După ce ieri a fost zgârcit cu mine să îmi ofere căldură, astăzi toată ziua ne-am jucat amândoi. Mai întâi mi-a mângâiat creştetul, apoi a trecut la ochi, obligându-mă să clipesc tot mai des, atunci când încerca să pătrundă cu razele prin retină în suflet, ca într-un final să se impună şi să mă forţeze să fiu propriul meu pictor de gropiţe în obraji... .
Şi aşa am rămas toată ziua: eu zâmbăreaţă, iar el cel mai bun prieten al ochiului meu... .
Bucureştiul îl iubesc cel mai mult pentru toamnă. Pentru foşnetul plăcut al frunzelor, pentru mirosul plăcut al ultimelor flori din parcuri, pentru aburii care ne ies din gură, atunci când încercăm să tăiem aerul din mers, pentru ceaţa pe care am vazut-o pentru prima dată astăzi... .Ador Bucureştiul pentru Calea Victoriei şi eleganţa ei, pentru Lipscani şi mirosul de prăjituri al străduţelor pe care le-a strâns prin zonă, pentru mirosul de carte veche din Piaţa Universităţii, pentru Cişmigiu şi Herestrău, pentru Bisericile vechi şi noi, pentru graba şi lenea în care se desfăşoară lucrurile aici, adică pentru caracterul său dual.
Vara se încăpăţinează şi nu vrea să cedeze. Galbenul şi ruginiul se impun prea încet în Bucureşti.
M-am oprit din mers şi am inspirat această imagine, m-am bucurat de ea ca un copil şi i-am dăruit înapoi soarelui zâmbetul meu recunoscător pentru o zi superbă.
A fost o zi minunată şi pentru că am primit o bucată de casă. De la Brânza au sosit strugurii mult doriţi, adunaţi de mânile părinţilor mei. I-am spălat şi i-am pus pe un platou. Mi-am sprijinit bărbia în pumni şi privindu-i mi-am imaginat locul unde m-am născut... . Nu mă înduram să gust din dulceaţa lor. Mă uitam la bobiţele albe şi negre şi îi vedeam pe mama şi tata. Eh, cum îmi mai duc ei dorul, cum le mai duc eu dorul... . Îl vedeam pe Grivei cum dă huţa mâţele prin frunzele căzute, cum se aude behăit de oi şi mugetul unei vaci flămânde pe la vecini, cum dă nervos calul din picior în grajd să i se aducă apă, cum roiesc gălăgioase viespile pe la teascurile în care zace licoarea rubinie şi aşteaptă să fie pusă în butoaie spălate cu infuzie de nuc... .Se aude dorul meu de casă... . Se aude în gândurile şi oftatul meu... .
Şi aşa am rămas toată ziua: eu zâmbăreaţă, iar el cel mai bun prieten al ochiului meu... .
Bucureştiul îl iubesc cel mai mult pentru toamnă. Pentru foşnetul plăcut al frunzelor, pentru mirosul plăcut al ultimelor flori din parcuri, pentru aburii care ne ies din gură, atunci când încercăm să tăiem aerul din mers, pentru ceaţa pe care am vazut-o pentru prima dată astăzi... .Ador Bucureştiul pentru Calea Victoriei şi eleganţa ei, pentru Lipscani şi mirosul de prăjituri al străduţelor pe care le-a strâns prin zonă, pentru mirosul de carte veche din Piaţa Universităţii, pentru Cişmigiu şi Herestrău, pentru Bisericile vechi şi noi, pentru graba şi lenea în care se desfăşoară lucrurile aici, adică pentru caracterul său dual.
Vara se încăpăţinează şi nu vrea să cedeze. Galbenul şi ruginiul se impun prea încet în Bucureşti.
M-am oprit din mers şi am inspirat această imagine, m-am bucurat de ea ca un copil şi i-am dăruit înapoi soarelui zâmbetul meu recunoscător pentru o zi superbă.
A fost o zi minunată şi pentru că am primit o bucată de casă. De la Brânza au sosit strugurii mult doriţi, adunaţi de mânile părinţilor mei. I-am spălat şi i-am pus pe un platou. Mi-am sprijinit bărbia în pumni şi privindu-i mi-am imaginat locul unde m-am născut... . Nu mă înduram să gust din dulceaţa lor. Mă uitam la bobiţele albe şi negre şi îi vedeam pe mama şi tata. Eh, cum îmi mai duc ei dorul, cum le mai duc eu dorul... . Îl vedeam pe Grivei cum dă huţa mâţele prin frunzele căzute, cum se aude behăit de oi şi mugetul unei vaci flămânde pe la vecini, cum dă nervos calul din picior în grajd să i se aducă apă, cum roiesc gălăgioase viespile pe la teascurile în care zace licoarea rubinie şi aşteaptă să fie pusă în butoaie spălate cu infuzie de nuc... .Se aude dorul meu de casă... . Se aude în gândurile şi oftatul meu... .
16 comentarii:
daca asta nu e literatura! :D
Crezi, Radu? :)
Super, Angy! Mai esti si o fire romantica, pe langa alte calitati...
Ai reusit sa imbini dragostea fata de Bucuresti cu dorul de casa si parinti!... Jos palaria!
Multumesc, Babacu!
Chiar mi-e dor de casa, sper ca pana la sfarsitul lunii ajung si pe la Branza... :D
Pură melancolie de toamnă, Angy dragă :)
îmi place pisoiul, are un "aer" socratian :)
Buna Mihaela,
Si mie imi placea, dar dragostea lui pentru Grivei i-a adus sfarsitul mai devreme... :( ... prea s-a jucat cu el, prea firav era...
ooofff...sărăcuţul pisoiaş Socrate :(
:D
fara bocete, caci daca citeste tatal meu ultimele doua postari ne da afara pe amandoua de pe blog! :D
Iar eu nu vreau!!! :)
Am privit atent fotografiile, sunt sugestive... Am o nelamurire: prasada (para) din foto e din Bucuresti sau din Branza?
P.S.Ai creat o axa noua: Bucuresti - Branza...
Salutare,
Prasada, adica para e de la Branza! :D chiar din ograda mea :)
Draga Angy, inca o data felicitari pentru acest articol minunat... L-am recitit cu mare placere, dar mi-a sarit in ochi motto-ul blogului:
"Despre geopolitica si relatii internationale, rusi si imperialism, romanism si "moldovenism"...
Angy, desi prin aceasta postare superba ai incalcat de fapt motto-ul blogului... cred ca ea poate fi trecuta la categoria despre "romanism si moldovenism"?! O moldoveanca zambeste soarelui in inima Romaniei, cu dor de Basarabia... Ce zici?
Mi-ai atins sufletul!
Multumesc Babacu!
Sper ca veti mai fi si peste o ora pe acest blog, am o surpriza! ;)
Babacule,frate,sunt putin pus pe soti si dat fiind ca ne cunoastem de ceva vreme,am sa-ti trag atentia ca Bucurestiul este doar capitala Romaniei,ci Ardealul este inima noastra !
Eu tot sper ca intr-o buna zi sa ma loveasca inspiratia in moalele capului si sa gasesc sixtama cea potriviva si pentru Basarabia atat de mult incercata si indurerata in ultimile 200 ani !
Dar acelasi lucru il puteti incerca si voi,cine stie,dat fiind ca sunteti de ai locului si -l cunoasteti mai bine,poate si-l descrieti in asa fel incat sa patrunda in constiinta romanilor pentru totdeauna .
Sa incercam impreuna atunci !
Frate Micael, nu cred ca as putea spune mai frumos despre Basarabia decat a spus Poetul:
"Trecuta prin foc si prin sabie, Furata, tradata mereu,
Esti floare de dor, Basarabie,
Esti LACRIMA NEAMULUI MEU!".
Wow,Babacule frate,ai dreptate .
Bine ai facut ca mi-ai reamintit aceste frumoase si crude cuvinte !
Acum ne ramane decat sa le popuralizam,astfel incat sa contopeasca in materia cenusie a fiecaruia dintre noi si ne ni le amintim intotdeaua .
BASARABIA - LACRIMA NEAMULUI ROMANESC!!!
Trimiteți un comentariu