenea condiții, Euromaidanul va mai continua.



0 comentarii: