Ne unește, ne desparte...

În anul 2012 scriam că există un stat unde minoritățile etnice se simt mai bine decât în țara lor de origine. Acest stat era, dar și este, Republica Moldova. În Ucraina lucrurile, deși evoluau într-o anumită direcție, stăteau altfel. Modificările legislative se făceau în direcția avantajării unei singure minorități: cea rusă. Încerc să nu am o problemă cu rușii și mă rezum doar la a nu fi de acord cu politica externă a Federației Ruse în spațiul ex-sovietic.

Subiectul minorităților a intrat iarăși în gura lumii. Cauza: decizia Radei de la Kiev de a anula controversata Lege despre politica lingvistică, adoptată în primăvara anului 2012. Primii care au sărit ca arși acum împotriva anulării acesteia au fost internauții din Republica Moldova, care îi acuză pe ucraineni că s-au apucat să facă în țara lor curățenie, dar au început cu românii. Mesajul a fost preluat de către internauții români: în anumite momente de unitate chiar nu ducem lipsă. Și stau și mă întreb, și-i întreb și pe concetățenii mei, dacă această lege era în vigoare în Republica Moldova și era anulată care ar fi fost atitudinea lor față de autorități și față de drepturile minorităților? ”Bravo celor de la putere! Asta meritați, rușilor!” Anume aceasta fi fost reacția și nimeni nu ar fi avut niciun regret că cineva a lovit cu piciorul într-o valoare europeană.

Poate este inoportun acum să dezbatem acest subiect, când Ucraina ar trebui să ne intereseze din cauza Crimeei mai mult și a unei posibile intervenții militare rusești pe teritoriul statului vecin. Dar pentru a mai elimina puțin din ipocrizia specifică nouă, cred că se cer măcar câteva explicații cu privire la politica lingvistică și luarea în calcul, cel puțin, a contextului în care acest act legislativ a fost adoptat.

Acordarea mai multor drepturi și libertăți minorităților a fost unul din punctele forte ale platformei electorale a lui Victor Ianukovici în anul 2010. Era momeala. Era o strategie bună pentru a-și asigura electoratul rus de partea sa. Românii din Cernăuți și ”moldovenii” (din regiunea Odessa, căci anume acest lucru a făcut această lege: a legalizat existența limbii moldovenești pe teritoriul Ucrainei) erau neimportanți în acest exercițiu electoral. Totuși și ei au intrat în joc. Să-i învinuim nu putem. Acțiunile lor au o logică: sperau că vor obține instrumente pentru a-și apăra identitatea națională. Ca și mulți alții, românii s-au lăsat cuprinși de emoție și au împins undeva pe planul doi prosperitatea economică. L-au crezut pe Ianukovici. Îmi pare rău să o spun: degeaba.

Un simplu exercițiu de memorie ar trebui să ne facă să ne amintim că această lege a fost supusă dezbaterilor publice abia în anul 2012. Nu imediat după alegeri, dar când Ucraina deja intra în declin economic. Unii ar spune că din cauza crizei economice mondiale. Eu zic că problema mai degrabă a fost lipsa de soluții pentru probleme economice și sociale și preocuparea de propia bunăstare economică, ca să nu zic preocupare de a-și fura propria țară. Poporul între timp se poate hrăni cu valori europene, adică limbă. Știu că sunt cinică. Dar e nevoie de acest cinism.

Cel mai grav era în acel moment faptul că nici opoziția nu avea o soluție sau o strategie și și-a prins urechile în această dispută a limbii, fără să se gândească la consecințele pe termen lung a adoptării pripite a unei legi cu un conținut controversat, care nu corespundea de facto standardelor europene, deci nu avea nimic în comun cu vreo valoare europeană, și care avantaja o singură minoritate pe cea rusă. Românilor legea nu le-a adus schimbări. Dacă nu mă credeți, atunci cifrele vorbesc de la sine: în 13 din 27 de regiuni limba rusă devine a doua limbă oficială în instituțiile publice. Da! Anume despre instituții publice este vorba. Legea nu este despre școli, așa cum cred unii români din România, care nu au idee ce se întâmplă la vecinii lor.

Presa rusă face trimitere la reacțiile autorităților din Ungaria, România și Bulgaria[1] sau chiar și a celor din Grecia[2], spunând că acestea judecă acțiunile noii conduceri de la Kiev. Nu știu dacă acestea le judecă. Mai degrabă par să se arate a fi îngrijorate[3] și preocupate, dar speră că va fi adoptată o nouă lege, care să asigure condiții egale pentru toate minoritățile și nu va scoate în față o etnie în detrimentul alteia. În acest caz, presa rusă ar face bine să nu mai arunce gaz pe foc într-o țară care și așa arde și de care spun că le pasă.

Deși ceea ce se întâmplă în Crimeea în aceste momente creează multe probleme noilor autorități, acestea nu evită subiectul supus dezbaterii în această postare. Președintele Radei Supreme, Alexandr Turchynov, cel care îndeplinește și funcția de președinte interimar al statului ucrainean, a dat instrucțiuni să fie pregătit noul proiect de Lege ”Despre limbă”. Acest proiect de lege trebuie să fie elaborat în cel mai scurt timp și să fie echilibrat: ”În el trebuie să fie luate în considerare interesele Vestului și Estului, a tuturor grupurilor etnice și a tuturor minorităților.”[4] Chiar presa rusă scrie că Înaltul Comisar pentru Minorități al OSCE, Astrid Thors[5], va vizita Kievul. Foarte bine! Excelent chiar! Acest lucru ar putea să contribuie la responsabilizarea celor care se vor ocupa de elaborarea acestui proiect de lege. ”În aceste momente cruciale în istoria sa, Ucraina are nevoie de lideri, legi și politici care să unească mai degrabă decât să divizeze.”[6]

Dacă vrei să unești, desigur că trebuie să faci și ceea ce nu place unora: anulezi elementele care creează premize pentru dispute. Vorbești în rusă dacă ești ucrainean și vorbești în ucraineană dacă ești rus. Nu acum, mai târziu, oricum ar fi ieșit la suprafață toate aceste divergențe.

Desigur nu este bine că au început cu limba să își construiască un nou viitor ucrainenii. Dar cine garantează că mai târziu această lege nu ar fi creat premize pentru reizbucnirea violențelor, a conflictelor între Est și Vest, între ruși și ceilalți locuitori ai Ucrainei? Nimeni. Și dacă nu mă credeți pe mine, atunci vedeți ce spun românii din Cernăuți despre această lege.[7]

Democrație nu înseamnă neapărat să calci peste majoritate sau peste altă minoritate ca să ieși tu în față, așa cum își imaginează unii[8]. Înseamnă drepturi și condiții de dezvoltare egale pentru toți. Înseamnă căutarea unui compromis și înțelegerea nevoilor vecinului. Nu doar în campanii electorale. Cetățeanul nu reînvie o dată la patru ani ca să-și pună votul pe un buletin. El trăiește și între campanii electorale. Mănâncă și vorbește în mod continuu, până îl cheamă cineva acolo sus la El.

Am primit multe acuzații de la diferite persoane precum că m-aș fi solidarizat cu dușmanul românilor, adică cu Ucraina. Am primit link-uri de la ruși, care căutau să-mi zgândăre solidaritatea: ”Ia privește pe cine aperi, dar iată că și pe ai voștri îi afectează!!!”

Nicio șansă. Eu am rude în Ucraina. În regiunea Odessa. Foarte aproape de Crimeea. Mă preocupă soarta lor. Și dacă cineva crede că îmi poate da indicații cu cine să mă aliez și cui să-i plâng de milă, se înșeală amarnic, crezând că poate să aibă vreo șansă în acest sens. Vreau un trai mai bun pentru rudele și prietenii mei din Ucraina, vreau norme și standarde, legi care să funcționeze și să nu atenteze la prosperitatea lor materială și personală, vreau ca drepturile lor să fie asigurate și promovate și de iure, și de facto, nu selectiv și nu doar în favoarea unui singur vecin și nu doar între campanii electorale.

2 comentarii:

Anonim spunea...

"Poate este inoportun acum să dezbatem acest subiect, când Ucraina ar trebui să ne intereseze din cauza Crimeei mai mult și a unei posibile intervenții militare rusești pe teritoriul statului vecin."
asta e fraza cheie acolo! :))
daca incepe razboiul(Yugoslavia, Cecenia, Tranistria, Abhazia cu armatele Rusiei si Ucrainei, poate si SUA si UK care ar trebui sa garanteze integritatea Ucrainei!) si care poate amesteca si alte state in afara de alea, chestia cu limba este acum frectie la picior de lemn!

Anonim spunea...

http://www.nybooks.com/articles/archives/2014/mar/20/fascism-russia-and-ukraine/