Fara titlu.... caci este despre alegeri....

De o jumatate de ora stau si ma gandesc cu ce sa incep acest post... si nici nu stiu ce titlu sa-i dau... .

Gata! M-am decis! Incepem cu inceputul, caci este mai usor asa.

Epopeea observarii alegerilor s-a inceput la finele lunii iunie, cand intr-o discutie cu un bun prieten imi exprimasem dorinta de a contribui si intr-un alt mod decat a scrie brief-uri sau articole despre Moldova la democratizarea statului meu, desi mi se sugerase sa o las mai usor cu aceasta idee din cauza experientei la alegerile locale din 2007, cand am participat ca observator national, in cadrul unui proiect derulat sub conducerea Miscarii Europene din Moldova si am facut parte dintr-o echipa mobila de observatori moldo-estoniana.

Imi doream sa fiu observator acasa, dar realizam ca nu as putea sa-mi impun parintii sa fie martori pentru a doua oara la amenintari de genul: "Domnisoara, doriti sa ajungeti sa votati si dvs. la adanci batraneti?" asa ca am renuntat la idee.

Acasa fiind, primesc un mesaj pe mess: "Mai vrei sa fii observator? Aici, in Bucuresti la ambasada? Aici nu vei pati la fel. Daca mai vrei, sa-mi scrii cat mai urgent. Noi plecam acasa si avem nevoie de oameni aici... ."

Normal ca am raspuns pozitiv.

Ieri, la ora 6.15 AM eram deja la ambasada. Eram doar noi: 3 observatori si jandarmii romani... .
Pe la 6.25 a ajuns si personalul ambasadei. Procesul electoral s-a inceput: totul in conformitate cu legislatia in vigoare: proces-verbal, sigilare urne, verificare cabine de vot, stampile, etc., etc.

La ora 7.00 sectia de votare 316 si-a deschis usile. Alegatori foarte putini, pe ici, pe colo cate unul ratacit. Ca sa ne trezim din somn si sa trezim si procesul de votare din amorteala am inceput sa facem pariuri noi intre noi:

- Va fi o zi lejera..., a spus cineva.
- Da, cred ca nu vor fi mai multi de 800 de alegatori..., raspunse altul.
- Eu sunt mai optimista, vor fi o mie, poate chiar o mie unul, zambi Iuliana, observatorul de la Fundatia Eurasia.

Asadar pariuri stabilite, iar alegatori putini... . Plictiseala... .

Se face ora 9.00. Lumea incepe sa se adune. Nu cred ca au fost momente dupa acea ora in care membrii Biroului Electoral sa aiba pauze lungi. Doi sau trei alegatori erau prezenti aproape permanent. Si uite asa, in aceasta letargie pe la ora 14.30 se adunasera deja peste o mie de voturi. Desi cei care pariasera au pierdut, nimeni nu s-a suparat, dimpotriva, erau bucurosi.

Au fost la vot basarabeni stabiliti la Timisoara, Cluj, Brasov, Iasi, Constanta, Galati, dar si persoane care pur si simplu dintr-un motiv sau altul se aflau pe teritoriul Romaniei in aceasta perioada, mame cu cate doi copii, femei insarcinate, bunici cu nepoti, tatici cu bebelusi in carca. Au venit sa-si onoreze calitatea de cetateni! Tot respectul pentru ei! Asa se educa viitorul tarii.

Dupa ora 17.00 procesul a luat o amploare si mai neasteptata. Bucurestenii au inceput sa curga garla si pana la ora 21.00 nu a fost loc de pauza pentru niciunul dintre noi. Contabilitate de final: peste 2100 de alegatori doar la ambasada (tineti cont de faptul ca studentii erau plecati acasa)

INCIDENTE:
1. Un cetetean turmentat - usor aburit de continutul de alcool pe care il avea in sange un cetatean de-al nostru a incercat sa faca valuri prin ambasada. Mai intai s-a luat de membrii Biroului Electoral, iar mai apoi si de observatori, pe care intr-un final i-a numit comunisti pentru ca a fost rugat sa voteze si sa vorbeasca mai putin. Invocase dreptul la libera exprimare, i-am adus aminte de indatorirea lui de a vota si l-am indemnat sa intre in cabina si sa se exprime liber in buletinul de vot. El nimic! O tinea pe-a lui: libera exprimare! Dupa ce a dat drumul buletinului de vot in urna, ne-a aruncat gales: "Sper sa va treziti!" Si noi speram sa se trezeasca, dar din alcoolism... .

2. Un cetatean cascat - acest tanar, ametit nu de alcool, dar, cel mai probabil, de prezenta atator fuste scurte prin ambasada, uitase sa puna buletinul de vot in urna. Noroc de observatorii vigilenti (luptatori aprigi impotriva perpetuarii regimului comunist), care au vazut nu doar tanarul si tinta privirii lui, dar si hartiuta din manile lui aproape de iesirea din sectia de votare :)) .

3. Un jurnalist tampit - in cautarea unui material de senzatie si a unor "unghiuri" cat mai bune pentru montaj, acesta a daramat o jaluzea din ambasada.

4. Una bucata stampila "VOTAT" deteriorata - s-a intamplat in cabina 1 de votare (aici si-au exprimat votul atat Vitalie Cojocaru, cat si Stela Popa ;) ). Unii alegatori au apasat atat de tare cu ea, incat pe la ora cinci si ceva aceasta a cedat presiunilor doritorilor de democratie si a iesit din functiune pentru tot restul zilei.

5. Multe consultari intre alegatori in sectiile de votare. La indrumarea: "Intrati in cabinele de vot si luati decizia acolo... . Aici nu aveti voie sa va consultati" au parvenit urmatoarele raspunsuri:

- Da aista-i nanashu neu... .
sau
- Aista ii fishioru' meu... .
- Asta-i fiica mea... .
- Jos comunistii... si etc, etc :))

Rezultatele numararii voturilor la ambele sectii de votare deschise in Bucuresti le puteti vedea pe ROMANISM.NET eu nu am voie sa le divulg ;) pana la oficializarea acestora.

Multumiri personale.

Tin sa le multumesc tuturor prietenilor si colegilor mei, CETATENI AI REPUBLICII MOLDOVA, care ieri au fost sa voteze: Irina si Alexandru, Aliona Negoita, Valeriu Antonovici, Lenes Leonela, Marcel Capatina, Otilia Olaru si Irina Cainareanu, Elena Sarbu, Marcel Rotari, Arcadie Tantuc, Sergiu Raievschi, Olga Juc, Victor Iliescu, Cristina Cibotaru, Veronica Gorincioi, Eugen Musat, Alina Vasilache, Vitalie Mocanu, Natalia Bratu, Mihai Ignat, Nadine Nazarchevici, Nicu.

Daca am uitat pe cineva, va rog, sa nu va suparati, ci doar sa imi amintiti, astfel incat sa va includ in aceasta lista.

Multumiri calde colegilor observatori: Iuliana, Nina, Vali si Clara.

Multumiri speciale Domnului Petuscanu, care a avut grija de sanatatea mea ieri, astfel incat simptomele racelii sa nu se agraveze.

Multumiri tuturor celor care ieri, pe 29 iulie 2009, au votat opozitia!

PS: au mai votat ieri la ambasada: Stela Popa, Vitalie Cojocaru, Catalin Josan, Ion Sturza, Mircea Druc, Tanti Ludmila si multi altii.

ANTICIPATE 2009 in Transnistria

Ieri am avut o revelatie: mi-am dat seama ca nu prea s-a scris pe bloguri, iar in presa prea putin, despre cum vad transnistrenii modalitatea in care ai nostri magnifici politicieni se desfasoara inainte de 29 iulie 2009. Pentru ei este la fel de important rezultatul alegerilor, mai ales ca scriam intr-un brief postat pe CSEEA despre misterele vizitei lui V. Voronin din luna martie 2009 la Moscova, la care a fost invitat si Smirnov. Ca se cocea ceva stiam cu totii, dar ce anume aflam dintr-un interviu dat de al nostru Mister President presei rusesti (este mai usor sa te sune rusii sa-ti ia interviu, decat sa iesi in fata natiunii si sa-i comunici ce ai pe suflet, asta in cazul in care il ai sau si mai rau daca stii sa vorbesti, in plus nota de plata e mai mica: rusii au platit singuri apelul).

Asadar: ce scrie presa transnistreana despre mersul electoralei?

Ca sa aflu acest lucru, merg direct la sursa, adica intreb un tanar transnistrean care sunt portalurile principalelor agentii de stiri din Tiraspol. Aoleu: sunt atat de multeeee!!! Toate au un design atractiv si toate colaboreaza sau preiau articole din presa rusa (acest lucru nu ma mira, daca le-au luat ei si drapelul ostatic... ).

1. OLVIA-PRESS.

Titlu mare: "Casele de pariuri din Moscova mizeaza pe victoria calutului batran Voronin (de fapt a iepei batrane, asa ar fi in traducere exacta)", autor Serghei Shirokov.

Autorul preia foarte multe idei, pe care le regasim pe portalurile agentiilor de stiri din Moldova. Insa, exista si cateva care merita atentie. In RM are loc schimbarea clasei politice: pleaca nomenclaturistii vechi (cu referinta la Voronin-PCRM si Urecheanu-AMN - probabil a citit si el ultimul BOP) de la conducerea statului si vin noi lideri, precum sunt Filat si Chirtoaca.

Nu va bucura acest lucru?

Mai departe: vina pentru neoficializarea limbii ruse la Chisinau o poarta doar comunistii, care au renuntat la prea multe puncte din platforma electorala a anului 2001, ceea ce a dus la formarea unei noi generatii mult mai apropiate de Romania si Uniunea Europeana, de aici si necesitatea aparitiei unor lideri tineri, care sa reprezinte interesele acesteia.

Logic, nu?

PCRM constient adancesc criza politica interna, astfel incat sa genereze o bresa in interiorul opozitiei, lucru care a dus si la derularea evenimentelor din 7-8 aprilie 2009.

Interesanta opinie..., mai ales ca vine din Transnistria... .

UE si SUA, citez "au pus cruce pe viitorul PCRM-ului..." in actualele alegeri.

Amin. Asa sa te auda Dumnezeu, Domnule Shirokov!

2. LENTA.RU

Articolele postate pe acest site relateaza despre opinia gresita a lui Voronin cu privire la numarul mare de voturi pe care minoritatile etnice le vor oferi PCRM-ului, pentru ca in randul lor nu sunt prea multi cetateni anticomunisti.

Rationamentul este unul gresit din cauza ca citez: "ucrainenii, rusii, gagauzii, evreii, armenii, azerii si rommii din Moldova gandesc diferit, pentru ca ei sunt diferiti unul de celalalt, pentru ca nu exista oameni similari... . Doar androizii actioneaza in maniera identica, pentru ca sunt fiinte lipsite de vointa proprie, pe cand oamenii vii singuri iau decizii... ." Autorul corect mentioneaza si faptul ca un asemenea argument ar arata multumirea tuturor etniilor mentionate mai sus, fata de actualul lor nivel de trai, ceea ce nu este decat o jignire adusa minoritatilor nationale. Oare salariile si pensiile sau serviiciile medicale pentru ucraineni si bulgari sunt diferite fata de cele ale "moldovenilor"? In plus, conform opiniei comunistilor ei nu ar avea alte alternative de vot. Vrei sau nu vrei - voteaza comunistii... .

3. REGNUM.RU

O sa spuneti ca e portalul unei agentii de presa rusesti. Asa si este, dar tanarul din Transnistria mi-a prezentat-o ca fiind foarte importanta pentru acest stat nerecunoscut.

Deci, ce scrie Regnum?

Titlu mare: "Campania electorala in Moldova: sicrie, morti, invinuiri si atentate asupra statalitatii. Moldova in ultima saptamana"

Presa rusa scrie ca la Chisinau nu s-a gasit inca nimeni, citez "sa ii dea peste bot lui Voronin pentru marsavenie... ." Fata comunismului molodvenesc se identifica cu cea a lui Voronin si a unor parti ale corpului acestuia, iar presedintele moldovean, in ultimul timp, acorda tot mai multa atentie acelor parti ale corpului care se afla mai jos de centura... (au spus-o rusii, nu eu). Interesul, tot mai obsesiv, al lui Voronin pentru fermoarul pantalonilor lui Chirtoaca, precum si aluziile la performantele pe care le-a dobandit de-a lungul timpului presedintele nostru "mult iubit" in jocul de-a scapatul sapunului in sauna este dezgustator. Acesta sa fie viitorul luminat pe care il proroceste actualul presedinte poporului? (se intreaba tot rusii, eu nu am nici o vina, eu doar va relatez din postari).

Articolele integrale le gasiti in denumirile agentiilor de stiri, iar in lista cu site-urile recomandate pe acest blog veti mai gasi si alte portaluri ce fac referinta la Transnistria. Sunt sigura ca veti gasi detalii foarte interesante cu privire la modul in care suntem vazuti si perceputi atat la Tiraspol, Moscova, dar si in alte parti ale lumii prin prisma imaginii create de "BUNUL NOSTRU PRESEDINTE, V.V."

Distractie placuta!

Calatorie in Tara Minunilor....

Foarte hotarata sa ajung acasa, mi-am luat trollerul si laptop-ul si m-am pornit intr-o zi de 03 iulie 2009 spre Republica Moldova - tara tuturor minunilor, tara povestilor fara zane si feti-frumosi, dar cu multi zmei rosii. La punctul de trecere al frontierei ma asteptam ca vamesii romani sa se ia de "pestisori", dar m-am inselat. De exces de zel am avut parte din partea celor de peste Prut, vroiau sa imi verifice bagajul. Eh... . Cred ca le carabaneam de-a injurii in gand mai ceva ca Danila Prepeleac si ale sale odrasle reprezentantilor Iadului. Au scapat teferi!

Ajunsa in localitatea de bastina, special imi fac drum pe la primarie. Las bagajul in MiniMarket-ul din centrul satului si ma indrept spre principalul edificiu al localitatii. Scuza: sa-mi anunt mama ca am ajuns intreaga si "steel teafara la minte" dupa sesiune. Acolo ma intalnsec nu doar cu mama, dar si cu profesoara mea de limba romana: o doamna de varsta a treia, care candva imi prorocise un viitor luminat din cauza caligrafiei mele superbe (mama oricum scrie mai frumos, dar asta Doamna Profesoara nu stia :)) ). Nu trec nici doua minute si discutia se indreapra spre alegerile din 29 iulie 2009. Concluzia: lumea e ingrozita, lumea are in minte imaginea lui Valeriu Boboc si a celorlalti tineri ucisi si aceeasi lume sta cu manile in san si nu face nimic ca sa schimbe mersul povestii... .

Incep sa culeg informatii de prin "targ": Sudul a votat pentru opozitie. la mine in sat a obtinut victorie PLDM-ul, in satele vecine PL-ul, urmate de PLDM si AMN. Comunistii nu acumuleaza nici macar cate 200 de voturi (la Sud zmeii sunt mai putin virili, probabil si din cauza accesului populatiei la televiziunile romane - otrava pentru roscatei).

Seara dau drumul principalilor povestitori ai actualei guvernari: Moldova 1 si NIT. Il vad pe Staras - neinteresant, cu fata la fel de innecata in alcool. Schimb la M1 - dau de Mircea Surdu cu "Electorala 2009", care le ureaza invitatilor urmatoarele: "Sa aveti parte de atatea voturi cate meritati!" Buna urarea! Mie mi-a placut. In ziua aia am aflat de cei "7 Magnifici", usor deplasati catre poarta iadului. Nu cred ca mai au scapare, dar speranta moare ultima, chiar daca, totusi, moare... .

In zilele urmatoare ma pregatesc de lupta cu autoritatile statale. Mi-a luat o saptamana din vacanta acest duel. Nu va faceti iluzii. Inca nu s-a incheiat. Mai am niste batalii de purtat.

Trebuia sa ajung la Oficiul Starii Civile ca sa il fac pe tatal meu sa fie intr-adevar tatal meu, adica sa-i schimb numele rusificat. Nu iau microbuzul, iau trenul. Pretul biletului o minune: de la mine de acasa pana in Cahul 2,20 lei MDL (vreo 0,60 RON). In pretul calatoriei intra o priveliste minunata cu malul Prutului timp de aproximativ o ora: pasaret, iazuri, nuferi, barcute cu numere de inregistrare de Cahul, cai si vaci scoase la plaja... . Nu mi-am luat ochii de la peisaj pana cand nu am coborat din tren, langa drumul care duce la vama de la Oancea.

Ajung la Oficiul Starii Civile. Ora 7,22 dimineata. Lume multa si incruntata. Care casca, care se uita de jur imprejur, care incearca sa te sfideze din priviri. Ma apropii si intreb care este programul de lucru al OSC, mi se raspunde ca exista doua: unul pentru angajatii OSC, care se incepe la 8.00 dimineata si unul pentru cetateni: de la 01.00 noaptea (1AM). Realizez ca in conformitate cu acest orar, faptul ca m-am trezit pe la 5.00 dimineata nu a fost un act de eroism din partea mea (chiar daca la Bucuresti au fost si zile in ultimele 3 luni in care ma bagam la somn pe la 6 dimineata). In fine .... irelevant. Asteptam..., asteptam sa se deschida OSC.

Cum se obisnuieste pe la noi, lumea nu tace. Vorbeste atat de mult... . Eu ascult.

"Sa le ramana de cap, nu mai merg sa votez. Da iaca chiar acush, la shi-ni trebui nia si pierd ziua di lucru. Digiaba pierd o zi di prashit pi dial... ", arunca incruntata o matusica. Alta ii tine isonul:
"Si pravilino ai si fashi, ca lor oricum o sa le iasa pe-a lor... . Ne-au impanzit toati gardurili din sat cu mutrili lor. Eh, comunisti sau democrati, tot acolo... ." Mai incolo doi tineri se giugiuleau, venisera dupa certificatul de casatorie, subiectul alegerilor era prea putin interesant pentru ei.

A venit si ora 8.00. S-a inceput circul. Toti s-au indreptat spre usa OSC-ului. Intrau cei care in ziua anterioara trecusera pe la fereastra din spatele acestei institutii (sunteti mari, realizati si singuri pentru ce au trecut pe acolo, spre deosebire de usa din fata, feresterele erau deschise..., CANICULA, au nevoie de "aer" si angajatii institutiilor de stat). Tipete, imbranceli, scancete de copii mici, cateva injuraturi si toate impletite cu subiectul principal: ALEGERI 2009. Va spun eu: Danila Prepeleac mic copil... . Cei care venisera dupa actele deja semnate aveau prioritate (printre cei "privilegiati" ma numaram si eu, ai mei m-au trimis special sa vad concertul, munca grea deja era facuta cu cateva zile inainte, au stat si ei in asteptare cateva zile).

Incep sa ma enervez... . De obicei cand mi se intampla asta nu tac. Doamna care era prima in rand intrase si luase si lista cu ea, deci va dati seama ce a urmat. Nimeni nu incearca sa isi asume rolul de lider sau organizator al procesului. Tuturor le este cald, dar nimeni nu renunta la a se imbulzi si a se lipi de alte corpuri fierbinti. Una din categoriile privilegiate la depunerea dosarelor sunt cei care au venit pentru divort. La un moment dat multi realizeaza ca au venit sa divorteze. Eu inca ma mai enervez... . Domnul care stia ca este al cincilea pe lista (intors din Portugalia) se enerveaza si el: deja intrasera vreo 10 persoane inaintea lui. El inca al cincilea pe lista astepta... . Lumea se aduna din ce in ce mai multa. Ultimii veniti se duc la fereastra, noi inca stam si asteptam. Doamne, cata rabdare are moldoveanul, cat de mult timp ii mai ia sa se enerveze. Eu ajung la limita: incep sa fac "poriadok" (regula): moldovenilor li-o tai in romana, rusului in rusa. Cineva iarasi tipa ca nu va merge la vot, ca oricum toti sunt porci (probabil au citit cu totii Ferma animalelor de George Orwell). I-o tai scurt: "Din tot raul trebuie sa alegi ce este mai putin rau!" Cineva din gloata ma sustine: "Are dreptate, daca nu votam noi, oricum o sa aflam pe urma ca am votat... ."

Circ mai ceva ca la Festivalul de la Monte Carlo!

Toti vor actele ca sa plece din Moldova. Toti recunosc ca nu mai suporta sa traiasca aici, iar cei care erau veniti din alte parti au afirmat intr-o singura voce: "Ne sufocam! Suntem de cateva saptamani aici si nu mai putem... . Nu avem cu ce sa respiram. Prostia si marsevenia este la fiece pas! M-am saturat! Imi iau familia si plec!"

Desi trebuia sa intru printre primii, mi-a luat trei ore sa ajung la usa ca sa imi iau actele. Intr-un final reusesc, in urma cineva incepuse sa ma aplaude. Fericita ca tatal meu in sfarsit e al meu, ma indrept spre locurile unde erau parcate microbuzele. Oameni multi, bagaj si mai mult. Cu mare chin incapem toti cei multi prezenti. S-a pornit!

Bucurie pe termen scurt! S-a spart o roata. Coboram... . Ni se spune ca in 10 minute se va repara... . Asteptam... . Bine ca s-a stricat langa fabrica de paine... . Dureaza mai mult decat ni s-a comunicat initial. In sfarsit reluam calatoria. Soferul conduce atat de repede incat de cateva ori cei din mijloc ajung in fata. Miros de acetona... . Doua cutii de vopsea au cazut dintr-o punga din cauza condusului, iar continutul s-a varsat prin microbuz. Coboram iarasi... . Asteptam. Cei mai ingeniosi gasesc nisip si acopera vopseaua. Iarasi pornim la drum. Soferul recupereaza cu viteza mare timpul pierdut. Eu imi pierd echilibrul din cauza mirosului de acetona tot mai persistent, dar si din cauza vitezei. M-am oprit in Doamna care era proprietara microbuzului. Se incepe un dialog intre mine si ea:

- La ce se gandeste nenea? Ajung si eu astazi intreaga acasa? Ce crede ca cara?
- Eu nu am nici o vina, nu eu conduc..., se scuza ea.
- Aham, dar banii cine ii strange? Si cand stateam in parcare trebuia sa verificati rotile nu sa incarcati atatia pasageri, incat riscam sa nu mai ajungem vii la destinatie... .
- Asa e la noi, traieste cine poate, imi zambi cu gura pana la urechi.
- Da, iar eu acuma cobor. Aveti noroc mare ca am ajuns la destinatie. Daca mergeam la Giurgiulesti va scuipati sufletul cu mine!

A doua zi a fost mai bine, dar o sa ma mai gandesc daca mai scriu sau nu si despre asta. ;)

Numaram zilele, mimam actiunea sau luam decizii si votam?

A mai ramas o saptamana pana la "MAREA FINALA" a competitiei "sportive" dintre opozitia democratica si guvernarea comunista. Numai gandindu-ma la ziua de 29 iulie 2009 ma incearca o senzatie ciudata - un amestec de neliniste si frustrare ca nu am facut poate mai multe, astfel incat sa contribui sa inlaturarea idioteniei tot mai accentuate a partidului de guvernamant si nu numai.

Tot vorbim in fiecare zi despre alegeri, despre opozitie, despre conducerea actuala, despre campanie, despre faradelegi, despre fraude, despre consulate si ambasade, despre ziua de lucru care s-a stabilit pentru votare, despre Valeriu Boboc, despre morti si vii, despre tineri si batrani, despre 7 pitici magnifici, despre tradare si devotament, despre stele care sortesc victoria democratiei, despre UNIMEDIA si Stirea Zilei, despre consuli si cotracandidati virili, despre fetele frumoase de la Chisinau, care fac istorie in Italia si nu numai, despre lupi, care au papat PD-uri, despre viitor... .

Cat mai avem de gand sa fim spectatori ai propriului destin? Cine s-a intrebat ce a facut dupa 5 aprilie ca sa ajute cumva la stoparea perpetuarii unui regim dictatorial? Eu ce am facut? Tu ce ai facut? Dar cel care sta langa tine ce a facut?

Recunosc: m-am uitat pe UNIMEDIA si alte portaluri de stiri, asta am facut! Am urmarit un spectacol prost fara regizor (sau cu prea multi regizori)!

Imi poate raspunde cineva la intrebarea: ce trebuia, ce trebuie si ce ar trebui sa fac ca sa nu mai fiu un simplu spectator?

Geometria puterii - TRIADA GEOSTRATEGICA. CONVIETUIREA CU CHINA, EUROPA SI RUSIA

Mai puţin cunoscut [cel puţin publicului de la noi] decât Henry Kissinger, mai puţin dezbătut decât Huntington, Fukuyama sau Hardt & Negri ori Noam Chomski, Zbigniew Brzezinski rămâne o figură care şi-a păstrat prospeţimea mai bine de patru decenii.

[Ca ilustrare a statului său de second best comparativ cu Kissinger am fost surprins să aud de la nişte tineri polonezi că nu auziseră de el. Pentru mine Papa Iona Paul II, fraţii Wachowski, Marie Curie şi Zbigniew Brzezinski sunt mărci extreme de vizibile ale Poloniei în secolul XX. În altă ordine de idei, Word-ul meu are un sistem de corectare în engleză. Programul recunoaşte numele de Henry Kissinger dar îl subliniază drept greşeală pe cel al lui Brzezinski]. Studiile sale mi-au lăsat impresia de a fi un mix între accesibilitate şi complexitate. Deşi complexe şi seducătoare, cărţile lui Brzezinski nu au nici masivitatea altor autori, nici nu prezintă adâncimea istorică a unui Morgenthau, Aron, Paul Kennedy sau elaborarea vreunei teorii în domeniu precum Robert Gilpin, Michael Doyle ori James Rosenau. Ele oferă în schim o idee perenă care se modulează flexibil pe evenimentele succesive. Ideea bunului hegemon. Într-un fel sau altul mai toate lucrările sale sunt marcate de crezul că America reprezintă [în ciuda imperfecţiunilor inerente oricărui lucru omenesc] cel mai în măsură hegemon de a exercita o dominaţie luminată asupra întregului sistem internaţional. Prin manifesul insituţiilor democratice, ale îmbinării dinte moralitate şi capitalism, supremaţie militară şi tehnologică , America este statul cel mai în măsură să împreuneze conducerea cu moralitatea în gospodărirea relaţiilor dintre statele mapamondului.

Pentru Kissinger balanţa de putere şi raţiunea de stat sunt scopuri în sine. Rolul lor, imperfect de multe ori în contradicţie cu morala reflectă o lume sub-optimală în care suntem invitaţi să cerem mai degrabă stabilitatea decât pacea şi echitatea. La Brzezinski realpolitikul nu este un scop în sine ci doar un mijloc vremelnic pentru a realiza securitatea colectivă. Un joc nenul în care dominaţia americană poate asigura un câştig pentru fiecare. Eclipsată de Fukyama , opera lui Brzezinski, în cele mai senine ipostaze ale sale descrie propriul sfârşit al istoriei. O lume în care devoluţia monarhului strategic american lasă locul unei multipolarităţi responsabile şi paşnice. Multipolaritate care la rândul ei se estompează prin dispariţia statului şi apariţia unor organisme multinaţionale care să preia rolul guvernelor clasice. Nu este neapărat grădinea Edenului dar este tot ceea ce putem cere de la sumbrul şi cenuşiul realpolitik!

Pentru cei care au citit Marea tablă de şah, Triada geostrategică este o aprofundare a tezei anterioare. Amestec inedit de geopolitică şi liberalism transnaţional, cele două cărţi, la distanţă de câţiva ani redau reflecţiile necesare oricăruiguvern american care trebuie să găsească un cod diplomatic cât mai iscusit pentru a menţine supremaţia americană. Cartea se concentrează în jurul celor trei mari jucători strategici eurasatici: Europa, Rusia, China alături de actorii secundari: Japonia, India, Turcia sau statele central-asiatice.

Relaţia cu China este pusă prima pe tapet. Prezumată drept următorul hegemon internaţional China trebuie să beneficieze de o atenţie cuvenită.

“China este prea mare pentru a fiignorată, prea veche să nu fie respectată, prea slabă pentru a nu fi tratată cu înţelegere şi prea ambiţioasă pentru a avea deplină încredere în ea” [p.19]. În ceea ce priveşte relaţiile sino-americane, Brzezinski, aici ca şi în alte locuri se grăbeşte să înlăture teama că Republica Populară va deveni prea curând înlocuitorul Statelor Unite la conducerea lumii. O teamă asemănătoare celei din anii ’80-’90 legată de Japonia. Deşi prezintă o capacitate nucleară de descurajare, China nu are capacitatea militară, ca să nu mai vorbim de cea economică Europei şi Americii. În Marea tablă de şah, fostul Secretar de Stat pune mai mult decât aici accentual pe problemele interne ale Chinei. O ţară care s-ar putea confrunta cu mişcări interne pentru mai multă libertate va avea greutăţi în a-şi canaliza energiile spre obţinerea statutului de superputere. Cheia relaţiilor dintre Washington şi Beijing este că nu se restrânge doar la ele două. În joc mai apar Taivanul, Japonia, India şamd. În echilibristica diplomaţiei din Pacific, SUA trebuie să aibă grijă să nu neglijeze nici relaţiile sale cu Taivanul şi nici pe cele cu Japonia. Ostilitatea sino-niponă are rădăcini vechi şi deci un viitor fertil. Teama de a Chină mare şi ostilă poate determina Japonia fie să devină mai apropiată de America fie să încerce să se autonomizeze militar. SUA trebuie să evite o asemenea escaladare a evenimentelor care ar complica poziţia sa internaţională înzecit. Menţinerea unui dialog între cele două culturi vechi şi naţiuni ambiţioase trebuie să fie scopul inteligenţei diplomatice americane. Nici chestiunea Taivanului nu trebuie neglijată. Deşi relaţia cu micul stat nu poate să treacă înaintea relaţiei cu Beijingul, Tivanul poate fi un punct de presiune, arată Brzezinski, deşi nu foarte explicit. Taivanul este un foarte bun exemplu de creştere economică şi înflorire democratică. O bună dovadă că democraţia este compatibilă culturii chineze şi o chezăşie a transformării Chinei în viitor. Pentru a mulţumi China şi a o îndrepta spre un statut regional paşnic, SUA trebuie să aibă grijă să o integreze în cât mai multe foruri asiatice. Relaţia cu Europa este cel mai important contact al Americii în lume:

“America şi Europa servesc împreună ca axă de stabilitate globală, locomotiva economiei mondiale şi conexiunea capitalului intelectual precum şi inovaţia tehnologică.” [p.57]

Privit drept cel mai filo-european realist american Brzezinski crede într-o Europă mai sudată, chiar dacă se arată sceptic în privinţa respectivă. Tranşant, pentru el Europa este doar un protectorat american- afirmaţi ce rezidă în dimensiunea geopolitică a analistuui american. Timothy Garton Ash, citat în paginile cărţii, respinge afirmaţia. Binomul Marte-Venus, folosit pentru a descrie relaţiile euro-americane este seducător şi simplificant dar ratează o serie de nuanţe şi consecinţe. Deşi este clar în inferioritate faţă de SUA, Europa [în măsura în care o vedem ca pe un monolit] şi-a dezvoltat în timp o serie de capacităţi militare. De la data scrierii textului, Bruxelles-ul a avansat şi deja diferite acţiuni militare, poliţieneşti şi de patrulare a frontierelor se află pe meridianele lumii [ex.: Althea, Concordia etc]. Apoi, unele dintre statele sale [Franţa, Marea Britanie] sunt state cu potenţial nuclear. Afirmaţia că Europa este lipsită de “pasiunea ideologică” şi de “loialitatea civică” a Părinţilor fondatori americani ar trebui văzută ca un semnal de alarmă. O Europă prea slabă militar nu va putea fi decât un critic complexat al partenerului său atlantic în marele vals geostrategic. America ar trebui şi ea, după cum sunt se acord la unison Brzezinski şi Ash să impulsioneze edificarea unei identităţi europene mature pe plan militar.

În ceea ce priveşte Rusia, al treilea gigant eurasian, prezintă poate aspectul el mai problematic. Oscilând între mai multe frecvenţe diplomatice, Rusia se zbate între eluarea statului imperial şi un dialog cordial cu Occidentul. Posibilitatea de a jongla în balanţa de putere atât cu Vestul cât şi cu China ori India impune diplomaţiei americane deţinerea unui seismograf sensibil. SUA trebuie să aibă grijă să integreze Rusia într-un dialog constructiv astfel încât aceasta să se mulţumească cu un statut postimperial. Scrisa înainte de 11 septembrie textul lui Brzezinski nu încapsulează şi problemele pe care fluxul de gaze din Rusia îl ridică Occidentului. Dintre toate marile state cu ambiţii imperiale, supra-regionale Rusia s-ar înscrie mai degrabă în reflecţia asupra balanţei terorii, decât în cea a puterii. Înarmată nuclear, dar cu echipament învechit, cu o populaţie cât Japoniei şi mai mică decât a Pakistanului Rusia este o ţară cu mari probleme la capitolul social şi economic. Venirea lui Putin a readus întrucâtva tema unui imperialism după Imperiu bazat pe specularea insecurităţii energetice occidentale- armă strategică în jocul subnuclear al puterii. Dacă în anii ’80 Rusia ea etichetată drept o Voltă Superioară cu arme atomice, azi ea ar putea fi mai bine descrisă drept o Venezuelă sau Arabie Saudită cu arme atomice.

Scrisă înainte de 11 septembrie şi de startul administraţiei Bush II, [ca dealtfel şi “Are America nevoie de o politică externă?” a lui H.Kissinger] lucrarea creionează un tablou strategic motivat de nostalgia lumii de secol XIX. Fin analist Brzezinski se concentrază totuşi prea mult pe acţiunile marilor puteri şi se arată prea puţin interesat de zgomotul de fond al restului sistemului internaţional. Cel puţin în lucrarea de faţă, prea marele său ataşament faţă de moştenirea geopoliticii clasice – gambitul eurasiatic [Haushofer şi Nicholas Spykman]-este oarecum dezamăgitoare. Poate ar fi fost mai cuprinzătoare o lucrare dedicată statelor ratate, pe care Brzezinski le considera drept problema principală a SUA după Uniunea Sovietică [Barry Buzan, Popoarele, statele şi teama, Cartier, Chişinău, 2000].

Ceea ce am apreciat la cărţile lui Brzezinski a fost structura lor măiestrită şi totuşi didactică [un text suplu şi diafan dublat de note de subsol substanţiale şi bine documentate]. Dualitate care reflectă înmănuncherea dintre practician şi teoretician precum şi dintre multiplele feţe ale diplomatului. Căci el nu se revelă niciodată în totalitatea sa prin scris. Dincolo de raţionamentele sale de şahist, mai rămâne mult de spus despre el printre rânduri. Să fim înţeleşi, Brzezinski nu este un nevinovat! Ca unul care orbitează în cercurile de sus ale puterii acţiunile sale au numeroase conotaţii, bune şi obscure, pentru a fi la fel ca şi el diplomaţi! Un adept al ofensivei faţă de URSS, Brzezinski a fost implicat în sprijinirea talibanilor împotriva regimului comunist [http://www.youtube.com/watch?v=kYvO3qAlyTg].[1] Lucru pe care dealtfel l-a şi recunoscut în faţă unei pulicaţii franceze în 1998- un rău necesar pentru a învinge ceea ce considera a fi Răul suprem: comunismul. Este ceva simlar între viaţa sa şi cea a lui William III de Orania care după numeroase eforturi de a-i rezista lui Ludovic XIV reuşeşte în calitate de rege al Angliei. Sau, mai aproape de realitate viaţa sa are ceva paralel cu Papa Ioan Paul II. Precum Iosif din Biblie, cei doi polonezi au contribuit semnificativ la îngenuncherea rivalului rusesc/bolşevic ca membri în poziţii cheie ai altor state. În condiţiile în care SUA are partea sa de vină la susţinerea unor regimuri criminale, retorica sa frumoasă apare puţin falsă şi neadecvată. Tactica pământului pârjolit la scară mondială [prin susţinerea regimurilor criminale din anii Războiului Rece] a contribuit la stagnarea economică a numeroase zone din lume. Terorismul şi statele ratate pe care le percepem după 1990 sunt acel portret al lui Dorian Gray ce poartă amprenta trecutului. Revenind la omul de stat: puterea implica responsabilitate, iar responsabilitatea nu coincide mereu cu morala privată. Judecarea celor care deţin puterea pare să depindă de instanţa care judecă. Dacă există o Providenţă ei s-ar putea să fie obligaţi să plătească. Dacă nu, eficienţa pare să fie singura măsură.

[1] Vezi şi Christian P.Sherrer, Ethnicity, nationalism and violence, p.66, http://books.google.com/books?id=6NnchlGT3nEC&pg=PA66&dq=zbigniew+brzezinski+cia+boast+afghanistan&sig=ACfU3U3BGYYHEdkJUmuwxZffhFn-0V7u2A;
Zbigniew Brzezinski: How Jimmy Carter and I Started the Mujahideen, Interview of Zbigniew Brzezinski Le Nouvel Observateur (France), Jan 15-21, 1998, p. 76; Ex-Security Chief Brzezinski's Interview makes clear: The Muslim Terrorist Apparatus was Created by US Intelligence as a Geopolitical Weapon, 6 September 2004,
http://www.emperors-clothes.com/interviews/brz.htm;
http://azer.com/aiweb/categories/magazine/34_folder/34_articles/34_brzezinski.html


Autor: SILVIU PETRE

Articol preluat de pe BOOKBLOG.RO

Cain si Abel.... oare ce origine etnica aveau?

Aproape ca as face pariu cu oricine ca aveau origine etnica "moldoveneasca" (nascuta din suferinzii de romanofobie acuta incrucisata cu bolnavi de rusofilie severa). Dar nu despre boli vom vorbi in acest articol, ci despre elevii si studentii bursieri ai Statului Roman si despre destinele lor bizare... .

Desi ma numar inca din anul 2005 printre cei sositi la studii in Romania prea tarziu am observat multe lucruri..., mult prea tarziu... .

Dupa alegerile din 05 aprilie 2009 am reusit sa cunosc multe persoane (inclusiv sa-i cunosc si pe cei pe care credeam ca-i cunosc).

In anul 2005, chiar si dupa alegerile parlamentare, desi se vorbea despre tradare (PPCD-ista in special) , intre 9 si 10 procente dintre cetatenii Moldovei refuzau sa recunoasca acest fapt (chiar si Chirtoaca la intrunirea cu studentii basarabeni din Bucuresti in martie 2009 spunea ca acestia nu au nici o vina pentru deciziile luate de liderii acestui partid). Ok! De acord! Ca pestele de la cap se strica stim cu totii, dar trebuie sa recunoastem ca si sobolanii parasesc un vas naufragiat, cautand sa se salveze... . Iar acestia ce fac? Se sinucid! ar spune multi. Probabil se vor gasi din aceia care vor afirma ca acest lucru din partea adeptilor acestui partid denota un devotament total. Asa o fi.... doar ca am o intrebare: de ce unii tineri ai noii generatii PPCD-iste tipau ca cel mai rational la 05 aprilie 2009 ar fi fost sa votam PCRM-ul? Acestia aduceau si argumente ... "economice". Pardon, dar de cand comunismul poate sa faureasca un viitor luminat pentru tinerii care si-au facut studiile in Romania si care realizeaza ca nu pot sa respire aerul de acasa contaminat cu prostie roscata?

"Doar comunistii vor reusi, Angela, sa ne scoata din criza economica, ei stiu cum... . Cu ei toti traim bine: fura ei, dar nu-mi interzic si mie sa fur...", imi spunea un tanar fost membru al Noii Generatii PPCD-iste.

Oare asa sa fie? Da, asa este, pentru ca in primul rand Republica Moldova aproape ca nu are economie si in al doilea rand si cea pe care o mai "are" este sub controlul absolut al unei familii. Eu am impresia ca comunistii au confundat monopolul si/sau oligarhia cu doctrina comunista... . Este problema lor, dar.... acest tanar in prezent ne indeamna sa votam PPCD-ul si cei "7 magnifici", cum mai sunt numiti ei in tara (cei 7 tineri, care sunt primii pe lista electorala a PPCD-ului, unii dintre ei fiind absolventi ai universitatilor din Romania). Fiind intrebati cum vor reusi ei sa schimbe lucrurile in tara acestia prin vocea lui Victor Ciobanu, aparitie constanta la Moldova 1, ignora forma intrebarii si argumenteaza cu faptul ca sunt tineri. Ei sunt tinerii potriviti pentru conducere, cei batrani sunt buni de aruncat la gunoi. Cel putin asta este impresia generala despre cei "7 magnifici" pe care mi-am facut-o eu. Privindu-i incepi sa crezi ca sintagma "prosti, dar multi" se transforma in "tineri, 7 si prosti". Este posibil sa ma atacati verbal, invocand convingerea politica pe care fiecare si-o insuseste. Aveti tot dreptul, doar ca va indemn sa-i ascultati si sa incercati sa delimitati acea "convingere politica crestin-populara" in discursurile lor. Nu veti reusi! Nu sunt deloc convingatori in postura de lupi moralisti. Dimpotriva provoaca mila forta de persuasiunea a liderului celor "7 magnifici"... . Daca si ceilalti sunt la fel de "buni", atunci eu sigur nu-i voi vota!

Asta ar fi una dintre categoriile de tineri basarabeni studiosi, care si-au petrecut cea mai frumoasa parte a vietii in Romania. Mai exista si altele, a doua fiind formata din acei studenti, care au fost dupa 05 aprilie 2009 solidari cu tinerii maltratati la Chisinau si protestau pasnic la Bucuresti sau in celelalte centre universitare din tara. Ii puteti vedea in poza de la inceputul articolului.

In dimineata zilei de 07 aprilie 2009 acesti tineri erau cu moralul la pamant. Daca pana in acea zi se auzeau rasete, glume si optimism in vocile lor, atunci dupa acea data nu-i vedeai altfel decat fumand tacuti in holurile caminelor studentesti, cu ochii in pamant, tragand iute din tigari si grabindu-se sa revina in fata calculatoarelor pentru ca acasa nu puteau sa plece din doua motive: fie vor fi intorsti din drum la vama, fie vor avea aceeasi soarta cu semenii din Chisinau... . Cate decizii majore s-au luat in acele zile, cati si-au inteles adevaratul rost al vietii... . Cum ne-au mai responsabilizat maltratarile, violenta si crimele savarsite la 7 si 8 aprilie 2009... .

Solidaritate, stimate Domn, fost sau actual membru al Noii Generatii, inseamna sa ai constanta in convingeri pana si dupa alegeri, nu sa imi spui sa votez pentru PCRM pana la 05 aprilie 2009 si pentru PPCD la 29 iulie 2009, in dependenta de cum bate vantul politic de la Chisinau. Altceva este faptul ca i-as blestema pe comunisti sa castige alegerile ca sa se lupte ei si doar ei cu criza economica prin care trece Moldova.

Mai avem o categorie interesanta... . Acestia sunt cei care provin din familii cu unul sau ambii parinti comunisti. Credeti sau nu, exista si din acestia si sunt mult mai demni decat cei care au facut galerie crestin-democratilor. Cunosc cativa care si-au infruntat familiile si nu s-au ales decat cu declaratii de genul: "Daca continui sa pledezi pentru democratie si alte libertati de genul asta poti sa nu mai revii acasa... . Nu uita ca fiind de partea "lor" am putut sa-ti asigur un viitor, doar asa am putut sa te trimit la studii in Romania." Cu lacrimi in ochi au recunoscut ca provin din familii comuniste si ca le este rusine de acest lucru, doar ca nu au ce face, atunci cand fratele sau sora, mama sau tatal iti spune ca va merge pana la renegare daca nu iti revii din fierbinteala mintii si pledezi in continuare pentru democratie si respectarea drepturilor omului si ai de ales intre a fi un copil cuminte pentru mama si tata sau pentru tara... .

Nu incerc sa ii idealizez pe unii sau altii, nu incerc sa apar in postura de persoana cu principii morale nealterate. Sunt cu atat mai responsabila de aceste randuri cu cat percep si mai mult faptul ca cele scrise sau spuse de mine sunt citite de prietenii, colegii si studentii mei.

PS: mai exista o categorie "speciala" pe care era cat pe ce sa o uit. Aceasta este compusa exclusiv din tineri rasi pe cap, imbracati in jeci din piele si cu camere micute de filmat, prezenti in fiecare din acele seri grave din aprilie in fata TNB-ului. Pe acestia nu trebuie sa-i ignoram. Nu ne permitem acest lux! Sunt sigura ca printre ei se regasesc foarte multi fosti si/sau actuali "Bursieri ai Statului Roman."