Summit-ul UE-Ucraina – o nouă șansă pentru relația bilaterală dintre Bruxelles și Kiev

eeas.europa.eu

La data de 25 februarie 2013 la Bruxelles a avut loc Summit-ul Uniunea Europeană – Ucraina. Acest eveniment este important pentru cei interesați de studierea fenomenelor și proceselor care au loc în spațiul ex-sovietic, deoarece el a contribuit la dezghețarea dialogului bilateral dintre Bruxelles și Kiev la cel mai înalt nivel. Organizarea lui a fost pusă sub semnul incertitudinii încă înaintea alegerilor parlamentare ucrainene din luna octombrie 2012. Ambele părți își doreau reluarea discuțiilor, însă niciuna nu era pregătită să cedeze capital politic pentru obținerea unui consens.

Pentru a înțelege cât mai bine care sunt cauzele stagnării proceselor de integrare europeană ale Ucrainei după un start bun al reformelor, inclusiv al celor asumate în cadrul Parteneriatului Estic, dar mai ales pentru a aprecia corect incertitudinea care a planat asupra organizării acestui Summit, este foarte important să fie punctate evenimentele politice și economice care au avut consecințe directe și indirecte asupra evoluției relației bilaterale dintre Kiev și Bruxelles.

Premize istorice pentru stagnarea dialogului bilateral Ucraina – Uniunea Europeană

La sfârșitul anului 2004, în Ucraina a avut loc revoluția portocalie cea a castanilor, după cum a mai fost ea numită. În urma acestui eveniment, la Kiev are loc schimbarea de guvernare. Ucraina părea să se apropie mai mult ca niciodată de valorile și principiile democratice europene și de partenerii săi occidentali, fiind ferm convinsă că aceasta trebuie să fie direcția pe care trebuie să o ia vectorul său de politică externă. Această tendință nu a durat, însă, prea mult. După numai câțiva ani de guvernare pro-occidentală, situația politică internă din Ucraina s-a înrăutățit și între forțele politice aflate la guvernare s-adeclanșat lupta pentru deținerea puterii. Cu toate acestea, prima parte a mandatului președintelui în exercițiu de atunci, Victor Iușcenco, s-a caracterizat printr-o apropiere de Uniunea Europeană și de valorile promovate de acest for, dar și printr-o încercare timidă de a transforma acest stat într-un actor regional important.

Apropierea de Occident nu s-a produs doar la nivelul promovării și aderării la valorile și principiile europene. A apărut un șir de oportunități economice pentru Ucraina, care va condiționa transformări și reforme interne. Kiev-ul a fost inclus în mai multe inițiative, s-a semnat Planul de Acțiuni Comune Ucraina – UE, iar mai târziu, în anul 2009 mai exact, acest stat ex-sovietic a fost inclus în Parteneriatul Estic, devenind în scurt timp elevul model al dimensiunii estice a Politicii Europene de Vecinătate.

Dar Ucraina nu are doar parteneri occidentali.

De cealaltă parte, Federația Rusă, care rămâne a fi partenerul strategic și economic principal al Ucrainei, fapt confirmat de datele statistice oficiale, percepe că transformările interne care au loc în statul vecin pot să aibă efecte negative asupra relației bilaterale dintre Moscova și Kiev. Argumentele în favoarea acestei ipoteze sunt următoarele:

1) Liderii de la Kremlin își vor face griji cu privire la amploarea pe care o ia fenomenul ”revoluțiilor colorate” în spațiul ex-sovietic pentru că acesta poate să pătrundă și în Federația Rusă (mai târziu vor apărea opinii conform cărora varianta rusă a revoluției colorate ar fi avut loc în luna decembrie 2011, după alegerile parlamentare și ieșirea reprezentanților opoziției ruse în stradă pentru a contesta rezultatele acestei campanii electorale);

2) Rusia își face griji cu privire la orientarea vectorului de politică externă al Kievului către procesele de integrare europeană. Măsurile luate de către liderii politici ruși s-au materializat în crize energetice repetate și nu numai. Federația Rusă va încerca să negocieze cu Ucraina crearea un consorțiu cu capital mixt în domeniul energetic (ruso-ucrainean, pentru ruși, ucraineni și consumatorii europeni, cel mai probabil cei din Germania[1]). În prezent negocierile se poartă în direcția obținerii controlului asupra rețelei de distribuție internă a gazelor naturale a Ucrainei, dar și asupra conductelor care pleacă spre Europa, inclusiv asupra depozitelor de înmagazinare a acelorași gaze naturale. În anul 2009 Ucraina propunea statelor membre ale Uniunii Europene să le dea în arendă, pentru eliminarea unor riscuri potențiale ce pot pune sub semnul incertitudinii siguranța livrărilor de resurse energetice din Rusia spre Europa. Capacitatea de stocare a gazelor naturale în depozitele de înmagazinare este de peste 30 mlrd. metri cubi. În vara anului 2009, oficialitățile ucrainene confirmau că au reușit să stocheze aproximativ 14 mlrd. metri cubi, adică nu atingeau nici măcar jumătate din întregul potențial. Oferta ucrainenilor pentru europeni a fost reluată la începutul anului 2012, când din cauza temperaturilor scăzute Rusia nu reușea să livreze cantitățile necesare pentru consumatorii finali din statele membre ale Uniunii Europene, concentrându-se pe asigurarea necesităților interne. Oferta repetată a Kievului lansată europenilor pentru utilizarea acestor depozite de înmagazitare a resurselor energetice a condiționat insistența cu care Federația Rusă va încerca să convingă Ucraina să formeze acel consorțiu cu capital mixt în domeniul energetic, în care să fie introduse mai multe companii energetice ucrainene.

Domeniul energetic este unul dintre cele mai sensibile puncte ale dialogului dintre Kiev și Moscova, dar și dintre Kiev și Bruxelles. În timpul crizelor energetice repetate din anul 2006 și 2009, autoritățile ucrainene au fost private de susținerea oficialităților europene. Experții de la Kiev sunt de părere că anume acesta a fost momentul în care dialogul bilateral Ucraina – Uniunea Europeană a fost împins spre o incertitudine pe termen mediu.

O altă reușită a liderilor ruși în relația cu Kievul a fost extinderea termenului de staționare al flotei rusești în apele teritoriale ale Ucrainei de la Marea Neagră pentru încă 25 de ani, adică până în anul 2042. În schimb, Ucraina trebuia să primească din partea Federației Ruse  o reducere de 30% la prețul de achiziție al gazelor rusești. Chiar și cu această reducere, Ucraina achiziționează în prezent gaze naturale rusești la un preț mai mare decât oricare alt stat european.

Toate aceste evenimente au loc în același timp cu degradarea dialogului bilateral dintre Ucraina și Uniunea Europeană. Schimbarea atitudinii Kievului atât în perioada președintelui Victor Iușcenco, dar și sub conducerea actualului șef al statului, Victor Ianucovici, față de Uniunea Europeană și lipsa unei viziuni strategice în relația cu Ucraina din partea Bruxelles-ului au condus la înrăutățirea calității dialogului cu unul dintre cei mai mari vecini la frontiera estică a UE.

Cauze interne pentru o criză cu efecte externe

Continuare EAPR.RO