Astăzi m-am jucat cu Soarele...

După ce ieri a fost zgârcit cu mine să îmi ofere căldură, astăzi toată ziua ne-am jucat amândoi. Mai întâi mi-a mângâiat creştetul, apoi a trecut la ochi, obligându-mă să clipesc tot mai des, atunci când încerca să pătrundă cu razele prin retină în suflet, ca într-un final să se impună şi să mă forţeze să fiu propriul meu pictor de gropiţe în obraji... .



Şi aşa am rămas toată ziua: eu zâmbăreaţă, iar el cel mai bun prieten al ochiului meu... .




Bucureştiul îl iubesc cel mai mult pentru toamnă. Pentru foşnetul plăcut al frunzelor, pentru mirosul plăcut al ultimelor flori din parcuri, pentru aburii care ne ies din gură, atunci când încercăm să tăiem aerul din mers, pentru ceaţa pe care am vazut-o pentru prima dată astăzi... .Ador Bucureştiul pentru Calea Victoriei şi eleganţa ei, pentru Lipscani şi mirosul de prăjituri al străduţelor pe care le-a strâns prin zonă, pentru mirosul de carte veche din Piaţa Universităţii, pentru Cişmigiu şi Herestrău, pentru Bisericile vechi şi noi, pentru graba şi lenea în care se desfăşoară lucrurile aici, adică pentru caracterul său dual.

Vara se încăpăţinează şi nu vrea să cedeze. Galbenul şi ruginiul se impun prea încet în Bucureşti.

M-am oprit din mers şi am inspirat această imagine, m-am bucurat de ea ca un copil şi i-am dăruit înapoi soarelui zâmbetul meu recunoscător pentru o zi superbă.








A fost o zi minunată şi pentru că am primit o bucată de casă. De la Brânza au sosit strugurii mult doriţi, adunaţi de mânile părinţilor mei. I-am spălat şi i-am pus pe un platou. Mi-am sprijinit bărbia în pumni şi privindu-i mi-am imaginat locul unde m-am născut... . Nu mă înduram să gust din dulceaţa lor. Mă uitam la bobiţele albe şi negre şi îi vedeam pe mama şi tata. Eh, cum îmi mai duc ei dorul, cum le mai duc eu dorul... . Îl vedeam pe Grivei cum dă huţa mâţele prin frunzele căzute, cum se aude behăit de oi şi mugetul unei vaci flămânde pe la vecini, cum dă nervos calul din picior în grajd să i se aducă apă, cum roiesc gălăgioase viespile pe la teascurile în care zace licoarea rubinie şi aşteaptă să fie pusă în butoaie spălate cu infuzie de nuc... .Se aude dorul meu de casă... . Se aude în gândurile şi oftatul meu... .