Himerele trecutului încă vii...

Ieri am avut onoarea să asist la o dezbatere interesantă despre Republica Moldova, organizată de New Europe College, Bucureşti. Cele două prezentări de bază în jurul cărora s-au desfăşurat dezbaterile ulterioare i-au avut drept autori pe Sergiu Musteaţă, vicepreşedintele Comisiei pentru studierea şi aprecierea regimului comunist totalitar din Republica Moldova şi Octavian Ţîcu, şeful Catedrei Relaţii Internaţionale şi Politologie a Facultăţii de Istorie şi Relaţii Internaţionale a Universităţii Libere Internaţionale din Moldova (ULIM).

Cine a creat identitatea moldovenească şi cu ce scop? Sunt vinovaţi sau nu comuniştii? De ce Rusia este încă un big brother pentru locuitorii din Republica Moldova? Acestea sunt întrebări la care istoricii şi politologii caută răspunsuri şi pe care politicienii le împing undeva într-un timp şi spaţiu infinit. Multitudinea de interese politice nu permite utilizarea raţională a adevărului istoric.

Sergiu Musteaţă a prezentat o parte din rezultatele activităţii Comisiei pentru studierea şi aprecierea regimului comunist totalitar din Republica Moldova, menţionând că presiunea premergătoare campaniei electorale pentru alegerile legislative anticipate, care a dominat viaţa politică a Chişinăului în ultimul an a lăsat amprente şi asupra lucrărilor Comisiei mai sus menţionate, creată în urma emiterii decretului Nr. 168-V din 14 iunie 2010 de către fostul preşedinte interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu. Prima întrunire a Comisiei a avut loc pe 17 ianuarie 2010.

Publicarea raportului este preconizată pentru luna iunie 2011, structura acestuia fiind următoarea:

1. Regimul Partidului Unic.

2. Teroarea.

3. Politica naţională.

4. Economie şi societate

5. Rezistenţa antisovietică (mai ales în perioada anilor 50 – 60 ai secolului trecut).

6. Prăbuşirea

Adenda. Himerele trecutului sau politica memoriei.

Ultima şedinţă a Comisiei a avut loc pe 10 mai 2010. Prezentarea rezultatelor preliminare era preconizată pentru luna iunie 2010, însă evenimentul a fost amânat pentru o perioadă nelimitată, liderii politici preferând să-şi distenţeze formaţiunile politice de acest subiect sensibil. În aceeaşi perioadă presa rusă scria că ceea pentru ce balticii au avut nevoie de ani de zile, moldovenilor le-a reuşit în jumătate de an, calomniindu-i pe istoricii moldoveni că doar au schimbat datele ecuaţiei (numărul jertvelor), iar rezultatul final a fost acelaşi. La finalul prezentării sale, istoricul Sergiu Musteaţă a spus următorul lucru:

„Am avut comisie, avem raport, dar nu avem final ... .”

În cea de-a doua prezentare „The soviet „Homo Moldovanus”. Theory and Practices of the Soviet National and Social Engineering” Octavian Ţîcu a încercat să explice evoluţia fenomenului de transformare a românului în moldovean, explicând că acesta are la bază o multitudine de elemente ce definesc moldovenismul de tip sovietic ca expresie a revoluţiei mondiale. De fapt moldovenismul avea drept scop final crearea unei punţi către Balcani pentru conducerea comunistă de la Moscova.

Acelaşi Octavian Ţîcu a oferit şi câteva exemple de suprimare a originii latine a limbii române. Astfel un număr mare de cuvinte s-au trasformat de-a lungul secolului XX într-un mod „ştiinţific” după cum urmează:

- Română – franceză – moldovenească

- Accesibil – accessible – dostupnic

- Vicios – vicient – pocit, greşit

- Eclipsă – eclipse – întunecat (de soare)

- Interogatoriu – interogatoire – dopros

- Libertate – liberte – slobodă

- A forţa – force – a sîli

Cei care argumentează existenţa poporului moldovenesc îl apreciază drept un melanj dintre valahi şi slavii de est, rezultatul final al căruia a fost crearea la 1359 a statului Moldova. „Moldova a fost cea mai rusificată republică din fosta Uniune Sovietică, iar complexul moldoveanului apare din iluzia decăderii statutului acestuia, fiind în trecut parte a unei super-puteri (Uniunea Sovietică). România este un stat mult mai mic, deci nu oferă aceleaşi perspective,” susţine Octavian Ţîcu.

Pentru InfoPrut